Geografia comunei vâlceneTitești

            Actualmente în satul Titeşti există un punct sanitar (dispensar) care funcţionează în localul fostei primării. Dispensarul a funcţionat timp de 20 ani în casele preotului N. Boncea, iar Casa de naştere, în actuala casă a lui Georgică Rouă. ( prin reînfiinţarea comunei, primăria şi-a ocupat fostul local iar dispensarul ocupă casa preot Boncea)

            Dispensarul are ca personal sanitar: un medic, un tehnician sanitar şi o soră ocrotitoare (sanitară) care deserveşte populaţia în bune condiţii.

            În trecut, majoritatea morţilor o constituiau nou – născuţii, în vârstă de până la o lună, cu diagnosticul ,,debilitate congenitală, gastro-enterită, pneumonie ‘’ etc.

            Personalul sanitar era alcătuit dintr-un medic de plasă care gira şi comuna Titeşti, un asistent şi o soră ocrotitoare. Amintim pe medicul Păunescu care avea domiciliul în Câineni şi vizita la 1-2 luni satele Loviştei care făceau parte din aceeaşi plasă.

            Agent sanitar era Gogu Hagiescu (Gogu Popescu – Hagiescu), căsătorit aici, în satul Titeşti, cu Sânziana (coana Zeana), din neamul lui Cochinţu.

            Acest sanitar, mai mult practicant, cutreiera satele loviştene pe jos şi folosindu-se de reţetele copiate pe mai multe caiete, vindeca mulţi bolnavi. Peste tot era numit ,,Domnul doctor’’, fiind respectat şi apreciat.

            Medicul Sofia Vâlceanu, în anul 1934, l-a obligat pe sanitarul Hagiescu, să poarte banderolă la mână, cu inscripţia ,,agent sanitar ’’, pentru ca oamenii să i se adreseze acesteia cu denumirea de ,,doamnă doctor’’.

            Medicul Sofia Vâlceanu, necăsătorită, cât timp a stat în Lovişte şi-a făcut meseria. Vizita în mod curent gospodăriile locuitorilor, depistând multe cazuri de ,,boli sociale ’’, pe care le-a tratat.

            Este cazul să amintim pe medicul Gogu Georgescu, fiu al satului Titeşti, care de câte ori venea în sat, acorda cu multă plăcere şi pricepere şi în mod gratuit asistenţă medicală oricărui cetăţean.

            Menţionăm pe medicul Gheorghe Jilavu, stabilit prin căsătorie în satul Titeşti, care timp de aproape 40 de ani a fost ocrotitorul sănătăţii locuitorilor din Lovişte, pe asistenta Maria Preoteasa, din satul Bratoveşti şi pe sora ocrotitoare Popa Lilica (decedată în anul 1990).

            Dispensarul sanitar – veterinar funcţionează în satul Titeşti, în fostul local de baie populară, construit în anul 1938, pe ruinele fostei băi populare construite în anul 1916 (sub ocupaţie germană). Construcţia băii a început în anul 1934 şi s-a dat în folosinţă în anul 1938, sub prefectul – colonel Cameniţă, al fostului judeţ Argeş.

            Dispensarul sanitar – veterinar este încadrat cu un medic veterinar de circumscripţie, doi tehnicieni veterinari – Daneş Nicuşor şi Mohanu Vintilică, având şi un punct farmaceutic.

            Din rândul sătenilor noştri, au urmat Facultatea de Medicină umană – dr. Teleabă Diana, iar cea de Medicină veterinară, dr. Ţarcă Nelu.

            Pentru completarea stării sanitare, prezentăm ,,Monografia sanitară a Comunei Titeşti ’’, întocmită de dr. Gogu Georgescu, lucrare prezentată în anul 1938,la Institutul de Igienă, din Bucureşti, întocmită în douăzeci şi şase de capitole.

            Această lucrare mi-a fost donată de acest medic, însoţită de următoarea notă:

                        Dragă nepoate Florea,

            Trimit monografia satului Titeşti care este întocmită pe profil sanitar. Poate îţi este de folos în lucrarea pe care mi-ai prezentat-o. Roagă pe nepotul meu Culiţă Boncea să caute cele 14 pagini (14-28) care lipsesc. Să le caute în lada de la Părintele Boncea, unde am stat 40 de ani.

            Te rog să-mi mai scrii şi mie ce mai este cu apariţia titlului de proprietate.

            Eu doresc multă sănătate d-tale şi familiei d-tale şi să ne revedem sănătoşi.

            Cu bine şi succes în propria activitate.

                        Bucureşti, 23 iunie 1991.

                                               Dr. Gh. Georgescu.

P.S. Paginile de la 14-28 lipsesc. Această lipsă se datoreşte Părintelui Boncea, în custodia căruia a fost monografia timp de 40 de ani.

