MAXIMA PROLIFERARE A EDITURILOR ŞI TIPOGRAFILOR (1919—1948) in Bihor

Pentru a ne restrânge la Oradea şi Bihor vom aduce exemplu continuitate a tipografiilor: în primul rând decupând câteva din anexă unde sunt mai numeroase:

— Tipografia SUSSMAN LAZĂR, Beiuş, 1896—1930

–  Tipografia BECK ADOLF, Valea lui Mihai, 1892—1944

— Tipografia REICH IACAB, Salonta, 1888—1929

— Tipografia SZECKELY, Salonta, 1904—1937

— Editura şi tip. RUBINSTEIN, Oradea, 1907—1947

— Tipografia KOHN SAMUEL, Săcuieni, 1880—1944

— Tipografia familiei BERES, Oradea, 1909—1939

În ceea ce priveşte presa, aceasta a fost între războaie de un proteism atât de dinamic şi de divers, încât a generat o permanentă avalanșă propagandistică, de cele mai diferite intenţii asupra populaţiei judeţ. într-un catalog al presei bihorene, întocmit de MARIA BOLONI de la Biblioteca Judeţeană din Oradea, sunt descrise 460 periodice părute între 1855 -1975. Dintre acestea 319, adică majoritatea, apar în perioada interbelică.¹⁵

Fapt specific după Unire, în procesul de apropiere prin cultură rol important şi-au asumat la Oradea revistele bilingve, româno-maghiare, sau chiar trilingve. Iată câteva:

1. AURORA. Literară, artistică, teatrală, socială. Irodalom, muveszet, szinhaz, tarsadalom, 1922—1923.

2. BIHAREA. Gazeta oficială a judeţului Bihor. Bihar varmegye hivatalos lapja, 1919—1923.

3. CURIERUL DE LUNI. HETFOI KURIR, 1924—1925.

4. EGALITATE. EGYENLOSEG, 1930

5. FILM RIPORT, 1923—1932.

6. REVISTA CHIMICA, 1931. Trilingvă.

7. REVISTA VOIAJORILOR, 1926—1938. Trilingvă.

8. CORTINA, 1922. Bilingvă.

9. STICLA. Revistă pentru industrie şi comerţ, 1933—1934. Trilingvă.

Am ţinut să dimensionăm fenomenul tiparului prin presă în special pentru acest prag de trecere, deoarece Unirea a generat o nouă etapă şi o nouă concepţie asupra domeniului, în care tocmai presa a adus multiple determinări ce, în general, au încurajat activitatea tipografică.

Referitor la crearea şi instalarea de instituţii culturale româneşti după Unire, patru sunt principalele edituri şi tipografii prin care creşte substanţial activitatea editorială, producţia tipografică şi numărul de muncitori.¹⁶

_a) _ TIPOGRAFIA ROMANEASCA S.A., 1919—1937.

întemeiată pe acţiuni şi susţinută de Banca „Victoria“, această editură-tipografie tipăreşte în cei 18 ani de existenţă carte şi 26 de periodice române şi maghiare, dintre care:

— Vestul României, 1923—1924

— Sentinela, 1924

— Sentinela de vest, 1925—1926

— Gazeta Bihorului, 1935—1937

— Magyar Szo, 1932

 

b) — „B1HARIA“. INSTITUT DE TIPOGRAFIE si EDITURA S.A., 1920—1932.

Ia fiinţă prin asocierea mai multor ateliere, îşi procură tehnică de pro­ducţie, tipăreşte carte şi periodice, dintre care:

— Tribuna, gazetă săptămânală. 1921—1932.

— Revista notarilor publici. 1928 1930.

c) — EDITURA si TIPOGRAFIA „CELE TREI CRIŞURI“, şi „Athe- neum“, 1920—1934.

în 1919 Gh. Bacaloglu întemeiază la Oradea Reuniunea culturală „Cele Trei Crişuri“, a cărei activitate luminoasă marchează perioada interbe­lică de aici, cu numeroase adiacenţe la viaţa culturală a ţării. Pentru publicaţia Reuniunii, Bacaloglu aduce o tipografie, de la Sighet, şi în câţiva ani „Cele Trei Crişuri“ devine o revistă cu o ridicată ţinută gra­fică, la care colaborează cei mai de seamă scriitori din ţară, având şi o variantă de popularizare şi emancipare culturală, destinată satelor, „Cele Trei Crişuri pentru popor“. În aceeaşi tipografie se publică revista „FA­MILIA“, seria a 3-a, si se iniţiază așa-numita Bibliotecă „CRIŞUL NE­GRU“, ce tipărea cărţi patriotice, cu deschidere naţională, precum:

— O. Hulea, Războiul României, 1920.

