Obiceiuri de anul nou – Titești-Vâlcea

 

         Gazdele (fiecare gospodărie), în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, sărbătoresc ,,Revelionul”, sărbătoare ce se pregăteşte cu multă grijă. Această noapte este petrecută fără somn, tot gospodarul chefuind, considerând că pe tot parcursul anului vor rămâne fericiţi şi veseli.

         Noaptea de Anul Nou (de Revelion) se mai numeşte şi noaptea ,,Sfântului Vasile”, despre care se spune că era vesel şi-i plăcea să chefuiască.

         La sărbătorirea Anului Nou, sărbătoare care se mai cheamă şi ,,îngroparea anului’’, participă mai multe familii, invitate fie pe baza legăturilor de rudenie, fie a legăturilor de prietenie.

         Cu acest prilej, alături de veselie şi voie bună, au loc o serie de practici străvechi, bazate pe superstiţii şi anume:

I) Fetele care vor să afle câţi ani mai au până când se vor mărita, la miezul acestei nopţi (începutul noului an), merg în grajdul vitelor şi lovesc cu piciorul o vacă gestantă, care trebuie să fie culcată, zicând din gură: ,,he! anul acesta;he! la anul” etc., până când vaca se ridică. Numărul loviturilor date (care trebuie să fie moderate), corespund cu numărul anilor pe care îi mai are de aşteptat.

II) Alt obicei practicat de fete în acelaşi scop,adică al măritişului,mai este: la ora începerii Anului nou,într-un pahar cu apă, sparge un ou alegând numai albuşul. Fata care observă chipul unei mirese sau al unui băiat (în acest amestec rezultat), înseamnă că în acel an cu siguranţă se mărită. Fiecare fată îşi sparge oul său, în paharul ei cu apă. Fata care nu observă nimic, mai are de aşteptat.

III) Tot în scopul măritişului, fata trebuie să meargă singură într-o cameră a unei case nelocuite (dacă are această îndrăzneală) şi, când gongul bate clipele cumpănei dintre ani, să se privească în oglindă. Se zice că îi apare chipul viitorului mire.

IV) Pentru băieţi, şi în special pentru cei tomnatici (feciorii mai în etate), există următorul obicei, privind însurătoarea:

         În această noapte petrece Revelionul numai cu părinţii lui. Înainte de sosirea ,,Anului Nou”, servesc masa. Resturile de mâncare şi eventualele firimituri sunt măturate şi duse în făişor. Băiatul se aşază cu picioarele peste mătura de deasupra făraşului cu gunoi şi ascultă cu atenţie. Dacă primul lătrat de câine auzit se află în apropiere, înseamnă că nunta e aproape şi mireasa va fi luată din direcţia de unde s-a auzit lătratul. Dacă lătratul se aude departe, nu se căsătoreşte repede, dar mireasa cu siguranţă din direcţia aceea va fi luată.

 

 

1. 1)Buhaiul

 

         Acest obicei este împlinit de copii cuprinşi între vârsta de 10 – 16 ani. Încep colindul spre seară (31 decembrie), din casă în casă. Se colindă în grupuri separate de 4-5 băieţi, având mai multe clopote purtate fie în mâini, fie legate la brâu, bici şi buhaiul.

         Buhaiul este format dintr-un lemn scobit special în acest scop, de regulă din lemn de cireş, având unul din capete acoperit cu o piele de capră găurită la mijloc, pe unde se introduce o viţă de păr de cal.

         Un băiat ţine buhaiul, iar altul cu mâinile ude (fie de zăpadă, fie de apă, purtată-n sticlă), trage prin alunecare de viţa de păr, care scoate un sunet specific buhaiului, sunet neîntrerupt de când începe urarea, până când se termină, în timp ce alt băiat recită textul buhaiului, cu o intonaţie ce aminteşte de un descântec. La urarea ,,Ia sunaţi din zurgălăi şi pocniţi din bice, mă”, se întrebuinţează şi clopotele şi biciul, însoţite de urările : ,,hăi! hăi!”.

         Urarea este lungă, de mai multe versuri; recitatorii se schimbă la un anumit număr de gospodării, pentru a evita oboseala.

