Haretismul în şcoala românească (judeţul Vâlcea)

            Acum, aflându-mă în faţa volumului dedicat haretismului în învăţământ, îmi menţin această apreciere şi o susţin adăugând că opera de pedagogie culturală înfăptuită de mişcarea haretiană s-a coagulat pe baza unei strategii unitare şi coerente de educaţie naţională. O strategie construită pe corelaţia instrucţie – educaţie: “Un foarte grav defect al întregului nostru învăţământ, fără excepţie – declara Spiru Haret – este de a nu se ocupa decât de instrucţie şi nicidecum de educarea tinerimii. Tot ce se face, tot ce se plănuieşte este numai pentru programe, material didactic şi alte lucruri ce au ca scop de a introduce în mintea copiilor cea mai mare doză posibilă de cunoştinţe. Negreşit, o instrucţiune solidă şi variată este indispensabilă unui om în îndeplinirea datoriilor sale şi către sine, şi către familia sa, şi către patrie; însă ea nu este de ajuns pentru a satisface toate trebuinţele vieţii complete…” În acest spirit definea Spiru Haret misiunea şcolii: “Şcoala are de scop de a forma buni părinţi de familie şi buni cetăţeni şi instrucţiunea ce se dă copiilor este nu scop, ci unul din mijlocele de a se ajunge acolo. Se poate prea bine concepe un bun cetăţean şi părinte de familie care să nu ştie istoria coifului lui Alexandru cel Mare, însă cineva care nu va avea iubire de familie şi de ţară, onestitate, curagiu civic şi militar, abnegaţiune, simţ de dreptate, activitate, energie, nu e cu putinţă a fi cetăţean folositor, din contră, va fi mai mult decât un ignorant, o piedică, dacă nu un pericol pentru ţară şi familia lui.” Avem nevoie, pleda Spiru Haret acum un veac, de şcoală naţională şi argumenta: “Existenţa unui popor nu este asigurată decât atâta timp cât toate elementele lui sunt strâns unite şi unul nu poate fi decât dacă întregul popor nu se creşte şi nu se întreţine în simţiri comune de iubire de ţară şi de neam. Întrebarea este dacă noi dăm destulă atenţie acestui lucru şi dacă şcoala noastră merită pe deplin numele de şcoală naţională.” Întrebare valabilă şi azi, cu atât mai mult azi !

            Ce însemna “şcoală naţională” pentru Spiru Haret ? Da, ridicarea învăţământului la standarde profesionale europene, dar şi ancorarea lui în realităţile autohtone. Două erau direcţiile prioritare de acţiune ale strategiei haretiene pentru o educaţie naţională: pe de o parte – orientarea practică a instrucţiei, spre a răspunde necesităţilor vieţii; pe de altă parte – centrarea educaţiei pe componenta etică şi civică a profilului uman. Conceptul haretian de educaţie naţională era structurat pe cele trei dimensiuni ale apostolatului propovăduit de promotorul lui: cultul muncii, cultul datoriei şi cultul patriei.

            Meditând la actualitatea haretismului – raţiunea şi miza lucrării pe care o prefaţăm – , o întrebare se impune: mai sunt cultivate aceste virtuţi în şcoala nostră contemporană, care aspiră, ca şi pe vremea lui Spiru Haret, să atingă standarde europene? Metamorfozele pe care le-a cunoscut învăţământul românesc în deceniile postdecembriste ne conduc spre un răspuns negativ. Sunt, totuşi, în ultima vreme, unele semnale că şcoala noastră, confruntată cu provocările realităţii, va recupera treptat valorile perene ale moştenirii haretiene: profesionalismul, responsabilitatea şi civismul. Poate că “apostolatul” de factură haretiană nu mai este “la modă”, acum “se poartă”, voluntariatul, “redescoperit”, cu zgomotoasă fanfară mediatică, sub impuls european. Dar ce era, în fond, apostolatul haretian, nu era tot un voluntariat, fie şi instituţionalizat, în numele unor deziderate sociale şi naţionale ? Şi nu este acest voluntariat, indiferent de accepţiile şi ipostazele lui, expresia patriotismului şi civismului ?