            S-ar putea să mai existe lada în care au fost puse de mine şi care se găseşte la Părintele Boncea. Trebuie căutate acolo.

                        Dr. Gh. Georgescu.

 

Topografia regiunii

            Bazinul Titeştiului, în care se găseşte situat satul Titeşti, este cuprins între patru lanţuri de munţi: la nord – Munţii Făgăraşului; la vest – Munţii Lotrului, din lanţul Parâng şi Oltul care se găseşte la o distanţă de 7 km de comună; la sud – Munţii Cozia.

            În jurul satului este o cunună de dealuri ce urcă progresiv spre munte, iar înspre sud regiunea se lasă în jos spre o câmpie ce merge până la râul Olt, iar de aici mai jos, până pe Valea Lotrului, din judeţul Vâlcea; este Bazinul Titeştilor.

            La mijloc, pe un platou frumos se întinde satul Titeşti.

 

                 Căi de comunicaţie

            Mijloacele de comunicaţie ale satului se fac mai întâi printr-o şosea judeţeană care leagă satul de capitala judeţului – Piteşti, pe de o parte şi pe de altă parte,cu oraşul Sibiu.

            O altă şosea mai mică leagă satu, de calea ferată ce se găseşte la o distanţă de 7 km, gara cea mai apropiată fiind Cornet, situată pe Valea Oltului.

            Există şi o reţea telefonică ce leagă comunele vecine între ele, de sat şi de capitala judeţului. De astfel satul este cam izolat fiind la o depărtare destul de mare de centrele comerciale,de capitala judeţului şi de calea ferată, ceea ce păgubeşte mult prosperităţii regiunii.

            Comerţul din cauza aceasta se face foarte greu şi mijloacele de transport sunt îngreuiate. Şoseaua judeţeană, fiind prost întreţinută, nu poate fi bine utilizată, apoi mai intervine şi faptul că regiunea, fiind muntoasă, torentele ce vin din munte o avariază (lipseşte pag. 3).

           

                  Regiunea din punct de vedere geologic

            Din datele ce am putut culege de la Institutul Geologic asupra regiunii, am găsit următoarele: comuna este aşezată la poalele munţilor Carpaţi şi se găseşte pe o bază solidă de granit ce datează din era primară, când ştim că s-au format munţii Carpaţi.

            Straturile geologice ale depresiunii intracarpatice în care se găseşte satul, ce s-au depus peste granit,sunt de origine terţiară, fiind formate în perioada pliocenică a acestei ere.

            Baza o formează saliferul format din marne nisipoase, fin vărgate şi foarte calcaroase. Deasupra se găsesc bancuri puternice de argilă vărgate şi nisipoase, între ele se intercalează straturi de gresie şi conglomerate cu resturi de plante, gresii miracee şi calcare.

            Peste ele, în pliocen, s-au depus straturi formate din nisipuri şi pietrişuri mai ales în partea de sud a regiunii.

            Peste aceste straturi găsim o pojghiţă subţire de pietre ce datează din epoca cuaternară şi, în fine, ultimul strat datează din partea a doua a epocei cuaternare, fiind formată dintr-un înveliş de cernoziom adus de ploi şi vânturi.

            Acest ultim strat este destul de gros şi foarte propice pentru creşterea diferitelor plante şi cereale.

            Rocile sunt cristaline şi datează, cred, de la începutul erei primare, Munţii Făgăraşului fiind cristalini.

 

                      Clima

            Clima este în general temperată, fiind un climat cu influenţe mediteraneene.

            Acest climat domină toată regiunea din jur.

            Satul, fiind aşezat la poalele munţilor şi între munţi, în depresiunea intracarpatică de care am amintit mai sus, este ferit de curenţi şi viscole, atât în timpul verii, cât şi iarna.

            Datorită acestui climat blând, iernile sunt foarte calde, încât pot fi prielnice vindecării bolnavilor de plămâni.

            Temperatura în timpul iernii este în medie de 3º – 5º, coborând până la 0º şi arareori sub 0º.

            Vara, clima este dulce, variind între 18º – 35º.

            Datorită acestui climat, cultivarea cerealelor şi agricultura se pot face ca şi în şes.

            Primăverile şi toamnele, la fel, sunt moderate şi de multe ori ceţoase din cauza apropierii imediate a munţilor.

            Umiditatea este de 600 mm, zilele cele mai reci fiind în luna ianuarie, când temperatura aerului variază între minus 10º şi minus 1º.

            Zilele cele mai calde sunt în luna iulie, când temperatura variază între plus 18º şi plus 35ºC.

            Ceea ce este de remarcat aici, din punct de vedere al climatului, este faptul că regiunea, fiind ferită de curenţi şi de vânturi, este foarte propice bolnavilor de plămâni care de multe ori vin din alte regiuni spre a urma aici o cură de altitudine şi aceasta de multe ori în timpul iernii. Necesitatea unui sanatoriu de tuberculoşi s-ar impune aici (lipseşte pagina 6).

