Pietrari: Concursul județean „Hora Costumelor, în ochi de copil”

iulie 3, 2024 by

Istorie Locala

 

Pe de altă parte, elevii nu au suficiente cunoştinţe privind tradiţiile şi obiectele tradiţionale şi de artă populară ale strămoşilor. Costumele populare, fiind foarte vechi, trebuie întreţinute şi păstrate cu sfinţenie de generaţia tânără, care trebuie să înveţe să le aprecieze şi să le promoveze. Elevii trebuie implicaţi în păstrarea şi cultivarea tradiţiilor locale. În calitate de educatori, avem  obligaţia de a face din creaţia noastră populară o carte de vizită cu care să batem la porţile cunoaşterii şi cu care vom fi primiţi şi apreciaţi, fără îndoială, oriunde în lume.

         La Şcoala Gimnazială Comuna Pietrari a prins contur începând cu anul 2016 o idee care sa vina in ajutorul celor prezentate mai sus: Concursul județean „Hora Costumelor, în ochi de copil”, un concurs  ce se adresează preşcolarilor,  elevilor din învăţământul primar şi gimnazial, dar şi cadrelor didactice.   Partenerii proiectului sunt: Inspectoratul Școlar Vâlcea, Primăria Pietrari, Biblioteca Publică Locală Pietrari, Căminul Cultural Pietrari și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea. 

Desfăşurarea propriu-zisă a concursului a avut în vedere, organizarea expoziţiei cu lucrări (18-19 aprilie 2016), jurizarea lucrărilor şi stabilirea premiilor (între 20-24 aprilie 2016) și mediatizarea rezultatelor, acordarea diplomelor și adeverințelor de participare cadrelor didactice îndrumătoare; acordarea diplomelor elevilor, pe cele trei secţiuni; realizarea unui CD pentru organizatori cuprinzând toate lucrările de creaţie literară şi cele de artă plastică și colaje (24 aprilie-20 mai 2016).

Pentru anul şcolar 2015-2016, acest concurs s-a desfasurat pe două secţiuni, astfel:

 

Secţiunea I

Concursul de creaţie, „Sufletul satului meu”, se desfăşoară pe patru subsecţiuni:

a) creaţii literare – un eseu de maximum două pagini cu tematica "satul meu" sau o poezie de minimum patru strofe- care sa conţina cuvintele: strai, zestre, suflet, uliţă.

b) creaţii artistico-plastice (pictură, colaj, desen în creion, acuarelă, pictură, alte tehnici), respectând tema concursului

c) ”Istoria satului în imagini” – prezentări Power Point, film

d) Referate ale cadrelor didactice: modele de activităţi extracurriculare ce implică promovarea tradiţiilor – maximum 3 pagini.

 

Secţiunea II

,,Copii în strai de sărbătoare” – participare directă

           Elevii au participat la această secțiune purtând costumul popular specific localităţii lor, însoţit de o descriere detaliată, în cadrul manifestărilor organizate în data de 20 aprilie 2016, începând cu orele 10, în sala Căminului Cultural Pietrari, acolo unde a avut loc și vernisajul expozițiilor de costume populare și de creații artistico-plastice realizate de copii. Expozitia de costume populare organizata cu acest prilej ramane deschisa pana la “Hora costumelor”, manifestare traditionala a pietrarenilor din ziua de Florii.

Cea de-a doua editie ce a avut loc in data de 1 aprilie 2017 a cuprins aceeasi desfasurare, aceleasi sectiuni de concurs, doar participarea localitatilor a fost mult mai impresionanta, primindu-se solicitari de participare si din partea altor judete, datorita unei bune mediatizari pe retelele de socializare.

Sambata, 24 martie 2018, la Pietrari s-a desfășurat ediția a III-a a concursului devenit interjudețean "Hora Costumelor, în ochi de copil". La aceasta editie a concursului au participat elevi de la 8 școli din județul Vâlcea (Bodești, Frâncești-Dezrobiți, Ferigile Costești, Măgura Mihăiești, Slătioara, Ulmetu Copăceni, Cârstănești-Oteșani), care au purtat cu mândrie costumul popular specific localității/zonei din care proveneau. Concursul s-a desfasurat prin participare directa pentru elevii din judetul Valcea si directa sau indirecta (prin film) pentru elevii din celelalte judete. Pregatirea elevilor pentru concurs a vizat valorificarea fireasca a elementelor de traditie in procesul instructiv-educativ, incurajarea elevilor, a parintilor acestora si a intregii comunitati in directia culegerii de informatii, apropierii de traditia autentica si vie, pe care sa o "patrunda", sa o decodifice si sa ii exploateze constructiv valentele. Ne dorim ca toti copiii inscrisi la aceasta competitie sa invete elementele specifice costumului romanesc pe care sa le poata prezenta cu usurinta, intr-un stil creativ, sa inteleaga cum si in ce fel au aparut acestea, sa se apropie mai mult de traditie si sa duca mai departe aceste cunostinte, lasandu-le astfel mostenire urmasilor.

 

Crina Popescu,

bibliotecar Biblioteca Publică Pietrari/ Vâlcea

 

"1"

 

"2"

 

"3"

 

"4"

 

"5"

 

"6"

 

"7"

 

"8"

 

"9"

 

"10"

 

"15"

 

 

 

 

 

Written By

Istorie Locala

Istorie Locala

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *