Evul mediu vâlcean – aspecte ştiinţifico-tehnice din domeniul economic

Era normal, deci, ca extragerea şi prelucrarea aurului din nisipurile râurilor noastre, să constituie o ocupaţie străveche a locuitorilor Vâlcii, reflectată – printre altele – şi în denumirile unor sate: Aureşti, Zlătărei, Ruda, Boişoara (iniţial: Băişoara) etc. La 1652, vestitul călător Paul de Alep descria în însemnările sale, tehnica scoaterii aurului din nisipuri, cu ajutorul unor „zăgazuri mari făcute din rădăcinile unui fel de arbore ce seamănă cu salcia. La deschiderea zăgazului se înlătura mâlul scos din apele râului şi se alegea praful de aur de pe fund. Nisipul aurifer era trecut pe o scândură de lemn căptuşită cu postav, de fibrele căruia se prindeau fluturaşii de aur”²².

În anul 1720, este amintită o spălătorie de aur pe malul drept al Oltului, aproape de Râmnicu-Vâlcea: inginerul austriac Friedrich Schwanz remarca munca istovitoare depusă de spălătorii de minereu, care adunau firişoare de aur din aluviunile nisipoase ale Oltului, pentru a le preda stăpânirii²³. Informaţiile călătorilor străini se referă, printre altele, la aluviunile râurilor Lotru, Olt, Olăneşti, Bistriţa, Valea Băiaşului din Perişani etc. Şi în sec. XVIII, extragerea aurului din nisipurile Olteniei era în toi: numărul spălătoriilor de aur crescuse, pe Valea Băieşilor, la Perişani etc.²⁴.

Prelucrarea ţesăturilor. Aşa cum apreciază cercetătoarea Veronica Tamaş, „a doua jumătate a secolului al XV-lea, pentru meşteşugarii orăşeneşti din domeniul ţesăturilor şi al prelucrării lor, a însemnat o adevărată epocă de avânt” ²⁵. Dintr-un document emis la cancelaria domnitorului Mihai Viteazul, rezultă că în 1598, la Râmnic funcţiona o moară de postav; este posibil ca postăvarii de aici să fi fost activi şi mai târziu, în vremea lui Matei Basarab²⁶.

Producerea sticlei. Cercetătorii consideră că în locul numit „La Cetate” din cartierul Sticlărie (comuna suburbană Goranu din Râmnicu-Vâlcea), în vremea lui Matei Basarab ar fi existat o fabrică de sticlă²⁷, de la care ar proveni şi denumirea locului.

Fabricarea hârtiei. Într-un hrisov emis de Matei Basarab vv. la 4 aprilie 1646, există prima menţiune despre o „moară” (fabrică) de hârtie în Ţara Românească, lângă Călimăneşti; în documentul menţionat, domnul îi poruncea lui Mihnea, fost mare stolnic, cămăraş la Ocnele Mari (în text: Vel Ocnă), să lase în pace satul Călimăneşti, care este slobozie a M-rii Cozia, „pentru cârpa de la moara de hârtie”, întrucât locuitorii satului au lucrat la moara respectivă până la terminarea acesteia²⁸. Ceva mai târziu, în 1673, un alt act consemnează un loc lângă Râmnicu-Vâlcea, „din sus de moara de hârtie”, ceea ce ar corespunde, pe teren, vadului unde îşi desfăşura activitatea cea de-a doua moară de hârtie²⁹.

Morărit. Reşedinţa judeţului nostru îşi datorează prima atestare documentară (20 mai 1388), menţionării – printre altele – a unei mori: „vodaniţa na ribniţe” – o moară la Râmnic (sau pe râul Râmnic!?). Ambele – moara şi localitatea – sunt, însă, mult mai vechi, din moment ce în acelaşi document, domnitorul emitent, Mircea cel Mare, menţionează „o moară pe care a dăruit-o Dan voievod” (1383-1386)³⁰.

Zapisul din 21 decembrie 1573, al egumenului Eftimie – ieromonahul de la M-rea Bistriţa, în legătură cu cheltuielile făcute în vederea construirii unui iaz de moară pentru metohul din Băbeni, al mănăstirii³¹, este şi el, dincolo de valoarea lui lingvistică (ca unul dintre cele mai vechi documente scrise în limba română), nu mai puţin, o mărturie istorică preţioasă despre continuitatea morăritului în judeţul Vâlcea.

