I.P.S. Firmilian în trecere prin Vâlcea

Aşadar, după cum dau mărturie datele de mai sus, s-au împlinit douăzeci de ani de când vrednicul şi înţeleptul nostru vlădică, I.P.S. Mitropolit Firmilian, osteneşte cu sârg şi rod în ogorul Bisericii Ortodoxe Române de pe meleagurile Olteniei. ,, Începutul păstoriei Noastre în de Dumnezeu-păzita Arhiepiscopie a Craiovei – preciza înaltul Arhipăstor în cuvântarea rostită la înscăunarea ca Mitropolit ( 25 martie 1949) – purcede din anul Domnului 1947, în 28 de zile ale lui decembrie, când Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe cei 20.000 de mucenici arşi în Nicomidia şi Migdonia. Din acea zi ia fiinţă crugul îndatoririlor Noastre arhipăstoreşti şi mânecă răspunderile faţă de nemernicul Judecător şi faţă de poporul Său; aşa cum statorniceşte actul puterii civile de la aşezarea Noastră la cârma eparhiei, şi cum statornicea Patriarhul acelei vremi prin gramata patriarhicească”.

,, Pentru trezirea arhieriei mele – spunea vlădica Firmilian în cuvântarea rostită cu prilejul hirotoniei sale întru arhiereu – voi folosi din visteria harurilor aceste izvoare de puteri: mila, iertarea, neprihănirea, rugăciunea, smerenia, dragostea şi pacea în Dumnezeu”. La înscăunarea ca Arhiepiscop sublinia din nou: ,, Trăsăturile păstoriei noastre vor fi: munca, cinstea, dreptatea, mila, blândeţea şi desăvârşita lucrare în slujba poporului şi a Bisericii”, iar la înălţarea sa pe scaunul mitropolitan sublinia importanţa unor ,,împliniri materiale” urzite în gânduri pentru viitor, ,, care să statornicească noua aşezare arhiepiscopală şi s-o pună în stare de durabilă dăinuire”.

Nu vom stărui asupra vieţii şi activităţii de până la alegerea I.P.S. Sale ca Arhiepiscop al Craiovei, căci nu peste multă vreme vom avea prilej şi pentru aceasta, ci vom încerca să conturăm personalitatea Înaltului Ierarh prin trăsăturile sale de todeauna şi prin prisma înfăptuirilor din decursul celor două decenii de arhipăstorie.

Vom aminti numai că s-a născut la 18 februarie 1901, în comuna Plopeasa de Sus, judeţul Buzău, vlăstar din trunchiul de pălmaş al lui Gheorghe Marin, cum mărturisea însuşi I.P.S. în cuvântarea rostită la alegerea ca Arhiepiscop: ,, Sunt fiul unui pălmaş din munţii Buzăului”. Şi, referindu-se la viaţa lor trudnică din vremea guvernării burghezo-moşiereşti, spunes, în continuare: ,,Cunosc adâncobida acestor trudiţi ai muncii şi istovirea lor pentru pâinea zilnică”. Din aceeaşi cuvântare mai reţinem o mărturisire despre o primă şi veche legătură spirituală a Arhipăstorului nostru de astăzi cu Oltenia: ,, A doua stare a vieţii mele – spunea I.P.S. Sa – s-a cheltuit în mânăstire: ani de noviciat în Mânăstirea Ciolanu-Buzău – vatră sfântă de schivnici – şi la 18 ani, monah şi ierodiacon în Mănăstirea Cozia din Vâlcea – ca o fericită coincidenţă a alegerii mele pentru una din eparhiile Olteniei. De atunci m-am ispitit în trudă cărturărească, administrativă şi didactică”.

Apreciat pentru slujbele sale religioase şi îndeosebi pentru farmecul cântărilor bisericeşti pe care le interpretează cu un iz personal şi la o înaltă valoare artistică, apreciat, de asemenea, pentru graiul şi scrisul său cu adânci rădăcini în arhaismul nostri bisericesc şi în cronicile româneşti, pentru cultura sa teologică şi artistic-bisericescă, pentru activitatea şi destoinicia sa publicistică şi redacţională, pentru altruismul şi mărinimia sa, I.P.S. Mitripolit Firmilian s-a dovedit a fi totodată, în cele două decenii de arhipăstorire, un înţelept părinte duhovnicesc, un iscusit organizator şi un gospodar desăvârşit.

A stăruit, şi a reuşit să dobândească dragostea slujitorilor şi cinstirea credincioşilor, dar n-a cruţat răul, acolo unde acesta începea să vatăme.

A îndemnat neâncetat pe slujitorii altarelor de sub ascultarea Sa să meargă pe calea cea dreaptă, a Bisericii lui Hristos, să-şi pună tot sufletul pentru păstoriţii lor, sfătuindui şi sprijinindui pentru tot ce le este spre folos.

