Râmnicu Vâlcea-Dezvoltarea economică și urbanistică (1968-1990)

Ritmurile accelerate înregistrate în industria municipiului sunt reliefate şi de faptul că producţia obţinută în anul 1979, a fost mai mare decât cea realizată în întreaga perioadă 1965-1969, în anul 1985 s-a obţinut în mai puţin de 6 zile întreaga producţie obţinută în 1950. Producţia marfă industrială era în 1988, de 13,5 ori mai mare faţă de cea obţinută în 1965, realizându-se în numai 27 de zile Ramurile economiei vâlcene exportate în peste 80 de ţări ale lumii¹.

Creşterea producţiei globale industriale este ilustrată şi prin faptul că dacă în 1938, Vâlcea producea 205 milioane lei, în 1965 ea era de 1,3 miliarde lei, în 1970 de 2,7 miliarde lei, în 1975 de 5,6 miliarde lei, în 1980 de 11,5 miliarde lei, în 1985 de 20,8 miliarde lei şi în 1990 de 31,8 miliarde lei.

În Râmnicu Vâlcea industria uşoară, a exploatării şi prelucrării lemnului şi cea alimentară şi-au diminuat ponderile, în ansamblu producţiei industriale a municipiului, în favoarea chimiei, energiei electrice, construcţiilor de maşini².

Ramura industrială reprezentativă pentru economia vâlceană este chimia, prin intermediul căreia se asigura valorificarea superioară a bogatelor resurse de sare şi calcar de pe teritoriul judeţului. Plecând de la costul unei tone de saramură, prin prelucrarea în retortele chimiei vâlcene se obţin produse ale căror valoare creşte de 103 ori prin fabricarea sodei caustice, de 137 ori la P.V.C., de 375 ori la policlorură de vinil. Chimia ramură aproape inexistentă în trecut, a preluat primul loc în economia municipiului, datorită tragerii în circuitul productiv a resurselor naturale existente.

            Combinatul de produse sodice Govora, amplasat pe platforma industrială din sudul municipiului, datând din anul 1954, a început să producă în 1959, cu fabricile de sodă calcinată iar în 1960, cu cea de sodă caustică.Combinatul de produse sodice Govora a realizat încă din primul an de funcţionare aproape de 3 ori mai multă sodă calcinată şi caustică decât s-a realizat în întreaga economie naţională în 1938. Capacitatea acestui combinat a fost dezvoltată de la 150000 tone în anul 1960, la 375000 tone carbonat de sodiu brut, în 1968 şi 880000 tone, în 1978³.                  

Pe aceeaşi platformă s-a ridicat Combinatul chimic / Râmnicu Vâlcea, care valorifică în mod eficient resursele naturale de sare de la Ocnele Mari, printr-o conductă ca şi etilena şi propilena de la Combinatul chimic Piteşti, beneficind de apele Oltului, utilizând forţa de muncă din împrejurimi.           

Dacă în anul 1968, anul punerii în funcţiune a primelor capacităţi de producţie, Combinatul chimic realiza 30% din producţia industrială a judeţului Vâlcea, în 1985 aceasta a crescut la peste 50%, devenind unitatea cu cea mai mare pondere în economia judeţului. Secţia de electroliză este una din cele mai mari şi mai perfecţionate unităţi, iar tehnologia de fabricare a lindanului este unică pe continent.

Industria chimică vâlceană asigură poate 50 de produse, ca: sodă calcinată, sodă caustică silicat de sodiu, site moleculare. De asemenea produse clorosodice : sodă caustică electrolitică – în stare solidă şi sub formă de leşie, acid clorhidric, clor lichid, hipoclorit de sodiu. Produse macromoleculare policlorură de vinii, copolimer clorură de vinil – acetat de vinil, policarbonaţi, tricoli-lichizi, pesticide, intermediari pentru pesticide. Totodată produse clorurate: clorură de vinil, dicloretan, tetraclorură de carbon, percloretină clorură de etil, metilcloroform. Mai amintim şi produse organice de sinteză: octanol, normal butanol, izobutanol, trimetril propan, acid 2 – etilhexanoic, dietilentriamină, poliamină, propilenoxid, propilenglicol.