*     *    *

            Am afirmat, în acelaşi context, că Vâlcea este unul dintre eşantioanele cele mai reprezentative şi roditoare ale haretismului. În sprijinul acestei aprecieri, autorul prezentului volum aduce noi şi concludente argumente, probate cu documente şi ilustrate cu fapte. Cea mai convingătoare mărturie ne-o oferă revizorul şcolar de Vâlcea în primele două mandate ministeriale ale lui Spiru Haret, profesorul D. Constantinescu, deopotrivă pedagog şi practician, pe care Gheorghe Dumitraşcu îl consideră cel mai capabil şi devotat colaborator vâlcean al “Omului şcolii”: “Unul dintre cei mai dinamici şi eficienţi revizori şcolari, cu rezultate de prestigiu, care a propulsat învăţământul vâlcean, şi nu numai, în ierarhia naţională şi s-a remarcat prin iniţiative şi propuneri originale, transformate în hotărâri şi decizii ministeriale, purtând pecetea haretiană, a fost profesorul D. Constantinescu, originar din Vâlcea.” Iată ce declara acest misionar haretian într-unul din rapoartele sale către ministrul Instrucţiunii: “Am fericirea, domnule ministru, de a avea în Vâlcea un corp de dascăli foarte dispuşi a munci fără preget în ogorul educaţiei naţionale, oricare ar fi sacrificiile ce le cere…” Această realitate o demonstrează autorul nostru, reînviind, prin intermediul documentelor, o întreagă lume de dascăli care merită calificativul de “ucenici” ai lui Spiru Haret, de apostoli ai comunităţii. Dascălii vâlceni, împreună cu confraţii lor din ţară, sunt cei care au aplicat strategia lui Spiru Haret în practică, care au transformat idealul haretian în realitate, alimentând, cu idealismul etic şi profesional insuflat de mentorul lor, focul apostolatului social, cultural şi educaţional: “Dacă autorii reformelor din învăţământ au fost Spiru Haret şi colaboratorii săi apropiaţi, inspiraţi din realităţile româneşti din acele timpuri, adevăraţii înfăptuitori ai acestor demersuri  legislative – recunoaşte, cu argumente din Vâlcea, autorul – au fost, în primul rând, dascălii.” Spiru Haret i-a făcut părtaşi la “marea operă de salvare naţională”, înfăptuită prin modernizarea învăţământului românesc, la începutul secolului XX, cu urmări benefice pentru tot veacul ce urma.

            Discursul ştiinţific al autorului, întemeiat pe un volum impresionant de documente şi referinţe, de informaţii şi mărturii, şi argumentat printr-o suită sistematică de analize şi evaluări, lasă, la prima citire, impresia de austeritate, uscăciune şi răceală. Dar, după o lectură mai aprofundată, descoperi şi captezi, din subtext, un fluid afectiv, patetic pe alocuri, de simpatie, admiraţie şi preţuire pentru atâţia slujitori anonimi ai catedrei în Vâlcea, care au materializat, în fapt, idealul de şcoală naţională, promovat de Spiru Haret. Mulţi dintre aceşti “eroi” pe frontul luptei contra ignoranţei, sărăciei şi mizeriei (unii fiind chiar eroi adevăraţi, pe frontul întregirii neamului) au rămas neştiuţi, au fost uitaţi. Autorul, reunind cele trei dimensiuni ale personalităţii sale – vocaţia pedagogului, competenţa cercetătorului şi experienţa managerului – are răbdarea şi rigoarea de a şterge colbul aşezat nu numai pe documente, ci şi pe oameni, pe vieţile şi pe faptele lor, şi de a ne revela un adevăr incontestabil: şcoala şi cultura românească au avut, în Vâlcea, acum un veac, slujitori exemplari, a căror combustie creatoare este încorporată în patrimoniul valoric pe care l-au moştenit şi l-au dezvoltat generaţiile ulterioare. Acesta este meritul principal al autorului: Gheorghe Dumitraşcu este un adevărat istoric cultural – un cronicar onest, un analist riguros, un evaluator echilibrat. Cercetătorul îşi îndeplineşte datoria faţă de adevărul istoric, fără să-şi asume, însă, dreptul de judecător, pe care şi-l arogă abuziv unii autori de monografii şcolare. Toate acestea au o singură explicaţie: profesorul Gheorghe Dumitraşcu este un dascăl de tradiţie haretiană, viaţa, cariera şi opera sa stau sub semnul cultului muncii, datoriei şi responsabilităţii.