                                    Date meteorologice : pag. 7

            Presiunea atmosferică variază între: 59,2% în luna iulie şi 76,6% în luna decembrie.

 

                                                                        Vânturi :

Vânturi	I	II	III	IV	V	VI	VII	VIII	IX	X	XI	XII	Anuală	Iarna	Primăvara	Vara	Toamna
Nord	0,8	2,4	0,2	1,4	0,4	0.8	9	1,9	0,1	–	0,6	0,2	0,72	1.06	0,67	1	0,3
N – E	0,5	0,4	2,5	0,3	0,2	–	0,2	–	0,1	–	–	0,5	0,42	0,80	0,97	0,02	0,02
Est	15,2	15,8	11,6	19,5	21	10	6,7	7,2	12,5	12,5	10,5	11,6	12,16	12,8	16,5	7,7	11,2
Vest	22	33,6	33	28	19	17,9	11,5	12	17,6	23,5	27,2	12	20,80	24,35	25,13	14,00	20,25
Obişnuit	0,7	0,2	0,8	–	–	0,2	0,3	–	–	–	0,2	0,5	0,20	0,19	0,46	0,13	–
Liniştit	51,7	29,4	33,2	32,3	46,7	61,3	72,8	70,6	66,3	61,8	50,5	44,6	51,82	43,12	39,61	68,40	60,40

           

 

            Redăm date de la Institutul Meteorologic: media lunară în timp de 10 ani a procentului frecvenţei vânturilor pe direcţiuni.

            În toată regiunea ,,Plaiului Loviştea’’ bate vântul mare care vine dinspre Ardeal, pe Valea Oltului. Este un vânt cald şi bate la începutul primăverii, este atât de cald, încât topeşte zăpada, ceea ce a făcut să i se dea numele de ,,vântul mâncător de zăpadă’’.

                                                           Ploile

 

            Ploile sunt abundente mai ales în lunile de primăvară şi la începutul verii. Faptul este explicabil prin bogăţia regiunii în vegetaţie şi păduri care sunt foarte apropiate de sat. Sunt de regulă ploi regulate şi abundente ce survin în mod moderat, rareori cu grindină. Toamna cad ploi mărunte şi reci, care uneori durează săptămâni întregi.

 

                                                           Zăpada

 

            Zăpada este foarte abundentă în timpul iernii, constituind un strat gros ½ – 1 m grosime. Ea cade cu regularitate şi este o binefacere pentru pomi şi semănături (lipseşte pag. 8).

 

                                               

       Locuinţele

 

            În statistica pe care am găsit-o la Institutul Central de Statistică, făcută în anul 1930, am aflat următoarele date cu privire la locuinţele din satul Titeşti:

            Satul are în total un număr de 181 de case.

            Luate după materialul din care sunt construite, am găsit 165 de case construite din lemn de brad, vechimea lor variind după data construcţiei între anii 1850-1930. Un număr de 10 case sunt construite în anul 1850, restul în intervalul 1870-1930. Din cărămidă sunt construite 12 case de dată mai recentă. Din piatră sunt construite două, iar din piatră amestecată cu cărămidă tot două.Total 181 de case.

            Acoperişul caselor este în majoritate din şiţă de brad şi de fag, numărul caselor acoperite cu şindrilă este de 174. Case acoperite cu ţiglă sunt cinci, iar cu tablă două, anume Primăria şi Biserica.

            Din punct de vedere al împărţirii caselor pe încăperi, am găsit cinci categorii de locuinţe.

            Un număr de 83 de case au câte două încăperi, majoritatea dintre ele având pe mijloc un antreu ce se numeşte tindă.

            Case cu trei camere am găsit un număr de 34, cu o încăpere un număr de 32, cu patru încăperi, un număr de 10, iar un număr de 8 locuinţe, cu camere variind ca număr între 5-8.

            Case nelocuite sunt în număr de 12.

            Un număr de 39 dintre ele au closet care se găseşte la 20 m departare de locuinţă şi de fântână.

            Case cu dependinţe care constau din: baracă, ce serveşte în timpul verii la gătit, şopron pentru fâneţe, grajd pentru vite şi coteţe… (lipseşte pag. 10).

-pag 11 : De obicei într-o cameră, în cea mai mare, doarme toată familia, părinţii şi copii. Cealaltă cameră este ţinută curată, pentru oaspeţi.

            În casele mai bune, copiii dorm separat.

            În timpul verii, locuitorii dorm afară, în tindă sau în şopronul cu fân.

