Municipiul Drăgășani

Drăgăşanii se întind pe un teritoriu va­riat ca structură şi forme geomorfologice, începând de la lunca Oltului, tipică, cu prundiş şi pe alocuri cu porţiuni mlăşti­noase, cu coline şi dealuri joase (210-280 m), orientate pe direcţia NV-SE, fără abrupturi semnificative, cu platouri situate pe coama acestora, rezultate în urma proce­sului istoric de erodare şi aplatizare.

Clima: Localitatea Drăgăşani se află situată într-o zonă cu climat temperat, pe un culoar marcat de slabe influenţe medite­raneene în partea de sud şi de o slabă influ­enţă continentală în partea de nord. Este fe­rită de ierni geroase şi veri toride. Tempe­ratura medie anuală este relativ constantă în contextul unor perioade normale şi se situează între 10,4-11° C, cu variaţii medii lunare în lunile cele mai reci, cuprinse între – 2° C (ianuarie) şi – 2,3° C (februarie). Cea mai scăzută valoare termică înregistrată a fost de -35,5° C la 24 ianuarie 1942, iar cea mai ridicată valoare a fost de 41,3°C în august 1946.

Precipitaţiile medii anuale totalizează 562,9 mm cu repartizare neuniformă pe parcursul anului, abundenţa ploilor înregistrându-se primăvara, la sfârşitul verii şi toamna. Cantitatea anuală de precipitaţii este de 578 mm. În anii cei mai secetoşi s-au înregistrat 178 mm (1907).

Umiditatea relativă a aerului în cursul anului depăşeşte valoarea de 60 % conside­rată limita secetei atmosferice. Apa Oltului, cu coeficientul său de evaporaţie, participă la crearea unui microclimat mai blând din punct de vedere hidric. Indicele de ariditate al municipiului Drăgăşani este de 28,2, cu valori medii lunare între 19,1 şi 57,6.

Vânturile care domină sunt: Crivăţul, rece şi destul de puternic, cu direcţie N, N-E, Austrul, cu direcţie S, S-V, accentuează seceta verii, ploile şi ninsorile iernii şi Băltăreţul, călduţ şi relativ umed, cu direc­ţie preponderentă dinspre sud.

Hidrografia: Din punct de vedere hi­drologic Oltul este cea mai însemnată apă curgătoare care formează graniţa de est a Olteniei. Izvorăşte din Munţii Hăşmaşul Mare (Carpaţii Orientali), trece prin Băile Tuşnad, Sf. Gheorghe, Făgăraş, Rm. Vâl­cea, Drăgăşani, Slatina şi se varsă în Du­năre. Are o lungime de 670 km. Scriitorii Antichităţii l-au înregistrat sub numele de Alutus sau Aluta. Un afluent important al Oltului este şi Pesceana. Emil Petrovici considera că Pesceana „vine de la adjecti­vul slav Pesuqu – nisip, adjectivul slav Pesucamu”. Râul Pesceana izvorăşte din Dealul Cărămizii, străbate satele Pesceana, Amărăşti, Creţeni, Suteşti şi se varsă în Olt în dreptul Zlătărei. Pe râul Olt se află lacul de acumulare dat în folosinţă în anui 1980.

Flora: Se pot întâlni, pe întreg arealul, diverse plante inferioare (alge, licheni, fe­rigă, muşchi) şi plante superioare, repre­zentate în special prin răşinoase (brad, mo­lid, tuia, duglas, ienupăr, tisă). Se întâlnesc şi specii adaptate, specifice zonelor medite­raneene cum sunt: smochinul, ghimpele, mimoza, magnolia, liliacul de pădure.

Fauna: Fauna din zonă este bine reprezentată în genuri şi specii tipice ecosisteme­lor arealului colinar. Aceasta este lipsită de cerbi carpatini, urşi bruni, capre sălbatice. Prin colonizare şi adaptare, mai multe tru­puri de pădure au fost populate cu căprior care a înregistrat o bună repartiţie şi nume­roase exemplare. Este bine reprezentat cer­bul lopătar.

Specii din fauna sălbatică cu tendinţe de dezvoltare necontrolată sunt mistreţii şi lu­pii.

Păsările sunt mai bine reprezentate: cinteza, coţofana, uliul, mierla, huhurezul, buha mică, şoimul păsărar, eretele şi mai rar fazanul roşcat.

Toponimie: Primul care a încercat să lămurească etimologic toponimul Drăgăşani a fost C. Alexandrescu: „Se crede că numirea de Drăgăşani vine de la o femeie Drăgăşania”. Dar, un asemenea antroponim nu este înregistrat. Tot el menţionează că, numele locului ar veni „de la o vale şi un mic izvor numit Dragna ce trece prin co­mună”. Pârâiaşul există şi astăzi, dar nu­mele real este Drâgna.

O formă atestată documentar, din 9 iulie 1568-1569, pentru Drăgăşani este „Drăgăşti”, formă a toponimului Gârdeşti. Ar fi posibilă o a doua formă pentru Gârdeştii de nord, Grădăşani, care, prin meta- teză ar fi devenit Drăgăşani. În felul acesta, ambele toponime Gârdeşti şi Drăgăşti – Drăgăşani ar desemna urmaşii cetăţii da­cice, deşi Gârdeşti vine de la „gard”, iar Drăgăşani are rădăcina „drag”.

