Municipiul Râmnicu Vâlcea

Aşezarea s-a constituit şi s-a extins în dreapta Oltului, ocupând terenurile de luncă, precum şi terasele şi pantele vestice ale râului, deoarece în zona estică dealurile coboară până aproape de firul apei. Loca­litatea, aşezată pe terasele Oltului la o alti­tudine de 230 m, este înconjurată de păduri: la est de satul Fedeleşoiu – pădurea Pârneşti, în nord-estul lacului de acumulare Râmnicu Vâlcea – pădurea Muscel, la est de acelaşi lac – pădurea Gorănişului şi cea a Corănişului, la est de cartierul Sticlărie – pădurea Goranul, la est de comuna subur­bană Goranu – pădurea Gorunoaia, la est de comuna Budeşti – pădurea Valea cu Ni­sip şi Dealul Scoruşului, iar la vestul co­munei – pădurea Pătroaia.

Zona dealurilor este împădurită cu fo­ioase în care predomină stejarul. Gara se află la 267 m, Capela, vârful Luţei la 440 m, dealul Petrişor la 444 m şi dealul Gurănoaiei la 440 m.

Lunca are altitudini între 301 m la Olteni şi 227 m în cartierul Ostroveni; în estul oraşului peste râul Olt, la Lespezi, altitudinea este de 247,5 m, iar în sud, în zona Budeşti de 223,4 m.

După construirea hidrocentralelor din zona oraşului, terenurile neproductive aflate pe albia râului Olt au fost transfor­mate în lacuri de acumulare. Iniţial, oraşul era dispus pe terasa superioară, din cauza inundaţiilor produse de Olt. Odată cu ridicarea barajelor, aria de locuire s-a extins, ocupând şi terasa inferioară. Partea stânga a oraşului s-a extins de-a lungul râului Olăneşti, clădirile fiind amplasate pe malul stâng al râului.

Vatra oraşului Râmnicu Vâlcea s-a dez­voltat pe locul unde în antichitate a existat un vicus situat între Buridava, veche de­numire a Stolnicenilor şi Castra Traiana, satul Sâmbotin, comuna Dăeşti. Cu timpul vechea aşezare s-a mărit în partea de vest şi sud prin includerea unor sate învecinate. Astăzi municipiul Râmnicu Vâlcea totali­zează un număr de 14 localităţi: Râmnicu – Vâlcea, Arhanghel, Căzăneşti, Copăcelul, Dealul Mărului, Poenari, Râureni, Stolniceni, Goranu, Lespezi, Săliştea, Feţeni, Priba şi Troian.

Hidrografie: Principala arteră hidrogra­fică a municipiului Râmnicu Vâlcea este râul Olt. Ca afluenţi ai Oltului întâlnim în est Valea Satului, pâraiele Şipotul şi Sâmnicul, iar în vest Valea Bujoreancă şi râul Olăneşti. Pe Olt se află lacurile de acumulare şi hidrocentralele Râmnicu Vâl­cea – Nord şi Râmnicu Vâlcea – Sud (Râu­reni).

Clima: Clima este temperat continentală moderată, caracteristică depresiunilor sub­carpatice. Temperatura medie anuală este de 10,2° C, temperatura medie a lunii ianu­arie – 2,1° C şi a lunii iulie 29,6° C. Temperatura maximă înregistrată a fost de 39, 9° C – iulie 1946, iar minimă absolută a fost de -27° C – ianuarie 1942.

Cantitatea medie de precipitaţii este de 733 mm/ an. Precipitaţiile au un maximum

de 101 mm în iulie şi un minim de 37 mm în luna martie. Umezeala relativă a aerului variază de la 71% la 78 % cu media de 75%.

Vânturile bat în general pe direcţiile nord – sud sau sud – nord, cu o viteză me­die a valorilor maxime lunare de 9,9 m/s.

Vegetaţia: în municipiul Râmnicu Vâl­cea întâlnim: fagul (Fagus sylvatica), goru­nul (Quercus petraea), carpenul (Caprinus betulus), teiul (Tilia cordata), jugastrul (Acer campestre), frasinul (Clematis vitalba), ulmul (Ulmus minor), păducelul (Crataegus monogyma), salcâmul (Robinia pseudocacia); etajul de arbuşti este format din: alun (Corylus avellana), lemn câinesc (Ligustrun vulgare), corn (Cornus mas), sânger (Cornus sanguinea), soc (Sambacus nigra), clocotiş (Staphyllea pinnata) şi ie­deră (Hedera helix) ca plantă agăţătoare.

