Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. II – Localităţile urbane; Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2012
Categorii
- Arhitectura peisagista (81)
- Articole si studii (59)
- Bibliografii tematice (2)
- Cladiri. Monumente (133)
- Geografie. Turism (4)
- Institutii (38)
- Istoria pentru copii (19)
- Istorie locala (1.246)
- Personalitati. Genealogii (34)
- Recomandarile bibliotecarului (21)
- Resurse utile (9)
- Traditii. Obiceiuri (22)
Râmnicu Vâlcea: învăţământul în perioada 1948 – 1989
Şi în această perioadă, Liceul „Alexandru Lahovari” îşi va păstra statutul de „navă-amiral” a învăţământului vâlcean: o parte din vestiţii profesori de altădată (Nicu Angelescu, Dumitru Guşetoiu, Ion Zamfirescu, Ştefan Popescu, Haralamb Dumitrescu) vor profesa aici în continuare, iar cei care vor veni din urmă, se vor strădui (şi majoritatea, vor reuşi) să fie la înălţimea înaintaşilor: Traian Cantemir, Lucian Mănescu, Constantin Gibescu, Nicolae Păun, Mihai Vişinescu, Ion Avramescu, Constantin Rădulescu, Florea Rădulescu, Marin Trincă, Petre Darie, Radu Vişan, Grigore Lăzărescu ş. a. Aceasta, în ciuda numeroaselor modificări privind structura învăţământului liceal (valabile pentru toate liceele teoretice din acest timp) şi, în strânsă legătură, relativ frecventele schimbări de titulatură: renunţarea, în urma reformei învăţământului din 1948, la învăţământul de 12 ani, în favoarea celui de 11 clase şi apoi, de 10 ani (1953-1957, după sistemul sovietic, ca şi notarea cu note dela 1 la 5). Fostul liceu va purta acum numele de Şcoala Medie (de) Băieţi (SMB); la 1 septembrie 1956 (colectivul de direcţie fiind compus din prof. Ilie Chiriţă, Ceauşescu Ion şi Gheorghe Negoiţă), instituţia îşi începea activitatea cu un număr de 1361 elevi înscrişi. În acelaşi an, la 31 mai, se încheia situaţia la învăţătură pentru 1234 de elevi, „între timp, transferându-se sau retrăgându-se 124 de elevi”60. Cursul seral funcţiona cu 12 clase, începând cu 403 elevi, dintre care, „din cauză de vârstă şi alte motive, s-au retras 87 de inşi. Din cei 316 elevi rămaşi la şcoală, au promovat 221, au fost declaraţi corigenţi 82 şi repetenţi 13”61. Pasionaţi şi conştienţi de dificultăţile cu care se confruntau „seraliştii”, profesorii de la acelaşi liceu căutau căi şi metode de eficientizare a acestei formă de învăţământ: „În cadrul cursului seral, s-a constituit un cerc tehnic condus de profesorii Iandola Elena şi Lăzărescu Grigore, aplicându-se practic cunoştinţele teoretice de la ore”62. Se făcea „practică agricolă”; printre alte unităţi, aceasta se desfăşura la GAS Ostroveni – fosta „grădină” legumicolă şi pomicolă a Râmnicului.
Din anul şcolar 1956-1957, începând cu clasa a VII-a, se va trece din nou la învăţământul de 11 ani, cu un plan de învăţământ corespunzător, iar în 1958 se revine la sistemul de notare cu note de la 1 la 10; legarea învăţământului de producţie, prin înfiinţarea unui atelier, prin amenajarea, în incinta liceului, a două ateliere – de tâmplărie şi de lăcătuşărie; din 1959, se completează şi titulatura instituţiei – Şcoala Medie „Nicolae Bălcescu”, tot în această perioadă introducându-se şi mixtarea claselor (promoţia 1959 a fost ultima serie „fără fete”). Această instituţie a reprezentat – în aprecierea scriitorului Constantin Mateescu, fost absolvent al liceului – „o adevărată pepinieră de valori. Intrarea în şcoală era deosebit de dificilă, iar promovabilitatea nu depăşea în nici un an 60%. Se poate discuta fără retorică, de un anume elitism în rândul cadrelor didactice, ce se repercuta şi asupra unei bune părţi dintre elevi”63.
