Oraşul Băile Govora – Studiu introductiv

Au urmat investitori, arhitecţi peisagişti, ingineri constructori, comercianţi, jurişti, societăţi, corporaţii, firme, meteorologi, geografi, arheologi, istorici, teologi, sociologi, economişti, jurnalişti, redactori, scriitori, oameni de artă, actori, muzicieni, politicieni, militari şi civili, români şi străini, simpli turişti, individual şi în grupuri organizate, care au făcut sondaje şi foraje, săpături, schiţe şi fotografii, analize de laborator, aplicaţii practice, studii şi cercetări, asupra apelor minerale şi efectelor lor curative de aici, a solului şi subsolului, a reliefului, a compoziţiei aerului, elementelor şi fenomenelor meteorologice, climei, florei şi faunei, a peisajului, a mediului natural şi antropic, a istoriei locurilor, tipurilor de arhitectură a construcţiilor, demografiei, comerţului, datinilor şi obiceiurilor, ocupaţiilor locuitorilor etc. Toţi aceştia au realizat hărţi, planuri şi proiecte pentru construcţii balnear-turistice, amenajări peisagistice, instalaţii şi lucrări edilitar-gospodăreşti, precum şi lucrări ştiinţifice de specialitate şi de popularizare, ghiduri medicale şi turistice, albume şi ilustrate, articole pentru reviste şi ziare, reportaje pentru radio şi televiziune, în care au prezentat frumuseţea locurilor, binefacerile tămăduitoare şi efectele medicale şi curative ale apelor minerale, aerului puternic ionizat, odihnitor şi liniştitor din staţiunea balneară Băile Govora.

Primul medic care încearcă, prin aplicaţii practice şi observaţii directe, să studieze pe propria persoană şi pe pacienţi colaterali şi să descrie în lucrări ştiinţifice, dar şi de popularizare, efectele curative şi tămăduitoare ale apelor minerale de la Băile Govora, a fost generalul doctor Nicolae Popescu-Zorileanu, cel care a fost primul medic director al staţiunii Govora-Băi, între anii 1886-1914.

Studiul şi analiza efectelor curative ale apelor minerale şi confirmările analizelor de laborator făcute în laboratoarele Universităţii din Bucureşti şi Sorbona din Paris, începute în anul 1886, s-au concretizat abia în anul 1903, prin coordonarea şi tipărirea periodicului „Govora – buletin al staţiunii balneare Govora”, în care erau publicate reclame, indicaţii de tratament şi liste cu vizitatori. În anul 1904, se tipăreşte primul ghid medical al staţiunii – Govora şi chestionarul ei, iar în anul 1908, eforturile ştiinţifice ale medicului-director se concretizează în prima lucrare de amploare despre Băile Govora, în limba franceză, Govora et ses eaux minerales (Govora şi apele sale minerale), apărută la Imprimeria şi Litografia J. Ventre, Nice – Franţa, unde sunt descrise pe larg, în urma unei experienţe de peste 20 de ani, tipurile de ape minerale, compoziţia, metodele folosite în aplicarea lor pe diferite categorii de bolnavi, efectele curative şi benefice ale acestora.

Activitatea ştiinţifică şi de manageriat la Băile Govora, a doctorului N. Popescu-Zorileanu, s-a încheiat în anul 1914, printr-un Raport înaintat Societăţii Balneare Govora-Călimăneşti, în care autorul descrie rezultatele noilor analize făcute apelor minerale din staţiune, precum şi unele măsuri necesare dezvoltării în continuare a staţiunii.

Societatea Balneară Govora-Călimăneşti, care a luat în concesiune staţiunea în anul 1910, pe o perioadă de 40 ani, contribuie şi ea, în perioada interbelică, la cercetarea şi popularizarea apelor minerale şi a mediului natural din staţiunea Băile Govora, ajutând la tipărirea lucrării conf. univ. dr. Fl. Sărăţeanu despre Izvorul Ferdinand, precum şi la realizarea unei lucrări de Climatologie a Băilor Govora, realizată de Cesianu, inspector la Institutul Meteorologic Bucureşti, în anul 1937 (DJVAN, F.S.G-C., dos. nr. 51 / 1937). În aceeaşi perioadă, 1932, apare lucrarea România Balneară şi Turistică, realizată de Emil Ţeposu şi dr. Valeriu Puşcariu, în care aceştia situează staţiunea Băile Govora printre staţiunile balneare cele mai căutate din România, datorită efectelor binefăcătoare ale apelor sale minerale, ale peisajului minunat dat de aspectul sălbatic, şi ale aerului curat şi puternic ionizat din zonă, precum şi de condiţile deosebite ce le oferă aşezămintele balneare de aici.

Deşi  aparţine domeniului literar, este de menţionat Viaţa romanţată a Băilor Govora, a lui Bogdan Amaru, în care, printre altele, se scrie: „La dreapta şoselei, o bisericuţă străveche îngenunchiată pe un dâmb – pe care localnicii o numesc Troiţa – ne arată cu braţul unei turle fundătura unde stau ascunse Băile Govora. La stânga, apa Hinţei se prelinge pe lângă regimentele de sălcii şi verdele grădinii de zarzavat” (Apud Mecu, 2008, 2). După al doilea război mondial, când staţiunea Băile Govora cunoaşte cea mai mare dezvoltare, studiile şi cercetările cu caracter medical, balneologic, arheologic, istorico-geografic, turistic, arhitectural şi sociologic, despre staţiune şi împrejurimi se înmulţesc.