Viticultura. „Ocupaţie milenară tradiţională în cadrul agriculturii, cultura viţei de vie a cunoscut o largă dezvoltare” în vremea lui Constantin Brâncoveanu vv.³². Cele mai vechi mărturii despre creşterea viţei de vie în judeţul Vâlcea, datează din vremea lui Mircea, fiind atestate odată cu Râmnicul: în documentul din 20 mai 1388, printre alte danii făcute ctitoriei sale – M-rea Cozia, Mircea cel Mare îi dăruieşte o vie “tot acolo” (i. e., la Râmnic) şi 10 buţi de vin³³.

Deşi pământul dealurilor drăgăşănene îşi va fi urcat din vechime dulceaţa în strugurii viilor cultivate de locuitorii de aici, puţinătatea mărturiilor documentare nedreptăţesc această localitate din punct de vedere al contribuţiei ei la dezvoltarea viticulturii vâlcene: o podgorie la Drăgăşani este atestată documentar abia la 1535 ³⁴.

În domeniul transporturilor navale, merită mai mult decât o simplă menţionare, problema navigaţiei pe râul Olt (cu referire specială, desigur, la sectorul judeţului Vâlcea). Istoricul Ion Ciucă consideră că folosirea Oltului drept cale navigabilă, datează ”încă din perioada neoliticului. Aşa se explică marea aglomerare de aşezări umane pe ambele râuri ale Oltului, datând din acea vreme”³⁵³⁶. Pentru perioada Evului Mediu, în acest sens, mărturiile documentare sunt certe, deşi târzii. Astfel, în 1222, Andrei al II-lea – regele Ungariei acorda cavalerilor teutoni dreptul de a face negoţ cu sare pe Mureş şi Olt, întreţinând în acest scop câte 6 corăbii pentru fiecare din aceste râuri³⁷. În secolele următoare ale Evului Mediu, mărturiile documentare privitoare la navigaţie şi transportul pe acest “drum fără pulbere” numit Olt, se vor înmulţi³⁸.

Amenajarea apelor minerale. În acest domeniu, judeţul Vâlcea are, de asemenea, tradiţii, realizări şi priorităţi de necontestat. Vestigiile băilor termale de la Bivolari (Arutela) dovedesc faptul că dacii şi apoi romanii au utilizat apele minerale din zonă. După părăsirea Daciei şi dărâmarea termelor romane, localnicii vor fi continuat, desigur, să folosească, în scopuri terapeutice, apa sulfuroasă de la Bivolari, săpând gropi pentru colectarea acesteia, în care făceau băi (obicei păstrat până în zilele noastre)³⁹. Cercetătorii V. Berbece şi V. Botvinic susţin că nici construirea mănăstirii Cozia de către Mircea cel Mare nu ar fi fost străină de folosirea apelor minerale de aici” ⁴⁰.

Gavriil Protul, călător prin aceste locuri, mărturisea în 1520 că „acolo cură piatră pucioasă şi tot pământul împrejurul ei este roditor; şi i-am zis pământul cel făgăduit . . .⁴¹.

Arhitectura civilă. În ordine cronologică, aparţine acestui domeniu Placa comemorativă „Via Carolina” din Câinenii Mari, datată <după 1717>. Inscripţia – în limba latină – marchează construirea drumului pentru trăsuri, de pe Valea Oltului, în timpul împăratului austriac Carol al VI-lea, prin grija contelui Ştefan Steinville, reprezentantul împăratului pentru cele „Două Dacii”, arhitect fiind Friederic Schwanz⁴².

În domeniul construcţiilor civile propriu-zise, se distinge Casa Mateescu (sf. sec. al XVIII-lea) din aceeaşi localitate de mai sus şi, mai ales, Complexul Muzeal Măldăreşti, alcătuit din culele Greceanu (datând din secolul al XVIII-lea, este unul dintre cele mai reprezentative edificii de acest gen din întreaga Oltenie, fiind construit de Gh. Măldărescu şi soţia sa Eva⁴³) şi Duca (considerată a fi fost construită la începutul secolului XIX: 1812), precum şi din Casa Memorială „I. G. Duca” (construită în 1912 de fostul prim-ministru liberal), toate fiind monumente deosebite ale arhitecturii româneşti, în care se împletesc armonios elemente ţărăneşti din zonă, cu elemente ale unor construcţii având caracter de fortificaţii⁴⁴. În privinţa datării ansamblurilor acestui important complex arhitectonic, părerile sunt diverse, căci legenda se îmbină cu istoria; se presupune că prima dintre clădiri – Cula Greceanu – şi-ar avea începuturile în secolul al XVI-lea, când Nan Paharnicul a construit un turn de apărare, iar nepotul său, Tudor Maldăr, ar fi adăugat, spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, restul construcţiei⁴⁵.

