Ocnele Mari

       Trebuie remarcat ca sarea de la Ocnele Mari nu contine gaze si, deci, exploatarea s-a putut face fara pericole iminente. Cucerirea romana, al carei front cuprindea si Valea Oltului are ca obiectiv principal ocuparea acestei aglomerari de asezari si fortificatii, a caror existenta înceteaza în 105-106. Romanii au construit chiar la Ocnele Mari o asezare si un castru, având ca imediate scopuri exploatarea si apararea zacamintelor de sare de aici. Apare, tot datorita acestor cauze, si un punct de contact în legatura cu imediata apropiere a zacamintelor de sare, dar pe drumul ce urmarea cursul Oltului, marea asezare si castrul de la Buridava –  Stolniceni, al carui rol va fi fost mare în comertul cu sare.

       Dupa retragerea romana, extragerea sarii la Ocnele Mari a continuat, locuitorii din jurul salinelor profitând si de avantajul existentei acestora într-un loc destul de ferit de invazii. Evul Mediu este epoca în care se afirma tot mai mult importanta acestei exploatari salifere. Domnii au asezat aici importante contigente de tigani ai domniei, care practicau aceasta forma a mineritului, nu putini fiind bolovanii de sare extrasi de aici, pe care Mircea cel Batrân îi da constructorilor cetatii Giurgiului.

       La începutul secolului al XVIII-lea s-a sapat la Ocnele Mari prima mare gura de ocna, pe partea stânga a Pârâului Sarat, în locul numit Carpinis, dar care s-a surpat dupa o scurta perioada de exploatare. Imediat s-a deschis o alta, de aceleasi proportii, la un kilometru departare de prima, dar s- a surpat si aceasta, ramânând în locul ei un lac sarat, numit „din Brazi".

       Pe proprietatea Eforiei Spitalelor Civile, la începutul secolului al XlX-lea, se sapa doua guri la 400 metri de cea amintita mai sus. Din aceste guri alipite si despartite cu un gard de nuiele s-a extras sarea 15 ani, dupa care din cauza terenului, acestea se surupa lasând la suprafata lacul sarat, care exista si astazi, fiind numit Balta Rosie, denumire primita datorita multimii de bacterii si viermisori iodofagi, ce colcaie în apa.

       Datorita acestor experiente nefaste, prilejuite de existenta unor pânze freatice abundente, se trece la deschiderea unor guri de ocna pe partea dreapta a Pârâului Sarat, dar si acestea se surupa dupa o scurta perioada de exploatare.

       Abia în 1837, când salina este arendata unui turc, cu o mare experienta, Kafegi – Basa (recomandat de sultan) se sapa 4-5 puturi captusite cu blani pentru scurgerea apelor freatice. Sistemul s- a dovedit eficient si a condus cu timpul la prelungirea exploatarii.

       În anul 1845, Gheorghe Bibescu, domnul Tarii Românesti, aduce pentru modernizarea ocnelor din Muntenia pe inginerul austriac Carl Voith. Acesta introduce sistemul de exploatare prin camere în forma de con, butelie sau clopot, sistem care folosea un adevarat drenaj prin stoltuni care ducea la exploatarea continua.

       Odata smulsa din masiv sarea era transportata catre putul central cu roabele sau în spate cu ajutorul unor prastii din sfoara groasa adusa din import. Aici era încarcata în prastiile crivacului cu ajutorul caruia se scotea la suprafata. Instalatia aceasta aparuta la Ocnele Mari înca din Evul Mediu este pastrata pâna în 1894, când a fost înlocuita cu un ascensor, ce folosea o masina cu aburi. Coborârea în mina se facea pe scari de frânghii asezate de-a lungul putului de extractie, accidentele fiind frecvente. Salariile tuturor erau mici, iar pedepsele pentru furtul de sare deosebit de mare, edificator fiind faptul ca la Ocnele Mari au avut loc frecvente greve, fiind de amintit ca aici a avut loc prima asemenea miscare la începutul secolului al XlX-lea. Pentru o vreme când nu existau cai ferate drumul sarii, ce pornea de la Ocnele Mari, iesea la Râureni în drumul Oltului, continuându- se prin Babeni, Ionesti, Dragasani, trecând apoi la Strejesti în judetul Romanati, iar în continuare prin Colibasi, Arcesti, Dranovat, Enosesti, Piatra, Brân- coveni si Bechet. Aceasta era pentru Ocnele Mari artera vitala a debuseelor sale. Oarecari îmbunatatiri în transportul sarii s-au adus odata cu intrarea în functiune a garilor Piatra-Olt si Craiova. Catre sfârsitul secolului XIX cu toate îmbunatatirile aduse sistemului de exploatare la Ocnele Mari se observa o accentuata scadere a cantitatii de sare livrata la export. Salina cunoaste din nou, dupa 1900 o perioada de progres.

       Astazi, sarea din masivul Ocnele Mari este folosita si transportata sub forma de saramura concentrata pentru procesele tehnologice la Combinatul Chimic Râmnicu Vâlcea, bogatul zacamânt capatând valente mari.

Pr. ION MARINESCU

România Turistica, Anul I, Nr. 8/108 din 4 noiembrie 1999, p. 8

Sursa imagine : http://www.google.ro/imgres?q=ocnele+mari&start