Populaţia şi împărţirile administrativ-teritoriale al Vâlcii, din Paleoliticul mijlociu până la Epoca modernă

 

După părăsirea Daciei de către romani, în mileniul năvălirilor barbare, viaţa în Oltenia a continuat; în condiţii grele, desigur, teritoriul acesta niciodată n-a rămas nelocuit. Din perioada romană, avem menţionat tribul buridavensilor (cu centrul la “Buridava”, pe Olt), ce ocupa nord-estul Olteniei (în zona de deal şi de munte) şi staţiile (cu castre) de-a lungul „limesului Alutan” (…Rusidava, Pons Aluti, “Buridava”, Castra Traiana, Arutela, Praetorium, Pons Vetus)³.

* 

Pentru secolele VIII-X, pe teritoriul fostei Dacii au fost puse în evidenţă numeroase comunităţi rurale şi grupări de comunităţi, amplasate în special pe văile apelor şi în părţile mai ferite ale depresiunilor, dealurilor şi câmpiilor, iar documentele istorice atestă, încă din secolul IX, prezenţa unor formaţiuni politico-administrative ale comunităţilor de „obşti teritoriale”, în fruntea cărora se aflau sfatul bătrânilor şi un şef militar.

„Romaniile locale”, acele „Terrae Valachicae” existente în perioada primelor migraţii, erau şi forme de organizare teritorial-administrativă a populaţiei băştinaşe, cu scopul de apărare a pământurilor, de organizare şi practicare a diferitelor activităţi umane. Ele au constituit nuclee de cristalizare a altor forme social-politice şi administrative: cunoscutele voievodate (ducate), cnezate, ţări. Unele documente ale vremii menţionează existenţa unor formaţiuni politico-sociale situate în arii depresionare bine apărate natural, numite „ţări” (unităţi teritoriale, conduse de un şef numit voievod, în componenţa cărora intrau şi cnezate). În Oltenia de nord-est şi Muntenia de nord-vest se aflau Ţara Loviştei şi Cnezatul lui Farcaş – precursoare, se pare, ale viitorului judeţ Vâlcea.

 Lipsa de documente medievale nu înseamnă stingerea vieţii umane în acest interval; nu ni s-au păstrat însă nume de „sate”⁴. Din sec. XIII – XIV, de când avem documente interne şi când incursiunile popoarelor migratoare au încetat, viaţa satelor se poate urmări, deşi încă până la scuturarea jugului otoman, prin războiul de independenţă, satul oltean este pipernicit şi nestabil. „Carul cu două proţapuri” gata oricând să plece în orice direcţie, dispare târziu, iar „adăpostul strămoşilor noştri în evul mediu a fost pădure”⁵, căci.existau păduri multe, de la munte până la şes.

În 1372, Papa Grigore al XI-lea, vorbind despre vlahii „schismatici”(ortodocşi) aminteşte că dintre aceştia „mulţi locuiesc în corturi, pe păşuni, păscând vitele, din care au fost foarte multe” ⁶.

În Muntenia (din care face parte şi Oltenia), începând cu secolul al XIV-lea, teritoriul statului apare, împărţit în sudstvo (cuvânt slav), unităţi teritorial-administrative echivalente cu cele de „judeţ” (sau judecii) (lat. judicium = scaun de judecată)⁷, comparat cu vechile jupe sârbeşti (teritorii ocupate de grupuri de familii, sec. IX – X). Ex.: Zupafalva şi Jupani – sate din Banat, existente în secolele XIV – XV )⁸. Se poate ca aceeaşi să fi fost şi originea  judeţelor din Muntenia.

Primele grupări teritoriale din Oltenia s-au înfiripat în cadrul unităţilor naturale ale văilor, care ofereau condiţii prielnice de adăpost, circulaţie şi hrană. Vechea organizare s-a adaptat apoi necesităţilor politice, economice şi sociale ale vremurilor viitoare. Ca urmare, în secolul al XV-lea ele s-au contopit în unităţi administrative mai mari şi mai solide, începând a se contura întinderea judeţelor de mai târziu. Apariţia primelor judeţe s-a desfăşurat treptat în timp şi diferenţiat în teritoriu, ceea ce face să nu se cunoască exact când şi cum au luat fiinţă, însă atestarea documentară a unor asemenea unităţi administrative: Jaleş – 1385, Gorj (Jiul de Sus) – 1406, Motru – 1415, Judeţul de Baltă – 1444, Ilfov – 1482, Gilortului – 1502 etc.⁹, duce la concluzia că această formă de organizare teritorial-administrativă este mai veche decât perioadele anilor menţionaţi în documente.

La sfârşitul sec. XV şi începutul celui următor, apar în documente judeţele noi: Mehedinţi, Jiul de Sus şi Jiul de Jos – care au înlocuit cele trei judeţe vechi: Jaleşul, Motrul şi Judeţul de Baltă -, Judeţul Mehedinţi¹⁰ şi Judeţul Vâlcea într-un document datat 8 ian 1392, prin care Mircea cel Bătrân dăruieşte m-rii Cozia, printre altele, „albinăritul din Judeţul Vâlcea” ¹¹. La început, judeţele (în Ţara Românească) şi ţinuturile (în Moldova) s-au menţinut ca grupări patriarhale de comunităţi obşteşti, constituite pentru apărarea intereselor locale şi pentru rezolvarea problemelor comunitare, aşadar – aveau mai mult funcţii juridice (de unde şi învelişul sonor: judeţ), ulterior ele căpătând şi caracter administrativ. Conducerea lor a fost încredinţată unor dregători domneşti care se numeau sudeţi sau pârcălabi – în Ţara Românească, şi pârcălabi, staroşti sau sudeţi – în Moldova. Iniţial, atribuţiile acestora erau puţin diferenţiate: administrative, fiscale, judecătoreşti. În perioada evului mediu dezvoltat, în Ţara Românească, aceşti dregători au fost numiţi şi căpitani de judeţ¹³. În următoarele secole, al XVI-lea şi al XVII-lea, domeniile feudale nu făceau parte din judeţul pe teritoriul căruia se aflau şi, deci, locuitorii satelor de pe domeniile respective, din punct de vedere administrativ, nu erau socotiţi a face parte din judeţ.

