Categorii

Obiceiuri tradiționale de iarnă – Titești-Vâlcea

iulie 3, 2024 by

Istorie Locala

Istorie locala

            Satele noastre sunt formate prin ,,fenomenul de roire’’ ; în ele găsim locuitori uniţi prin legături de rudenie, rareori de alt neam, care au folosit de când se ştiu atât terenurile de cultură, cât şi restul proprietăţilor din obşte, păstrându-şi tradiţiile şi obiceiurile nealterate.

            Scriitorul şi cercetătorul de talie internaţională, Pr. Dumitru Bălaşa, a demonstrat că ,,statutul de sat’’ s-a acordat oricărei aşezări umane, dacă locuitorii acesteia reuşeau să-şi construiască ,,un altar al soarelui ’’, în perioada Zalmoxiană sau o biserică după anul 311 d. Hr.

            Termenul de ,,sat’’, explicat de prof. Ion Conea, derivă de la latinescul ,,satus’’, adică ceea ce se chema odinioară moşia din jurul ,,şezutului’’ de acum, locul unde se seamănă, se cultivă ceva.

            Deşi satele noastre au vecinătăţi apropiate, există mari deosebiri în ceea ce priveşte textul şi melodia obiceiurilor de iarnă, adeverind valabilitatea înţelepciunii populare: ,,Câte sate şi bordeie, atâtea şi obiceie’’.

            Asemănările şi deosebirile între aceste obiceiuri au fost evidenţiate de scriitorul C. Mohanu, în culegerea ,,Fântâna Dorului’’, pe care le repetăm şi noi, cu unele interpretări.

            Obiceiurile tradiţionale de iarnă, în cele trei sate, se desfăşoară în intervalul de timp cuprins între Ajunul Crăciunului (24 decembrie) şi sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul (7 ianuarie), după un ritual bine stabilit, pe care încercăm să-l dezvoltăm în cele ce urmează.

 

            a) Colindeţii:

            În dimineaţa Ajunului de Crăciun – 24 decembrie, indiferent de starea vremii, gospodarii din cele trei sate: Titeşti, Cucoiu şi Bratoveşti împart copiilor şi adulţilor mai nevoiaşi (puţini la număr) – colindeţi, care sunt daruri făcute în alimente. Niciodată nu se împart bani sau obiecte de îmbrăcăminte.

            În trecut, ,,colindeţii’’ erau nişte covrigi (colăcei), copţi pe plită sau în cuptor. Aceştia se împărţeau copiilor sosiţi în ograda gospodarului după miezul nopţii (ziua Ajunului). Cu această ocazie se făceau unele urări din partea copiilor:

                        ,,Bună dimineaţa la Moş Ajun,

                        Ne daţi ori nu ne daţi!?’’.

            Sau unele strigături cu rostul de a stârni hazul:

                        ,,Dă-mi un covrig, că-ngheţ de frig,

                        Să nu fie ars, că ţi-l dau în nas!’’

            Sau     ,,Colindeţ, că-ngheţ!’’

            Sau      ,,Dă-mi o nucă, că mă dau cu capul de ulucă!’’

            Începând din anul 1931, în satele Titeşti şi Cucoiu, colindeţii se împart în zorii zilei de Ajun, în curtea şcolii sau a bisericii, obicei introdus de fostul primar al comunei Titeşti, Gh. Pănescu, originar din Tigveni – Argeş, dovedindu-se această practică mai comodă şi pentru gospodari şi pentru copii, fapt pentru care s-a păstrat.

            În satul Cucoiu, gospodarii se aşează în rând şi copiii trec pentru primirea darurilor (informare Nică Ciopei).

            În satul Bratoveşti, gospodarii se adună din toate uliţele satului în centrul satului, după care fiecare gospodar, după preferinţă, se aşează din capul satului (La Poartă) până la Căminul Cultural, tot în zorii Ajunului de Crăciun. Copiii trec şi-şi primesc colindeţii (informare N . Şerban).

            În satul Titeşti, copiii se aşează în rând, câte unul, şi gospodarii trec pe la fiecare şi le împart colindeţii (informare M. Talpoş).

            Astăzi colindeţii pot fi: covrigi, cornuri, bucăţi de pâine, biscuiţi, turte dulci, fructe, bomboane etc.

            Prin tradiţie se justifică faptul că împărţirea colindeţilor se face pentru a avea noroc şi spor în bucate şi vite. De când se împart aceşti ,,colindeţi’’ nimeni nu ştie. Toţi răspund că : ,,aşa am moştenit de la părinţi’’.

 

            b) Colindatul băieţilor sau Colindele de Crăciun.

           

            Este specia folclorică cea mai răspândită nu numai în cele trei sate, ci în toată Ţara Loviştei.

            Din prefaţa cărţii lui C. Mohanu, ,,Fântâna Dorului’’ –pag.15, aflăm că: ,,Gruparea satelor după afinităţile folclorului corespunde îndeosebi vechii împărţiri administrative (comune mici).

            Astfel, satele şi cătunele actualei comune Perişani, sub aspectul folcloric – etnografic, pot fi împărţite în două grupuri mari: primul grup format din: Podeni, Mlăceni, Perişani, Spinu, Surdoiu, Poiana şi Băiaşu-care formau, înainte de anul 1968, comuna Perişani şi cel de-al doilea – vechea comună Titeşti, cu satele: Titeşti, Bratoveşti şi Cucoiu. Obiceiurile din satele din primul grup nu se diferenţiază aproape cu nimic unele de altele. Din grupul al doilea însă, se desprinde satul Bratoveşti, care în ceea ce priveşte obiceiurile de iarnă are multe similitudini cu satul vecin Bumbuieşti, ce aparţine comunei Boişoara şi cu alte sate vecine: Bradu şi Clocoticiu, ce aparţin comunei Racoviţa “.

            Menţionăm faptul că satele din comuna Titeşti, se apropie sub aspect folcloric mai mult de cele din jurul Perişanilor, decât de cealaltă comună vecină, Boişoara. Asemănarea se datorează faptului că cele două comune: Titeşti şi Perişani, au mai fost unificate în secolul al-XIX-lea, satul de reşedinţă fiind Titeşti.

            Satul Bratoveşti, tot pe timpuri a aparţinut de comuna Bumbuieşti, iar altădată împreună cu satul Clocoticiu, au format comuna Clocoticenii de Sus sau Brativoeşti.

            Un alt fapt explicabil al asemănărilor de obiceiuri se datorează căsătoriilor frecvente între locuitorii satelor Loviştei.

            Din prezentarea ce o vom face se vor observa şi deosebirile existente între colindele celor trei sate, chiar dacă unele apar sub aceeaşi titulatură.

            Cântecele de colindă se cântă la gospodăria fiecărui sătean, în noaptea de Ajunul Crăciunului, adică în noaptea de 24 spre 25 decembrie, în fiecare an. Ele sunt cântate de băieţii din sat, fiecare în satul lor. Pentru că textele şi melodiile colindelor sunt de obicei destul de mari şi greoaie, pregătirea (repetiţiile) începe cu mult înainte de Crăciun, de obicei de la ,,lăsatul secului” – cca. 15 noiembrie al fiecărui an şi acestor pregătiri li se acordă o atenţie deosebită.

            Cu colindătorii merg băieţii începând de la vârsta de 15-16 ani, până la vârsta însurătorii şi chiar ,,feciorii tomnatici”.

            În cadrul unei şezători se adună băieţii, care de la început îşi aleg ,,capii de preucă” sau ,,şefii de strană”, dintre cei care cunosc cel mai bine atât textul, cât şi melodia colindelor.

            Pentru învăţarea cu exactitate a colindelor, de multe ori, în faza de început a repetiţiilor, se solicită ajutorul unui vârstnic despre care se ştie că cunoaşte aceste colinde.

            Menţionăm faptul că aceste colinde sunt cântate numai în timpul repetiţiilor şi în noaptea de 24 spre 25 decembrie şi numai de către băieţi, nu şi de fete, chiar dacă acestea cunosc conţinutul şi melodia colindelor. Când se colindă, nu se cântă şi alte cântece, ci numai colindele transmise din bătrâni. Nici instrumentele muzicale nu se folosesc.

            Majoritatea colindelor, prin conţinutul şi lirismul lor, au menirea unor cântece de urare, de belşug şi sănătate, cu referiri la Dumnezeu Creatorul şi la ceilalţi sfinţi.

            Colindele se împart în mai multe categorii: colinde de la fereastră, colinde de intrare în casă, colinde de masă, colinde pentru cei căsătoriţi, colinde de băiat, colinde de fată, colinde de plecare din casă şi ziorile, urmând o cale precisă, care diferă de la sat la sat.

            În satul Titeşti, în ultima perioadă, merg cu colindatul şi cei căsătoriţi, dar nu prin tot satul, ci numai pe la neamuri şi prieteni şi după ce adevăraţii colindători au colindat gospodăriile respective. Aceasta se face pentru petrecere şi pentru aducere aminte de când şi ei erau ,,junii buni colindători”.

            Cu colindătorii merg numai cei ce ştiu să cânte colindele. Cei ce le cunosc mai puţin sunt folosiţi să poarte darurile ce se dau colindătorilor: desagii cu colaci sau damigeana cu ţuică. În satul Bratoveşti acesta se numea ,,iapă”, la Cucoiu ,,măgar”, iar la Titeşti ,,disăgar”.

            Satul Titeşti având mai multe gospodării, se alcătuiesc două preuci: una colindă Gura – Dosului şi Tărurea, iar cealaltă Dealul Sumlăcii şi Topliţa. Pe centrul satului colindă ambele preuci, una o casă, alta următoarea casă. Se procedează astfel ca să nu rămână nici o gospodărie necolindată, până la ziuă. O singură preucă de colindători n-ar reuşi să îndeplinească acest lucru.

            Componenţa preucilor se schimbă de la an la an şi la baza formării ei stă prietenia sau gradul de rudenie.

            În satele Cucoiu şi Bratoveşti colindă câte o singură preucă, satele fiind mai mici şi colindatul începe de la un punct bine stabilit, ca să se poată asigura colindatul tuturor gospodăriilor.

            Colindele trebuie învăţate toate, fără a se sări din conţinutul lor, pentru că nu se cunosc pretenţiile gazdei.

            Prin tradiţie, se cunoaşte că în fiecare din cele trei sate se cântau 24 de colinde. Astăzi, datorită greutăţii la interpretare şi învăţare şi mai ales pentru că unele colinde nu erau cerute de gazde pentru a se cânta, în timp s-a renunţat la ele. O altă cauză a fost că timp de peste 40 de ani (1948-1989), unele colinde au fost interzise a se cânta. Astfel, din satul Titeşti s-au putut culege numai 20 colinde, din satul Cucoiu numai 13, iar din satul Bratoveşti numai 17 colinde.

            Colinde noi nu există, cântându-se numai cele transmise din generaţie în generaţie. Noi le transmitem fără a modifica nimic din conţinut sau pronunţie, redând cât mai exact textul colindelor.

            Textul colindului se învaţă cântând. Puţini sunt colindătorii care pot recita colindul.

            Fiecare preucă (ceată) este împărţită în două strane, care la cântat îşi păstrează locul, fără să se amestece colindătorii între ei, fie când colindă afară, fie în casă. La fiecare strană există un ,,cap de strană”, care are responsabilitatea de a asigura perfecţiunea interpretării colindatului. Capul de strană începe primul grup de versuri ce-i revine stranei.

            Peste toată preuca se alege un casier, care primeşte banii. El se mai cheamă ,,vătaf” , ,,primar” sau ,,casier”.

            Conducătorul stranei la Titeşti, se numeşte ,,cap de strană”, la Bratoveşti se numeşte ,,strănaş”, iar la Cucoiu se numeşte ,,şef de strană”.

            La majoritatea colindelor, o strană cântă două versuri din colind şi refrenul respectiv, iar cealaltă, alte două versuri şi refrenul. Excepţie fac anumite cântece, în care refrenul urmează imediat după primul vers, iar la ,,Ziori”, în satul Titeşti, strana a doua, formată către ziuă din băieţii care nu au satisfăcut stagiul militar, cântă numai refrenul sau ultimul vers cântat de strana precedentă.

            Se obişnuieşte ca stranele să ,,intre” cu cântatul una peste cealaltă, producând o ,,polifonie rudimentară”.

            Aproape toate colindele au în încheiere o formulă de urare care se cântă împreună de ambele strane.

            Se colindă fiecare casă din sat, la rând, traseul fiind în general acelaşi care s-a moştenit. Colindătorii trebuie să-şi drămuiască timpul, în aşa fel încât să nu rămână nici o gospodărie necolindată. Rareori se întâmplă ,,să-i apuce ziua”, deoarece în zori trebuiesc cântate ,,Ziorile”.

            Fiecare gazdă, şi mai ales cele care au băieţi sau fete de căsătorit – se pregăteşte pentru primirea colindătorilor – împodobind casa cu cele mai frumoase lucruri,pornind de la ,,faţa de masă”, şervatele alese,macaturi şi scorţatele cele mai reuşite. Pe masă se aşează darurile cu care sunt cinstiţi colindătorii.

            De fapt, atât unele dintre colindele de la fereastră, cât mai ales cel care se cântă în momentul intrării în casă, impun o prealabilă pregătire a gazdelor:

                                   ,,Ia scoală-te, domnului bun,

                                   Şi-ţi fă focul cel mai bun,

                                   Că nu-ţi vine fite cine …”

                        Sau

                                   ,,Ce te domn bun veseleşte,

                                   Frumos casa-mpodobeşte “.

            Colindul cântat la ,,fereastră”, ,,la uşă”, ,,afară” se face pentru a trezi gazdele, din care cauză pe uliţe colindătorii nu fac gălăgie, pentru a surprinde gazdele dormind. Preucile se aşează una la uşă, iar cealaltă la fereastră. Colindul se cântă în întregime dacă colindătorii nu sunt băgaţi în casă. Dacă sunt invitaţi înăuntru, se cântă numai până-n acel moment.

            Dacă gazda nu iese afară după ce s-a terminat tot colindul, se începe alt colind şi dacă nici atunci nu răspunde, colindătorii părăsesc gospodăria, convinşi că ceva s-a întâmplat.

            Sunt rare cazurile când gazda refuză primirea colindătorilor. Se ocolesc casele unde a murit cineva sau e cineva grav bolnav.

            Se intră în casele unde gazdele au plăcerea să-i invite pe colindători, mai ales unde sunt fete sau băieţi pentru colindat. Dacă nu sunt invitaţi în casă, gazda poate cere colindătorilor să cânte unul din colindele preferate de ea (în satul Titeşti).

            În toate cele trei sate colindatul în desfăşurarea lui urmează aceleaşi momente care s-au moştenit, de când colindătorii păşesc în gospodărie, până când o părăsesc.

            Colindul de intrare în casă are rostul de a înveseli gazda şi se începe de la uşă şi se termină de către colindători stând roată în jurul mesei (se practică în toate cele trei sate).   

            După ce s-au aşezat pe scaune în jurul mesei, în aşa fel încât să se păstreze stranele, obligatoriu se cântă un colind numit ,,de masă”. Cei din casă ascultă cu mare atenţie colindul, urmărind toate gesturile colindătorilor, iar cei vârstnici urmăresc executarea corectă atât a textului, cât şi a melodiei, întorcându-i când se întâmplă să greşească sau să sară anumite versuri.

            După colindele de masă, urmează cele pentru gazdă, fie pentru stăpân sau stăpână, pentru băiat sau fată. În aceste colinde se laudă bunătatea sau ospitalitatea gazdei, transformată pentru moment în păstor sau vânător. Cuvintele de ,,domn” sau ,,doamnă” înlocuiesc pentru moment pe cei din casă, adică pe stăpâni.

            În colinde se introduce numele băiatului sau al fetei colindate. De multe ori se colindă şi cei absenţi (plecaţi din localitate), dar cu condiţia să nu fie căsătoriţi.

            În cele trei sate există colinde speciale pentru fetele logodite. În colindele pentru ,,fată”, tema împeţitului este dezvăluită în mod deosebit, în care timp se scot în evidenţă ocupaţiile (hărnicia) fetei de la ţară: coase şi tinghiseşte, aduce apă de la fântână cu vedriţa, îngrijeşte de vite, tocmai în momentul când e surprinsă de peţitori denumiţi în cântec ,,porumbei’’, însoţiţi de ,,grangurei’’.

            Un rol deosebit de sugestiv îl au refrenele cântecelor ,,de fată”, în care apare ,,cununa” (coroniţa de mireasă) şi cetina bradului (simbolul vieţii şi al veşniciei), ca în colindele: Cunună de vineţele, Cunună de gălbenele, Cetină, cetioarele, O!, brânduşiţa fetelor etc.

            După terminarea colindelor, colindătorii se ridică, iar gazda îi invită să primească darurile de pe masă. Banii ce se primesc sunt luaţi de casier, iar eventualele daruri sunt luate de ,,disăgar”, ,,iapă” sau ,,măgar”.

            În cele trei sate nu se mai obişnuieşte a se mai face ,,urarea darurilor” sau să se anunţe ,,banii” sau ,,ciotul de porc” sau ,,urarea colacului”, ca în alte sate loviştene. Aceste obiceiuri s-au pierdut, dacă ele vor fi existat vreodată, cum s-a pierdut şi obiceiul de a se lovi ,,iapa’, ,,disăgarul” ori ,,măgarul” cu făcăleţul mămăligii, ca să nu se îmbolnăvească vitele.

            După primirea darurilor, în satele Bratoveşti şi Cucoiu, se cântă ,,colindul de plecare”, care începe din jurul mesei şi se termină la uşă, unde se stă până când colindul se sfârşeşte. În satul Titeşti nu există un colind anume de plecare. S-a pierdut acest colind de plecare, mai ales că în ultimul timp în acest sat se cântă mai mult colinde ,,de afară”.

            După terminarea colindatului, în satul Titeşti, unde colindă două preuci, ele se întâlnesc în centrul satului, se contopesc cele două preuci şi, într-un adevărat marş triumfal, străbat satul de la un capăt la celălalt, cântând ,,Ziorile”. În acest timp colindătorii se aşează aşa după cum s-a arătat: adică în rândul din faţă – băieţii cu armata terminată (stagiul militar satisfăcut), iar în rândul al –II-lea – cei tineri. ,,Ziorile” sunt repetate ori de câte ori este nevoie, pe tot parcursul drumului,anunţând în acest fel că în acel an s-a terminat colindatul.

            În satul Cucoiu ,,Ziorile” se cântă până când mai este timp de circa o oră până la revărsatul zorilor. ,,Ziorile” se cântă în acest timp la toate gospodăriile rămase de colindat. După terminatul colindatului, nu se mai cântă ,,Ziorile”, separat ca în satul Titeşti, colindătorii terminând colindatul.

            În satul Bratoveşti, ceremonialul colindatului se desfăşoară asemănător satului Cucoiu. Deosebirea constă în faptul că ,,Ziorile”, în ultimul timp, se mai cântă şi în curtea Căminului Cultural, în jurul ,,Bradului împodobit” de săteni, în ziua ,,Ajunului”, dar tot în zorii zilei.

            După terminarea colindatului, colindătorii merg într-o casă, unde se procedează la număratul banilor, după care ei se cinstesc din darurile adunate, când se discută şi felul cum vor organiza masa băieţilor.

            În satul Titeşti, masa băieţilor se organiza în ziua de ,,Bobotează” (6 ianuarie), iar în celelalte sate de ,,Anul Nou”. În această zi, lăutarul ce cânta la hora satului era plătit atât pe ziuă, cât şi seara, de către colindători. Uneori colindătorii plăteau lăutarul să cânte la horă, pentru toate sărbătorile de iarnă.

            La masa băieţilor sunt invitate şi fete, după ce au fost învoite de la părinţi, care îşi aduc şi ele contribuţia la pregătirea acestei mese cu caracter festiv, când fiecare băiat se aşează alături de fata invitată. La masa băieţilor sunt invitaţi şi băieţii care-şi satisfac stagiul militar şi în acest timp se nimeresc în concediu.

            După terminarea mesei, fiecare băiat îşi joacă fata, iar înainte de lăsarea nopţii, fetele sunt conduse acasă, unde sunt aduse mulţumiri părinţilor că le-au învoit.

            Pentru seara următoare sau chiar în aceeaşi seară, sunt invitaţi la masa băieţilor atât părinţii colindătorilor, cât şi ai fetelor, dar acest lucru nu este obligatoriu. În ultimul timp nu se mai păstrează această datină de a invita şi părinţii.

            În timpul mesei nu se mai cântă colindele, ci se încinge o petrecere asemănătoare celei de la nuntă, cu cântece de voie bună şi cu lăutari.

            În satul Titeşti, în această zi a ,,mesei băieţilor” se obişnuia ca la hora organizată, la care luau parte toţi locuitorii satului, care se adunau în centrul satului, băieţii să aducă un hârdău (ciubăr) plin cu vin, cu capacitatea de mai multe vedre (decalitri) care să se împartă celor prinşi în horă. În horă se prindeau obligatoriu toţi cei prezenţi, hora întnzându-se pe tot centrul satului.

            De multe ori colindătorii renunţau la organizarea ,,mesei băieţilor”, banii adunaţi fiind donaţi în folosul construirii unor lucrări în sat. Astfel, băieţii din satul Titeşti, cu banii colindătorilor, au ridicat o frumoasă cruce în mijlocul Cimitirului Eroilor în anul 1934. De asemenea, în anul 1946, au donat sumele reieşite la colindat la ridicarea Monumentului Eroilor din centrul satului. După anul 1989, s-au donat sumele încasate la construirea noii Biserici din sat.

            Asemenea au procedat şi colindătorii din satele Cucoiu şi Bratoveşti, care au donat banii fie la construcţia bisericilor sau a Căminelor Culturale.

            Înainte de a trece la prezentarea colindelor, facem referiri asupra refrenului din aproape toate colindele: ,,Ler, Lerui, Ler” şi derivatele acestora: ,,oirelui, darelelui Doamne’’.

            ,,Ler, Lerui, Ler’’ nu este interjecţie, ci este numele lui Ler Galerius de la Romula (Fostul judeţ Romanaţi), ce descindea din familia regală a lui Decebal (a se traduce:rege sau împărat) – Pr. Dumitru Bălaşa, Suteşti – Repere istorice, pag. 9.

           

            Desfăşurarea colindelor:

            Deosebiri, aşa cum am arătat mai sus, există nu numai în ceea ce priveşte conţinutul textelor şi al melodiei, ci şi în ritualul pe care-l urmează colindele celor trei sate.

            Pentru aceasta prezentăm succesiunea strictă a momentelor pe care le urmează colindatul în fiecare sat.

            1) În satul Titeşti: indiferent în ce parte a satului se colindă, colindătorii trebuie să cânte ,,colindul de la fereastră” – ,,Ia scoală-te Domnului bun”. Dacă gazda nu are intenţia de a primi pe colindători în casă, colindul se cântă în întregime, după care gazda plăteşte casierului. Se mai cântă la fereastră colindul de fată sau băiat. Acesta în ultimul timp.

            În ultimii ani, când colindătorii sunt tot mai puţini, ei sunt introduşi în casă, unde colindă fetele sau băieţii gospodăriei colindate, fără a mai cânta colindul ,,de la fereastră”, indiferent în ce moment al nopţii se colindă.

            Dacă colindătorii sunt invitaţi în casă, ei intră fără a termina colindul de afară cântând: ,,Ce te domn bun veseleşte”, în timp ce stranele îşi iau locurile respective. Apoi se aşteaptă comanda gazdei, ori colindătorii îşi iau seama şi intonează cântecele ,,din casă” sau ,,de masă” adecvate.

            După primirea banilor şi a darurilor, colindătorii urează ,,Sărbători fericite” gazdei, fără să existe un colind anume de plecare. Ei se îndreaptă spre o nouă gospodărie.

            La preotul satului, indiferent în ce moment al nopţii ajung colindătorii, obligatoriu cântă colindul : ,,Sub cer verde răsărit”. În mod firesc, colindatul trebuie să pornească de la gospodăria preotului, unde trebuie să colinde ambele preuci, după care colindătorii primesc ,,Binecuvântarea preotului paroh”.

            Aproape toate colindele acestui sat au introduse în conţinutul textului versete religioase. De fapt, înainte de ultimul război, repetiţiile de început se desfăşurau în prezenţa preotului şi a cântăreţului (ţârcovnicului) parohiei, pentru ca melodia colindelor să nu fie învăţată fals.

            În acest mod se colindă toate gospodăriile satului, după care, în revărsatul zorilor, se cântă ,,Ziorile”.

 

       Sub Umbriţă

 


Sub umbriţă de portiţă,

Mari boieri că-mi adormiră

Şi-mi cântară, colindară,

Din glăscioară, din vioară,

Din suliţă, din trâmbiţă.

Cântători de porumbei,

Mi-ş’ cântară, colindară,

Boieri nu se deşteptară.

De văzură şi-mi văzură

Că boieri nu se deşteaptă,

Sus săltară de-mi zburară,

Sus, mai sus că se-nălţară,

Cu nori negri amestecară.

Jos, mai jos că se lăsară,

În prundurile mărilor.

Luară apşoară-n gurişoară,

Frunzuliţă-n buzuliţă,

Pietricele-n degeţele.

Şi-mi cântară, colindară,

Boieri nu se deşteptară.

De-mi văzură şi-mi văzură

Că boieri nu se deşteaptă,

Sus săltară de-mi zburară,

Sus, mai sus că se-nălţară,

Cu nori dalbi amestecară.

Jos, mai jos că se lăsară,

Pe stâlpii divanului,

Crucile ferestrelor.

Şi-mi cântară, colindară,

Boieri nu se deşteptară.

De-mi văzură şi-mi văzură,

Că boieri nu se deşteaptă,

Cu apşoară rourară,

Frunzuliţă vetrelară,

Pietricele grindinară,

Atunci boieri se deşteaptă.

Atunci pe voi vom dărui:

Vămile, cu schelele,

Argeşu cu birurile,

Slatina cu grânele,

Atunci boieri se deşteptară.

Şi din gură aşa-mi grăiară:

Horă mare mai curând,

Curând cai să-i aduceţi,

Că astăzi este Ajunul

Şi mâine este Crăciunul

Şi se-mpart boieriile.

Tot boieri din cei mai mari,

Boierii divanului.

Să-mi fiţi domni buni sănătoşi,

La mulţi ani cu sănătate.


 

Ia scoală-te, Domnului bun

 


Ia scoală-te, Domnului bun,

Şi-ţi fă focul cel mai bun,

Şi-ţi aprinde o lumânare

Şi ţi-o pune la icoane.

Că nu-ţi vine fite cine,

Nici acei ce-ţi pare ţie.

Şi mi-ţi vin tot juni ăi buni,

Juni ăi buni colindători,

Ca să-ţi cânte ,să-ţi colinde,

Să-ţi spună de Dumnezeu.

C-a născut şi Dumnezeu,

Din curţile lui Crăciun,

Lui Crăciun celui bătrân,

Frumos îi domnu-mpodobit,

C-un veşmânt cam mohorât.

Lung îi lung până-n pământ,

Larg îi larg de jur-mprejur,

Jur-mprejurul poalelor.

Locu-mi-ş stele mărunţele

Mai pre sus, mai măricele,

Mai pre jos, mai mărunţele,

Cu din spate, cu din faţă.

Spate-i luna cu lumina,

Pieptu-i soar’le cu căldura,

Umerii de amândoi.

Locu-mi-ş doi luceferei.

Mâna stângă crucea-i duce,

Cea din dreapta busuioc.

Busuiocul fetelor,

Măr de aur junilor,

Crucea-i dau bătrânilor.

Grăiau cinci aceşti domni buni,

Tot din casă de la masă.

De voi sunteţi juni ăi buni,

Juni ai buni colindători,

Ia v-alegeţi doi din noi,

Doi din voi colindători

Şi-mi săriţi în cea grădină

Cea grădină cu flori multe.

Rupeţi un fir de calofir

Şi o mână de busuioc.

Şi-o muiaţi în cea fântână

Cea fântân-a lui Iordan

Ş-aşa-mi veniţi de frumos,

Tot cântând şi colindând,

Mai-nainte râurind.

Râurel de primăvară,

Până fii, s-or deşteptară.

Fete mari s-or împodobi,

Cei bătrâni mese vor întinde.

Tinde –vor mese peste mese,

Peste mese grâne verzi,

Peste grâu colac de grâu.

Şi c-o mână de florinţi,

De florinţi de bani mărunţi.

Cum îi legea lui Crăciun,

Lui Crăciun, celui bătrân.

Să-mi fiţi domni buni sănătoşi,

La mulţi ani cu sănătate.


 

(După fiecare vers, urmează refrenul: Lerelui Doamne).

 

         Răsărita

 


Răsărit-a stea frumoasă,

Stea frumoasă, luminoasă.

Nu merge ca celelalte,

Ci-mi apucă-n ceia parte.

Ceia parte la răsărit,

Spre Curţile lui Crăciunu,

Lui Crăciunu celui bătrân.

Aia nu e stea curată,

Ci e maica prea Curată,

Umblă locaş să-şi găsească.

Locaş ca să-şi dobândească

Şi pe fiul sfânt să nască.

Fiul sfânt de pe pământ,

Mai mare decât toţi sfinţii,

Decât toţi şi peste toţi.

Merse-n islea oilor

Să-şi găsească ogrinji şi fân,

Să nască pe fiul sfânt

Fiul sfânt de pe pământ,

Mai mare decât toţi sfinţii,

Decât toţi şi peste toţi.

Oile fânul şi-l mâncase

Nimic din ’trânsul nu-şi lăsase.

Ea mai rău se necăjea

Căci locaş nu-şi dobândea.

Locaş ca să locuiască

Şi pe fiul sfânt să nască.

Fiul sfânt de pe pământ,

Mai mare decât toţi sfinţii

Decât toţi şi peste toţi.

Şi pe oi le blestemară.

Voi oilor, omizilor,

Treceţi drumu-n curmeziş,

Voi oilor să flămânziţi.

Şi de-aicea mai-nainte,

Merse-n ieslea cailor,

Să-şi găsească ogrinji şi fân,

Să nască pe fiul sfânt,

Fiul sfânt de pe pământ,

Mai mare decât toţi sfinţii,

Decât toţi şi peste toţi.

Caii fânul şi-l mâncase

Nici din ’trânsul nu-şi lăsase.

Ea mai rău se necăjea,

Că locaş nu-şi dobândea,

Locaş ca să locuiască

Şi pe fiul sfânt să nască,

Fiul sfânt de pe pământ

Mai mare decât toţi sfinţii,

Decât toţi şi peste toţi.

Şi pe cai îi blestemară:

Voi cailor, morilor,

Voi să nu mai aveţi saţ,

Numai-noaptea lui Ispas

Ş-atuncea numai un ceas.

Şi d-acia mai-nainte,

Merse-n ieslea boilor,

Să-şi găsească ogrinji şi fân,

Să nască pe fiul sfânt,

Fiul sfânt de pe pământ,

Mai mare decât toţi sfinţii,

Decât toţi şi peste toţi.

Boii fânul nu-şi mâncase,

Nici din ’trânsul nu-şi gustase.

Ea mai bine se bucurară,

Că locaş îşi dobândea,

Locaş ca să locuiască

Şi pe fiul sfânt să nască,

Fiul sfânt de pe pământ,

Mai mare decât toţi sfinţii

Decât toţi şi peste toţi.

Şi pe boi mi-i fericea:

Voi boilor mult iubiţi,

Binecuvântaţi să fiţi,

Şi de Domnul şi de Mine,

Şi de Fiul care vine.

Până fiul Sfânt năştea,

Iesle-n Rai se prefăcea,

Din ţăruşi făclii ardea,

Din grădele floricele.

Până Fiul Sfânt năştea,

Veste la Irod mergea.

Irod dacă auzea,

Foarte rău se năcăjea.

Mână soli întâia oară,

Mână soli nebotezat,

Cu părul neretezat.

Solii nu se puteau apropia,

De para făcliilor

De mirosul florilor,

De zgomotul sfinţilor,

De fumul tămâilor.

Numai cât mi-l năzărea

Şi-napoi se-nvârtejea.

Cum văzuse aşa spuse:

Că e Fiul mititel,

Mititel şi frumuşel.

Faşa-i dalbă de mătase

Scutăcel de bumbăcel.

Irod dacă auzea,

Foarte rău se necăjea.

Mână soli a doua oară.

Mână soli mai botezaţi,

Cu părul mai retezat.

Solii mai bine s-apropiară.

De para făcliilor,

De zgomotul sfinţilor,

De fumul tămâilor.

Numai cât mi-l năzărea

Şi-napoi se-nvârtejea.

Cum văzuse aşa spuse:

Că Fiul e măricel,

Măricel şi voinicel.

Irod dacă auzea,

Şi mai rău se necăjea.

Mână sol a treia oară.

Mână solul botezat

Cu părul tot retezat.

Solul bine se-apropia,

De para făcliilor,

De mirosul florilor,

De zgomotul sfinţilor,

De fumul tămâilor.

Numai cât mi-l năzărea

Şi-napoi se-nvârtejea.

Cum văzuse aşa spuse:

Că e om amiază om,

Mestecă la cărunteţe,

La cinstite bătrâneţe.

Să-mi fiţi, domni buni, sănătoşi,

La mulţi ani cu sănătate !


 

(După primul vers din cele două versete se zice refrenul: Doamnele, Domnului, Doamne.)

 

Când vru Dumnezeu să nască

 

(După primul vers se cântă: Oirelu, Dalerui, Doamne).


Când vru Dumnezeu să nască,

Porunci Sfintei Marii:

La toţi sfinţii ca să vie,

Mai vârtos lui Sf. Ion,

Ca să-mi vie să-mi boteze.

Să-mi boteze-n Bobotează.

Nici cuvânt nu-şi săvârşeară,

Sfântul Ion că îmi venea,

Pruncu-n braţe că mi-l lua

Şi la plai că-mi apuca.

Suia plaiul munţilor,

Munţilor cărunţilor.

Suia plaiul jumătate,

Jumătate-a treia parte.

Puse jos de-a hodini.

Până ei mi-ş hodinea

Trei râuri că se porneară:

Întâiu-i râu de roşu-i vin,

Al doilea–i râu de Sfântul mir,

Al treilea-i râu de lapte dulce.

Roşu-i vin mi-l botezară,

Cu Sfânt mir mi-l miruiară,

Lapte dulce-l îmbăiară,

’Flori de măr mi-l înfăşa.

Faşa-i dalbă de mătase,

Scutecel de bumbăcel.

Numele cum îi puneară?

Fi-va fiul cerului

Şi domn al pământului.

Până numele-i punea

Trei arhangheli se lăsa,

De subţiori că mi-l lua,

Sus la cer că se-nălţa,

Sus la cer la Dumnezeu.

Pe pământ ce-şi mai lăsa?

Lăsa dalbe mănăstiri,

Iar prin dalbe mănăstiri

Lăsa sfinţi preoţi bătrâni,

Cu cărţi dalbe-nvăţături,

Să-nveţe noroadele,

Să-mi vie cu toatele,

Să-mi vie la sfânta-i rugă.

Sfânta-i rugă leturghie,

Cu grăunţuri de tămâie,

Cu leturghii de prescuri,

Cu făclii de-aprinse-n mâini.

Să-mi fiţi, domni buni, sănătoşi

La mulţi ani cu sănătate !


 

 

       Cetină, cetioarele

 

(Înainte de primele 2 versuri, se cântă refrenul: ,,Cetină, cetioarele)


Cetină, cetioarele,

Când fu joi de dimineaţă,

Ana de dimineaţă s-a sculat,

Mijlocelul şi-l încingea,

Perişorul şi-l pieptăna.

Pe ochi negri se spăla,

La icoane se-nchina.

Vedriţa-n mână şi-o lua,

La fântână se ducea.

La fântâna din Lucet,

Unde curge apa-ncet.

Apa-i curge în vedriţă,

Ruga-i arde din guriţă.

Până vedriţa se umplea,

Ana un cântec începea,

Cântecel împărătesc.

Împărăteasa dac-auzea

Foarte rău se necăjea,

Şi din gură aşa-i grăia:

-Taci, Ană, nu mai cânta

Că împăratu-i la vânat

Şi-i aproape de-nturnat.

El pe tine te v-a-ndrăgi

Şi pe mine mă va urî.

Ana rupse de-a grăi:

-Nu mai plânge, împărăteasă, aşa,

Că eu sunt de-a logodită,

De azi mâine nuntă-mi vine

Şi pe mine că mă vor duce,

Peste munţi în alte curţi,

La părinţi necunoscuţi,

La curţi dalbe nemăturate

Şi la vase nespălate.

Împărăteasa dac-auzea,

Mai frumos mi-o dăruia.

Cu coada păunului,

Cu poala de sunăiverzi,

Cu mâna de bani mărunţi,

Cu coada păunului.

-Tu curţi dalbe vei mătura,

Cu poala de sunăiverzi,

Tu vasele le vei spăla.

Cu mâna de bani mărunţi

Tu nuntă-ţi vei săvârşi.

D-unde-i Ana cea frumoasă,

Ea să-mi fie sănătoasă.


 

 

 

 

 

         Slujeşte, slujeşte

 


Slujeşte, slujeşte,

Ioane Făt – Frumos,

La Domn Constantin Vodă.

Slujba ce-mi slujească,

Mese-mi întindeară,

Pahare umplea.

D-unde-i din greşeală

Că mi-ş străfigară.

Mese atingea,

Pahare clăteară,

Mesele udară.

Domnu aşa-i grăia:

-Ioane, Făt – Frumos,

Rău că te-ai gândit,

Ca domnul să moară,

Doamna s-o iei tu,

Doamna şi domnia.

-Eu nu m-am gândit

Ca domnul să moară,

Doamna s-o iau eu,

Doamna şi domnia.

Eu că m-am gândit

La dragi părinţi ai mei,

Că astăzi e Ajunul

Şi mâine-i Crăciunul,

Bun prânzişor gătesc,

Nu şi-l pot prânzi,

Tot de dorul meu

Şi de focul meu.

Eu m-am mai gândit,

La dragi fraţi ai mei,

Buni cai hărănesc,

În grajduri se sfădesc

Nu şi-i pot plimbară,

Tot de dorul meu

Şi de focul meu.

Eu m-am mai gândit,

La dragi surorile mele,

Cununi îşi împletesc

În cui se veştejesc.

Nu le pot purtară,

Tot de dorul meu

Şi de focul meu.

Domnu aşa-i grăiară:

-Ioane, Făt – Frumos,

Slujeşte, slujeşte,

Anul de-mplineşte.

Şi sâmbria îţi voi da

Şi tu când te vei duce

La dragi părinţi ai tăi,

Dacă te-or vedeară,

Bine le-or păreară.

Bun prânzişor prânzesc.

Dragi de fraţi ai tăi,

Dacă te-or vedeară,

Bine le-or păreară,

Caii şi-or plimba.

Dragi suro’le tele,

Dacă te-or vedeară,

Bine le-or păreară,

Cununi şi-or purtară,

Până s-or uscară.

În palme le-or freca

Şi-n vânt că le-or dară.

-Ioane, Făt – Frumos,

să-ţi fie de bine

Şi de sănătate!


 

 

   Coboară mi-ş coboară

 

(după 2 versuri, urmează refrenul: ,,Oileroi, daleroi, doamne”)


Coboară mi-ş coboară

Cerbul de la munte

De cu seară-n

Cea secară,

De cu noapte-n

Grâne coapte,

De cu ziori

În grădina cu flori.

El păştea se lăuda

Şi din gură aşa-mi grăia:

-Cine pe lume s-o afla

Ca pe min’ să mă săgete?

Nimeni în lume nu se aflară

Ca pe min’ să mă săgete.

Numai Nae Făt – Frumos,

Lua-mi-ş arcur’ le-n cordate

Şi mănunchiul de săgeţi

Şi la plai că-mi apuca.

Suia plaiul munţilor,

Munţilor cărunţilor.

Suia plaiul jumătate,

Jumătate-a treia parte.

Puse jos de-a hodini

Până al mi-ş hodinea,

Arcurile le-ncorda.

Iată cerbul că-mi sosea.

Cum sosea, mi-l săgetea.

Cerbul din gură aşa-mi grăia:

-Măi, băiete! măi, secrete!

Nici n-am trăsnit,

Nici n-am pomenit,

Nici că eu nu m-am gândit,

Ca pe min’ să mă săgeţi.

Ferice cel m-a săgeta pe mine.

Cu carnea nuntă-şi va face,

Cu oasele casă-şi va clădi,

Cu pielea o va coperi.

Dragi de buzuliţe următoare,

Vedea-va-şi prin livezi verzi,

Livezi verzi, prin fântâni reci.

Dragi de picioruşe săritoare,

Vedea-va-şi prin livezi verzi,

Livezi verzi, prin lăpuşi verzi.

Dragi de urechiuşi auzitoare,

Vedea-va-şi la undrelari,

Undrelari, la păcurari.

Să-mi fiţi, domni buni, sănătoşi

La mulţi ani cu sănătate !


 

 

   Colo-n sus pe mare-n sus

 

(După fiecare vers, refrenul: Oileroi, daleroi, doamne).


Colo-n sus, pe mare-n sus,

Sub aripa cerului,

Cerului pământului,

Pare un soare că răsare

Şi-o lumină luminătoare.

Nu e soare răsărit,

Nici lună pe cer mergând.

Ci o dalbă corăbioară

Iar în dalba corăbioară,

E o dalbă mânăstire.

Iar în dalba mânăstire,

Nouă sfinţi ,preoţi bătrâni

Şi cu nouă diaconi

Şi cu cinci de grămătici.

Grăia un sfânt preot bătrân,

Către un mic de grămătic:

-Măi, tu, mice grămătice,

Suiete-n clopotniţă

Şi-mi dă toaca de-a toaca

Şi clopotul de-a trăgea

De trei ori, în trei versuri,

Trei versuri, în trei glasuri.

S-audă noroadele,

Să-mi vină cu toatele.

Să-mi vie la sfânta rugă,

Sfânta rugă, leturghie,

Cu grăunţuri de tămâie,

Cu leturghii de prescuri,

Cu făclii de-aprinse-n mâini.

Acel mic de grămătic,

El mai bine-mi asculta.

În clopotniţă se suia

Şi-mi luă toaca de-a toca,

Şi clopotul de-a trăgea,

De trei ori, în trei versuri,

Trei versuri, în trei glasuri

Ş-auzea noroadele

Şi-mi venea cu toatele.

Şi-mi venea la sfânta rugă,

Sfânta rugă, leturghie,

Cu grăunţuri de tămâie,

Cu leturghii, de prescuri,

Cu făclii de-aprinse-n mâini.

Acel mic de grămătic

Ochii negri că-şi arunca,

Colo-n jos, pe mai din jos,

Sub aripa cerului,

Cerului pământului.

Pare un soare că răsare

Şi-o lună luminătoare.

Nu e soare răsărit,

Nici lună pe cer mergând,

Ci-i o dalbă mânăstire,

Iar în dalba mânăstire

Şada Bunul Dumnezeu

Şi cu sfinţii de Sânjos,

De sânjos celui frumos.

Grâia Sfântul de sânjos,

Către Bunul Dumnezeu:

-Doamne, Doamne, Sfinte Doamne,

Fă-mi şi mie loc în Rai,

Şi mie şi doamnei mele,

Doamnei mele, pruncilor.

Grăia Bunul Dumnezeu,

Către Sfântul de sânjos,

De Sânjos celui frumos:

-Roagă-mi-ş, domn bun, în dreptate,

Cum te-ai rugat pân-acum.

Loc în Rai este făcut

Şi ţie şi doamnei tale,

Doamnei tale, pruncilor,

Cum îi legea lui Sânjos,

Lui Sânjos, celui frumos.

Să-mi fiţi, domni buni, sănătoşi,

La mulţi ani cu sănătate !


 

 

   Colo-n jos, pe mai din jos

 

(Înainte de fiecare două versuri, refrenul : ,,Lerelui doamnele”).


Colea-n jos, pe mai din jos

Costel dalbă cetate –şi face.

Şi n-o face, cum se face,

Ci-o zideşte-mpărăteşte.

Tot cu zid de cărămidă

Şi cu stâlpi de piatră trasă,

Mult e-naltă, minunată.

Iar zidarii din cetate.

Ei zideau, se lăudau

Şi din gură aşa grăiau:

-Cine pe lume s-o afla

Ca cetatea să ne-o strice.

Nimeni în lume nu se afla

Ca cetatea să ne-o strice,

Numai Costel, Făt – Frumos,

Bun căluş că-şi hrănea,

Tot cu fân din fânărie

Şi cu orz,din orzărie

Şi cu flori din sărbători.

Mi-l înşală, de-l ţeseală,

Mi-l înfrână-n două frâie,

Mi-l închingă-n două chingi.

Luară-n şold un buzdugan

Picioru-n scară –şi punea,

Saltă ici, saltă colea,

Spre cetate năzuia.

Buzduganul repezea,

Turnurile povârnea,

Turnurile cetăţilor.

Iar zidarii din cetate,

Doi ieşeau la rugăminţi:

-Stai Costele, Făt – Frumos,

Nu ne strica cetăţile,

Că noi ţie îţi vom da,

Tot pe Ileana din cetate.

Nu ţi-o dăm roabă să-ţi fie

Şi ţi-o dăm soaţă să-ţi fie.

Doamnă ţie, curţilor,

Bună noră părinţilor,

Cumnăţica fraţilor,

Fraţilor, surorilor,

Stăpâna argaţilor,

Argaţilor, argatelor.

D-unde-i Ileana cea frumoasă,

Ea să-mi fie sănătoasă.

D-unde-i Costel, Făt – Frumos,

El să-mi fie sănătos.


 

 

 

       Vântu-i lin

 

(După fiecare vers, refrenul: O brânduşiţa fetelor).


Vântu-i lin bătut uşor

Nori negri scornitu-s-au,

Grele ploi ploatu-s-au,

Câmpii dalbi spălatu-s-au,

Flori frumoase răsăreau,

Fete la flori că-mi ieşeau,

Îmi ieşeau şi-mi culegeau,

În mănunchi le-nmănuncheau,

În vârste le vârstuiau,

În chite, le chituiau.

Juni pe fete le vedeau,

Le vedeau, le alegeau.

Alese pe Oara cea frumoasă,

Trupu-i ‘nalt şi dezmierdat.

Oara rupse de-a grăi:

-Maica mea când m-a făcut,

Într-o zi mare de sărbătoare,

În sâmbăta Paştelui,

Răsăritul soarelui,

În creşterea florilor.

Maica mea când m-a scăldat,

Scăldătoare mi-a aruncat,

Sub umbrele nucilor,

Să fiu urâta fetelor,

Drăgălaşa junilor,

Ca pâinea ţăranilor,

Ca orezul turcilor,

Ca vinul boierilor,

Lapte dulce pruncilor.

D-unde-i Oara cea frumoasă,

Ea să-mi fie sănătoasă.


 

 

     Din vadurile Diului

 

(După fiecare vers, refrenul ,,Mărul cu flori dalbe” ).


Din vadurile Diului

Cine-mi stă tânăr călare?

Stă Ionel, Făt- Frumos,

Pe-un căluţ cu dalbe flori.

Şi se ceartă tot cu turcii,

Tot cu turcii şi cu frâncii.

Să-i dea turcii vadurile

Şi frâncii corăbile.

Se certară zi de vară,

Zi de vară până-n seară

Se certară şi se luară.

Luară turcii vadurile

Şi frâncii corăbile.

Le luară şi le trecură,

Le trecură-n ceia ţară,

Ceia ţar-a lui Banat

Că-s oamenii mai bogaţi

Şi fetele mai frumoase.

Dete-n ţara de-aş robi,

De robit ,ce-şi mai robi?

Robi un pleau de juni ai buni,

Al doilea-i pleau de fete mari,

Al treilea-i pleau de nevestele.

Vin juneii fluierând,

Fete mari horă făcând,

Nevestele tropăind.

Dar pe urma tuturora

Tare-mi vine o coconiţă.

Coconiţă smeldioară,

Cu cosiţa-i gălbioară,

Degeţele cu inele,

Urechiuşi de străleichiuşi,

Pasă-i capul de florinţi,

De florinţi de bani mărunţi.

Faţa-i dalbă, zgârâiată,

Tare-mi vine tot plângând,

Tot plângând moarte-şi rugând.

Cine-mi stă şi mi-o mângâie?

Stă Ionel, Făt – Frumos.

-Taci, coniţă, nu mai plânge,

Nu te iau roabă să-mi fi,

Ci te iau doamnă să-mi fi.

Doamnă mie curţilor,

Bună noră părinţilor.

Cumnăţica fraţilor,

Fraţilor, surorilor,

Stăpâna argaţilor,

Argaţilor, argatelor.

D-unde-i Ionel Făt- Frumos,

El să-mi fie sănătos.


 

 

     Ce te domn bun veseleşti

 

( După primul vers, din cele două versete, se cântă refrenul; ,,Domnului bun”).


Ce te domn bun veseleşti,

Frumos casa-mpodobeşti.

Şincă-i casa, şincă-i masa,

De ai fraţi, de ai fârtaţi,

Sau mai mici de-a botezaţi,

Sau mai mari de-a cununaţi.

Grăi cinci aceşti domni buni,

Tot din casă de la masă.

N-am nici fraţi, n-am nici fârtaţi,

Nici mai mici de-a botezaţi,

 

Nici mai mari de-a cununaţi.

Ci-mi aştept pe Dumnezeu,

Să-l cinstesc, să-l socotesc,

Mai frumos să-l dăruiesc.

Cu vedriţa rasă-n masă

Şi-un colac de grâu curat,

Şi-ncă o mână de florinţi,

De florinţi de bani mărunţi,

Cum îi legea lui Crăciunu,

Lui Crăciunu celui bătrân.

Să-mi fiţi, domni buni, sănătoşi

La mulţi ani cu sănătate !


 

 

       Aceşti domni buni

 

(La începutul primului vers, din cele două versete, se cântă refrenul: ,,Oileroi, daleroi, doamne”).


 

Aceşti domni buni ai acestor case,

Acestor case mari de piatră,

Cu ferestrele de sticlă,

Pe dinafară poleite,

Pe dinăuntru zugrăvite.

Dar la mijlocul acestor case,

Sute mi-s Doamne, mese-ntinse,

Mese-ntinse,jeţuri scrise

Şi mai sunt pahare pline

Şi mai sunt făclii aprinse.

Dar la mese cine-mi şade?

Şade-mi-s domni bătrâni vecini

Şi cu cinci aceşti domni buni.

Ei îmi beau şi-mi ospătau.

Doamne din ospăţul lor,

Slavă-n cer la Dumnezeu.

Dumnezeu n-a cugetat

Spre ospăţul acestor case,

Acestor case mari de piatră,

Cu ferestrele de sticlă,

Pe dinafară poleite,

Pe dinăuntru zugrăvite.

Grăi cinci aceşti domni buni:

-Face-mi-s domn atâta bine,

Ca să vină pân’ la mine.

Să nu vină jos pe câmpi

Câmpii dalbe de-anflorit,

De-anflorit, de-a mărgărit.

Peste flori brumă cădea

Şi veşmântul mi-l uda.

Şi să-mi vie sus pe cer,

Sus pe cer ca un Dumnezeu.

Cu vântul bătându-se ,

Cu luna jucându-se,

Cu soarele îmbăindu-se.

Când va fi spre jucători,

Lasă-n casă sănătate

Şi prin curte bogătate.

Şi mai lasă rod în câmp,

Rod în câmp şi rod în casă,

Să rodească, să-nflorească,

Aceşti domni buni să-mbogăţească.

Aceşti domni buni, cu doamna lor,

Aceşti domni buni, cu fiii lor.

Să-mi fiţi, domni buni, sănătoşi

La mulţi ani cu sănătate !


 

 

         Roagă – roagă

 

(După primul vers, din cele două versete, se cântă refrenul: ,,Oileroi, daleroi, Doamne “).


 

Roagă, roagă mi se roagă,

Gheorghe la Dumnezeu:

-Fă-mă Doamne, ce m-oi face,

Fă-mă un fir de arginţel,

Cu trupşor de aurel,

Mai presus cu fluturei,

Mai pre jos cu ghiocei.

De marginea drumului

Drumul Ţarigradului.

Pe acolo ce-mi trecea?

Trece un grec neguţător.

Firicel mi-l vedea,

Mi-l vedea şi mi-l scotea,

Din tulpini,din rădăcini,

La căruţe-l încărca

Şi pe el că mi-l ducea,

Tot din sat, în sat, în sat,

Şi din vad, în vad, în vad,

Până-n târg la Ţarigrad.

Şi pe el că mi-l punea,

Prăvălie pe hârtie,

Capul prăvăliilor,

Fala negustorilor,

De fala negoţilor.

Cine pe acolo se plimba?

Tot fiica împăratului,

Cu mâini dalbe-n buzunar.

Firicelul mi-l vedeam,

Iute-acasă se ducea

Şi din gură aşa grăia:

-Nu ştiu, taică, nu ştiu, maică,

Ce-i în prăvălia noastră.

Prăvălie pe hârtie,

Capul prăvăliilor,

Fala negustorilor,

De fala negoţilor.

Este un fir de arginţel,

Cu trupşor de aurel,

Mai presus cu fluturi,

Mai prejos cu ghiocei.

Ia hai taică, ia hai maică,

Ia haide să-l cumpărăm

Şi pe el că îl vom scoate,

Rare, rari la zile mari,

Rareori la sărbători.

Să-l port ziua-n costişoară

Şi noaptea la inimioară.

D-unde-i Gheorghe Făt-Frumos,

El să-mi fie sănătos.


 

 

     Printre duşii (dârşii)

 

(După primul vers,din cele două versete,se cântă refrenul: ,,Florile dalbe”).


 

Printre duşi de’ s domni buni,

Născutu-mi-am, crescutu-mi-am,

Tot doi meri alăturaţi,

Din tulpini întulpinaţi,

Din mijloace îndepărtaţi,

De trupşori, în sus la nori,

De smicele-n, sus la stele.

Dintr-ale lor de rămurele,

Cântă-mi-ş’ două turturele

Şi se-ngână-n versurele.

Cu ciocşoare roşioare,

Picioruşe gălbioare,

Dintr-ale lor de unghişoare,

Arde-mi-ş’ două făclioare,

Îmi arseră şi-mi curseră.

Văi adânci au luminat,

Colea-n jos, pe mai din jos,

Mare lac, iezer se face.

Iar în lac cine se-mbaie?

Îmbaie-se bunul Dumnezeu

Şi cu Sfântul, Sfântul Ion.

Ei se-mbaie şi se-ntreabă

Grăi Sfântul, Sfânt Ion,

Către Bunul Dumnezeu:

-Tot stam Doamne, să te-ntreb,

Şi Doamne întreba-te-voi,

Care din noi dintr-amândoi,

Care din noi suntem mai mari?

Grăi Bunul Dumnezeu,

Către Sfântul, Sfânt Ion:

-De bâtrân, eşti mai bătrân,

Dar în domnie sunt mai mare.

Iar se-mbaie şi se-ntreabă.

Grăi Sfântul, Sfânt Ion,

Către Bunul Dumnezeu:

-Tot stam, Doamne, să te-ntreb

Şi Doamne, întreba-te-voi.

Ce-i mai bun pe-acest pământ?

Grăia Bunul Dumnezeu,

Către Sfântul, Sfânt Ion:

-Că e bună, oaia bună,

căci îmbracă lumea toată,

O îmbracă şi-o hrăneşte.

Că e bun, boul e bun,

Că-ncălzeşte lumea toată,

O-ncălzeşte ş-ndulceşte.

Că e bun, calul bun,

Scoate cap de la nevoi,

Şi voinic de la război.

Iar se-ntreabă şi se-ntreabă.

Grăia Sfântul, Sfânt Ion,

Către Bunul Dumnezeu:

-Tot stam Doamne, să te-ntreb

Şi, Doamne, întreba-te-voi!

-Când e coada veacului,

Sfârşitul Pământului?

Grăia Bunul Dumnezeu,

Către Sfântul, Sfânt Ion:

Când va bate fiu, pe tată,

Fiică-sa, pe mamă-sa,

Frate mai mic, pe cel mai mare,

Soră mai mică, pe cea mai mare,

Finu-său, pe naşu-său,

Fină-sa, pe naşă-sa.

Atunci e coada veacului ,

Sfârşitul Pământului.

Să-mi fiţi, domni buni, sănătoşi,

La mulţi ani cu sănătate !


 

 

 

         Florile dalbe

 

(Înainte de primul vers, din cele două versete, se cântă refrenul: ,,Florile dalbe de măr”).

 


Printre duşi de’s domni buni,

Născutu-mi-am, crescutu-mi-am.

Tot doi meri alăturaţi,

Din tulpini întulpinaţi,

De mijloace îndepărtaţi.

Sub umbriţa acestor meri,

Sute mi’ s Doamne mese-ntinse.

Mese-ntinse, jeţuri scrise

Şi mai sunt pahare pline

Şi mai sunt făclii aprinse.

Dar la mese cine-mi şade?

Şade Bunul Dumnezeu

Şi cu Sfântul de Sânjos,

De Sânjos, celui frumos.

Grăia Sfântul Dumnezeu:

-Tot stam, Doamne, să te-ntreb,

Şi, Doamne, întreba-tu-voi:

-Ale cui îs acele oi,

Acele oi pe vârf de munte,

Vârf de munte, cu oi multe?

Grăia Bunul Dumnezeu,

Către Sfântul de sânjos:

-Ale mele, cu ale tele.

Eu le-am dat, tu le-ai crescut.

Aceşti domni buni le-au păstorit.

Aceşti domni buni, cu fiii lor

Aceşti domni buni, cu doamna lor.

Mai frumos i-am dăruit,

Cu bulz dalb te-a împreunat,

Cu miel gras, de la Ispas.

Să-mi fiţi, domni buni, sănătoşi,

La mulţi ani cu sănătate !


 

 

             De întreabă

 

(Se cântă de fiecare strană, 4 verseturi; după primele două, refrenul: ,,Oidale, roi, Doamne).


De-ntreabă şi-ntreabă,

Sfinţi pe Dumnezeu.

Din ce s-au născutu

Din ce s-au făcutu?

Tot vinu şi miru,

Tot vinu şi miru,

Al treilea-i şi grâu.

Domnu, aşa-i grăiară,

Domnu, aşa-i grăiară,

Ce staţi, voi sfinţi,

De mă ispitiţi?

Când voi bine ştiţi,

Din ce s-au născut,

Din ce s-au făcut

Tot vinu şi miru

Tot vinu şi miru,

Al treilea-i şi grâu,

Al treilea-i şi grâu.

Noi când am ieşit,

Noi când am ieşit,

Cu crucile-n câmp,

În câmp la Ierusalim,

Câmpul să-l vedem,

Câmpul să-l vedem

Şi să-l botezăm

Şi să-l botezăm.

Oarze spice coapte,

Oarze spice coapte,

Grâne pârguite,

Secări de-a-nflorite.

Noi când ne-am dus,

Noi când ne-am dus,

La fântâna lină,

Cu apă puţină,

Cu apă sălcie,

Cu apă sălcie,

Cum îmi place mie

Tot mie şi ţie.

Apă n-am băut,

Somn n-am adormit,

Pe noi ne-am pândit,

Tot câini de jidovi,

Tot câini de jidovi.

Toţi sfinţii au scăpat,

Pe mine m-au prins,

Pe mine m-au dus,

Pe mine m-au dus,

Pe brumă desculţ,

Pe rouă-ncălţat,

În curte la Pilat,

În curte la Pilat.

De m-au judecat,

De m-au judecat.

Ei ce-şi mai ziceară,

Ei ce-şi mai făceară,

Pe cruce m-au pus,

De m-au răstignit.

Piroane-mi băteară,

Piroane-mi băteară,

Prin palme, prin talpe,

Prin palme, prin talpe.

Sângele-mi curgeară,

Sângele-mi curgeară,

Sfânt vin se făceară,

Sfânt vin se făceară.

Ei ce-şi mai ziceară,

Ei ce-şi mai ziceară?

Cunună de spini,

Verde-i mărăcini.

D-unde-i mi-o puneară,

D-unde-i mi-o trânteară.

Sudorile-mi dară,

Sfânt mir se făceară.

Ei ce-şi mai ziceară,

Ei ce-şi mai făceară,

Tot brâu de măceaşe,

Tot brâu de măceaşe.

D-unde-i mi-l puneară,

D-unde-i mă-ncingeară.

Carnea-mi culegeară,

Sfânt grâu se făceară.

De-atuncea-i vinu,

De-atuncea-i miru,

Al treilea-i şi grâu,

Al treilea-i şi grâu.

Să-ţi fie de bine

Şi de sănătate,

Cinci aceşti domni buni,

Să-mi fiţi sănătoşi !


 

 

         Nistru-i mic

 


 

Nistru-i mic, marea-i venită,

Dar de mare, margini n-are.

Bate vânt la vârf de brazi

Şi din vârful ce se-aduce?

Aduce brazi încetinaţi,

Cu molid amestecaţi

Şi-mi stropeşte sus la nori.

Din talaz, printre talaz,

Tare-noată boul negru.

De ce-noată, coarne-şi poartă,

Într-ale lui cornişoare,

Poartă un leagăn de mătase.

Iar în leagăn cine-mi şade?

Stă Ileana cea frumoasă,

Şi-mi coase, şi-mi tighileşte,

La plapome împărăteşti,

La marame boiereşti,

La gulere voiniceşti.

Şi se uită cam departe,

Cam departe, nu departe.

Jos pe malul Nistrului

Tare-mi vine un voinic,

Un voinic cu calu-i murg.

Tare-mi vine şi-mi soseşte,

La marginea Nistrului.

Ileana rupse de-a grăi:

-Ce stai tu, la tânguire,

De nu dai înot la mine

Să mă iei lângă tine?

Nu mă iei roabă să-ţi fiu

Şi mă iei doamnă să-ţi fiu.

Doamnă ţie curţilor,

Bună nor’ părinţilor,

Cumnăţica fraţilor,

Fraţilor, surorilor,

Stăpâna argaţilor,

Argaţilor, argatelor.

D-unde-i Ileana cea frumoasă

Ea să-mi fie sănătoasă.


 

 

     Sub cer verde răsărit

 

(După primul vers, din cele două versete, se cântă refrenul: ,,Lerui Doamne”).


 

Sub cer verde răsărit,

E un sobar adunat.

Sunt toţi sfinţi, din cei mai sfinţi,

Şi-mi citesc şi-mi zgomotesc

De arhangheli povestesc.

Ca sunt trei zile şi trei nopţi,

De când pe el mi l-a lăsat,

La porţile Raiului.

Certându-se, bătându-se,

Să ia dracii cheile.

Se certară zi de vară,

Zi de vară până-n seară,

Se certară şi le luară.

Luară dracii cheile

Şi la Rai că au deschis

Ce-a fost bun în Rai a luat.

Luară luna cu lumina,

Şi-ncă-i Soar’ le cu căldura.

Şi căldarea de botez

Şi toiagul de viteji.

