Râmnicu Vâlcea: Dezvoltarea economică în perioada 1918-1944

a) Industria. Societatea Anonimă pentru Exploatarea de Păduri „Lotru”, rezultată din fuzionarea mai multor firme cu firma „I. Guttmenn et Comp.”²⁰, avea depozite cu stive de cherestea în diferite oraşe din sudul ţării, printre care şi Râmnicu-Vâlcea²¹. După război, şi-au reluat treptat activitatea vechile fabrici de cherestea din judeţ (valea Lotrului), cu birouri şi depozite în Râmnic; de asemenea, aici, vor fi deschise numeroase ateliere meşteşugăreşti şi mici întreprinderi noi, care îşi vor spori treptat capacitatea de lucru şi productivitatea. Pentru a supravieţui, mai multe ateliere de tăbăcărie din Râmnic s-au unit, în 1923, sub firma „Fabricile Unite de Tăbăcărie Fraţii D. I. Simian şi Fiii “²², crescând şi numărul de muncitori²³. (din 1925, fabrica se va numi „Întreprinderea Oprea Simian şi Fiii”); se construieşte chiar o nouă tăbăcărie, înzestrată cu maşini moderne aduse din Germania şi Austria. În ciuda progreselor înregistrate, comerţul cu produse industriale, inclusiv sectorul forestier vâlcean, va fi puternic afectat de criza economică din anii 1929-1933, generatoare de scădere a producţiei şi de şomaj. Citim în ziarul „Îndrumarea Vâlcii”: „Comerţul stagnează în lipsă de credit şi cerinţă, agricultura stă paralizată sub silnicia datoriilor în care înoată ţăranii, iar industria piere sub concurenţa importurilor străine”²⁴. După 1930, pe lângă întreprinderea de tăbăcărie din Râmnic, proprietarii au construit o fabrică de încălţăminte şi una pentru cuie de lemn, începând să se ocupe şi de exploatarea pădurilor. În 1935, producţia firmei „Oprea Simian şi Fiii” s-a dublat, în comparaţie cu anul anterior²⁵. În 1938, întreprinderea va ajunge să posede cea mai mare tăbăcărie şi fabrică de încălţăminte din Oltenia, aceasta devenind una dintre cele mai puternice întreprinderi din judeţ, dacă ne raportăm la numărul de angajaţi: 321 de muncitori (situându-se pe locul al doilea, după societăţile “Carpatina” şi „Vasilatul” de la Brezoi, la care lucrau peste 2500 de muncitori)²⁶. În 1940, a avut loc o modernizare a întreprinderii, prin înlocuirea maşinilor vechi cu agregate noi, şi s-a construit o nouă fabrică de încălţăminte, cu o capacitate de 1.500 perechi pe zi, comenzile crescând simţitor în preajma şi datorită războiului. Sporirea producţiei a dus la înfiinţarea, în anul 1939, a unei sucursal la Cluj, care, după Dictatul de la Viena, va fi mutată la Arad ²⁷.

În vederea producerii şi distribuirii energiei electrice, în Râmnicu-Vâlcea luase fiinţă, în 1931, Societatea de Electricitate Râmnicu-Vâlcea, cu participarea capitalului suedez, căruia i-au fost concesionate vechile utilaje ale primăriei, pentru o perioadă de 30 de ani.

La sfârşitul anului 1938, anul de vârf al economiei capitaliste în ţara noastră, în Râmnic existau următoarele unităţi industriale: 2 mori sistematice, o fabrică de sulfat de cupru, 5 fabrici de tăbăcărie şi încălţăminte, o fabrică pentru cuie de lemn şi una pentru de dopuri de plută²⁸.

În 1942 este dată în exploatare Fabrica de conserve alimentare din Râureni a cărei producţie era destinată exclusiv exportului²⁹. Ca şi în Drăgăşani, la Râmnicu-Vâlcea era extinsă gama sortimentală a producţiei industriei mici meşteşugăreşti, profilată îndeosebi pe confecţii şi furnituri destinate armatei³⁰.

b) Aspecte privind agricultura. În perioada care a urmat Primului Război Mondial, această ramură continua să ocupe un rol important în ansamblul economiei. Pomicultura reprezenta unul dintre sectoarele cele mai bine dezvoltate. La 12 aprilie 1920, în Bucureşti se înfiinţase un sindicat al proprietarilor de livezi de pruni din România, al cărui preşedinte a fost vâlceanul Alexandru Seltea. În perioada interbelică, a început şi prelucrarea organizată a fructelor, prin înfiinţarea de distilării şi fabrici de conserve la Râmnicu-Vâlcea, Bujoreni, Râureni etc. Fabrica de Marmeladă  de la Râureni, înfiinţată în 1942,  va constitui baza viitoarei Fabrici de Conservare a Fructelor şi Legumelor³¹.

c) Transporturile. În ceea ce priveşte reţeaua feroviară, aceasta cunoaşte în anii 1934-1938, unele lucrări de întreţinere şi modernizare, îndeosebi pe traseele Râmnicu-Vâlcea – Sibiu, Râmnicu-Vâlcea – Piatra-Olt, Râmnicu-Vâlcea – Ocniţa. Linia Râmnicu-Vâlcea – Craiova – Bucureşti va începe să joace un rol important nu numai în sistemul feroviar al judeţului, ci şi în întreg sudul ţării. 

d) Comerţul. Această ramură a economiei a cunoscut o dezvoltare remarcabilă, comparativ cu situaţia antebelică: în cadrul economiei naţionale şi vâlcene, mărfurile râmnicene au depăşit limitele Olteniei, circulând în toată ţara. În timpul războiului, un important volum de produse era îndreptat spre Germania.