         Uratul se face la toate gospodăriile, chiar şi de mai multe cete odată. Recitatorii spun textul în mod ritmat, cu modulaţii ale vocii, care trebuie să scoată în evidenţă acţiunile aratului, semănatului, textul fiind aranjat pe un fond istoric.

         Colindatul se termină înainte de 12 noaptea. Darurile oferite de gazde sunt numai în bani.

         Prezentăm două texte ale ,,buhaiului”.

 

I) Aho! Aho! Copii şi fraţi,

Staţi puţin şi nu mânaţi,

Lângă boi v-alăturaţi

Şi cuvântul mi-ascultaţi:

S-a sculat mai an

Bădica Traian,

Şi a ’ncălicat pe-un cal învăţat,

Cu nume de Graur,

Cu şaua de aur,

Cu frâu de mătase,

Cu viţele groase,

Împletit în şase.

       Mânaţi, măi!

II) El pe cal a ’ncălicat,

La Tighina a plecat

Şi oţel a cumpărat,

Că să facă seceri mari,

Pentru secerători tari,

Ş-altele mai mărunţele,

Cu mănunchi de floricele,

Pentru fete tinerele.

         Mânaţi, măi!

III) Ea-n cămară că mergea,

Sâtă mare alegea.

Sâtă mare şi cam deasă,

Tot cu pânză de mătase.

Ş-apoi punea de cernea

Şi maia îşi plămădea

Şi colaci că-mi învârtea

Şi-n cuptor mi-i arunca.

Apoi iar cu lopata,

Îi scoate rumeni şi gata.

Împărţi atunci vreo cinci,

La flăcăii cei voinici,

Împărţi trei colăcei,

La copiii mititei.

         Mânaţi, măi!

 

 

(Cules de la Petrişor Lupu din Titeşti – 1992).

 

 

Al doilea text:

 

I) Aho, Aho copii argaţi,

Staţi puţin şi nu mânaţi,

Lângă boi v-alăturaţi

Şi cuvântul mi-ascultaţi,

Tânărul nostru-mpărat

De dimineaţă s-a sculat,

Faţa albă şi-a spălat,

Cu straie noi s-a îmbrăcat,

Negru şi l-a înşăuat,

Cu trâmbiţa a sunat,

Mare oaste-a adunat

         Mânaţi, copii!

         Hăi, hăi!

II) Mii de mii de grăniceri,

Ostaşi, ţărani şi boieri,

Ofiţeri, sergenţi, căprari,

Îndrumaţi de ghinărari,

Noaptea s-a sculat

Şoimii şi-a chemat

Ş-a plecat la vânătoare

Ş-a trecut cele hotare

        Mânaţi, măi!

         Hăi, hăi!

III) Peste munţi cum au trecut

Pe duşmani ei i-au bătut

Şi în scurt i-a umilit

Şi pe fraţi i-au mântuit

De robia cea amară,

Acum sunt stăpâni în ţară

Şi petrec în libertate,

Au uitat relele toate.

         Mânaţi, măi!

         Hăi, hăi!

IV) Tânăru-mpărat voios

Iar pe tronul lui s-a –ntors

Şi-ndeamnă pe fiecare,

De la mic şi pân’ la mare,

Să lucreze să muncească,

Şi cu cinste să trăiască

C-aşa numai stăpânesc

În veci Raiul românesc.

         Mânaţi, măi!

         Hăi, hăi!

V)Întregirea noastră mare

Să ne fie de urare

Şi astă mare bucurie

Pe veci de veci să ne fie

De îndemn deci tuturor,

La mulţi ani cu bucurie

De-acum în vecie !

         Mânaţi, măi !

         Hăi, hăi !

 

(Cules din cartea : ,,În noaptea de Anul Nou ’’, apărută la Cartea Românească, Bucureşti, 1928, pagina 61, scrisă de Serafin Ionescu).

 

 

1. 2)Pluguşorul

 

         A înlocuit după 1948 ,,Buhaiul ’’, datorită conţinutului istoric ce nu corespundea aşa numitei ,,Revoluţii culturale ’’, din care cauză a fost interzis a se mai colinda cu el.