— N. Iorga, Vechimea şi originea elementului românesc în părţile Bihariei.

— Al. Ciura, Adunarea de la Alba-Iulia.

— I. Ursu, Generalul leremia Grigorescu.

— G. Bacaloglu, Ardealul ca izvor cultural.

— O. Goga, Un precursor al unităţii: Iosif Vulcan, 1841—1907.

d) — EDITURA şi TIPOGRAFIA DIECEZANA, 1918—1940 la Ora­dea, 1940—1944 la Beiuş, în refugiu, şi 1944—1949 iarăşi la Oradea. în­fiinţată ca editură încă în vâltoarea evenimentelor din 1918, debutează prin „TRIBUNA BIHORULUI“, gazetă de popularizare a hotărârilor Adunării de la Alba-Iulia şi scrisă de membrii Consiliului Naţional Ro­mân din Oradea. Roman Ciorogariu cumpără, în 1920, maşini noi cu care întemeiază şi tipografia, planificând o amplă activitate editorială pentru popor în România întregită.

Tipăreşte multă carte, dintre care se distinge memorialul „Zile trăite“ (1926), cea mai documentată şi mai serioasă monografie despre eveni­mentele din 1918—1919 în Bihor.¹⁷

Dintre periodicele tipărite se remarcă:

— Legea Românească 1921—1948

— Foaia şcolară    1928—1937

— Gazeta-de-Vest   1929—1936

-Vulturul 1931

Simultan cu acestea sau în succesiune funcţionează în această pe­rioadă, după datele recoltate până acum, 78 de tipografii şi edituri, dintre care 22 sunt în continuare, iar 57 sunt nou create după Unire, în ceea ce priveşte serviciile de editură fără tipografie, acestea au fost extrem de active, cele mai multe grefate pe producţiile periodicelor, care pregăteau şi carte, altele generate de societăţi culturale, organizaţii pro­fesionale, sau fiind efectul unor iniţiative individuale ale autorilor în dorinţa de a publica pe cheltuială proprie. Menţionăm câteva:

— Editura OBSERVATORUL, Beiuş

  —  Editura CASEI NAŢIONALE, Oradea

— Editura ASTRA, Oradea

— Editura PETRE DEJEU, Oradea

— Editura FRANCISC HUBIC, Oradea

— Editura FRANCLIN, Oradea

— Editura REUNIUNII FEMEILOR ROMÂNE, Beiuş

— Editura ASOCIAŢIEI ÎNVĂŢĂTORILOR DIN BIHOR, Oradea

— Editura CERCULUI ZIARIŞTILOR, Oradea

In această ultima amintită, TIRON ALB ANI publică în 1936 monografia LEUL DE LA ŞIŞEŞTI. DE CE S-A PRĂBUŞIT MONARHIA AUSTRO-UNGARĂ, carte tipărită la Sonnenfeld S.A., iar în 1934 acelaşi autor dă drama CRAIUL MUNŢILOR, despre Avram Iancu, tipa ia ,,MERCUR“ S.A. O prezenţă interesantă are Editura revistei FAMILIA, dintre ale cărei cărţi notăm monografia NECULAI MILESCU SPĂTARUL, CĂLĂTOR ÎN CHINA, de Tiberiu Moşoiu şi unde au apărut şi alte cărţi ce se ridică deasupra provincialismului cultural, semnate Tudor Vianu, Ştefan Bariu, Ion Minulescu, sau Victor Papilian.

Exprimând experienţa şi potenţialul organizatoric şi revoluţionar al muncitorilor tipografi, în aceşti ani în Oradea au funcţionat două tpografii ilegale ale Partidului Comunist din România. Astfel, în 1926 str. Gh. Doja la nr. 12 se afla tipografia ilegală la care a lucrat PAVEL TCACENCO. Fiind dispusă lângă calea ferată, legătura se mijlocea de muncitorii ceferişti, care încetineau mersul trenurilor pentru a se preda şi primi materialul tipografic.¹⁸ Printr-o râpă din fundul curţii se putea ieşi în Dealul Viilor unde a şi fost ascunsă tipografia din cauza percheziţiilor Siguranţei. în anii 1926—1927 pe Calea Clujului la nr. 34 a funcţionat tipografia ilegală a U.T.C. sub îndrumarea partidului. Acolo lucrat cunoscuta militantă HAIA LIPHSITZ.