În secolul al XVIII-lea, izvoarele de informare cu privire la împărţirea administrativă a ţării sunt întregite prin hărţi. Din acestea şi din scrieri, ştim că existau în Oltenia cinci judeţe care, ca număr, s-au menţinut în tot cursul secolului: Mehedinţi, Jiul de Sus (Superior sau Gorj), Jiul de Jos (Inferior sau Dolj), Vâlcea şi Romanaţi. Denominaţiile acestora provin de la numele de râuri, munţi sau ţinuturi.

Judeţele (în Muntenia) şi ţinuturile (în Moldova) şi-au păstrat identitatea de-a lungul vremii, rolul lor câştigând importanţă, pe măsură ce instituţiile statului sunt mai bine configurate. În 1739, Constantin Mavrocordat a desfiinţat instituţia căpitanatelor de judeţ şi a numit în fiecare judeţ câte doi ispravnici, care au fost investiţi cu atribuţii administrative, judecătoreşti şi fiscale¹⁴.

Ca formaţiuni teritorial-administrative, judeţele se dezvoltă şi se generalizează în întreaga ţară, conturarea lor spaţială axându-se pe vechile formaţiuni specifice populaţiei autohtone româneşti şi având ca subunităţi aşa-numitele „plăşi”. Până la începutul secolului al XVIII-lea, nu se cunosc subdiviziuni administrative ale judeţelor din Muntenia (Ţara Românească, n.a.). În tot cursul secolului al XVII-lea, termenul de „plasă” are înţelesul de „parte de moşie”. Astfel, un act de la 1622, vorbeşte de un rumân (şerb) din „plasa popii lui Sahat”. La 1623, se vorbeşte de o ocină (moşie) care cuprinde „plasa popii lui Sahat”, „plasa Firească” şi „plasa lui Stoica”. La 1692, o carte domnească arată că nişte hotarnici, au căutat pietrile hotarului „de către plasa Mirceştilor” ¹⁵.

În Muntenia (Ţara Românească), cele mai vechi sunt „vătăşiile de plăşi” cum li se zicea la 1653, sau de „plai” – la 1704. Vătaful de plai era supraveghetorul şi judecătorul satelor plăieşeşti, menite să păzească hotarele ţării în părţile de la munte şi să-i urmărească pe răufăcători¹⁶. La şes, „plasa” – ca subdiviziune a judeţului – apare pentru prima oară în Oltenia, în vremea ocupaţiei austriece (1718 – 1739): plasa de sus, plasa de jos, plasa de mijloc, plasa de margine etc. Plasele erau conduse de căpitani de plase, care spre sfârşitul sec. al XVIII-lea s-au numit zapcii, iar plaiurile au fost conduse de către vătafii de plai. Austriecii în schimb, au numit câte un vornic din rândurile micii boierimi, iar în fruntea plăşilor – câte un ispravnic¹⁷. Oraşul era condus de un judeţ care avea în subordinea sa patru juraţi, doi aprozi şi un notar, iar satele erau conduse de un pârcălab şi mai mulţi juraţi¹⁸.

O evidenţă întocmită pentru nevoile visteriei domneşti, la 20 iunie 1690, arată că în judeţul Vâlcea erau 38 sate plăieşeşti, grupate în plăieşii conduse de vătafi de plai¹⁹. În perioada regulamentară au funcţionat în continuare judeţele ca unităţii administrative, conduse de ocârmuitori de judeţ, iar plasele şi plaiurile – de subocârmutori²⁰.

În ceea ce priveşte împărţirile administrative propriu-zise, Harta Ţării Româneşti, alcătuită deStolnicului Constantin Cantacuzino în anul 1700 ²¹, este prima lucrare cartografică a unui român care cuprinde împărţirea pe judeţe (17), arătând şi delimitarea lor spaţială, oraşe (23), sate (526) şi mânăstiri (28).  Multe din cele 17 judeţe care figurează pe hartă îşi păstrează şi în prezent numele: Argeş, Dâmboviţa, Mehedinţi, Prahova, Vâlcea etc. Harta însoţeşte lucrarea italianului Del Chiaro, fost secretar al lui Constantin Brâncoveanu „Istoria delle moderne revoluzioni della Valachia”, tipărită la Veneţia în 1718 (tradusă la Iaşi, în 1929, de „S. Cristian”) şi are 132 cm lungime şi 64 cm lăţime. Oltenia era împărţită în cinci judeţe. Cel mai întins dintre judeţe era Mehedinţi, urmat în ordine descrescândă de Jiul Superior, Jiul Inferior, Wulcia (Vâlcea – situat în nord-estul provinciei) şi Romanaţi. Reţinem din această hartă că districtul Argeşului includea între limitele sale şi bazinul Lotrului, deci un spaţiu destul de mare din dreapta Oltului.

Aşezările omeneşti cuprinse în Judeţul Vâlcea sunt: Stăneşti, Strejeşti, Runcul, Voiceşti, Slăviteşti, Minera grande de sale (Ocnele Mari), Râmnic, Cetăţuia (mică mănăstire), Bujoreni, Călimăneşti, Cozia, Iezer (mică mănăstire), Sărăcineşti (mică mănăstire), Vlădeşti, Titireci, Cacova, Dobriceni, Govora, Potraz (Pietrari)?, Bodeşti, Bărbăteşti, Costeşti, Păuşeşti (de Otăsău), Mânăstirea dintr-un Lemn, Mânăstirea Arnota, Mânăstirea Bistriţa, Mânăstirea Ures (Horez), Ures (Horezu), Răneşti (probabil, Râmeşti), Ospitio di Bistrizza, Oteşani, Vai de ei, Măldăreşti, Cuceşti, Mamul, Oteteliş, Gheneşti (Beneşti); Zetreni, Perijani (Pârăieni), Slăveşti, Cuceşti, Corbeşti, Mateeşti, Milostea. Cu ajutorul semnelor convenţionale, avem indicate şi aşezările mai populate (ville grosse); Râmnic, Ocnele Mari, Păuşeştii de Otăsău, Costeştii de Bistriţa.

După pacea de la Passarovitz (1718), Oltenia până la Olt cade în stăpânirea Austriei (până în 1739). Fiind ocupată imediat, s-a hotărât ridicarea unei hărţi amănunţite a Olteniei²². Comandantul trupelor imperiale din Transilavnia, contele Stainville, însărcinează cu această lucrare pe căpitanul-topograf Friedrich Schwantz. Harta este lucrată între anii 1720 – 1722 şi cuprinde, pe lângă Oltenia, şi mici părţi din Transilvania, Muntenia, Banat, Bulgaria şi Serbia. La 30 apr. 1723, autorul înaintează, ca anexă a hărţii, un „Registru al tuturor localităţilor ce se află în acea hartă a Olteniei” ²³. Din punct de vedere al exactităţii conturului şi al cuprinsului, Harta lui Schwantz – cum i se spune în mod obişnuit – este cu mult superioară hărţii stolnicului Constantin Cantacuzino, cea care a fost alipită lucrării, de cronică, a fostului secretar domnesc Del Chiaro²⁴. Fiind bine apreciată, după un an (1723), inginerul locotenent Brendt face o copie după aceasta, completând-o cu stemele tuturor judeţelor din Oltenia (se găseşte în colecţia Academiei Române) pe care o intitulează TABULA / VALACHIAE / CIS = ALUTANE / per Frieder Schwantzum / Ao 1723, copiam Fe: Io. Brendt Ing. Lient²⁵.

Harta este foarte importantă, deoarece este primul document de acest fel care menţionează judeţele, indicând denumirea lor, fiecare cu stema lui  (Mehedinţi – ştiubei cu albine, Gorj – un cerb, Dolj – un peşte, Romanaţi – snopul de grâu, Vâlcea < Wultza > – un brad, sau un pom roditor (Lovişteanu are marcă), dar şi prima care descrie hotarele Olteniei, precum şi ale tuturor districtelor (judeţelor) cuprinse de aceasta. Consemnează 196 localităţi în Vâlcea, 113 în Romanaţi, 195 în Gorj, 135 în Dolj, 230 în Mehedinţi, 9 în Loviştea, 72 în Muntenia, 228 în Transilvania şi 70 în Banat.

Din aceasta, rezultă că austriecii au menţinut organizarea teritorială din cele cinci districte existente anterior. În plus faţă de acestea, apare plaiul Loviştei ca fiind „ein Kleines Ländgen“ adică „o mică ţară” sau plai, desprins din judeţul Argeş. Textul descriptiv care însoţeşte harta arată numărul aşezărilor, centrele mai importante din fiecare judeţ şi prezintă hotarele judeţelor bine conturate, precum şi locurile, bogăţiile şi locuitorii provinciei.

Judeţul Vâlcea, cuprinzând 196 aşezări, avea capitala la Râmnic, care era şi reşedinţă episcopală şi al doilea oraş al provinciei după Craiova, iar plaiul Loviştei includea 9 aşezări. Alt oraş era Ocna. Hotarul Judeţului Vâlcea începea spre apus, de unde se termină cel al judeţului Romanaţi, merge drept pe coama unor dealuri până la râul Plosca, unde se varsă în Amaradia, apoi pe acest râu, până unde se varsă râul Amereziu, apoi paralel cu el pe coama unor dealuri, până la Colteşti pe râul Olteţ. De aici, merge pe acest râu până aproape de Mânăstirea Polovraci, face un cot spre est, urcă pe coama munţilor Stănişoara şi muntele Mare până la muntele Nedeia. În continuare, merge spre răsărit pe vârfurile Balota, Mălaiu, Joineşti, Brezoiu Sturi, coboară pe Via Carolina până la un pârâu al Oltului în dreptul muntelui Cozia, fiind despărţit de Plaiul Loviştea (Judeţul Argeş). În partea de răsărit, hotar este râul Olt. În sud, de la Olt, porneşte de la satul Pleşoiu spre vest, pe lângă satele Cepanu, Morunglău, Cepturoaia, Curtişor, până în faţa satului Uniul şi face hotar cu judeţul Romanaţi.

REGISTER (Registrul) menţionează că Landul Oltenia era împărţit în următoarele districte (Judeţe):

Wul …………….. Wultzer (Vâlcea)

Rom ……………. Romunatzer (Romanaţi)

S.S. …………….. Syll superior (Jiu superior – Gorj)

S.I. ……………… Syll inferior (Jiu inferior – Dolj)

Meh …………….. Mehedinzen (Mehedinţi)

Lov. …………….. Loviştea (plaiul Loviştea)

Landurile vecine: Tr.-Transylvania; Ban.-Bannatus; Ser.-Serbia; Bul.-Bulgarien; V.T.-Valachia Turcica (Muntenia).

Im Wultzer District ………. 196 aşezări;

Lovista ……………………     9 aşezări (în registru figurează 25 );

Total ……………………… 205 aşezări.

Satele cu locuitori din judeţul Vâlcea sunt (în ortografia din document) următoarele: Alunul, Schitul Arhanghel. M-rea Arnota, Barbarişani, Bărbăteşti, Bărcăneşti, Beneşti, Berbeşti, Băroiu, M-rea Bistriţa, Bogdăneşti lângă Olteţ, Boeşti, Boeşti pe Cernişoara, Bodeşti, Bodeşti pe Bistriţa, Bosonul, Budeşti pe râul Burzăneşti, Bulceşti, Bulşeşti, Bulteşti, Burşeşti, Buzureni, Căciulata, Cacova, Călimăneşti, Cârlogani, Casaneşti, Ceptura pe Şarşa, Cermedeşti de jos, Cermedeşti de sus, Schitu Cetezoi, Chirculeşti, Ciorăşti, Ciorăşti pe Luncavăţ, Cireşul, Ciuleşti de jos, Ciuleşti de sus, Ciumada, Ciuci, Colibaşi, Contu, Copăcel, Copăceni pe Cerna, Costeşti lângă m-rea Bistriţa, M-rea Cozia, Crepătura, Crepar, Cristeşti, Demzeni, Denseceşti, Deşi, Deşoi, M-rea dintrun lemn, Dobriceni, Dobruşa, Doşeşti, Drăgan, Drăgăşani, Farcaş, Făureşti, Flori, Foleşti de jos, Foleşti de sus, Frăţila, Frăneşeşti, Gărdeşti, Geneşti, Gheceni, Glevi, Glodu, Golumvul, Groşi, M-rea Govora, Grădiştea, Greceni, Hulvutei, Iacovile, Schitul Iezer pe râul Iezer, Igoiul, Izvoranul, Joineşti lângă Olt, Lepuşatu, Licu, Măciuca, Măldărăşti, Măldărăşti pe Luncavăţ, M-rea Mamul, Mărgineni, Mărtineşti, Mazire, Mihăeşti, Moduja, Muieresca de Jos, Muiereasca de Sus, Munideşti, Munileşti, Negovanul, Nemoiu, Obârşia, Ocna, Ohaba, Olăneşti, M-rea Orezu, Oteşani, Otetelişu, Pârâu, Petricei, Schitul Piatra, Pieteşti, Pietrar, Podeşti, Poenarii de jos, Poenarii de sus, Popeşti pe Luncavăţ, Popeşti pe Olteţ, Porianu, Poroieni, Posoţi, Preşoiu, Prundeni, Rădeşti, Râmnic, Reci pe râul Reci, Redineşti, Remeşti, Risipiţi, Roşia, Rumăneşti, Runcu, Ruşeraţi, Sacoz, Sălcioru, Schitul Sărăcineşti, Sevestreni pe Olt, Scheia, Scundul, Şerbăneşti, Şerbăneşti pe Cerna, Şerbăneşti lângă Olteţ, Şerinoasa, Şetreni, Slăveşti pe un afluent al Olteţului, Slăviteşti, M-rea Sletioara, Sletioara pe Cerna, Soceni, Socoteni, Spineni, Spurteni, Stăneşti pe râul Burzăneşti, Schitul Stăneşti, Stăneşti, Străjeşti, Strâmba, Stolniceni pe Olt, Sunzeni, Schitul Surpatele, Surzeni, Tălpoşi, Timbaşi, Titireci, M-rea Titoi, Titoi, Tomşeni, Turceşti, Ulmetu, Unguriţi, Urlăeşti, Ursaţi, Uşureni, Vaideei, Văleni, Văleni pe Olteţ, Vedeşti, Veteţia, Vezel, Vieru, Voiceşti.

Satele părăsite de locuitori: Amărăşti, Băbeni, Balota, Bogdăneşti pe Luncavăţ, Cuceşti, Diculeşti, Durşii, Faur, Fumureni, Goia, Gormeni, Mădulari, Mileşti, Murgoci, Novaci, Obârşia pe Cernişoara, Orloeşti, Pleşoi lângă Olteţ, Preoteşti, Puşeşti, Şerbăneasa, Şerbăneşti pe râul Bărbăteştilor, Şimbi, Ştirbei, Suteşti, Ulicei, Ulmeţu, Vasilaţi, Vulpeni, Zăicoiu, Zăvideni, Zenuneni, Cerna pe Cernişoara.  

Plaiul Loviştea

Acest ţinut cuprindea aproape toată valea Lotrului şi partea nordică a judeţului Argeş. Hotarul trece Oltul între satul Lotru şi Turnu, înaintează pe muntele Cozia, apoi pe nişte culmi muntoase, cari nu sunt numite, pe vârful Clăbucetului, Zănoaga, Semteli, Şerbota, Burcaci, Fundul şi Bodistan. Merge spre apus de muntele Sturul, Balş până la râul Frate, care se varsă în Olt. De aici trece Oltul, merge pe râul Vadului, trece culmea munţilor Pocalabu, Negru, Voineasa, Posmeaga, Bugeţul, Conţu, Crifeşti şi Sărăcinul. De aici coboară pe culmea unor munţi între pârâurile Stevu şi Serecinului, trece râul Lotru şi se coboară în jos pe vârfurile Munileasa, Petrimanul, trece râul Latoriţa, vârfurile Balota, Mălaiu, Joineşti, Brezoiu Sturi, se coboară pe Via Carolina până la un pârâu al Oltului în dreptul muntelui Cozia.