Un document din 9 iunie 1520 menţio­nează în Carpaţii din jurul Oltului „Mun­tele Drăgăşanul”, sugerând că toponimicul „Drăgăşani” desemnează urmaşii unui „Drăgăşan”, nume de bărbat.

În 1526 un document emis de cancelaria domnitorului Radu de la Afumaţi, face re­ferire la primirea de la Fârtat (din Drăgă­şani), în calitate de clucer, a unui „loc domnesc ce se cheamă Matca Verzii… ca să-i fie lui acel loc ce aste scris mai sus, de ocină şi de ohabă, lui şi fiilor lui, nepoţilor şi strănepoţilor”. Denumirea „Matca Verzii” se păstrează şi astăzi în comuna Su­teşti. Alte documente consemnează că acelaşi Fârtat era proprietar de moşii „vechi şi drepte ocine, dedine” de moştenire la Lăleşti, în Drăgăşani şi în Murgeşti.

În 12 martie 1627 aflăm despre „Nastia, fiica lui Mintea, nepoata lui Drăgăşan”. Concluzionăm că a existat un „Drăgăşan” al cărui plural face chiar „Drăgăşani”.

Un document destul de târziu din 1729, ne consemnează pe Mitrea Drăgăşan, iar altul aminteşte de Stanciu Drăgăşan, desi­gur drăgăşan. În 20 martie 1747 îl găsim pe „Radu feciorul lui Stanciu Drăgăşanul, dar şi pe Drăgăşanul. Drăgăşanca de care vor­bea C. Alexandrescu poate ar fi fost co- gnomenul soţiei lui Drăgăşanul. Aşadar, Drăgăşani are la baza antroponimul Drăgă­şani (u) atestat documentar. Cu siguranţă, localitatea Drăgăşani este mult mai veche decât o atestă documentele găsite în arhive.

Un document destul de târziu, din 1729, îl consemnează pe Mitre Drăgăşan, iar altul aminteşte de Stanciu Drăgşan, desigur Drăgăşan, de mai multe ori.

În 20 martie 1747 îl găsim pe „Radu, feciorul lui Stanciu Drăgşanul”, dar şi Drăgăşanul.

Organizare administraliv-teritorială: Municipiul Drăgăşani are în componenţa sa patru localităţi: Drăgăşani – reşedinţa mu­nicipiului, Valea Caselor, Zărneni şi Zlătărei.

Aşezarea s-a dezvoltat iniţial ca davă, apoi ca târg, consemnat în secolul al XVIII-lea şi oraş (comună urbană în Catagrafia din 1833). După statistica publicată de Dimitrie Frunzescu la 1 ianuarie 1871, judeţul Vâlcea avea 7 subprefecturi (plăşi): Cozia (plai), Horezu (plai), Ocilu, Otăsău, Olteţu de Sus, Olteţu de Jos şi Oltul. În judeţ erau trei oraşe: Râmnicul, Ocna şi Drăgăşani. Plasa sau subprefectura Oltul avea în componenţă 24 de comune cu un total de 21.010 de suflete. Reşedinţa era în Drăgăşani, unde era şi o staţie „telegrafo-poştală”. Comunele care depindeau de subprefectura Drăgăşani erau: Drăgăşani, Orleşti, Aureşti, Zăvideni, Prundeni, Călina, Zlătărei, Voiceşti, Ştefaneşti, Stăneşti, Lugeşti, Fumureni, Şuşanii de Jos, Şuşanii de Sus, Râmeşti, Uşurei, Mădulari, Suteşti, Creţeni, Guşoeni, Izvora, Mitrofani, Nemoiu, Amărăşti.

La 1 noiembrie 1892, judeţul Vâlcea s-a împărţit în şase plăşi: Cerna de Jos (Ciu­leşti), Plaiul Cozia (Călimăneşti), Plaiul Horez (Tg. Horezu), Mijlocu (Zătrenii de Jos), Ocolu (Ocna), Olteţu de Jos (Bălceşti), Olteţu de Sus (Tg. Slăviteşti), Oltul de Jos (Drăgăşani), Oltul de Sus (Băbeni).

             În 1895 s-a făcut o nouă arondare, şi în judeţul Vâlcea au rămas 5 plăşi: Ocolul-Otăsău, Horezu, Cozia, Olteţul de Sus şi Olteţul de jos-Oltul. Judeţul avea 163 de comune rurale şi trei comune urbane: Râmnicul, Drăgăşanii şi Ocnele Mari.

În 1912, în plasa Drăgăşani erau 65 de sate.

În 1952 o nouă organizare administra­tivă a creat regiunile, iar în cadrul lor ra­ioanele. După această reformă, în regiunea Argeş a fost delimitat raionul Drăgăşani.

În 1968 s-a revenit la judeţe. Drăgăşanii au fost incluşi în judeţul Vâlcea.

Prin Legea nr. 72/1995, publicată în M.Of. nr. 133/06-07-1995, oraşul Drăgă­şani a devenit municipiu.

La 1 ianuarie 2006, suprafaţa teritorială a municipiului era de 4 821 ha (arabil, 2.247 ha, păşuni 724 ha, fâneţe 30 ha, vii 423 ha, păduri 46 ha, ape 628 ha, drumuri şi căi ferate 163 ha, curţi şi construcţii 540 ha, terenuri neproductive 20 ha).

Sursa: Dicționarul istoric al localităților din județul Vâlcea, vol. I – Orașele, Editura Sitech, Craiova, 2009, p. 101-103.