Oradea repere istorice

În 1241, marea invazie tătaro-mongolă a distrus întreaga zonă, inclusiv mănăstirea, care devenise şi sediul unei Episcopii catolice. Distrugerile sunt descrise de canonicul orădean Ruggero di Puglia, originar din Italia (Rogerius) , în lucrarea intitulată Carmen miserabile (Cântec de jale). După cucerirea cetăţii, în aceste târguri n-a rămas nici o clădire întreagă. În gravura lui Mathias Kaiserfeld reprezentând Cetatea Oradea şi împrejurimile după asediu, se poate vedea că în Oradea toate clădirile sunt distruse, iar târgurile Velenţa şi Vadkert, au fost rase de pe suprafaţa pământului. Doar în Olosig, cartierul cel mai îndepărtat de cetate, situat în partea nordică a Crişului Repede, au rămas clădiri nedistruse. Din inventarierea făcută după alungarea turcilor reiese că în Olosig au rămas 114 case, din care doar 81 erau locuite provizoriu, mai ales de militari. Ca să ne putem imagina cât de mare a fost distrugerea, trebuie să amintim că în timpul dominaţiei otomane Evlia Celebi a numărat numai în târgul Olosig cca. 300 case frumoase din piatră, având câte două etaje. Despre case cu parter cronicarul turc nici n-a pomenit.

Revenind la gravura lui Kaiserfeld, în interiorul, cetăţii se observă turnul geamiei, despre care Evlia Celebi scria: „Mai înainte fusese o biserică. Are un turn frumos, o construcţie masivă şi armonioasă. Face parte dintr-o construcţie frumoasă de piatră, lucrată cu multă măiestrie. Ea are în total 4 părţi, dintre care numai una e folosită, celelalte trei stau închise. Deasupra părţii deschise se află geamia sultanului Mehmed al IV-lea.”

O înflorire deosebită cunoaşte oraşul şi mănăstirea, devenită cu timpul cetate, în veacul al XV-lea când, datorită legăturilor Episcopiei catolice cu Italia, au pătruns aici influenţele Umanismului şi Renaşterii din această zonă a Europei. Este perioada când umaniştii italieni au numit Oradea “Civitas Felix”, într-adevăr un oraş fericit prin strălucirea construcţiilor sale

Ceva mai târziu,George Peuerbach (1423- 1461), vestit fizician al Universităţii din Viena, şi-a înălţat la Oradea observatorul său astro­nomic punând aici meridianul zero şi calculând de aici eclipsele solare şi lunare în vestitele sale Tabu/a varadiensis (Tabelele orădene). Pe lângă vestiţii oameni de litere au venit aici constructori care începând din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, au ridicat în jurul vechii mănăstiri o puternică cetate bastionară, vizibilă şi azi.

Surse:

Liviu Borcea.Memoria caselor, Oradea, Editura Arca, 2003. P.9

Peter I Zoltan.3 secole de arhitectură oradeană.Oradea,Editura  Muzeului Țării Crișurilor, 2003.P.5