Pictorul Constantinos și Școala de zugravi de la Hurezi

Opera de artă, executată în tehnica al fresco, într-o variantă post-bizantină a stilului academic paleolog ne înfățișează un program iconografic cu o răspândire largă în mediul artistic atenian şi cretan din veacurile al XVI și al XVII-lea, introdus şi în pictura românească.

Anton Maria Del Chiaro, secretarul florentin al domnitorului, amintește în cartea sa despre Valahia, că unii meșteri zugravi învățau meșteșugul acesta de la pictorii moscoviți „cari sunt desăvârşiţi în această artă”.

Mărturiile scrise dar și stilul artistic ne indică faptul că la acest ansamblu au lucrat mai multe mâini, chiar dacă este evident că întregul decor este subordonat unei concepții unitare, pusă sub bagheta celui mai iscusit dintre ei; a lui Constantinos, sfătuit în permanență de luminatul voievod.

Referitor la pictura murală hurezeană, istoricul de artă Vasile Drăguţ opina: „Concepţia modernă răzbate şi din întreaga textură a picturilor murale, opera zugravului Constantinos şi a echipei sale de meşteri, semnificativă fiind înainte de toate redarea tot mai îngrijită a chipului uman şi apropierea de realitate”.Din toate influențele primite, arta brâncovenească nu a realizat un eclectism, ci o sinteză armonioasă, animată de un accent mai realist, adesea narativ, de ritmuri de linii şi sonorităţi de culori vii şi, în esenţă, de o conjuncţie mai proaspătă între cele cerești şi cele pământene.

În ceea ce privește monumentalitatea frescelor de la Hurezi, marele bizantinolog Charles Diehl afirma că:„[…]sunt printre cele mai remarcabile pe care le-a produs arta românească şi în acelaşi timp ele dovedesc continuitatea artei româneşti şi a artei bizantine, ele denotă strălucirea extraordinară pe care a dat-o artelor domnia lui Constantin Brâncoveanu”.

Lucrările la zidirea ansamblului monastic de la Hurezi, înscris în lista patrimoniului universal UNESCO din anul 1993, s-au încheiat în anul 1697. Domnitorul cumpărase moşia Hurezului încă de pe vremea când era mare spătar, în anul 1685, pentru a zidi aici, la poalele codrilor ce străjuiesc muntele Buila, un loc de închinare şi de odihnă veşnică. Aşa cum ne arată cronica lui Radu Greceanu, în vara anului 1690, la doi ani de la urcarea sa pe tronul Ţării Româneşti, „s-au apucat Măria sa de Mănăstirea Hurezi, cu multă osârdie şi cheltuială, ispravnic trimiţând pe Pârvul Cantacuzino, vel stolnic”. Pe lăngă talentații zugravi domnitorul a avut o echipă formată din cei mai pricepuţi meşteri din acea vreme: vătaful de zidari Manole, Vucaşin Caragea pietrarul şi Istrate lemnarul, zugrăviți pe fresca pridvorului de la Hurezi.

Cunună a stilului brâncovenesc şi unul din cele mai impresionante monumente istorice de patrimoniu universal, de proporţii impunătoare, biserica “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” construită în plan treflat, cu turle pe naos şi pronaos înmănunchează în mod fericit toate caracteristicile fundamentale ale stilului ce va purta numele lui Constantin Brâncoveanu.În ziua de 8 septembrie 1693, de marele praznic creștin al „Nașterii Maicii Domnului“, biserica era târnosită în prezenţa domnitorului Constantin Brâncoveanu, a mitropolitului Teodosie, a lui Ioan arhimandritul, primul egumen al mănăstirii, a clerului şi a tot poporul, aşa cum este consemnat şi în însemnările de taină ale domnitorului din „Foletul Novel“: „[…]septembrie 6, miercuri, am sosit la Hurezi şi mănăstirea am târnosit la septembrie 8 vineri[…]“.

La Hurezi se mai păstrează și astăzi semnătura principalului zugrav domnesc, Constantinos. Pisania din pronaosul bisericii mari, de pe peretele de la vest, poartă data de 30 septembrie 1694 iar fragmentul de la final, scris cu slove elinești, pentru cei doi meșteri greci, consemnează: „[…] prin mâna noastră, a celor mai mici zugravi Constantin și Ioan“, urmând a se înșira, în românește, numele celorlați patru pictori români „Andrei, Stan, Neagoe, Ioachim“. Constantinos și meșterii își lasă autografele și la proscomidie, în partea de jos a ferestrei altarului, tot în grecește:„[…]Pomenește, Doamne pe noi păcătoșii, Constantin și Ion zugravii; în anul 1694; și mai mici, Andrei, Neagoe, Sta(n), Echim, zugravi“. Numele marelui zugrav grec apare înscris și pe sabia Sfântului Nichita, din naosul bisericii mari, cu textul: „mâna lui Constantinos“.