A dat din fondurile Eparhiei sume însemnate pentru înălţarea, renovarea sau repararea a numeroase biserici, cele mai multe din ele fiind sfinţite, după terminarea lucrărilor, de însuşi I.P.S. Sa, care n-a pregetat să urce până la cele mai răzleţe sate de pe creste de dealuri.

Dar realizările cele mai deseamă de până acum ale I.P.S. Mitropolit Firmilian sunt cele de la Mânăstirile Tismana, Gura-Motrului şi Jitianu.

În anul 1955, ,,Mitropolia Olteniei, prin înaltul său chiriarh, a cerut deschiderea unui şantier de restaurare a picturii de la Tismana, luându-şi obligaţia primelor cheltuieli de restaurare”. ( cităm din articolul Descoperirea frescei din secolul al XVI-lea de la Mânăstirea Tismana, de academician Duliu Marcu şi pictor G. Russu, publicat în ,,Monumente şi Muzee”, Buletinul Comisiei ştinţifice a muzeelor şi monumentelor istorice şi artistice, I, 1958, Editura Academiei, p. 41-55). Şantierul s-a deschis în ziua de 15 august 1955, ziua hramului mânăstirii, solemnitatea fiind prezidată de I.P.S. Mitropolit Firmilian. Lucrările au durat până în 1962, încheindu-se cu realizări deosebit de importante: scoaterea frescei din pronaos lucrată în 1766 de zugravul Dimitrie şi aplicarea ei pe coridoarele şi încăperile din construcţia înconjurătoare, precum şi consolidarea frescelor rămase ( cele executate de meşteri ale căror nume nu se ştiu în anii 1732-1735, şi cele ale zugravului Dobromir din Târgovişte, lucrate în anul 1564). ,,Trebuie să recunoaştem – se subliniază în articolul citat mai sus – că, printr-o largă înţelegere şi datorită iubirii sale de artă, I.P.S. Firmilian – cu aprobarea Patriarhului Justinian – a înscris în istoria Bisericii Româneşti o strălucită pagină a unei restaurări de o asemenea amploare şi importanţă atât istorică cât şi artistică”.

Mânăstirea Gura-Motrului, ctitorie a lui Preda Brâncoveanu, bunicul domnitorului Constantin Brâncoveanu, era ameninţată de viiturile năvalnice ale apelor râului Motru. I.P.S. Mitropolit Firmilian a înlăturat pentru totdeauna pericolul deteriorării acestui însemnat şi valoros monument istoric, prin lucrări de consolidare a malului ameninţat şi construirea unor zăgazuri rezistente, pentru abaterea şuvoaielor de apă.

La Mânăstirea Jitianu s-au renovat chiliile şi s-a construit o casă de oaspeţi.

Pe lâgă toate acestea, se cade a fie amintite şi restaurările de la Centrul Eparhial, şi îndeosebi construirea aproape integrală a localului Şcolii de cântăreţi bisericeşti şi Seminarului teologic de la Mofleni.

Pe plan gospodăresc, la loc de frunte se situează pavilionul administrativ, pentru construirea căruia s-a făcut un mare efort în cursul anilor 1966 şi 1967. Noua reşedinţă mitropolitană va întruni toate condiţiile unei construcţii moderne, corespunzând întru totul profilului specific unei asemenea instituţii.

Ca realizări gospodăreşti sunt de menţionat şi via, din apropierea Craiovei, pentru procurarea vinului necesar bisericilor din eparhie la slujbele religioase, precum şi stupinele de la diferite mânăstiri.

Intuind cu multă pătrundere personalitatea Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Firmilian, P.S. Episcop Iosif al Râmnicului şi Argeşului spunea, cu prilejul unui popas sărbătoresc, că ,, o descoperi pulverizată în marea reţea a preţioaselor iniţiative şi realizări din cuprinsul Eparhiei şi care strălucesc pe mitra mitropolitană ca tot atâtea diamante scumpe”.

Stăruinţele şi realizările Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe a Olteniei în domeniul cultural-spiritual au fost deopotrivă de rodnice şi bogate.

Pregătirea viitorilor lucrători în via Domnului a fost în permanenta grijă şi atenţie a I.P.S. Mitropolit, interesându-se îndeaproape de condiţiile de bună funcţionare şi prosperare a Şcolii teologice de la Mofleni şi sprijinind părinteşte pe studenţii olteni care urmează cursurile Institutelor teologice.

Conferinţele de orientare a clerului au fost, de asemenea, îndrumate, sprijinite şi apreciate de vlădica Firmilian, care, de astfel, îndeamnă neâncetat la ,, învăţătura sănătoasă”, dar şi mustră ,, pe cei potrivnici” ( Tit I, 9 ).