Combinatul de produse sodice obţine şi produse pe baza cercetării proprii precum: sitele moleculare şi sitele moleculare de uz nuclear.

La Combinatul chimic Râmnicu Vâlcea⁴, în prima sa etapă de dezvoltare (1968-1970), au fost puse în funcţiune 5 instalaţii pe bază de licenţă, în etapa a doua (1971-1975), 5 instalaţii, dintre care 4 pe bază de licenţă şi una pe bază de reproducere şi în etapa următoare s-a trecut la înlocuirea licenţelor, după cum urmează: în etapa a treia (1976-1980), prin aplicarea cercetătorilor proprii numai una a fost menţinută pe bază de licenţă ; în etapa a patra (1981-1988), toate cele 12 instalaţii au fost realizate ca rod al cercetării proprii.

Indicii calitativi superiori ai produselor realizate pe platforma chimică vâlceană, au condus la creşterea exportului, care deţinea 60% din totalul producţiei, şi la sporirea numărului beneficiarilor externi (78 de ţări între care URSS, RFG, Japonia, China, India etc).

Un rol important, în transpunerea în viaţă a sarcinilor privind dezvoltarea, diversificarea şi întocmirea producţiei l-a avut Centrul de Cercetări Râmnicu Vâlcea al institutului Central de Chimie, unitate amplasată pe platforma chimică vâlceană. În economia de piaţă este necesar să se treacă la democratizarea economiei prin descentralizarea ei "şi creşterea autonomiei combinatului. Aici sunt posibilităţi de reutilizare a producţiei cu parteneri străini şi de câştigare de pieţe în străinătate.

Institutul de criogenie şi cerectări izotopice, UZINA G – a avut director doctorul în fizică Marius Peculea, membru corespondent al Academiei Române. Pentru studierea şi punerea la punct a tehnologiei de separare a apei grele a luat naştere la 1 martie 1970 Uzina G. Instalaţia pilot funcţionează din 1973 şi prima apă grea (peste 99,8%) s-a extras în 1976. La institut au existat patru laboratoare. Laboratorul de analiză izotopică – în care se determinau diferiţi parametrii ai apei grele obţinută în instalaţia pilot. Secţia tehnologică, în care se studia perfecţionarea utilajelor şi aparaturii de măsură şi control. Laborator de modelare matematică. Secţia de inginerie, în care se studia perfecţionarea utilajelor şi aparaturii de măsură şi control. Au mai fost create laboratorul de electronică condus de Marian Pavelescu doctor în fizică. Aici se realizează aparatura de precizie pentru analiza apei grele de concentraţie nucleară de peste 99,8% analizatoare în infraroşu, densimetre de precizie conduse de calculator conductivimetre de apă grea ultra pură şi altele. Aparatura respectivă a fost în întregime gândită, proiectată şi construită în acest laborator, obţinându-se parametrii de funcţionare la nivelul producătorilor occidentali. Se mai realizase o instalaţie de fabricare a apei grele ultrapure pentru prepararea etaloanelor aflate în curs de omologare. Ca o utilizare complementară, în această instalaţie se pot obţine şi etaloane de apă ultra pură, pentru analize de urme utilizate în scop ecologic în tehnologia de preparare a microprocesoarelor şi în cercetări medicale. Acest laborator era unicul din ţară care are autorizaţia Inspectoratului Metrologic de Stat, pentru controlul calităţii apei grele. La acest laborator se face verificarea metrologică a apei grele folosită la centrala nucleară de la Cernavodă şi a celei fabricate la Halinga (RONAG). S-a avut în vedere să se treacă la construcţia aparaturii electronice la utilizarea microprocesoarelor.

Laboratorul de analiză izotopică prin spectometre de masă a fost condus de doctorul în fizică Dumitru Şteflea.