În anul 1956, pe lângă şcolile medii 1 şi 2 din localitate, va lua fiinţă Şcoala Sportivă de Elevi din Râmnicu-Vâlcea (fără sediu propriu), cu trei secţii: atletism, gimnastică şi baschet, care îşi desfăşurau activitatea în sălile de gimnastică ale sălilor menţionate, în sala de la internatul şcoli medii nr. 1 şi pe terenurile de sport ale acesteia. Sub îndrumarea unor profesori ca Marin Trincă, Petre Darie, Iulian Iovan, Elena Stănărângă, Eugenia Stilea, soţii Şuteu, Virginia Dinescu, Laurenţiu Stilea, Octavian Enescu, Rusu Ion, Radu Vişan, V. Stătescu ş. a., această şcoală a obţinut numeroase succese, multe – de răsunet naţional64. De altfel, nici Şcoala Medie nr. 1 (ulterior, „N. Bălcescu”) nu s-a lăsat mai prejos; în această perioadă, echipa de gimnastică a liceului, antrenată de regretaţii Marin Trincă şi Petre Darie, era vestită în toată ţara, ajungând nu o dată (în anii 1957-1960) campioană naţională şi fiind medaliată cu aur la campionatele naţionale de gimnastică masculină pe echipe şi individual compus.
În anul şcolar 1965-1966, se va reveni la durata de învăţământ de 12 clase, cu secţii reale şi umaniste, cu anul şcolar împărţit în semestre; se introduc obiecte noi, în scopul întregirii culturii generale (la secţia umanistă) şi a modernizării învăţământului (la secţia reală). Din 1990, noua titulatură va fi aceea de Liceul de matematică-fizică „Alexandru Lahovari”, iar din 1997 – Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari”
Îşi continuă activitatea, cu deosebite rezultate, şi liceul de fete din municipiu (care funcţiona ca şcoală secundară de fete încă din anul şcolar 1920-1921 şi în continuare, ca liceu, după 1928). Ca şi alte şcoli, instituţia a cunoscut mai multe schimbări de titulatură, începând cu anul 1956: Şcoala Medie nr. 2, apoi Liceul Teoretic „Vasile Roaită”, Liceul Industrial nr. 7 , Liceul „Mircea cel Bătrân” şi – din 1999 – Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, ( . . . ) „având o populaţie şcolară de 1850 elevi, cu cca 50 săli de clasă, laboratoare, cabinete metodice, peste 150 cadre didactice”65. Instituţia funcţionează în localul de pe strada Popa Şapcă şi, prin tot ceea ce întreprinde (recte – prin rezultatele obţinute) reprezintă una din principalele . . . „rivale” – în sensul cel mai bun al cuvântului – ale Colegiului Naţional „Al. Lahovari”.
Pe lângă şcolile menţionate, în Râmnic se vor înfiinţa sau vor funcţiona şi alte şcoli, după cu m urmează:
1948, martie: La iniţiativa Ministerului Justiţiei, În oraşul reşedinţă de judeţ va lua fiinţă Şcoala juridică populară, în vederea pregătirii asesorilor şi procuratorilor populari. Ca director al şcolii, a fost numit Octav Rotărăscu, prim-preşedintele Tribunalului Vâlcea din acea perioadă. Întâia serie de cursanţi va susţine examenele de absolvire în zilele de 24-26 iunie 1948, preşedinte al Comisiei de examinare fiind Boris Cazacu (preşedintele Curţii Craiova, Secţia Civilă)66.
1949: în acest an, la Râmnicu-Vâlcea (în fosta clădire a Sindicatului Învăţământ de pe bulevardul Tudor Vladimiresci, azi demolată) funcţiona Şcoala de Surori de cruce Roşie. Conform mărturiilor memorialistului Vasile Roman, « Dr. Năstase, medic pediatru, conducea un colectiv didactic format din medici care se bucurau de autoritate profesională în Vâlcea »: dr. Dan Rădoescu – ORL, dr. Valeriu Vlădescu – chirurgie, dr. Virgil Popescu – interne, dr. Aurelia Marinescu – contagioase, dr. Mişu Mazilu – pediatrie şi alţii »67.
