Oltenia de sub munte/ Repere Vâlcene vechi şi noi – o nouă carte de Mihai Sporiş

Ca toate lucrurile frumoase, ziua se topise iute, iute… Asa gonea în înserarea Gorjului si neostoitul meu companion, îndrăgostit de viteză, se-nţelege! Seara coborâse bine pe strada tânărului oraş Baia de Fier, când vom fi poposit la porţile familiilor Greiere, junior şi senior, la nepoţii şi vărul lui Carbunescu, anunţati că îi vom colinda preţ de-o noapte. O seară de ţinut minte, cu povestea ei dusă lunecos în cumpana celeilalte zile. Nea Ionica Greiere, varul, un om plin de viaţă, umor şi îndoială socratica m-a cucerit imediat. Un ştiutor de multe, hâtru, cu spirit liber si cu o părere ferma despre lucrurile. pascute de demult. Adevarul sau este mândrie gorjeana autentica, spirit al înaltului care urca cu uliţa, devenită strada, chiar pe munţii din spatele casei. Plin de nobilitate, acest om netemător de creste şi nestrivit de numele unor oameni, ridicaţi din locurile lui de baştină, fie el chiar. fugitul de- acasa: Brâncuşi. Copiii, gazdele noastre, fiul si nora – din Bengesti, care aminteşte de un mare neam boieresc înrudit cu Basarabii, după spusa lui Hasdeu… neaparat gorjeni!- au o fata la Liceul ,,Ecaterina Teodoroiu" din Târgu Jiu, în clasa a XlI-a, viitoare candidata la … Farmacie.

Adevaraţi gospodari, juniorii vădesc un simţ al frumosului în întregul său. Ordine, curaţenie, armonia lucrurilor aşezate în utilitatea modernă, fara ostentaţie, dezinvoltură de stapâni peste truda mâinilor lor şi fireasca asezare în gândul lor despre frumos, au creat bucuria întâmpinării şi starea noastră de bine.
Deşi ziua păruse plina ochi, au mai încaput multe în povestea ei. Ionica, cu o memorie nesecata a evenimentelor zgândarita de Gica, şi el un hâtru, pe măsura varului, amândoi cu harul povestirii (chiar ieşind din tactul orologiului!), mi-au pus în palmă felul de-a fi al olteanului de sub streaşina munţilor, pe unde vor fi fost cândva strămoşii lor, ungurenii originari. Ionică se ştie cu fluierul, iar Gică are un viers remarcabil pentru romanţa născuta din poezie. Ce îngemanare în respiraţia adâncă a duhului locului., gândeam în sinea-mi şi cum stie locul să-şi ridice glasurile potrivite! Ionică curaţase via din curte şi căzuse de pe scara. Se afla la a treia cascadorie de acest fel şi era bântuit de gândul vreunui blestem. Ii făcuse provocarea varul sau sa puna mâna pe fluier. Era prea târziu şi apoi nu mai încăpeau vorbele ce-şi asteptau de mult slobozenia. Ziua de 16 Martie se pupase deja cu cea de 17 (Anno Domini 2012!), si hotarul se cerea, cât de cât, respectat. Ne retragem la culcare mult după miezul nopţii cu promisiunea să închidem taifasul şi tainele altă data, poate chiar în zori.
Camera de la etaj, cu vedere spre rasarit, ma îmbie la somnul caruia îi cad prizonier instantaneu. Ma frec la ochi pe la primele ore ale dimineţii. Lumina sporea în intensitate. De la parter răzbateau vocalizele somnului. Gica se visa motor cu ardere interna şi interpreta o romanţă în doi timpi, de parca ar fi fost. trabant. Descifram în adâncimea cimpoiului tihna mulţumită a unchiului cu aşa nepoţi şi confortul construit cu trudă şi pricepere de acestia să sfideze iarna care era în toi pe crestele învecinate ale Parângului. Nu departe, pe valea Galbenului, Peştera Amazoanelor – pe numele lor latin muieri, unele aprige si devotate familiei (cum rar mai găseşti în bătatura cea larga a lumii!)- vorbeşte de o mitologie si o istorie ce parcă ieri s-au desparţit de realitatea cotidiană. Femeia, stapâna casei, gâtul barbatului, cum se va fi cuminecat în ordinea gentilica a Gorjului, din substratul dacic şi apoi de-a pururi mosnenesc, se vădea şi-n nora lui Ionică, impecabila noastra gazda şi gospodină. Cândva stapânii porţilor cu Puterea, căftaneau domnitorii şi îi numeau.gospodari. Femeia amazoană, mai nou monahia obstilor feminine, dar si gospodina fiecărei gospodarii este prin toate îndeletnicirile sale, stapâna casei. Rostul omului, adica al barbatului, este în lupta sa cu lumea de dincolo de gardul prea strâmt pentru un cocoş de munte. Bărbaţii Gorjului, şi ai întregului spaţiu cu oameni liberi, respiră aerul rarefiat al înalţimilor. Ei vânează, adulmecând urmele de sub cer. Aduna trofeele : blanuri, coarne, colţi etc., probe ale puterii de-a stăpâni, dincolo de gardul casei. Eroul este doar cel viteaz de la fruntariile orizontului aparat straşnic. Interiorul este apărat de leoaica (leoaica tânara iubirea. ne atenţionează poetul!), adica de stapâna inimii din fortareaţa comună cu casa şi orizont de cuprindere. Cuibul puilor este al mamei, iar cerul zborului lor este al . omului, cerc larg ca ograda, ca ţara, pregătit tuturor şi apărat eroic.
