Râmnicu Vâlcea – Cadrul natural

 

 

Oraşul s-a constituit şi extins în dreapta Oltului, ocupând terenuri de luncă, precum şi terasele şi pantele vestice ale râului. Vatra sa ocupa pe vremuri o suprafaţă redusă şi era limitată în sud de râul Olăneşti, la vest de dealul Capela, iar în nord se întindea până la Valea Mandei. În aceste condiţii populaţia oraşului nu era prea numeroasă ca de altfel şi numărul caselor nu prea era mare.

 

Zona Râmnicului a fost un puternic centru de existenţă şi continuitate în istoria poporului nostru de la începutul formării sale până în contemporaneitate. Aria geografică ce a înconjurat oraşul a fost un bun suport economic pentru propăşirea socială şi culturală a aşezării, întrucît înprejurimile sale se constituiau din păşuni, numeroase turme de oi şi cirezi de vite. Dealurile au fost acoperite cu întinse pajişti zmălţate de flori multicolore, care alcătuiau bogate fâneţe, atât de necesare creşterii animalelor. Livezile de pomi fructiferi au format nu numai un decor pictural în diferite anotimpuri, ci au oferit şi un mijloc de hrană, fiind în acelaşi timp aducător de venituri însemnate, pe baza cărora oamenii au trăit şi au putut prospera.

 

Pe locul în care s-a dezvoltat vatra oraşului Râmnicu Vâlcea, s-a dovedit existenţa unui sat roman (vicus) situat-între cele două aşezări romane de Ia Buridava romană-Stolniceni şi cea de la Castra Traiană (satul Sâmbotin, comuna Dăeşti), care se presupune a fi fost o ctitorie a cuceritorului Daciei, sau un castru care se ridica, prin scop şi însemnătate deasupra celorlalte(3).

 

Vechiul târg, menţionat documentar în secolul al XlV-lea a înglobat de-a lungul timpului aglomerarea de sate din jur ca Priba, Luciani, Ostroveni şi s-a mărit în partea de vest şi sud prin includerea satelor: Arhanghel, Căzăneşti, Copăcelul, Dealul Mărului, Poenari, Râureni, Stolniceni şi Troian, azi renumite prin grădini, livezi sau prin combinatele sale industriale ce au fost amplasate în ultimii ani.

În vatra oraşului, care a evoluat mai mult pe direcţia nord-sud între malul drept al Oltului şi ultimele prelungiri estice ale dealului Purcăreţul. Prezentând în această parte vestică un tentacul spre vest, pe valea râului Olăneşti se pot deosebi mai multe zone diferite ca întindere, structură şi vechime.

Vechea zonă comercială şi rezidenţială păstra până la sistematizare o textură de străzi înguste şi destul de întortocheate cu magazine şi case de locuit(4). La nord se află zona administrativ, culturală şi rezidenţială în cuprinsul cărora se găsesc cele mai multe şi însemnate instituţii ale oraşului.

Zona rezidenţială ocupă cea mai mare parte a oraşului prin apariţia de noi cartiere: Sud, Ostroveni, 1Mai, Centru, Ştirbei Vodă, Traian, Matei Basarab, Nord.

În imediata apropiere a Oltului începând din nord din dreptul bisericii Cetăţuia până la confluenţa cu râul Olăneşti în sud se desfăşoară în lungul căii ferate vechea zonă industrială a oraşului, Combinatul de industrializare a lemnului şi Fabrica de încălţăminte(5). Zona industrială nouă a municipiului se continuă mult în afara vetrei propriu-zise a localităţii, în nord spre Bujoreni unde s-a concentrat industria alimentară şi în sud spre Stolniceni, industria chimică, construcţii chimice şi de industrie uşoară.

Localitatea aşezată pe terasele Oltului la o altitudine de 230 m., este înconjurată de păduri; la est de satul Fedeleşoiu · pădurea Pămeşti; în nord-estul lacului de acumulare Rămnicu-Vâlcea – pădurea Muscel; la est de acelaşi lac – pădurea Gorănişului şi cea a Corănişului; la est de cartierul Sticlărie – pădurea Goranul; la est de comuna suburbană Goranu – pădurea Gorunoaia; la est de comuna Budeşti – pădurea Valea cu Nisip şi Dealul Scoruşului, iar la vestul comunei – pădurea Pătroaia(6).