Şi scaun de judecată,

Ce judecă lumea toată,

Şi la Iad că le-au băgat

Şi Iadul s-a luminat,

Cum nu-i legea Iadului.

Şi Raiul s-a-ntunecat,

Cum nu-i legea Raiului.

Dumnezeu dac-auzea,

Foarte rău se necăjea.

Pe Ilie-l trimetea,

Pe Ilie mai pre sus,

Pe Pălie, mai pre jos.

Şi-mi trăznea, şi-mi fulgera,

Draci-n Iad ,se-nspăimânta

Şi cheile că le da

Şi la Iad că deschideau

Ce-a fost bun în Iad că da.

Dară Luna, cu lumina

Şi-ncă-i Soar’le cu căldura

Şi căldarea de Botez

Şi toiagul de viteji

Şi scaunul de judecată,

Ce judecă lumea toată.

Şi la Rai că le-au băgat

Şi Raiul că le-au băgat

Şi Raiul s-a luminat

Cum îi legea Raiului.

Şi Iadul s-a-ntunecat,

Cum îi legea Iadului.

Să-mi fiţi, domni buni, sănătoşi,

La mulţi ani cu sănătate !


 

 

 

         Ziorile

 

(După fiecare vers, preuca a-II-a cântă refrenul ,,Voi ziori de ziuă, nu vă revărsaţi”).

 

Că noi n-am somnat

Şi-am tot colindat,

Tot din sat în sat şi din vad în vad.

Noi n-am auzit nici cocoş cântând, nici popă tocând.

Într-un vârf de munte,doi vulturi suri

Din pene băteau, din ciocuri muşcau,

Noi să ne-afirăm şi-o pană să-i luăm

Şi s-o luăm cu noi, noaptea-n şezători

S-o dăm la domnişoare, pe la costişoare.

 

            (Culese de la Nelu Pătru, din Bărâce, Titeşti – 1991).

 

 

           2) În satul Cucoiu – colindatul totdeauna s-a început de la gospodăria lui Petrică de peste Şipot (Petrică Andrei), traseu pe care şi astăzi îl urmează colindătorii, chiar dacă vechea vatră a satului se strămută în punctul Ţurţudan – Dealul Bobocului. După ce noua vatră a satului se va definitiva, colindătorii îşi vor fixa un nou traseu.

            Colindătorii satului Cucoiu încep colindatul cu ,,Supt umbriţă de portiţă”, colind ,,de la fereastră”, cântat la fiecare gospodărie, până la miezul nopţii (orele 24).

            După miezul nopţii, colindul ,,de la fereastră” care se cântă la fiecare gospodărie este ,,Ia scoală-te domnului bun”, până când mai este cca. un ceas (o oră) până la ziuă.

            Din acest moment, se părăseşte şi acest colind şi la restul gospodăriilor se cântă ,,Vrori ziori de ziuă”.

            Cu ultima gospodărie colindată se încheie colindatul în acel an.

            Dacă gazda doreşte să introducă pe colindători în casă (obicei care se păstrează şi se practică mai mult ca în satul Titeşti), colindătorii întrerup colindatul şi la intrare în casă se cântă colindul: ,,Ce te domn bun veseleşte”, timp în care se aşează în jurul mesei, respectând ordinea stranelor.

            Se cântă la preferinţa gazdei ,,colindele de masă” cerute, colindându-se băiatul, fata sau gazda.

            La ieşire din fiecare casă, obligatoriu se cântă colindul ,,Iac-aşa-mi grăiară”, când colindătorii îşi amintesc că mai au de colindat, grăbind pe vătaf. În final îşi iau rămas-bun de la gazdă.

                        ,,Găzdiţă frumoasă,

                        Rămâi sănătoasă”.

            Deci în acest sat ,,Ziorile” nu se mai cântă în mod separat ca în satul Titeşti.

 

 

    

     Supt umbriţă de portiţă

    

     (cântec de la fereastră)


Supt umbriţă de portiţă,

Mari ţărani că de-adormiră,

Cu pistoale la picioare,

Cu arme la căpătâie.

Cine vine să-i deştepte?

Vine un stol de porumbei,

Mestecaţi cu grangurei.

Şi-mi cântară,grangurară,

Ţărani nu se deşteptară.

De văzură şi văzură

Că ţărani nu se deşteaptă,

Sub altară de zburdară,

Cu nori negri amestecară,

Jos mai jos că se lăsară.

Frunzuliţă-n sentrelară

Pietricele-n degeţele

Cu nori albi amestecară.

Jos, mai jos, că se lăsară

Pe stâlpii divanului,

Pe case mari ţărăneşti

Şi pe cruciuri la fereşti.

Şi-mi cântară, grangurară,

Toţi ţăranii se deşteptară

Şi mai bine le păreară.

Şi din gură aşa-mi grăiară:

-Aşteptaţi, juni, puţintel,

Pân’ la Sfântul ,Sfânt Vasile,

Că atunci se-mpart darurile

Darurile savoareleră

Şi noi vi le-om dărui.

Bucureşti cu găzduirile,

Slatina cu grânele,

Râmnicul cu buţile,

Drăgăşani cu vinurile,

Ocnele cu peştele.

Bălţile cu peştele.

Să-nchinăm cu sănătate

Că-i mai bună decât toate !


 

 

 

   Ia scoală-te domnului bun

     ( se cântă la fereastră).

 

(După primul vers din cele două versete se cântă refrenul: ,,Lerelui, Doamne”).


Ia scoală-te domnului bun

Şi-ţi fă focul cel mai bun.

Şi-ţi aprinde o lumânare

Şi ţi-o pune la icoane,

La icoana lui Crăciun,

Lui Crăciun celui bătrân,

Că nu vine fite cine,

Nici acei ce-ţi pare ţie

Şi-mi vin tot juni ăi buni,

Juni ai buni, buni colindători.

Ca să cânte, să colinde,

Tot din casă de la masă.

De voi sunteţi juni ăi buni

Juni ăi buni colindători,

Ia v-alegeţi doi din voi

Doi din voi colindători.

Şi săriţi în cea grădină,

Cea grădină cu flori multe,

Cu flori multe şi mărunte.

Rupe-un fir de calofir

Şi-un stăvar de busuioc

Şi-l muiaţi în cea fântână,

Cea fântână a lui Iordan

Şi veţi merge tot cântând,

Tot cântând şi colindând,

Mai pe urmă râurând.

Râurel de primăvară,

Până fete vor sculară.

Cei bătrâni mese vor tinde,

Peste mese ş-alte mese

Peste mese grâu reverse.

Şi cu-o mână de florinţi,

De florinţi de bani mărunţi.

Să-nchinăm cu sănătate,

Că-i mai bună decât toate !


 

 

   Ce te domn bun veseleşte

 

(Se cântă după primul vers din cele două versete refrenul: ,,Florile dalbe “).


 

Ce te domn bun veseleşte

De-aşa casă ’mpodobeşte.

De-aşa casă şi-ncă masă.

Ce-ai scos vadra rasă-n masă,

Cu ciucuri de barba fină.

De n-ai fraţi, de n-ai fârtaţi

Şi mai mari de-ai cununaţi.

Şi grăia acest om bun,

Tot din casă de la masă.

N-am nici fraţi, n-am nici fârtaţi,

Nici a fini de-a botezaţi,

Nici mai mari de-a cununaţi.

Şi-mi aştept pe Dumnezeu.

Că aşa mult nu zăbovesc,

Până mâine-n prânzul mare,

Să mai lase rodu-n codru

Rodu-n codru, flori de câmp,

Să rodească,să-n florească,

Acest om bun să-mbogăţească.

Casă-n casă, sănătate ,

Şi prin curte bogătate,

Că-i mai bună decât toate !


 

 

     Născutul meu,crescutul meu

 

(După primul vers din cele două versete, se cântă refrenul: ,,Florile dalbe”).


 

Născutul meu, crescutul meu,

Din doi meri alăturaţi,

Din tulpini întulpinaţi,

De mijloace depărtaţi,

De vârfuri sus la nori,

De zmicele sus la stele.

Da’-ntr-ale lor de rămurele,

Şedeu două turturele.

Cu ciocşoare roşioare,

Cu picioare gălbioare,

Da’-ntr-ale lor de ciughişoare,

Îmi ard două făclioare.

Îmi arseră şi-mi curseră,

Munţi înalţi îmi pătrunseră,

Munţi înalţi şi văi adânci.

Jos, mai jos, la loc frumos,

Făcutu-să de-un iezer mare,

Dar în iezer cin’ se-mbaie?

Băiase bunul Dumnezeu

Şi cu Crăciun cel bătrân

Şi cu Ion, Sfântul Ion.

Ei se-mbaie şi se-ntreabă:

-Care din zile or fi mai mari,

Şi-n domnie or fi mai tari?

Grăia Crăciun cel bătrân,

Către Bunul Dumnezeu.

-Eu direct, Doamne, ţi-oi spune,

Care din zile or fi mai mari

Şi-n domnie or fi mai tari?

Iar se-mbaie şi se-ntreabă:

-Cei mai bun pe-acest pământ?

Bun îi boul, bou-i bun,

Că-ncălzeşte lumea toată,

O –ncălzeşte şi-o hrăneşte,

Iar se-mbaie şi se-ntreabă:

Ce-i mai bun pe-acest pământ?

-Bun îi calul, calu-i bun,

Scoate cap de la nevoi,

Trupşurel de la război.

Iar se-mbaie şi se-ntreabă:

-Când e coada veacului,

Sfârşitul pământului?

-Când va bate fiu pe tată,

Fiică-sa, pe maică-sa,

Atunci e coada veacului

Sfârşitul pământului.

Când va bate fin pe naş,

Fină-sa, pe naşa-sa

Atunci e coada veacului.


 

 

   Colo-n sus pe mare-n sus

 

(Înainte de două verseturi, refrenul: ,,Oileroi, dalerui, doamne”).

 


Pare un soare că răsare,

Nu e soare răsărit,

Şi sunt dalbe mănăstiri.

Slujeau tot preoţi bătrâni

Şi cu mici de al’ de grămătici,

Cu cărţi dalbe-nvăţături.

Să-nveţe noroadele,

Să vină la sfânta-i rugă,

Sfânta rugă leturghii,

Cu grăunţe de tămâie,

Rar, mai rar, la zile mari.

Porunceau preoţi bătrâni

Către mici de grămătici:

-Ucenice, grămătice,

Suite-n clopotniţă

Şi trage şi clopoteşte,

De trei ori în trei versuri,

S-audă noroadele,

Să vină la Sfânta-i rugă,

Sfânta rugă leturghie,

Cu grăunţe de tămâie,

Rar ,mai rar la zile mari.

Sâmbăta, duminica,

Se certau preoţi bătrâni

Vedeau precesta venind,

Cu dalbe prinoase-n mâini.

Porunceau preoţi bătrâni,

Către mici de grămătici:

-Ucenice grămătice,

Ieşi-naintea precestei.

De-i mai ia prinoasele,

Grele sunt ca pietrele.

Şi ia şi făcliile

Că ard ca văpăile.

Să-mi fiţi, domni buni, sănătoşi!


Treaba de se-ntreabă

 

(După două versete,refrenul: ,,Oi, dalerui, doamne).


 

Treaba de se-ntreabă

Sfinţi pe Dumnezeu

Din ce s-a făcut

Pâinea şi cu vinu,

Al treilea şi miru.

-Ce staţi voi, sfinţi,

De mă ispitiţi?

Că voi bine ştiţi,

Din ce s-a făcut,

Pâinea şi cu vinu,

Al treilea şi miru.

Noi când am ieşit,

În noaptea lui Ispas,

Cu crucile-n câmp.

Câmpul să-l vedem,

Şi să-l botezăm.

Noi când am ajuns

La fântâna lină,

Cu apă puţină,

Cu apă de-a bună,

Cu apă sălcie,

Cum îţi place ţie,

Şi ţie şi mie.

De-o ploaie a plouat,

De ne-am asudat.

De-un soarea-lucit

De ne-am dezrobit.

Hoţi de jidovi ne-au pândit,

Mâna pe noi că şi-au pus

Şi pe voi ne-au dus,

Pe brumă desculţi,

Pe rouă-n călţaţi,

În curte la Pilat,

De mi-l judecară.

Şi ce-i mai făceară:

Piroaie-i băteară

În palme şi-n talpe.

Preoţi de-alergară,

De mi-l sprijineară.

Sfânt de mi-l făceară

Şi ce-i mai făceară:

Brâul de măceşe,

De-l încingeară,

Preoţi de-alergară

De mi-l sprijineară,

Sfânt de mi-l făceară.

Şi ce-i mai făceară:

Cununa de spini,

Verde-a mărăcini.

Dând din cap i-o puneau,

Sudorile îi curgeau.

Preoţi de-alergară,

De mi-l sprijineară,

Sfânt de mi-l făceară,

De mi-l miruiră.


 

 

   Poruncea Sfânta Marie

 

(După primul vers,din cele două versete: Domnului, domnului doamne).


 

Poruncea Sfânta Marie

La toţi sfinţii din cer să vie.

Ca să vie să-i boteze,

M-ai vârtos la Sfântul Ion.

Când Sfântul Ion sosea

Maica Precestă năştea,

Trei arhangheli se lăsa,

În veşminte-l văluia,

Pe dalbe braţe mi-l lua,

Plai de munte apuca.

Unde sta de odihnea,

Trei izvoare se pornea:

Un izvor cu lapte dulce,

Al doilea izvor cu roşu-i vin,

Al treilea izvor cu de Sfântul Mir.

Lapte dulce-l îmbăia,

Roşu vin mi-l boteza,

Sfântul mir mi-l miruia.

Arhanghelii se lăsa

Sub aripioare mi-l lua,

Sus la cer cu el zbura.

Să-l tocmească cerului,

Cerului, Pământului.

Dar pe Pământ ce lăsa?

Lăsa tot sfinte biserici,

Lăsa tot preoţi bătrâni,

Cu cărţi dalbe-n mănăstiri.

Să vină la sfânta-i rugă,

Sfânta-i rugă leturghie,

Cu grăunţe de tămâie,

Rar,mai rar, la zile mari,

Sâmbăta, duminica.


 

 

   Din vadur’le Deiului.

 

(După primul vers, din cele două versete, refrenul: ,,Mărul cu flori dalbe”).


 

Din vadur’le Deiului,

Stă Ion tânăr călare

Pe-un căluţ cu dalbe flori

Şi se ceartă tot cu turcii,

Tot cu turcii şi cu vrâncii.

Să-şi dea turcii vadurile

Şi vrâncii corăbile.

Se certară zi de vară,

Zi de vară până-n seară.

Se certară şi le luară,

De trecură-n ceia ţară,

Ceia ţară a lui Banat,

Că-s oamenii mai bogaţi

Şi fetele mai frumoase.

Vestea-n ţară de mi-s dară,

De-mi robiră ce-mi robiră,

Robea un plan de juniscani,

Al doilea plan de fete mari,

Al treilea plan de nevestele,

Nevestele cu prunci mici.

Merg cu junii şuierând,

Fete mari hora făcând.

Mai pe urma tuturora

Tare-mi vine-o copiliţă,

Copiliţă smerdişoară,

Cu cosiţa-i gălbioară.

Pasă-i capul de florinţi,

De florinţi de bani mărunţi.

Ea nu vine tot tăcând

Şi îmi vine tot plângând.

Dalba-i faţă zgârâind,

Ion vine mângâind.

Taci, copilă, nu mai plânge,

Nu te iau roabă să-mi fii

Şi te iau soaţă să-mi fii.

Soaţă mie, curţilor,

Noră bună părinţilor,

Cumnăţica fraţilor,

Fraţilor, surorilor,

Stăpâna d-argaţilor.

Unde-i Ion cel frumos?

El să fie sănătos !


 

 

   Din jariştea şarpelui

 

(După primul vers, din cele 2 versete, refrenul: ,,Oileroi, dalerulei, doamne”).

 


Din jariştea şarpelui

Iese-un şarpe strămutat,

Strămutat şi-ntărâtat.

Multe drumuri a pustiat

Şi curţi dalbe a părăsit

Şi femei a văduvit.

Veste-n ţară de mi-s dară,

Cine-n ţară se afla,

Se afla, se-adeverea.

Numai Gheorghe, bun voinic,

El se-afla, se-adeverea.

Când fu joi de dimineaţă,

El de mult că se sculă,

La icoane se-nchină,

Frâul în mână că şi-l lua,

Pe cel câmp mare apuca,

Frumos murgu şi-l prindea,

Grajdi de piatră că-l băga.

De mâncare ce mi’ ş da:

Da grâu roşu vânturat,

Cu vedriţa măsurat.

Dar de bere ce mi’ ş da:

Da vin roşu strecurat,

Cu vedriţa măsurat.

Când fu joi, de-al doilea joi,

El de mult că se scula,

Dalba-i faţă ş-o spăla,

La icoane se-nchina,

Grajd de piatră că intra,

Frumos murgu ţesăla,

Frumos cap că-i punea,

Afar’ din grajd că mi-l scotea,

Două frâie îl înfrâna,

Două şei îl înşela,

Două chingi îl închinga.

Paloşu-n mână şi-l lua

Şi suliţa în cea mână.

Picioru-n scară punea,

Sfânta cruce şi-o făcea

Şi din gură aşa-mi grăia:

Ajută, doamne, tuturora,

Ajută, doamne, şi-ncă mie.

Pe cel câmp mare apuca,

Se ducea cât se ducea.

Ducea calea jumătate,

Jumătate ,a treia parte.

Şarpele de veste prindea,

Gura că ş-o-mproţăpea.

El cu paloşu-i trăgea,

Tot prin capul fălcilor,

Prin tulpina limbilor.

Trei darapi că mi-l făcea,

Capu-n suliţă şi-l lua

Şi-napoi se-nvârtejea,

Pe la cete de voinici,

Pe la hori de fete mari.

Cin’ pe el că mi-l vedea,

Tot pe el mi-l fericea.

Ferice Gheorghe, ferice,

Ferice de maică-ta,

Ce a-mbăiat şi ce a-nfăşat

Şi la piept ce a-nduplecat.

Unde-i Gheorghe cel frumos,

El să fie sănătos!


 

 

     Cunună de gălbenele

 


Cunună de gălbeneală,

Unde-i Leana, fată mare,

I-a venit logoditoare.

Cunună de gălbeneală

Şi cerură zestre multă,

Ceru oi şi ceru boi.

Şi-ncă zeciuri de berbeciuri

Şi-ncă sute de cornute

Şi-ncă mii de miorele.

Ce staţi, fraţi, de murmuraţi?

Veu-ta joi cu jocurile

Ş-or intra în celărel,

Celărel de străjerel

Ş-or lua ie dintr-o mie,

Rochiţă cărămizie

Şi-un brâu lat din Stalingrad,

Tot cu şapte galbeni laţi.

Ei în horă c-or intra,

Nu s-or prinde lângă el.

Ei la ea că se uitară,

Zestre multă că-i lăsa,

Lăsa oi şi lăsa boi,

Lăsa zeciuri de berbeciuri

Şi-ncă sute de cornute

Şi-ncă mii de miorele.

Pe Leana au luat-o

Cu podvaleşul din pat,

Cu murguleţul din grajd,

De-nfrânat şi de-nşelat,

Cum e bun de-ncălecat.

Pe Leana,că or duce,

Peste munţi, în alte curţi,

Peste mări, în alte ţări,

Tot la curţi nemăturate

Şi la vase nespălate.

Curţile le-or mătura,

Cu vârful păunelului.

Vasele că le-or spăla,

Cu poala de sunai verde.

Unde-i Leana cea frumoasă,

Ea să fie sănătoasă !


 

 

       Cunună de vineţele

 


Cunună de vineţele,

Curţi în dalbe au învineţit,

Tot cu vineţi porumbei.

Cunună de vineţele,

Mestecaţi cu grangurei,

Grăia fiica, maică-sa:

Ia ieşi maică, pân-afară

De vezi, maică, ce văd eu,

Curţi dalbe au învineţit

Tot cu vineţi porumbei,

Mestecaţi cu grangurei.

Grăia maica, fiică-sa:

Mare este, puţin pricepi.

Nu sunt vineţi porumbei,

Mestecaţi cu grangurei

Şi sunt peţitorii tăi.

Intră-n casă-ntinde masă,

Peste masă grâu revarsă,

Peste grâu aruncă-n brâu,

La alt capăt de brâu,

Leagă un colac de grâu,

La alt capăt de brâu,

Leagă un inel de-argint.

De-or fi juni colindători,

Ei în casă c-or intra,

Jur de masă c-or şedea

Şi-or cânta şi-or colinda,

Ei colacul şi l-or lua,

Altu-n loc că şi-or lăsa.

De-or fi nisca-i peţitori,

Ei în casă c-or intra,

Jur de masă c-or şedea

Şi-or vorbi şi-or zgomoti.

Ei pe Maria or logodi,

Ei inelul şi l-or lua,

Altu-n loc că şi-or lăsa.

Unde-i Maria cea frumoasă,

Ea să-mi fie sănătoasă !


 

 

     Vrori, ziori de ziuă


 

Vrori, ziori de ziuă,

Staţi cu revărsatul,

Vrori, ziori de ziuă.

