Partenie Cosma – susţinător al instituţiilor culturale româneşti

Platforma morală şi profesională pe care Partenia Cosma şi –a creat-o îl recomandă ca pe o personalitate distinctă a elitei româneşti de la sfârşitul de secolului al XIX-lea şi începutul veacului următor a căror viaţă publică a fost dominată de problema statului românilor în monarhia austro-ungară, ridicarea lor culturală şi economică, egalizarea lor politică cu naţiunile monarhiei bicefale şi, mai apoi, de proeiectul politic major, realizarea României Mari.Remarcabila carieră profesională, calitatea manifestărilor sale din viaţa publică, de pe tărâm politic, religios şi cultural, se datorează unei solide şi temeinice pregătiri intelectuale începută în Beiuşul natal, unde în 1885 absolvă liceul greco-catolic, şi desăvârşită la Budapesta. După un scurt intermezzo la seminarul din Arad unde nu se adaptează, abandonează studiile teologice, orientându-se spre laicul şi pragmaticul domeniu juridic. În 1861 va finaliza studiile la Facultatea de Drept a Universităţii budapestane, luându-şi diploma de avocat în drept comercial şi cambial. Încă din vremea studenţiei se remarcă printre tinerii români de perspectivă, şi-l regăsim, astfel printre angajaţii cabinetului de avocatură a lui Emanoil Gojdu, „unde i se oferă prilejul să cunoască toate personalităţile marcante ale luptelor noastre politice”, „să prindă un viu interes pentru frământările românilor şi să fie în curent cu stratagema luptătorilor”1.

                Este perioada în care este cooptat printre colaboratorii sau în redacţia un importante ziare ale intelectualităţii româneşti precum Telegraful Român şi Concordia, pentru care scrie relatări ale dezbaterilor din parlamentul maghiar. Principialitatea, determinarea, respingerea şovăielilor sau atitudinilor duplicitare, deschiderea cu care-şi asumă punctele de vedere sunt trăsături ale caracterului său care-l fac, încă de pe acum, să adopte atitudini tranşante atunci când acţiunile şi convingerile celorlalţi vin în contradicţie cu ale sale. Astfel, deşi intrat de curând în redacţia Concordiei o părăseşte, neacceptând atitudinea indecisă a întemeietorului său, Sig. Papp, care „oscila între intransigenţa luptătorilor români şi politica guvernelor maghiare”2.

                   Reîntors acasă, se stabileşte la Beiuş şi îşi deschide un cabinet de avocatură, impunându-se în scurtă vreme în rândul societăţii româneşti din Bihor. Devine avocatul domeniilor episcopeşti greco-catolice, numit în această funcţie de episcopul de Oradea dr. Iosif Papp-Silagyi şi, totodată, se lansează pe arena politicii militante, fiind ales deputat în parlamentul maghiar, reprezentând circumscripţia Beiuşului şi Partidul Naţional Român timp de trei legislaturi, 1872 – 1881. Implicarea în viaţa politică a venit ca o extindere firească a interesului său pentru situaţia românilor transilvăneni, ca o necesitate a omului de excepţie, care nu se poate gândi doar la realizarea de sine separat de destinul poporului din care face parte. Acest popor avea, la vremea respectvă, nevoie de toată priceperea şi energiile elitelor ridicate din rândurile sale pentru a-şi marca explicit năzuinţele şi a acţiona pentru împlinirea acestora, tratamentul egal cu celelalte naţiuni ale ţării şi conservarea identităţii naţionale în faţa agresivei politici de maghiarizare promovată de autorităţile maghiare                 

