Categorii

Horezu – Pe drumul Reîntregirii Naționale

iulie 3, 2024 by

Istorie Locala

Istorie locala

În acest timp s-au făcut eforturi pentru pregătirea armatei în vederea participării la război, precum şi pentru a conştientiza în opinia publică necesitatea implicării în acest război. Momentul desvârşirii unităţii statale era anticipat de către români în prejma şi în timpul războiului mondial. Autorităţile statului român întreţineau sentimentul naţional şi cultivau dorinţa de unire frăţească a românilor din toate provinciile româneşti, îndeosebi cu cei aflaţi sub dominaţie străină. Ce semnificaţie putea să aibă hotărârea Prefecturii Vâlcea, din 16 aprilie 1915, prin care trimitea la comune, inclusiv la comuna Romani, două exemplare din ”harta etnografică a ţărilor locuite de români: Transilvania, Temişoara, Bucovina şi cinci comitate din Crişana şi Maramureş…”?¹ Un exemplar din cele două hărţi mergea la primărie, al doilea rămânea în biblioteca şcolii. Era evidentă orientarea politică a României către Antanta, alianţă politico-militară formată din Franţa, Anglia şi Rusia, alianţă care trebuia să fie de ajutor românilor în lupta pentru eliberarea teritoriilor româneşti strămoşeşti aflate sub stăpânire austro-ungară. În aceeaşi notă, de întărire a sentimentului naţional, de susţinere a ideii de unire a românilor, se înscrie şi grija pe care autorităţile statului român o acordă pregătirii manifestărilor dedicate sărbătoririi Unirii Principatelor Române din anul 1859. Astfel, în pregătirea acestor manifestări, Primăria Romani primea o circulară prin care se solicita preoţilor, Superioarei maicilor de la mănăstire, autorităţilor civile şi militare din comună să ”chibzuiască” la sărbătorirea Unirii Principatelor. Nu trebuia să lipsească din manifestări Te Deum-ul, în toate bisericile, la care să participe autorităţile civile şi militare din comună, alături de cetăţeni.²

Chiar dacă în perioada 1914 – 1916 România a fost neutră, participarea la război era înţeleasă de toţi românii ca fiind singura posibilitate de a elibera teritoriile aflate sub stăpânire străină. Această preocupare este demonstrată şi de manifestările înregistrate la nivelul comunelor Romani şi

Horezu din acea perioadă. Astfel, încă din anul 1915, la un număr de 38 de proprietari din Romani le-au fost rechiziţionaţi caii pentru armată.³Tot în anul 1915, locuitorii din Romani dădeau drept rechiziţii pentru armată 57 de vite mari şi 5500 kg de fân.⁴ De asemenea, s-a stabilit lista cu persoanele mobilizabile pentru armată, din Romani şi au fost recrutaţi tineri pentru unităţile de artilerie, cavalerie, infanterie şi grăniceri.⁵

Urmărind eliberarea Transilvaniei şi a Bucovinei, teritorii româneşti aflate sub stăpânire austro-ungară, România a intrat în războiul mondial la 14 august 1916, după semnarea Tratatului de alianţă cu Antanta (alianţa militară cuprinzând Franţa, Anglia şi Rusia) şi în urma unei declaraţii de război adresată Austro-Ungariei. Înaltul Decret Regal de mobilizare a armatei, nr. 2784, din 14 august 1916, ajungea şi la primăriile din Horezu şi Romani.⁶ Pentru susţinerea armatei, horezenii au donat vite mari, porci, oi şi capre, grâu, secară, porumb, faină, fasole, brânză, orz şi ovăz.⁷

„Am intrat în război cu hotărârea de a da tot ce avem în acest moment pentru a căpăta dreptul nostru întreg. Pentru atât şi pentru mai mult nu!”. Aşa comenta Nicolae lorga intrarea României în războiul pentru reîntregire. Vâlcenii şi implicit horezenii au primit cu entuziasm proclamaţia prin care se anunţa intrarea în război. Evocând faptele înaintaşilor care pregătiseră condiţiile pentru unirea deplină, documentul sintetiza obiectivul urmărit. „Astăzi ne este dat nouă să întregim opera lor închegând pentru totdeauna ceea ce Mihai Viteazul a înfăptuit numai pentru o clipă: Unirea românilor de pe cele două părţi ale Carpaţilor”. Populaţia Horezului a contribuit permanent la suţinerea armatei care lupta pe teritoriul judeţului, dar nu numai. Cai, pături, alimente, furaje pentru cai au plecat din satele ce compun astăzi Horezu către unităţile armatei române 79 aflate pe front.⁹