Că noi n-am somnatu

Şi-am tot umblatu

Cele văi adânci,

Pe cei munţi cărunţi,

Cu brădui mărunţi.

Noi când ne-am văzut,

 

Într-un vârf de munte,

De doi vulturi mari,

Cu penele sure,

Din ciocuri muşcându-se,

Din aripi bătându-se,

Din ghiare zgârindu-se.

Staţi cu revărsatu,

Că noi n-am somnatu

Şi-am tot umblatu.


(Refrenul: ,,Vrori, ziori de ziuă” se cântă după fiecare 2 versete).

 

 

Iac-aşa-mi grăiară

 


Iac-aşa-mi grăiară:

Maică, Sfântă Marie,

Ce poate să fie,

Voi ai mei feciori,

Juni colindători?

Eu când v-am lăsat,

Seară, alaltă-seară,

Râul lui Iordan,

Cântând, colindând,

 

Ş-acum vă găsesc,

La acest om bun,

Cântând, colindând,

Măi frate vătafe,

Scoală de la masă,

Prinde-a mulţumi

De dor de pahar,

De colac de grâu.

Găzdiţă frumoasă,

Rămâi sănătoasă !


 

            Culese de la Barbu Viorel, în anul 1990.

 

 

  1. 1)Colindele satului Bratoveşti.

 

Colindatul se începe din capul satului, cu gospodăria lui Nică Popescu, colindând o singură preucă în tot satul.

            Colindătorii cântă până la miezul nopţii, la fiecare gospodărie, colindul ,,de la fereastră” – ,,Subdumbriţă la portiţă”. După miezul nopţii se cântă la restul gospodăriilor ,,Ziorile”. Dacă gazda doreşte să invite pe colindători în casă, se întrerupe colindul de la fereastră. Intrând în casă, colindătorii cântă ,,Ce te domn bun veseleşti”, ocupând loc în jurul mesei. Apoi se cântă un colind de masă sau altele, la preferinţa gazdei. La plecare se cântă colindul de plecare : ,,Oi ferice’.

            După cum s-a mai arătat, ,,Ziorile”, în ultimul timp, se mai cântă după terminarea ultimei case de colindat şi la Căminul Cultural, după care colindatul în acel an s-a terminat.

 

 

                                                        Subdumbriţă la portiţă.

 


Subdumbriţă la portiţă

Mari boieri că adormiră.

Din vioară, din glăscioară,

Din suliţe, din trâmbiţe,

De auzul obuzului.

Le cel pâlc de porumbei,

Juni cântară, colindară,

Boieri nu se deşteptară.

De văzură şi văzură

Că boieri nu se deşteaptă,

Sus, mai sus ei se-nălţară,

Cu nori negri amestecară.

Jos, mai jos ei se lăsară,

În prundurile mărilor.

Se scăldară, se-mbăiară,

Boieri nu se deşteptară.

De văzură şi văzură

Că boieri nu se deşteaptă,

Luară apşoară-n gurişoară,

Pietricele, grindinele,

Frunzuliţa veturilor.

Sus, mai sus nu se-nălţară,

Cu nori albi amestecară.

Jos, mai jos nu se lăsară,

Pe stâlpii divanului

Pe case mari ţărăneşti,

Pe cruci dalbe de fereşti.

Juni cântară, colindară,

Atunci boieri se deşteptară

Şi din gură aşa grăiară:

-Aşteptaţi, juni puţintel,

Pân’ la Sfântul, Sfânt Vasile,

Că atunci se-mpart darurile.

Darurile, sovoarele

Şi mai bin’ vom dărui.

Ocnele cu sărurile,

Slatina cu grânele.

Şi noi bin’ vom dărui:

Bălţile cu peştele,

Râmnicu cu vinurile.

Să-mi fiţi, domni buni, sănătoşi

Şi-o-nchinăm cu sănătate !


   ( Colind de la fereastră)

(Colinde când se intră în casă)

 

Ce te domn bun veseleşti

 


Ce te domn bun veseleşti,

De casa ţi-o-mpodobeşti.

Deşi în casă şi-n cămară,

Ce ţi-i vadra rasă-n masă,

Ce întinzi masă de mătasă,

Cu ciucuri de barba-i fină?

De ai fraţi, de ai fârtaţi

Sau mai mari de-a cununa.

Grăi cinci aceşti domni buni,

Tot din casă, de la masă.

Ba n-am fraţi, n-am nici fârtaţi,

Nici am fini a boteza

Sau mai mari a cununa.

Şi-mi aştept pe Dumnezeu,

Ca să-mi chine ce cu mine,

Ca să nu mai zibovi,

Mâine-n prânz, soarele-n câmp.

Las în casă sănătate

Şi prin curte bogătate.

Şi mai lasă rod în codru,

Rod în codru, flori de măr,

Ca din câmpuri de-nflorit

A-nflorit de bani mărunţi.

Aceşti domni buni s-au îmbogăţit,

Acest domn bun, cu doamna lui.

Să fiţi, domni buni, sănătoşi !

Şi-o-nchinăm cu sănătate !


(După fiecare două versuri, refrenul: ,,Florile-n dalbe”).

 

  

       Ia scoală-te, domnu’ cel bun

 

(colind de masă, are refrenul ,,lorolui, doamne”, ce se cântă după primul vers din cele 2 versete).


 

Ia scoală-te, domnu’ cel bun

Şi-ţi fă focul cel mai bun.

Şi-ţi aprinde-o lumânare,

Lumânarea lui Crăciunu,

Lui Crăciun celui bătrân

Şi-o lipeşte la icoane.

Căci nu-ţi vine fite cine,

Nici a cine-ţi pare ţie

Şi mi-s vin tot junicei, buni colindători,

Junii buni colindători,

Cei mai buni cugetători,

Ca să-ţi cânte, să-ţi colinde,

Să-ţi spuie de Dumnezeu,

Mai frumos împodobit,

Cu vejmântul mohorât,

Lung îi lung până-n pământ,

Largu-i lar în jur pământ.

Di’ -mprejurul poalelor,

Joacă stele mărunţele,

Mai presus şi mai mărele.

Dar din spate şi din piept,

Luce-i luna cu lumina

Şi soar’ le cu căldura.

Umerii într-amândoi,

Joacă doi luceferei.

Grăind cinci aceşti domni buni

Tot din casă, de la masă.

De sunteţi voi juni ai buni,

Juni ai buni colindători,

Ia v-alegeţi doi din voi,

Doi din voi colindători

Şi săriţi în cea grădină,

Cea grădină cu flori multe.

Rupeţi fir de calofir

Şi-o stiplă de busuioc

Şi-o muiaţi în cea fântână,

Cea fântân-a lui Iordan,

Lui Iordan Botezătorul.

Mai presus şi vinu-i râu,

Râurel de primăvară,

Ca în câmpuri de-nflorit,

De-nflorit de bani mărunţi,

Ce domn bun s-a-mbogăţit,

Acest domn cu doamna lui.

Să fiţi, domni buni, sănătoşi

Şi-o-nchinăm cu sănătate !


 

 

   Născutu-mi-am, crescutu-mi-s-au

 

(colind de masă, are refrenul ,,Florile-n dalbe’’, ce se cântă după două verseturi).


Născutu-mi-am, crescutu-mi-s-au,

De doi meri alăturaţi,

Din tulpină în tulpină,

De mijloace depărtaţi,

De vârfuri sus la nori,

De smicele sus la stele.

‘tralelor de rămurele,

Cântă două păsărele

Şi se-ngână-n vers cu ele

‘tralelor de unghiulele,

Ard două făclioare,

Se arseseră, se scurseseră,

Nu mi-e de scursura lor.

Mare iezer se făcea,

Dar în iezer cin’ se-mbaie?

Baiese Bunul Dumnezeu

Şi cu Ioan, Sfântul Ioan.

Ei se-mbaie şi se-ntreabă:

-Care noi, dintr-amândoi,

Care noi suntem mai mari?

Grăia Ion, Sfântu Ion,

Către Bunul Dumnezeu;

-De zile sunt eu mai mare,

Da putere, tu mai tare,

C-ai făcut ceru şi pământu,

Ai făcut şi lumina asta,

Ai făcut-o, ai crescut-o.

Iar se-mbaie şi se-ntreabă:

-Ce e mai bun pe lumea asta?

Că e bun, calul bun,

Că la vreme de război,

Scapă capul de roine.

Iară se-mbaie şi se-ntreabă:

-Ce e mai bun pe lumea asta?

Că e mai bun, boul bun,

Că hrăneşte lumea asta.

O hrăneşte şi-o-ncălzeşte.

Iară se-mbaie şi se-ntreabă:

-Ce e mai bun pe lumea asta?

Că e bună oaia bună,

Că o îmbracă lumea asta,

O îmbracă şi-o-ncălzeşte.

Iară se-mbaie şi se-ntreabă :

-Când e coada veacului?

Atuncea când va sări,

Fiu-său, la taică-său,

Frate mic, la frate mare,

Soră mică, la soră mare.

Atuncea e coada veacului,

Sfârşitul pământului.

Să fiţi, domni buni, sănătoşi

Şi-o-nchinăm cu sănătate !


 

 

   Când vru Dumnezeu să nască

 

(colind de masă, se cântă refrenul: ,,Lerolui, doamne”).


Când vru Dumnezeu să nască,

Porunci Sfintei Mari,

Pe la toţi sfinţii să vie,

Mai vârtos la Sfântu Ioan.

Când Ioan, Sf. Ioan sosiră,

Atunci pe Dumnezeu năştea.

În poale mi-l sprijinea,

Plai de munte de-apuca,

Mai mergea ce mai mergea,

Pân’ la plaiul jumătate,

Jumătate-a treia parte,

Puse jos de-a hodini.

Pân’ ce-n vreme hodini,

Trei izvoare se porni.

Trei izvoare,din trei munţi.

Tare curge, ce mai curge,

Curse un izvor de Sfântul Mir

Şi alt izvor de ce mai curge?

Curge un izvor de roşu-i vin.

Printre vin şi Sfântul Mir,

Curge un izvor de lapte dulce.

Lapte dulce mi-l scălda,

Roşu vin mi-l boteza,

Cu Sfânt Mir mi-l miruia,

Flori de măr îmi desfăcea.

Faşa-i de mătase verde,

Scutece de bumbăcel.

Pân’ la vremea de-nfăşat,

Trei harhangheli s-au lăsat,

Sub aripioare l-au luat.

Sus la cer cu el zbură,

Să-l puie domn cerului,

Cerului pământului,

Toturor noroadelor

Şi nouă creştinilor.

Dar numele lui cu i-a pus?

I-a pus numele Cristos.

Să fiţi, domni buni, sănătoşi

Şi-o-nchinăm cu sănătate !


 

 

   D-ale cui sunt aceste case

 

(colind de masă, se cântă refrenul: ,,Măru cu florile-n dalbe”).


D-ale cui sunt aceste case

D-aşa-nalte şi frumoase!?

Sus cu roşu coperite,

Mai pre jos sunt pardosite,

Din ’ăuntru zugrăvite.

Din ’aintea acestor case,

Frumos şade mese-ntinse,

Mese-ntinse, jeţuri scrise,

Dar mai sunt făclii de-aprins.

Dar la mese cine şade?

La întâielea colţ de masă,

Şade Bunul Dumnezeu.

La al doilea colţ de masă,

Şade Ioan, Sfântul Ioan.

La al treilea colţ de masă,

Şade Crăciun cel bătrân.

La al patrulea colţ de masă,

Şade domnu acestor case.

Şi-şi de-o-nchină şi petrece,

C-un pahar galben de aur.

Da-n fundul paharului,

Scrisă viaţa vinului.

Dar în buza paharului,

Scrisă floarea Raiului.

Dar în toarta paharului

Scrisă spicul grâului.

Dar când fu despre beţie,

Despre dalba veselie,

Grăi Bunul Dumnezeu

Către domnul acestor case:

-Vinde-mi mie acest pahar.

Ori mi-l vindeţi, ori mi-l schimbă.

Grăi domnul acestor case

Către Bunul Dumnezeu:

-Fi-mi-e-i Doamne iertător,

Iertător şi crezător.

Nu mi-e nici a devânzare

Şi mi-e un dar de la nănaşu,

De când mic m-a botezat,

Mai mare m-a cununat,

Atunci mie mi l-a dat,

Să-l de’ nchiu la oameni buni,

Oameni buni, oameni bătrâni,

Cum eşti Bunul Dumnezeu

Cum e Ioan, Sfântul Ioan,

Cum e Crăciun cel bătrân.

Pe sub poala cerului,

Pân’ la poarta Raiului,

La scaun de judecată,

Unde merge lumea toată.

Cei drepţi, la direptate

Şi cei strâmbi, la strâmbătate.

Să fiţi, domni buni, sănătoşi,

S-onchinăm cu sănătate !


   Colo-n sus, pe mare-n sus.

 

(colind de masă, ce se cântă la preot; refrenul: ,,Oileroi, deleroi, doamne’’).


Colo-n sus pe mare-n sus,

Pare-un soare că răsare.

Nu e soare a răsări,

Nici o lună a lumina

Şi-i o dalbă mănăstire.

La cea dalbă mănăstire,

Stau nouă preoţi bătrâni

Şi cu nouă grămătici

Şi cu nouă diaconici.

Grăi preot cel bătrân,

Către mice grămătice;

-Dar mice grămătice

Ia suie-te-n clopotniţe

Şi-mi trage clopotile!

În trei chipuri şi-n trei versuri,

S-auză năroadele,

Să-mi vie la sfânta rugă,

Sfânta rugă leturghie,

Cu grăunţe de tămâie,

Cu prescuri de leturghie

Şi făclii de-aprins în mâini.

D-alde mice grămătice,

Sfânta rugă o asculta.

În clopotniţă se suia

Şi mi-ş toacă de-a toca

Şi-mi trage clopotile,

În trei glasuri şi trei laturi,

În trei chipuri şi-n trei versuri.

Ş-auzeau noroadele

Şi-mi veneau la sfânta rugă,

Sfânta rugă leturghie,

Cu făclii aprinse-n mâini,

Cu prescuri de leturghie

Şi grăunţe de tămâie.

Cân’ doi ochi negri îşi de-aruncară,

Nu departe, cam deoparte,

Când spre soare ca răsare,

Tare-mi vine Sfântul Ioan,

Sfântul Ioan,cu calul alb.

Nu e alb de felul lui

Şi e alb de dalba-i spumă.

De departe se arătare,

Mai de-aproape cuvântară:

-D-alde, mice grămătice,

De am şi eu loc în Rai !

-Loc în Rai, că bun îl ai.

Cum e al meu, este şi-al tău,

Cum e al tău, e şi-al meu.

Să-mi fiţi, domni buni, sănătoşi,

Să-nchinăm cu sănătate !


 

 

     De-ntreabă, se-ntreabă

 

(colinde de masă; refrenul : ,,Oi, deleroi, Doamne’’).


De-ntreabă, se-ntreabă

Sfinţii pe Dumnezeu,

Din ce s-a făcut tot vinu şi miru

Al treilea şi grâul.

În noaptea lui Ispas,

Noi nu ne-am somnat

Şi ne-am tot umblat.

Umblând, colindând,

Grâne pârguind,

Secări de-nflorit,

Oarze dezvoltând.

Noi când am ieşit,

În câmp la Ierusalim,

Cu cruci dalbe-n mâini,

Noi să ne vedem.

Noi că ne-am găsit

Într-un mijloc de câmp,

De-o lină fântână,

Prins cu apă bună,

Bună şi sălcie,

Cum îmi place mie.

Apă c-am băut,

Soarele-a lucit,

Noi am d-adormit.

De-adormit-au d’adormit,

Căţeaua de Iuda,

Iacă, ne-a păzit,

Pân-am d ’adormit.

Iacă, ne-a vândut,

În curte la Pilat,

La hoţii de jidovi,

Cincizeci fără cinci,

Patruzeci şi cinci.

Toţi Sfinţii c-au scăpat,

Numai pe mine m-au prins

Şi ce munci că mi-au dat?

Mie că-mi făcea rău:

Întâia muncă ce mi-a dat,

Cunună de spini,

Verde mărăcini.

Cănd pe cap că mi-o trântea,

Sudorile mă podidea,

Sudorile, lacrimile.

Şi jos că curgeară,

De îl sprijineară.

’doilea muncă ce mi-a dat?

Mie că-mi făcea rău:

Cămaşă de urzici,

Când cu ea mă îmbrăcam,

Tot trupul mi-l băşica.

A treia muncă ce-mi dădea?

Mie că-mi făcea rău:

Tot di’ un brâu de ceş,

De ceş de măceş,

Când cu el că mă-ncingeam,

Tot trupul mi-l culegea.

D’ a patra muncă ce-mi dădea?

Mie că-mi făcea rău:

Pe mine m-a răstignit,

Tot pe cruce de măr dulce.

Unde piroi îmi bătea?

Tot prin palme şi prin talpe.

Sângele curgeară, preoţi alergară,

De şi-l sprijinea,

Roşu-i vin că se făcea.

D’ a cincea muncă ce mi-a dat?

Cu Oţet m-a adăpat,

Fiere mi-a dat de-am gustat.

Da’ şasea muncă ce mi-a dat?

Mie că –mi făcea rău.

Stană de piatră m-a băgat,

Stană de piatră crapă-n patru.

Dumnezeu la cer se-nalţă

Şi din gură aşa-mi grăia:

D’ Tralelor sfinţi ai mei,

Sfinţească-vă Dumnezeu.

Ce aţi stătut de trupul meu,

De mi l-aţi scos de la rău

Şi pe voi de la munci.

Să fiţi, domni buni, sănătoşi

Ş-onchinăm cu sănătate !


 

 

     Colind de băiat

 

(refrenul:,,Lerolui, doamne”).

Lerolui, doamne,


Fată dalbă cetate-şi face

Şi nu face cum se face

Şi-o zideşte-mpărăteşte,

Cu ziduri de cărămidă,

Stâlpii sunt de piatră trasă,

Vin toţi turcii să mi-o bată.

Turcii o bate pe uscat

Şi frâncii pe apă lină.

Nimeni nu putu răzbate,

Făr’ de Titi cel voinic.

El cal bun că îşi hrăneşte,

Hrăneşte şi îngrijeşte.

De mâncare ce-i mai da:

Îi da fân din fânărie,

Îi da orz din orzărie,

Îi da flori de sunători

Şi-l adapă din năstrapă.

Şaua este poleită,

Rafila din turnurei,

Scările cu ghiocei.

Când pe dânsul încăleca,

Buzduganu la mână lua.

Buzdugan de cinci oca,

Sare icea, sare colea.

Sare jos, la loc frumos,

Sare-n poartă de cetate.

Când în scări se opintea,

Buzduganul ripezea,

Tocma-n vârful cetăţilor.

Turnurile se povârneau,

Zidarii a milă se uitau

Şi din gură aşa-mi grăiau:

-Nu ne strica, Titi, cetatea,

Că noi bin’ vom dărui,

Fată dalbă din cetate,

Potârnichea soarelui,

A soarelui şi a lunii este.

Nu ţi-o dăm roabă să-ţi fie

Şi ţi-o dăm doamnă să-ţi fie.

Doamnă ţie curţilor,

Bună nor’ părinţilor,

Stăpâna de-argaţilor,

Argaţilor, argatelor,

Cumnăţica fraţilor,

Fraţilor, surorilor.

Unde-i Titi, bun voinic

Şi cu Alina cea frumoasă?

Ei să fie sănătoşi

Ş-o-nchinăm cu sănătate.


 

 

   Din jariştea şarpelui

 

(colind de băiat)


Din jariştea şarpelui,

Iese un şarpe veninos,

Veninos şi cârloţat.

Trei drumuri mi-a cutezat,

Mulţi coconi a văduvit

Şi cocoane a sărăcit.

Nimenea nu s-a găsit,

Fără de Ion, bun voinic.

El cal bun că hărăneşte,

Hrăneşte şi îngrijeşte.

De mâncare ce-şi mai da?

Da grâu verde revărsat.

Dor de bere ce-şi mai da?

Da vin ruşu’ tricurat,

Cu vedriţa măsurat.

Când fu joi de dimineaţă,

Când fu joi, al treilea joi,

Cheia-n mână că şi-o lua

Şi frâul în ceia mână

Şi la grajd că se ducea.

Grajd de piatră descuia,

Murgul afară că şi-l da.

Şi-l înşală şi-l ţeseală

Şi-l înching,în duoă chingi,

Şi-l înfrână-n două frâuri.

Când pe dânsul încălecă,

Paloşul în mână-şi lua

Şi suliţa-n ceia mână

Şi-nainte că mergea.

Pe alt drum căci de-apuca

Pe cel drum tot părăsit,

Tot cu troscote-nflorit.

Hoţ de şarpe veste-a prins

Şi-nainte a ieşit

Şi gura şi-am proţăpit.

Dară Ioan, bun voinic,

Nici pe el nu se lăsa.

Calul în frâu că şi-l strângea

Şi Sfânta cruce-ş făcea

Şi-nainte că mergea

Şi din gură aşa-mi grăia:

-Ajută, Doamne, ajută,

Tuturor noroadelor

Şi nouă creştinilor.

Când cu paloşul trăgea,

Trei dorapi că mi-l făcea.

