Monahism și artă (Budapesta, Institutul Cultural al României, 8-10 decembrie 2005)

iulie 3, 2024 by

Istorie Locala

Un moment foarte important, care a ținut cu „sufletul la gură” pe cei prezenți, a fost concertul extraordinar al Coralei „Canticum” a Seminarului Teologic Liceal „Sfântul   Nicolae” din Râmnicu Vâlcea (foto). Concertul de colinde a venit ca un dar în preajma Sfintei Sărbători a Nașterii Domnului. Trebuie să adresăm cuvinte de laudă, atât dirijorului – prof. Gelu Stratulat, cât și elevilor, membrii componenți ai acestei corale, care prin vocile lor angelice, au reușit să apropie cerul de pământ, ștergând pentru moment orice bariere istorice, politice și sociale, care, în timp, ne-au separat. Concertul a fost aplaudat minute în șir.

 

 

Written By

Istorie Locala

Istorie Locala

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *