Felix Sima/ Cartea de la Mihăești – documente și mărturii – 485 de ani de la atestarea localității

Bun cunoscător al acestui gen de scrieri, autorul şi-a intitulat volumul printr-o parafrază a faimoasei cărţi a lui Axel MUNTHE (Cartea de la San Michele), înnobilând astfel, încă o dată, aşezarea strămoşilor săi. Onest cu sine şi cu virtualii cititori, autorul şi-o subintitulează Documente şi mărturii, pentru a sublinia de la bun început faptul că nu este vorba despre o monografie, necum despre o istorie. Meritul principal al său constă, aşadar, în strângerea dovezilor istorice despre comună şi oamenii săi, citându-se de fiecare dată sursele şi alcătuind astfel o preţioasă bază documentară pentru viitoarea monografie a comunei – pe care, eventual, o va elabora chiar el! Felix SIMA a procedat ca un istoric adevărat şi responsabil, într-o polemică subtextuală cu autorii „impresionişti” – cei care scriu istoria „după ureche”, după legende şi povestiri locale, sau înlocuiesc ştiinţa istorică propriu-zisă, cu filosofia acesteia! Deşi autorul este parcimonios în comentarii, limitându-se, de regulă, la reproducerea brută a textelor documentare, am distins printre rânduri (şi dincolo de documente!) şi alte trăsături semnificative ale cercetătorului: pasiunea pentru activitatea de cercetare, dorinţa mistuitoare de cunoaştere şi – mai presus de toate – sensibilitatea deosebită şi profunzimea cu care el percepe istoria locului şi a oamenilor care l-au sfinţit, în curgerea inexorabilă a timpului. Elocvent în acest sens şi de o mare frumuseţe, este poemul de pe coperta IV a cărţii, text care se constituie într-o concisă, autentică şi emoţionantă istorie lirică a localităţii, deconspirându-l pe poetul de talent şi, deopotrivă, pe artistul Felix SIMA, a cărui dragoste pentru glia natală este adâncă şi pioasă. În grila aceasta de percepţie – a lui şi a noastră – lucrarea putea să se numească la fel de bine, păstrându-se în limitele parafrazării, Cartea de la… San Mihăeşti!
Prof. dr. Ion SOARE

1531 (7040) Noembrie 5. București
† Din mila lui Dumnezeu, Io Vlad voevod și domn a toată țara Ungrovlahiei, fiul marelui și preabunului Vlad voevod. Dă domnia mea această poruncă a domniei mele slugilor domniei mele, jupanului Erciul din Iaroslăvești și vărului său primar, Erciul din Mihăeștii și cu fiii lor, câți le va lăsa dumnezeu, ca să le fie Iaroslăveștii toți și cu tot hotarul. Și iarăși să le fie la Mihaești oricât se va alege partea lui Erciul toată, pentrucă le este dreaptă și veche ocină, dedină. Iar după aceia, au venit Erciul din Mihaești și Erciul din Iaroslavești în fața domniei mele, de s’au înfrățit de bună voia lor peste Iaroslăvești și peste Mihăiești, ca să ție Erciul din Mihăești a patra parte din Iaroslavești, iar Erciul din Iaroslavești să ție la Mihăești din partea lui Erciul, jumătate. De aceia, am dat și domnia mea, ca să fie mai sus zisele sate, ocină și ohabă, lor și fiilor lor și nepoților și strănepoților lor. Și oricărui dintre dânșii i se va întâmpla mai înainte moarte, iar la dânșii prădalica să nu fie, ci să fie celor rămași. Și de nimeni neatins, după porunca domniei mele. Iată și martorii domniei mele: jupan Drăghici mare vornic și jupan Teodor fost mare logofăt și jupan Șerban fost ‹vornic› și jupan ‹Vâl›san fost logofăt și jupan Radul mare vistier și Drăghici spătar și Ra‹dul› paharnic și Danciul comis și Staico stolnic și alt Staico mare postelnic. Ispravnic Radici mare portar. Și eu, Giura logofăt, am scris în cetatea de scaun București, luna Noembrie 5 zile, anul 7040 ‹1531› † Io Vlad voevod, din mila lui Dumnezeu, domn.
Arhivele Statului București, S. I., nr. 358. Orig. slav, perg., pecete timbrată. Documente istorice românești, B, Țara Românească, veacul XVI, vol. II. București, Editura Academiei, 1951.

Volumul poate fi citit/descărcat (de) la legătura: https://drive.google.com/file/d/0B-G7vrM7m93sRi1TaGFhRkk0MWs/view?usp=sharing