Fără sprijinul aliaţilor ei, România nu putea rezista în faţa unor trupe inamice cu mult mai numeroase şi mai bine echipate pentru luptă. Antanta nu şi-a respectat angajamentele privind sprijinul pentru armata română, iar rezultatul a fost dezastruos pentru România. Înfrângerile suferite de armata română în toamna anului 1916 au dus la ocupaţia militară germană asupra Olteniei, implicit a zonei Horezu, a Munteniei şi a Dobrogei. Trupele străine au confiscat alimente şi bunuri ale populaţiei. suspendate cursurile şcolilor elementare. Cea mai mare parte a localurilor de şcoli a fost rechiziţionată în scopuri militare sau administrative. La şcoala primară din Romani, soldaţii trupelor de ocupaţie au spart uşile şi ferestrele, distrugând documentele şi materialul didactic.¹⁰ Aceeaşi situaţie s-a înregistrat la primăria localităţii Romani unde au fost sparte uşile, ferestrele, iar arhiva a fost distrusă.¹¹ Brutalitatea soldaţilor germani este demonstrată şi de cazul Măriei I. Georgescu din Romani, care a murit în urma bătăilor aplicate de soldaţii germani, deoarece nu a vrut să dea un porc. ¹²Bisericile au fost jefuite de bunuri specifice – icoane, cărţi, obiecte de cult, iar locaşurile de cult au fost folosite ca magazii, grajduri sau bucătării de campanie. Mănăstirea Hurez a înregistrat atunci cea mai grea perioadă din istoria ei.¹³ În primăvara anului 1918, populaţia Horezului cunoştea o adevărată criză de alimente din cauza abuzurilor armatei germane de ocupaţie. La 21 aprilie 1918, Primăria Horezu se adresa Prefecturii Vâlcea, arătând că populaţia ducea lipsă de pâine, deoarece comandatura germană tăiase definitiv cota de faină. Ca urmare, cele 358 familii, dintre care 110-125 erau familii pur orășenești, suferă din cauza lipsei de pâine.¹⁴

Primul război mondial s-a încheiat prin capitularea necondiţionată a Germaniei, la 11 noiembrie 1918. România se găsea în tabăra învingătorilor, situaţie deosebit de importantă pentru statutul internaţional al ţării din perioada următoare. Suferinţele românilor din perioada războiului au fost răsplătite odată cu înfăptuirea idealului unităţii naţionale depline în anul 1918. Condiţiile internaţionale favorabile au fost valorificate din plin de către românii porniţi pe calea desăvârşirii unităţii statale. La 27 martie 1918, Sfatul Ţării din Basarabia, organism ce reprezenta voinţa şi interesele populaţiei dintre Prut şi Nistru, a hotărât unirea Basarabiei cu România. La 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei, reprezentând voinţa populaţiei din nordul istoric al Moldovei, a hotărât unirea Bucovinei cu România. La 1 decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, organism politic legitim şi reprezentativ pentru populaţia din interiorul arcului carpatic, a hotărât unirea Transilvaniei cu România. Se încheia atunci procesul istoric de unire a tuturor teritoriilor româneşti într-un singur stat, obiectiv pentru care se jertfiseră generaţii de români, obiectiv naţional pentru care România s-a angajat în primul război mondial şi pentru care şi-au dat viaţa foarte mulţi fii ai Horezului. Făurirea României Mari prin unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România a fost primită cu puternică emoţie de locuitorii din Horezu. Cu bucurie în suflet pentru marea împlinire, cu gândul la cei care se jertfiseră pe fronturile războiului de reîntregire, horezenii au participat la un Te Deum şi au exprimat bucuria lor determinată de înfăptuirea Marii Uniri.¹⁵ Hotărârea de unire cu România a populaţiei din Basarabia, Bucovina şi Transilvania a fost consfinţită şi în plan juridic internaţional, prin prevederile tratatelor de pace din cadrul Conferinţei de la Paris din anii 1919-1920. România a semnat aceste tratate în calitate de putere învingătoare, calitate pe care o dădea participarea la război cu jertfe şi pierderi deosebit de mari. Tratatul semnat de România cu Austria, la Saint Germain, consfinţea apartenenţa Bucovinei la România. Tratatul semnat de România cu Bulgaria, la Neuilly, consfinţea apartenenţa Cadrilaterului, regiunea din sudul Dobrogei, la România. Tratatul semnat de România cu Ungaria, la Trianon, consfinţea apartenenţa Transilvaniei la România. Printr-un tratat semnat de România cu marile puteri învingătoare în război, în anul 1920, se recunoştea apartenenţa Basarabiei la România.