Râmnicu Vâlcea: consideraţii economico-sociale privind preistoria şi primele secole de ev mediu

b) Ocupaţiile în perioada prefeudală. Uneltele agricole – râşniţe pentru măcinatul cerealelor, brăzdare, seceri ş.a. – descoperite în aşezări şi în cimitirele din zonă – Râureni (azi, cartier al Râmnicului), Ocnele Mari ş. a. – dovedesc faptul că cele mai vechi ocupaţii de bază ale populaţiei sedentare din această zonă, au fost cultura cerealelor şi creşterea animalelor⁴. Pomicultura şi viticultura, ca şi cultivarea legumelor se reflectă în descoperirile din aşezări: sâmburi de fructe şi seminţe carbonizate, precum şi cosoare de fier folosite cu precădere în viticultură.

Cultivarea plantelor textile. Prezenţa unor fusaiole, atât în aşezări, cât şi în cimitire, ori a greutăţilor pentru războaiele de ţesut, sunt dovezi concrete ale cultivării plantelor textile şi a prelucrării lor în fire şi ţesături, în scopul asigurării îmbrăcămintei cotidiene⁵. Unelte de pescuit –  undiţe, harpoane de os, greutăţi de la plase de pescuit etc. – descoperite în aşezările situate în preajma râurilor Olt, Lotru ş.a. mărturisesc despre practicarea pescuitului. Creşterea animalelor  în cadrul agriculturii din secolele VII-XI, este dovedită de resturile osteologice descoperite la Stolniceni (cartier al Râmnicului de azi), provenind din sacrificarea unor animale domestice: bovine, oi, capre, porcine, păsări.

Exploatarea resurselor miniere, în strânsă legătură cu prelucrarea metalelor (în special a fierului) şi cu practicarea unor meşteşuguri specifice, sunt vechi şi îndelungate ocupaţiiale locuitorilor acestor meleaguri. Ele au fost puse în evidenţă prin descoperirile din apropierea oraşului: Ocnele Mari – veche aşezarea dacică⁶,  Valea Răii, Căzăneşti  etc. ⁷.

c) Habitatul rural şi cel urban. Alături de alte zone din judeţ, grupările de sate din arealul Râmnicului dovedesc începuturile şi apoi structurarea reţelei rurale de tip medieval⁸. Obişnuita decalare, de unu – două secole, dintre dovedirea arheologică a existenţei unui sat şi menţionarea sa documentară, ne îndreptăţesc să presupunem că  cele mai multe dintre marile concentrări de aşezări rurale din această zonă, vor fi fost întemeiate înaintea constituirii cnezatului lui Farcaş în spaţiul vâlcean⁹. Cercetările arheologice au dovedit că în această perioadă existau aşezări fortificate şi în zona Râmnicu-Vâlcea, la malul Alb – Goranu¹⁰.

Procesul istoric desfăşurat în secolele XIII-XIV la sud de Carpaţi, a făcut posibilă reanimarea şi aici a vieţii urbane, a cărei dăinuire în etapa anterioară a fost înregistrată cu câteva centre submontane. Cât priveşte urbanismul vâlcean, acesta are, de asemenea, vechime, dacă luăm în consideraţie aşezările de la Buridava şi Ocnele Mari. A. D. Xenopol a avut temeiuri solide şi convingătoare când a  afirmat că vatra oraşului Râmnicu-Vâlcea se va fi ridicat încă din secolul al VI-lea, având pretenţii de centru administrativ¹¹.  În mod cert, cu atestare documentară de localitate (20 mai 1388) şi – după numai un an – de oraş (1389), la sfârşitul sec. al XIV-lea, Râmnicul era „oraş domnesc” şi al treilea oraş medieval românesc, în ordine cronologică¹².

d) Activitatea comercială. La târgurile periodice ţinute de regulă în oraş, dar şi în locuri care au căpătat prin tradiţie un asemenea rol, participau şi locuitorii satelor apropiate, furnizori de produse agroalimentare şi cumpărători ai mărfurilor meşteşugăreşti de care aveau nevoie. Alături de ştirile scrise cunoscute până acum, descoperirile monetare întregesc imaginea relaţiilor comerciale pe care locuitorii vâlceni le-au avut cu alte regiuni în decursul secolelor XIII-XIV. Paralel cu cursul apelor, pe văile acestora (Olt, Lotru), drumuri importante străbăteau pământul din această zonă. Erau drumuri vechi, unele încă din epoca romană, altele – din epoci ulterioare, la care se adăugau şi căile de comunicaţie de pe apa Oltului, atât de necesare pentru valorificarea produselor prin intermediul activităţilor de comercializare. 

Note bibliografice

1. Dumitru Berciu, 2050 de ani de la crearea primului stat dac centralizat şi independent. Statul geto-dac făurit de Burebista, în „Buridava“ nr. 3/1979, Râmnicu-Vâlcea, pag. 7-11.

2. Istoria Românilor, vol. III, Genezele româneşti, Editura Enciclopedică, pag. 40-41; Şt. Olteanu, Societatea carpato-danubiano-pontică în secolele IX – XI. Structuri demo-economice şi socio-politice, Bucureşti, 1977, pag. 148, 149, 150; vezi şi Harta nr. 2.

3. Ibidem, pag. 151; v. şi Corneliu Tamaş, Istoria municipiului Râmnicu-Vâlcea, Râmnicu-Vâlcea, Editura Conphys (în continuare, Istoria municipiului Râmnicu-Vâlcea), 2006, pag. 46.

4. Corneliu Tamaş, op. cit., pag. 45.

5. Gheorghe Bichir, Continuitatea şi romanizarea populaţiei geto-dacice în lumina cercetărilor de la Stolniceni-Râmnicu-Vâlcea, în “Studii vâlcene”, nr. 6/1983, Râmnicu-Vâlcea, pag. 13.

6. Istoria Românilor, vol. III, pag. 54.

7. Ibidem, pag. 177.

8. Istoria Românilor, vol. III, pag. 523.

9. Nicolae Bănică-Ologu, Structura habitatului în Râmnicu-Vâlcea, în „Buridava“ nr. 4/1982, Râmnicu-Vâlcea, pag. 74; Corneliu Tamaş, op. cit., pag. 48-53

10. Gheorghe Dumitraşcu, Corneliu Tamaş, Râmnicul medieval, Râmnicu-Vâlcea, Editura Conphys, 1995, pag. 5-6; Corneliu Tamaş, op. cit., pag. 52.

11. Ibidem, pag. 8.

12. Ibidem, pag. 8-9, 21.

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. II – Localităţile urbane; Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2012