Palatul Administrativ din Suceava/The Administrative Palace of Suceava

iulie 3, 2024 by

Istorie Locala

Aşezare

Palatul Administrativ din Suceava se află pe Strada Ştefan cel Mare, vizavi de Biserica romano-catolică Sfântul Ioan Nepomuk. Pe celelalte trei laturi, edificiul este mărginit de Strada Libertăţii, Strada Vasile Bumbac şi Aleea Nucului. În imediata vecinătate se întind două dintre parcurile oraşului: Parcul Central (astăzi purtând numele profesorului Ioan Nemeş) şi Parcul Drapelelor.

Istoric

Palatul Administrativ din Suceava a fost construit între anii 1903-1904 în perioada conducerii administraţiei oraşului de către primarul Franz Des Loges. Clădirea urma să adăpostească administraţia orăşenească a Sucevei. Până atunci, Primăria funcţiona în clădirea actuală a Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”. Proiectul clădirii a fost realizat de arhitectul vienez Peter Paul Brang (1852-1925).

Începând din 1990, în Palatul Administrativ din Suceava se află sediul Prefecturii şi a Consiliului Judeţean Suceava.

În anul 2006, clădirea Palatului Administrativ din Suceava a suferit lucrări de reparaţii capitale. Cu această ocazie, au fost înlocuite geamurile din lemn cu geamuri termopan din lemn stratificat, au fost igienizate şi zugrăvite interioarele.

Arhitectură

Palatul Administrativ din Suceava a fost construit în stil baroc, având subsol, parter şi două etaje. Clădirea este din zidărie de cărămidă şi acoperită cu olane. Edificiul avea iniţial o formă de „L”, iar astăzi, ca urmare a lucrărilor din anii '60 ai secolului al XX-lea, are formă dreptunghiulară, cu o curte interioară închisă.

Faţada principală este impresionantă ca arhitectură. La nivelul parterului, este acoperită cu paramente cu bosaje ce încadrează ferestrele. În mijlocul clădirii se află un turn cu ceas, înălţat cu mult peste acoperişul mansardat din care rasuna din ora in ora cantecul ‚Stefan , Stefan Domn cel Mare’ . Iniţial, pe clădirea turnului (între etajele doi şi trei) era sculptată vechea stemă a oraşului. În partea stângă se află un foişor de tip muşarbieu, închis pe verticala celor două etaje şi terminat cu un turnuleţ închis. În partea dreaptă iese în relief un corp terminat la partea superioară cu un fronton baroc în trei registre, decorat cu stema Bucovinei. Ferestrele sunt terminate în arc semicircular, cele de la etajul întâi având deasupra lor frontoane triunghiulare.

Edificiul are 72 de încăperi, remarcându-se sala mare de şedinţe de la primul etaj, care are practicate în peretele corpului decroşat trei ferestre întinse pe înălţimea a două etaje şi acoperite cu vitralii.

Material realizat de : Ungurean Anamaria

 

The Administrative Palace of Suceava

 

The Administrative Palace of Suceava is a baroque building which was built from 1903 to 1904 in Suceava to house the administrative authorities of the town. It is situated in the town center, on Stefan cel Mare street no. 36.

This edifice has been included on the list of historical monuments of Suceava county, developed in 2004, as "The Administrative Building of the town today, the Prefect`s Office and the Suceava County Council".

Currently, this building houses the Prefect`s office and the Suceava County Council.

Location

The Administrative Palace is located in Suceava, Stefan cel Mare Street, across the Roman – Catholic Church „St. John Nepomuk”. On the other three sides, the edifice is bordered by Libertăţii Street, Vasile Bumbac Street and Nucului Street. In the neighbourhood there are two city parks: Central Park (today named Professor John Nemeş) and Flags Park.

Background

The Administrative Palace of Suceava was built from 1903 to 1904 when the  administration of the town was run  by Mayor Franz Des Loges. The building  used to house the Municipal Administration of Suceava. By that time, the Town Hall used to operate in the current building housing "Ciprian Porumbescu" College of Arts . The project of the building was carried out by the Viennese architect Peter Paul Branga (1852-1925).

From 1990, the Administrative Palace of Suceava housed the Prefect`s Office and Suceava County Council.

The heavy repair works of the Administrative Palace of Suceava occured in 2006. On this occasion, the windows which was made of wood were replaced with double panne glasses of laminated wood and the interiors were cleaned and painted.  

Architecture

The Administrative Palace of Suceava was built in Baroque style, including abasement, ground floor and two upper floors. The building is made of brick and roofed with tiles.  Originally, it was "L"-shaped, but today, as a result of the works in the 60s of the 20th century, itwasbuilt in a  rectangular shape with a closed backyard.

The main facade of the building has an impressive architecture. On the ground floor, the building is covered with bossages framing the windows. In the middle of the building there is a clock tower, raised far above the attic roof from where the citizens in Suceava can hear  hourly the song „Ştefan, Ştefan Domn cel Mare” ( English- “Stephen, Stephen, the Great Lord” ) '. Originally, on the tower building (between the second and third floor) the old coat of arms of the town was carved. On the left side of the building there is a belvedere built in „Mashrabiyas” style closed upright of the two floors and finished with a closed tower. On the right side, a building finished on its upper part with a three registers Baroque gable decorated with the coat of arms of Bukovina standsout. . The windows are  finished in round arched windows, those on the first-floor having triangular gables above them.

The building has 72 rooms, the most impressing being the large meeting room on the first floor, which has inside the unhooked frame of the wall three large windows placed on two floors and covered with stained glasses.

Powered by:Ungurean Anamaria

Written By

Istorie Locala

Istorie Locala

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *