Mihail Sadoveanu în Voineasa/Vâlcea

• „Sadoveanu venea la noi des, stătea la tata. Era mereu însoţit de prof. univ. Traian Săvulescu. Uneori, mai veneau cu el prefectul de Vâlcea şi alţii, printre care un colonel din Baia-Mare. Acesta venea cu familia. Sadoveanu avea un program strict, pe care îl respecta, ore de odihnă, pescuit, vânătoare şi cel mai mult scria. Îi plăcea să mănânce din bucătăria moldovenească şi nu era pretenţios la mâncare. Printre mâncărurile preferate erau cele de oaie şi berbec, tocană cu cartofi, ciorbă, mămăligă şi peşte (păstrăvi). Îi plăceau femeile, care să miroasă a ţărancă curată. Se interesa de folclor, de obiceiurile locului. Compunea, în scurt timp, cu uşurinţă, mici poezii de câteva strofe, pe care le comenta cu cei din preajmă, când mânca sau în timpul liber. Subiectele poeziilor erau plantele şi animalele din împrejurimi sau din curtea casei. Sadoveanu, îmi amintesc, venea la Voineasa de prin 1937. Niciodată nu a venit cu soţia sau cu altcineva din familie. De multe ori, tata, care avea maşină, îl aducea de la Brezoi la Voineasa.”  (Stănica Puşchează – Voineasa);

• „Sadoveanu venea în Voineasa de multe ori când eram eu mic. A fost şi la şcoală. Ne spunea poveşti. ÎI plăcea să pescuiască pe Lotru. Câteodată, împuşca pescăruşi pe deasupra Lotrului. Când eram primar, mi-a spus Costea Marinovici că Sadoveanu a scris «Mitrea Cocor» în Voineasa, pe timpul unei veri.” (Ion Puşchează – Voineasa);

• „Pe Sadoveanu l-am văzut în Voineasa până să plec în armată, în '45. Când sosea în Voineasa, erau mulţi pădurari instalaţi din loc în loc, pe drum, până la intrarea în sat. Pescuia la Piatra Tăiată şi mai sus de Voineasa.” (Aurel F. Popescu – Voineasa);

• „Sadoveanu venea la Voineasa şi pescuia mult pe Lotru, în dreptul Săscioarei şi mergea până la Dobrunu. A fost şi la castelul din Dobrunu. Era îmbrăcat în uniformă de pădurar şi era însoţit mereu de pădurari, care-I scoteau peştele prins din cârlig şi-i pregăteau momeala. Sadoveanu arunca doar cârligul, prindea şi atât. ” (Stan Epure – Voineasa);

• „Sadoveanu venea des la Voineasa. Era un om bun la suflet, vorbea blând şi era prezentabil. Tatăl meu, Gheorghe Dobranici, a lucrat la cabana lui Sadoveanu, de la Oaşa.” (Ilona Fara –Voineasa);

• „Când venea Sadoveanu în Voineasa, eu aveam 10 ani şi îmi amintesc că, prin sat, voineşarii spuneau: «a venit scriitorul»” (Stanciu Toma – Voineasa);

• „În 1948, eram la stână, în Plaiul Poienii şi a venit Sadoveanu pe un cal mare şi alb. Era însoţit de dom' Danielescu şi de un altul. Au luat masa la stână, după care au mers la Frătoşneanu şi au coborât la Voineasa” (Victor Iliescu – Voineasa);

• „Copil fiind, dimineaţa, în zori, când plecam cu vacile, îl vedeam pe Sadoveanu spălându-se, în fiecare dimineaţă, până la brâu, cu apa rece a Lotrului. Mi-l arăta de multe ori mama, dându-mi-l exemplu şi spunându-mi că este scriitor şi am să-l învăţ la şcoală.” (Gheorghe Stanciu – Voineasa);

• „Pe Sadoveanu l-am văzut de multe ori în Voineasa. Era un om solid, cu burta proeminentă, cu pălării cu borul mare, le schimba după anotimp. Dacă ploua, avea o pălărie mai deasă, dacă era soare şi cald, o pălărie de pai. Avea un băiat cu el, venit cu el, poate tot scriitor, că avea caietul lui într-un parthart: Era un băiat spild şi el. Sadoveanu avea cabana lui la Oaşa, în locul numit «La bradul strâmb». Era prieten cu inginerul silvic Ionel Pop*, din comuna Şugag, judeţul Alba, de pe râul Sebeş. Sadoveanu era un om degajat. Îl vedeam pe stradă mergând, avea o figură marţială, stătea de vorbă cu oamenii pe drum, că îl cunoşteau toţi. Saluta ridicându-şi pălăria cu dreapta şi zicea: «Vă salut, domnilor!». I se răspundea: «Vă salut, domnule Sadoveanu!». Nu-I răspundeau la salut cu «domnule scriitor», dar în spate, când venea, se zicea «a venit scriitorul». La Ion Puşchează, unde stătea, se mai ducea tăticu, Ion Mirion, unchiul Culici şi dl. Gheorghe Turturea, care era cârciumar, şi-l luau şi plecau prin sat. Toţi cinci erau bărbaţi mari, umpleau uliţa până la drum. Vorbeau evenimente şi politică. Se zice că «Baltagul» i-a fost inspirat la Voineasa.

 Când mă vedea, mă întreba: «Ce mai faci, măi, ciobănaşule?». Odată, parcă de un Sfânt Petru, a fost la şcoală cu }tefan Iliescu, învăţătorul meu şi cu două învăţătoare şi cu învăţătorul Plăviţu, care ne învăţa să cântăm. Atunci am recitat «Mioriţa» de la început până la sfârşit şi cred că m-a luat la ochi.

Mai ţin minte că pleca peste munte, vara, pe mai multe căi, lăsători (poteci), cu doi, trei cai pentru bagaje, la cabana lui. Ţinea mai multe căi: Voineasa-Mănăileasa-Obârşia-Lotrului. Făcea popas şi, cât mâncau caii, el pescuia. Se oprea la cabana Obârşia Lotrului, unde era cabanier baciul Ghişe – poenar. De la Obârşie, urca plaiul pe pârâul Praveţu, curmătura Tărtărăuşi Poiana Muierii, de unde se vedea bine Valea Jiului, masivul retezat şi Parâng. Lua mereu legătura cu ciobanii. În Poiana Muierii, se adunau ciobanii poenari, de pe râul Sebeş, ciobanii de la Polovraci şi Novaci, Gorj şi de prin Voineasa, plus momârlanii de prin Valea Jiului, la Nedee, de Sânziene şi de Sfântul Ilie. Se mai băteau şi au fost câteva omoruri acolo, mai sunt şi acum crucile şi mormintele ciobanilor omorâţi. De acolo, se întorcea la lacul Oaşa, unde avea cabana. Cabana a fost demolată şi acoperită de apele lacului de acumulare al hidrocentralei de pe Sebeş.

Altă cale a lui era traversarea masivului muntos Balindru, pe vârf, apoi prin Ştefleşti, Iujbele, Piatra Albă, Păltiniş, unde cobora pe pârâul Bitra, la cabana lui.

Eu am citit multe din cărţile lui, după aia, şi am făcut legături ale noastre în cărţile lui. A fost un om mare. Eu nu cred că s-a dat prea tare cu comuniştii. ” (Ion I. Mirion – Voineasa).

pr. Nicolae MOGA