Catapeteasma lucrată în lemn de tei, la anul 1694, sculptată şi aurită, este o inegalabilă realizare a artei brâncoveneşti. Icoanele încastrate în iconostas sunt importante valori ale patrimoniului cultural național mobil, clasate în colecția „Tezaur”.

Tabloul votiv din pronaosul Hurezilor este de o valoare istorică de netăgăduit. Constantin Brâncoveanu și Maria Doamna apar în ipostaza de ctitori, ținând chivotul bisericii în mâini, împreună cu cei unsprezece copii ai lor. Voievodul este înveșmântat în tunică lungă din mătase albă, după moda bizantină, și în mantie poloneză de brocart de aur tivită cu blană de hermină, încins cu brâu verde brodat cu argint, cu mâneci roșii, brodate cu fir de aur. În picioare poartă încălțăminte orientală țesută cu fir de aur iar pe cap poartă coroana împărătească din aur, pe care o primește ca o binecuvântare de la Domnul Iisus Hristos. Maestrul Constantinos a surprins o anumită blândețe dar și tristețe pe chipul domnitorului. Doamna sa, poartă o rochie de mătase tivită cu aur și peste ea este așezată o mantie de brocart de aur, cu blană de samur pe margini. Și ea poartă pe cap o coroană de aur. Încălțămintea ei este, în întregime, din țesătură de aur. La gât are un șirag de mărgăritare și la urechi cercei. Chipul său radiază multă lumină și bunătate. Cei patru băieți – Constantin, Ștefan, Radu și Matei -, îl înconjoară pe tatăl lor, iar fiicele – Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Ancuța, Bălașa, Smaranda – sunt reprezentate în partea mamei.

În fața Sfinților Brâncoveni, pe zidul de vest al pronosului, zugravii au imortalizat întru nemurire, o galerie de personaje ce reprezintă neamul după soţie al domnitorului, boierii Cantacuzini; la sud este neamul Basarabesc: Matei, Neagoe, Laiotă, iar la nord, cel al Brâncovenilor, începând cu Preda Vornicul, continuând cu David Postelnicul și Papa Postelnicul.

Paraclisul de la Hurezi, cu hramul “Naşterea Maicii Domnului”, destinat nevoilor de rugăciune şi reculegere ale domnitorului şi ale familiei sale şi care dă o notă de pitoresc curţii de la Hurezi, a fost pictat de Preda şi Marin, în anii 1696 – 1697. Iconostasul sculptat în lemn de tei aurit este împodobit cu icoane de tezaur. În pisania zugrăvită în pronaos, pe peretele de la vest, deasupra intrării stă scris: „[…]Eu am zugrăvit acest paraclis, cu mâna greșitului Preda și Marin zugravi“.

Biserica Bolniță cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” (1696-1699), ctitoria Mariei Doamna, a fost zugrăvită de pictorii Preda şi Nicolae, consemnați în pisania din naos și la proscomidie, ispravnic fiind Ioan arhimandritul. Portretele ctitorilor sunt pictate în pronaos, pe partea de vest. Constantin Brâncoveanu și Maria Doamna, aflați în stânga, țin în mâini chivotul bisericii-bolniță. Deasupra lor, în medalion, este Domnul Iisus Hristos care îi binecuvântează. În partea dreaptă sunt zugrăviți Antonie Vodă din Popești și boierul Neagu (bunicul și tatăl Doamnei Maria).Cele două scene din pridvor – Arca creştinătăţii (naraţiune plastică alegorică referitoare la confruntările istorice ale ortodoxiei cu erezia şi păgânismul) și Viaţa adevăratului călugăr (temă metaforă a luptei interioare a celor care au ales călugăria) dezvăluie un program iconografic care se adresează în exclusivitate mediului monahal.

Biserica Schitului “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” a fost zugrăvită în anul 1700 de ierodiaconii Iosif şi Ioan, trecuți la finalul pisaniei din pronaos. Aici se pot vedea portretele lui Constantin Brâncoveanu și Maria Doamna, cu fii Constantin și Ștefan, ale Mitropolitului Teodosie şi a arhimandritului Ioan, dar și portretul „bunului și creștinului și pururea pomenit, Io Matei Basarab voevod” și cu Elina Doamna, ținând în mâini chivotul Mănăstirii Câmpulung.

Biserica Schitului “Sfântul Ştefan” construită în anul 1703, de către Sfântul Ştefan Brâncoveanu care apare zugrăvit alături de tatăl său, de zugravii Andrei, Istrate şi Hranite, pomeniți la proscomdie. Pe sabia Arhanghelului Mihai este înscris:„mâna lui Andrei zugravul”. Tot aici apare şi chipul doamnei Maria, unul dintre cele mai expresive şi pline de rafinament din epocă.