Acesta este cel de al 428-lea laborator din lume autorizat de către Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică – cu sediul în Viena, pentru analize izotopice de mare precizie. Pe lângă analizele izotopice ale apei grele de la diferite nivele ale instalaţiei – se intenţionează implementarea unui spectometru direct în procesul tehnologic, pe o linie de separare criogenică a deuteriului pentru a nu se mai face măsurătorile pe probe – se fac determinări şi pentru alţi izotopi stabili. Există un contract cu agricultura, în cadrul căruia se fac măsurători ale concentraţiilor de deuteriu din pânzele de apă freatică de precipitaţii şi chiar din vin, ale azotului din sol şi ale altor elemente. Pentru Institutul de Metrologie şi Hidrologie din Bucureşti s-au furnizat determinări ale concentraţilor de deuteriu şi ale unor izotopi ai oxigenului şi carbonului.

Aici s-au făcut studii de tehnică a vidului înalt. Există deja o microproducţie de pompe de vid al cărui proiect a fost făcut în întregime în acest laborator, inclusiv simularea pe calculator. În studiu s-au aflat modelul unei pompe criogenice al cărui model experimental se va scoate în 1992.

Pentru întreaga sa activitate domnul Marius Peculea a fost nominalizat de către Academia Română pentru a primi premiul UNESCO pentru ştiinţă, pe anul 1992⁵.

Întreprinderea de utilaj chimic şi forjă Râmnicu Vâlcea intrat în funcţiune în anul 1970 şi s-a impus, de la început, atenţiei beneficiarilor interni şi externi prin fabricarea unei largi game de utilaje şi greutăţi până la 12 tone, prelucrarea la rece a metalelor de piese forjate, laminate, ambutizate dar şi prin prelucrarea la cald a acestora⁶. În general, produsele sunt unicate, cu specific de cazangerie, agabaritice executate în mare parte din oţel şi carbon şi slab aliat.

A intrat în funcţiune la doi ani de la începerea lucrărilor, cu o producţie de 1500 tone/utilaj tehnologic. Odată cu dezvoltarea acestei secţii şi cu punerea în funcţiune a unor capacităţi dotate cu mijloace modeme – instalaţii de sudare în medii de gaze proiectoare, instalaţii portabile de tratament termic cu curenţi de înaltă frecvenţă, sisteme de control, cuptoare cu detensionare de mare randament, maşini unelte cu comandă program, maşini automate de prelucrare dotate cu comanda numerică etc. întreprinderea trece la executarea unor utilaje de înaltă complexitate şi tehnicitate pentru industria chimică, petrochimică, petrolieră, energetică, metalurgică, fabricate din oţeluri aliate, înalt aliate şi inoxidabile, ce ajung la mase până la 100 tone, funcţionând în regimuri de temperatură scăzute sau înalte, la presiuni de până la 100 Megapascali.

Fabrica de prelucrare la cald – cuprinde sectoarele de piese forjate şi matriţoare, bandaje şi inele laminate cu diametre cuprinse între 500 şi 4000 mm şi elemente ambutisate. Dotarea sectorului Forjă cu ciocane măritoare de 0,5 până la 40 tone forţă metru, prese de debauvat până la 1500 tone forţă, cuptoare rotative cu vatră fixă şi cu propulsie, ce au permis fabricarea unor piese de mare complexitate cum sunt arborii cotiţi pentru motoare de autocamioane şi tractoare, cârlige de ridicat, ciolbaşi pentru industria petroliferă, flanşi pentru utilajul tehnologic etc.

Instalaţia de laminat inele, dispunând de presă de până la 4580 tone şi un laminor radical axial, permite realizarea inelelor de secţiune, rectangulară şi bandaje profilate pe rulmenţi, roţi de cale ferată, flanşe profilate. Prin dotarea secţiei de ambutizare cu utilaje automate de debitat prese de 1100 şi 2000 tone forţă, cuptoare de încălzit şi tratament termic, instalaţii specifice de rabelaj, grunduire şi control, s-a trecut la producţia de capace sferice, eliptice şi plan racordate cu dimensiuni până la 4000 mm precum şi segmenţi pentru rezervoare sferice de mare capacitate şi presiuni înalte. Diversificarea producţiei s-a materializat prin punerea în funcţiune a unei capacităţi specializate în execuţia instalaţiilor de pompare pentru extracţia ţiţeiului, fiind asimilate în fabricaţie curentă, tipuri standard şi tipuri conform normelor A.P.I.

