«Monografia comunei Berislăvești vol. II/ Anexe și album documentar»

În viitorul apropiat – în funcție de data ridicării limitărilor privind organizarea de activități culturale la care participă public numeros – cartea pe care o semnalăm ca apariție și o publicăm în online va fi prezentată/ lansată și în cadrul unui eveniment dedicat, la care ne dorim să participe și autorul.

Din întreg conținutul lucrării pe care o prezentăm – peste 450 pagini A4 – am selectat cu titlu de semnal fragmentul de mai jos și fotografiile anexate.

«Nunta țărănească

«În Monografia vol. I, publicată în anul 2012, am detaliat nunta cu toate obiceiurile ei, în mediul rural. În tradiția comunei Berislăvești, la fel ca și în Țara Loviștei, au existat multe obiceiuri care au dispărut sau sunt în curs de dispariție. În cele ce urmează voi arăta, pe scurt, cum se făcea căsătoria și cum era nunta, pe la jumătatea secolului al XX-lea.

1.Tinerii, băiatul și fata, după ce se încredințau că se iubesc, hotărau să se căsătorească. Timpul în care ei se întâlneau și își vorbeau, se numea logodnă.

2.Atunci când erau hotărâți a se căsători, tânărul mergea în pețit la părinții fetei, împreună cu părinții lui. Atunci, atât părinții băiatului cât și părinții fetei, stabileau zestrea, adică ce trebuie să dea atât părinții băiatului, cât și părinții fetei, pentru ca ei să poată să-și întemeieze o familie.

3.După pețit, socrii mari și socrii mici mergeau la nași și împreună cu ei stabileau data nunții și tocmeau lăutarii și stolnicul. Cumpărau lumânările de cununie, rochia miresei și floarea de mireasă (coronița) care îi era pusă pe cap în ziua nunții. De asemenea, mireasa trebuia să-i facă costum popular ginerelui, cusut de ea. Mai spre sfârșitul secolului XX, mireasa nu mai cosea costumul popular și, atunci când cumpăra florile, cumpăra un costum „nemțesc”, cum se zicea, în limbaj popular, în comună. De asemenea, mireasa trebuia să coase un prosop lung de 1,80 – 2 metri, numit șervetul de ginere, pe care-l purta ginerele la gât, în timpul nunții. Rochia și cununa miresei erau plătite de ginere, iar florile de nași.

4.Viitoarea mireasă, cu prietenele ei, coseau batistele pentru nuntă care se puneau în piept nașilor, socrilor, stolnicului, lăutarilor și rudelor apropiate.

5.Cei doi tineri, în timp de 10-15 zile mergeau la Dispensar, luau analiza sângelui ca să fie siguri că sunt sănătoși și duceau la Primărie actele (puneau hârtiile, în limbaj popular).

6.Prin tradiție, joi, cu trei zile până în nuntă, cei doi tineri se duceau la Primărie, împreună cu socrii mari și socrii mici, cu nașii și prietenii și se cununau, adică fata era trecută pe numele băiatului în starea civilă. Urma o masă țărănească cu friptură, țuică, vin și multe urări tinerilor.

8.Sâmbătă – bucătarul pregătea porțiile pentru oaspeți. Pe la orele 8 – 9 dimineața veneau stolnicul și lăutarii care fuseseră tocmiți cu câteva săptămâni înainte. Erau puși la masă și apoi se apucau de cântat. Pe melodiile lor, se jucau hore populare locale, ale comunei. Chiuiau și strigau urături la adresa tinerilor, apoi plecau prin sat cu alaiul de nuntă, să invite locuitorii. Alaiul era compus din ginere – care își alesese un prieten bun ca frate de ginere, doi tineri care mergeau cu crenguțe de brad pe care le prindeau la porțile sătenilor. Ginerele și stolnicul aveau câte o ploscă frumos împodobită, pline cu țuică. Locuitorii așteptau la poartă. În timp ce lăutarii cântau și tinerii prindeau crenguțe de brad la porți, ginerele și stolnicul dădeau plosca și invitau oamenii la nuntă. Cel care primea plosca trebuia să guste din ea și să zică: „casă întreagă” sau „casă de piatră”. Dacă satul era mai mare, alaiul se împărțea. Ginerele mergea cu o parte din lăutari, iar stolnicul cu alta. Când terminau, veneau acasă și toți erau așezați la masă și apoi începea petrecerea ginerelui, numită fedeleș.