*      *      *

            Noul volum reprezintă încă o “piatră” în edificarea proiectului Haretismul în actualitate, care va fi întregit prin volumul Generaţii şi personalităţi haretiene. Contururile acestei construcţii spirituale sunt deja trasate de autor. Prima generaţie de haretieni vâlceni este omniprezentă în cele două volume dedicate haretismului în Vâlcea (şcoala, cultura). Sunt discipolii şi colaboratorii formaţi sub îndrumarea nemijlocită a lui Spiru Haret, dascăli de şcoală haretiană, care au trăit şi au lucrat în primele decenii ale secolului XX, unii continuându-şi activitatea între cele două războaie mondiale. Ei au fost, prin excelenţă, “apostolii”, “luminătorii poporului”, aşa cum îi modelase Spiru Haret; ei au devenit mentori – în materie haretiană – ai generaţiilor următoare. A doua generaţie de haretieni – dascăli de formaţie haretiană – aparţine perioadei interbelice, dar mulţi dintre ei au activat şi după Al Doilea Război Mondial. Această generaţie a asigurat funcţionarea, în continuare, a şcolii de factură haretiană a apostolatului social, cultural şi educaţional. În fine, cea de a treia generaţie de haretieni – aceea postbelică, formaţi în cea de a doua jumătate a secolului XX, cu activitate prelungită şi după 1989, în anii ’90 şi chiar în primul deceniu din secolul XXI. Aceşti haretieni  – dascăli de tradiţie haretiană – au crescut în alt sistem educaţional, dar au beneficiat, informal, de înrâurirea benefică a generaţiei interbelice, unii dintre ei având şansa providenţială să se bucure chiar de “iniţierea” unor haretieni din prima generaţie. Putem proba, aşadar, că, în Vâlcea, perenitatea spiritului haretian pe parcursul întregului veac XX, este o realitate.

            În volumul final al lucrării Haretismul în actualitate, vor fi caracterizate aceste generaţii succesive şi vor fi portretizate personalităţile lor exponenţiale, realizându-se un “tablou” cuprinzător al haretismului, care s-a dovedit, în Vâlcea, activ şi creativ pe parcursul întregului secol XX, deschizând perspectiva ca el să fie valid şi viabil şi în veacul următor.

            Ateneul Meşterul Manole, prin Editura “Fântâna lui Manole”, este onorat să contribuie la înălţarea acestui monument editorial consacrat haretismului în Vâlcea, după primul veac din postumitatea lui Spiru Haret.

prof. dr. Gheorghe  DEACONU

_________________________________

Lucrare apărută sub egida

Forumului Cultural al Râmnicului

Redactor: Gheorghe Deaconu

Culegerea textului: Eugenia Dumitrana

Tehnoredactare şi corectură: Gheorghe Deaconu

Coperta: ing., artist plastic, Petre Cichirdan

Spiru Haret de Constantin Gh. Mihăilescu,

1929, ipsos patinat,

Colecţia Forumului Cultural al Râmnicului

Procesarea imaginilor:

Petre Cichirdan

Gheorghe Deaconu

Pregătire pentru tipar: Ion Soare

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României DUMITRAŞCU, GHEORGHE Haretismul în actualitate / Gheorghe Dumitraşcu ; cuv. înainte

de prof. univ. dr. Alexandru Popescu-Mihăieşti. – Râmnicu-Vâlcea

Fântâna lui Manole, 2008

4 vol. ISBN 978-973-87314-5-5 Vol. 3 : Haretismul în şcoala românească (judeţul Vâlcea) /

cuvânt înainte: prof. dr. Gheorghe Deaconu. – 2013. – Bibliogr.

ISBN 978-606-93051-8-8

I. Popescu-Mihăeşti, Alexandru (pref.) II. Deaconu, Gheorghe (pref.)

008(498-35 Vâlcea)"19":37(498) Haret,S. 929 Haret,S.

Tiparul: Tipografia ROTIPO Iaşi 5

Conţinutul integral al volumului „Haretismul în şcoala românească (judeţul Vâlcea)” se poate descărca/ vizualiza în Drive (n-avem pe moment o altă posibilitate de găzduire) la:  – https://drive.google.com/file/d/0B-G7vrM7m93sMkpnb2tOaWNSTmM/view?usp=sharing