Zona dealurilor este împădurită cu esenţe de foioase, în care predomină stejarul, cu înălţimi medii de 20 m şi cu un diametru de 0,3 m atât în partea de est cât şi cea de vest(7). Intercalate între aceste păduri în zonele nord-estică şi estică se găsesc plantaţii de pruni iar în zona vestică plantaţii masive de meri.

O dată cu construcţia hidrocentralelor din zona municipiului, terenurile neproductive aflate pe albia râului Olt au fost transformate în lacuri de acumulare. Lacul de acumulare Râmnicu Vâlcea are o lungime de 1,5 km, pe când cel de la Râureni are 2,5 km, lungime şi 0,5 km lăţimej Hidrocentrala de la Râureni, în afara energiei electrice pe care o produce, a avut şi implicaţii de ordin social asupra municipiului Râmnicu Vâlcea. Scoaterea de sub influenţa ' nefastă a inundaţiilor a unei importante suprafeţe de teren, cunoscută sub numele de zona Ostroveni a dus la crearea a unui cartier de locuinţe de pest 12.000 apartamente, care a beneficiat şi de o bază de agrement naturală constituită de zăvoiul de pe malul râului.8 Prin construirea acestei hidrocentrale s-au deviat transporturile de mare tonaj, pentru evitarea centrului oraşului, care trec acum peste baraj.

Ca afluenţi ai Oltului întâlnim în est Valea Satului, pâraiele Şipotul şi Sâmnicul, iar în vest – valea Bujoreancă şi râul Olăneşti.9

Oraşul este amplasat pe terasele albiei majore a râului Olt, care sunt evidenţiate mai mult în partea de vest, deoarece în zona estică dealurile coboară până aproape de firul apei. Se disting două terase. în trecut, aglomerarea urbană este dispusă pe terasa superioară, datorită frecventelor inundaţii pe care le producea Oltul. Prin lucrările de amenajare a râului şi prin construcţia barajelor, aria de locuit s-a extins şi pe terasa inferioară, pericolul inundaţiilor fiind înlăturat. Zonele vechi, cu construcţii aflate aproape de albia minoră a Oltului, sunt apărate de inundaţii prin înălţarea mare a malurilor. Partea vestică a oraşului se întinde de-a lungul râului Olăneşti, clădirile fiind amplasate pe malul stâng al acestui râu.

Lunca are altitudini între 301 m la Olteni şi 227 m în cartierul Ostroveni; în estul oraşului peste râul Olt la Lespezi, altitudinea este de 247,5 m iar în sud, în zona Budeşti (Zăvoiul Roşu), de 223,4 m. Gara se află al 267 m, Capela, vârful Luţei 440 m, dealul Petrişor la 444 m, iar dealul Gurănoaiei la 448 m.10

Apariţia şi dezvoltarea aşezării au fost favorizate de amplasarea acestuia într-o depresiune cu relief în terase şi lunci largi, cu diferenţă de 300-400 m faţă de dealuri, existând condiţii pedoclimatice favorabile activităţii umane. De asemenea aşezarea se află la intersecţia unor căi de comunicaţie importante, care înainte asigurau legătura între deal şi munte, munte şi câmpie, între Ţara Românească şi Transilvania, între Muntenia şi Oltenia sau între aceste localităţi şi ţinuturile de la sudul Dunării(11).

Aşezarea a beneficiat atât de poziţie favorabilă cât şi de soluri fertile, uşoare, de tip aluvionar. Datorită climei blânde, zona Râmnicului Vâlcea a fost prielnică culturii viţei de vie, din cele mai vechii timpuri şi până la finele secolului trecut, când s-a renunţat la cultura intensă a acesteia.

 

Unele dintre bogăţiile solului şi subsolului zonei de care ne ocupăm au fost valorificate încă din perioadele de început ale istoriei. Sarea a constituit atât un aliment, cât şi o marfă de schimb mult solicitată în sudul Dunării, care se transporta pe râul Olt. Lemnul a reprezentat, prin varietatea speciilor (răşinoase, foioase), un mijloc de schimb cu zonele de câmpie. Aurul era exploatat pe firul văii Oltului; calcarul a fost folosit şi comercializat în diferite regiuni; argila a fost întrebuinţată atât în olărit, cât şi ca material de construcţie; în perioada modernă s-au utilizat şi rezervele de cărbune din jurul oraşului. Apariţia unor zalhanale şi tăbăcării în oraş la sfârşitul secolului trecut s-a datorat marelui număr de animale domestice din perimetrul studiat, ale căror produse au fost industrializate pe plan local.

Dezvoltarea oraşului a fost influenţată şi de aşezarea lui la intersecţia unor principale căi de comunicaţie şi vechi drumuri comerciale, prin care se asigura legătura de la deal la munte spre câmpie. Oraşul este aşezat pe una dintre principalele rute internaţionale care se îndrepată spre Europa centrală şi Balcani (E.81, DN. -7). Faţă de Bucureşti se află al 174 km pe şosea; de Sibiu – la 100 km, de Tărgu Jiu – la 115 km, de Piteşti – la 62 km, de Slatina – la 100 km şi de Craiova – la 123 km. Pe calea ferată, el este situat pe linia Sibiu-Piatra Olt, la o distanţă de 99 km, de Sibiu, 87 km, de Piatra Olt şi 293 km, de Bucureşti (via Titu) sau 273 km (via Roşiori). Prin darea în exploatare a liniei ferate Rămnicu-Vâlcea – Vâlcele, distanţa până la Bucureşti se va reduce la 160 km.

Suprafaţa municipiului Râmnicu Vâlcea este de 6 221 ha, care împreună cu comuna suburbană Goranu se ridică la 8 866 ha.

Clima este temperat-continentală, moderată, fără schimbări bruşte de temperatură şi de umiditate, caracteristică depresiunilor subcarpatice, fapt pus în evidenţă de răspândirea viţei de vie, a nucului şi a altor pomi fructiferi.

Temperatura medie anuală este de 10,2°C; temperatura medie a lunii ianuarie este de -2,1°C, iar a lunii iulie de 20,6°C (iulie 1946), iar minima absolută a fost de -27°C (ianuarie 1942). Amplitudinea termică de 64,3°C este caracteristică climatului colinar.

Cantitatea medie de precipitaţii este de 733 mm anual, cele mai multe ploi căzând la sfârşitul verii şi toamna. Durata insolaţiei însumează 1 990,5 ore anual, numărul zilelor cu cer senin, variind între 60-80 pe an, iar al celor cu precipitaţii, de 128 zile pe an. Umezeala relativă a aerului variază de la 71% la 78%, iar în sezonul estival între 61,9% – 72,0% cu media de 69%. Precipitaţiile au un maxim de 101 mm în luna iulie şi un minimum de 37 mm în luna martie. Toamnele sunt lungi, iar numărul zilelor cu ceaţă este în medie de 52 pe an. Stratul de zăpadă se menţine circa 70 de zile pe an.

Vânturile bat, în general, pe direcţiile N-S sau S-N, cu o viteză medie a valorilor maxime lunare de 9,9 m/s.

Descărcările electrice sunt frecvente în sezonul cald, având o intensitatemai mare în lunile mai septembrie.

Dealurile din jurul oraşului sunt acoperite cu păduri de gorunete, gorunete-făgete şi făgete(15). Pădurile de gorun şi fag au cea mai mare răspândire ocupând culmile dealurilor. Pe lângă speciile dominante, ca fagul (fagus sylvatica) şi gorunul (Quercus petraea), apar şi carpenul (Caprinus betulus), teiul (Tilia cordata şi Tilla platyphyllos), jugastrul (Acer campestre), frasinul (Fraxinus excelsior), mijdreanul (Fraxinus omus), ulmul (Ulmus minor), curpenul (Clematls vitalba), păducelul (Crataegus monogyma), salcâmul (Roblnia pseudocacia) etc. Etajul de arbuşti este format din: alun (Corylus aveliana), lemn câinesc (Ligustrun vulgare), corn (Cornus mas), sânger (Comus sanguinea), soc (Sambucus nigra), clocotiş (Staphyllea pinnata) şi iederă (Hedera helix) ca plantă agăţătoare.

Pe terenurile afectate de alunecări au fost plantaţi salcâmi (Robinia psudocacia). În pădurile de fag cresc câteva plante rare, endemice cum sunt sânzienele (Galim rotundifolium), şi ciucuşoara (Alyssum linifolim). Dintre plantele termofile amintim: coada şoricelului (Achillea crithmifolia), plevaiţa (Xeranthemun foetidum), opăţelul (Lychnis coronaria) ş.a.

Vegetaţia ornamentală din parcurile şi zonele de versant amenajate cuprinde şi bradul argintiu (Abiss concolor), Molidul (Picea abies), pinul (Pinus nigra, Pinus sylvestris, Pinus strobus), zada (Larix decidua), arinul (Alnus glutinosa), plopul (Populus alba), salcia (Salix caprea, Salyx babylonica), sălcioara (Elaeagnus angustifolla), arţarul (Acer negundo), platanul (Platanus acerifolia), castanul sălbatic (Aesculus hypocastanum), liliacul (Syringa vulgaris), gardul viu (Buxus sempervirens), arborele vieţii (Thuja orientalis), ienupărul (Junisperus communis), chiparosul (Polyanthus tuberosa), clopoţelul galben (Forsythia suspensa) ş.a. Dintre plantele ocrotite ca monumente ale naturii sau specii rare amintim câteva exemplare de zadă sau latrice (Larix decidua) şi Ginkgo biloba, ce se găsesc în parcul Zăvoi.

Prin bogăţia speciilor sale lemnoase, arbustive şi ierboase, vegetaţia din cuprinsul oraşului contribuie la crearea unui climat plăcut, aducând un plus de frumuseţe şi atractivitate.

În parcurile şi în numeroasele spaţii verzi din Râmnicu Vâlcea abundă panseluţele, trandafirii, garoafele, lalelele, crizantemele. În ultimii ani, în perimetrul urban s-a extins plantarea speciilor decorative, exotice cum sunt magnoliile(16).

În pădurile de la marginea oraşului trăiesc: căprioara (Capreolus capreolus), vulpea (Vulpes vulpes), iepurele (Leous europaeus), şoarecele de pădure (Apodemus sylvaticus), ariciul (Erinaceus roumanicus), etc.

Dintre păsările care populează parcurile şi pădurile oraşului amintim: privighetoarea (Luscinia megrahynchos), rândunica (Hirundo rustica), vrabia (Passer domesticus, Passer montanus), măcăleandrul (Erythacus rubecula),

fâsa de pădure (Anthus trivialis), piţigoiul (Parus major), cojoaica (Certhia familiaris), scatiul (Carudelis spinus), uliul păsărelelor (Accipter nisus), cucuveaua (Athene noctua), guguştucul (Streptopelia decaocto), pupăza (Upupa epops), ciocănitoarea (Dendrocopus major) etc.

În apa Oltului şi în lacurile de acumulare trăiesc diferite specii de peşti: linul (Tinca tinca), crapul (Cyprinus carpio), cleanul (Leuciscus cephalus), mreana (Barbus barbus), roşioara (Scardinus erytrophtalmus), ştiuca (Exox lucius), iar pe râul Olăneşti: cleanul (leuciscus cephalus), păstrăvul (Salmo trutta fario), zglăvoaga (Cottus gobio) ş.a.(17).

Vânătoarea şi pescuitul pot fi practicate în bune condiţiuni în jurul municipiului, iar biologii dispun de un bogat rezervor faunistic pentru cercetări ştiinţifice.

Dezvoltarea economică şi evoluţia teritorială a Râmnicului Vâlcea au determinat o creştere demografică destul de lentă de-a lungul secolelor. Populaţia oraşului era în 1871 de 5 750 locuitori, ca la sfârşitul secolului (1899) să ajungă la 7300 locuitori. În secolul nostru populaţia a crescut de la 9628 în 1912, la 15 648 în 1930, ca să ajungă în 1948 la 17 238. Până în 1956 asistăm la o foarte mică creştere a populaţiei, care era de 18 984(19). Valorile mari ale natalităţii populaţiei, ca şi migrările spre industrie, în general spre oraşe, au influenţat pozitiv evoluţia numerică a Râmnicului Vâlcea, care a cunoscut cea mai însemnată creştere a populaţiei începând cu sfârşitul anului 1968. Dacă în anul 1969 numărul de locuitori era de 32 629, în nici două decenii a ajuns la peste 110 000 persoane: dintre care 3400 aparţin comunei Goranu.

Din totalul populaţiei de 97 850 ai municipiului (la 1 ianuarie 1987), 49 121 era de sex masculin, iar 48 729 de sex feminin: se observă o uşoară predominare a persoanelor de sex masculin. La 1 ianuarie 1993, populaţia a ajuns la 117 507 persoane.

În Râmnicu Vâlcea majoritatea populaţiei era concentrată în zona centrală, ca urmare a extinderii perimetrului oraşului, trei sferturi din populaţia municipiului trăieşte în noile cartiere(21).