 

    Apa

 

            Satul Titeşti se alimentează cu apă de suprafaţă şi cu apă subterană, de adâncime. Apa de suprafaţă este reprezentată prin cele 3 râuri, care sunt văi de munte, ce trec prin sat. Apa venind din munte este limpede şi curată, aşa că ea poate fi foarte bine întrebuinţată de locuitori pentru necesităţile casnice şi chiar pentru băut. De altfel, după cum am văzut în capitolul despre locuinţă, majoritatea locuitorilor se alimentează cu apă din râu.

            Apa subterană se găseşte sub trei forme: sunt un număr de 24 de fântâni; acestea sunt săpate în pământ, la o adâncime de cca. 1/2 m şi având o capacitate de 2-3 m.c. apă, ele sunt zidite la gură cu piatră şi au în faţă o deschizătură rotundă pe unde se scoate apa.

            Sunt în număr de 22 puţuri; acestea sunt săpate în pământ, la o adâncime ce variază între 8 – 20 m şi sunt zidite cilindric, cu piatră. La suprafaţă au ghizduri sau colaci de piatră, deasupra sunt acoperite cu o tarabă de lemn sau cu un acoperiş din şindrilă.

            A treia categorie de captaţie a apei subterane sunt izvoarele naturale care aici poartă denumirea de ,,şipoate’’ şi sunt în număr de 27.

            Apa este de obicei captată printr-o ţeavă de metal sau printr-un ,,scoc’’ de lemn.

            Din statistica de mai sus reiese că numărul cel mai mare de locuitori se alimentează cu apă din râu, restul cu apă din fântâni, puţuri şi izvoare. Izvoarele şi fântânile sunt situate pe văi şi numărul lor atât de mic se explică prin faptul că satul este aşezat pe un podiş de piatră. Apele subterane fiind la o adâncime mare de 20 – 30 m, săpăturile se fac foarte greu, de aceea multe case nu au fântâni şi puţuri şi mai multe familii sunt obligate să se alimenteze de la o singură fântână.

 

Alimentaţia

            Alimentaţia populaţiei din satul Titeşti este cantitativ şi calitativ bună, în comparaţie cu alimentaţia ţăranilor din alte regiuni. Ea constă în carne de vită şi păsări, în lapte şi produsele lui, care aici sunt foarte abundente. Fiecare locuitor îşi are oile lui şi vacile lui de lapte, are deci posibilitatea de a se alimenta în condiţii destul de bune. Ţin chiar să accentuez că hrana ţăranului este aici destul de bună. Alimentul de bază este mămăliga, dar se consumă şi pâine, în cantitate suficientă, dar numai de la brutării şi aceasta din cauză că grâul nu se cultivă aici. Cu tot consumul atât de mare de mămăligă, nu am avut ocazia totuşi să întâlnesc cazuri de pelagră, aceasta probabil faptului că aici se consumă mult lapte şi carne. Locuitorii mănâncă în timpul iernii de două ori pe zi, iar vara de 3 ori, fiecare masă constând din trei feluri: brânzeturi, ciorbă, carne fiartă şi lapte. De remarcat este că ţăranul mănâncă cantitativ mult, dar de multe ori calitatea alimentelor este inferioară, ei consumându-le de multe ori reci sau prost gătite. Există un dezechilibru între alimentaţia din timpul verii şi din timpul iernii. Iarna, locuitorii consumă multă carne şi lactate şi muncesc puţin, iar în timpul verii, când deci ar trebui să se alimenteze mai bine, ei consumă mai multe zarzavaturi şi vegetale.

 

  Băuturile

            Băuturile obişnuite în sat sunt: vinul care se consumă în cantităţi moderate, el fiind adus din alte părţi, regiunea nefiind favorabilă creşterii viţei-de-vie.

            Băutura care se consumă în cantitate mare este ţuica şi aceasta din cauză că, toată lumea având pruni,fabrică ţuica pe care o consumă apoi. În plus, sunt şi cinci cârciumi.

            Berea se consumă în cantităţi moderate şi numai în timpul verii. Consumul ţuicii în cantitate aşa de mare face ca în sat să fie mulţi alcoolici şi de aici şi numărul destul de însemnat de copii cu semne de degenerescenţă.

 

 Îmbrăcămintea

            În timpul iernii, îmbrăcămintea este confecţionată din stofe de lână, lucrate în casă. Portul este asemănător cu cel al dacilor, stăpânitorii de odinioară ai acestei regiuni. Ea constă din :pantaloni de lână strâmţi pe picior şi care se cheamă în limbajul de aici ,,cioareci’’, suman de lână, aici ,,lăibar ’’, cămaşă scurtă pe deasupra pantalonilor şi căciulă. Ca încălţăminte, ei poartă opinci sau bocanci.

            Vara, îmbrăcămintea este mai subţire şi este făcută din pânzeturi de cânepă sau in. Femeile au portul tipic de Câmpulung Muscel, cu marame de borangic pe cap şi vâlnice (fote) de beteală.