Al doilea când mai trăgea,

Capul încă-i despica.

Al treilea când mai trăgea,

Tot prin capul fălcilor,

Prin tulpina limbilor.

Capu-n suliţă şi-l lua

Şi-napoi se-nvârteja.

Pe la mese de voinici,

Pe la cete d’ ucenici,

Pe la hor’ de fete mari.

Cin’ pe el că mi-l vedea,

Toţi pe el mi-l fericea.

Ferice Ioane, ferice de tin’ şi noroc

Ce-a scăldat şi ce-a-nfăşat,

La piept ce şi-a aplecat.

Unde-i Ion, bun voinic

Şi la Ileana cea frumoasă,

Ei să-mi fie sănătoşi

Ş-o-nchinăm cu sănătate.


 

 

Colinde de masă

 


Mari soboare de sfinţi v-aţi strâns,

Ce vorbiţi şi zgomotiţi?

Eu ştiu bin’ că s-a născut,

Dar nu ştiu ce s-a făcut.

Sus pe plaiul muntelui,

Tocmai în Crucea Bradului,

Este un brad şi-un molid verde,

Sub rogoz de grâne verzi.

Este un leagăn de mătase,

Ploaia plouă de mi-l spală,

Neaua ninge, de mi-l unge,

Vântul bate, de mi-l leagănă,

Zile trec de mi-l aplece,

Acolo este, acolo creşte.

Să fiţi, domni buni, sănătoşi

Şi-nchinăm cu sănătate !


 

 

Colinde de fată

 

(refrenul: ,,Florile-n dalbe de măr”)


Cin’ se plimbă pe sub meri,

Pe sub meri şi pe sub peri,

Şi se roagă merilor,

Merilor şi perilor?

Plecaţi-vă-ţi rămurele,

Să culeg rişchite flori,

Să-mpletesc de-o cununiţă,

Cununiţă-n şase viţe,

Tot din două-n doisprezece,

Cununiţa merilor,

A merilor şi-a perilor,

Este-n târla oilor.

Este Maria cea frumoasă,

Se joacă cu două mere,

Două mere de aur.

Şi fra’ i-s’ o cu două miele,

Două miele ochieşele.

Fra’ i-s’ o rupe de-a grăi,

Către sor’ sa cea frumoasă:

-Dă-ne nouă merele

Şi noi vom da mielele,

Grăiră doi păcurelaşi,

Către Maria cea frumoasă:

-Ţineţi voi mielele

Şi noi ţinem merele.

Unde-i Maria cea frumoasă

Şi cu Gheorghe ,bun voinic  

Ei să fie sănătoşi

Ş-o-nchinăm cu sănătate.


 

 

Vadurile Deiului

 

(colind de băiat; refrenul: ,,Măru’ cu flori dalbe”)


Vadurile Deiului,

Stă Dinu, tânăr călare,

P-un căluţ cam murguleţ,

Murguleţ, cam comeşel,

Comeşel, cam codeşel,

Bat coama genunchiului

Şi coada cheşiţelor.

Şi se ceartă tot cu turcii,

Tot cu turcii şi cu frâncii.

Se certară zi de vară,

Zi de vară până-n seară,

Se certară şi le luară.

Luară turcii vadurile

Şi frâncii corăbile

Şi le luară, le trecură,

În ceea ţară din Banat,

Din Banat, din Ţaringrad,

Că’ s oamenii mai bogaţi

Şi fetele mai frumoase.

Dete-n ţară de robeşte,

Robeşte un plean de juniscani

’Doilea plean de fete mari,

’Treilea plean de nevesteli.

Vin juneii şuierând,

Fete mari hore făcând,

Nevestele dănţuind.

Dar pe urma tuturor

Tare-mi vine de-o cucoană,

De-o cucoană zmedişoară,

Cu cosiţa roşioară.

Pasă-i capul de florinţi,

De florinţi, de bani mărunţi.

Gâtu-i albu de mărgele,

Deşte pline cu inele.

Mijlocelul încins în bete,

Urechiuş de sub lechiuş.

Şi nu-mi vine tot cântând,

Şi mi’ ş vine tot plângând,

Tot plângând şi suspinând,

Cu mâini dalbe, păr zmulgând

Faţa-i albă zgâriată.

Dar pe urma tuturor,

Dinu, vine mângâind:

-Taci, cucoană, nu mai plânge;

Nu te iau roabă să-mi fii

Şi te iau doamnă să-mi fii.

Doamnă mie curţlor,

Bună nor’ părinţilor,

Cumnăţica fraţilor,

A fraţilor, surorilor,

Stăpână argaţilor,

Argaţilor, argatelor.

Unde-i Dinu,bun voinic

Şi Vetuţa cea frumoasă?

Ei să-mi fie sănătoşi,

S-o-n-chinăm cu sănătate!


 

 

Colinde de fată

 


Acolo-n jos, pe mare-n jos,

Facă-se nou ostrovel.

La mijloc de ostrovel,

Întinse Geta darurile,

Darurile, sovoarele,

Meserii pe la ţărani.

Fă-mă, Doamne, ce mă-i face,

Fă-mă Soamne d’ un şoimel,

D-un şoimel, fiind porumbel,

Cu ciocşorul roşior

Şi picioare gălbioare,

Să mă las la ostrovel,

Să-i fur Getei, darurile,

Darurile,sovoarele.

Unde-i Geta cea frumoasă

Şi cu Titi cel frumos?

Ei să-mi fie sănătoşi

Ş-o-nchinăm cu sănătate!


 

 

                               Cunună de vineţele

 

(colind de fată)


Cunună de vineţele,

Este Ioana, fată mare

Şi mi’ ş vin logoditorii.

Iese afară, intră-n casă

Şi din gură aşa-mi grăia:

-De ştii, taică, şi tu, maică,

Căci curţile au învineţit,

Tot de vineţi porumbei,

Amestecaţi cu grangorei.

Iese afară, intră-n casă,

Intră-n casă, întinde masă,

Peste masă grâu revarsă,

Peste grâu aruncă un brâu.

La cel căpătâi de brâu,

Leagă un colac de grâu.

La cel căpătâi de brâu,

Leagă un inel de-argint.

Tac’s’o rupse de-a grăi:

-Fiica mea, drăguţa mea,

De-o fi fineţi porumbei,

Ei pe fereastră or intra,

Sus pe masă or sălta,

Tot grâul l-or aduna.

Şi-napoi s-or deturna.

De-or fi juni colindători,

Ei pe uşă mi-or intra,

Jur la masă mi-or şedea,

Or cânta, or colinda

Şi colacu şi l-or lua

De-o fi peţitorii tăi

Ei pe uşă mi-or şedea

Şi-or vorbi şi-or zgomoti

Şi pe tin’ te-or logodi

Şi inelul şi l-or lua,

Altu-n loc ei or lăsa.

Unde-i Ioana cea frumoasă

Şi cu Nică, bun voinic?

Ei să-mi fie sănătoşi

Să-nchinăm cu sănătate!


 

 

 

                                         Ziorile

 


Voi ziori de ziuă, voi vă revărsaţi

Şi vă defilaţi, în noaptea, de-astă-noapte.

Noi nu ne-am somnat şi am tot umblat,

Tot prin munţi înalţi

Şi prin văi adânci,

Pe la cei ce au

Feciori de-nsurat,

Fete de măritat.

-Dragi ai mei feciori,

Juni colindători.

Nu crez c-aţi văzut,

Tot de-un vultur sur,

Cu penele sure.

Vântul mi-a bătut,

Sulzul l-a’ nvârtit.

Vântul mi-a suflat,

Sulzul l-a furat.

Dragi ai mei feciori,

Juni colindători,

Umblând, colindănd,

Nu cred c-aţi văzut,

Tot de-un fiu al meu,

Fiu lui Dumnezeu.

-La Sfânta Marie,

De l-am fi văzut,

Nu l-am cunoscut.

Lezne de-a cunoaşte:

Feţişoara lui,

Spuma laptelui.

Feţişoara lui,

Spicul grâului.

Mustăcioara lui,

Pana corbului.

Ochişorii lui,

Duoă mure coapte,

Coapte la pământ,

Ne opuse de vânt.

Coapte la răcoare,

Nerăpuse de soare.

-Dacă este aşa,

Noi că l-am văzut,

În poartă la Iuda,

La Iuda cel mare,

Cu un pahar de amar,

Mare era de un cot,

Zicea să-l bem tot.


 

 

 

 

                                         Oi ferice

 

(colind când ieşi din casă; se cântă refrenul: ,,Florile-n dalbe”).

Oi ferice,

Oi ferice,

Tot de-a cinci aceşti domni buni,

Cum stau fete şi feciori

Jur ’mprejur pe lângă masă,

Parcă e un pom verde-nflorit,

Ca cucu de primăvară,

Cân’ îşi cântă-n stol de frunză,

Stol de frunză, frunza-i verde,

’tralelor, gazde frumoase,

M-ai rămâneţi sănătoase!

 

(Colinde culese de la Paroş Ion, în anul 1990)

 

 

  1. c)Irodul şi Cântecele de stea.

 

         Începând din dimnineaţa zilei de Crăciun (25 decembrie) până-n seara de 26 decembrie, excluzând noaptea de 25 spre 26, băieţi cuprinşi între vârstele de 10-16 ani, colindă cu ,,Irodul” şi cu ,,Steaua”, în toate cele trei sate. Conţinutul textelor este acelaşi şi ele evocă evenimentele legate de Naşterea lui Hristos, altele legate de ieşirea israeliţilor din robia lui Faraon, iar altele amintesc de cumplita sa moarte .

        

         Pentru cei ce umblă cu Irodul – au următoarea costumaţie:

         Irod: îmbrăcat în costum popular, poartă pe cap o căciulă confecţionată din carton, împodobită cu hârtie creponată şi poleită (foiţe de staniol) în cât mai multe culori. În partea de sus a căciulii se prind două bentelii de carton care se încrucişează şi exact în acest loc se pune un cocoş, înfăţişând pajura – însemnul puterii împărăteşti. Din betele de încins, se face o diagonală de care se prinde sabia în dreptul şoldului. Vorbeşte răstit la început.

         Ofiţerul: – ostaşul de încredere al lui Irod are aceeaşi costumaţie ca împăratul, numai că sabia este mai scurtă. Arată multă ascultare faţă de împărat.

         Craii sau Magii: Gaşpar (cu rolul cel mai important), Melchior (Melfior) şi Valtazar (Baltazar) sunt îmbrăcaţi în aceeaşi costumaţie ca Irod şi ofiţerul, numai că, în loc de cocoş, ei poartă o cruce, semnul creştinismului, ei fiind cei care s-au călăuzit după steaua proorocită, în căutarea lui ,,Mesia”. Betele se leagă în cruce atât pe piept, cât şi pe spate. În loc de săbii, ei poartă paloşe confecţionate din lemn. Al lui ,,Gaşpar” la cap are cruce, iar la ceilalţi capătul paloşelor este sub formă de suliţă. Pe căciuli scrie cu litere mari numele fiecăruia.

         Aşezarea preucii ,,irozilor” este următoarea: la intrarea în casă se aşază înspre locul ,,Sfintei icoane”: Irodul şi ofiţerul cu spatele spre răsărit, iar magii în faţa lor, în aşa fel încât Gaşpar, să fie la mijloc, Melfior în stânga lui ( în faţa lui Irod) şi Baltazar în dreapta ( în faţa ofiţerului).

         Desfăşurarea irodului seamănă cu prezentarea unei piese de teatru. Gazdele cinstesc preuca ,,Irozilor” numai cu bani.

         Cântecul de începere: (cântă toată preuca).

Mărire-ntr-un cele-nalte,

Toate stelele să salte.

Salte cerul şi pământul,

Lăudând la toţi cuvântul.

Întru cel de sus mărire

Şi pe pământ păciuire

La toţi oamenii să fie

Şi de-acum până-n vecie.

Irod: Ofiţer!

Ofiţerul: Poruncă, prea-nălţate împărate!

Irod: Ce veste de rău sau de bine pot să aflu eu acum de la tine?!

Ofiţerul: Printre străji şi carauli s-au prins trei oameni străini.

Irod: Ce spun că sunt, de unde vin şi unde călătoresc?

Ofiţerul: Sunt călări pe cai, sunt filozofi şi crai, vin din părţile Răsăritului, merg în ,,ţara” Nazaretului, să se –nchine lui Hristos, ce se numeşte Mesia.

Irod: Să mi-i aduci pe câteşi trei, ca să vorbesc eu cu ei.

Ofiţerul: Fraţilor şi regi măriţi, vă rog să binevoiţi, să luaţi puţină osteneală, pân-la împăratul Irod, unde s-a strâns mult norod, spre a voastră socoteală.

 

         Cântecul al –II-lea. (cântă numai craii)

O! Iroade, împărate,

Te-ai umplut de răutate,

Zădărnicia lumească

Şi zavistia domnească.

 


Gaşpar:

Cinste ne este prea mare,

Ca să ne înfăţişăm împărăţiei tale.

Irod:

O! Voi năluci pământaşti

Şi cu chipurile crăieşti,

Pe la noi ce-aţi căutat

Şi cum aţi putut călca

Cu a voastră îndrăznire,

Puternica mea stăpânire?!

Gaşpar:

Ţie, doamne, prea vestite,

Multe zile fericite!

Privind ale noastre vejminte,

Ţi-ai putea aduce aminte

C-avem oaste –mpărătească,

Cu a ta, să se-ntâlnească.

Dar, în loc de oaste mare,

Am plecat ca fiecare,

După o sfântă arătare.

Irod:

Prin Ierusalim umblaţi.

Ce? Pe cine căutaţi?

Gaşpar:

Suntem trei magi călători,

Crai, ca fraţii iubitori.

Văi, coline neumblate

Şi păduri nedesfundate,

Pretutindeni umblăm

Şi de-mpărat întrebăm.

Unde s-a născut zicând,

Un crai mare de curând?

Iar nişte ostaşi de-ai tăi,

Foarte răpitori şi răi,

Cu putere ne-am supus

Şi-nainte-ţi ne-au adus.

Irod:

V-aş mulţumi ca la fraţi,

Dac-aţi vrea să-mi arătaţi,

Care de unde veniţi,

Pe nume cum vă numiţi,

Şi-ncotro călătoriţi!?

Dar tu ce crai mare eşti?

(arată poruncitor cu sabia)

Melfior:

Eu sunt craiul Melfior,

De la răsăritul cer,

Pe steaua ce s-a arătat,

Din înaltu-nseninat

Şi de la prooroci aflând,

Că se va naşte pe pământ

Un împărat nou şi sfânt,

Am plecat ca să-l găsesc,

Să-i aduc daruri, să-i slujesc

Şi să merg, să mă-nchin şi eu ,

Ca unuia Dumnezeu!

(face un pas către Irod, bătând din paloş).

Irod:

Pasă, pasă la-mpăratul,

Că i-oi închina eu capul.

Cu un paloş cutezător

Şi la Soare sclipitor,

Care să te-nfioreze

Şi-al tău cap să ţi-l reteze.

Dar tu ce crai mare eşti?

(arată cu sabia spre Baltazar).

Baltazar:

Eu sunt craiul Baltazar,

De la Persia am pornit

Spre o stea ce s-a ivit.

Şi de la prooroci aflând

Că se va naşte de curând

Un împărat mare şi sfânt,

Am plecat ca să-l găsesc,

Să-i duc daruri, să-l slujesc.

Şi merg să mă-nchin şi eu

Ca unuia Dumnezeu!

(face la fel un pas către Irod)

Irod:

(ameninţând cu sabia)

Pasă, pasă la-mpăratul,

Că i-oi închina eu capul,

Cu un paloş cutezător

Şi la Soare sclipitor,

Care să te-nfioreze

Şi-al tău cap să ţi-l reteze.

(simulează tăierea capului).

Dar, tu care te uiţi rău,

Privind la scaunul meu,

Ţi-e rândul să vorbeşti …

Să-mi spui, ce crai mare eşti?

Gaşpar:

O! Iroade, împărate,

Vrei tu aceste toate

Să le aflii de la mine?

Irod:

Negreşit că de la tine.

Gaşpar:

De mă vei lua cu asprime,

Nimic nu vei afla de la mine;

Blând dacă te vei purta,

Atunci vei afla ceva.

Irod:

Fie dar pe voia ta.

Gaşpar:

Sunt patruzeci de ani şi mai bine,

De când mă numesc ca tine.

Crai şi filozof – să ştii,

Feciori de domni să ne ţii,

De domni şi de împăraţi

Cu coroane încoronaţi.

Irod:

De domni şi de împăraţi

Cu coroane încoronaţi?

Dar atunci, ce căutaţi

Tot umblând prin ţări

Făr’ de oaste pe la mine?

Gaşpar:

Ieremia ne-a trimes ,

Din Scripturi am înţeles

Că se va naşte pe pământ

Un împărat nou şi sfânt.

D-o stea ne călăuzim,

Pe Christos să-l dovedim,

Lumii să-l propovăduim.

Irod:

Scripturi şi proorociri…

Dar tu de unde le ştii?

Gaşpar:

Din ştiinţa lui Valham,

Strămoşul lui Abraham.

Irod:

Şi … ce se spune că va fi?

Gaşpar:

Ce va fi, se va-mplini!

Din Iacov se va ivi

Unul din israelieni

Să zdrobească pe viteni.

Irod:

Dar cine va cuteza

,,Capul a le sfărâma

Unul din israelieni”.

Puternicilor viteni?

Gaşpar:

Dânsul! Domnul domnilor,

Dânsul, craiul crailor,

Împăratul împăraţilor,

Va veni şi va putea

Capul a le sfărâma

Dar nu cumva eşti tu oare

Din viteni un boier mare?

Irod:

Da, aşa-i precum grăieşti,

Dar tu ce crai mare eşti?

Gaşpar:

Eu ţin frânele crăiei,

Vin din părţile arăpiei,

Craiul Gaşpar mă numesc

Şi ca unui crai vorbesc.

Dar tu nu te-nvredniceşti

Să spui ce crai mare eşti?

Irod:

Răi barbari din răsărit,

De-aceia mi-aţi venit,

Ca, prin astfel de cuvinte

Să mă ispitiţi ca pe-un printe?

Nu vedeţi, neruşinaţi,

Cât o să vă defăimaţi?

Al meu nume când se aude

Pasărea ’n nori se ascunde! …

(bate din picior)

Eu sunt Irod împărat,

Pe cal negru am încălicat,

Paloş în mân-am luat,

În Betleem când am intrat

Şi din picior când am dat,

Pământul s-a cutremurat.

(bate din picior)

Melfior:

Astronoame Baltazare,

Varsă din cer foc şi zare,

Cu catran şi cu pucioasă,

Pe acest tiran să-l arză

Ca-n Christos şi el să crează,

Să-l vedem că se botează.

Baltazar:

Vrăjitorii toţi se-nchină

La o stea ce dă lumină,

Numai tu nu, idolatre,

Ticălosule –mpărate,

Nu te temi că te vor bate

Ale tale lungi păcate

Şi făr’ delegile toate?

Poruncind planetelor,

Mai ales cometelor

Domnia-ţi va pârjoli,

Palatul va pustii,

Praf şi pulbere va fi.

Irod:

Răi barbari fără de minte,

De aceia mi-aţi venit

Ca, prin astfel de cuvinte,

Mă ispitiţi ca pe-un părinte?

Voi aşa mă defăimaţi,

De pedepse nu visaţi

Că eu pot să dau porunci

Ca să fiţi supuşi la munci?

Gaşpar:

Auzi Irod cum ne vorbeşte,

Numai cât ne vicleneşte.

Mereu vorbeşte,

Cu asprime, vicleneşte.

-Dar tu ce te răscăieşti

La aceste trei feţe Dumnezeieşti?

Că eu ştiu destul de bine

Că ai în tine maţ de câine.

Eu şi cu aceştia doi,

Suntem gata de război.

Ceva, ceva de ne-i face

Care nouă nu ne place,

Noi numai cu un cuvânt

Te ştergem de pe pământ!

Irod:

Ofiţer!

Ofiţerul:

Poruncă, prea înălţate împărate.

Irod:

Ia pe aceşti trei magi

Şi-n temniţă să-i bagi

Şi la muncă să-i ţii

Până ar pieri de vii.

Ofiţerul:

Am înţeles, prea înălţate împărate.

Gaşpar:

(îngenunchie şi se roagă cu mâinile

la piept şi cu privirea aţintită în sus).

-O! Tu cerescule părinte,

Care-n cer ai locuinţă,

Ascultă a noastre cuvinte!

Cum de ai aşa răbdare

Pentru un cutezător mare,

Om fără de socotinţă

Şi umplut de necredinţă?

Trimite peste el tunet,

Peste împărăţia lui trăznet,

Catran, smoală şi pucioasă

Pe acest tiran să-l arză,

Dă peste el ciumă şi râie,

Opt ani de el să se ţie

Şi să nu-l mai lecuiască

Decât legea creştinească.

Irod:

(afectat)

Fraţilor, să-mi daţi iertare,

Că am fost în tulburare,

Căci în cugete curate

Acum vă dau dreptate.

Gaşpar:

O! Împărate,

Acum toate să fie iertate.

