Folclor vâlcean-Obceiuri la naștere în comuna Titești

            Din multitudinea de specii folclorice descrise cu măiestrie de talentatul scriitor Constantin Mohanu, originar din satul vecin, Bumbuieşti-Boişoara, prezentăm pe cele de la noi, care sunt asemănătoare cu cele prezentate în cartea  ,,Fântâna Dorului’’, recunoscând faptul că am preluat din această sinteză a folclorului loviştean pasajele care descriu folclorul asemănător satelor noastre, noi intervenind numai unde există unele deosebiri.

a) Poezia evenimentelor celor mai de seamă ale vieţii :

1) Obiceiuri la naştere :

            Acestui moment important din viaţă, care asigură perpetuarea speciei umane, din cele mai vechi timpuri i s-a acordat o atenţie deosebită.

            În trecut, celei care asista naşterea i se spunea ,,moaşă’’ ea având o experienţă empirică. Într-un sat existau mai multe moaşe, care în general erau femei mai în vârstă şi cu experienţă.

            Provenienţa termenului de ,,moaşă’’ este de la ,,moş’’ (termen de origine tracică). Într-un sat existau atâtea moaşe câte neamuri mari erau, neamurile socotindu-se după ,,moşii’’ (neamurile) care au întemeiat satul.

            Până de curând exista credinţa că, începând de la ceasul naşterii, timp de trei zile, vin ,,Ursitoarele’’ care au rol hotărâtor în prezicerea destinului sau soartei nou – născutului. Pentru acest lucru, pe masa din camera unde era nou – născutul, se aşezau diferite obiecte ca : piaptăn, săpun, oglindă (să fie ursit frumuseţii şi curăţeniei), bani (simbolul bogăţiei şi bunăstării) şi mâncare. Dacă masa nu e împodobită, ,,ursitoarele ’’ se supără şi urează de rău.

            Femeia care a născut se numeşte ,,lăuză ’’ şi timp de 40 de zile nu avea dreptul să iasă prin sat şi nici să umble cu copilul, mai ales după ce a înserat se pun ,,băbiţele’’ pe copil, termen al cărui sens nu-l deţinem. După 40 de zile are loc ieşirea de pe vatră.

            Moaşa, la naştere, ridică de trei ori copilul, urându-i viaţă lungă şi fericită, urare urmată de 3 scuipături repezi, ca să nu se deoache.

            Ca să nu fie deocheat de cei ce veneau în vizită, i se lega copilului un ciucure roşu şi se cerea vizitatorilor să-l scuipe de deochi şi să pună un bănuţ pe noul născut.

            Moaşa zăbovea (stătea) 3 zile lângă cel născut, când dădea sfaturi de felul cum trebuie să fie alăptat, scăldat şi înfăşat, lucruri demonstrate practic chiar de moaşă.

            Apa pentru scăldat trebuia luată dintr-o fântână care este adusă dis-de-dimineaţă ca să fie ,,apă neîncepută’’, fântână din care se lua apa pentru următoarele băi, până la 40 zile.

            Prima baie era amestecată cu lapte dulce şi zahăr sau miere (să fie drag sau dragă când va fi mare). Pentru a avea voce frumoasă, noului născut i se dă apă dintr-o acioaie (clopot), să-i fie vocea cristalină, aşa cum este clinchetul zurgălăilor. Uneori, în apa de baie se introduce un cioc de cuc, pentru a asculta la vorba lui, aşa cum asculţi cucul primăvara. În baie se introduce busuioc sau bujor de munte şi un ban de argint, ca să miroasă frumos, să fie curat, bogat şi luminat, ca argintul strecurat.

            Scalda (apa) copilului se încălzea într-un vas nou, iar scăldătoarea era din lemn – copaie, troacă sau albie, pentru a feri copilul de arsuri.

            Apa de scaldă se aruncă la rădăcina unui pom, de regulă a nucului, ca să crească falnic aşa cum creşte nucul.

            De regulă copaia (astăzi băiţa sau albiuţa din material plastic) se aşează cu gura în jos, să nu fie ,,pocită’’ de relele ursitoare care mai dau din când în când pe la noul născut.

            Cămaşa în care a născut lăuza era dată de pomană, ca să aibă alt rod (adică să mai nască şi alţi copii).

            După naşterea copilului vin neamurile şi prietenii în vizită, aducând diferite daruri, însoţite de tradiţionala urare ,,să vă trăiască ce-aţi câştigat’’, la care se răspunde după caz : ori ,,mulţumesc’’ ori ,,asemenea şi-ai dumneavoastră’’.

            La un timp după naştere are loc ,,botezul’’, după care urmează ,,cumetria’’, un chef făcut în cinstea celui născut, dar mai ales a naşilor care au încreştinat copilul. Botezul are loc în funcţie de starea sănătăţii copilului, să nu cumva să moară nebotezat.

            Naşul şi naşa cumpără finişorului sau finişoarei plapumă : roşie pentru fată şi albastră pentru băiat şi alte lucruri pentru îmbrăcăminte.

            Naşii sunt consultaţi şi în privinţa numelui ce o să-l poarte noul născut. De regulă, dacă este băiat, o să-l cheme ca pe tată sau bunic, ca să nu se piardă neamul.

            Naşul devine ca un părinte al noului născut, de unde şi zicala : ,,să te fereşti de blestemul de părinte şi de naş’’.

            Cumetria este o nuntă de proporţii mai mici, la care participă şi lăutari, ca să fie ,,cheful, chef’’. La sfârşitul petrecerii este adus copilul, pe care îl aşează pe masă. Copilul va fi dăruit de către toţi mesenii, începând cu naşul. În timp ce pun darurile, ei urează pruncului sănătate, fericire, la mulţi ani, iar naşilor să trăiască şi să-l cunune, zicându-i : ,,cu ce mână ai botezat, cu aia să şi cununi’’.

            De zile mari naşilor li se duc plocoane, iar la un interval de timp, când finişorul începe să meargă şi să rupă a vorbi, naşul este chemat ,,să taie moţul finişorului ’’. Cu acest prilej are loc o altă petrecere, dar de proporţii mai mici decât cumetria.

            Legănatul copilului este însoţit în tot timpul de un cântec, totdeauna pe o melodie de doină care este odihnitoare şi adormitoare.

            Mama are sarcina de a veghea atent asupra îngrijirii copilului şi tot ei îi revine sarcina de a contribui la dezvoltarea vorbirii, antrenând şi îndemnând copilul încă de la primul lui gângurit.

            Există desigur şi alte credinţe şi practici în legătură cu naşterea rămase necuprinse în prezenta lucrare.

 Sursa: Vlădescu, Florea – Monografia comunei Titești, Rm. Vâlcea, Editura CONPHYS, 2003, p. 417-420.