         Textul ,,Pluguşorului’’ nu se recită, ci se cântă. În preucă merg doi sau trei copii până la vârsta de 14 ani. De multe ori sunt însoţiţi şi de clopoţei, imitând în acest fel ,,Buhaiul’’.

         Se colindă pe la toate gospodăriile, până către miezul nopţii.

         Are un text scurt şi imită stroele din ,,Buhai’’, iar pe altele le parodiază.

        

 

1. 3)Cântecele

 

         Tot în seara de 31 decembrie, alături de grupurile colindătorilor de ,,buhai” şi ,,pluguşor”, fetiţe între 9 – 15 ani merg cu ,,cântecele”. Ele urează tot din casă în casă, în grupuri de două, trei sau patru fete. Conţinutul textelor este religios, cu melodii plăcute, fiind o completare a cântecelor de stea de la Crăciun.

 

1. 1)Dă, Doamne, Doamne

 

Într-o zi de sărbătoare,

Dă, Doamne, Doamne (refrenul).

Trece-un îngeraş călare,

Ş-aşa iute cum trecea,

Pământul cutremura.

Se-ntâlni cu Dumnezeu.

Dumnezeu îl întrebă:

-,,Und’ te duci, tu, îngeraş?

-Mă duc, Doamne, pân’ la Rai,

S-aleg zece copilaşi,

Toţi cu bicele de tei

Să trosnească, să plesnească

Pluguşorul să pornească”.

Boişorii de la roată,

Cu corniţele de piatră,

Boişorii de la plug,

Cu corniţele de rug.

,,La anul şi la mulţi ani”!

 

(Refrenul: ,,Dă, Doamne, Doamne”, se cântă după fiecare vers).

 

 

1. 2)Trei păstori

 

 

I) Trei păstori se întâlniră,

Şi aşa se sfătuiră,

Raza soarelui, floarea soarelui,

Şi aşa se sfătuiră.

II) Haideţi, fraţilor, să mergem,

Floricele să culegem

Raza soarelui, floarea soarelui,

Floricele să culegem.

III) Şi să facem o cunună,

S-o-mpletim cu voie bună.

Raza soarelui, floarea soarelui,

S-o-mpletim cu voie bună.

IV) Şi s-o ducem lui Hristos,

Să ne fie de folos,

Raza soarelui, floarea soarelui,

Să ne fie de folos.

 

 

1. 3)O, ce veste minunată

 

I)O , ce veste minunată,

În Vitleem ni s-arată;

Astăzi s-a născut

Cel făr’ de-nceput,       (bis)

Cum au spus proorocii.

II) Că la Vitleem Maria,

Săvârşind călătoria,

Într-un mic sălaş,

Lâng-acel oraş,           (bis)

A născut pe Mesia.

III) Tatăl L-a trimis în lume

Pe fiul în al Său nume,

Să se nască şi să crească   (bis)

Să ne mântuiască.

 

(Ultimele trei versuri de la fiecare strofă se repetă).

 

 

1. 4)Cu acest colind, în preucă pot cânta şi băieţi.

 

         Sus, boieri, nu mai dormiţi!

 

I) Sus , boieri, nu mai dormiţi,

Vremea e să vă grăbiţi,

Casa să v-o măturaţi

            Hai, Lerui Ler!

Şi masa s-o încărcaţi,

            Hai, Lerui Ler!

II) Noi umblăm şi colindăm

Şi pe Domnul lăudăm,

Din seara Ajunului

            Hai, Lerui Ler!

Până-ntr-a Crăciunului

            Hai ,Lerui Ler!

III) Că s-a născut Domn prea bun,

În sălaşul lui Crăciun,

Că s-a născut Domn frumos

            Hai, Lerui Ler!

Numele lui e Hristos

            Hai, Lerui Ler!

 

1. 5)Colindă, colindă

 

I) Iată vin colindătorii,

         Florile-s dalbe,

Noaptea pe la cântători.

Refren: Colindă, colindă, colindă.

II) Şi ei vin mereu, mereu,

         Florile-s dalbe,

Şi ne-aduc pe Dumnezeu.

Colindă, colindă, colindă.

III)Dumnezeu adevărat,

         Florile-s dalbe,

Raze-n soare luminat.