Şi tot pentru ridicarea clerului din Eparhie la un nivel cultural-spiritual superior şi pentru nevoile spirituale ale credincioşilor, I.P.S. Mitropolit Firmilian a tipărit în editura Centrului mitropolitan valoroase cărţi de învăţătură creştină şi de întărire duhovnicească.

O înfăptuire unanim apreciată atât în sânul Bisericii cât şi în afara ei, şi chiar şi peste hotare, o constitue revista de faţă, care continuă strădaniile încununate cu succes ale vlădicăi Firmilian în câmpul cărţii şi al scrisului.

Rod al temeinicei sale culturi şi al însuşirilor cu care l-a înzestrat Dumnezeu, cuvântările şi conferinţele rostite în decursul celor două decenii de slujire pastorală de către Sărbătoritul nostru sunt tot atâtea pietre preţioase din cununa personalităţii sale.

De o deosebită preţuire s-a bucurat şi se bucură Întâistătătorul Bisericii Olteniei şi pentru prestanţa, iscusinţa şi contribuţia sa în întâlnirile şi conferinţele intercreştine sau interbisericeşti de peste hotare, ca delegat şi reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române.

În mărturisirea de credinţă pe care a făcut-o la alegerea sa ca Arhiepiscop al Craiovei, Arhipăstorul nostru, vorbind, printre altele, despre comuniunea de dragoste, spunea că ea ,, este principiul cel mai scump al Bisericii lui Hristos şi că fără el creştinul şi mai ales păstorul sufletesc sunt ,, aramă sunătoare, ori chimval gălăgios" ” I Cor. XIII, 1). Iubirea topeşte egoismul şi realizează comuniunea intimă dintre persoane, este sufletul societăţii şi cheagul solidarităţii sociale şi al păcii internaţionale".”Potrivit acestor concepţii şi convingeri, I.P.S. Mitropolit Firmilian a propovăduit neîncetat ,, pacea a toată lumea" ”i s-a aflat permanent în marele front al luptei pentru pace, laolaltă cu toţi slujitorii şi credincioşii Bisericii pe care o păstoreşte.

Înţelegând chemarea la iureşul ,, de nouă plămădire socială”, spunea cândva un demnitar, I.P.S. Firmilian a ,, ştiut descifra sensul măreţelor prefaceri sociale”, călăuzind pe păstoriţii săi către însuşirea noilor prefaceri obşteşti şi îndrumându-i, cum însuşi se exprimă ,, pe vadul înaltelor năzuinţi ale poporului român”.

Apreciat de marele nostru literat şi preot al Bisericii lui Hristos, Gala Galaction, ca ,, un gânditor şi un scriitor”. I.P.S. Mitropolit Firmilian al Olteniei s-a dovedit a fi totodată un ierah de prestigiu, deschizător de drumuri în istoria nouă a Bisericii Ortodoxe Române din Oltenia.

,, Cu dragoste frăţească Vă fericim că… puteţi privi cu suflet împăcat şi mulţumit calea străbătută de strădania râvnitoare şi înfăptuiri temeinice în slujba Bisericii strămoşeşti şi a Patriei noastre iubite, ca Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei”. – spunea Prea Fericitul Patriarh Justinian, într-o împrejurare festivă, Înalt Prea Sfinţitul nostru Mitropolit.

Pentru încheierea rândurilor omagiale pe care le închinăm Înaltului nostru Ierarh la împlinirea a două decenii de rodnică păstorire, reproducem un fragment dintr-unul din articolele publicate de I.P.S. Sa în revista ,, Biserica Ortodoxă Română”, care poate fi socotit ca un crez, ca o chintesenţă a unui program de activitate: ,, Mitropolia Olteniei îşi chiverniseşte treburile într-un ritm unitar, după aspiraţii propii şi potrivit legilor etnice: chivernisiri, aspiraţii şi specific, pe care le varsă în marea visterie a Bisericii noastre”.

Aceasta este ,, păstorul şi veghetorul sufletelor noastre” ( I Petru II, 25 ), căruia îi urăm din adâncul sufletelor:

Întru mulţi şi fericiţi ani, Înalt Prea Sfinţite Părinte Mitropolit Firmilian!

,, Mitropolia Olteniei”

CUVÂNT ÎNAINTE

LA

ÎNVĂŢĂTURA DE CREDINŢĂ CREŞTINĂ ORTODOXĂ

Tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Române şi cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a Înalt Preasfinţitului Justinian, patriarhul României. Craiova, Editura centrului Mitropolitan al Olteniei, 1952, 485 p., 12.000 exemplare.