Mi-am recuperat întârziat ziua de ieri. Primele raze razbateau prin aerul proaspat al dimineţii, perpendicular pe inima inundată de zvonul crescând al Olteniei de sub Munte. Dinspre acolo, de la hotarul cel viu al Oltului, cu numele lui vechi altar de taina, se va fi înstapânit numele moşiei, iar dreptul asupra ei va fi numit pe mosnenii de sub munte, ca pe un soi de oameni liberi, întotdeauna liberi. Aici, nu departe de gura pesterilor, case, cuiburi apărate de amazoanele-muieri, la porţile de intrare în cetăţile muntilor şi în respiraţia unei primăveri dinspre colinele şi doliile sudice, începea o nouă zi, una de neuitat.
Ma scobor din Olimpul somnului. Respiraţia zgomotoasă a lui Gica îmi spune ca este tot în visul lui, deşi dimineaţa îşi înteţise zvonul. Gazda noastră, stapâna acestei case frumoase, era demult în bucatarie. Pregatea intrarea tuturor în noua zi. Legam un dialog, dincolo de protocolul formal. Eu static, contemplativ, tânara gospodina, trebaluind continuu. Gica se trezeşte si el si ni se alătura. Vine şi vărul Ionica. Ne spune ca a dormit mai bine decât în alte nopţi. Vorbim mult, cu ochii la ceas, mai ales eu, pentru că verii traiesc foarte afectiv clipa. Ceasul biologic îşi impune mersul. Se simt bine unul lângă celalalt. Au poveşti de viaţă comune şi chiar taine pe care nu le împărtaşesc cu alţii. Gică îşi aminteste de vânarea gâstei cu gonacii lui. feminini. Ionică, paţania de sub Mohoru, când nu au numărat corect muniţia adversarului (pădurarii din Voineasa !) şi si-au pierdut truda vânatului. S-a făcut ceasul 9.00, apoi 9.30 şi Gică nu da nici un semn de plecare spre Manastirea Polovragi, în fapt scopul înnoptarii la gazdele noastre. Incerc sa-i sugerez, uitându- ma des la ceas, apoi îi spun ca nu trebuie sa întârziem. Este sigur ca şi ceilalţi gorjeni functionează dupa acelaşi ceas si m-am convins că avea dreptate. Ii amintesc ca mai are o vorba de taina cu varu. Pâna se termina taifasul de suflet al verilor admir gradina, mestecenii din spatele caselor şi munţii din preajmă. Se arata o zi însorita. Cred ca vine cu adevarat primavara. Un ghiocel ma confirma. Cunosc şi pe-al doilea nepot al lui Gică. Facea ordine cu via şi cu pomii din ogradă (cumnata îi va fi spus ca vişinii nu se îngrijesc prin. tăiere!). El este casatorit cu o polovrageanca. Sunt cu toţii tineri frumoşi, gospodari harnici si cu rafinamentul celor moderne, după cum mi- am dat seama din scurta noastra conversaţie. In sfârşit, vrem să ne urnim, dar cheile nu se ţin de Gică cum, uneori, telefoanele. Ne desparţim de gazdele noastre generoase, cu speranta revederii să depanam poveştile încă nespuse.
Plecam! Telefonul se zbate în buzunar. Petre Cichirdan, aflat în Râmnic, se intereseaza de evenimentul de la Manastirea Polovragi. Il redirecţionăm catre Ştefan Stăiculescu, aflat în poarta manastirii, în plin loby pentru viitorul rector al Universitaţii Constantin Brâncuşi, din Târgu Jiu. Cu Stefan este si Ion Mocioi. Aflăm imediat, cum ca Cichirdan, cel aflat în Râmnic, doar vorbisem cu câteva clipe înainte, cu el!, va sosi imediat. Mai, sa fie ! Sosim însa noi, în circa cinci minute. Tot la poarta manastirii, prietenii noştri primeau colivă de la nişte femei grăbite spre corvezile cerute de casele lor în fiecare dimineaţă, mai ales ca se facuse târzior… Generoase, în spiritul românesc al pomenirii, dadeau coliva şi la pachet, la cerere. si au fost solicitări. Am patruns în curtea interioara a manastirii, împrejmuita ca o cetate, ceea ce şi fusese pe vremea ctitorului Danciu Pârăianu. Facem fotografii cu biserica aflata în restaurarea picturii din interior. Pridvorul cu Athosul, înlocuind tradiţionala judecată de apoi, ne vorbeşte de unicitatea unui loc cu munte sfânt si cu porţi ale raiului, aici la slobozirea Oltetului din chei, unde se va fi mutat chiar nedeia de sub cer, să le fie oamenilor târg anual. Slujirea parastasului se face în bisericuţa. de rezervă. Am adaugat pomenirii lui Constantin Brâncuşi si pe I.P.S Bartolomeu Anania, tocmai plecat. dincolo, cu câteva săptamâni în urma. Ne-am amintit şi de trecerea lui pe la Polovragi cu. flacăra rugului aprins, pentru care tânarul calugar se va fi pribegit pe scara cea lunga şi tot mai înaltă a vieţii sale, să ajunga Inaltul Clujului, Vadului şi Feleacului, după o petrecere ca o epopee. Petrecerea sa, mare trecere, o împletire de eroism şi martiraj, revelaţie divină şi inspiraţie poetică.