I.U.C.F. Râmnicu Vâlcea şi-a câştigat pieţe în numeroase ţări de pe glob şi a livrat utilaje la peste 300 de beneficiari din 20 de state ca: URSS, SUA, RFG, Iugoslavia, Cehoslovacia, Turcia, Pakistan, Iran, Irak etc. S-a reuşit, în acelaşi timp, valorificarea mai bună a metalului prin unele procedee tehnice şi tehnologice nou elaborate de specialiştii din întreprindere.

Industrializarea forţată a supus economia la un mare efort prin supradimensionarea unor ramuri, faţă de rezervele interne de materii prime. După modelul stalinist s-a pus accent pe o industrie cu mare consum de energie şi de materii prime şi pe o intensă folosire a braţelor de muncă. Foarte mulţi muncitori care lucrează în întreprinderi şi construcţii provin din mediul rural, făcând navetă zilnică din comunele unde îşi au domiciliul stabil.

Dezvoltarea a fost însă strangulată prin lipsa de utilaje, de documentaţie datorită nefolosirii tehnicii de calcul, a neatragerii a capitalului străin şi a lipsei de competitivitate economică, a menţinerii utilajelor la parametri scăzuţi fără a se avea în vedere iniţiativa şi competenţa specialiştilor din acest domeniu.

Pe plan local vechea conducere de partid şi de stat nu au luat măsurile necesare pentru nealterarea mediului ambiant şi nici promovarea vreunei opinii împotriva factorilor, cauzelor, riscurilor şi vinovaţilor de uciderea lentă şi iresponsabilă a naturii.

Staţiile de epurare din Combinatul Chimic Râmnicu Vâlcea nu au fost prin tehnologie aprobată şi aplicată, aptă să distrugă toate substanţele deversându-se astfel în râul Olt ingredienți nocivi cu biodegrabilitate adecvată.

La 23 martie 1987, zeci şi sute de mii de peşti pluteau întorşi la suprafaţa râului. Fauna acvatică distrusă a fost adunată cu sprijinul militarilor şi îndreptată spre întreprinderea Avicolă Băbeni, în vederea valorificării ca făină de peşte în hrana păsărilor.

Combinatul chimic Râmnicu Vâlcea poluează şi în amonte atmosfera, fiecare locuitor al municipiului având asigurată porţia de clor zilnică în raport cu « scăpările » de gaze, punând permanent în pericol viaţa cetăţenilor din oraş.

Resursele importante de gaze naturale şi hidroenergetice au asigurat o dezvoltare şi industriei energetice⁸.

În zona industrială din sudul municipiului Râmnicu Vâlcea, funcţionează Uzina electrică Govora, termocentrală cu putere instalată de 207,5 MW, iar pe râul Olt în perimetrul municipiului se află alte trei hidrocentrale cu o putere industrială de 56 mii MW. Primul agregat al hidrocentralei Râmnicu Vâlcea a fost legat de sistemul naţional la 21 august 1974.

La 1 iulie 1981, pe platforma din nordul oraşului a intrat în funcţiune întreprinderea de echipament hidraulic, obiectiv de mare importanţă pentru economia naţională.

Exploatarea şi prelucrarea lemnului, este o ramură cu vechi tradiţii în municipiu. Combinatul de industrializare a lemnului a fost înfiinţat în anul 1958, prin reorganizarea unei vechi întreprinderi, cei peste 8000 de muncitori au transformat lemnul în produse de mare utilitate ca: placaj, furnir, penel, necesare industriei de mobilă⁹.

Fabrica de placaj şi-a început activitatea la 25 decembrie 1952.

Producţia globală a fost în anul 1955 de 177 milioane lei, ca să ajungă în 1978, la 790 milioane lei.

Din buştenii aduşi aici pentru industrializare se mai realizează: cherestea, plăci aglomerate, uşi şi ferestre, lobde, lemn¹⁰.

Industria pielăriei, blănăriei şi încălţămintei este reprezentată prin întreprinderea de piele şi încălţăminte « Vâlceana », unitate cu vechi tradiţii în economia oraşului.¹¹ Cu anul 1967 încep lucrările de modernizare şi dezvoltare a secţiei de tăbăcărie care la sfârşitul anului 1968 îşi triplase capacitatea de producţie prelucrând zilnic 18 tone piei brute de porcine, situându-se astfel, pe primul loc în acest domeniu. Dezvoltarea întreprinderii s-a realizat prin construcţia unei hale noi şi prin dotarea cu utilaj corespunzător. În anul 1973, are loc dublarea capacităţii secţiei de încălţăminte, care permite realizarea unei producţii de 1100 mii perechi încălţăminte. Această secţie atinge în perioada 1978-1979 o capacitate de 8000 perechi de încălţăminte pe zi, transformându-se într-o unitate rentabilă. Peste 80% din produsele finite sunt destinate exportului. Din 2900 muncitori, 2100 erau femei.

Producţia a fost de peste 9 ori mai mare decât în 1948, iar la piei de peste 24 ori. Se realizează 42 de sortimente semifabricate din piele şi 45 modele de încălţăminte, confecţionarea acestora necesitând parcurgerea a 72 de operaţiuni.

Tot în cadrul industriei uşoare, în platforma din sudul municipiului s-a dat în folosinţă în perioada 1981-1985 întreprinderea de textile neţesute şi întreprinderea de aţă, la care forţa de muncă este în cea mai mare parte deţinută de femei.

Industria alimentară a oraşului s-a dezvoltat în ultimii ani, prin construirea de noi unităţi, iar cele vechi au fost modernizate şi reutilizate, creându-se mari posibilităţi pentru diversificarea producţiei şi a produselor.

Una din unităţile industriei alimentare este Fabrica de conserve Râureni¹², care se ocupă de industrializarea legumelor, fructelor şi a cărnii. La aceasta se mai adaugă Fabrica de produse lactate, noul abator, şi moara din platforma de nord a municipiului ca şi întreprinderea de morărit şi panificaţie de la Râureni.

Activităţile în domeniul transporturilor şi telecomunicaţiilor au cunoscut în ultimele decenii, importante progrese. A sporit considerabil capacitatea de transport de călători şi marfă pe calea ferată. Dacă în 1947 prin gara Râmnicu Vâlcea treceau 20 de curse în 24 de ore, treceau peste 68 de garnituri. Datorită recondiţionării liniilor şi a modernizării mijloacelor de transport, tonajul de tren a crescut cu 370%, iar numărul călătorilor cu 750%. La Govora şi Râureni s-au construit gări noi, pentru a se putea satisface nevoile tot mai crescânde ale traficului feroviar şi s-a modernizat peronul staţiei Râmnicu Vâlcea.

Transportul în comun care a început în anul 1947 cu 10 autovehicole a ajuns la o activitate dinamică corelându-se creşterea parcului de mijloace auto, la amenajarea şi extinderea reţelei de drumuri şi străzi, la modernizarea lor. În ceea ce priveşte căile de transport rutier, cea mai importantă lucrare o reprezintă sistematizarea şi modernizarea străzii Calea lui Traian, care traversează municipiul de la sud la nord, lungă de 12 km. Au apărut noi artere de circulaţie în cartiere şi în zone industriale, s-a dublat podul peste râul Olăneşti şi s-a inaugurat podul peste Olt, o lucrare monumentală în lungime de 364 metri, cu 4 benzi rutiere, având câte trei deschideri între 56 şi 77 m.

Reţeaua de poştă şi telecomunicaţii s-a dezvoltat, prin mărirea numărului de abonaţi şi conectarea din anul 1977, la sistemul telefonic automat interurban.

A crescut activitatea de construcţii industriale cât şi social-culturale, de gospodărie comunală sau de locuinţe. În cadrul Antreprizei judeţene de construcţii s-au diversificat metode de lucru şi ca urmare s-a micşorat an de an, durata de edificare a unor importante zone de locuinţe, unităţi comerciale şi industriale, după care s-a înfiinţat Trustul de construcţii montaje industriale, pentru ridicarea noilor capacităţi de producţie industrială. În municipiu se află sediul Antreprize de Construcţii hidrotehnice de pe râul Olt. Aceste unităţi sunt dotate cu utilaje modeme, de mare productivitate, iar constructorii recrutaţi din această zonă, în cea mai mare parte, s-au calificat în cele mai diverse meserii, asigurând o înaltă calitate lucrărilor executate.