           Fulminantele şi logicele discursuri parlamentare dovedesc autonomia şi intransigenţa gândirii politice a lui Partenie Cosma şi stau mărturie pentru admirabila luptă dusă de acesta pentru drepturile românilor. Pentru exemplificare rezumăm câteva fraze dintr-un discurs ţinut în Parlamentul maghiar la 5 mai 1879, în problema legii învăţământului. „ Scopul proiectului de lege – afirmă Partenie Cosma – este maghiarizarea naţionalităţilor, deşi nici un om serios nu crede că toate popoarele Ungariei să devină de aceeaşi limbă. Cu toate că legea e permisivă, ea devine imperativă când indică executarea; dispoziţiile de aplicare ale legii pretind categoric predarea limbii maghiare, nu numai în şcolile statului, dar şi în cele confesionale, susţinute de particulari şi biserici. Raportul legii crede că prin limba maghiară se poate infiltra în suflete patriotism, ca şi când în trecut – fără a fi obligaţi să înveţe limba maghiară – n-ar fi fost patrioţi. Înveţe ungureşte cine vrea. Asimileze-se cine vrea, pe cale naturală, nu prin silă. Volenti non fit injuria”3. Tonul discursului său face notă discordantă cu linia oficială adoptată de partidul din care făcea parte, adept al activismului politic, cu recunoaşterea integrităţii Ungariei.

           Încheierea activităţii sale parlamentare în 1881 nu a însemnat finalul implicării politice nemijlocite. Până în 1884 îl regăsim pe arena politică internă, jucând un rol important în unificarea celor două partide politice româneşti, deoarece considera necesare, utile şi posibile „acţiuni comune politice naţionale, pe baza solidarităţii în general”, întrebuinţând „mijloace legale de luptă pe baza legilor existente”4. Acest fapt îl va propulsa în funcţia de preşedinte al proaspăt unificatului Partid Naţional Român. Politician temperamental, Partenie Cosma nu ezită să acţioneze radical, renunţând la funcţia de preşedinte al PNR, când convingerile sale activiste nu mai rezonează cu majoritatea pasivistă din partid. În 1 iunie 1884 ţine un ultim discurs la Conferinţa naţională de la Sibiu, în care face un aspru rechizitoriu politicii guvernamentale maghiare în Transilvania, subliniind abuzurile şi ilegalităţile şi concluzionând ironic „Un singur progres s-a făcut – o performaţiune într-un grad fără exemplu la alte state civilizate, în ceea ce priveşte urcarea sarcinilor publice şi executarea lor”5.

           Retras din viaţa politică militantă, Partenie Cosma se dedică, energic şi lucid, consolidării poziţiei Băncii Albina al cărei director executiv a fost între 1886-1915. Sunt anii celor mai frumoase realizări ale acestei prime instituţii bancare româneşti din Transilvania, succese datorate şi indiscutabilelor calităţi ale conducătorului său, fapt ce-l proiectează pe acesta în rândul personalităţilor de primă mărime ale epocii6. Stabilit la Sibiu, punctul cultural-politic central al românilor transilvăneni, din 1876, după ce se căsătorise cu Maria Roman din Mizieş şi devenind astfel rudă cu mitropolitul Miron Romanul, Partenie Cosma îşi continuă cariera de avocat, consolidându-şi situaţia materială şi statutul profesional. Prestigiul de care se bucură în societatea românească explică firesc, cooptarea sa printre funcţionarii Băncii Albina, calitate în care se remarcă prin rapida şi radicala reorganizare a serviciului contencios, şi impunerea în funcţia de avocat şi jurisconsult al băncii. Este o fastă perioadă de acumulări profesionale, dar şi una de apropiere de realitatea lumii rurale româneşti, situaţia social-economică, culturală a ţăranului român, devenit client al băncii, de vederile politice, nevoile şi aspiraţiile acestuia.