9.Fedeleșul începea cu bărbieritul ginerelui. Frizerul satului îl bărbierea, în timp ce lăutarii cântau: „Pusei briciul pe obraz/ Mor fetele de necaz…”

10.Tot sâmbătă, mireasa mergea și ea prin sat, însoțită de două fete îmbrăcate în costume populare, iar seara avea și ea ritualul Bradul miresei. Tinere fete și băieți, prieteni ai miresei, confecționau bradul miresei, un vârf de brad, de 70 – 80 centimetri, era împodobit cu florii din hârtii creponate, din toate culorile, făcute atunci, de către ele. După ce bradul era împodobit, se cânta „Cântecul bradului”: „Haideți, frați, haideți, surori/ C-am făcut bradul cu flori…”, după care se făcea „Hora miresei” în care toți invitații cântau și jucau, iar lăutarii cântau: „Ia-ți, mireasă, ziua bună…”

11.Punerea boeriilor și învelitul miresei. Duminică dimineața, pe la orele 8-9, după ce ginerele, stolnicul și lăutarii mâncau, tot alaiul de nuntă pleca la nași, cu plocon, acolo cântau câteva cântece și plecau la casa ginerelui. După o mică gustare, urma „punerea boeriilor” de către nași, la ginere. În afară de floare, îi mai prindeau în piept și o bancnotă de cea mai mare valoare, ca ginerele să fie norocos și plecau, cu toții, să ia mireasa de la casa ei.

12.În aceeași dimineață, mireasa avea petrecerea ei. Pe lângă cele două fete numite „surori de mireasă”, mai alesese un tânăr numit „frate de mireasă” care purta bradul miresei. Urma, pe la orele 9 dimineața, în cântecul lăutarilor, îmbrăcatul miresei, numit învelitul miresei, iar „fratele miresei” o încălța. În pantoful drept îi punea bani, ca să aibă noroc. După aceea, fratele de mireasă, cu surorile de mireasă aduceau un vas de lemn, de circa 10 litri, numit vadră. În toartele acestuia era introdus un prosop țărănesc care era ținut de o parte de mireasă și de cealaltă parte de fratele de mireasă. În vadră se puneau două mere și un buchet de busuioc și, astfel, pleca tot alaiul la o fântână cu apă. În acest timp, lăutarii cântau. Până la fântână se făceau trei popasuri la care se cânta și se jucau hore. Când ajungeau la fântână, fratele miresei umplea pe jumătate vadra cu apă și era atent ca tinerii din jur să nu o verse, pentru că, dacă-i vărsau apa din vas, trebuia să le dea băieților o oarecare sumă de bani să îl reumple. La plecarea spre casă, se făceau iarăși trei popasuri cu cântece și hore. La sfârșitul fiecărei hore, mireasa lua buchetul de busuioc din apă și le stropea pe fete, în formă de cruce, ca să se mărite și ele. Acasă, buchetul era aruncat și prins de către una din fete, ceea ce însemna că urma ea la măritiș.Busuiocul era împărțit între fete, la fel și merele. În aces timp, se cântași se juca până la venirea mirelui.

13.Orațiile – acasă la ginere. După ce ritualul boeriilor era gata, tot alaiul pleca să ia mireasa de la casa ei. Stolnicul trebuia să spună orațiile la porțile casei miresei, pentru ca fratele miresei să dezlege porțile.Orațiile sunt detaliate de mine în Monografia volumul I, 2012. După ce porțile erau deschise, mirele lua mireasa de mână și o săruta înfocat, iar socrii mici și cei mari se îmbrățișau.

14.Hora miresei și îmbrăcatul ginerelui Urma hora miresei. Mirelui îi era adusă o cămașă cusută de mână, de către mireasă, dovedind că aceasta este iscusită. Cămașa era adusă de către soacra mică. În timpul acesta, stolnicul zicea altă orație. După toate acestea, întreg alaiul pleca spre biserica ortodoxă, pentru a fi cununați religios. Pe drumul spre biserică, ieșeau femeile cu gălețile pline cu apă, pentru ca tinerii să aibă un trai îmbelșugat. Mirii aruncau bani în gălețile cu apă, drept mulțumire. În timp ce în biserică avea loc ritualul căsătoriei religioase, afară se cânta și se jucau hore, sârbe, brâul, învârtita, acompaniați de lăutari. Când mirii și toți ceilalți ieșeau din biserică, intru cu toții într-o horă mare, însoțită de urări de bine și strigături la adresa mirilor. Apoi pleca tot alaiul. Când ajungeau la casa ginerelui, el lua mireasa în brațe și o ducea în casă, semn că din acea clipă ea era stăpâna casei, soția lui.

15.Ospățul. Meniul țărănesc Până prin anii 1950, ospățul era pregătit la casa socrului mare, în curte sau într-o grădină unde erau așezate mesele. După anii 50, după ce s-au construit căminele culturale, ospățul se ținea aici, iar mai târziu se ținea în corturi mari închiriate sau împrumutate. Când sosea alaiul de la biserică, mesele erau deja pregătite, încărcate cu bucate de către femei istețe, numite „alergătoare”. Pe vremurile acelea, meniurile erau următoarele: mămăligă sau turtă, pâinea a apărut mai târziu; telemea sau caș, ouă fierte, ceapă, roșii, castraveți, măslinele erau mai rar pe atunci; ciorbă de vită sau ciorbă de burtă; Varza cu sarmale cu carne de porc, iar dacă era iarnă, erau și piftii la masă; friptură și cozonac; țuică și vin. Până prin anii 1955, din lipsa veselei, mâncarea era servită în castroane, străchini de pământ, cu linguri de lemn, apoi au apărut farfuriile de faianță, vasele emailate sau cele de inox… După terminarea ospățului, stolnicul striga darurile de bani de la meseni. El trecea pe la fiecare mesean, primea banii pe o farfurie, striga numele persoanei și suma dăruită și urarea „să trăiască!”. În urma stolnicului, veneau mirii și dădeau mâna cu mesenii. Iar mireasa, dacă săruta mesenii, mai primea și ea o sumă, mai mică.