 

                              Curăţenie corporală

            Până în anul acesta, baia era necunoscută, locuitorii nu făceau – baie decât în timpul verii, la râu. Rareori şi numai unii dintre ei fac şi în timpul iernii baie în casă. În timpul ocupaţiei germane din 1918 a fost construită aici o baie, de ocupanţi; ea putea satisface foarte bine, în condiţiuni bune, necesităţile populaţiei. A fost însă distrusă de populaţie, aşa că satul a rămas fără baie.

            În vara aceasta, Ministerul Sănătăţii a construit în sat o baie model; amenajată şi cu un dispensar, aşa că de aici înainte locuitorii vor putea face baie săptămânal.

 

        Industrii şi Comerţ

            Satul Titeşti, fiind situat într-o regiune muntoasă, se găsesc aici două întreprinderi forestiere. Sunt două fabrici care se ocupă cu exploatarea lemnului de brad. Deşi industria lemnului este aici la început, totuşi se lucrează mult, din cauza abundenţei materialelor. Se face lemn de construcţie care apoi se exportă în străinătate; se fac doage, traverse şi lemne pentru construcţia caselor. Transportul lor din pădure până la gara apropiată se face cu funicularul şi decouville. Deşi se lucrează mult, locuitorii satului nu beneficiază prea mult de această muncă, lucrul lemnului fiind executat de muncitorii din Ardeal şi Maramureş, care sunt specialişti în lucrarea acestui lemn, locuitorii băştinaşi neavând pregătire în această direcţie.

            În afară de industria lemnului, este dezvoltată aici şi industria laptelui. Regiunea fiind bogată în păşuni şi având un număr foarte mare de vite, oferă posibilitatea unei bune industrii a laptelui. Dintre produsele care se fabrică aici sunt: caşcavalul, brânza de burduf şi untul. Industria fructelor nu este prea înaintată, deşi aici sunt foarte mulţi pruni şi s-ar putea dezvolta o bună industrie (lipsesc pag. de la 14-28).

(pag. 29).

           Tabloul mortalităţii infantile pe cazuri de boală pe 10 ani

–	Diagnosticul	1927	1928	1929	1930	1931	1932	1933	1934	1935	1936	Media pe 10 ani
1	Debilitate Congenitală	7	1	6	5	9	3	12	6	7	9	6,4
2	Prematuri	–	–	–	1	–	–	–	1	1	1	0,4
3	Bronho-pne- umonie	2	7	1	4	4	3	1	2	8	7	3,9
4	Gastro-ente- Rită	3	–	–	3	1	–	1	3	3	–	1,4
5	Debilitate generală	3	1	4	6	1	1	1	1	2	1	2,6
6	Rujeolă	–	–	–	–	–	–	–	–	–	3	0,3
7	Epilepsie	1	–	–	–	–	–	–	–	–	1	0,2
–	Total	14	10	16	19	14	7	16	12	21	22	–

                      

                        Graficul mortalităţii infantile pe cazuri de boală nu-l mai prezentăm.

            De asemenea, nici graficul mortalităţii infantile la prematuri, rujeolă şi epilepsie, de la pag. 30, nu-l mai prezentăm.

 

Mortalitatea infantilă

            Din statistica pe care făcut-o pe 10 ani, pe grupe de vârste, reiese că: mortalitatea cea mai mică este între 0-7 zile, cea mai mare la grupa de un an. După ani, mortalitatea cea mai mare am găsit-o în anul 1936, când a fost o epidemie de rujeolă. Au fost 170 cazuri pe care le-am expus la grupa maladiilor epidemice. Cea mai mică mortalitate este în anul 1932, cu 7 cazuri şi cu un procent de 17,4% de născuţi, faţă de 18,4% pe mediul rural. Luată după luni, mortalitatea cea mai mare am găsit-o: 1) în lunile ianuarie şi martie, aceasta din cauza bolilor contagioase sezoniere ca: scarlantina, anghina difterică, rujeola; 2) în lunile iulie şi august, când mortalitatea este mai mare din cauza afecţiunilor gastro-intestinale, cum sunt: gastro-enteritele şi dizenteria. Din punct de vedere al procentelor pe medii, procentul cel mai mare este de 19,6% faţă de 17,6% pe mediu rural, cel mai mic procent este de 16,5% în 1934, faţă de 18,3% pe mediul rural.

            După cazurile de boală, mortalitatea cea mai mare o dă debilitatea congenitală, cu un număr de 9 cazuri şi cu media de 6,4,pe 10 ani; urmează apoi bronho-pneumonia, cu un număr de 7 cazuri şi cu o medie de 3,9 pe 10 ani. Cea mai mică mortalitate este la rujeolă şi epilepsie.