În judeţ a existat o activitate editorială intensă la BEIUŞ, unde căpătat noi dimensiuni tipografia şi editura DOINA, şi unde apar mai  multe periodice, precum si la SALONTA, MARGHITA, ALESD, VALî LUI MIHAI.

Dictatul de la Viena, care a rupt în două şi judeţul Bihor, a provocat o scădere substanţială a activităţii editoriale şi tipografice. în Oradea nu mai apar decât câteva periodice în limba maghiară, de altfel, elita intelectualităţii româneşti, câtă nu s-a retras la Beiuş, a fost maltratată expulzată brutal în vagoane de marfă. O serie de tipografii se închid sau trec în alte mâini prin persecutarea şi deportarea foştilor proprietari de regulă evrei. Cărţile ce apar în Oradea în anii ocupaţiei horthyste stau cel mai adesea sub semnul servituţilor, pe care autorii le aducea apologiei fascismului şi iredentismului. La polul opus, în Beiuşul rămas cu ţara se exprima cultura şi spiritualitatea românească, publicând cărți şi periodice oglindind varietatea tendinţelor politice ale momentului, in general protestând prin multiple manifestări şi din diferite unghiuri de vedere împotriva nedreptăţii sentinţei de la Viena. Placa turnantă a activităţii editoriale o asigura TIPOGRAFIA DIECEZANĂ, refugiată c la Oradea, alături de cele locale, dintre care se distinge DOINA.

După Eliberare (octombrie 1945) pulsul tipografiilor se reia în bună măsură prin iniţiative ale muncitorilor tipografi, care au înţeles sensul transformărilor ce animau ţara. Astfel, ei iau sub conducerea lor Tipo­grafia SZENT-LÂSZLO a Episcopiei romano-catolice şi sub numele de VIAŢA NOUĂ vor tipări aici primele periodice social-democrate, sau ale organului regional al Partidului Comunist din România; gazetele VOINŢA POPORULUI si NEPAKARAT din octombrie 1945, apoi LUPTA POPO­RULUI, VIAŢA NOUĂ, CRIŞANA şi FAKLYA, din 1946.

Între 1945—1948 funcţionează TIPOGRAFIA CONSILIULUI SIN­DICAL din Oradea, constituită intr-un mod similar. Având o bogată expe­rienţă de luptă, muncitorii tipografi participă în aceşti ani activ la pro­cesele revoluţionare prin care în România se pun bazele unei societăţi noi. Ei vor întâmpina cu satisfacţie actul naţionalizării, care a concen­trat şi tipografiile din Oradea, formând ÎNTREPRINDEREA POLIGRA­FICA DE STAT CRIŞANA. Până în 1951 tipografiile din judeţ au lucrat ca filiale ale acesteia, după care au fost desfiinţate ca nerentabile.  Dezvoltându-se într-un sistem planificat de investiţii, întreprinderea Poli­grafică „Crişana“ din Oradea, cu un colectiv de circa 1000 de munci­tori, maiştri şi ingineri tipografi dă o producţie de carte în continuă creştere, primind comenzi de la edituri din ţară şi din străinătate. Aici se tipăresc ziarele CRIŞANA, FAKLYA, seria a cincea a revistei FAMI­LIA, gazeta BIHARI NAPLO, precum şi publicaţii departamentale, sau ocazionale.

Pe plan judeţean are loc o intensă activitate editorială susţinută de Institutul de învăţământ Superior, de Muzeul Ţării Crişurilor, Comitetul Judeţean de Cultură şi Educaţie Socialistă şi de alţi factori şi instituţii sub îndrumarea Comitetului Judeţean al P.C.R. în judeţ apar în ulti­mii ani mai multe reviste şcolare, dintre care de reţinut seria nouă din „ŢARA VISURILOR NOASTRE⁴⁴ de la Liceul „Emanuil Gojdu“, sau PLAI ROMÂNESC de la Liceul din Beiuş. Potenţialul cultural al inte­lectualilor români şi maghiari din Bihor, se exprimă destul de constant prin numeroase cărţi publicate în editurile din ţară şi care ar putea da la ora actuală o bibliografie destul de bogată, atât în limba română, cât şi în limba maghiară.