Tipurile comerţului vâlcean interbelic. Comerţul practicat de râmniceni se încadra în cele patru feluri: de tip troc, ambulant, privat cu amănuntul prin intermediul magazinelor sau prăvăliilor, şi de tip cooperativă de consum; desigur, niciuna dintre aceste forme de comerţ nu existau „în stare pură”. Un mare rol în desfăşurarea acestui tip de activităţi economice, l-au avut bâlciurile (târgurile) din Râmnic (unul de Sf. Petru – la 29 iunie şi altul de Vinerea Mare – 14 octombrie) şi de la Râureni; în special la acesta din urmă, se adunau târgoveţi din toată ţara. Aici, ţăranii satelor aduceau spre vânzare vite, cereale, produse ale gospodăriei, cumpărând, după comercializarea acestora, mărfurile trebuincioase aduse de comercianţii ambulanţi. O parte dintre comercianţii ambulanţi, de origine ardeleană, dar şi negustorii ambulanţi de origine evreiască, armeană, greacă, albaneză etc., s-au stabilit în Râmnic şi în alte localităţi mai populate din judeţ, continuându-şi aici activitatea comercială³².

Înfiinţarea Camerei de Comerţ şi Industrie a avut un rol important în intensificarea activităţii comerciale, indiferent dacă a aparţinut de centre urbane mai mari (Craiova, Sibiu) sau a funcţionat în Râmnic, ca unitate independentă. În 1930, la această unitate se aflau înregistrate un număr de 1800 firme comerciale, o pondere însemnată având-o cele din Râmnicu-Vâlcea.

Cooperativele de consum au jucat şi ele un rol important în viaţa economică (în special după 1920). Anterior perioadei de referinţă, în Râmnicu-Vâlcea fuseseră preluate 9 magazine evreieşti, constituindu-se, din patrimonial lor, cooperativa legionară „Dezrobirea”. Perioada 1941-1944 se caracterizează prin epuizarea stocurilor de mărfuri din cauza ocupaţiei de jaf germane. Una din consecinţe, a fost şi devalorizarea monedei, până în august 1947, când a intervenit reforma monetară. Sistemul cooperatist, însă, a continuat să se dezvolte, indiferent de natura sa – bănci populare orăşeneşti şi săteşti, cooperative de consum orăşeneşti, coperative particulare, coperative viticole etc.³³.

e) Sectorul bancar. Ca urmare a progreselor înregistrate în economia judeţului, se dezvoltă noi instituţii bancare de credit, pe lângă cele cunoscute, cum au fost Banca „Vâlcea” şi „Banca Râmnicului”, acestea cunoscând un curs ascendent şi devenind printre cele mai importante din judeţ³⁴. În ansamblu, contribuţia Râmnicului la dezvoltarea economică a judeţului, era, totuşi, una medie. 

Note bibliografice

20. “Monitorul oficial”, nr. 7 din 10 sept 1901, pag. 882; P. Bardaşu, Din istoricul exploatărilor forestiere de pe Valea Lotrului, în „Studii vâlcene“, nr. 1 din 1971, pag. 28.

21. P. Bardaşu, op. cit., pag. 21-22.

22. Direcţia Judeţeană Dolj a Arhivelor Naţionale, fond Camera de comerţ şi industrie Craiova (în continuare, Camera de Comerţ şi Industrie Craiova), dos. 29/1922, f. 14.

23. PJV, dos. 16/1926, f. 16.

24. “Îndrumarea Vâlcii”, Râmnicu-Vâlcea, din 16-31 oct. 1931, f. 3.

25. Anuarul statistic al României din 1939-1940”, pag. 438; Camera de Comerţ şi Industrie Râmnicu-Vâlcea, dos. 1/1936,     f. 74; dos. 2/1940, f. 134.

26. Anuarul statistic al României,1939 – 1940, Bucureşti, 1940. f. 380-481 şi 438, vezi şi Camera de Comerţ şi Industrie Râmnicu-Vâlcea, dos.1/1936, f. 74; dos.1/1938 f. 56; dos. 2/1940, f. 143

27. Corneliu Tamaş, op. cit., pag. 178-179

28. Enciclopedia Vâlcea I, pag. 341.

29. PJV, dos. 139/1942, f. 142-143.

30. Camera de Comerţ şi Industrie Râmnicu-Vâlcea, dos. 23/1942, f. 117; dos. 73/1943, f. 679.

31. Ion Botu, Petre Purcărescu, Contribuţii la istoricul pomiculturii vâlcene, în „Studii vîlcene” V, 1982, pag. 155-159..

32. DJVAN, fond personal Petre Croce (în continuare, Fond Petre Croce), f. 118-119.

33. “Credinţa Noastră“, 18 dec. 1943, pag. 4.

34..PJV, dos. 23/1924, f. 25-26; Anuarul statistic al Râmnicului din 1930-1931, Bucureşti, 1933, pag. 298.

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. II – Localităţile urbane; Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2012