Colindă, colindă, colindă.

 

 

1. 6)Domn, Domn, să-nălţăm

 

I)Am plecat să colindăm,

Domn, Domn, să-nălţăm,

Când gazdele nu-s acasă,

Domn, Domn, să-nălţăm.

II) C-au plecat la vânătoare,

Domn, Domn, să-nălţăm,

Să vâneze căprioare,

Domn, Domn, să-nălţăm.

III) Căprioare n-au vânat,

Domn, Domn, să-nălţăm

Şi-au vânat un iepuraş,

Domn, Domn, să-nălţăm.

IV) Să facă din blana lui,

Domn, Domn, să-nălţăm

Veşmânt moale domnului,

Domn, Domn, să-nălţăm.

 

(Ultimele două versuri de la fiecare strofă se repetă).         

 

 

1. 7)Astăzi s-a născut Hristos

 

I) Astăzi s-a născut Hristos,

Mesia, chip luminos,

Lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi.

II) Mititel, înfăşeţel,

În scutec de bumbăcel,

Lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi.

III) Neaua ninge, nu-l atinge,

Vântul bate, nu-l răzbate,

Lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi.

IV) Şi de-acum până-n vecie

Mila Domnului să fie.

Lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi.

 

 

1. 8)Iată vin colindătorii

 

I) Iată vin colindători,

Zorile-s dalbe,

Noaptea pe la cântători.

II) Şi ei vin mereu, mereu,

Zorile-s dalbe,

Şi ne-aduc pe Dumnezeu.

III) Dumnezeu adevărat,

Zorile-s dalbe,

Soare-n raze luminat.

 

(Culese de la Brădeanu Lucica – educatoare).

 

            Pentru a se putea înţelege mai mult mesajul ,,obiceiurilor de iarnă”, prezentăm şi colindul neuitatului Ciprian Porumbescu:

 

                                               Din an în an

 

I) Din an în an sosesc la noi,

La geam, cu Moş Ajun,

E ger cumplit şi drumu-i greu,

Dar e obicei străbun.

II) E sărbătoare şi e joc

În casa ta acum,

Mai sunt bordeie fără foc,

Dar vine-un an mai bun.

III) E veselie şi e cânt

În casa ta acum,

Dar nu uita când eşti voios,

Române, să fii bun!

IV) Veniţi, veniţi de sărbători,

Veniţi, veniţi cântând,

Să fie rodnic Anul Nou

Şi pace pe pământ.

V) Să fie pruncii sănătoşi,

Să crească năzdrăvani,

Voi, oameni buni şi trecători,

Mulţi ani, mulţi ani, mulţi ani!

                                  

 

5)Capra

 

            Este un joc cu mască, practicat în satul Titeşti, numai în seara de Anul Nou, iar în satul Cucoiu în ziua Anului Nou. În satul Bratoveşti nu se practică acest joc, deoarece, fiind un fost sat de clăcaşi pe moşia Mănăstirii Cozia, călugării au interzis umblatul cu ,,căpriţa”-chipul diavolului.

            Cu capra merg 4-5 băieţi, cuprinşi între 10-16 ani. Unul este mascat în capră, altul îndeplineşte rolul de ,,unchiaş”, iar restul cântă din gură. Nu se folosesc instrumente muzicale.

            Băiatul mascat în capră trebuie să ştie să joace capra. Aşa cum este acoperit cu pătura din care se observă botul caprei ce se sprijină pe o bâtă, el se întoarce când în stânga, când în dreapta, sărind înainte şi înapoi, ritmând dansul după cântec. În acest timp clămpăne mereu din botul de lemn, manevrat de o sforicică. Botul caprei este frumos ornamentat, iar la cap sunt fixate două corniţe de care sunt prinse batiste cusute. În timpul jocului se apropie ameninţător sau mângâietor de gazde, stârnind hazul celor mai mari şi frica celor mai mici.

            ,,Unchiaşul” sau ,,moşul” se poartă de-asemenea mascat. Masca este confecţionată din piele de oaie, cu dinţi de fasole sau seminţe de dovleac. El poartă o bâtă, de capul căreia se leagă un săculeţ cu cenuşă, cu sarcina de a păzi capra. El trebuie să fie cât de bine mascat (adică cât se poate de urât), de unde şi zicala: ,,Urât ca unchiaşul caprei” sau al ,,brezăii”.

            În lipsă de mască , unchiaşul umblă mânjit cu cărbuni pe ochi, cu căciulă şi cu cojocelul (pieptarul) întors pe dos.

            În timp ce capra joacă, ,,moşul” îndeamnă cu săculeţul ,,căpriţa”, zicând din gură, la diferite intervale: ,,ha! ha! Ţa, căpriţă, ţa!’’(silabisind). Tot unchiaşul mai are misiunea de a stârni râsul, făcând tot felul de ghiduşii bine meşteşugite, lovind uşor cu săculeţul pe cei ce se apropie de căpriţa lui.

            Melodia cântată de restul copiilor din trupă este asemănătoare în cele două sate, dar textul diferă.

            Capra se joacă fie afară, fie înăuntru, după un text la al cărui conţinut se pot adăuga versuri noi, sau se pot înlătura cele care nu se mai potrivesc.

            În text, care a fost preluat aproape în întregime şi de satul Cucoiu, se descrie la început peisajul montan, unde urcă şi coboară (vine) capra. Apoi gazda e invitată să iasă afară, să vadă cum ,,plouă, varsă”, din care cauză trebuie să nu ,,iasă cu mâna goală” şi mai ales să le dea drumul în casă.

            La mijlocul cântecului capra trebuie potcovită ,,cu potcoave de colaci şi cu cuie de cârnaţi”, timp în care capra se trânteşte jos, ridică pe rând picioarele mugind (zbiară încet)- ,,me-e-e!, me-e-e!”, unchiaşul simulând bătutul potcoavelor cu săculeţul.

            După potcovit, se cântă calităţile caprei:cum omoară lupi-n coarne, cum face telemea şi brânză bună şi ştie să joace cu deosebită atenţie ca să capete ,,un ban frumos”. Pentru toate acestea, trebuie trecută la ,,Brezaia”, fiind adusă tocmai din ,,Strehaia”.

            După terminarea textului, se sfârşeşte atât jocul caprei, cât şi al unchiaşului.

            Unchiaşul şi cântăreţii stau deoparte şi numai capra cere banii gazdei (preţul scurtei reproduceri). Ea clămpăne scurt, apoi cască ,,botul”, în care sunt introduşi banii. Apoi predă banii ,,unchiaşului” (casierul), clămpăne rar din bot, închinând capul în semn de mulţumire.

            Se colindă până către miezul nopţii.

 

            Textul colindului:

 

Pleacă capra la pădure

După fragi şi după mure.

Refren:

Ţa! ţa! ţa!, căpriţă,

Ţa! ţa! ţa!, căpriţă, ţa!

Fragi şi mure n-a găsit,

Capri-i arde de iubit.

Urcă capra sus pe plai,

C-o trăistuţă de mălai.

Vine capra de la munte,

Cu steluţe albe-n frunte.

Gazdă, dacă ieşi afară,

Să nu ieşi cu mâna goală.

Ieşi cu caltaboşu-n oală,

Şi cu mămăliga-n poală.

Dă-ne gazdă drumu-n casă,

Că afară plouă , varsă.

Capra noastră-i căprioară,

Lupi-n coarne ni-i omoară.

Capra noastră-i ciumpăvită

Şi trebuie potcovită.

Cu potcoave de colaci

Şi cu cuie de cârnaţi.

Scoală-te, capră, de jos,

Că ţi-oi da un ban frumos.

Sai tu, capră, ca o ciută,

Să ne plătească o sută.

Capra noastră-i cam zglobie

Şi joacă chiar de o mie.

Acum joacă rotocolul,

Să ne iasă milionul.

Că soseşte primăvara

Şi căpriţa urcă-n ,,Scara”.

Acolo, cum ea ajunge,

Baciul îi dă să mănânce

Telemea şi brânză bună

Şi acasă vine-n strună.

Capra noastră-i din ,,Strehaia”

Şi o trecem la ,,Brezaia”.

Rămâi, gazdă, sănătoasă,

Noi plecăm la altă casă.

(După fiecare două versuri se cântă refrenul)

(Cules de la Ică Ţarcă – Titeşti).

 

 

            Jocul ,,Brezaia”

 

            Este specific satelor din jur, în special satului Podeni – com. Perişani.

            Brezaia este o capră mai mare şi mult mai împodobită decât capra, având botul şi coarnele mari. Cei ce joacă ,,Brezaia” sunt băieţii mai mari şi chiar oameni căsătoriţi.

            Împodobirea brezăii se face cu mare grijă, îmbrăcatul ei numindu-se ,,împopoţoneală’’, de unde şi zicala: ,,Te-ai împopoţonat ca o brezaie”. Astfel se cos şervete şi batiste înflorate diferit şi în culori cât mai ,,ţipătoare”.

            Cei ce însoţesc brezaia sunt: ,,uchiaşul brezăii”, care se maschează, îndeplinind aceeaşi misiune ca ,,unchiaşul caprei” şi muzicanţii, de regulă din fluier şi vioară.

            După melodiile ritmate ale instrumentiştilor, brezaia joacă. După reproducere, unchiaşul adună banii.

            Brezaia colindă satele loviştene până la Boboteză, adică 6 ianuarie.

 

 

            Vasâlca

 

            Cu ,,Vasâlca” s-a colindat o singură dată în satul Titeşti, în seara de Anul Nou, în anul 1948. (Informaţiile sunt culese de la Mişu Rouă – Cântăreţu)

            ,,Vasâlca” are costumaţia asemănătoare ,,Caprei”. Nu are ,,unchiaş”. Însoţitorii, o parte cântă din instrumente muzicale diferite-după a căror melodie joacă ,,Vasâlca”, iar restul poartă diferite păsări şi animale vii ca: gâşte, câini, cocoşi şi o căpăţână de porc. În timp ce ,,vasâlca” joacă asemănător ,,brezăii”, însoţitorii animalelor invită pe acestea sau dacă reuşesc le fac să gâgâie, să latre, să cânte ,,cucurigu” etc.

            Obiceiul a fost împrumutat, deci nu este loviştean şi este jucat de băieţii veniţi în ,,vacanţa de iarnă” (care erau puţini), negăsindu-şi rezonanţă în satele noastre.

 

 

            Sorcova:

 

            În dimineaţa zilei de Anul Nou, copiii cuprinşi între vârstele de 3 (de când pot umbla şi memora versurile ,,Sorcovei”) până la 10 ani merg cu ,,Sorcova”.

            Urările legate de sorcovit sunt specifice Munteniei, demonstrând în acest fel că Loviştea este cu adevărat ,,zonă de interferenţă”.

            Înainte vreme, când Sorcova nu se cumpăra de la oraş, ea se confecţiona dintr-un bastonaş, înfăşurat cu bete frumoase, iar la capătul de sus se lega un mănunchi de busuioc (o ,,stimă sau stiplă de busuioc”).

            Mai târziu, sorcova s-a împodobit cu foiţe de staniol şi hârtie creponată, de culori diferite, dorind să ia înfăţişarea unei ramure înflorite.

            Din străfundurile trecutului, prin tradiţie, s-a păstrat faptul că sorcova adevărată era făcută din ramuri de măr şi de trandafir, care, pentru înflorire, erau puse într-un vas cu apă ţinut la căldură şi lumină, cu un anumit timp înainte de Anul Nou, ca să aibă timp să-şi desfacă muguraşii.

            În satul Bratoveşti, cu sorcova se umblă în seara zilei de 31 decembrie.

 

            Textul sorcovei:

 

Sorcova vesela ,

Să trăiţi, să înfloriţi,

Ca un măr, ca un păr,

Ca un fir de trandafir,

Tare ca fierul,

Iute ca oţelul,

Tare ca piatra ,

Iute ca săgeata,

La anul şi la mulţi ani!

 

 

            Iordănitorii

 

            În seara de ,,Bobotează” (6 ianuarie), băieţii din satul Titeşti, care au umblat cu colindătorii şi au stat la ,,masa băieţilor”, împărţiţi în grupuri mai mici (5-6 băieţi), colindă pe cătune din nou casele gospodarilor, dar fără să întârzie de orele 21. Acesta este şi motivul de formează mai multe ,,cete”, ca să poată trece pe la toate gospodăriile.