Satele sunt următoarele, toate cu locuitori: Boiaşi, Boişor, Bomboeşti, Bretivoeşti, Brezoi, Câineni de Argeş, Călineşti, Câineni, Clocodici, Cocoi, M-rea Cornet, Drăgăneşti, Găuşani, Gribleşti, Imlăţeni, Lotru, Mălai, Perişani, Proieni, Racoviţa, Robeşti, Sărăcineşti, Spin, Strasburg (pe malul drept al Oltului, este o întăritură făcută de austriaci, aşezată în faţa Câinenilor de Argeş), Titeşti, Văratica, Voineasa.

După cum se observă, în textul descriptiv sunt cuprinse 25 localităţi, faţă de 9 aşezări menţionate în documente. Probabil, documentele se referă numai la aşezările situate în dreapta Oltului, cele care vor fi înglobate, peste mai bine de un secol, în judeţul Vâlcea.

Din harta Olteniei, făcută de austrieci, reiese că zona era foarte bine populată încă de la începutul sec. al XVIII-lea, iar numărul destul de mare al satelor din judeţul Vâlcea şi plaiului Loviştea, demonstrează acest lucru.

Prin schimbările produse asupra limitelor judeţelor în secolul al XVIII-lea, unele aşezări de margine trec succesiv dintr-un judeţ în altul (învecinat, desigur): Alimpeşti, Livezile, Poenariu, Slătioara, Spineni, Şipotul etc.

Judeţele Olteniei sunt menţionate în hărţi europene, în tot cursul secolului al XVIII-lea. Pe lângă harta stolnicului C. Cantacuzino şi cea a lui Fr. Schwantz, ele apar şi în hărţile lui G. de l’Isle, B. Homann, L. Euller, I. M. Hassius, I. F. Schmid, Güssefeld, F. Ruhedorf, R. Sayer, Rigas şi alţii. Însă de cele mai multe ori, ele sunt înregistrate incomplet şi fără delimitări teritoriale.

G. de l’Isle, în harta Ungariei (1717), menţionează cele cinci judeţe ale Olteniei, iar în cea a lui B. Homann (1718), judeţul Vâlcea lipseşte. Din harta lui Euller (1753), lipseşte judeţul Romanaţi, iar judeţul Vâlcea este greşit localizat între judeţele Jiul Superior şi Jiul Inferior. Cea mai completă este harta lui Ruhedorf (1788), în care, pe lângă cele cinci judeţe ale Olteniei, se menţionează şi plaiul Loviştei. Acesta apare şi în harta Valahiei a lui Schmidt (1774), pe ambele maluri ale Oltului, la fel ca în harta Valahiei a lui Güssefeld din 1785²⁶. De asemenea, harta lui Carli Pazzini (1790), pe lângă judeţele Valahiei, prezită şi un judeţ Loviştea, lucrarea intitulându-se Harta Judeţelor Valahiei²⁷.

Plăşile, ca subdiviziuni administrative ale judeţelor, nu figurează în nici una din hărţile secolului XVIII (cu excepţia hărţii lui Schwantz, copiată de locotenentul Brendt, 1723). Apare însă în hărţi, pentru prima oară, corespondentul plăşilor din câmpie în judeţele de munte: „plaiul” (Harta lui Fr. Schwantz).  Rigas Velestinli, în harta sa din 1797, menţionează următoarele plaiuri din Oltenia: în judeţul Mehedinţi, plaiul Muntele de SusVulcan şi al Novacilor; în judeţul Vâlcea, plaiurile Loviştei, Horezului şi Coziei. Plaiul Loviştea este menţionat la apus de Olt, iar la răsărit – plaiul Arefului. Acestea se referă la subîmpărţiri administrative, corespunzătoare plăşilor din câmpie şi nu la culmi muntoase cum, uneori, se afirmă în mod greşit²⁸. 

Conscripţia vir(o)montiană, din anul 1722, prezintă în judeţul Vâlcea un număr de 135 localităţi, la care secretarul austriac Nicolae de Porta adăuga, în anul 1728, încă 18. Din totalul satelor, 7 aparţineau episcopiei, iar 24 – unor mănăstiri. Statisticile austriece arătau că în judeţ trăiau în anul 1729 un număr de 6320 de familii, iar în anul 1770, un număr de 6143 de familii²⁹. 

Catagrafia cu titlul Catastihul de conscription sud Vâlcea, întocmită de ispravnicii vâlceni în anul 1731, menţiona că judeţul era împărţit din punct de vedere administrativ în patru plăşi (Muntelui – 38 sate şi un oraş, Rîmnic; Oltului – 35 localităţi; Olteţului – 43 sate; Cernei – 59 sate); din document, rezultă că judeţul avea 176 sate şi un număr de 6320 familii de contribuabili³⁰. O altă statistică din 1735 arată că în judeţul Vâlcea trăiau 7123 de familii impozabile³¹.

Catagrafia populaţiei întocmită în anii 1773 – 1774, s-a realizat conform structurii administrative existente pe judeţe (în Ţara Românească), ţinuturi (în Moldova), plăşi şi sate, cu foarte mare exactitate³². În hărţile secolului al XVIII-lea se găsesc informaţii şi cu privire la stemele judeţelor, cum constatăm din harta lui Schwantz (1722) şi copia lui Brendt (1723), care menţionează emblema fiecărui  judeţ. Acestea nu sunt cele dintâi cunoscute în Oltenia. De exemplu, stema mai veche a judeţului Vâlcea era reprezentată printr-un ţăran ce ţine de căpăstru un cal, lângă un puţ rotund³³. Harta lui Schwantz arată că şi stema provinciei a căpătat elemente noi, introduse de austrieci, un brad sau un pom roditor.