-pag. 31-

            Din tabelul pe care am făcut-o mai sus cu privire la procentul pe sat, mediul rural, urban şi ţară, reiese că mortalitatea infantilă este în medie puţin mai mare pe sat decât pe mediul rural, apropiindu-se mai mult de procentul mortalităţii pe ţară.

            Din datele ce am reprezentat în tabloul pe grupe de vârste, vedem că mortalitatea cea mai mare este în primele zile 0 – 7.

            Acest lucru poate fi explicabil din cauza unui foarte mare număr de copii născuţi cu debilitate congenitală. Cred că această cifră majorată a debilităţii se datoreşte marelui număr de sifilitici care sunt în sat şi care număr îl voi specifica la maladiile sociale.

            Mai este apoi datorită şi unui mare număr de alcoolici cronici, număr pe care însă, nu l-am putut stabili precis în statistică, fiindcă nu l-am găsit înregistrat la Primărie (pag. 32 şi 33 lipsesc).

-pag. 34 – (Nu s-a putut prezenta graficul de mortalitate de pelagră, datorită deteriorării acestuia)         

            Dintre maladiile sociale, cea mai răspândită este sifilisul şi apoi tuberculoza. Pelagra se găseşte în proporţie foarte mică, din cauză că populaţia consumă mai puţin mămăligă şi pâine în cantitate suficientă, iar alimentaţia este bogată în lapte, carne şi ouă. Regiunea fiind muntoasă şi neexistând bălţi, cazuri de paludism nu am găsit nici unul.

            Ceea ce îngrijorează mult dintre maladiile sociale este sifilisul, care aici este foarte răspândit şi reprezintă un procent foarte mare. Cazurile ce sunt trecute în registrele comunei sunt cele depistate macroscopic; examene serologice nu s-au făcut niciodată, deci numărul cazurilor de sifilis este cu mult mai mare decât cel din statistică.

            Numărul cel mai mare de sifilitici este în anul 1927, fiind de (pag. 35) 57 cazuri şi reprezentând un procent de 392,4 la ‰, faţă de 76,99‰, pe ţară. Acest număr mare cred că nu este numai cel din anul 1927, ci este totalizat din acest an şi din anii din urmă. Procentul cel mai mic este în anul 1930, de 12,85‰, faţă de 78,4‰ pe ţară, pentru ca în anul 1934 să crească din nou la 252,5‰, faţă de 116‰ pe ţară.

            Ceea ce am reprezentat în cifre, apoi în procente, în tablou, sunt cazurile noi apărute în fiecare an. De fapt, aceste cifre nu corespund defel realităţii, deoarece sunt încă o mulţime de sifilitici rămaşi nedepistaţi şi care nu au fost trecuţi în statistică. Pericolul contagiunii este foarte mare din cauza marelui număr de bolnavi care nu sunt trataţi şi nici cel puţin asistaţi. O campanie antisifilis nu s-a întreprins încă până-n prezent, se fac tratamente doar în mod izolat şi incomplet.

            În ceea ce priveşte tuberculoza, ea este reprezentată în proporţie mai mică, numărul cazurilor variind între 1 – 7 pe an. Procentul mai mare îl găsim în anul 1934 şi este de 42,12‰, faţă de 56,3‰ pe ţară, procentul cel mai mic este în anul 1935, fiind de 5,7‰, faţă de 58,2‰ pe ţară. Tuberculoza, dacă nu constituie un pericol prea mare, aceasta este din cauza climatului de munte şi a condiţiilor de trai care sunt satisfăcătoare.

            Pelagra este în proporţie mică şi variază între 1 şi 2 cazuri pe an, aceasta numai în câţiva ani. Procentele deci sunt foarte mici, cum de pildă, în 1928, avem pe sat un procent de 6,73‰, faţă de 21,25‰ pe ţară.

 

                                  Maladiile epidemice pe 10 ani, procentul ‰

                                  

                        Tabloul maladiilor pe număr de cazuri şi procente la ‰.

               Scarlatina     Difteria           Oreionul                              Tusea                 Rujeola

                                                                                               Convulsivă            

Anul	Nr. cazuri	‰	Nr. cazuri	‰	Nr. cazuri	‰	Nr. cazuri	‰	Nr. cazuri	‰
1927	–	–	–	–	–	–	–	–	–	–
1928	2	1,34	–	–	1	0,1	–	–	–	–
1929	5	3,28	–	–	1	0,1	–	–	–	–
1930	3	1,96	1	O,1	1	0,1	–	–	–	–
1931	–	–	3	0,3	–	–	–	–	–	–
1932	2	1,21	–	–	5	0,5	–	–	–	–
1933	6	3,72	1	0,1	2	0,2	–	–	–	–
1934	2	1,2	5	0,5	24	2,4	143	–	–	–
1935	3	1,12	–	–	–	–	–	–	–	–
1936	–	–	2	0,2	–	–	–	–	170	99,42

 

-pag. 37-

            În registrele serviciului sanitar pe care le-am consultat, am găsit în 10 ani trecute următoarele maladii epidemice : scarlatina, difteria, oreionul, tusea convulsivă, rujeola. Dintre toate, cea mai frecventă este scarlatina, care variază între 2 – 6 cazuri pe an, ceea ce reprezintă un procent maxim de 3,7‰ şi minim de 1,2‰. Cazurile de scarlatină au apărut în timpul iernii, la început, în luna decembrie şi la sfârşitul iernii în lunile ianuarie şi februarie.

