Râmnicu Vâlcea – caracterizarea geomorfologică

Relieful deluros ce înconjoară municipiul Râmnicu-Vâlcea, prezintă o anumită ordonare a culmilor dinspre nord spre sud, fragmentate de o reţea hidrografică oarecum paralelă dar, cu tendinţa de apropiere de Râul Olt, impusă de nivelul său de bază mai scăzut. Modelările cuaternare puternice, pe fondul unei constituţii geologice fragile, au condus la formele actuale care, acoperite de păduri, determină un peisaj pitoresc în jurul oraşului.

În colţul nord-vestic al teritoriului, se ridică Vf. Trundin (625 m) ce domină spre nord Valea Bujorencii (afluentul Valea cu Apă). De aici, coboară treptat spre sud-vest, marcată de vârfurile Iuga (564 m), Păturoaia (550 m) si Capela (340 m). Din Vf. Iuga, se desprinde spre nord-est culmea Toporani, acoperită de livezi, precum şi culmea Dealul Malului (spre sud), pe care s-a dezvoltat recent cartierul de vile cu acelaşi nume.

Spre sud – vest, vârful dominant este Licura (462 m), din care se desprind radiar o serie de culmi, ale căror altitudini scad treptat spre văile din jur (Dl. Petrişor, Dl. Troian, Dl. Hanciu, Dl. Măldăreasca etc.). Culmea ce se întinde spre oraş, se situează pe aliniamentul Vârful Troian (386 m) –  

Dl. Petrişor, apoi scade în trepte spre Valea Olăneşti. La nord-vest de Vf. Licura, se întinde o culme marcată de vârfurile Coasta Înaltă, Olăneasca şi Dl. Castanului (455 m). La vest de Valea Racoviţa, teritoriul municipiului include sectorul estic al dealurilor Muşa şi Iorgului ce constituie versantul stâng al văii.

Pe malul stâng al Oltului, linia dealurilor înalte se întinde mai spre est, lăsând loc unor terase întinse. Rama nordică este marcată de Vf. Cornet (581 m) şi reprezintă capătul nordic al crestei dealului. În continuare, spre vest, se desfăşoară Dealul Cornetului, complet împădurit, ce se continuă cu Dealul Cetăţii (410 m) – un platou împădurit cu nume sugestiv. În colţul nord-estic, se ridică Vf. Săliştea (618 m), din care coboară spre sud o culme prelungă ce ocoleşte bazinul Văii Stăncioiului, apoi se arcuieşte spre vest în apropierea satului Feţeni, la vestul căruia se ridică vârful Crucea Mierlei (496 m). În continuare, culmea se lărgeşte considerabil, fiind mascată de o terasă înaltă a Oltului (220-240 m), sfâşiată de văile Hogii şi Grajdului. Pe această suprafaţă, se întinde vasta pădure Gorănoaia.

Aspectul de ansamblu al acestor dealuri, este tabular cu versanţii sudici uşor înclinaţi şi prelungi, în timp ce versanţii nordici au înclinarea mai mare, pe alocuri abruptă, în care se observă veritabile cueste. Această conformaţie a reliefului se datorează structurii geologice în care, aşa cum vom vedea mai departe, domină straturile înclinate spre sud sau est, conferind un aspect monoclinal. Relieful apare, deci, în cea mai mare parte, ca un relief structural. Pe alocuri, întâlnim întinse platouri înalte, cum este cazul în Dealul Islazului-Goranu. Pâraiele au modelat forme ascuţite, uneori muchii înguste şi văi adânci sugerând existenţa recentă a unor procese active de modelare, dar şi prezenţa unor depozite cu o consistenţă redusă. Forme erozionale tipice întâlnim pe Valea Stăncioiului, în apropiere de satul Goranu, cunoscute sub numele de „Şiroirile de Pământ de la Stăncioiu”.

De asemenea, forme de eroziune active întâlnim în Dealul Bujorenilor, situat pe acelaşi aliniament est-vest cu Valea Stăncioiului. Pe versanţii sudici ai vârfului Licura, între Troianu şi Copăcelu, apar văi şi ogaşe dezvoltate în depozitele de cenuşi vulcanice care constituie fundamentul acestor dealuri. Alunecările de teren sunt frecvente, pe versanţii dealurilor. Dintre acestea, semnificative sunt cele de pe marginea nordică a terasei Feţeni şi cele de sub Râpa Şoimului.

În general, formele actuale de relief constituie consecinţa interacţiunii dintre agenţii externi de modelare si a substratului geologic format în principal din sedimente cretacice şi neozoice. Formele de eroziune – acumulare, reprezentate prin terasele râului Olt, reprezintă, de asemenea, un relief caracteristic pentru împrejurimile municipiului Râmnicu-Vâlcea. Râul Olt prezintă mai multe nivele de terase, dar nu toate sunt vizibile în perimetrul oraşului. Terasa înaltă, Feţeni (300-400 m), este cea mai vizibilă şi se întinde spre sud-est până în Valea Sâmnicel. Terasa medie (Coteana), situată între 80 şi 100 m, apare evidentă pe malul stâng – în dreptul oraşului şi spre sud de acesta, fiind acoperită cu terenuri de cultură şi livezi. Terasa joasă apare predominant pe malul drept al Oltului, aval de Râmnicu-Vâlcea, şi este acoperită cu terenuri de culturi, grădini. Prin amenajarea hidroenergetică a Oltului, terasele joase au fost acoperite de ape, pe porţiuni importante, dispărând ca element morfologic.

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. II – Localităţile urbane; Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2012 (pag. 17-18). 

Coordonator: Ion SOARE; Autori:  Pr. C-tin CÂRSTEA, N. DANEŞ, Paul DINU, Gh. DUMITRAŞCU, D. DUMITRESCU, Florin EPURE, Emilian FRÂNCU, Ioan St. LAZĂR, Sorin OANE, Marian PĂTRAŞCU, Petre PETRIA, Gh. PLOAIE, Silviu PURECE, Ion SOARE. Colaboratori: Gh. DEACONU, Eduard DULĂCIOIU, Titi Mihai GHERGHINA, Ion MĂLDĂRESCU, Vasile ROMAN, Laurenţiu STILEA.

. „Volum realizat în cadrul Forumului Cultural al Râmnicului şi apărut sub egida şi cu sprijinul  financiar al Consiliului Judeţean Vâlcea.”