Întâia împărţire administrativ-teritorială care să cuprindă judeţul ca unitate de bază şi plasa ca subunitate (plaiul nu este menţionat), o găsim în primul recensământal  populaţiei, făcut în anii 1773 – 1774, de către administraţia rusă, ce a ocupat Ţara Românească şi Moldova în timpul războiului ruso-turc dintre anii 1769 – 1774. Din nefericire, statisticile detaliate în limba română, ca şi sinteza în limba rusă, de la Moscova, pentru cele cinci judeţe din Oltenia, între care se afla şi judeţul Vâlcea, s-au pierdut.

Catagrafia (recensământul) populaţiei întocmită în anii 1773 – 1774, în Ţara Românească şi Moldova, sub administraţie rusească, de către boieri însărcinaţi de divanul ţării, în care lipsesc lucrările privind cele cinci judeţe din Oltenia, redă sub formă detaliată doar documentele statistice ale judeţelor Olt şi Argeş.

În catagrafie se arată că războiul ruso – turc dintre anii 1769 – 1774 a provocat mari deplasări de populaţie din sudul în nordul Dunării, din Transilvania dincoace de Carpaţi şi din Oltenia în Muntenia. Toate judeţele vecine cu Transilvania, mai ales Vâlcea, Gorj, Argeş, Muscel, Prahova şi Săcuieni,  s-au umplut cu ţărani ardeleni, refugiaţi din cauza exploatării de stat şi feudale. Într-un singur sat, Corbi – Muscel al m-rii Argeş, au fost colonizaţi 154 „ungureni” puşi sub protecţia directă a feldmareşalului Rumianţev, iar în satul Flămânzeşti de lângă m-rea Curtea de Argeş erau stabilite 92 familii de „ungureni” faţă de 86 familii băştinaşe. În acea perioadă s-au populat cu refugiaţi ardeleni, şi satele Vaideeni, Măgura, Băbeni, Voineasa, Malaia, Găujani, Boişoara din judeţul Vâlcea.  

Conform catagrafiei, judeţul Argeş avea 7 plăşi: Argeş (15 sate), Oltul de Jos (16 sate), Oltul de Sus (12 sate), Săpata (19 sate), Loviştea (care trecea şi în Vâlcea până la Lotru, cu 16 sate), Topolog (11 sate), Piteşti (9 sate), iar judeţul Olt avea menţionate doar 4 plăşi: Oltul de Sus (9 sate), Vedea (11 sate şi 1 oraş), Plapcea (10 sate), Şerbăneşti (8 sate), nefiind menţionate satele din plăşile: Marginea, Oltul de Jos, Mijlocul şi Călmăţui, care – toate în anul 1818, numărau 60 sate.

Catagrafia cuprinde locuitorii satelor (de sex bărbătesc) în mod nominal, arătându-se vârsta fiecăruia, apoi numele şi vârsta copiilor (parte bărbătească), precum şi împărţirea birnicilor din fiecare sat în trei categorii după avere: cu stare, cu oarecare avere (mijlocaşi) şi săraci.

   Judeţul Argeş

I. Plasa Argeş (Mânăstirea Curtea de Argeş): Flămânzeşti – 86 fam., Flămânzeşti – Ungureni – 92 fam., Brătieni, Costeşti Pământeni – 25 fam., Costeşti Ungureni – 16 fam. Muşeteşti –  46 fam.+ 61 ţigani mănăstireşti, Căpăţâneni – 11 fam., Rădăcineni – 33 fam., Ciocăneşti – 29 fam., Corbeni – 23 fam., Areful – 39 fam., Albeşti – 34 fam., Bucsăneşti şi Moruneşti – 23 fam., Rotunda – 11 fam., Cerbureni – 24 fam., Sălătruc – 9 fam., Udeşti – 6 fam., Cărpeniş – 4 fam., oraş Curtea de Argeş – 117 fam.;

II. Plasa Oltul de Jos: Cremenari – 19 familii, Bratia – 28 fam., Urşi – 9 fam., Bârsoi – 12 fam., Stoeleşti – 5 fam., Bădenii Dănicei – 12 fam., Sîmbureşti – 26 fam., Buciumeni – 21 fam., Olanu – 19 fam., Cîmpu Mare – 24 fam., Păroşi – 12 fam., Murgeşti – 18 fam., Drăgoeşti – 7 fam. , Cuca – 22 fam., Vitomireşti – 9 fam., Galicea – 56 fam.;

III. Plasa Oltului de Sus: Berislăveşti – 20 fam., Jiblea – 51 fam., Băbueşti – 22 fam., Fedeleşoi – 27 fam., Valea Babii – 13 fam., Bleişti (Bleici n.a.) – 48 fam., Vătăşeşti – 6 fam., Feţeni  – 17 fam., Voinigeşti (Goranu n.a.) – 11 fam., Bîrseşti – 29 fam., Goleşti – 34 fam., Ruda – 11 fam.;

IV. Plasa Săpată: Samara – 37fam., Păduroiu – 48 fam., Cocul – 12 fam., Răchiţele – 32 fam. , Bărbăteştii Cotmenii – 17 fam., Topana – 33 fam., Uda – 19 fam., Rîjletul – 48 fam., Săpata – 82 fam., Vâlsanul – 14 fam., Stroeşti – 22 fam., Mălureni (Măruleni) – 25 fam., Bădiceni – 11 fam., Topliţa – 15 fam., Cacaleţi – 18 fam., Zărneşti – 12 fam., Budeşti – 6 fam., Bohari – 6 fam.