Un studiu aprofundat asupra factorilor curativi şi tratament balneo-climatic din staţiunea Băile Govora se va materializa de către I. Stroescu şi D. Stroescu, în lucrarea Govora – factori curativi, tratament balneo-climatic, 1957, în care sunt prezentaţi în detaliu factorii curativi naturali şi procedeele medicale, indicaţi în tratamentul balneo-climatic pe tipuri de afecţiuni. Acesta este completat de articolul lui Marian Popescu, „Indicaţia procedeelor crenoterapeutice în afecţiunile căilor respiratorii în staţiunea Băile Govora”, 1983.

Lucrări în domeniul medical şi balneologic sunt realizate şi de alţi slujitori ce au depus jurământul lui Hypocrate. Astfel, dr. Virgil Geiculescu, medic şi director al staţiunii Băile Govora, timp de aproape 20 de ani, în urma experienţei căpătate zi de zi în cabinetul medical şi la baza de tratament, a realizat lucrarea Bioterapia, editată şi reeditată în două volume, la cinci edituri din Bucureşti, Iaşi şi Craiova, prima ediţie în anul 1988, lucrare ce-i încununează întreaga carieră, îmbogăţind în acelaşi timp şi bibliografia de specialitate a staţiunii Băile Govora. La aceasta se adaugă şi cele peste 117 lucrări ştiinţifice, comunicări, articole şi referate susţinute cu ocazia numeroaselor consfătuiri, simpozioane şi congrese la care a participat, parte dintre ele publicate în reviste de specialitate şi de popularizare turistică, broşuri şi ziare din ţară şi de peste hotare.

Cercetări medicale şi balneologice în staţiunea Băile Govora au făcut şi prof. univ. dr. Şt. Nicolau, prof. univ. dr. Danielopolu, prof. univ. dr. Băltăceanu, prof. univ. dr. P. Niculescu, conf. univ. dr. Fl. Sărăţeanu, g-ral dr. C. Iliescu, dr. P.I. Popovici, dr. V. Teodoru, dr. V. Pănciulescu care, prin rezultatele pozitive obţinute, au contribuit la cunoaşterea şi popularizarea staţiunii în ţară şi străinătate.

În domeniul cercetării istoriei, arheologiei, culturii, obiceiurilor şi datinilor locale, un loc aparte îl ocupă pr. paroh Gh. Petre-Govora care peste 80 de ani din viaţă, din cei 102 pe care i-a trăit, a realizat o operă de o valoare ştiinţifică şi culturală exemplară, o parte apreciabilă din aceasta, fiind dedicată zonei Govora: Descoperiri arheologice din epoca fierului în judeţul Vâlcea (Gătejeşti-Govora (1979), „Govora – de la primii oameni la contemporani” (2001), „Pravila bisericească de la Govora” (o aducere la zi a Pravilei Mici, tipărită la Mănăstirea Govora în 1640, revizuită şi publicată cu caractere latine de Academia Română în 1884, adusă la zi de pr. Gheorghe I. Petre-Govora la anul 2004) etc.(Deaconu, 2010, p. 32).

O anumită contribuţie privind cunoaşterea istoriei locale, o aduce şi Aurelian Sacerdoţeanu, prin articolul „Hinţa şi Glodul două sate dispărute din Vâlcea”, 1968.

În ultimele decenii ale secolului al XX-lea şi în cele de început ale secolului al XXI-lea, despre Băile Govora apar numeroase articole publicate în reviste de specialitate, în presa centrală şi locală, lucrări de popularizare generale şi speciale, mai ales în domeniul turismului balnear şi turismului de masă, precum şi lucrări monografice şi literare. Sunt de menţionat studiile: Băile Govora, al lui Mihai Ogrinji (1985) şi Un secol la Băile Govora, al dr. V. Geiculescu (1986), la rubrica „Dicţionarul staţiunilor din revista România pitorească”; Călimăneşti, Căciulata, Băile Olăneşti, Băile Govora, realizată de Costin Ştefănescu şi Al. Gârneaţă (1968); Oraşe şi privelişti, GOVORA şi OLĂNEŞTI (1968), Ghidul staţiunilor balneoclimaterice din România, alcătuit de I. Munteanu, C. Stoicescu, I. Grigore (1978), Vâlcea – ghid turistic şi Băile Govora, Băile Ocnele Mari, realizate de Vasile Berbece şi colab.(1978, respectiv – 1982); Sănătate pentru fiecare. Staţiunile de odihnă şi tratament balnear”, realizată de Consiliul Central al U.G.S.R. (1982);  dr. V. Dinculescu, ing. C. Petraru, Băile Govora – staţiune balneo-climaterică (1992);  V. Dolfi, M. Mecu, R. Geiculescu şi pr. C. Matei, Băile Govora – ghid turistic (2009).

Constantin Deaconu, în cartea sa Govora – Arhitectură în peisaj (1999), face o minuţioasă radiografie arhitecturală, interioară şi exterioară, a principalelor obiective balneare şi turistice din Băile Govora (Hotelul Palace, Stabilimentul Băilor, Hotelul Balneara, Parcul Central, Biserica Sf. Ioan Botezătorul ş.a.).

La capitolul monografii, se înscriu Monografia sociologică a oraşului Băile Govora, realizată de prof. univ. Dumitru Otovescu-coordonator, împreună cu două grupuri de studenţi ai Universităţii din Craiova, şi Băile Govora – date şi imagini în timp (schiţă monografică), întocmită de M. Mecu, V. Dolfi, R. Geiculescu (2008). În anul 2009, la Editura SITECH din Craiova, a apărut – sub egida Institutului de Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu Plopşor” din Craiova, al Academiei Române – Dicţionarul istoric al localităţilor din judeţul Vâlcea. I – Oraşele, alcătuit de un colectiv de cercetători doljeni şi vâlceni, coordonat de Dinică Ciobotea şi Cezar Avram. Oraşului Băile Govora, îi sunt închinate 11 pagini (143-154).