1950: o şcoală de partid de 3 luni, pentru regiunile Vâlcea (10 elevi), Dolj (15), Argeş (9), la care cursanţii erau admişi după două criterii de bază: a) criteriul politic, care cuprindea originea socială, trecutul politc al celui în cauză, dar şi al rudelor apropiate; b) criteriul profesional, privitor la aptitudinile solicitantului pentru munca respectivă. În principal, « şcoala avea ( . . . ) un singur obiectiv: de a forma agitatori care să dovedească superioritatea regimului comunist de inspiraţie sovietică şi să combată ideologia burgheză ( . . . ), iar elevii participau la această comedie cu întreaga râvnă de care se putea da dovadă atunci cînd miza jocului era o carieră politică promiţătoare”68. Au mai existat, desigur, diferite alte cursuri şi şcoli de partid, de scurtă sau mai lungă durată, fără a mai vorbi despre faimosul “învăţământ politico-ideologic” (sau “Învăţământul de partid”, cum va mai fi numit) din întreprinderi şi instituţii – toate acestea dăinuind până în 1989.
1953: Liceul sanitar (din 1955, Grupul Şcolar Sanitar, cu forme de învăţământ profesional şi tehnic. În anii `60, şcoala se va numi Liceul Şcolar Sanitar. În anul I şcolar 1968/1969 (directoare fiind dr. Vera Sântu), aici urmau specializarea profesională (în profesiile surori medicale, inclusiv de pediatrie, şi moaşe) 110 fete, la care – în timpul anului – s-au mai adăugat 3, iar în anul II – 244, la care s-au mai adăugat 3 69. Aceste „adăugiri” dovedesc seriozitatea pregătirii de aici şi faptul că şcoala se bucura de „audienţă” şi prestigiu: nu numai că terminau toate cursantele, dar unele veneau (se înscriau) şi în timpul cursurilor. Din 1970, instituţia s-a transformat în Şcoală de Specialitate Postliceală care, din 1978, va funcţiona în paralel cu liceul sanitar; din 1995, instituţia se va numi Grupul Sanitar „Antim Ivireanul”.
1954. În anul şcolar 1954-1955 va fi transferată la Râmnicu-Vâlcea, de la Curtea de Argeş (mutată aici de la Timişoara, unde funcţionase din 1932, sub numele de Şcoala de Conducători Silvici „Casa Verde”), Şcoala Tehnică Silvică. Din 1955, aceasta va deveni Centrul Şcolar Silvic, care va cuprinde: Şcoala de Maiştri, Şcoala Profesională de Pădurari şi Şcoala Profesională de Ucenici. În 1960, Centrul . . . se unifică cu Şcoala Profesională Metal-Lemn din localitate, desfăşurându-şi activitatea până în 1966 sub denumirea de Centrul Şcolar Forestier Râmnicu-Vâlcea, cu 30 de clase, în care învăţau 876 de elevi. În 1966, ca efect al Legii pentru înfiinţarea şi organizarea liceelor, apare pe lângă Centrul Şcolar Forestier, Liceul Industrial Forestier (director, Vlad Stan), cu specializările Exploatări construcţii forestiere şi Silvicultură care, din 1977, sub denumirea de Liceul Industrial nr. 7, va îngloba şi Centrul70.
În anul şcolar 1968/1969, la secţiile Silvicultură şi Exploatare erau înscrişi 235 elevi, toţi cu situaţia încheiată, dar din care au promovat doar 184. În acest an, instituţia s-a numit Grupul Şcolar Forestier şi cuprindea următoarele unităţi şcolare: Şcoala profesională (pregătea mecanici de utilaje pentru construcţii drumuri, mecanici de utilaje pentru exploatări forestiere şi pădurari), Şcoala Tehnică de Maiştri (specializa maiştri în exploatări forestiere şi maiştri mecanici pentru construcţia drumurilor forestiere), Şcoala Tehnică Postliceală (tehnicieni pentru exploatare şi transporturi forestiere), Şcoala Profesională de 4 ani (pentru specializarea merceolog: 255 elevi), Şcoala Profesională de 2 ani (specializarea contabili – 63 elevi), Şcoala Profesională de 2 ani (specializarea vânzător ospătar, 61 de elevi) şi Şcoala Profesională de Ucenicie (pentru croitori şi cizmari, cu 61 şi – respectiv – 33 de elevi)71. Baza materială a şcolii era „corespunzătoare sub toate aspectele ( . . . ). Pentru orele cu caracter aplicativ, s-au folosit cabinetele şcolare existente, parcul dendrologic, pepiniera, parcul de utilaje şi funicularul Hyssen” (. . .) Atelierul şcoală, cu o suprafaţă totală de 162 mp, permite desfăşurarea activităţii concomitent cu trei grupe dintr-o serie”72. În anul şcolar 1990-1991, acest adevărat complex de învăţământ se va numi Grupul Şcolar pentru Industrializarea şi Exploatarea Lemnului, iar din 1991 – Grupul Şcolar Forestier.