V. Plasa Loviştea: Voineasa – 14 fam., Malaia – 13 fam., Brezoi – 18 fam., Proiani – 8 fam., Călineşti – 14 fam., Robeşti – 11 fam., Câineni – 61 fam., Copăceni – 19 fam., Grebleşti – 20 fam., Gavojani (Găujani n.a.) – 21 fam., Beşora (Boişoara n.a.) – 21 fam. Bumbueşti – 19 fam., Titeşti – 42 fam., Spinul – 16 fam., Melceni (Mlăceni n. a.) – 10 fam., Berişani (Perişani n.a.) – 19 fam.;

VI. Plasa Topologului: Şuici – 18 fam., Cepari – 12 fam., Bîrseşti – 21 fam., Tigveni – 16 fam., Ciofrângeni – 17 fam., Alimăneşti de Sus – 32 fam., Alimăneşti de Jos – 21 fam., Ciuteşti – 21 fam., Milcoiul – 14 fam., Izbăşeşti – 42 fam., Stoiceni – 16 fam.;

VII. Plasa Piteşti: Baiculeşti – 16 fam. Vîlcelele – 11 fam. Bărbăteşti – 13 fam., Tutana – 17 fam., Merişani – 41 fam. (primejdie de boală), Borleşti – 100 fam. (p. de b.), Valara (Valea Rea) – 25 fam. (p. de b.), Fleşti – 20 fam. (p.de b.), Budeasa – 43 (p. de b.), oraşul Piteşti – 21 fam.

Există 252 familii neînscrise în recensământ din cauza boalei, căci nimeni n-a putut merge în satele respective.

   Judeţul Olt

I. Plasa Oltul de Sus: Vultureşti, Dienci, Dumitreşti, Schitu Deleni, Căzăneşti, Albeşti, Oteşti, Vai-de-ei, Urşi;

II. Plasa Vezii: Izvor, Fata, Balta Mare, Ciorica, Aluniş, Băjenii Slatinei, Mir-ceşti,Tătuleşti, Şuica, Priboiu, Vităneşti, Slatina(oraş);

III. Plasa Plapcea: Stănislăveşti, Slobozia, Bălteni, Gura Văii Mieilor (Sineşti), Turia, Trufineşti (Potcoava), Mereni, Mărgineni, Curtişoara, M-rea Clocociov + cei veniţi din Stănislăveşti, Izvoare, Negreni, Bircii, Tătărani, Poboru;

IV. Plasa Şerbăneşti: Floru, Tîmpeni, Şerbăneşti, Crîmpoaia, Buta, Văleni, Icoana, Plopi, Schitu Greci, Mierleşti, Ungurei, Slobozia Cîrligaţi.

În anul 1778, Judeţul Wultza în Memoriile Generalului von Bauer³⁴

Ribnic (Râmnic), oraş şi reşedinţa episcopului, cu mănăstire şi cinci biserici de piatră, o capelă, patru mori şi vii, situat pe „Olta”; Okna, oraş cu cinci biserici de piatră, una de lemn şi trei capele, situat pe râul Ocna; Dragazani, sat cu o casă episcopală şi cu o curte boierească, o biserică, vii, un tîrg şi o trecere peste Olta, situat pe Olta; Bistriza, moşioară cu o mănăstire de piatră cu acelaşi nume, o capelă şi două biserici, pe râul Bistriza; Remeschti, sat cu două biserici de piatră, şapte munţi mari şi două cărări care trec peste ei, situat pe Lunkawezul; Satreni de Sus, sat cu o biserică şi o casă de piatră, un pod peste Oltezul, două mori, pădure, vii, situat pe Oltezul;

Redăm în continuare localităţile, aşa cum apar în Memorii, fără a mai arăta averea şi localizarea acestora: Călimăneşti, Morari (Majorska din Suss), Morari (Majorska din Dgoss), Oskit Fereno (?), Bogdăneşti, Bujoreni, Cetăţeaua, Ribnic, Copăcel, Căzăneşti, Ioneşti, Corbeanca, Răscăeţi, Scăioşi, Alinkuli (?) de două ori, Zavideni, Călina, Perenni, Trekoschani, Slatori, Tschim-baschzi(?), Şerbăneşti, Yezer (mănăstire, situat pe râul Rimnikul), Pauleschti, Sărăcineşti, Aranghelul, Dosul, Vlădeşti, Koe (Cheia), Teiuş, Titireciu, Vakey (Făcăi ? s.n.), Okna, Cacova, Zmiorătu, Stoeneşti, Dobriceni, Buineşti, Slătioarele, Bîrzeşti, Govora, Mihăeşti, Bărbăteşti, Bîrseşti, Pietrari de Sus, Pietrari de Jos, Păuşeşti, Şerbăneşti, Surpatele, Dintro Unlemna (mănăstire), Guleraze (?), Tatarecu (?), Schitul Arnota, Bistriţa, Costeşti, Tomşani, Foleşti de Sus, Foleşti de Jos, Genuneni, Ileschti (?), Frînceşti, Merea, Negreni, Forgasch (?), Horezu (sat şi mănăstire), Rîmeşti, Vay Diey (Vaideeni), Măldăreşti, Oteşani, Bogdăneşti, Cîrstăneşti, Cuceşti, Urscha (Urşi), Popeşti, Răscăeţi (cu pod peste Olt), Ochaba (?), Krivina (moşioară nelocuită), Orleşti, Baroiu, Dragazani, Moguseni (Mogoşeşti), Kojeni (Cueni), Slătărei, Mamul, Voiceşti, Piskajeschti (?), Runcul, Doba de Sus, Doba de Jos, Cîrlogani, Kirleschti (Ciorăşti, Ciuleşti sau Giuleşti), Cireşu, Copăceni, Bereşti, Beriwajeschti (moşioară nelocuită, pe Cerna), Măciuca de Sus, Măciuca de Jos, Dsamana (Znamăna ?), Bregeschti (?), Alboteschti (sat unde sunt păduri şi vii), Drăganul, Bătăşani, Mădulari, Dsiurseschi (?), Făureşti de Jos, Diculeşti, Mileschti (locuinţă părăsită pe Amaradia), Băbeni, Mochetoi (locuinţă părăsită), Baroiul, Telojul (Tetoiul), Găneşti, Făureşti de Sus, Zătreni de Sus, Zătreni, Văleni, Roşiile, Pleşoiu, Pereaschani (moşioară nelocuită), Grădiştea, Wulsineschti (lociunţă părăsită), Dimzeni, Bărbeşti, Budeşti, Oteşti, Mariţa. 