Ca plante endemice prezente în această zonă amintim sânzienele (Galim rotundifolium) şi cuişoara (Alyssum linifolim), iar ca plante termofile menţio­năm: coada şoricelului (Achillea crithmifolia), plevaiţa (Xeranthemun foetidum), opăţelul (Lychnis coronaria).

Vegetaţia ornamentală cuprinde: bradul argintiu (Abies concolor), molidul (Picea abies), pinul (Pinus nigra, Pinus sylvestris, Pinus strobus), zada (Larix decidua), arinul (Alnus glutinosa), plopul (Populus alba), salcia (Salix caprea, Salix babylonica), sălcioara (Elaeagnus angustifolia), arţarul (Acer negundo), platanul (Platanus acerifolia), castanul sălbatic (Aesculus hypocastanum), liliacul (Syringa vulgaris), gardul viu (Buxus sempervirens), arborele vieţii (Thuja orientalis), ienupărul (Junisperus communis), chiparosul (Polyanthus tuberosa), clopoţelul galben (Forsythia suspensa).

Fauna: în pădurile de la marginea ora­şului trăiesc: căprioara (Capreolus capreolus), vulpea (Vulpes vulpes), iepu­rele (Leous europaeus), şoarecele de pă­dure (Apodemus sylvaticus), ariciul (Erinaceus roumanicus).

Dintre păsări amintim: privighetoarea (Luscinia megrahynchos), rândunica (Hirundo rustica), vrabia (Passer domesticus, Passer montanus), măcăleandrul (Erythacus rubecula), fâsa de pădure (Anthus trivialis), piţigoiul (Parus major), cojoaica (Certhia familiaris), scatiul (Carudelis spinus), uliul păsărelelor (Accipter nisus), cucuveaua (Athene noctua), guguştucul (Streptopelia decaocto), pupăza (Upupa epops), ciocănitoarea (Dendrocopus mojor).

În ape trăiesc diferite specii de peşti: li­nul (Tinca tinca), crapul (Cyprinus carpio), cleanul (Leuciscus cephalus), mreana (Barbus barbus), roşioara (Scardinus erytrophtalmus), ştiuca (Exox lucius), păs­trăvul (Salmo trutta fario), zglăvoaga (Cottus gobio).

Etimologie: Numele de Râmnic, veche denumire a oraşului, derivă din termenul slav „râbnic”, care înseamnă eleşteu, iaz cu peşte. Această teorie este susţinută de fap­tul că râul Râmnic (Râbnic), care astăzi se numeşte Olăneşti, avea în vechime mai multe braţe, aproape de confluenţa cu Ol­tul, între care erau insule, terenuri inunda­bile, propice creşterii peştelui şi pescuitu­lui.

Râmnicu Vâlcea este menţionat în iz­voarele cartografice pentru prima dată abia în secolul al XVI-lea. Oraşul este menţio­nat pe harta „Nuova tavola” a lui Jacoppo Castaldo din 1548 sub numele de Rîmnik. Doi ani mai târziu, oraşul apărea pe harta lui Georg Reichersdorfer, intitulată „Transylvania”, cu numele de Rednitz. în aceste prime hărţi oraşul era amplasat pe malul stâng al Oltului. O localizare geografică corectă a oraşului apare în 1560 pe harta lui Antonoi Zafreri intitulată „Moldova et Valahia”, în sensul că oraşul, numit Rebnich, este plasat pe malul drept al râului. De atunci şi până la sfârşitul secolului al XVIII-lea Râmnicul figurează în peste 50 de hărţi europene medievale sub numele cele mai diferite şi anume:

Rebnich, Rednitz, Rebnyk, Rebnik

Walachiae (1598), Ribnik, Rebenik, Ribnik (1770) dar şi Rîbnik (în hărţile din anii 1718, 1744, 1759, 1760, 1769, 1774, 1780, 1785, 1788, 1789, 1790).

În ceea ce priveşte termenul Vâlcea, acesta provine de la diminutivul „vălcea”, una dintre numeroasele văi, vâlcele aflate în părţile locului, care a stat la baza străvechii formaţiuni politice de la care şi-a luat numele Vâlcea.

Denumirea de Vâlcea poate proveni din termenul slav „Vâlc” care înseamnă lup şi al cărui genitiv ar fi „vâlcea”. Deci etimo­logic, numele de Vâlcea nu este altceva de­cât o traducere de către slavii aşezaţi la nordul Dunării a cuvântului românesc „lupu”. Este binecunoscut faptul că steagul de luptă al dacilor, înfăţişat în numeroase scene de pe Columna lui Traian, este repre­zentat sub forma capului de lup cu gura deschisă.

Sursa: Dicționarul istoric al localităților din județul Vâlcea, vol. I – Orașele, Sitech, Craiova, 2009,p. 11-13.