Oraşul Băile Govora – aşezarea geografică şi cadrul natural

Sarmaţianul aflorează pe structurile anticlinalului Ocnele Mari-Govora-Stoeneşti, fiind constituit din nisipuri, pietrişuri, conglomerate slab cimentate, intercalate cu straturi subţiri de marne nisipoase, bogate în resturi de plante, tufuri vulcanice dacitice şi concreţiuni grezoase (trovanţi). Pe aceste depozite eroziunea torenţială a sculptat maluri cu versanţi abrupţi şi ravene(Badea, 1966, 3; Ghiţă, 2007, 50).

În arealul oraşului Băile Govora, pe arii restrânse, întâlnim şi depozite sedimentare pliocene constituite din nisipuri, marne şi argile. Pe acumulările pliocene s-au format dealuri joase, cu altitudini între 400 şi 600 m, ex.: Dl. Curăturile(Dinu, 1999, 41).

Depozitele meoţiene, ponţiene şi daciene aflate pe arii foarte restrânse preced Cuaternarul alcătuit din nisipuri, pietrişuri rulate, mâluri, acoperite de luturi loessoide subţiri. Acestea sunt prezente pe Culoarul Govorei (unde alcătuiesc lunca şi terasele), cât şi în componenţa glacisurilor(Ghiţă, 2007, 55).

   Morfostructural, localitatea Băile Govora, se află în Unitatea dealurilor şi depresiunilor subcar-patice getice cutate,cu diapire (Harta geologică, F. Piteşti, 1968).

Dacă în nordul Depresiunii Getice, la contactul Subcarpaţilor cu Carpaţii, structura depozitelor sedimentare se prezintă ca un monoclin accentuat, în arealul localităţii Băile Govora, structura este uşor cutată, o suită de anticlinale şi sinclinale, aproximativ paralele şi orientate, în general, de la est spre vest,  faliate atât longitudinal, cât şi transversal.

Linia structurală majoră a reliefului o reprezintă anticlinalul Oc. Mari – Slătioarele – Govora – Stoeneşti – Pietrari. În cadrul ei apar individualizate: anticlinalul Govora marcat de alte cute, anticlinale secundare (Gătejeşti), despărţite de sinclinale secundare. Concordanţa reliefului cu structura anticlinalelor este evidentă în: Dl. Coasta Mare, Dl. Piscupia, Dl. Curăturile, dar şi în structura sinclinală de-a lungul căreia a evoluat Culoarul Govora(Ghiţă, 2007, 63).

Mobilitatea actuală a reliefului reflectă fenomenul prin care exondarea zonei s-a desfăşurat treptat de la nord spre sud. S-a apreciat că Subcarpaţii, în general, şi indirect arealul subcarpatic Govora se află în faza distrugerii structurilor specifice, etapă în care văile se adâncesc continuu şi relieful suportă o fragmentare accentuată, atât la suprafaţă, cât şi în adâncime (Badea, 1966, 4).

Adâncirea reţelei hidrografice în cuvertura pietrişurilor s-a desfăşurat ritmic şi în câteva faze distincte. În prima fază s-au trasat liniile de curgere a principalelor văi. Apoi, a urmat „faza eroziunii eroice” (Mihăilescu, 1945, p. 4), care, probabil, corespunde Pleistocenului inferior. A urmat Pleistocenul mediu, timp în care au fost sculptate terasele (începând cu nivelul de 180 – 200 m alt. relativă). În Pleistocenul superior Valea pârâului Govora se adânceşte mult şi sunt sculptate terasele inferioare. În amonte de confluenţa cu pârâul Hinţa, valea formează un sector scurt de chei într-o bară de tufuri vulcanice(Ghiţă, 2007, 71).