Despre “vătaful de zugravi” Constantinos, apreciat de Cantacuzini și preferat de Constantin Brâncoveanu, se cunosc prea puține date biografice. Cel care se numea pe sine „Constantinos din Țara Românească” și care ar fi trăit între anii 1658-1720, era grec de origine (după unii ar fi venit din Epir și s-a stabilit în Țara Românească). Unul dintre cei mai reprezentativi artiști ai artei plastice brâncovenești, Constantinos, a fost adus în țară de Şerban Vodă Cantacuzino pentru zugrăvirea Bisericii Doamnei din București. Din opera sa se poate sesiza foarte ușor influența școlii athonite de pictură peste care se așează, în mod fericit, elementele artei brâncovenești. Spiritul narativ al artei, introducerea de elemente noi inspirate din mediul ambiant sunt elementele novatoare pe care le aduce şcoala maestrului Constantinos.Din prea multă smerenie, marele artist nu ne-a lăsat chipul său zugrăvit la niciunul dintre lăcașurile sfinte pe care le-a împodobit cu frumoase fresce, ci doar semnătura autografă, în anumite locuri.

Prima lucrare de pictură murală a grecului Constantinos în Țara Românească, așa cum am arătat mai sus, este Biserica Doamnei din București (1683), o ctitorie a Mariei Doamna, soţia voievodului Şerban Cantacuzino, la care a lucrat împreună cu Ioan, ucenicul său.

La Mănăstirea Dintr-un Lemn – ctitoria lui Preda Brâncoveanu, din anul 1635 -, Constantinos, împreună cu zugravii Panaiot, Ioan şi Ion au pictat pridvorul, în anii 1683-1684. Inscripția aflată în partea superioară a coloanei, ne dă de știre că: „[…]s-a isprăvit nartexul de față, în luna octombrie[…] în zilele luminatului, Io Șerban voievod[…] Constantin și Panaiot și Ionu, Ion, zugravi; anul 1684”.

Vodă Brâncoveanu îl numește pe Constantinos staroste peste un număr mare de ucenici şi meşteri la Hurezi, în anul 1692, pentru ca acesta să aștearnă peste zidurile falnicei sale ctitorii frumusețea culorilor care te apropie de divinitate. Îl însoțea în acest demers Ioan, ucenicul său, precum și zugravii români Andrei, Stan, Neagoe și Ioachim. Doi ani mai târziu, lucrările erau încheiate iar voievodul s-a putut bucura de munca faimosului zugrav.

Și alte lăcașuri de cult au primit binecuvântarea măiestriei sale artistice. La Târgovişte a împodobit cu fresce Biserica Curţii Domneşti (1698). Tabloul votiv de aici prezintă nouă figuri de Basarabi, domni ai Țării Românești. Numele său este înscris în textul pisaniei, alături de ceilalți (Ioan, Ioachim și Stan); pe lama sabiei Sfântului Nestor și pe icoana împărătească a Maicii Domnului.

La Schitul Ostrov, din Călimăneștii Vâlcii, ctitoria Sfântului Neagoe Basarab, întâlnim semnătura zugravilor „Preda, Dumitru, Constantin; 1701”, în inscripția așternută pe peretele de la proscomidie.

Biserica Mănăstirii Polovragi este înzestrată cu valoroase fresce realizate de vestiţii zugravi ai şcolii de la Hurezi conduşi de Constantinos, amintiţi atât în pisanie cât şi la proscomidie (1703). “Pomenește Doamne, pe Simion, Istrate, Hranit, zugravi care au fost; august 15” şi pe două icoane împărăteşti semnează Istratie şi Hranit, la leat “7213”. Aceste mărturii scrise ne arată că pictura a fost finalizată abia în anul 1705. În pridvorul lăcașului tronează, în toată splendoarea ei, scena Maicii Domnului cu Acoperământul Sfânt. Tabloul votiv, ce îi reprezintă pe Constantin Vodă Brâncoveanu și Maria Doamna,  înveșmântați în costume bogat ornamentate, ținând în mâna dreaptă câte o cruce, este zugrăvit pe peretele estic al pronaosului.

Pictura bolniţei de la Mănăstirea Brâncoveni (jud. Olt), locul nașterii Sfântului Constantin Brâncoveanu, este realizată în tehnica al fresco, în stil bizantin, de o valoare deosebită, operă inestimabilă a grecului Constantinos și a meşterilor Şcolii de la Hurezi (1704).

Biserica din incinta ansamblului brâncovenesc de la Mogoșoaia, înălțată, ca și palatul, de Constantin Brâncoveanu, în anul 1688, pe vremea când era logofăt, este pictată de același Constantinos, în anul 1705, așa cum “grăiesc” și slovele grecești din sfântul altar.