În domeniul lingvisticii, toţi cercetătorii acestui domeniu sunt unanimi în a aprecia că gramatica lui Ienăchiţă Văcărescu (Observaţii sau băgări dă seamă asupra regulelor şi orânduielelor gramaticii româneşti), tipărită în 1787 la Râmnicu-Vâlcea (în tipografia Episcopiei Râmnicului), este cea mai de seamă contribuţie la cercetarea limbii române de la sfârşitul secolului al XVIII-lea⁴⁶.

_________________

21. Vezi N. Stoicescu, Monografia localităţilor şi monumentelor feudale din România. I – Ţara Românească; vol. I, A-L, editată de Mitropolia Olteniei, 1970, pag. 369.

22. Vezi Paul de Alep, op. cit.

23. Istoria ştiinţei, pag. 48.

24. N. Maghiar, Şt. Olteanu, Din istoria mineritului în România, Bucureşti, 1970, pag. 134.

25. Veronica Tamaş, O moară de postav la Râmnic în timpul lui Mihai Viteazul, în „Studii vâlcene”, VI, Râmnicu-Vâlcea, 1983, pag. 39 – 42.

26. Ibidem, pag. 40-41.

27. Monumente istorice, pag. 157.

28. Corneliu Tamaş, Ion Soare, Carmen Andreescu, Tezaur medieval vâlcean. Catalogul documentelor de la Arhivele Statului din Râmnicu-Vâlcea , 1388-1715 (în cont., Tezaur medieval), Bucureşti, 1983, pag. 170, doc. nr. 462.

29. Pr. Ioan D. Ciucă, prof. Domniţa Ciucă, prof. Ion M. Ciucă, Priorităţi istorice vâlcene (în cont., Priorităţi vâlcene), Complexul de Spiritualitate Creştin-Ortodoxă „Sf. Nicolae” – Câmpu-Mare, 2002, pag. 195.

30. Tezaur medieval, pag. 19, doc. nr. 1.

31. Documente privind istoria României (în cont., DIR), B, XVI/IV, pag. 127, nr. 130.

32. Veronica Tamaş, Mărturii documentare privind viticultura din judeţul Vâlcea în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), în „Studii vâlcene”, I (VIII)/2003, pag. 52.

33. Vezi nota 27.

34. Istoria ştiinţei, pag. 64.

35. Priorităţi vâlcene, pag. 317.

36. Ibidem.

37. DIR, seria C, Transilvania, veacurile XI, XII şi XIII, vol. I (1075-1250), Bucureşti, 1950, pag. 188.

38. Vezi: Sergiu Purece, Un regulament de navigaţie pe râul Olt, în „Studii vâlcene”, VII, Bălceşti pe Topolog, 1985, pag. 87-88.

39. V. Berbece, V. Botvinic, Călimăneşti-Căciulata, Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1978, pag. 16.

40. Ibidem.

41. Apud V. Berbece, V. Botvinic, Op. cit., pag. 18.

42. Monumente istorice, pag. 74.

43. Ibidem, pag. 116-117.

44. Istoria ştiinţei, pag. 107.

45. Vezi www.muzeevalcea.ro

46. V., de pildă, Stănuţa Creţu, Văcărescu Ienăchiţă, în DLR, pag. 894.

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2010 (pag. 417-419). Coordonator: Ion Soare; Autori: N. Daneş, Gh. Dumitraşcu, D. Dumitrescu, Fl. Epure, Em. Frâncu, I.St. Lazăr, Arhim. Veniamin Micle, Sorin Oane, Marian Pătraşcu, Petre Petria, Gh Ploaie, Al. Popescu-Mihăeşti, Silviu Purece, I. Soare, Răzvan Theodorescu. „Volum realizat în cadrul Forumului Cultural al Râmnicului şi apărut sub egida şi cu sprijinul  financiar al Consiliului Judeţean Vâlcea.”