Categorii

Pe drumul poştei şi al domniţelor din Berislăveşti, de Florea Niţă

iulie 3, 2024 by

Istorie Locala

Istorie locala

Sigur, aici pe aria geografică menționată. Și-aici e valoarea, fiindcă, această nouă lucrare a domnului Florea Niță devine o adevărată monografie spirituală a unei comunități umane, creatoare de cultură folclorică. Nu e doar o culegere de producții folclorice, ci și o creație de autor, cu deosebire în partea de legende. O exprimare concretă, la obiect, cu ritm și plăcerea relatării, face ca, mai ales colecția de legende, să se înscrie chiar într-un anume farmec de epocă. Sigur, prin capacitatea evocării, realizând chiar acel prezent durabil. E vorba, mai ales, de legendele toponimice. În întregul lor, conturează și fixează un topos, de neuitat, pe toată dimensiunea lui și proiecția, chiar cosmică, aș zice. Mai ales că reperul, dominant spațial, este masivul montan Cozia, cu înfățișarea lui de catedrală bizantină. Stă înălțat acolo între pământ și cer, dominând și infuzând veșnicie întregului spațiu din jur, de la Curtea de Argeș până la Olt, pe Drumul domnițelor valahe ce veneau aici, în vilegiatură, la ctitoria voievodală de la Cozia. Toate numirile celelalte de locuri, atât de pe Drumul domnițelor, cât și de pe Drumul Poștei, sau drumul roman, ce urcă de la castrul roman din Rădăcinești spre Dealul Groși, ca apoi să continue Valea Băiașului spre Câinenii de Argeș, pentru a coborî apoi tot pe Olt și a merge spre Transilvania, unde se întemeiase Ulpia Traiana Sarmisegetusa. Provincia romană se lega astfel într-un tot, aproape exact pe tiparul fostei Dacii. Și cine păstrează mai bine viul acela istoric decât legendele toponimice? Locurile, pe care au trăit și umblat oameni. Adică strămoșii, înaintașii care au pus nume locurilor pe care și-au dus existența și le-a țesut povestea nemuritoare. Sunt câteva, precum Legenda poienilor Ilina, Mălaia și Poienița cu fântână sau Legenda Feței Pandurului sau Legenda poienii preotesei și a Plaiurilor Haidor și altele. E un anume viu în toate, un continuu nemuritor. Sigur că aceste comori nestemate – cărora dl. Niță le spune și situri, își așteaptă încă cercetătorii, ca și castrul roman de la Rădăcinești. Partea a II-a a lucrării de față constă din cântece și strigături, dar și balade și cântece lăutărești. Aici consemnarea s-a făcut pe măsura desfășurării propriei vieți. Cu alte cuvinte, sunt cântecele și strigăturile de pe vremea sa. Unele cunoscute și nu întru totul specifice, dar care au circulat, cadrul de joc, de petrecere de nuntă. Și-aici, în a doua parte, cred că partea cea mai interesantă, dar și ca valoare documentară, e cea a textelor legate de ritualuri, precum orațiile de nuntă, bocetele și cântecele legate de sărbătorile de peste an, de la Nașterea lui Iisus – cu bogata creație a colindelor – Învierea Sa, trecând prin Florii, apoi Rusalii, până din nou spre Crăciun. Culegerea – fiindcă, de fapt, toată cartea este o culegere de creații populare, se încheie cu Jocurile copilăriei. Și acesta este un capitol foarte interesant de descris, mai ales că aceste jocuri sunt ale tuturor copiilor din lume. Și astfel, toate aceste creații folclorice, legate de țărâna unde dl. Niță a văzut lumina zilei, ca fiu al lui Niță Andrei Ion (zis Bălteanu) și al Mariei Bulbeș – fiica învățătorului Ion Bulbeș din Rădăcinești și Scăueni – prin publicarea lor, intră într-un circuit mai larg, care scapă uitării, și-aici e meritul, incontestabil, al celui care le-a adunat la un loc.

