Horezu – Perioada medievală

Vatra tradiţională a Horezului oferea condiţii favorabile de locuire în acele vremuri tulburi de la trecerea din antichitate spre evul mediu, obştea fiind cadrul în care se desfăşura întreaga activitate a oamenilor acelor timpuri. Întârziată de condiţiile istorice neprielnice, evoluţia situaţiei din obştile săteşti a dus la apariţia unei categorii sociale mai puternice, cu averi mai însemnate. Este vorba despre boierimea locală, categorie socială interesată cel mai mult de existenţa unor instituţii (armată, administraţie, biserică, lideri capabili) care să-i apere condiţia socială. Apariţia unor asemenea instituţii a însemnat totodată apariţia elementelor ce definesc noul tip de stat, cel medieval. Primele forme de organizare statală de tip medieval la români, care au premers statelor medievale româneşti, au fost voievodatele şi cnezatele. Despre zona în care ne plasăm studiul actual primim informaţii scrise mai importante în secolul al XlII-lea. Astfel, puternica invazie a tătarilor de la 1241, care a zdruncinat serios nu numai controlul maghiar în spaţiul locuit de români, ci chiar stabilitatea statului ungar, i-a determinat pe regii Ungariei să ia măsuri de apărare. Printre acestea se numără şi aducerea unor populaţii sau ordine cavalereşti în zona ameninţată de noi atacuri ale tătarilor. Regele Ungariei Bela al IV-lea instalează în zona Severinului un detaşament al Ordinului Cavalerilor Ioaniţi¹. Documentul care stabilea privilegiile şi obligaţiile acestui ordin cavaleresc, Diploma Cavalerilor Ioaniţi, emisă în anul 1247, prezintă structurile statale româneşti de la sud de Carpaţi, între care se găsea şi cnezatul condus de Farcaş. Acesta se întindea şi asupra zonei Horezului actual². În zona sud-carpatică, mai erau amintite voievodatele conduse de Litovoi şi Seneslau şi cnezatul lui Ioan.

La sfârşitul secolului al XlV-lea, într-o evoluţie firească din punct de vedere al organizării politico-statale în spaţiul românesc, se consemnează formarea statului medieval Ţara Românească. Întemeietorul acestuia, voievodul Basarab I(1310-1352), a unit toate voievodatele şi cnezatele româneşti de la sud de Carpaţi într-un stat unitar şi puternic. Puterea sta­tului românesc condus de Basarab a fost confirmată şi de victo­ria asupra armatelor maghiare conduse de regele Carol Robert de Anjou, din anul 1330, de la Posada. După ce şi-au extins stapanirea asupra Transilvaniei, provincie locuită de români aflaţi în etapa organizării statului medieval, regii maghiari considerau ca li se cuvenea şi spaţiul românesc de la sud de Carpaţi. Victoria lui Basarab I la Posada consfinţea inde­pendenţa proaspătului stat, Ţara Românească, faţă de Ungaria. Este posibil ca ţinutul horezean să fi fost martorul trecerii armatelor maghiare spre Argeş, capitala Ţârii Româneşti.³

Formarea statului de tip medieval în aceste ţinuturi, conso­lidarea lui sub urmaşii lui Basarab I, Mircea cel Bătrân (1386-1418) având un rol esenţial, au creat condiţiile unei evoluţii fireşti a societăţii româneşti. Spaţiul horezean se încadrează cu multă fidelitate în tabloul general valabil pentru societatea medievală românească. Este un spaţiu animat de locuitorii lui, ţărani liberi sau dependenţi de marile moşii ale locului, precum si de marii proprietari de moşii. Între marii proprietari se va remarca, de la sfârşitul secolului al XVlI-lea, Mănăstirea Horezu. Obştea ţărănească liberă este o constantă formă de organizare a comunităţilor locale pe toată perioada evului me­diu, deşi a fost supusă în permanenţă presiunilor expansioniste ale marilor proprietari de pământuri. Comunităţile rurale şi-au păstrat organizarea arhaică, în fruntea lor aflându-se un „sfat al oamenilor buni şi bătrâni” care aveau atribuţiuni administrative şi judecătoreşti.⁴

Deşi nu este atestat documentar până în secolul al XV-lea, Horezu trebuie să fi avut un rol important în viaţa economică şi socială a Ţării Româneşti, începând cu deosebire din vremea domnitorului Mircea cel Bătrân. Zona Olteniei de sub munte s-a bucurat de atenţia specială a domnitorului, fapt bine atestat de documente ale vremii. Mircea a fost preocupat de dezvoltarea activităţilor meşteşugăreşti, de exploatarea minereurilor, fier, aramă precum şi a sării. Zona horezeană se găsea pe drumul care lega Ocnele Mari, de unde se exploata sare, de Baia de Fier (Gorj) şi Baia de Arama (Mehedinţi). Prin Horezu trecea drumul cel mai scurt dintre aceste importante centre de exploa­tare a minereurilor şi capitalele Ţării Româneşti din vremea lui Mircea cel Bătrân.⁵

Note bibliografice

1. Mihai Bărbulescu și colectiv, Istoria României, Editura Enciclopedică, București, 1998, p. 150.
2. ***România. Atlas istorico-geografic, Editura Academiei Române, București, 1996, p. 72.
3. Gherasim Cristea, Istoria Eparhiei Râmnicului, Editura Conphys, Rm. Vâlcea, 2009, p. 81.
4. Mihai Bărbulescu și colectiv, op cit. p. 170.
5. În vremea lui Mircea cel Bătrân, Țara Românească avea două reședințe domnești, capitale ale statului: Curtea de Argeș și Târgoviște. Vezi și http://www.targoviste.light-soft.ro/Capitala.html.

Sursa: Valentin Ciocan, Vetuța Ciocan, Istoria Horezului, Editura Offsetcolor, Rm. Vâlcea, 2012, p. 22-24.