*

* *

Am parcurs o succintă schiţă a istoriei tiparului în Bihor, încercând să constituim un cadru pentru o viitoare monografie, a cărei realizare va fi posibilă numai după reluarea şi aprofundarea în lucrări parţiale a unor etape, edituri, tipografii tratate aici rezumativ. De asemenea, se condiţionează această monografie de realizarea catalogului cărţii şi a presei din Bihor, care sunt în preocupările Bibliotecii Judeţene din Ora­dea, o etapă decisivă a atingerii acestui obiectiv, fiind terminarea verifi­cării întregului nostru fond vechi, ca şi al altor depozite din ţară.

Concluzii care sunt posibile, totuşi, şi în actualul stadiu de cercetare ne permit să constatăm că tiparul de-a lungul timpului a fost la Oradea o tribună de luptă în care s-au exprimat cele mai diferite tendinţe poli­tice, atât cele progresiste, puse în serviciul umanităţii, al emancipării şi civilizaţiei, cât şi tendinţe politice retrograde, expresie a unor forţe ce au căzut la examenul istoriei şi al popoarelor. Dar, dincolo de datele extreme ale fenomenului, se poate constata în istoria sa o permanenţă a comunicării şi colaborării româno-maghiare, cu iniţiative din amân­două sensurile şi contribuţii importante şi interesante pe care viitoarea monografie îşi propune să le pună mai amănunţit în lumină.  

2 — Tipografi, tipografii şi edituri în Bihor

note şi Îndreptări bibliografice

1. MILLER I. FERDINAND. Fragmenta veteris Typographiae Magno-Varadiens. Buda, 1803. Enumeră 49 de cărţi. La 1872 MÁRKI SÁNDOR inventariază în publicaţia MAGYARORSZÁG ÉS A NAGYVILÁG tipăriturile din secolul al XVI-lea. în 1897 ROMER FLORIS introduce date interesante în MAGYAR KONYVSZEMLE, despre tiparul orădean.

Prima monografie: NAMÉNYI LAJOS. A nagyváradi nyomdăszat torte- nete, Budapest, 1902. A se vedea si: SZABÓ KÁROLY, Régi magyar kônyv- tár, I (1531—1711), II (1473—1711 >* Budapesta, 1879—1885; FAUR, VIOREL, Tipografia din Beiuş — un activ factor de cultură românească; în: Faur, Vio- rel, Contribuţii la cunoaşterea istoriei Bihorului (II), Oradea, Muzeul Ţării Crişurilor, 1971, p. 130—141; Res litteraria Hungariae vetus operum impresso- rum 1473—1600. Régi Magyarországi nyomtatványok 1473—1600, Budapesta, Akadémiai Kiadó, 1971, p. 87, 153, 176, 177, 178, 201, 229, 252, 263, 277, 286, 293, 304, 358, 566, 624, 657, 755, 760', 846. Despre înfiinţarea tipografiei „Doina*⁴ în PETRU E. PAPP, Din trecutul Beiuşului, Beiuş, Tipografia Doina. 1928. Mai recent: BLAU LADISLAU, POP, SABINA, Dezvoltarea tiparului în jude­ţul Bihor în anii puterii populare, în Bihor, trecut, prezent, perspective. Cule­gere de referate şi comunicări, Oradea, 1969, p. 103—110; O interesantă iniţia­tivă: Editarea unor buletine de informare tehnică (la C.E.I.L. Oradea), în Cri- şana, 26, nr. 95, 23 apr. 1971, p. GYÉMÁNT LÁSZLÓ, A régi nyomdákról, în Fáklya, 26, nr. 9, 17 apr. 1971, p. 2; DUMITRAŞCU, SEVER, A centenă- riumról — kiadvănyok tükrében. Korôs vidéki múzeum, în Bihari Naplo, 15 dec. 1972, p. ERDÉLYI FÊNIKS, Misztótfalusi Kis Miklós orokse'ge. Be- vezeto tanulmánnyal és magyarázó jegyzetekkel kôzzéteszi JAKÓ ZSIGMOND, Bucarest, Kriterion Konyvkiadô, 1974, p. 37, 58, 108, 142, 147, 201, 254, 307, 413, 449—451, 456—457, 463, 465, 474, 479; RUS TRAIAN, O încercare de tipărire a operelor lui Samuil Micu şi Gheorghe Şincai, în Revista de istorie, tom. 27, nr. 10, 1974, p. 1511—1521; VIFOR, AL., O rodnică activitate ştiinţifică, în Familia, 9, nr. 5, mai 1974, p. 4. Prezintă lucrări editate de Muzeul Ţării Cri­şurilor; MESSZER LÁSZLO, Bihar megismerése, în Făklya, 29, nr. 199, 23 aug. Í974, p. 2. Despre activitatea editorială în judeţul Bihor, M. L., Román kônyv- măsolok. Bihari dokumentumok, în Făklya, 30, nr. 233, 4 oct. 1975, p. 3. Copişti de cărţi româneşti în judeţul Bihor în sec. XVI—XVIII; CORNEA LUCIA, Tipar orădean (I—VI), în Familia, 13, 1977, nr. 2, feb., p. 11; nr. 8, aug., p. 6; nr. 9, sept., p. 6; nr. 10, oct., p. 6; nr. 11, nov., p. 11; nr. 12, dec., p. 8. Despre perioada interbelică: DUD AŞ, FLORI AN, Primele tipărituri româneşti în Ţara Crişurilor, în Cri^ana, 32, nr. 36, 13 feb. 1977, p. 2; nr. 48, 27 feb., p. 2.