Irod:

Porniţi, mergeţi şi aflaţi

Şi veniţi să mă-nştinţaţi,

Să merg, să mă-nchin şi eu

Ca unuia Dumnezeu.

Gaşpar:

O! Iroade împărate,

Noi nu credeam niciodată

Că ai inima curată.

Irod:

Porniţi, mergeţi şi aflaţi

Şi veniţi să mă-nştinţaţi,

Să merg, să mă-nchin şi eu

Ca unuia Dumnezeu.

Gaşpar:

(în sine)

În zadar tu vicleneşti

Trei feţe de crai s- amăgeşti,

Tu umbli cu linguşeli

Trei feţe de crai să-nşeli.

Irod:

Porniţi, mergeţi şi aflaţi

Şi veniţi să mă-nştinţaţi,

Să merg să mă-nchin şi eu

Ca unuia Dumnezeu.


 

Cântecul III.

O! Doamne –mpărate sfinte,

Primeşte a noastră cinste,

Te rugăm ca să primeşti

De la noi daruri cereşti.

Aur, smirnă şi tămâie

De pomenire să fie

La tot neamul creştinesc

Şi poporul românesc!


Irod:

Ofiţer!

Ofiţerul:

Poruncă, prea înălţate împărate.

Irod:

Eu văd că joc vrea să-şi bată

Şi pe-aici să nu se-abată.

Ofiţerul:

Şi pe mine mă ia minune

Că umblă cu-nşelăciune.

Dar tu, ce te vei face

Dacă nu se vor întoarce?

Irod:

E lesne a căuta,

Că toţi pruncii voi tăia.

Ofiţerul:

Dar, mai bine mă ascultă,

Să nu faci tăiere cruntă.

Irod:

(simulând tăierea)

Tăiere, tăiere, groaznică tăiere!

Ofiţerul:

Să nu fie tăiere,

Ci numai părere.

Irod:

Porunca să-mprăştiască

În armata-mpărătească!

Că nici glumă să nu fie

Şi cu de-a ’dinsul să se taie.

Sau de voie, sau de silă,

Prunci de doi ani, fără milă.

Ofiţerul:

Sfatul meu acesta este:

Să te laşi de astă poveste!

Irod:

Of! Încât nu voi avea răbdare,

Ne-aducându-mi nici o ascultare.

Ofiţerul:

Înălţate împărate,

Acum toate sunt aşezate.

Acum toată ţara plânge,

Văzând atâta sânge.

Din porunca ce mi-ai dat

În toată această dulce ţară,

Un prunc nu mai suge astă –seară!

De aceia împreună,

Cu aceia cunună,

Din câte s-au zis

Şi multe s-au vorbit,

14000 de prunci

Tineri am tăiat,

De doi ani şi mai în jos,

Ca să moară şi Christos,

Ce- ţi era ţie primejdios.

O! Vai, cum plângeau maicile

Când le-am binecuvântat.

,,Tăceţi, maicilor sărace!

Că altceva n-avem ce face,

Că porunca s-a-mplinit,

Cu acel lucru cumplit”.

Irod:

Mai bine ele să plângă

Decât împărăţia mea să se stingă.

Şi să ia a mea domnie

Urgisitul de Mesie.


 

 

Cântecul IV.

Tiran rău şi blestemat,

Câine turbat şi spurcat,

Pentru ce să pedepseşti,

Pe mame de fii să lipseşti?

Creatorul cerurilor

Şi-al tuturor făpturilor,

Nu lăsa pofta-mplinirii

Pe Christos a-l dovedi.

 

 

(Cules de la Lucian Şerban – Titeşti).

 

         Tot pentru obiceiurile din ziua de Crăciun ( 25 decembrie), se mai poate prezenta ,,Vicleemul”.

         Nu-l prezentăm în culegerea de faţă,deoarece el este prezentat în cartea: ,,În noaptea de Anul Nou’’ (piesă în două acte) şi ,,Un mic viteaz” (piesă într-un act), carte destinată teatrului popular, şcolăresc şi de familie.

         Lucrarea este scrisă de Serafim Ionescu, în anul 1928, la Editura ,,Cartea Românească” – Bucureşti.

         Autorul notează: ,,Frumoasele obiceiuri strămoşeşti ce se pierd din an în an avem o datorie sfântă de a le păstra pe cât se poate, aşa după cum le-am apucat din trecut; căci prin ele se arată însemnătatea trecutului în viaţa popoarelor. Această datorie m-a hotărât să întocmesc piesa de faţă, servindu-mă, în ce priveşte părţile folclorice introduse, de culegerile lui G. Dem. Teodorescu, V. Alecsandri şi T. T. Burada. Am făcut, negreşit, oarecare prescurtări, ca să poată avea loc în piesă cât mai multe dintre obiceiurile noastre.

         Am scris-o în graiul moldovenesc; dar cei care se hotărăsc să o joace sunt liberi să îmbrăţişeze dialectul şi să aleagă sau să introducă în piesă obiceiurile proprii localităţii în care se joacă.

         Din bunăvoinţa eminentului profesor Ioan Chirescu, am adăugit la fine şi muzica diferitelor părţi care se cântă”.

         În satul Titeşti s-a jucat o singură dată, la apariţia acestei cărţi. Din cauză că se joacă în şase personaje, în loc de cinci, s-a renunţat, atât din punct de vedeea al interpretării, cât şi al câştigurilor de daruri.

 

        

            2) Cântecele de stea.

        

         Stelarii umblă în acelaşi timp cu ,,Irozii”. Steaua lor este cu cinci colţuri, frumos împodobită cu hârtie creponată. La mijlocul stelei se află o iconiţă cu ,,Maica Domnului”.

         În preuca ,,stelarilor” pot umbla 2, 3 şi chiar 4 cântăraţi, copii între vârstele de 10 – 15 ani.

         Cel mai destoinic poartă steaua, stă în mijloc şi o roteşte în ritmul cântecului. La intrare în casă, ,,preuca” ocupă partea de răsărit, adică cu faţa spre icoane.

         În cele trei sate se cântă aceleaşi cântece. Ele s-au pierdut între timp, deoarece regimul totalitarist a interzis multe din ele. Noi prezentăm 24 (douăzeci şi patru), plus două urări care se făceau când gazdele se surprindeau în timpul mesei.

 

 

  1. 1)Steaua


 

I. Steaua sus răsare,

     Ca o taină mare,

     Steaua străluceşte

     Şi lumii vesteşte (bis).

 

II. Că astăzi Curata,

     Prea nevinovata

     Fecioara Maria,

     Naşte pe Mesia (bis).

III. Magii, cum zăriră

     Steaua, şi porniră,

     Mergând după rază

     Pe Hristos să-L vază (bis).

IV.În ţara vestită

     Betleem numită,

     Luând fiecare

     Bucurie mare (bis).

V. Şi dacă porniră

     Îndată-L găsiră,

     La Dânsul intrară

     Şi se închinară (bis).

VI. Cu daruri gătite,

     Lui Hristos menite,

     Luând fiecare,

     Bucurie mare (bis).

VII. Care bucurie

     Şi aici să fie

     De la tinereţe

     Pân’ la bătrâneţe (bis)!


 

 

  1. 2)Steaua

 

 


Steaua dinspre răsărit ea străluceşte,

Steaua împăratului se iveşte.

Steaua cu raze mari luminează,

Sfânta Naştere adeverează.

Că s-a născut Cel prea veşnic,

Mesia Hristos cel prea puternic.

Din Fecioara Maria curată,

Astăzi este lumea bucurată.

Magii steaua pe cer cum zăriră,

Câte-ş trei spre ea călătoriră.

De la steaua precum se-nvăţară,

Lui Hristos cu daruri se-nchinară.

Scumpe daruri ce aduseseră,

Şi-naintea lui Hristos că le şi puseră:

Aur, Smirnă şi Tămâie

Şi le-a fost lor ca să se mângâie.

Şi a celor mare bucurie

Şi aici la dumneavoastră să vă fie.

Şi naşterea lui Hristos,

Să vă fie dumneavoastră de folos.

Şi Sfântul Botez ce vine

Să vă fie dumneavoastră de mult bine.

Şi de-acum până-n vecie,

Amin, amin Doamne, slavă Ţie!.


        

 

 

  1. 3)Trei crai

 


Trei crai de la răsărit

Spre stea au călătorit.

Şi-au mers, după cum citim,

Până la Ierusalim.

Acolo cum au ajuns,

Steaua-n nori li s-au ascuns

Şi le-au fost a se plimba,

Prin oraş a întreba:

-Unde s-a născut, zicând,

Un Crai mare de curând?

Iar Irod împărat,

Auzind, s-a tulburat.

Pe Crai ’n grabă i-a chemat

Şi în taină i-a-ntrebat,

Ispitindu-i, vru setos

Să afle despre Hristos.

Şi cu grai adăogat,

Foarte lor li s-a rugat,

Zicând: ,,mergeţi de aflaţi

Şi viind de mă-nştinţaţi,

Să merg să mă-nchin şi eu,

Ca unuia Dumnezeu”.

Craii, dacă au plecat,

Steaua iar s-a arătat.

Şi-au mers până a stătut,

Unde era pruncul născut.

Şi cu toţi s-au bucurat

Pe Hristos dac-au aflat,

Cu daruri s-au închinat,

Ca la un mare-mpărat.

Şi-napoi dac-au purces,

Pe altă cale au mers.

Precum le-au fost lor şi zis

Îngerul noaptea în vis.

Iar Irod, împărat,

Văzând că s-a înşelat,

Foarte rău s-a necăjit

Oaste mare a pornit

Şi-n Betleem a intrat,

Mulţi copii mici a tăiat,

Pân’ la paisprezece mii,

Tot prunci, mărunţei copii,

De doi ani şi mai în jos,

Ca să taie pe Hristos.

O! Tirane, crunt Irod

Mori în blestem de norod,

Nefiind tu bucuros

De naşterea lui Hristos.


 

 

 

  1. 4)În oraşul Vitleem

 


În oraşul Vitleem,

Veniţi, boieri, să vedem,

Că astăzi ni s-a-mplinit,

Proorocirea de demult,

Că se va naşte Hristos,

Mesia, cap luminos.

Din Fecioara Maria,

Din neamul lui Avraam,

Din sămânţa lui David,

Din Duhul Sfânt zămislit.

Trei Crai de la răsărit

La-nchinare au venit,

Daruri scumpe aducând

Şi către Hristos ,cântând:

-Culcă-Te-mpărat ceresc,

În sălaş dobitocesc

Te culcă pe fân uscat,

De îngeri înconjurat.

Craii te vor lăuda

Şi mărire îţi vor da.

Slavă întru cei de sus

Şi pace pân’ la apus.


 

  1. 5)Astăzi nouă ne-a răsărit

 


Astăzi nouă ne-a răsărit

Domnul Isus Hristos,

Mesia cel prea dorit.

Domnul Isus Hristos,

Din Fecioara s-a născut.

Domnul Isus Hristos

Şi cu lapte s-a crescut.

Domnul Isus Hristos,

Cu scutece s-a ’nfăşat.

Domnul Isus Hristos

Şi în braţe s-a purtat.

Domnul Isus Hristos,

În chip de rob s-a purtat.

Domnul Isus Hristos,

În chip de rob s-a smerit.

Domnul Isus Hristos

Şi pe noi ne-a mântuit,

Domnul Isus Hristos.


 

  1. 6)Slavă nesfârşită

 


Slavă să aibă nesfârşită,

Dumnezeirea-ntreită,

Unirea nedespărţită,

Tatăl Atotţiitorul

Şi Duhul mângâietorul.

Unul viind din trei feţe,

S-a pogorât să ne-nveţe,

Să ne-arate cu blândeţe,

Să pricepem, să-nţelegem,

Să cunoaştem, să alegem,

La iad în munci să nu mergem.

Că în cer sunt multe case,

Împodobite, frumoase,

Tot cu raze luminoase,

Unde drepţii se adună,

Cu toţi sfinţii împreună

Şi îşi fac toţi voie bună

Şi cântând c-o glăsuire,

Dănţuiesc într-o unire,

Dând lui Dumnezeu mărire.


 

 

  1. 7)Doamne Iisuse Hristoase

 


Doamne Iisuse Hristoase,     

Tu ne eşti zori prea frumoase,

Tu eşti raza cea curată

Şi lumin-adevărată.

Că mila Ta, o prea bune,

Cine o va putea spune?

Dumnezeu fiind din fire,

Ai luat chip de-omenire,

Pentru a noastră mântuire,

Ca să ne scapi de pieire.

Fiind Tu împărat mare,

Te-ai lăsat la munci amare.

Şi te-ai dat la chinuire,

De a ta bună-nvoire.

Şi te-ai dat la răstignire

Ca să nu ai nemurire.

O! Iisuse, nume dulce,

Ne-ai scăpat prin Sfânta Cruce,

Din osânda strămoşească

Şi din mâna diavolească.

Prea doritule Hristoase,

Ca duhurile setoase,

Ca cerbul ce se coboară,

Din limpedele izvoare.


 

 

  1. 8)Cana Galileia

 


La nunta ce s-a-ntâmplat

În Cana Galileia

Fosta şi Iisus chemat.

Şi vrând trişti a nu-i lăsa,

A venit cu maică-sa.

Şezând la masă şi bând

Băutura n-ajungând,

Toţi cei câţi la masă sta,

În tăcere se uita,

Necutezând a-ntreba,

De mai este vin ori ba.

Iar mama lui Iisus,

Văzând că n-au vin de-ajuns,

Zise:

-Fiul meu iubit,

Vinul ni s-a isprăvit.

Iar Iisus s-a sculat

Şi slugile a chemat.

Şase vase apa-pus

Şi l-a umplut până sus.

Hristos le-a binecuvântat,

Apa în vin s-a schimbat,

Ş-a zis: să-i dea întâi la nun,

Să guste vinul de-i bun.

Iar nunul dac-a gustat,

Cu glas mare a strigat:

-Cei ce fac mese mari,

Dau întâi vinuri mai tari

Şi dacă se-nveselesc

Şi de cel rău primesc.

Şi noi cel prost am băut

Şi pe cel bun am ţinut.

Atunci toţi au cunoscut,

Cum că Hristos s-a născut.


 

 

  1. 9)Moise şi Aaron

 


Moise şi Aaron,

Amândoi ţineau d-un tron.

De tronul făgăduit,

Cel prin lege dăruit.

Moise şi Aaron,

În vremea lui Faraon,

Pre Israel cel iubit,

Din Egipt l-au slobozit.

Din Egiptul cel amar,

Prin Dumnezeescul dar,

Marea pedestru trecând

Pre Faraon înecând.

Iar prin lege –aceasta nouă,

Cânta-voi mai ales vouă,

C-a venit Domnul Hristos,

Mesia, cap luminos.

Din neamul lui Adam

Şi-a mântuit pe Avraam.

De osânditul blestem,

Ce-l luase în Eden.

Ş-acum noi, ai lui nepoţi,

Ce credem în Christos toţi,

Cântăm şi ne bucurăm

Şi naşterea lui serbăm.


 

 

 

  1. 10)O pricină minunată

 


O pricină minunată

Din-’ceput din lumea toată,

Din-’ceput şi din vecie,

Precum la carte ne scrie,

Căci lumea e-nşelătoare

Şi foarte amăgitoare,

Că înşală ş-amăgeşte

Şi pe toţi îi prilosteşte.

Ales pre cei bogaţi foarte,

De nu mai gândesc la moarte.

Că vorbesc din avuţie

Şi se ţin în semeţie,

Că tot o să trăiască

Şi lumea să moştenească.

Şi când în cea după urmă,

Viaţa dacă li se curmă,

Mor întocmai ca tot omul

Şi bogatul ca şi robul.

Că moartea nu vrea să ştie

De averi, de bogăţie.

Şi de-acum până-n vecie,

Amin, Doamne, slavă ţie!


 

 

  1. 11)Veniţi cu toţi împreună

 


Veniţi cu toţi împreună,

Să ne facem voie bună.

Să ne bucurăm în domnul

Şi să strigăm ca tot omul.

Că n’e domn şi mântuinţă,

Şi să strigăm cu credinţă.

Lui din hotarele toate,

I se-nchină ţări şi gloate.

Că marea cu valuri înalte,

De-a lui mână sunt lucrate.

De el sunt făcuţi şi munţi

Şi brazii mari şi mărunţi.

El a făcut tot Pământul,

Singur numai cu cuvântul.

Şi nouă ne este Domnul

Şi-mpărat peste tot omul.

Iar câţi în el nu crezură,

Ispitiră şi văzură,

Părăsiţi de Domnul fură

Şi-ntr-a lui ură căzură.


 

                                              

  1. 12)O prealăudată

 


O, prealăudată,

Maică prea curată,

Doamnă nenuntită.

Ceea ce preasfântul,

Dumnezeu-cuvântul,

L-ai născut în lume

Mai presus de nume.

Şi ne eşti stăpână,

Izvor şi fântână.

Plină de-ndurare,

Făr’ de-mpuţinare,

Pre cei ce-n viaţă

Îţi cânt cu dulceaţă,

Ceata creştinească

Şi duhovnicească,

Cu milă-i adapă

Şi cu rele-i sapă.

Cu bine îngrădeşte-i,

Maică, şi întăreşte-i.

Şi a ta mărire

Cea întru nemurire,

Dă-le lor cunună

Cu sfinţii-mpreună.


 

 

 

 

  1. 13)Acel fiu de împărat mare

 


Acel fiu de împărat mare

O prea frumoasă pustie,

Domnul dându-i lumânare,

A lăsat împărăţia.

Şi-a plecat în pustie,

Cu dor şi cu multă jale,

Cântând în astfel pe cale:

-O! Prea frumoasă pustie,

Mă rog din inimă ţie,

Primeşte-mă şi pe mine,

Ca să vieţuiesc în tine.

A ta desime să-mi fie

Sceptrul de împărăţie.

Pre tine voiesc de-acum

Ca să-mi fii tată şi mamă

Şi ale tale rămurele ,

A-mi fi surorile mele

Şi din tine brăzişori,

Vreau să-mi fie frăţiori.

Şi toate lemnele crude

Să-mi fie în loc de rude,

Ş-ale tale floricele,

Ca nepoţi şi nepoţele.

Mă rog iar, pustie, ţie,

Milă de mine să-ţi fie

Şi mă fereşte de toate,

Păzindu-mă zi şi noapte,

De năluci şi de ispite

Şi de fiarele cumplite.

Să mă întăreşti în răbdare,

Dându-mi bună cugetare,

Să sufăr vara căldură

Şi iarna degerătură.

De mă-i vedea în vreo durere,

Să-mi dai a ta mângâiere,

Stând doctor boalelor mele

Şi balsam ranelor mele.

Că din lume când m-oi duce

Să-mi pot da sufletul dulce,

Într-un aceluia mână

Ce m-a zidit din ţărână.


 

 

  1. 14)Îngerul a alergat

 


Îngerul a alergat

Şi Fecioarei a strigat:

-O! Tu, cea plină de dar,

Nu te întrista cu amar.

Că fiul tău cel prea sfânt,

A înviat din mormânt.

Şi pe morţi a ridicat

Izbăvindu-i de păcat.

Cântaţi noroade ,cântaţi

Şi-n Domnul vă desfătaţi,

Acum să ne-nveselim,

Noule Ierusalim,

Că mărirea lui Hristos,

Ca un soare luminos,

Peste tine-a răsărit

Şi-a strălucit, prea slăvit.

Saltă, Sioane, glas dând,

Iar Tu, curată ce eşti

Maica luminii cereşti,

Veseleşte-te curat

De-al tău fiu înviat.

Greu păcat era-i de noi,

Că vom fi tot în nevoi.

Ci, o! Doamne, mila Ta,

Cată spre zidirea Ta.

Şi nu mă lăsa scârbit,

Să fiu până la sfârşit.


 

  1. 15)Adam dacă a greşit

 


Adam dacă a greşit,

Domnul din Rai l-a gonit.

Din Raiul cel din Eden,

Osândit cu greu blestem.

Iar Adam dac-a văzut,

Că-n greşeală a căzut

Şi din Rai afară-i dat,

Izgonit şi lepădat,

A şezut jos într-un loc,

Plângând cu lacrimi de foc,

Cu jale la Rai privind

Şi către Dânsul grăind:

-O! Raiule, locaş sfânt,

Mă vezi în ce jale sunt,

Că sunt cumplit urgisit

Şi de la tine gonit.

Oh! Vai cum mă bucuram,

În slava ta când eram!

Iar acum, eu atât

Sunt jalnic şi amărât.

Că de-acum nu voi gusta

Din sfânta dulceaţa ta.

Amar, Eva, ce făcuşi,

Unde vom merge acuşi?

Pe tine te ascultai

Şi din acest pom mâncai

Că tu, Eva, m-ai silit

Şi d-ăst bine m-ai lipsit

O! Ticălosul de eu,

Cum scârbii pe Dumnezeu…


 

  1. 16)Astăzi cel prea lăudat

 


Astăzi cel prea lăudat,

Îngerul marelui sfat,

Care-le s-a născut jos,

Domnul Iisus Hristos.

Vrând a-l mântui pe om ,

Pentru greşeala din pom

Şi din iad a-l izbăvi,

În Rai a-l sălăşlui.

