Râmnicenii în perioada dintre „Mica Unire” şi independenţa de stat

Capitala judeţului arborează haina festivă a marilor evenimente; se organizează o grandioasă slujbă religioasă la care participă autorităţile locale şi un mare număr de locuitori ai oraşului5. Mulţimea a ieşit pe străzi cu torţe aprinse în mâini şi s-a prins să joace Hora Unirii. Tot atunci, în saloanele Primăriei râmnicene s-au primit felicitări, iar elevii Şcolii Secundare au dat un concert, în aplauzele asistenţei. Până seara târziu, fanfara oraşului a cântat Hora Unirii.

Mai târziu, la 5 februarie 1859, va avea loc, în prezenţa delegatului din partea domnitorului, a maiorului Borănescu şi a tuturor oficialităţilor vâlcene, solemnitatea depunerii jurământului de credinţă de către dorobanţii judeţului, cu care ocazie populaţia îşi exprimă simpatia şi adeziunea pentru noile destine ale ţării6. la scurt timp, va avea loc vizita domnului Alexandru Ioan Cuza în judeţ; el va fi întâmpinat, în ziua de duminică – 21 iunie, la bariera dinspre Olt a podului plutitor ce ducea în comuna Goranu, de un numeros alai al locuitorilor oraşului, în frunte cu Ghiţă Golescu, administratorul judeţului, locuitorii Râmnicului, ieşiţi să-l întâmpine, îşi vor manifesta adeziunea şi bucuria, oraşul îmbrăcând haine de sărbătoare7. Cu prilejul primirii domnitorului, autorităţile oraşului de reşedinţă a judeţului fac o scurtă şi semnificativă prezentare asupra vieţii economico-sociale a judeţului. Gazeta „Anunţătorul român” consemna că „Măria Sa a vizitat cu aceeaşi solicitudine şi îngrijire stabilimentele publice, spitalul, şcoala. A trecut după aceasta în revistă dorobanţii, cărora drept mulţumire, le-a făcut la toţi gratificaţii din caseta sa particulară, pe un unter-ofiţer l-a înălţat în grad de sublocotenent şi unui dorobanţ de ordonanţă i-a acordat distincţia de a purta dragonă de aur, acest soldat fiind un vechi pompier acoperit de rane la 48…” 8.

În anul 1862, domnitorul Unirii Principatelor va face o nouă vizită în Vâlcea. Cu acest prilej, se creează în Râmnic un Comitet cetăţenesc care „în consideraţia marelui act naţional săvârşit de Măria sa Domnitorul” deschide o listă de subscripţie „drept semn de recunoştinţă şi pentru aducerea aminte a măreţelor fapte săvârşite”, prin care cetăţenii oraşului şi ai întregului judeţ îşi vor aduce contribuţia bănească „după putinţă [pentru] a face Măriei Sale Domnitorului şi ţării un dar de un tun, astfel precum toate oraşele şi districtele ţării au manifestat dorinţa lor”9.

Alături de ceilalţi vâlcenii, râmnicenii au trăit şi momentele nefericite care au dus la detronarea lui Cuza (11 febr. 1866), dar şi atmosfera creată o dată cu aducerea pe tronul ţării a unui principe străin, în persoana lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, la 10 mai 18661011. Prin măsurile preventive luate de guvern, judeţul Vâlcea devine o „fortăreaţă” de rezistenţă, concentrând în toate mânăstirile unităţi militare şi chiar la Episcopie, iar la Cetăţuia şi Troian se aşează importante depozite de alimente şi muniţii12. Se mai organizează 2 spitale militare cu cadre de specialitate şi mai multe călugăriţe care se oferiseră ca voluntare. Treptat, pericolul extern este atenuat, apoi îndepărtat, prin abilitatea lui Carol I şi inteligenţa diplomaţiei românesti. Va urma vizita prinţului în Vâlcea. Autorităţile oraşului şi ale judeţului erau atenţionate din timp pentru a lua măsurile necesare în vederea curăţeniei oraşului şi a primirii lui Carol I într-o atmosferă de siguranţă şi solemnitate13. În prima vizită a prinţului (25-27 aprilie 1867), Râmnicul a fost primul dintre  obiectivele vizitate de noul domn14, ca şi în timpul celei de-a doua vizite (24 mai 1873), când el a vizitat, printre altele, şi bâlciul de la Râureni15. Impresionat de frumosul peisaj vâlcean şi de călduroasele primiri făcute de locuitorii acestei zone, prinţul va interveni ulterior, printr-o serie de decrete, în sprijinul dezvoltării unor obiective din judeţ: construirea unui nou pod peste râul Râmnic, amenajarea drumului Râmnicu-Vâlcea – Curtea de Argeş, construirea unui penitenciar în reşedinţa judeţului, lângă tribunal etc.16. În anii următori, atât judeţul dar mai ales Râmnicul, au cunoscut procesul unei noi modernizări urbanistice, dând posibilitatea râmnicenilor să-şi construiască imobile după proiecte realizate de arhitecţi competenţi, să efectueze lărgirea străzilor, a trotuarelor, să beneficieze de existenţa unui iluminat stradal permanent, o canalizare modernă şi o dotare cu apă potabilă suficientă pentru locuitorii oraşului17. Toate acestea făceau parte dintr-o strategie urbanistică mai veche; stimulate cu perseverenţă de Carol I, ele au avut drept urmare transformarea Râmnicului într-un oraş modern şi civilizat.

