Râmnicu Vâlcea: Evoluţia demografică şi împărţirile administrativ-teritoriale de la începuturi până la 1831

Primele documente care amintesc de oraşul Râmnic şi Judeţul Vâlcea sunt cele din timpul lui Mircea cel Bătrân. În secolele XIV – XVIII, judeţele erau grupări teritoriale cu funcţiuni juridice, căpătând ulterior caracter administrativ. Târgurile şi oraşele constituiau municipalităţi şi se bucurau de independenţă şi autonomie în administrarea intereselor lor obşteşti. În fruntea lor se aflau slujitori numiţi de stăpânire; mai târziu, alături de aceştia apar autorităţi locale alese de către obştea poporului. Atribuţiunile – şi ale unora, şi ale altora – erau însă mai mult de ordin judecătoresc, poliţienesc şi fiscal. De abia la începutul veacului al XIX-lea, autorităţile locale încep să se îngrijească de unele nevoi generale: sănătatea, şcoala, drumurile şi biserica (Legea …, 1925, 1-15).

Numele judeţului Vâlcea, al oraşului Râmnic şi al localităţilor din apropierea sa, apar scrise în numeroase documente emise de cancelariile domneşti, de la Mircea cel Bătrân până la Constantin Brâncoveanu. Cea mai veche menţionare cartografică a judeţelor din Ţara Românească datează din anul 1700 şi se află în harta stolnicului Constantin Cantacuzino. Aceasta este „nu numai prima hartă care menţionează judeţele, indicând denumirea lor, dar şi prima care arată delimitarea lor spaţială” (Toşa-Turdeanu, 1975, 189). La 1700, pe harta stolnicului Constantin Cantacuzino, reprodusă de Anton Maria del Chiaro – fostul secretar al lui Constantin Brâncoveanu, în cartea sa Istoria delle moderne revoluzioni della Valachia, cu informaţii mai bogate asupra judeţelor Romanaţi şi Vâlcea, printre aşezările din judeţul Vâlcea se află Râmnicul („ville grosse”) şi Cetăţuia (mică mănăstire). Deosebit de vizibil este însemnat pe hartă „drumul lui Troian” („A.O.”, nr. 2-3/1922, 149).

După pacea de la Passarovitz, din 1718, s-a hotărât ca Oltenia până la Olt să fie dată în stăpânirea Austriei. După ocupare, autorităţile austriece au hotărât ridicarea unei hărţi amănunţite a acestei provincii. Cu întocmirea lucrării, care s-a realizat între anii 1720-1722, a fost însărcinat Friedrich Schwantz, căpitan în regimentul Heister. El înaintează, la 30 aprilie 1723, comandantului său de la Sibiu, şi o descriere a Olteniei, ca anexă a hărţii. La sfârşitul descrierii se găseşte Registrul tuturor localităţilor înregistrate în acea hartă a Olteniei. Districtul (judeţul) Wultzer (Vâlcea) avea 196 aşezări, grupate în patru plăşi, cu capitala la Rîmnik, care era şi reşedinţă episcopală şi al doilea oraş al provinciei, după Craiova. În registru, la literele corespunzătoare alfabetului, figurau şi Schitul Arhanghel, Casaneşti, Copăcel, Licu[ra], Sevestreni pe Olt şi Stolniceni pe Olt, astăzi localităţi componente ale municipiului Râmnicu-Vâlcea (Băcilă, 1924, 111-118).

Conscripţia (recensământul) familiilor contribuabile din Oltenia, din anul 1722, ordonată de Virmond, cunoscută sub numele de Conscripţia vir(o)mondiană, înregistrează în judeţul Vâlcea 137 localităţi cu 6.320 familii, ordonate după gradul de aservire. Secretarul general austriac al provinciei – Nicolae Porta, în scrisoarea din 26 mai 1728 transmisă superiorului său Koch, mai adaugă încă 18 aşezări. Între cele 155 aşezări ale judeţului, sunt cuprinse şi Rimnico („Borgo”) cu 416 familii şi Ocna („Oppido ò Borgo”) cu 57 familii (Giurescu, 1944, 304-308).

Catagrafia cu titlul Catastihul de conscription sud Vâlcea, întocmită de ispravnicii Mihai Roşianu, Vlăduţ Românescul şi Barbu Otetelişanu în anul 1731, menţiona că judeţul Vâlcea era împărţit în patru plăşi (Muntele, Oltului, Olteţului şi Cernei), la fel ca celelalte judeţe oltene. Plasa Muntele se afla în nordul judeţului, mărginind munţii şi cuprinzând 38 de sate şi un oraş, Râmnicul (Berciu-Drăghicescu şi colab., 1988, 81-89).

În Memoriile Generalului von Bauer (1778), judeţul Multza (Wultza) era mărginit la răsărit de cel al Argeşului la Olta, la miazăzi cu judeţul Romanazi şi Dolschi, la apus cu judeţul Gorsy şi la miazănoapte cu muntele Kosi în Transilvania, spre cetatea Hermanstadt. Printre cele 128 localităţi înscrise pe hartă, se aflau: Ribnic (Râmnic), oraş şi reşedinţa episcopului, cu mănăstire şi cinci biserici de piatră, o capelă, patru mori şi vii, situat pe Olta, Czettesziwa (Cetăţeaua) şi Koporel (Copăcel), situate tot pe Olta şi Casanechti (Căzăneşti) cu o moşioară (terroir), situat la apus de Olta („A.O.” nr. 14/1924).

Pe o hartă a judeţului Vâlcea de la mijlocul secolului al XVIII-lea, cu satele ce alcătuiau judeţul, erau consemnate şi oraşele Râmnic (reşedinţă de judeţ) şi Ocna. În jurul Râmnicului se aflau: Uliţa, Stolniceni şi Fântânele la nord şi Hinăteşti, Licura, Troian, Copăcel, Cacaleţi şi Căzăneşti la sud. Satele ce alcătuiau harta, prin marcajul care îl aveau, erau împărţite în trei categorii: sigure, dispărute şi integrate. Copăcel şi Căzăneşti erau marcate ca sate integrate, iar celelalte aveau semne de sate dispărute (vezi harta).