Creşterea populaţiei municipiului Râmnicu Vâlcea s-a făcut prin conjugarea soldului migrator foarte mare, prin atragerea forţei de muncă, cu sporul natural ridicat caracteristic unei populaţii tinere¹³. Numărul locuitorilor a crescut de la 17238 în 1948, la 19618 în 1956. În anul 1965 populaţia a ajuns la 23000, ca într-un deceniu să se dubleze, în 1989, să atingă cifra de 105000, fără comuna Goranu. Municipiul de la o densitate de 550 locuitori pe km² în 1948, ajuns în 1989 la o densitate de 1429 locuitori pe km².

Dezvoltarea activităţi economice şi creşterea continuă a numărului populaţiei a determinat extinderea şi diversificarea reţelei comerciale cu amănuntul și a celor ce desfac mărfuri agroalimentare şi industriile, precum şi numărul unităţilor de alimentaţie publică. Oraşul a dispus de un sistem bine echilibrat de mari complexe comerciale, cele mai renumite fiind «Cozia» cu o suprafaţă de 5000 m², ce cuprinde un număr de 30 unităţi, «Luxor» magazinul eleganţei, « Premial », « Big », « Fortuna », deschise în toate cartierele: Nord, Traian, Petrişor, 1 Mai, sau « Hermes » în Ostroveni.

În municipiu există numeroase magazine universale, dar şi unităţi specializate în vânzarea unor produse ca: materiale sportive, auto, porţelan, cristal, artizanat, obiecte de uz casnic, unelte de grădinărit etc.

În centrul oraşului se află hotelul « Alutus », pe dealul Capela fosta casă de oaspeţi, şi motelul, campingul şi restaurantul « Capela ».

Dezvoltarea edilitar-gospodărească s-a impus, ca o cerinţă obiectivă, la nivelul unei mari aglomerări urbane şi industriale. Aşezarea multiseculară pe râul Olt, şi-a schimbat radical înfăţişarea devenind, un oraş modem, cu un centru reconstruit, cu străzi largi şi bulevarde impunătoare¹⁴, toate cartierele ridicate în anii din urmă cuprind 28000 apartamente şi 1200 case noi. Suprafaţa locuibilă a crescut de la 6,4 mp în 1965, la 10,6 în 1985.

Municipiul Râmnicu Vâlcea se poate mândri astăzi cu realizări arhitecturale de prestigiu, ca cele care au primit premiul Uniunii arhitecţilor; pentru Casa Știinţei din Ostroveni, arh. Ştefan Lungu ; ansamblul de locuinţe Mihai Bravu, arh. Liviu Behea ; Sala sporturilor şi arenele « Traian », arh. Eduard Hattel ; ansamblu de locuinţe Ştirbei Vodă, arh. Liviu Benea şi Monica Benea.

Remarcabile sunt multe alte construcţii din municipiu, concepute în Centrul judeţean de proiectări Vâlcea cum ar fi: Ansamblul Ana Ipătescu, arh. Valeriu Popa, Ioan Ion, Liviu Benea ; ansamblurile de locuinţe Zăvoi şi Sud, teh. Arh. Horia Beuran ; reconstrucţia fronturilor străzii « Calea lui Traian », în zona centrală şi zona nord, arh. Doina Negoiţă, Dorin Rădulescu ; Blocul Anton Pann, arh. Ioan Ion şi cond. Mircea Moise, precum şi restaurantul din parcul Zăvoi arh. Apostol Cutelescu. Sunt şi unele blocuri sub parametri necesităţilor umane, adevărate cazemate din beton.

Corespunzător cerinţelor sporite în continuă creştere, s-a dezvoltat şi activitatea de gospodărie comunală. Reţeaua stradală s-a mărit odată cu oraşul, ajungând la 189 km şi este aproape în totalitate modernizată, s-a extins reţeaua de distribuire a apei potabile, a crescut şi s-a reorganizat reţeaua traseelor de autobuze, asigurându-se astfel legătura cu marile platforme industriale din sudul şi nordul municipiului¹⁵.