 

 

Note bibliografice

 

1. C. C. Giurăscu, Istoria Românilor, vol. I, Bucureşti, 1946, pag. 9. Pr. D. Buzatu, C. C. Giurescu – Sate olteneşti dispărute, „Mitropolia Olteniei” nr. 1 – 4 (1961), pag. 179 – 185.

 

2. D. Tudor, Oltenia Romană, Bucreşti, Editura Academiei RSR, 1978, pag. 218.

 

3. Ion Iordan, România, Încotro? Structuri administrativ-teritoriale în România, Bucureşti, Ed. C.D.Press, 2003, pag. 9 – 10.

 

4. „Mitropolia Olteniei” (în cont., MO) nr. 1-4, pag. 179-185.

 

5. Ibidem, pag. 269.

 

6. Ibidem, pag. 415.

 

7. Ioan C. Filitti, Despre Vechea organizare administrativă a Principatelor Române. Ediţie revăzută. Extras din „Revista de Drept public”, 1934 – 5. Bucureşti, Imprimeriile E. Marvan, 1935, pag. 3.

 

8. Enciclopedia Română, Organizarea administrativ teritorială, vol. II, Bucureşti, 1938.

 

9. Ion Iordan, op. cit., pag. 13.

 

10. Ana Toşa Turdeanu, Oltenia, Geografie istorică în hărţile secolului al XVIII-lea, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1975, pag. 187-189.

 

11. C. Tamaş, Ion Soare, Carmen Manea-Andreescu, Tezaur medieval vâlcean, Catalog al documentelor (1388-1715), vol.I, 1983, pag. 21.

 

12. Ana Toşa Turdeanu, op. cit., pag. 188.

 

13.Ioan Silviu Nistor, Comuna şi Judeţul. Evoluţie istorică. 2000, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, pag. 9-12.

 

14. Ibidem, pag. 9-12.

 

15. Ioan C. Filitti, op. cit., pag. 17.

 

16. Ibidem, pag. 20.

 

17. Ibidem, pag. 21, 46.

 

18. C. Giurescu, Material pentru istoria Olteniei supt austrieci, vol. I, Bucureşti, 1913, pag. 73-235.

 

19. C. D. Aricescu, Condica de venituri şi cheltuieli a visteriei de la leatul 7202-7212 (1694-1704), Bucureşti, 1873, pag. 26-735.

 

20. Ioan Silviu Nistor, op. cit., pag. 9-12.

 

21. T.G.Bulat, Oltenia – după harta lui Anton Maria del Chiaro, în „Arhivele Olteniei” I (1922), nr. 2 – 3, pag. 149 – 155.

 

22. Ioan C. Băcilă, Oltenia sub austriaci, 1718 – 1739, Un document cartografic, în „Arhivele Olteniei”, nr. 12, (1924), pag. 111 – 118.

 

23. Registrul tuturor localităţilor cuprinse în harta Olteniei lucrată de Friederich Shwanz şi terminată în 1723, în „Arhivele Olteniei” nr. 27/ 1926, pag. 341 – 352.

 

24. T. G. Bulat, O hartă a Olteniei din timpul ocupaţiunii austriece (1718 – 1739).

 

25. „A.O.” nr. 13 (1924), pag. 234 – 238.

 

26. Ana Toşa Turdeanu, op. cit., pag. 190.

 

27. C. Pazzini, La Valachia, divisa ne suoi distretti, Siena, 1790. apud. I. Conea, pag. 248.

 

28. Ana Toşa Turdeanu, op. cit,, pag. 190.                

 

29. C. Giurescu, op.cit., vol. II, pag. 424.

 

30. Adina Berciu-Drăghicescu, Dinică Ciobotea, Structuri administrative, fiscale şi socio-demografice în Oltenia la începutul secolului al XVIII-lea, în Analele Univ. Buc., Istorie, XXXVIII, 1988, pag. 81-89.

 

31. E. Hurmuzaki, op. cit., vol. I, pag. 525.

 

32. Ion Ionaşcu, Despre Judeţele Olt şi Argeş în Catagrafia din anii 1773 – 1774, de la Moscova, în  „ Mitropolia Olteniei” X, nr. 3 – 4 / 1958. Idem, Statistica clerului din judeţul Olt, pag. 248 – 292.

 

33. Ana Toşa Turdeanu, op. cit., pag. 192.

 

34. „Arhivele Olteniei”, nr. 14, Oltenia după Memoriile Generalului von Bauer (1778), 1924, traduse şi publicate de Constantin I. Karadja. 

 

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2010 (pag. 263-269). Coordonator: Ion Soare; Autori: N. Daneş, Gh. Dumitraşcu, D. Dumitrescu, Fl. Epure, Em. Frâncu, I.St. Lazăr, Arhim. Veniamin Micle, Sorin Oane, Marian Pătraşcu, Petre Petria, Gh Ploaie, Al. Popescu-Mihăeşti, Silviu Purece, I. Soare, Răzvan Theodorescu. „Volum realizat în cadrul Forumului Cultural al Râmnicului şi apărut sub egida şi cu sprijinul  financiar al Consiliului Judeţean Vâlcea.” 

 Sursa foto: 

https://www.setthings.com/ro/oltenia-sub-imperiul-austriac-1718-1739/