Când vru prin ceresc îndemn

A se răstigni pe lemn,

Cina de Taină făcând,

Pre Apostoli ospătând,

De la masă i-a sculat,

Picioarele le-au spălat.

Atunci Iuda mergând,

L-a văzut pe El zicând:

-Daţi-mi treizeci de arginţi

Şi vi-l dau să-l răstigniţi.

Evreii banii i-au dat,

El în pungă i-a băgat

Şi la Hristos a plecat, zicând:

-Voi vă veţi uita

Pe care-l voi săruta,

La Dânsul veţi alerga

Şi apucându-l îl veţi lega.

Astfel Iuda făcând

Şi ei pe Hristos prinzând,

L-au dus la arhierei,

Ca să-l judece-ntâi ei.

Apoi de acolo, legat,

L-a trimis şi la Pilat.

Pilat, dacă l-au văzut,

Să-l judece au şezut.

S-au dus de l-au judecat,

Pre omul nevinovat,

Unde neamul jidovesc,

Îndrăcit şi diavolesc,

Cere făr’ a conteni,

Pre cine a-l răstigni.

Pilat mâinile spălând,

Îi stropi pe ei zicând:

-Daţi seama lui Dumnezeu,

Să n-am nici un păcat eu.

Că la Ast om Dumnezeesc

Nici o vină nu găsesc.

Iar voi dacă îl pârâţi,

Luaţi-l de-l omorâţi.

Atunci ei l-au luat,

L-au bătut, palme i-au dat,

Cu spini l-au încununat

Şi în obraz i-au scuipat.

Deci neamul îndrăcit,

Dacă l-au batjocorit,

De haine l-au dezbrăcat,

Cu crucea l-au încărcat

Şi mergând l-au răstignit,

Pe cruce l-au pironit

Cu oţet l-au adăpat,

Fiere i-au dat de gustat

Şi sufletul când şi-a dat,

Un ostaş a alergat,

Cu suliţa l-au împuns,

Sânge şi apă a curs.

Acestea Cerul văzând

Şi Pământul nerăbdând,

Din temelii s-a clătit,

Soarele sa-nnegrit,

Luna s-a întunecat,

Pietrele s-au despicat,

Toate-n spaimă au rămas,

Până la al nouă-lea ceas.

Deci dând de pe cruce jos,

Pe Domnul nostru Hristos,

Cu giulgiuri, cu smirnă uns,

În mormânt nou,mort fu pus

Şi-au înviat ca un sfânt,

A treia zi din mormânt.

Pe Adam din Iad ridicând

Şi pre toţi cu el scoţând,

Din muncă l-au izbăvit,

În Rai l-au sălăşluit,

Unde mai întâi era,

Iarăşi a se bucura,

Cu care şi noi toţi,

Fiind ai lui strănepoţi.

Pre Dumnezeu să rugăm,

În El să ne bucurăm!


 

  1. 17)

 


Acum ceasul mi-a sosit

Şi lumea am părăsit.

Îngeri stau ’naintea mea,

Din lume ca să mă ia,

Unde m-a chemat Hristos,

La oraşul cel frumos.

Rele sau bune să iau ,

Seama de toate să dau,

Pentru care le-am urmat

Pân’ la cel mai mic păcat.

O! Suflete ticălos,

Negru şi întunecos,

În lume cât ai trăit,

În rele te-ai tăvălit.

Îngrijai numai de trai,

Negândind la Iad şi Rai.

La moarte n-ai cugetat,

Dar de dânsa n-ai scăpat.

Că iată ea s-a pripit

Şi din lume te-a răpit,

Când trăiai mai cu zadar,

Vai amar, amar, amar.

În gerul morţii acum,

Mă însoţeşti la drum

Şi mă trece pe la Iad,

Unde păcătoşii ard.

Vai, la ei când mă uitai,

Ce văzui mă spăimântai.

Văzui balauri căscând

Şi din gură foc vărsând,

Curgând ca un râu întins,

În flacăre şi nestins.

Şi-n frunte un drac şedea,

Cu Iuda –n braţe ardea.

De acolo,la alt vad,

Tot la Iad,la Iad, la Iad.

O! Vai! Când mă uitai

Ce văzui mă ’nspăimântai.

Văzui popi, mulţi eretici,

Cu dascăli şi grămătici,

Aruncaţi cu capu-n jos,

În focul cel flăcăros

Şi dracii îi împingea,

Cu suliţi îi împungea.

De acolo la alt vad,

Tot la Iad, la Iad, la Iad.

Ochii când îmi aruncai,

Ce văzui mă ’nspăimântai.

Văzui împăraţi tirani,

În gâturi cu bolovani,

Cu văpaia cea de foc,

Dracii bătându-şi de ei joc.

De aici, la alt vad,

Tot la Iad, la Iad, la Iad.

Cu ochii când mă uitai,

Ce văzui mă spăimântai.

Văzui tâlhari, ucigaşi,

Hoţi răpitori şi pungaşi,

Văitându-se amărâţi,

În văpaie până-n gât.

De acolo, la alt vad,

Tot la Iad, la Iad, la Iad.

Deodată când mă uitai,

Ce văzui mă ’nspăimântai.

Văzui un cârd de muieri,

Tânguindu-se-n dureri.

Dracii strigând: ,,Astea sunt

Care farmec’ şi descânt’ ”.

Apoi de aici, la alt vad,

Tot la Iad, la Iad, la Iad.

Iar-şi dacă mă uitai,

Ce văzui mă ’nspăimântai.

Văzui alt cârd de bărbaţi,

De beţivi şi desfrânaţi,

Toţi în flacără undau

Şi dracii îi afundau.

Mai ’nainte, la alt vad,

Tot la Iad, la Iad, la Iad.

Mergând, dacă mă uitai,

Ce văzui mă spăimântai.

Văzui draci cu căngi trăgând

Nişte muieri şi strigând:

-Astea tot minciuni spunea

Pe mulţi în belea punea.

De aici mergând la alt vad,

Tot la Iad, la Iad, la Iad.

În flăcări când mă uitai,

Ce văzui mă ’spăimântai.

Văzui negustori în rând,

Care-nşel şi lipsă vând,

Unii cu măsuri de gât

Se tânguiau amărât.

Alţii cu cântare-n nas,

Se văitau cu mare glas.

Alţii cu foarfeci şi cot,

Îi ducea para înot.

Mergând d-aici la alt vad,

Tot la Iad, la Iad, la Iad.

Spre ţipăt când mă uitai,

Ce văzui mă ’nspăimântai.

Văzui iar muieri în munci,

Care-şi lepăd ai lor prunci,

Sau fără milă şi dor,

În pântece îi omor.

Deci la cel din urmă vad,

Tot la Iad, la Iad, la Iad.

Cănd stătui şi mă uitai,

Ce văzui mă ’nspăimântai.

Văzui arzând în vâlvări

Bogaţi neîndurători,

Care tot s-au veselit

Şi săraci n-au miluit.

Deci acea cale lăsând

Şi ’nainte mergând,

În dreapta când mă uitai,

Ce văzui mă bucurai.

Văzui Raiul cel frumos,

Ca soarele luminos

Şi mese întinse la rând,

Pe ele făclii arzând.

Împrejur drepţii sta

Şi cu bucurie gusta,

Împreună dănţuind

Şi pre Dumnezeu slăvind.

Într-alt loc mă uitai,

Tot la Rai, la Rai, la Rai.

Văzui sfinţi prea luminoşi,

Apostoli şi cuvioşi

Şi cete de mucenici,

De tineri, bătrâni schimnici,

Împreună dănţuind

Şi pre Dumnezeu slăvind.

Într-alt loc când mă uitai,

Tot la Rai, la Rai, la Rai,

Văzui şi sfinte muieri,

Petrecând în mângâieri,

Cu cununi de diamant

Şi podoabe de briliant,

Împreună dănţuind

Şi pre Domnul slăvind.

Deci de-acolo când plecai,

Tot la Rai, la Rai, la Rai,

La poartă când mă uitai,

Ce văzui mă întristai.

Văzui Raiul încuiat,

Poate pentru al meu păcat,

Pân’ la vremea de judeţ,

Când va sta Hristos în jeţ,

Ca să judece pe toţi,

Pre cei vii şi pre cei morţi.

Ci, o! Doamne, mila Ta

De aici n-o depărta.

Tu ne-ai zidit, tu ne ştii,

Iartă-ne ca nişte fii.

Ţie, Doamne, am greşit,

Dar Ţie am şi slujit.

Pre alt Dumnezeu nu ştim,

Pre Tine noi te mărim


  1. 18)O! amar şi grea durere

 


O! amar şi-o grea durere,

Jale fără mângâiere.

Şi-o plângere necurmată,

Lacrimi pâraie vărsate.

Că azi moartea mă desparte

Şi mă duce-n altă parte,

Pe o cale neumblată

Unde n-am fost niciodată.

Nu ştiu la rău sau la bine,

Cum va vrea Domnul cu mine.

Trupul în mormânt mi-l pune

Şi soarele îmi apune.

Că acolo în vecie,

Întru-ntuneric să fie.

Ci vino, tată acum,

Vino prea dorită mumă,

Veniţi fraţi şi surioare,

Veniţi rude doritoare.

O! vino, mă rog şi ţie,

Prea iubita mea soţie,

Veniţi prieteni cu toţii,

De-mi petreceţi ceasul morţii.

Şi-mi daţi acum fiecare,

Cea din urmă sărutare.

Că de-acum înainte

Nu voi mai grăi cuvinte.

Nici nu voi umbla-mpreună,

Cum mă vedeai totdeauna,

Că mă duc unde m-aşteaptă,

La judecata cea dreaptă,

Ca să-mi iau bune sau rele,

După păcatele mele.

Ci mă rog vouă, fierbinte,

Aduceţi-vă aminte

Şi vă rugaţi ca tot omul,

Pentru mine, către Domnul.

Ca să nu mă rânduiască,

Unde o să mă muncească,

Ci haine să-mi lumineze,

Şi în Rai să mă aşeze.

Şi de-acum până-n vecie

Amin Doamne, slavă ţie!


 

 

  1. 19)Părintele cel ceresc

 


Părintele cel ceresc,

Adevăr Dumnezeesc.

Dumnezeu om s-a-ntrupat,

Spre al zilei revărsat.

De ai săi ce i-a iubit,

Curând a fost părăsit.

De Iuda fu predat

De jidovi, prins şi legat.

La ceasu ’ntâiu Iisus,

La Pilat din Pont fu dus.

Şi de murdari mincinoşi,

Pârât fu ’ntre păcătoşi.

L-au bătut, l-au pălmuit,

În faţa lui au scuipat

Şi de mâini fiind legat,

În temniţă l-au băgat.

La ceasul trei alerga

Şi de-al răstigni striga.

L-a-mbrăcat, batjocorit,

Cu un veşmânt mohorât.

Cu spini l-au încununat

Şi capul i-au înţepat.

Cruce pe umăr I-au pus,

La locul de chin l-au dus.

La al şaselea ceas Iisus

Fu întins pe cruce sus.

Cu cei doi ce-au tâlhărit

Socotit, fu pironit.

De chin fiind însetat,

Cu fiere l-au adăpat.

Pre mielul Dumnezeesc,

Ce-a şters păcatul lumesc.

Şi la al nouălea ceas,

Iisus, suspinând în glas,

,,Elli, Elli !’’ a strigat.

Şi sufletul său şi-a dat,

Iar un sutaş a împuns

Coasta dreaptă a lui Iisus.

Totul s-a cutremurat,

Soarele s-a-ntunecat.

La ceasul de înserat,

De pe cruce jos fu dat.

O! mari puteri locuiesc

În mintea celui ceresc.

Aşa moarte a răbdat,

Cel milostiv a-n-durat,

Prea dulcele Iisus,

Dumnezeul cel de sus.

La ceasul ce a’nnoptat,

Trupul I s-a îngropat,

Trupul cel izbăvitor,

De viaţă dătător.

Cu aromate s-a uns

Şi în mormânt nou s-a pus.

Crucea, moartea şi-al lui chin

Fie pomenite, amin!


 

 

                                   20) Sta maica amar plângând

 


Sta maica amar plângând,

Lângă cruce lăcrimând,

Pre fiul în chin văzând,

Inima Ei se rupea,

Sabia o pătrundea,

De durere se rănea.

O! cât de mult se-ntrista,

Cât de jalnic se văita

Şi dintr-un adânc ofta,

Care tremurând privea

Şi plângând se tânguia.

Fiul ei când pătimea,

Cine nu era plângând,

Pre maica sfântă văzând,

Atâta jale având.

Cine nu s-ar fi mâhnit

Privind pe fiu răstignit

Şi pre maică-n port cernit?

Pentru al lumii păcat

Văzu pre Iisus legat

Şi bătăilor plecat.

Văzu pe al ei fiu dorit

Cum murea sus răstignit

Şi duhul cum I-a ieşit.

O! Tu, maică cu dogor

Şi al dragostei izvor,

Fă ca să simt şi eu dor,

Fă şi-n inima mea foc,

Ce cu tine la un loc,

Să plâng şi lacrimi să storc.

O! maica celui ceresc,

Fă şi eu să mă rănesc

Şi cu tine să jelesc.

Dă chin şi trupului meu,

Ca curat să plâng şi eu,

Pe-al tău fiu şi Dumnezeu.

Fă-mă lângă cruce-a sta,

Cu dureri a mă-ntrista,

Din chinul lui a gusta.

Şi fă ca să mă păzesc,

Prin cruce să mă ’ntăresc,

Ori încotro eu păşesc.

Şi când trupu-mi va muri,

Sufletu-mi a dobândi,

În Rai de a locui.


 

 

21) Aşa ne grăieşte Domnul

 


Aşa ne grăieşte Domnul,

Să ascultăm cu tot omul,

Că în lume este moarte

Rea, nemilostivă foarte.

Care în orişice vreme,

De nimenea nu se teme.

De bătrân nu-i e ruşine,

La cel tânăr încă vine.

De bogaţi nu se sfieşte,

De viteji nu se fereşte.

La împărat cu silă merge

Şi din lume pe toţi şterge.

Şi cine e, de ce treabă,

Îl răpeşte, nu-l întreabă.

Mare ori mic nu alege

Deopotrivă îi culege.

Şi când voieşte să vie,

Nu-i dă veste ca să ştie.

Ci şi când se desfătează,

Viaţa pe loc îi scurtează.

Bani, avere nu ia mită,

Ruga nu este primită.

Să ceară să-i mai lungească

Viaţă, să se pocăiască.

Ci precum îl nimereşte,

Îndată îl şi trânteşte.

Şi în mormânt – mort îl bagă

Tocmai când i-e lumea dragă.

Apoi, după a sa faptă,

Pomenire îşi aşteaptă.

De a făcut ceva rele

Îi rămân blestemuri grele.

Iar de va fi făcut bine,

Bine-l cuvântă oricine.

Această zi prea sfinţită

Şi sărbătoare slăvită

Urăm la toţi să vă fie

În mulţi ani, cu bucurie.

Să aveţi zile senine

Şi să petreceţi cu bine!


 

 

  1. 22)

 


Abia ani paisprezece

Număram în vârsta mea

Când, din fraţii unsprezece,

Cei zece mă pizmuiau.

Ştiindu-mă fără vină,

Gândul lor nu-l cunoşteam,

Fără grijă, în odihnă

Oiţele îmi păşteam.

Prin livezile înverzite

Bucurându-mă cântam,

Sub ramurile-mi înfrunzite,

Mieluşeii-mi desfătam.

Mânându-le după urmă

Cu fluieraşu cântam

Şi-ngenunche, lângă turmă,

Lui Dumnezeu mă rugam.

Ah, aici fraţii porniră

Fără milă m-apucă

Şi deodată năvăliră,

În fântână mă aruncă.

Că acolo în adâncime

Vrând ei să mă potopesc,

Şi-n groaznica ’ntunecime,

Cu chinuri să mă topesc.

Eu văzându-le acea silă,

Când din mâini nu mă lasă,

Mă rugam lor, pentru milă,

Pornind lacrimi a vărsa.

Dar aceasta împotrivă

Nu putea lor a le sta,

Că pizma nemilostivă

Suspinu-mi nu asculta.

Tocmai atunci la cea jale,

Sosind nişte negustori,

La ţara lor pe-acea cale,

Ce fusese trecători,

Fraţii mei lor fără plată

De vânzare m-au făcut,

Şi tocmeala le fu gata,

După cum le-a şi plăcut.

Şi cu dragoste plătiră

Ceea ce m-au cumpărat,

După cum se învoiră

Ş-atunci toţi s-au bucurat.

Pe cale încă văzându-i,

Din inimă i-am iertat

Şi acolo-n loc lăsându-i,

Cu jale m-am depărtat.


 

  1. 23)Auziţi aceste toate

 


Auziţi aceste toate,

Neamuri, noroade şi gloate.

Să-nţelegem cu cuvântul,

Omul de pre tot pământul.

Şi bogatul când s-adună,

Cu săracul dimpreună

Şi vă spui de-nţelepciune

Şi de învăţături bune.

Auzul să vi-l întindeţi,

Pildele să le desprindeţi.

Cel ce are bogăţie,

Să nu stea la semeţie,

Nici să aibă nădejdea-n fapte,

Sau în om la greutate.

Că ce schimb poate da omul,

Să le schimbe de la Domnul,

Cu ce preţ de răscumpărare,

Sufletul de la pierzare,

Fi-va truda ne’ncetată,

Că la Iad nu va fi plată.

Acolo va fi moarte,

Să pândească că-l va scoate.

Că bogatul încă moare

Ca tot omul de sub soare.

Şi averea lui rămâne,

De-o ia rude străine.

Cât se vor muta din lume

Li s-a uitat al lor nume.

Li s-a uitat şi mormântul,

Că i-a împresurat pământul.

Ceea ce nu-şi fac pe lume

De bunătăţi să-aibă nume.

Ce folos îi este cinste

Omului fără de minte?

Ce-i dă firea omenească

De firea dobitocească?

Nu cunoaşte că-l va duce

Dezmierdarea lui cea dulce.

De-o cădea ca oaia în râpă

Şi-l va sorbi moartea-n pripă.


 

  1. 24)Domnul a stat crai în ţară

 


Domnul a stat crai în ţară,

Ţările se spăimântară.

Şi tot pământul să salte,

Cu ostroave de dreptate.

Împrejuru-i nori şi ceaţă

Sprijinesc sfânta Lui faţă

Şi dreptatea Lui tocmeşte

Scaunul ce-L odihneşte.

Şi-L găseşte spre judeţe,

Ne-alegând pe nimeni feţe.

Fulgerile Lui ca para

Strălucesc în toată ţara.

Pământul e plin de frică,

Munţii se topesc şi pică

Şi curg ca nişte ceară,

Văzând pe Domnul în ţară.

Că Tu, Doamne, şi-a Ta mână,

Vrând, ne-ai zidit din ţărână.

Cei drepţi şi în curăţire,

Tot aştept cu bucurie,

Pentru sfintele judeţe,

Ce le găseşti cu blândeţe.

Cei ce iubiţi pe Domnul,

Urâţi relele, tot omul!


 

 

  1. 1)Urare

 

În această zi preasfântă şi prealăudată

De Tatăl din ceruri spre mântuire dată,

Ce cu bucurie toţi o aşteptăm,

Vedem pe Cel puternic de voie cum gândim,

În calea dobitoacelor cum se pleacă

Şi ca un prunc pământean în scutece se-nfaşă.

O! câtă bucurie într-această zi simţim,

Când cu întreaga făptură sub cer ne veselim.

În cer toţi Heruvimii şi Serafimii saltă

Şi cânturi de mărire celui puternic înalţă.

Sus glorie, jos pace cu toţii glăsuim

Şi cu inimi curate pre Dumnezeu mărim.

Jos pe pământ, o întunecime de neguri

Izgoneşte lucirea unei stele de iviri,

Care astăzi în strălucire s-a arătat

La trei regi de le răsărit, care au plecat

După dânsa spre a căuta pe marele Împărat,

Pe care-l aflându-l în iesle, i s-a închinat.

Cuprinşi fiind şi noi de această minune,

Luarăm îndrăzneala dumneavoastră a spune.

Că cu toţii am schimbat azi pe pământ,

Veşmintele spre a căuta pre cel sfânt.

Astăzi şi dumneavoastră tot binele din lume,

Ani mulţi, zile senine, vă poftim anume!

Din inimă rugând pe Cel Atotputernic

Să vă încoroneze sănătatea, mulţi ani ajungând!

 

 

  1. 2)Urare la pahar

 

Să fie de bine la mic şi la mare,

La toţi câţi se află într-această adunare!

Poftesc sănătate la toţi totdeauna,

Dragoste întreagă şi inimă bună!

Cine ce doreşte ca să-i împlinească,

Fără-ntârziere ,,Pronia Cerească”!

Vivat să trăiască toţi cât sunt în casă

Şi se ospătează la această masă!

 

(Culese de la Nelu Pătru din Titeşti).

 

 

 Sursa: Vlădescu, Florea – Monografia comunei Titești, Rm. Vâlcea, Editura CONPHYS, 2003, p. 461-534.

Written By

Istorie Locala

Istorie Locala

Read all my posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


«
»

Judete