Categorii

Mănăstirea Probota – monument UNESCO

iulie 3, 2024 by

Istorie Locala

Cladiri. Monumente

La începutul secolului XIV a luat ființă pe Valea Siretului una din cele mai vechi sihăstrii din Moldova. Călugării se nevoiau câte doi-trei în mici chilii de lemn și își câștigau existența din împletirea coșurilor de salcie de pe lunca Siretului. Mănăstirea Probota a fost ctitorită de Petru Rareş între 1530 (biserica şi clisiarniţa) şi 1550, când au fost terminate zidurile de incintă şi turnurile. Istoria acestui locaş începe în timpul lui Petru I, care a ridicat într-o poiană o mănăstire din lemn, cu hramul Sf. Nicolae. Ştefan cel Mare a ridicat în lunca pârâului Şomuz o biserică de zid, posibil în anul 1465, refăcută în ultimul deceniu al secolului al XV –lea şi care va fi distrusă de o alunecare de teren; aici a fost înmormântată mama acestuia, Oltea, călugăriţă sub numele de Maria. Ulterior, Petru Rareș abandonează acest lăcaș (ajuns într-o stare precară) și, în 1530, zidește actuala biserică ”Sf. Nicolae”, pictată în 1532. Aleasă pentru a deveni necropolă domnească, domnitorul o înzestrează cu veşminte, argintărie, cărţi şi moşii. În partea de nord construieşte o Casă Domnească din piatră; până în 1550 ridică zidurile de incintă, turnurile, chiliile şi trapeza. Hotărârea de a transforma noua mănăstire în necropolă domnească se pare că i-a nemulţumit pe călugării din marile mănăstiri moldoveneşti, aceştia subminând mai târziu prestigiul mănăstirii, care a decăzut până în vremea lui Vasile Lupu. Acesta iniţiază lucrări de reparaţii, ocazie cu care aşează pe zidul de împrejmuire o pisanie, astăzi pierdută.

Mitropolitul Dosoftei, care a trăit o perioadă aici, a reparat-o în urma unui incendiu, a terminat edificiile din curte și trapeză, după care a închinat Mănăstirea Probota și bunurile ei Sfântului Mormânt de la Ierusalim. În 1863, mănăstirea este desființată odată cu secularizarea inițiată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza și de Mihail Kogalniceanu. Biserica devine de mir, iar clădirile așezământului monahal decad cu totul. În anii 1934-1937, Comisiunea Monumentelor Istorice inițiază restaurarea bisericii și a clisiarniței, prin arhitectul Horia Teodoru. În 1933, a fost reînființată și mănăstirea, ca așezământ de maici. În 1933, biserica Mănăstirii Probota este înscrisă pe Lista Patrimoniului Mondial, în grupul bisericilor din Moldova cu picturi murale exterioare. Ca urmare a acestui fapt și datorită interesului unor specialiști din Japonia pentru monument, acesta va fi supus unui amplu proces de cercetare, restaurare și valorificare desfașurat sub egida UNESCO, co-finanțat de Japan Trust Fund for World Heritage și Ministerul Culturii din România, proces desfășurat între 1996 și 2001.

Biserica este zidită în plan treflat, cu interioarul compartimentat în altar, naos, camera mormintelor (gropniță), pronaos și pridvor, despărțite prin ziduri de piatră, cu uși de comunicare între ele. Altarul și absidele laterale sunt poligonale în exterior și semicirculare în interior. Absida altarului este prevăzută cu cele două nișe adânci obișnuite: proscomidia și diaconicul, având fiecare câte o ferestruică mică. Turla este octogonală, deschisă pe naos și luminată prin patru ferestre. Pronaosul, de plan dreptunghiular, este străbătut de câte două mari ferestre cu ancandramente de piatră. Biserica, cu pereții foarte groși, are lungimea de 32,2 m, lățimea 9 m și înălțimea maximă 27,7 m. Alte două contraforturi sunt la pridvor și unul mai scurt la altar. Soclul bisericii este din piatră cioplită. Împodobirea fațadelor este dată de rândul de firide ce înconjoară biserica sub cornișe, mai puțin la pridvor. Firidele au fost la început pictate, dar azi pictura nu se mai vede. Caracteristica pentru arhitectura Probotei este preferința pentru detalii și profilatura de tradiție gotică. Pictura din interior a fost executată în tehnica frescă în 1532, restaurată în 1844 şi după 1990, sub egida UNESCO, impresionează atât prin maniera de execuţie, cât şi prin programul iconografic unitar şi coerent. Culorile sunt calde, alese cu mare grijă, iar liniile sunt perfecte. Între scene amintim ”Pantocratorul” care domină maiestuos tamburul turlei,” Cina cea de taină” din altar, ”Sf. Nicolae” şi ”Răstignirea” din naos, sinoadele ecumenice din pronaos şi ”Judecata de Apoi ”pictată pe bolta pridvorului. Pictura exterioară este degradată, însă pot fi încă admirate scenele: ”Arborele lui Iesei” şi ”Acatistul Bunei Vestiri”. Clopotnița se află la nord-vest de biserică. Zidul din incintă a fost construit de Elena Doamna și fiii în 1550. Actualul zid din piatră, cu creneluri de apărare, înalt de 8 m și turnul de la intrarea în incintă care se află la est de biserică, au fost construite în vremea lui Vasile Lupu.

Peste mormintele din gropniţă (al lui Petru Rareş şi al soţiei Elena) se află lespezi din marmură, lucrate cu mare măiestrie. Beciul medieval din curte, restaurat, este vizitabil. În clisiarniţă, un mic muzeu adăposteşte piese rezultate în urma cercetărilor arheologice. Colecția de istorie și artă veche, în organizare, cuprinde piese obținute în urma săpăturilor arheologice, țesături din sec. XVI-XVII, obiecte de cult, veșminte (sec. XVIII).

Observațiile prilejuite de recentele lucrări de restaurare deschid o pagină nouă în istoria picturilor murale interioare și exterioare din vremea lui Petru Rareș, iar Probota – primul ansamblu redescoperit și în întregime păstrat în excelente condiții – este o piesă-cheie nu doar în aflarea de noi date și fapte, care se preteză la interpretări, ci și la aducerea la lumină a unor noi valori și frumuseți.