La jumătatea secolului trecut (1859) mai mult de jumătate (63,1%), din populaţia Râmnicului Vâlcea (3 160 locuitori atunci) erau agricultori restul fiind liber profesionişti, meseriaşi şi comercianţi. După aproape un secol, la recensământul din 1930, structura populaţiei era în linii generale asemănătoare. Cea mai mare parte a populatiei lucra în agricultură – 30,9%, în instituţii publice, 21,1% în comerţ, 13,8% etc(22)

Ca urmare a transformărilor economice şi sociale, la recensământul populaţiei din 1966 s-a înregistrat o predominare a populaţiei ocupate în industrie (31,3%); urmau în ordine, populaţia ocupată cu circulaţia mărfurilor (13,8%), cea din învăţământ, cultură şi artă (9,6%), din construcţii (6,7%) etc. Este vădită tendința de accentuare a funcţiei industriale, căreia i se asociază funcţiile administrativ culturală, comercială, de transport, de odihnă şi turism, financiar-bancar.

Dealul Capela, plămânul municipiului şi punct de reper al celor ce tranzitează acest frumos oraş, reprezintă o adevărată podoabă verde. Oraş scăldat în verdeaţa livezilor si a pădurilor care îmbracă dealurile, are un aspect

de grădină înfloritoare şi de o agreabilă staţiune climaterică. Zona verde cea mai extinsă este amenajată în lunca de pe stânga râului Olăneşti, fiind bine cunoscut parcul Zăvoi. În sud a apărut în ultimii ani parcul de agrement Ostroveni, căutat vara şi de locuitorii judeţelor oltene, datorită bazinelor cu apă sărate, adevărate uzine de sănătate în aer-liber.

La confluenţa Oltului cu râul Olăneşti, într-un cadru natural armonios, au existat condiţii geografice deosebit de favorabile, care, prin intervenţia şi activitatea colectivităţiilor umane, au făcut posibilă apariţia, iar apoi ascensiunea continuă a oraşului Râmnicu Vâlcea, în decursul epocilor istorice.

Încărcat de istorie şi plin de demnitate, oraşul lui Mircea cel Bătrân, trăieşte azi o nouă frumuseţe, înfrumusețarea sa modernă așezând-o în rândul celor mai frumoase localității ale țării.

 

 

Note bibliografice:

(1).Vasile Cucu, Oraşele României, Bucureşti, 1970, p.174.

(2).Comeliu Tamaş, Rîmnicu Vîlcea, Bucureşti, 1989, p.9.

(3).Ion Conea, Profile toponimice prin Carpaţi Meridionali, în Probleme geografice, 11/1935,

p.90.

(4) L.Badea, Constanţa Rusănescu, Judeţul Vîlcea, Bucureşti, 1970,

 (5) Ibidem, p.78-79

(6) Comeliu Tamaş, op.cit.p.9.

(7) V.Berbece, C.Marinoiu, Al.Matei, Gh.Mămularu, Vîlcea, ghid turistic. Bucureşti, 1976,

p.76.

(8). Ion Sahinian, Lumini de pe Olt, T.C.H. Olt defileu, Rm.Vîlcea, 1981, p.27.

(9). Comeliu Tamaş, op.oit. p.10.

(10). Constantin Grigore, Râmnicu Vâlcea, Loc de amintiri şi recreiere. Monografie ghid, Rm. Vâlcea, 1944, p.10.

( 11. Comeliu Tamaş, op.cit.p.

(12). Comeliu Tamaş, Probleme ale economiei agrare fn Ţara Românească în documentele lui . Mircea cel Bătrîn, în Studii Vîlcene, IV/1980, p.37.

(13). Vîlcea, Monografie ghid. Bucureşti, 1980, p.21.

(14). Comeliu Tamaş, Rîmnicu Vîlcea, p.12

(18). Ibidem.

(19). Vasile Cucu, op.cit. p.231.

(20). în 1966 se aflau în municipiu,un număr de 23 867 locuitori, în 1969, 32 659 ca în 1971 să ajungă la 40 789.

(21). Comeliu Tamaş, op.cit.p.14.

(22). Vîlcea, Monografie ghid, p.20.

(23). Vasile Cucu, op.cit.p.174.

 

Sursa: Istoria Râmnicului, Editura “Antim Ivireanu”, Rm. Vâlcea, 1994, pag. 11-17, Autor: Corneliu Tamaș.