Lucrări în manuscris: KRIZSÓ, KÁLMÁN şi POPA, IOAN. Istoria tipa­rului oraşului Oradea, 1973; MÂLINAŞ, CONSTANTIN, Preliminarii la cata­logul cărţii vechi româneşti tipărite la Oradea, 1978; NIKOLITS, ÁRPÁD, Vâ- radi nyomdăk a XVI-ik szăzadban, 1978.

2. GORDAN, IUDITA, Contribuţii la istoria tiparului în România: un catalog alfabetic al Tipografiilor în Transilvania din anii 1528—1944, în Biblioteca şi învăţământul. Direcţii de modernizare şi perfecţionare, (voi. 2). Lucrările Sim­pozionului din 5—7 sept. 1974, Cluj-Napoca, 1976, p. 787>—795.

3. Plecând din Maienţa (1444) tiparul se instituie în 1465 la Subiaco, lângă Roma, 1469 la Veneţia, 1470 la Paris, 1473 în Belgia, Olanda, 1474 în Spania la Valen­cia, 1476 în Anglia, 1478 pătrunde în Elveţia, 1482 în Austria, 1487 în Portu­galia. în jur, tiparul ajunge astfel: 1468 în Cehia, 1473 în Ungaria, 1491 la Cracovia, 1494 la Cetinie, 1508 la Târgovişte, 1528 la Sibiu, 1539 la Braşov, 1550 la Cluj, 1565 la Oradea, 1567 la Alba-Iulia. Alte premize: 1531 în Serbia, 1535 în Ţările Baltice. In 1539 trece Oceanul, în Mexic; în 1553 ajunge în Rusia, 1C33 în S.U.A., 1727 în Turcia, 1821 în Grecia etc.

4 DEJEU, PETRU. Instituţiunile culturale din municipiul Oradea şi judeţul Bi­hor. Bucureşti, Leipzig, Oradea, 1937, p. 106—108.

5. SZTRIPSZKY, HIADOR, ALEXICS GYÓRGY, Szegedy Gergely. Énekeskônyve XVI. szăzadbeli romăii fordităsban, Budapest, 1911. Ecouri la SEXTIL, Puşca- riu: „cu o introducere lungă şi plină de divagaţiuni şi de fantezie“; DRAGAN, NICOLAE, Dări de seamă, în Transilvania, 43, mai—aug., 1912, p. 213—217; Alte ecouri în Luceafărul, 10, 1911, p. 557—558 (Dr. Mateiu) şi Tribuna, 15, nr. 283, 1911, p. 17—18 (Şt. Meteş). „Fragmentul Todorescu“ e consemnat de Andrei Veress, în Bibliografia româno-ungară, vol. I, p. 31, nr. 79 şi de Dan