16.Pocinzeii. Zestrea miresei. La ospățul pregătit, veneau mulți invitați din partea miresei. Ei erau numiți „pocinzei”. Socrii mici veneau cu ei, iar odată cu ei era adusă și zestre miresei, încărcată în căruță trasă de boi frumos împodobiți. Într-o căruță era și „lada de zestre” cu lucrurile intime ale miresei, iar lada era frumos ornamentată, cumpărată din târguri. Pocinzeii erau și ei așezați la mese pregătite pentru ei, împreună cu socrii mici. Când se strângeau darurile în bani, de multe ori socrii mici concurau cu socrii mari.

17. Socriile. Dezvelitul miresei și Întorsurile pocinzeilor. Urma ritualul următor: mireasa turna apă tatălui și mamei, iar ei se ștergeau pe mâini cu un prosop, ceea ce însemna că mireasa era încredințată ginerelui. Acuma, mirele și mireasa își cer iertare de la părinți. Urmează socriile: toate rudele ginerelui se prindeau într-o horă mare, acompaniați de taraful de lăutari. În mijlocul horei, soacra misă împreună cu mirii, împărțeau daruri rudelor ginerului. Socrii mari și nașii primeau costume, iar ceilalți cămăși, prosoape cusute în casă. După terminarea socriilor, seara, urma „dezvelitul”, adică mireasa era dezbrăcată de rochia de mireasă și îmbrăcată în costum popular, țărănesc, specific comunei Berislăvești. În acest timp, lăutarii cântau melodia „Până ieri fusei fetiță” – expusă pe larg în Monografia I. Se cânta și se juca până târziu, în noapte. Lunea dimineața, pe la orele 7-8, lăutarii cântau zoriile. Pe urmă, toți membrii socrilor mari și mici, dar și nașii, plecau la socrii mici și petreceau acolo. Acest obicei se numea „Întoarcerea pocinzeilor”. La o săptămână, mirii mergeau la biserică cu lumânările de nuntă, erau binecuvântați de preot și plecau la nași cu alt plocon, la ei rămânând floarea ginerelui. Am inclus în monografia aceasta multe fotografii cu aspecte din ritualul nunților de până în anul 2000. Astăzi,tinerii plecați la oraș sau prin țări străine își fac nunta la oraș, într-un local spațios, cu mâncăruri specifice restaurantelor de lux. Ei își fac cheltuielile singuri, nu mai apelează la părinți. În localurile acestea sunt introduse obiceiurile specifice mediului urban, lipsesc ritualurile arătate mai sus. Am detaliat toate acestea pentru a ști tineretul cel ce vine după noi că am fost un popor cu multe tradiții folclorice rămase din străbuni și chiar dacă aceste tradiții dispar, să rămână scris cum au fost tradițiile poporului nostru și să nu le uite nici tinerii din comuna Berislăvești, pentru că dacă se uită istoria unui popor, cei care vin după noi își pierd identitatea ca națiune. La finalul lucrării, am anexat câteva fotografii cu nunta din mediul urban în anul 2019: cununia civilă, cununia religioasă, dansul miresei, plus tabloul de familie.

Cu stimă și respect,
Florea NIȚĂ»

(fragment)

CUPRINS
1. PROLOG 2. MOTIVARE 3. JUSTIFICAREA MONOGRAFIEI II 4. ISTORICUL COMUNEI BERISLĂVEŞTI comentat după capitolele Monografiei I, 2012 5. TOPONIME 6. ALBUM DOCUMENTAR COSTUME POPULARE 7. NUNTI, OBICEIURI LA NUNTĂ, NUNTA ÎN COMUNA BERISLĂVEŞTI  8. GRUPURI DE ELEVI ŞI GRĂDINARI ECHIPELE ARTISTICE ALE SATELOR COMUNEI ECHIPE ARTISTICE CLASELE II-IV DOAMNA ONCETE ÎN MIJLOCUL BRIGĂZII ARTISTICE ACTIVITĂŢI ARTISTICE – grădinari şi elevi GRUPURI DE ELEVI ŞI GRĂDINARI 9. LOCURI PANORAMICE OAMENI AI SATELOR 10. ASPECTE DIN ŞANTIERE, AGRICULTURĂ, MUNCI SILVICE ŞI FORESTIERE 11. CASE VECHI ŞI MONUMENTE ISTORICE 12. VETERANI DE RĂZBOI, PERSONALITĂŢI, SOLDAŢI 13. CRONICI DE FAMILIE – PERSONALITĂŢI 14. DICŢIONAR ADMINSTRATIV – Documente vechi

Cartea integrală în PDF