            Intrând în casă, cântă ,,Cântecul Iordănitorilor”, în timp ce şeful cetei stropeşte cu un mănunchi de busuioc muiat în ,,agheasmă” întreaga cameră unde au intrat.

            Apoi, pe rând, aşează gazdele pe un scaun şi le ridică de trei ori, zicând: ,,hop! Să-i fie de bine!”.

            După ce au ridicat pe toţi membrii din familie, îşi primesc darul şi pleacă mai departe.

            În satele Cucoiu şi Bratoveşti nu se practică acest obicei.

            În dimineaţa zilei de 7 ianuarie (Sfântul Ioan Botezătorul), după ieşirea de la slujba religioasă, băieţii stau la poarta bisericii şi ridică pe toţi cei ce îşi sărbătoresc ziua onomastică, tot de trei ori, în uralele de : ,,hop! să-ţi fie de bine!”. E un obicei practicat în toate cele trei sate.

            Satele Cucoiu şi Bratoveşti fac parte din aceeaşi parohie, la care oficiază acelaşi preot paroh, prin rotaţie. Numai sărbătorile Bobotezei şi ale ,,Sfântului Ioan” le serbează în acelaşi timp, într-o zi la o biserică, în următoarea la cealaltă.

            Iordănitorii din aceste sate, după ce şi-au făcut datoria faţă de toţi sărbătoriţii, îl ridică şi pe preot, în aceleaşi urale, dar preotul stând călare pe cal.

 

            Cântecul Iordănitorilor

 

În Iordan botezându-te Tu, Doamne,

Închinarea Treimei s-a arătat.

Că glasul Părintelui a mărturisit Ţie,

Fiu iubit pe Tine numindu-te.

Şi Duhul în chip de porumb a adeverit

Întărirea cuvântului, Cel ce Te-ai arătat

Hristoase, Dumnezeule,

Şi lumea ai luminat, mărire Ţie.

 

 

            Cântecul Sfântului Ioan

 

În satele Cucoiu şi Bratoveşti, în noaptea de 6 spre 7 ianuarie, grupuri de colindători, însoţiţi de această dată şi de instrumente muzicale şi chiar de lăutarii satului, trec şi urează pe la fiecare gospodar ce poartă numele Ioan.

            După tradiţionalul ,,Mulţi ani trăiască”, obligatoriu se cântă ,,cântecul Sfântului Ioan”.

            Gazdele invită pe colindători în casă, unde se cântă alte melodii, după care colindătorilor li se oferă daruri.

            În satul Titeşti, de ,,Sfântul Niculaie”, ,,Sf. Vasile” şi ,,Sf. Ioan”, sunt colindaţi cei ce poartă aceste nume, numai de muzicanţii satului.

            Textul cântecului: ,,Sf. Ioan”-din satele Cucoiu şi Bratoveşti.

 

I) Foaie verde alion,

În noaptea lui Sf. Ion,

Toate păsările dorm. (bis).

II) Numai una n-are somn

Şi zboară din pom în pom

Şi strigă: Ion! Ion! (bis).

III) Vin la ,,ţaţa” să te-adorm,

Să-ţi pară somnul uşor,

Să te-adorm la ţâţişoară,

Să-ţi pară noaptea uşoară.

IV) Doamne, Iisuse Hristoase,

Adă la aceste case

Sărbătorile frumoase (bis).

V) Şi Sfântu Ioan, ce vine

Să vă fie numai bine.

Şi la anul, când venim,

Sănătoşi să vă găsim!

 

(Ultimele două versuri de la strofele III şi V se repetă).

(Cules de la Petrică Eftenie, lăutarul satelor Cucoiu şi Bratoveşti).

            Cu sărbătoarea ,,Sfântului Ioan” se încheie în cele trei sate obiceiurile tradiţionale de iarnă.

 

  Sursa: Vlădescu, Florea – Monografia comunei Titești, Rm. Vâlcea, Editura CONPHYS, 2003, p. 534-548.