Mihail Sebastian

Îşi susţine examenul de bacalaureat cu o teză despre poezia lirică românească ce va fi remarcată de profesorul Nae Ionescu. Mai târziu relaţiile lor se vor înrăutăţi, Mihail Sebastian rămânând cu gustul amar al prefeţei pe care acesta a făcut-o cărţii sale De două mii de ani.

Cu sprijinul lui Camil Baltazar se stabileşte la Bucureşti. Începe colaborarea la ziarul „Cuvântul” al lui Nae Ionescu, alături de Perpessicius, Ion Vinea, Camil Petrescu, Mircea Eliade. Până în 1933 va fi redactor al ziarului. Semnează traduceri din  Francis Jammes, în colaborare cu Andrei Tudor, publicând totodată eseuri şi articole. Îşi începe bogata activitate la „Universul literar” (1927-1929) cu eseuri, proză, publicistică, traduceri din Marcel Proust şi Andre Fregneau. Din 1928 va colabora şi la „Tiparniţa literară” (1928- 1931).

În perioada 1930-1931 se află la Paris pentru pregătirea doctoratului în Drept; paralel face bogate lecturi din Gide, Proust, Balzac. Redactează romanul Accidentul, al cărui manuscris îi este furat odată cu alte obiecte. Publică în ţară, în ziarul „Cuvântul”, un ciclu de reportaje şi note din Franţa, Scrisori din Paris, fragmente de jurnal etc., în care, pe lângă impresiile din capitala franceză, face ample incursiuni în cultura europeană.

În 1932 colaborează la revistele „Azi” şi „România literară”, cu cronici, recenzii, impresii literare, eseuri de cultură. Acum are loc şi debutul editorial: în colecţia „Cartea cu semne” a Editurii şi tipografiei „Bucovina”, apare primul său volum – Fragmente dintr-un carnet găsit.

În 1933, la Editura Naţionala – Ciornei este publicată a doua carte a lui Mihail Sebastian, Femei, roman construit, de fapt, dintr-o suită de nuvele legate între ele prin personajul principal, Ştefan Valeriu. În acest an colaborează la revista „Reporter” din Bucureşti, de orientare progresistă, antifascistă, condusă de A. G. Grama.

În 1934, la aceeaşi editură, se publică De două mii de ani, volum care va declanşa o polemică de amploare, atât prin conţinutul său, cât şi datorită prefeţei de orientare şovină a lui Nae Ionescu.

În 1935, tuturor interpretărilor tendenţioase (dintre cele mai variate şi pe tonuri diverse) pe marginea volumului precedent, Sebastian le va răspunde cu broşura polemică Cum am devenit huligan. Texte, fapte, oameni, apărută la Editura „Cultura naţională”. Apare romanul Oraşul cu salcâmi la Editura Universala – Alcalay.

Publică cronici literare şi dramatice, articole culturale sau de atitudine politică în „Rampa”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Vremea”, „L′Independance roumaine”. Între 1936 – 1940 este redactor la „Revista Fundaţiilor Regale”.

Susţine în revista „Viaţa românească” cronică teatrală, în anul 1938. Acum are primul succes de dramaturg, odată cu premiera , la 17 septembrie, a piesei Jocul de-a vacanţa, în regia lui Sică Alexandrescu.

În 1939 se editează Corespondenţa lui Marcel Proust, la Fundaţia pentru Literatură şi Artă.

În 1940, reconstituie cu considerabile eforturi, romanul Accidentul, pe care îl publică la aceeaşi Fundaţie; romanul, mai închegat epic decât cele apărute anterior, este o dramă a solitudinii umane.

În 1943, aflat la moşia lui Anton Bibescu de la Corcova, scrie piesa Steaua fără nume, a cărei premieră a avut loc la data de 1 martie 1944, în regia lui Soare Z. Soare, piesă semnată de către Sebastian (pentru a putea fi reprezentată) cu pseudonimul Victor Mincu. Dramatizează Potopul de H. Berger şi Nopţi fără lună de John Steinbeck.

În 1945, scrie piesele Ultima oră şi  Insula ale căror premiere au avut loc postum; de altfel, ultima piesă a rămas neterminată, fiind finisată de altcineva.

A practicat şi avocatura, deşi, după cum mărturiseşte, nu i-a produs nicio satisfacţie, a fost şi profesor de română la o şcoală confesională (1941 – 1942). În 1941, în Istoria literaturii române de la origini până în prezent, G. Călinescu îl considera ca fiind „foarte înrudit cu Mircea Eliade”.

La 29 mai 1945, în drum spre prima oră de curs (despre marele scriitor francez H. de Balzac), este accidentat mortal de un camion sovietic în plin centrul Bucureştiului.

prof. Corina Bratosin