O slujire decenta, într-o intimitate naturala careia i-am fost martori gorjenii şi vâlcenii, sosiţi în primul val, alături de obştea mănastirii va fi fost comuniunea noastra din faţa altarului. Rostim câteva cuvinte pentru omagierea duhului acestor mari oameni dăruiţi lumii, de Oltenia de sub munte. Sunt putine vorbele noastre, dar sincere. Le vom spori numărul la agapa de dupa, unde vor fi ajuns şi. oficialii, în sensul reprezentativităţii lor publice. M-am aflat lângă vâlceanul din Balceşti de Olteţ, ajuns marele şef al Gorjului, si Maica Stareţă, gospodarul suprem al manastirii; chiar în faţa mea se afla preotul care oficiase slujba. Le-am mărturisit ca sunt acolo pentru a-mi onora misia asumata în Cercul de la Râmnic : România, Gradina Maicii Domnului şi de pregătirea unei carţi, omagiu pentru Constantin Brâncuşi, ce se va lansa, probabil, în vară. Aflam despre implicarea Gorjului în organizarea celui de-al XIII-lea Congres de Dacologie, chiar în vara. Prin preajma se discuta despre colaborarea Gorjului cu Vâlcea, în probleme cultural-spirituale.

Cichirdan, sosit între timp, cu juniorul Bogdan daruiesc din rodul lor proaspat, revistele de cultura editate. Patronul „Normandiei", o firma de transport din Horezu, îşi arată disponibilitatea în susţinerea unor lucruri care-i stau la îndemână. Ion Mocioi ne spune o istorie despre Tudor Vladimirescu, pornind de la o inscripţie păstrata pe zidul bisericii. Agapa se prelungeşte fericit spre înfiriparea unei comuniuni speciale între oltenii megiesi de sub muntele de dincoace de Olt. Incheiem asa cum am început, cu o rugăciune comuna. Amin! Adica tot ce s-a spus acolo, mai ales legat de privirea în faţă : aşa să fie !
Facem o fotografie de grup, ne desparţim cu promisiunea revenirii anuale pentru parastas, dar şi altele, ocazionale. Rămânem împreuna cei ce-am pornit la drum ieri dimineaţă. Gica îmi spune de îngustimea cheilor Olteţului, de crucea de deasupra peretelui din dreapta, de multe altele. Mergem să le vedem ? Eu, vazând ghiocelul gradinii din Baia de Fier, mi-am adus aminte de covorul de ghiocei şi brânduse descoperit cu mulţi ani în urmă, mai sus de cheile acestea, cu adevarat foarte strâmte. N-am pregetat. Intre petele de zapada, şi chiar prin zăpada, ghioceii anunţau primăvara şi s-au oferit să ne fie deconturi pentru. muierile noastre înţelegătoare, lasate acasa, acolo unde spuneam mai sus sunt stapâne incontestabile. Ne întoarcem catre Râmnic prin Racoviţa şi apoi Rugetul lui Damian Ureche, un poet mare al locului, prea puţin cunoscut, ca să-l vedem pe alt Ionica, prieten cu Gica, fratele poetului de pe valea Cernei, afluenta a Olteţului. Ionică Ureche nu este acasa. Il gasim, recunoscându-i bicicleta, în Slatioara. Stam de vorba. Facem planuri şi o fotografie în faţa Bibliotecii „Damian Ureche". Voiam să marcam un fapt semnificant. In Slatioara foarte cunoscutului Dinu Sararu, biblioteca publica are numele poetului din Rugetu. Pentru cine nu i-a citit poezia, pare inexplicabil. Poetul a scris şi . proză. Ionica mi-a daruit „Nunta utopica", unde l-am descoperit pe poet, un luptator împotiva celor ce îngradeau libertatea de expresie şi mi-am amintit că nu au fost mulţi aceştia, pentru că majoritatea se aliniase şi cânta frenetic odele… Ne-am dat întâlnire în vară sa mai povestim despre poet şi să le spunem şi altora. Drumul către casa, cu expertul meu într-ale vitezelor, iute ca o ploaie de vara la volan, tihnit şi mai mult marsarier când trăieşte adânc clipa, a fost ca vântul, să nu se risipeasca atâtea lucruri frumoase adunate în doua zile minunate.
17 Martie, 2012 
(fragment din carte)

Descarcă volumul în format PDF, de la link-ul din josul paginii.