Ion POPESCU-TOPOLOG
Decembrie, 2017

______________________________________

Câteva cuvinte din partea autorului

M-am născut în 1940, la 4 iulie, din părinți necăjiți. Tatăl meu era agricultor și muncitor forestier, iar ca meserie tâmplar. Mama mea era casnică. Am absolvit patru clase primare, având învățătoare pe vestita Maria Oncete. Am fost coleg de clasă cu fiica ei Rodica, medic stomatolog, în prezent pensionară. Nu am avut norocul de a învăța mai departe. Tata era bolnav de hipertensiune și hernie, iar mama avea hipertensiune, ulcer varicos și multe alte boli. Tocmai în anul cînd am terminat 4 clase, 1950, mama avea deja patru operații, care după costaseră foarte mulți bani, iar eu a trebuit să fac pe gospodina în casă. În plus, Gimnaziul se făcea la Scoala Generală Jiblea sau Călimănești, la 12 kilometri distanță. De unde bani pentru gazdă, lemne, alimente, haine, cărți? Așa că m-am resemnat și am rămas acasă. Deși în clasele I-IV am luat premiul I, doamna Oncete (învățătoarea mea) mă încuraja și mă îndemna să citesc, în continuare. Din anul 1950 am început a citi tot felul de cărți din biblioteca personală a dânsei. Pe urmă, am mai avut doi prieteni de primară Vasile (Sile) Savu și Ștefan (Genu) Crăciunescu, care se școliseră la orașși-mi aduceau cărți din bibliotecile școlilor lor. Am continuat cu cititul și de la bibliotecile personale ale unor consăteni, dar și din cărțile bibliotecii personale, pentru că trebuie să spun că și părinților mei le plăcea cititul și cumpăraseră și ei cărți. Câteodată, cam de pe la 13 ani, am început a scrie unele însemnări, povestiri și tot ce se găsește în acest caiet. Unele sunt scrise de pe atunci, altele sunt ținute minte de mine și sunt scrise mai pe urmă. Iar legendele sunt adunate în tot parcursul viații mele. Deși am fost o persoană foarte inteligentă, am fost foarte ghinionist. Norocul s-a ținut departe de mine. La 14 ani am început să lucrez în pădure, sub ocrotirea tatălui meu și, după ce s-a îmbolnăvit tata, a fratelui meu Virgil Niță. Necazurile m-au ținut departe de școală. În anul 1960, am făcut o școală de scurtă durată de mecanici de funicular la Periș, aproape de București. Am început să lucrez ca mecanic funicularist în munții Boii și pădurea Groși și Alămanu. Între timp, am făcut clasele V – VIII la Școala nr. 5 din Râmnicu-Vâlcea, la fără frecvență, cu gândul de a continua mai departe, să învăț la liceu. Dar din păcate, când lucram în munții Boii, am avut un grav accident de muncă de pe urma căruia am și în prezent necazuri. Mintea mi-a rămas limpede, dar în rest norocul tot departe de mine a stat. Gândurile mele s-au ruinat. Au urmat mulți ani de suferință și pe urmă divorțul de prima soție, Maria. Am rămas cu o copilă de 2 ani și două luni, dar am avut noroc aici. Dumnezeu m-a dăruit cu altă soție, de data asta foarte bună, minunată, iubitoare și bună gospodină, Lina. M-a îngrijit cît am fost bolnav, mi-a îngrijit fetița, mi-a îngrijit părinții mei bolnavi. Asta a fost viața mea ghinionistă. Am povestit domnului profesor, scriitorul Ion Popescu Topolog, care m-a îndemnat să scriu Monografia comunei Berislăvești, 2012 și pe urmă să scriu tot ce este scris în mai multe caiete. Iată că mi se împlinește și dorința de a fi publicată și această carte, prin bunavoința mai multor oameni. Eu pot arăta la toți oamenii de cultură din județul Vâlcea că textele din monografie sunt scrise de mine, pe baza unor însemnări vechi scrise de mine și auzite de la alții, scrise de mine pe bază de documente transmise pe care le păstrez și pe bază de cărți istorice. Cât privește acest volum, la fel pot documenta, prin manuscrisele ce se găsesc în arhiva personală.

Cu mult respect, Florea NIȚĂ,
2014

_____________________________________

Editura „Mircea cel Bătrân”

Tipografia Puiu RĂDUCAN

Strada Tudor VLADIMIRESCU, nr. 89

Băile Olănești

Tel 0740 074 249/ 0720 009 884

E-mail puiuraducan51@yahoo.ro

Coperta: Cristian SIMA

Tehnoredactare: Mihail GLĂMAN

Redactor de carte: Felix SIMA

Coordonator lucrare: Valentin SMEDESCU

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României NIŢĂ, FLOREA I. Pe drumul poştei şi al domniţelor din Berislăveşti / Florea Niţă. – Băile Olăneşti: Editura Mircea cel Bătrân, 2018 ISBN 978-606-8979-00-7

F L O R E A N I Ț Ă
PE DRUMUL POȘTEI ȘI AL DOMNIȚELOR DIN BERISLĂVEȘTI
Culegere de povestiri, legende, strigături, colinde…