         Rigoarea şi disciplina în muncă, transparenţa deciziilor, stimularea performanţei colaboratorilor, limpezimea simţului practic al realităţilor economice sunt dimensiunile care au conturat personalitatea bihoreanului ajuns director – executiv după moartea fondatorului acesteia, Visarion Roman. Viziunea economică a lui Partenie Cosma a determinat consolidarea poziţiilor instituţiei financiare româneşti în cadrul sistemului bancar din monarhia austro-ungară şi conturarea unui drum propriu, definit de un registru divers şi prosper de operaţiuni financiare: scontul cambial, lombardul, împrumuturile ipotecare, creditul cambial cu acoperire ipotecară, creditul în cont-curent şi împrumuturile pe produse, creditele personale ţărăneşti,depunerile spre fructificare, reescontul 7.  Această politică de creditare, particulară şi originală, este ancorată în realitatea nivelului şi aspiraţiilor de dezvoltare socio-economică şi cultural-politică a românilor transilvăneni. Chiar dacă domeniul care l-a impus în conştiinţa posterităţii a fost cel economic, Partenie Cosma afirmâdu-se ca un excelent finanţist şi conducător de bancă, într-o perioadă dificilă pentru afirmarea naţiuni române Transilvania, el a fost solicitat să activeze în mai multe domenii deoarece societatea avea nevoie de strădania, munca, talentul, experienţa şi prestigiul său. Unul dintre aceste domenii a fost cel bisericesc. Aici implicarea sa se remarcă îndeosebi în organizarea bisericească, din postura de membru în consistoriul Mitropoliei Ardealului.
Neacceptarea echivocului şi opţiunea pentru limpezimea oricărei situaţii, mai ales atunci când era vorba de statuarea unor regulamente de funcţionare, reiese din totalitatea intervenţiilor sale consemnate în protocoalele congreselor naţional bisericeşti şi ale sinoadelor eparhiale de la Arad şi Sibiu. Remarcabilă a fost intervenţia sa în sinodul de la Arad unde, în 1870, pledează pentru independenţa preoţilor, neimplicarea lor în alte domenii de activitate, în alte funcţii laice. Îşi justifică poziţia invocând complexitatea pregătirii intelectuale şi vocaţia pe care preotul trebuie s-o aibă. Activităţile pe care îndrumarea spirituală a credincioşilor o cereau erau numeroase şi reclamau o implicare continuă. „… considerând cum că agendele preoţilor sunt atât de numeroase, încât se cere o activitate neobosită şi continuă, ca cei înzestraţi cu oficiul preoţesc să-l poată împlini; considerând, că cei înzestraţi cu oficiile bisericeşti trebuie să fie scutiţi de orice influenţă streină, considerând, în fine, cum că canoanele nu conced ca o persoană bisericească să primească onoruri lumeşti, să decide cum că orice oficiu lumesc e imcompatibil cu oficiul bisericesc”8.
          Aceleaşi protocoale ale congereselor eparhiale reţin poziţiile lui Partenie Cosma referitoare la retipărirea cărţilor bisericeşti cu caractere latine, la proiectul de lege care intoducea obligativitatea limbii maghiare în şcolile confesionale şi propunerea adresată „Ministerului de culte şi Instrucţiune” pentru acceptarea între funcţionarii acestuia a „unor bărbaţi otodocşi de naţionalitate română, care cunoscând bine afacerile bisericii şi însuşirile credincioşilor ei, să poată contribui cu cunoştinţele lor speciale la revolvirea corectă a chestiunilor noastre bisericeşti şi şcolare”9. Episcopul Roman Ciorogariu sintetizează contribuţia lui Partenie Cosma la viaţa bisericii româneşti din Ardeal spunând „Personalitatea superioară i-a creeat o poziţie dominantă în corporaţiile noastre bisericeşti. Toate câte s-au făcut în viaţa noastră bisericească, constituţională printr-însul s-au făcut şi fără de dânsul nu s-a făcut nimic, din câte s-au făcut”10.
           Partenie Cosma a făcut şi operă de mecenat a cărei beneficiari au fost tinerii care doreau să studieze, şcolile, bisericile, diferitele reuniuni şi asociaţii culturale româneşti din Transilvania. Implicarea personalităţilor de forţă ale românilor în acest domeniu era vitală deoarece pentru susţinerea instituţiilor culturale româneşti fondurile proveneau din donaţiile şi subscripţiile făcute de particulari şi băncile româneşti. Guvernele de la Budapesta nu alocau fonduri pentru finanţarea lor, în ciuda faptului că societatea românească susţinea din plin bugetul ţării, ba mai mult vor iniţia măsuri legislative menite a obstrucţiona activitatea instituţiilor care conservau şi promovau specificul naţiunii române11.
           Din poziţia de director executiv al Băncii Albina, Partenie Cosma a continuat să susţină proiectele anterioare de finanţare a instituţiilor culturale româneşti, respectiv sume de bani acordate direct şcolilor din Oradea, Cluj, Abrud, Sibiu, Blaj, Târgul Lăpuş, Lugoj, Miercurea Sibiului, procurarea de material didactic, acordarea unor credite preferenţiale sau finanţarea asociaţiilor şi societăţilor culturale ( Astra, Societatea pentru fond de teatru român, Reuniunile femeilor din Sibiu, Lugoj şi Braşov, Reuniunea carpatină transilvană, Reuniunea pentru ştiinţele naturii, Fundaţia pentru ajutorarea ziariştilor români din Ungaria), achiziţionarea de cărţi, burse de studiu pentru elevi, finanţarea construirii clădirii unor şcoli, restaurarea sau edificarea unor lăcaşe de cult, ortodoxe şi greco-catolice, dar iniţiază şi altele noi. Cea mai cunoscută dintre acestea din urmă este „Masa studenţilor” din Sibiu, iniţiată în 1895 şi care şi-a propus „ ajutorarea a 50 studenţi români de la şcolile medii din Sibiu cu prânz gratuit”. Amplasată în clădirea băncii, „Masa studenţilor” va funcţiona timp de 21 de ani, de serviciile ei beneficiind 1030 dintre cei mai silitori elevi care studiau în şcolile sibiene. Tinerii bursieri vor avea parte şi de hrană spirituală, având ocazia să –şi completeze cunoştinţele de limbă şi istorie naţională, să înveţe cântece patriotice, obiective greu de atins deoarece toţi frecventau licee cu limbă de predare maghiară sau germană, citind şi întâlnindu-se în biblioteca românească întemeiată pe lângă „Masa studenţilor”, întemeiată şi dotată continuu cu cărţi de Banca Albina şi Astra. Printre bursieri s-au aflat Octavian Goga, Ioan Lupaş, Dumitru D. Roşca, Andrei Oţetea pentru a-i aminti doar pe tinerii excepţionali care s-au impus în cultura românească interbelică şi au jucat un rol important în lupta pentru desăvârşirea unităţii noastre naţionale12.