Vizita din 1986 a primului secretar al Partidului Comunist Român, a dat bătăi de cap activiştilor. «Tribuna oficială s-a amenajat pe Calea lui Traian, între sediul Comitetului judeţean de partid şi Palatul Justiţiei. În primul rând se impunea o armonie perfectă a ceea ce se afla în imediata apropiere a tribunei oficiale, adică a sediului Poştei, a Palatului Justiţiei şi a blocului de locuinţe din faţa acestuia. La sediul Poştei au fost plantate, pe toate cele patru laturi ale acoperişului, din metru în metru, drapele de mătase. La blocul amintit a fost amplasat un uriaş portret al lui Nicolae Ceauşescu, iar la justiţie – lozinca « Ceauşescu fiu iubit, în Vâlcea bine ai venit!» reprezenta o adevărată explozie vizuală. În rest pe toată Calea lui Traian, drapele « steguleţe, eşarfe, covoare şi flori la balcoane, iar undeva, în depărtare, peste podul Vinerii Mari, pe acoperişul unui bloc cu patru etaje o lozincă uriaşă, pe care au fost montate drapele, unul lângă altul, pentru a masca turla unei biserici, care putea fi văzută de la tribuna oficială »^l6. Fostul nomenclaturist menţionează în continuare « Mitingul a impresionat prin coloritul peisajului şi bineînţeles prin imensitatea de oameni veniţi din toate colţurile judeţului ca să-l vadă pe Ceauşescu. Entuziasmul n-a fost însă pe măsura aşteptărilor, pentru că era multă îmbulzeală şi oamenii abia mai puteau să-şi tragă sufletul, dar să mai şi ovaţioneze. În afară de aceasta s-a întâmplat şi un accident, care putea să aibă urmări tragice : o tribună improvizată mai jos pe Calea lui Traian, s-a prăbuşit cu câţiva zeci de oameni, îndeosebi tineri sportivi care executau o piramidă, creându-se un vacarm ce nu putea să treacă neobservat. Din fericire nu s-a înregistrat nici un accident mortal, iar cei răniţi au fost repede evacuaţi şi transportaţi la spital. Autorul acestor rânduri încheie satisfăcut « Ceauşescu a rămas plăcut impresionat de primirea făcută la Vâlcea »^l7.

Membrul P.C.R. trebuia să manifeste disciplină de partid, ce presupunea o acceptare deplină a politicilor sociale.

El trebuia să nu observe că retribuirea muncii era direct proporţională cu efortul productiv prestat, să nu ia act de mizeria socială determinată de neacoperirea pieţei cu bunurile de larg consum, care să determine un nivel de trai decent şi sa împiedice din toate mijloacele ca lipsurile de referinţă să trezească din adormire populaţia. Trebuia să fie vigilent în raport cu duşmanii de clasă, care sta la pândă pentru a sabota socialismul. Trebuia să fie un om nou, constructor devotat al noii societăţi, luptător neînfricat împotriva exploatării capitaliste. Lunar era supus la şedinţe de partid de spălare a creierului. Adunaţi între patru pereţi a unei încăperi erau incitaţi unii împotriva altora, prin aşa zisul procedeu al criticii, respectiv să-şi arunce unii altora pretinse sau adevărate lipsuri, adică să se toarne în mod reciproc. Actul de supunere fie adorativă, fie conjuncturală avea loc şi la învăţământul politic, prin care erau prezentate informări privind grija partidului faţă de oamenii muncii¹⁸. Fostul activist este obligat să remarce că «era o adevărată nebunie generală, o nebunie premeditată, pusă la cale din laşitate, slăbiciune sau interes». « Ceauşescu » a fost încurajat şi asmuţit, lingăii şi cei puşi pe căpătuială l-au slăvit şi l-au adulat, iar cei de lângă el i-au confecţionat o oglindă care-i deforma realitatea şi în care nici el nu se mai putea recunoaşte. Poeţii îl cântau, în cuvinte feerice, pictorii îl imortalizau pe pânze de dimensiuni impresionante, compoziţiile muzicale nu mai încăpeau în solfegiile obişnuite, iar gazetarii abia îi mai pridideau să astâmpere – cu cuvinte elogioase – foamea plumbului încins în tipografii. Pe de altă parte meşteşugari talentaţi îi făceau la comandă sau nu, chip cioplit din lemn, ceramică, piatră sau inox, iar creatorii de artă populară « desenau » din fire viu colorate şi cu migala de ceasornicar, figurile marilor voievozi români, dintre care cea mai proeminentă era fireşte a lui Nicolae « Ceauşescu »^l9. În acea perioadă « nebunia cifrelor ducea la producţii de 10-15 ori mai mari ajungând până la 20000 kg de porumb boabe la hectar. Sub 10000 nici nu se discuta. Pe baza cifrelor aberante raportate, trebuia să dea totul la fondul de stat, iar membrii cooperatori puteau să fluiere a pagubă ». Primul secretar de partid « Venerica Pătru dădea indicaţii să scoată porumbul de unde o şti fiecare, deoarece chipurile acesta ar fi fost furat. Aşa începea cotrobăitul prin podurile şi pătulele oamenilor, iar unii dintre ei se pomeneau deposedaţi şi de bruma de porumb obţinută de pe lotul personal. Poftele orgolioase ale demnitarei, pentru satisfacerea cărora se creau privilegii, ajungea la mari abuzuri. Astfel s-a întrerupt pentru asigurarea liniştei domniei sale, circulaţia pe bulevardul principal – Calea lui Traian – în zona unde avea locuinţa prim secretara se trecuse la aprovizionarea preferenţială a unor magazine alimentare, dintre care şi cel din faţa locuinţei sale, care de fapt a căpătat şi denumirea de « Mila doamnei » .