   Mobilitatea actuală a reliefului este însoţită de apariţia a numeroase forme de relief specifice litolo-giei (depozite de tufuri vulcanice şi marno – argiloase). Astfel, pe tufurile vulcanice dacitice (cunoscute şi sub numele de „cinerite”, roci magmatice prin natura lor mineralogică şi sedimentare prin modul de formare), cât şi pe depozitele marno – argiloase s-au dezvoltat diverse tipuri morfologice  de relief: torenţi, abrupturi, hornuri, badlands-uri, arene, ultimele specifice tufurilor vulcanice (Bălteanu, 1978, 5).

Principalele forme de relief din arealul Băile Govora sunt reprezentate de un sistem de interfluvii şi văi. Interfluviile existente în Subcarpaţii Getici (Subcarpaţii Vâlcii) sunt principale şi secundare (mult mai numeroase decât primele).

Teritoriul oraşului Băile Govora cuprinde componente ale interfluviilor principale Otăsău – Govora şi Govora – Olăneşti, cu orientare generală nord-vest – sud-est, cu înălţimi ce scad treptat pe aceeaşi direcţie, cât şi de la nord spre sud. Acestea sunt rezultatul modelării Cuaternare stimulată de fazele orogenezei Valahe, cât şi de mişcările neotectonice(Dinu, 1987). 

Formaţiunile sedimentare ale Depresiunii Getice s-au depus peste un fundament care ţinea de Carpaţii Meridionali şi care s-au scufundat la începutul Senonianului, după faza de cutare a acestora. Sedimentele depuse de marea care a invadat Depresiunea Getică pot fi considerate post-tectonice faţă de faza principală de cutare. Din aceste motive, ele n-au fost afectate decât parţial, pe zone restrânse, de mişcările orogenice ale paroxismelor terţiare.

Harta neotectonicii din Atlasul geografic al R.S.România, Ed. Academiei (1975), include arealul studiat în teritoriile cu mişcări verticale pozitive, manifestate în Pliocenul superior şi Cuaternar.

   Harta mişcărilor crustale verticale recente din România, scara 1:1.000.000, I.G.G. Buc., Ed. Acad., (Visarion şi colab., 1977) prezintă zona ca fiind afectată de ridicări crustale cu intensităţi de + 0,2 – + 0,5 mm /an. Pe aliniamentul Brezoi – Olăneşti – Govora sunt identificate epicentre ale unor seisme locale cu magnitudini de 3 – 4 grade Ricther, la adâncimi de 10 – 15 km.

Hipsometria, fragmentarea reliefului, panta şi expoziţia versanţilor reprezintă elementele definitorii ale reliefului actual.

a) Hipsometria reliefului din arealul Băilor Govora arată că acesta se desfăşoară între alt. de 270 m (lunca pârâului Govora – la Gătejeşti) şi 534,5 m (Vf. Baba Floarea), având o amplitudine de 264, 5 m. Relieful cu altitudini cuprinse între 400 – 600 m este întâlnit în: Dl. Piscupia, Dl. Mare, Dl. Tătaru, Dl. Curături, Dl. Păuşeşti. Aceste înălţimi izolate sunt „martori de eroziune, spaţii rămase peste timp dintr-un nivel mai vechi înalt şi mai extins unde eroziunea a acţionat când lent, când violent, reducându-l”. Relieful cu altitudini cuprinse între 200 – 400 m se desfăşoară de-a lungul Văii Govora şi Văii Hinţa. În cadrul acestor trepte de relief, văile (Govora, Hinţa) se lărgesc formând bazinete depresionare de obârşie (Valea Hinţa) şi lărgiri caracteristice culoarului depresionar (Valea Govora).

b) Fragmentarea reliefului se impune prin: densitatea fragmentării şi adâncimea fragmentării reliefului. Densitatea fragmentării reliefului în arealul ocupat de Băile Govora are valori cuprinse între 4 – 6 km/km², fără a fi absente şi valorile de 6 – 8 km/km² şi chiar între 0 – 2 km/km².

Adâncimea fragmentării reliefului de la un loc la altul are valori diferite. Astfel, valorile de 200 – 250 m sunt înregistrate în Dl. Piscupia. În culoarul Govorei, acest element morfometric are valori cuprinse între 50 – 200 m, cât şi sub 50 m (lunca şi terasele pârâului Govora).

c) Pantele versanţilor au evoluat într-un diapazon cuprins între 1 – 45⁰. Pantele sunt într-o strânsă evoluţie cu adâncimea fragmentării reliefului, dar şi cu tipologia rocilor din zonă.

Pantele cu înclinări cuprinse între 1-5⁰ sunt caracteristice culoarului Govora, platourilor netezite şi jumătăţii de est a bazinetului depresionar de obârşie Băile Govora, iar cele cu valori de 5-10⁰ jumătăţii de vest a aceluiaşi bazinet depresionar, cât şi conurilor de dejecţie.

Versanţii cu pante între 15 – 25⁰ au o largă răspândire, ele afectând dealurile cu o succesiune variată de roci moi (marne, argile, nisipuri, tufuri vulcanice).

Valori mari ale înclinării pantelor, între 25 – 45⁰, se întâlnesc în jumătatea superioară a versanţilor, în cadrul râpelor de desprindere, a alunecărilor şi ale prăbuşirilor de teren, în perimetrul ravenelor, cât şi al malurilor abrupte.

d) Expoziţia versanţilor, în paralel cu succesiunea anotimpurilor şi tipul de climă, dar mai ales  topo-climatele, reprezintă factori importanţi în determinarea aportului de insolaţie. Având în vedere expoziţia versanţilor, în zonă, se disting mai multe regimuri de însorire – umbrire: nordică, sudică, estică şi vestică. Cele mai mari suprafeţe din perimetrul staţiunii au expunere sudică şi estică, dar şi nordică, iar versanţii cu expunere vestică ocupă suprafeţe reduse. Expoziţia versanţilor impune încălzirea diferită a suprafeţelor, influenţează rezervele de apă din sol, impunându-se, astfel, mai multe tipuri de topoclimate.

Interfluviul principal Otăsău – Govora are o lungime totală de cca. 25 km, cu orientare sud – est, cu o succesiune de vârfuri şi şei largi şi joase, situate la alt. abs. de 500 – 550 m. În arealele unde aflorează conglomerate şi gresii, vârfurile care se impun sunt: Dl Sorbetu (550 m), Dl. Piscupia (524 m), Dl. Păuşeşti (500 m), Dl. Baba Floarea  (534 m). Interfluviile secundare ce se desprind spre pârâul Govora cu dezvoltări sinuoase au lungimi de 3 – 5 km şi încadrează staţiunea Băile Govora, la nord prin dealurile: Stogşor (360 m), Turcu (403 m), Tătaru (375 m), Malul Corbului (407 m), iar la sud, dealurile: Baba Floarea (524 m), Curăturile (480 m), Dealul Mare (450m).

Interfluviul principal Govora – Olăneşti este prezent prin Dl. Coasta Mare (538 m) ce flanchează spre nord satul Gătejeşti.

Principalele văi ce drenează teritoriul oraşului sunt: Govora şi Hinţa. Valea Govora este rezultatul acţiunii de eroziune a pârâului cu acelaşi nume, sculptată între interfluviile principale Govora – Otăsău şi Govora – Olăneşti, pe o lungime totală de 28 km (din care 26 km suprapunându-se unui sinclinal). Pe parcursul său pârâul are numeroase meandrări, lărgiri (mai ales în punctele de confluenţă) şi uşoare schimbări de direcţie (la Gătejeşti şi Govora-sat). În spaţiul oraşului Băile Govora, valea este largă, un adevărat segment de culoar depresionar, ce se dezvoltă atât spre NV până la Stoeneşti, cât şi spre SE până la confluenţa cu Oltul.

Valea Hinţa, rezultată prin eroziune, exploatând prezenţa unui sinclinal secundar, formează un bazinet depresionar de obârşie, în care este aşezată staţiunea propriu-zisă Băile Govora.

Văile secundare au în partea superioară (pe culmile interfluviilor) şei joase şi largi (spre Ocniţa, Frânceşti, Păuşeşti-Otăsău, Stoeneşti-Bârlogu).