            Cazuri de difterie şi oreion am găsit mai puţine, variind ca număr între 1- 5 pe an.

            În anul 1934, a fost în satul Titeşti o epidemie de tuse convulsivă, cu 24 cazuri, dintre care două mortale. Procentul este de 14,31‰. Epidemia a apărut în luna martie şi a ţinut până în aprilie.

            O epidemie de rujeolă mare, cu 170 cazuri, a apărut în anul 1936, în luna februarie. Au fost 10 cazuri mortale, iar procentul reprezintă 99,42‰.

 

-pag. 38-

                                  Căsătorii

 

            În intervalul de 10 ani, am găsit în actele stării civile de la Primărie 273 de căsătorii. (Numărul căsătoriţilor sunt trecuţi la populaţia pe grupe de vârste).

            Numărul căsătoriilor a oscilat între 30 de căsătorii în anul 1932 şi 21 de căsătorii în anul 1928.

            Vedem de aici, deci, că media pe 10 ani a căsătoriilor este de 25 căsătorii.

            Divorţurile sunt în proporţie mult mai mică, ele variază între 1, în anii 1928, 1932, 1933 şi 4 în 1935. Procentele pe sat se apropie de cele pe mediul rural, fiind mai mari însă în anii 1927 – 1928.

            Concubinaje nu am găsit înregistrate în actele Primăriei. Din cele ce se observă în tablouri se vede, că atât la căsătorii,cât şi la divorţuri procentele pe sat nu diferă prea mult de cele de pe mediul rural, fiind mai mici însă ca cele pe ţară.

 

                                                           Căsătorii

 

Anul	Nr.căsăt. din Titeşti	Procent ‰ pe sat	Procent ‰ în med. rural	Procent ‰ în med. urban	Procent ‰ pe ţară	Media pe 10 ani
1927	21	18,2	21,1	16,1	20,1	25
1928	25	17,2	18,7	16,5	18,3
1929	28	18,5	18,7	15,6	18,1
1930	33	25,1	19,2	16,2	18,7
1931	28	19,2	19,1	15,5	18,4
1932	30	18,6	20,2	16,3	19,0
1933	21	19,2	16,5	17,1	16,6
1934	28	17,1	18,3	18,9	18,4
1935	31	18,4	16,9	19,4	17,4
1936	28	16,7	17,9	20,0	18,3

 

 

 

 

                                                           Divorţuri

 

Anul	Nr. divorţuri la Titeşti	Procent ‰ se sat	Procent ‰ med. rural	Procent ‰ med. urban	Procent ‰ pe ţară	Media pe 10 ani
1927	2	2,5	0,7	1,5	0,9	2,1
1928	1	3	0,7	1,5	0,9
1929	3	4,7	3,7	9,7	4,8
1930	4	3,2	2,9	9,6	4,0
1931	–	3,8	3,0	10,4	4,2
1932	1	3,9	3,9	9,6	4,2
1933	1	5,2	3,9	9,6	5,0
1934	2	6,2	3,8	9,8	4,0
1935	4	4,6	4,5	10,6	5,8
1936	3	4,2	4,9	11,1	6,2

 

-pag.41-

                               Starea culturală

 

            În statistica pe care am extras-o din datele Institutului de Statistică am găsit în satul Titeşti următoarele date asupra ştiutorilor şi neştiutorilor de carte. Ştiutori de carte în total sunt 648, dintre care bărbaţi 423, iar femei 225. Bărbaţii reprezintă un procent de 72,0%, iar femeile un procent de 37,3%. Neştiutorii sunt 646, dintre care bărbaţi sunt 280, iar femei sunt 366. Bărbaţii reprezintă un procent de 28,2%, iar femeile un procent de 37,3%.

            La ştiutorii de carte vedem că bărbaţii sunt în număr mult mai mare decât femeile, iar la neştiutori femeile sunt în număr de 366 faţă de 280 bărbaţi. Avem deci un număr mare de femei neştiutoare de carte. De asemenea, cifra totală a neştiutorilor de carte este cu puţin mai mică numai decât a ştiutorilor.

            După grupe de vârste, cei mai mulţi ştiutori de carte sunt între vârsta de 20-64 ani. Cei mai puţini peste vârsta de 65.