20

Simonescu în Bibliografia românească veche, voi. IV, nr. 7, p. 10—11. asemenea: DEJEU, PETRE, Instituţiunile culturale din municipiul O judeţul Bihor, Bucureşti, Leipzig, Oradea, 1937, p. 109—117. Reproi facsimil toate paginile fragmentului Todorescu; GALDI, LADISLAO, d’une histoire de la versification roumaine, Budapesta, 1964; GALDI,

LAU, Introducere în istoria versului românesc, Bucureşti, 1971, p. 69; ‘ GARU, DIOMID, Versificaţia românească până Ia Dosoftei, în Acte] de-al Xll-lea Congres internaţional de lingvistică şi filologie romanică reşti, 1973, p. 463, nota 1 şi p. 469; ROMAN-MORARU, ALEXANDRA, versuri laice româneşti, în Limba română, 27, nr. 2, mart.—apr., 1978, {

161; GHEŢIE, ION, Evangheliarul de la Sibiu şi textele româneşti sc litere latine şi ortografie maghiară, în Limba română, 28, nr. 2, mart 1979, p. 165—172.

6. Pentru producţia de manuscrise din bogata bibliografie a domeniului se peste o sută de copişti ce au activat în Bihor de-a lungul câtorva secol şi aprecierea lui GABRIEL ŞTREMPEL în „Copişti de manuscrise ron până la 1800“, voi. 1, Bucureşti, Editura Academiei R. P. Române, 1959, „Constatăm de asemenea, că cel mai mare număr de manuscrise de bisericească cu scriere ce imită tiparul a fost copiat în vestul Transil cu deosebire în regiunea Oradea ..

7. La Cluj Szenczi Keresztes Abrahám rămâne un an (1661—1662), de unde la Sibiu, şi între 1663—1667 tipăreşte câteva zeci de cărţi latine, maghi germane.

8. MALINAŞ, CONSTANTIN, Gheorghe Şincai si Oradea, în Familia, 115. martie 1979, p. 4; MALINAŞ, CONSTANTIN, Afinitatea lui Gheorghe ! faţă de Oradea, în Biblioteca. Volum editat de Biblioteca judeţeană 1 Oradea, 1979, p. 111—117.

9. ILEA, ANA, Moara de hârtie de la Finiş. Memoria documentelor, în Cri 31, nr. 78, 3 apr. 1976, p. 2. Vezi şi lucrarea aflată în ms. la Arhivele sta filiala Bihor: „Manufactura de hârtie de la Finis (Beius), 10 f.

10.  KREZSO KALMAN si POPA, IOAN. Op. cit., f. 29.

11.  TOMESCU, MIRCEA, Calendarele româneşti 1733—1830. Studiu şî bibliog

Bucureşti, Ed. de stat didactică şi pedagogică, 1957, p. 85—86. Schematis lui Samuil Vulcan.

12.  MALINAŞ, CONSTANTIN. Preliminarii la catalogul cărţii vechi româneşt părite la Oradea. Lucrare în ms. aflată la Biblioteca judeţeană Bihor.

13.  RADU, IACOB, Manuscriptele biliotecii Episcopiei greco-catolice române Oradea-Mare. Studiu bibliografic, Bucureşti, Cultura Naţională, 1923. Luc susţinută în şedinţa Secţiei Istorice a Academiei Române, din 18 iunie 1 Semnalează 287 de manuscrise şi descrie 181, din care 41 de titluri în 83 volume sunt scrieri de ale lui Samuil Vulcan şi Gh. Şincai.

Anterior au fost prezentate mai sumar Academiei Române de Nicolae E suşianu în 1880, care a copiat în misiunea sa istorică din anii 1S78—1879 ţ Imperiul dualist 38 de voi. ms. pe care le-a depus la Academie, între care de la Oradea. Vezi: LAPEDATU, ALEXANDRU, Activitatea istorică a lui – Densuşianu (1846—1911), Bucureşti, Inst. de arte grafice, 1912, p. 18—21.

14.  FAUR, VlOREL, Societatea de lectură din Oradea 1852—1875 (studiu moi grafic), Oradea, Muzeul Ţării Crişurilor, 1978, 335 p., cu bibliografie. Acea şi-a propus prin statute editarea în fiecare an a unui almanah literar, pen formarea unor „deprinderi serisale“ ale tinerilor ei membri. Faţă de acea intenţie, iată realizările editoriale:

1852.  Viorele. Culegere de versuri.

1853.  Sentimente îiliale.

1854.  Sentimente de bucurie.

Acestea toate trei au fost broşuri cu poezii dedicate episcopului Vasi Erdeli, patronul Societăţii.