Inscripția din pridvorul brâncovenesc al Mănăstirii Cozia, ctitoria lui Mircea Vodă cel Mare, ne indică autorii acestei opere de artă, realizată atât în pridvor cât și în pronaos, – Andrei, Constantin și Gheorghe (1707).

Opera şcolii de zugravi de la Hurezi va continua și după martiriul voievodului și a fiilor lui, reprezentanții săi pornind de la faimosul zugrav Constantinos, dar care se vor grupa în mai multe echipe care vor completa ansamblul frescelor brâncoveneşti de la Hurezi, și de aici plecând să picteze bisericile așezămintelor monastic de la Surpatele (Andrei, Iosif, Hranite, Ştefan), Polovragi (Constantinos, Andrei, Istrate, Gh. Hranitie, Ioan), Govora (Iosif, Ştefan, Hranite, Nicolae), naosul bisericii mari de la Cozia (Preda, Ianache, Sima, Mihail), pridvorul mănăstirii Bistriţa (Iosif, Hranite), biserica schitului Păpuşa (Hranite, Teodosie), biserica mănăstirii Sărăcineşti, în 1718 (Preda, Teodosie, Gheorghe).

Preda, unul dintre zugravii de la Hurezi este adus de Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești, la ctitoria lui „Toţi Sfinţii” din Bucureşti (1715). Își mai pune semnătura și la biserica „Sf. Nicolae” din Făgăraş, iar împreună cu Andrei şi Iosif, pictează biserica „Sfântul Dumitru” din Craiova.

Atunci când ne referim la arta picturală brâncovenească, trebuie să amintim și de contribuţia celuilalt mare pictor reprezentativ al epocii: Pârvu Mutu (1657-1735). Zugravul român a înfrumusețat, cu portretele și scenele sale, numeroase ansambluri de pictură murală – la ctitoriile cantacuzine: Cotroceni, Măgureni, Filipeştii de Pădure, Sinaia -, și la cele ale domnitorului Brâncoveanu: Mănăstirea Mamu (1699) – alături de Marin zugravul -, biserica fostei mănăstiri Râmnicu Sărat sau biserica Sf. Gheorghe Nou din București.

Renumita şcoală de pictură eclesială de la Hurezi a dat meşteri zugravi ce vor picta nu doar în Țara Românească, ci şi în Transilvania, Banat, Sudul Dunării și în Basarabia, ducând cu ei un stil unic românesc: stilul brâncovenesc.

Ținutul vâlcean conservă cele mai multe mărturii ale picturii murale brâncoveneşti, adevărate opere de artă și comori ale patrimoniului cultural național și universal, de inspirație divină, trecute prin mâna lor, a „celor mai mici dintre zugravi”.

Fotografiilecu care autorul a ilustrat articolul publicat în revista Historia pot fi văzute la https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/4837119429638318

BIBLIOGRAFIE:

• 1.  Radu Greceanu, Viața lui Constantin vodă Brâncoveanu de Radu vel-logofat Grecianu, ed. îngrijită de Ștefan D. Greceanu, Institutul de Arte Grafice «Carol Göbl», București, 1906;

• 2. Anton Maria Del Chiaro, Revoluțiile Valahiei, după textul reeditat de Nicolae Iorga, în româneşte de S. Cris-Cristian, cu o introducere de N. Iorga, Editura Viaţa Românească, Iaşi, 1929;

• 3. Emil Vîrtosu, Foletul novel. Calendarul lui Constantin Vodă Brâncoveanu, 1693-1704, Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului. Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1942;

• 4. Constantin Bălan, Inscripţii medievale şi din epoca modernă a României. Judeţul istoric Vâlcea (sec. XIV-1848), Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005;

• 5. Apcar Baltazar, Frescurile de la Hurezi, în BCMI, An II, nr. 2, aprilie-iunie, București, 1909;

• 6. Victor Brătulescu, Zugravul Constantinos, în M.O., An XIII, nr. 10-12, octombrie-decembrie, Craiova, 1961;

• 7. Vasile Drăguț, Dicționar enciclopedic de artă medievală românească, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976;

• 8. Vasile Drăguț, Arta brâncovenească, Editura Meridiane, București, 1971;

• 9. Răzvan Tehodorescu, Constantin Brâncoveanu între «Casa Cărţilor» şi «Ievropa»“,Editura Rao, București, 2012;

• 10. Nicolae Iorga, Hârtii din arhiva manăstirii Hurezului, Atelierele Grafice SOCEC & Comp., Bucureşti, 1907;

• 11. orina Popa, Ioana Iancovescu, Elisabeta Negrău, Vlad Bedros, Repertoriul picturilor murale brâncoveneşti. Judeţul Vâlcea, vol. I, Editura UNArte, București, 2008.