Note bibliografice

1. DJVAN, Fondul Prefectura Judeţului Vâlcea (în cont., PJV), dos. 88/1857, f. 91. Conform acestor acte normative, corpul alegătorilor era împărţit în mai multe categorii: marii proprietari, care aveau peste o sută de fălci de pământ şi care desemnau câte trei deputaţi pentru fiecare judeţ prin vot direct; micii proprietari, cu moşii de la 10 până la 99 de fălci, care desemnau câte un deputat ales prin delegaţii plăşilor. Tot prin delegaţii aleşi pentru fiecare plasă îşi desemnau deputatul şi clăcaşii. Cea de-a patra categorie, o reprezentau orăşenii, care alegeau un singur deputat din fiecare urbe, iar drept de vot aveau cei care posedau un venit sau avere de cel puţin 8.000 lei anual. Vezi: Corneliu Tamaş, Gheorghe Dumitraşcu, Sergiu Purece, Petre Bardaşu, 1859 în judeţul Vâlcea, Râmnicu-Vâlcea, 1982 (în cont., 1859 în Vâlcea) , pag. 8.

2. PJV, dos. 90/1857, f. 102-108; 109-112; 133-210. Cf. C. Tamaş, Gheorghe Dumitraşcu, op. cit., pag. 9.

3. PJV, dos. 101/1857, f. 312, 328, 397, 402; Documente privind Unirea Principatelor, Bucureşti, Editura Academiei R. P. R., 1963, pag. 585, C. Tamaş… op. cit. pag. 14.

4. PJV, dos. 3/1859, f. 11; Cf. Constantin Mateescu, Cartea Râmnicului, Râmnicu-Vâlcea, Editura Silviu Popescu, 1999,    pag. 166.

5. PJV, dos. 3/1859, f. 11; 1859 în Vâlcea, pag. 17-18; Cf. Constantin Mateescu, op. cit., pag. 166; „Anunţătorul Român”, nr. 56, din 15 iulie 1859; Dumitru Andronie, Alexandru Ioan Cuza pe meleagurile Munteniei şi Olteniei în anul Unirii, în “Studii vâlcene”,  nr. VII/1985, pag. 81-82.

6. PJV, f. 82; 1859 în Vâlcea, pag. 208-209.

7. Dumitru Andronie, Op. cit., în “Studii vâlcene”,  nr. VII/1985, pag. 83.

8. Constantin Mateescu, Op. cit., pag. 83.

9. Ion Mamina, Ion Bulei, Guverne şi guvernanţi (1866-1916), Bucureşti, 1994, pag. 16; Istoria Românilor, vol. VII, tom I, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003 (în cont., Istoria Românilor), pag. 553-558; Memoriile regelui Carol I, ediţia 1994, 1,        pag. 40.

10. PJV, dos. 127/1866, f. 6; Istoria Românilor, pag. 559; Petre Purcărescu, Personalitatea prinţului Carol I  în documentele vâlcene, în „Studii vâlcene”, serie nouă, nr. I (VIII) 2003, pag. 107.

11. PJV, dos. 62/1866, f. 11.

12. Corneliu Tamaş, Istoria Râmnicului, Râmnicu-Vâlcea, Ed. „Antim Ivireanul”, 1994, pag. 144.

13. PJV, dos. 125/1866, f. 172.

14. Ibidem.

15. Memoriile Regelui Carol I al României, vol. III, Editura “Universul”, 1909, Bucureşti, pag. 72.

16. Ibidem, pag. 72; Cf. Petre Purcărescu, Personalitatea prinţului Carol I  în documentele vâlcene, în „Studii vâlcene”, serie nouă, nr. I (VIII) 2003, pag. 113.

17. PJV, dos. 30/1874, f. 25.

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. II – Localităţile urbane; Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2012