1854. Versuinţii români adecă culesiune versuarie din foile naţionale de anul 1848. Sarcina I, Oradea Mare, cu tipariul lui Aloisiu Tichy. Cuprinc poezii semnate de cei mai de seamă poeţi români.

1854. Diorile Bihorului. Almanac naciunal de la * Societatea de Leptură junimii române studinte la şcolile orădene (Anul I, Oradea-Mare, cu tipării lui Aloisiu Tichy), 326 p. Cuprinde poezie şi proză semnate de membri ai Sc cietăţii.

1867. FENICE. Almanacu beletristicii de la Societatea de leptură a junime .romane studioase la Academia de drepturi şi archigimnasiul din Oradea-Mare

2i

1867. Tipărită de Acaţiu Tichy, culegerea e partea a doua, sau, mai bine zis, următoarea a celei din 1854.

Trebuie să arătăm că faţă de această listă extrasă din monografia lui VIOREL FAUR, mai există o tipăritură a Societăţii, pe care bibliografia pro­blemei pare că a uitat-o, dată fiind dificultatea de acces la unicul exemplar, despre care se ştie că e la Muzeul Naţional din Budapesta. Consemnăm, deci, existenţa unei broşuri de versuri din 18(3, sub titlul „CUNUNA DE URĂRI", editată »prin Societatea de Leptură a Junimii studioase la Scolele Oradane“ şi tipărită de AL Tichy. Versurile sunt dedicate lui Iosif Popp-Szilâgyi, noul episcop de Oradea. Importanţa culegerii rezidă atât în patriotismul ce animă pe semnatari, ce speră în readucerea „gloriei romane“, cât şi prin faptul ca probează vitalitatea Societăţii dintr-o perioadă când se credea că a fost în derivă.

15.  BOLONI MĂRIA. Presa bihoreană (1855—1975) (Catalog), Oradea, Biblioteca judeţeană Bihor, 1976. Se consemnează primul periodic în Oradea la 1855. De fapt a apărut din 1820, sub forma Calendarelor anuale ale lui Samuil Vulcan. Din 1833 Ioan Tichy editează anuare în limba maghiară. Pentru a avea o imagine asupra evoluţiei cantitative a presei în Bihor extragem din catalogul Măriei Boloni următoarele date:

Anul	Total periodice	In lb. română	In lb. maghiară
1890	13	1	12
1900	17	2	15
1910	23	2	21
1915	20	2	18
1918	20	3	17
1919	36	7	29
1920	29	8	21
1922	33	17	16
1927	4a	28	14
1929	61	31	30
1933	67	30	37
1937	72	47	25
1940	49	24	25
1942	15	10	5
1945	15	12	3

Periodicele româneşti după 1940 au apărut în special în Beiuş.

16.  KRÉZSÔ KÀLMAN şi POPA, IOAN. Ms. cit. p. 89. După unire numărul mun­citorilor tipografi „a crescut sensibil“. Şi: „De unde până la sfârşitul răz­boiului nu existau decât doi sau trei muncitori tipografi români, în anii ime­diat următori au început să lucreze la Oradea muncitori tipografi ca MIHAI DUCA, venit din Sălaj, ION VASILESCU, venit din Bucureşti, ION MUNTEAN de la Arad, GHEORGHE MODRAN de la Sibiu, ION POPA de la Cluj, FLO- RIAN DUŞA de la Alba-Iulia, ION MEIIEDINŢEANU de la Craiova, MIHAIL SURDU de la Braşov şi alţii“, care au crescut numeroşi ucenici dintre local­nici, asigurând accesul tinerilor români în tipografii şi echilibrând oarecum structura personalului acestora, pentru a se putea efectua tipărirea lucrărilor într-o limbă română corectă.

17.  ŞTEFANESCU, BARBU, Un militant pentru unire. Roman R. Ciorogariu, în Familia, 114, nr. 6, iun. 1978, p. 10—11: „cea mai completă monografie până astăzi a luptei românilor din Bihor pentru unirea cu România“.

18.  BLAU, LADISLAU şi POP, SABINA, Op. cit., p. 105.