Viaţa lui Partenie Cosma s-a întins între două lumi despărţite de anul 1918. După peregrinările din timpul primului război mondial, se întoarce în Ardeal în 1919, iar Beiuşul, pe care l-a reprezentat nouă ani în Parlamentul maghiar, îl alege acum senator în Parlamentul României Mari. În 1923 se încheie o viaţă lungă şi exemplară, în plan personal, profesional şi de activism civic. O existenţă clădită cu efort continuu, o ascensiune profesională şi politică croită treptat, fără arderea etapelor şi bazată pe calităţi intelectuale şi morale indiscutabile, îi conferă lui Partenie Cosma puterea de model.

1 Teodor Neş, Oameni din Bihor 1848-1918, Tipografia Diecezană, oradea, 1937, p. 131

2 Ibidem, p. 132
3 apud, Teodor Neş, op. cit, p. 138

4 Teodor Neş, op. cit, p. 142

5 apud, Teodor Neş, op. cit, p. 143

6 Mihai Drecin, Banca „Albina” din Sibiu: instituţie naţională a românilor transilvăneni (1871 – 1918), Editura Dacia, Cluj Napoca, 1982, p. 83

7 Ibidem, p. 89-94

8 Teodor Neş, op. cit, p. 147

9 Ibidem, p. 149

10 Roman Ciorogariu, Zile trăite, Tipografia Diecezană Oradea, 1926, p. 499

11 Mihai Drecin, op. cit., p. 165

12 Ibidem, p. 167-168