            Ca o concluzie, constatăm că avem o proporţie foarte mare de neştiutori de carte, având un procent de 49,3%, faţă de 51,7% ştiutori .

-pag. 44-

                   Starea culturală a satului

 

            Din punct de vedere al stării culturale, satul se prezintă mult inferior altor sate din împrejurimi. Cămin cultural nu există şi nu sunt nici alte instituţii culturale. Singura instituţie este şcoala primară care are patru posturi, două funcţionând dimineaţa şi două după-masă.

            Şcoala este construită din lemn şi se compune din două clase mari, cu un cubaj de 280 m.c. fiecare. În afară de clase, şcoala mai are o cancelarie şi un hol. În jurul şcolii se găseşte o grădiniţă de cca. 1 ha plantată cu pomi şi o parte liberă, care se întrebuinţează primăvara pentru diferite demonstraţii agricole.

            Fiecare clasă are un cubaj de 280 m.c., o lungime de 12m, lăţimea 6m şi înălţimea de 4m. În fiecare clasă învaţă un număr de 40 elevi, ceea ce reprezintă un număr suficient pentru cubajul clasei.

            În afară de activitatea şcolară, învăţătorii şcoalii ţin în fiecare lună cercuri culturale, unde se execută cu elevii mici serbări.

            Aceasta este de fapt singura activitate culturală. În ultimul timp, prin înfiinţarea străjeriei şi a serviciului premilitar, starea culturală a început să ia o dezvoltare mai mare.

 

-pag. 45-

                     Igiena copilăriei. Creşterea copiilor.

 

            La naştere, majoritatea copiilor nu sunt asistaţi, deoarece nu există moaşă comunală. Unele dintre lăuze sunt asistate de către moaşe empirice. Copiii sunt alăptaţi la sân până la vârsta de un an; începând de la vârsta de 6 luni, li se dă o alimentaţie mixtă, compusă din lapte de vacă, supe de griş şi făinoase şi li se dă o dată sau de două ori sânul.

            Copiii sunt crescuţi în leagăne împletite din nuiele. În leagăn se aşterne un strat de paie peste care se aşterne o bucată de stofă mai groasă. Aceste leagăne sunt atârnate în tavanul camerei prin nişte sfori, care se numesc viţe. Aceste leagăne au un dublu avantaj: 1) fiind îngrădite din nuiele şi având un strat de paie, urina copilului se poate scurge în jos şi astfel leagănul poate fi ţinut curat; 2) fiind suspendat prin sfori, copilul poate fi legănat şi în timpul nopţii de mama care doarme lângă el în pat.

            La naştere, toţi copiii sunt vaccinaţi cu vaccinul antivariolic.

            Vaccinaţia B. C. G. nu se face aici. Copiilor li se face baie de două ori zilnic: dimineaţa şi seara.

            Înfăşatul este cel românesc şi care constă din: cămăşuţă, scutece, plapumă şi faşă.

 

                              Igiena comunei.

            Fiind aşezat în regiune de munte, satul are din punct de vedere igienic o situaţie bună. Pământul fiind pietros, praful şi noroiul sunt în cantitate mare. Satul are o înclinaţie suficientă pentru scurgerea apei. Legătura dintre sat şi comunele vecine se face prin şoseaua judeţeană care este destul de bine întreţinută.

(-pag. 46-) La capitolul apei am specificat numărul locuinţelor care au closet şi am văzut că sunt în proporţie mică, de asemenea casele care se alimentează cu apă de izvor.

            Satul nu a avut până-n vara aceasta o baie comunală.

            În anul acesta Ministerul Sănătăţii a construit o baie model, care va permite suficient de aici înainte curăţenia corporală a locuitorilor.

            Baia se compune dintr-o cameră mare cu duşuri şi bazin, o sală pentru dezbrăcat şi îmbrăcat şi are un mic dispensar. Casele sunt întreţinute destul de curat,văruindu-se camerele ce sunt locuite în fiecare lună.

 

      Administraţia Sanitară

            Administraţia lasă mult de dorit. Comuna este administrată de medicul de circumscripţie care locuieşte la 15 km de sat şi care vine şi inspectează o dată pe lună satul. În timpul acestor inspecţii se fac examinări sumare ale bolnavilor ce se prezintă la consultaţii şi se inspectează locuinţele. Satul nu are nici moaşe, nici soră de ocrotire, aşa încât serviciul social este complet inexistent. Din cauză că nu există moaşă, femeile nu pot fi asistate la naştere şi de aceea mortalitatea infantilă este foarte crescută în primele zile. De asemenea vaccinaţia B. C. G. nu se face aici.

                                                         

                                        
 

   Sursa: Vlădescu, Florea – Monografia comunei Titești, Rm. Vâlcea, Editura CONPHYS, 2003, p. 380-401.