1957: Şcoala de Muzică şi Arte Plastice. La început, aceasta „a funcţionat în casa fostului ministru Tătărescu” (ulterior demolată). Aici au activat (după 1944), printre atâţia alţi profesori iluştri, Leca Morariu şi soţia sa – Octavia Lupu Morariu (talentată pianistă şi interpretă vocală), ca profesori de violoncel şi pian. Sub noua denumire – Liceul de Artă, instituţia funcţionează din 199073, într-un sediu propriu aflat vizavi de Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, cu aceleaşi două profiluri de la început, adică muzică (instrumentală – instrumente cu coarde, de suflat şi percuţie) şi arte plastice (sculptură, pictură, tapiserie, ceramică).
1963: De la Slatina, se mută la Râmnicu-Vâlcea, Centrul Şcolar Cooperatist, care va funcţiona, până în anul 1993, în clădirea donată de căpitanul Nicolae Pleşoianu. În prezent, şcoala îşi desfăşoară activitatea într-un local propriu, cu 20 de clase, construit de „Centrocoop” din fonduri proprii. Instituţia funcţionează pe principiile autofinanţării, având o gamă bogată de nivele şi specializări: liceu – curs de zi şi seral, cu pregătire în domeniul economic, finanţelor şi comerţului; liceu teoretic – cu profilul matematică-informatică; şcoală de arte şi meserii (specializări: turism, alimentaţie publică, frizerie, coafură, manichiură, pedichiură etc.)74.
1964: Şcoala Profesională Auto avea menirea să pregătească muncitori calificaţi în meseria de mecanici auto. În anul şcolar 1968/1969, aici erau înscrişi (în anii I-II) 316 elevi, din care au promovat anul 193, celor din anul III urmând să li se încheie situaţia doar după „practica comasată în producţie”75. După zece ani, în 1974, se înfiinţează şi Liceul industrial nr. 2 (cu pregătire în electromecanică, auto şi poştă-telecomunicaţii), care, împreună cu şcoala profesională, va forma Grupul Industrial de Transporturi Auto, denumit ulterior – după 1990 – Grupul Şcolar „Henri Coandă”.
1966. Începând cu 1 sept 1966, a început să funcţioneze Liceul economic din Râmnicu-Vâlcea; „se relua astfel tradiţia învăţământului economic de specialitate, după o întrerupere de zece ani, de la desfiinţarea SMTC-ului. Pentru liceele economice, era stabilită durata de patru ani, spre deosebire de cele industriale şi agricole, de cinci ani”76. La început, noua instituţie a funcţionat în localul Liceului Teoretic „Vasile Roaită”, până în anul 1970, când şi-a dobândit local propriu. Liceul şi-a început activitatea cu trei clase la zi, 2 pentru anul I şi una pentru anul II şi o clasă de seral, cu 45 de elevi, în total – 173 de elevi. Primul director a fost Ţuligă Simion – prof. de contabilitate. În anul 1969-1970, liceul avea 19 clase (15 de zi şi patru de seral)77.
1967: Şcoala Profesională şi Tehnică de Maiştri avea drept scop pregătirea de operatori chimişti şi de maiştri în domeniu, pentru Combinatul Chimic din Râmnicu-Vâlcea, proaspăt înfiinţat. La început, a funcţionat în incinta Şcolii generale nr. 5. În anul şcolar 1968-1969, la Grupul Şcolar Chimic din Râmnicu-Vâlcea (director – Ion Diaconescu), funcţionau următoarele şcoli:
– Şcoala Profesională (cursuri de zi), cu 595 de elevi (12 clase) la anii I-III, din care la sfârşitul anului şcolar 1968-1969, aveau situaţia încheiată 583, fiind promovaţi – 480;
– Şcoala Profesională Serală, cu 84 elevi în 1868, din care 72 rămăseseră înscrişi la sfârşitul anului şcolar 1968-1969, 55 urmând să promoveze;
– Şcoala Tehnică de Maiştri – curs de zi cu 27 elevi, promovaţi –
– Şcoala Tehnică de maiştri – curs seral, cu 111 elevi înscrişi, din care au promovat 61;
– Şcoala Tehnică de Specializare Postliceală, cu 25 elevi înscrişi şi 24 promovaţi.