Nevoia unei ,,Cărţi de Învăţătură”, care să cuprindă pe scurt şi pe înţelesul tuturor adevărurile de credinţă ale Sfintei noastre Biserici Ortodoxe a Răsăritului, se făcuse simţită de multă vreme, atât de slujitorii altarelor, cât şi de credincioşii Biserici noastre.

Vechea ,,Mărturisire Ortodoxă”, operă a marelui Mitropolit al Chiebului Petru Movilă ( 1596-+1646), de care s-au slujit înaintaşii noştri şi care a folosit atât de mult nenumăratelor generaţii de credincioşi, pentru întărirea în credinţă, nu se mai putea găsi decât cu greu. Şi, ,, Mărturisirea Ortodoxă” a cunoscut, la noi, cea mai largă răspândire, nu numai pentru că a constituit singurul dreptar de învăţătură şi de viaţă creştină, pentru marea mulţime a credincioşilor, ci şi pentru faptul că ea este strâns legată de trecutul Bisericii Ortodoxe Române. Într-adevăr, în lupta pe care Ortodoxia a dus-o în trecut, atât împotriva încercărilor Catolicismului de a se înfiltra prin prozelitism în mijlocul credincioşilor ortodocşi, cât şi împotriva Protestantismului, care căuta să falsifice adevărurile de credinţă ale Bisericii Ortodoxe, Sinodul de la Iaşi, întrunit în anul 1642, a opus tuturor acestor încercări ,,Mărturisirea Ortodoxă” a lui Petru Movilă, care, cercetată şi tradusă în greceşte la acest Sinod şi aprobată apoi de Sinodul local din Constantinopol, la 1643, a devenit o adevărată pavăză a Ortodoxiei împotriva atacurilor celor de altă credinţă.

Tradusă pentru întâia oară în româneşte de logofătul Radu Greceanu şi tipărită la Buzău în 1691, această Mărturisire Ortodoxă, considerată drept carte simbolică a Bisericii Ortodoxe a Răsăritului, a cunoscut la noi între 1691 şi 1932, o mare popularitate, tipărindu-se într-un număr de 17 ediţii ( 10 la Bucureşti, 2 la Neamţ, 3 la Sibiu, 1 la Buzău şi 1 la Iaşi ). O nouă ediţie critică, apărută în 1942, nu a constituit, însă, o carte de largă răspândire, pentru că, în loc de o traducere nouă, a publicat traducerea de la 1691, a lui Radu Greceanu, care, din cauza particularităţilor limbii, nu mai putea fi înţeleasă de credincioşii Bisericii noastre.

Pentru împlinirea lipsei unei ,,Cărţi de Învăţătură”, care să pună la îndemâna credincioşilor adevărurile de credinţă şi dreptarul de viaţă al Sfintei noastre Biserici, Sfântul Sinod, folosindu-se pe deplin de libertatea acordată de regimul de democraţie populară tuturor cultelor religioase din Patria noastră, a hotărât tipărirea unui dreptar de credinţă şi de viaţă creştină, care să folosească atât slujitorilor altarelor, în lucrarea de catehizare a credincioşilor,cât şi credincioşilor doritori a înainta în cunoaşterea adevărurilor de credinţă ortodoxă şi în desfăşurarea vieţii duhovniceşti.

,,Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă” păstrează şi mai departe împărţirea materiei după modelul ,,Mărturisirii Ortodoxe”. Totuşi, ea reprezintă faţă de aceasta un progres deosebit. Ea este mai bogată, dezvoltând anumite părţi pe care ,,Mărturisirea Ortodoxă” le înfăţişează numai pe scurt şi aduce pe lângă temeiurile scripturistice, în expunerea învăţăturii ortodoxe, şi o seamă de temeiuri patristice. Limba folosită este lipsită de arhaisme, care ar fi făcut-o neânţeleasă şi, peste tot, învăţătura este înfăţişată într-o formă pe înţelesul tuturor.

,,Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă” constituie în acelaş timp un Catehism, punând la dispoziţia credincioşilor Sfintei noastre Biserici, elementele de care au nevoie, pentru o pregătire şi îndrumare duhovnicească temeinică, în scopul de a deveni buni credincioşi ai Bisericii noastre şi devotaţi cetăţeni ai Patriei noastre.

Dăm drumul acestei cărţi în lumea creştină ortodoxă, însoţind-o cu binecuvântările noastre şi cu nădejdea că ea va da însutit rod duhovnicesc.

Al tuturor de bine doritor şi rugător către Dumnezeu,

27 octombrie 1952. J U S T I N I A N

La a 310-a aniversare de la închiderea PATRIARHUL ROMÂNIEI

Sinodului de la Iaşi

 Felix Sima, Colecția "Personalități naționale și internaționale în trecere prin Vâlcea".