Mai apoi pretenţiile au început să crească şi a hotărât să se mute într-o vilă nouă. În municipiu bântuiau zvonurile despre moralitatea tovarăşei ²⁰ .

După 1968, până în decembrie 1989 au fost următorii primari Gh. Rizescu 1968-1973, Gh. Stoica 1974-1979, Vasile Dumitrescu 1980-1983, Ion Molea 1983-1986, Maria Aprodu 1987, Gh. Alboiu 1988, Maria Aprodu 1989²¹.

 

 

Note bibliografice

 

1. 1.Corneliu Tamaş, Râmnicu Vâlcea. Ghid de oraş, Bucureşti, 1989, p.43
2. 2.L. Badea Rusănescu, Judeţul Vâlcea, Bucureşti, 1989, p.95
3. 3.XXX, Vâlcea. Monografie, Bucureşti, 1980, p. 121
4. 4.Ibidem
5. 5.Silvia Petre, Adevăratul secret al Uzinei G, în Informaţia Zilei, nr. 65 din 1-3 mai 1992, p.3
6. 6.XXX, Vâlcea 77 Ritmuri, înfăptuiri, perspective, Rm- Vâlcea, p.30
7. 7.Ibidem
8. 8.Întreprinderea Electrocentrale Rm. Vâlcea, 10 ani de la înfiinţare, 1969-1979, Rm. Vâlcea,        1979, p.31
9. 9.L. Badea, op. cit., p.98
10. 10.Vâlcea. Monografie, p.123
11. 11.Comeliu Tamaş, op. cit., p.38
12. 12.Vâlcea. Monografie, p.124
13. 13.L. Badea, op. cit., p.76

14.1. Nădrag, Râmnicu Vâlcea. Cuvânt înainte Corneliu Tamaş, Bucureşti, 1986, p.22

1. 15.Corneliu Tamaş, Istoria Râmnicului, Rm. Vâlcea, 1994, p.259
2. 16.Ion Ţuca, Dinăuntru şi din afara « Casei Albe », ed. Contrast, Bucureşti, 2003, p.105
3. 17.Idem p.106
4. 18.Tiberiu Vanca, Cum au anihilat comuniştii puterea de rezistenţă poporului român, în România Liberă nr. 4866 din 9 martie 2006, p.16
5. 19.Idem p.98
6. 20.Ion Măldărescu, Emilian Frâncu, Râmnicu Vâlcea. Mica Enciclopedie, vol. I, repere monografice, Editura Anton Pann, 2002, p.165

Sursa: Corneliu Tamaș, Istoria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Editura Conphys, Rm. Vâlcea, 2006, p. 400-416.