Total general: 842 elevi înscrişi şi 647 promovaţi.
Corpul profesoral era format din 36 profesori, din care – 19 cu funcţia de bază aici şi 17 prin cumul – toţi cu studii superioare; cu studii medii: 5 maiştri cu funcţia de bază aici şi 8 prin cumul, 3 laboranţi şi 6 pedagogi78.
Mutată în sediul propriu în anii `70, în 1971 şcoala a devenit liceu de chimie industrială. După 1991, a fost denumită Grupul Şcolar Oltchim79 (sau Grupul Şcolar Chimic/de Chimie).
1969: Liceul Pedagogic, avându-l ca prim director pe Iulian Cornilescu, continua o veche tradiţie a învăţământului vâlcean în acest domeniu. În anii 1969-1982, s-a numit Liceul Pedagogic; între 1982-1989, instituţia a purtat titulatura Liceul Industrial nr. 8; între 1990-1992 – Liceul Pedagogic;,între 1992-1998, pe aceea de Şcoală Normală, iar după 1999 – actuala denumire: Liceul Teoretic „Matei Basarab” (director – Valerică Raşcu)80.
1970: Şcoala de Artă a funcţionat prin autofinanţare până în 1994 (cu secţii la Frânceşti şi Genuneni, din 1992 şi 1996), când a trecut în subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea. Anterior, şcoala a fost condusă de prestigioşi dascăli şi de oameni de cultură şi artă, precum Traian Lungu (1970-1980), Gheorghe Deaconu (1980-1985), Vasile Mustăţea (1985-1990) şi Maria Gaghel (1990-1998). Individualitatea şcolii este dată de eterogenitatea de vârstă a cursanţilor – copii, tineri, adulţi – , de nivelul cursurilor (iniţiere, aprofundare, perfecţionare) şi de bogata gamă a secţiunilor şi specializărilor: muzică (instrumentală, vocală, teoria muzicii etc.), artă dramatică, pictură, desen, grafică, design vestimentar, ţesătorie, ceramică, coregrafie ş. a.81. Începând cu anul 1998, destinul instituţiei este diriguit, cu foarte bune rezultate, de prof. Doina Gănescu
1972: Grupul Şcolar Industrial de Construcţii-Montaj (numit ulterior „Ferdinand I”) a luat fiinţă ca liceu în 1972 la Băbeni, unde a funcţionat până în 1975, când a fost mutat la Râmnicu-Vâlcea, într-un sediu propriu, cu toate utilităţile; din 1976, se va numi Liceul Industrial nr. 6, dar în paralel vor funcţiona aici şi cursurile unei şcoli profesionale pentru pregătire în construcţii civile (din 1981), precum şi clase pentru învăţământul gimnazial (din 1986). Transformat, după 1991, în grup şcolar, şi-a diversificat profilul, prin înfiinţarea unor clase umaniste şi de informatică82.
1972: Liceul Industrial Energetic (patronat de către Ministerul Energiei Electrice), specializat pe construcţii energetice. În primul an de activitate, va funcţiona în localul „Şcolii Normale” din Râmnicu-Vâlcea, actualmente Liceul nr. 2 „Henri Coandă”, cu 2 clase de liceu a câte 36 de elevi, cu profilul hidroenergetic şi construcţii hidroenergetice. În acelaşi an, s-a transferat aici o clasă de şcoală profesională electricieni de la Grupul de şantiere TCH Lotru-Voineasa şi o clasă de postliceală cu specialitatea devize şi măsurători în construcţii. Pentru încă două clase de şcoală profesională şi o clasă de postliceală, se dă admitere în toamna anulu 197283. Astfel, anul şcolar 1972-1973 cuprinde un număr de 197 de elevi, cu următoarea structură de şcolarizare:
– Liceu, anul I, 2 clase, hidroenergetică şi construcţii hidroenergetice, 72 de elevi.
– Şcoală profesională, anul I, 2 clase, sondori foraje şi mecanizatori auto, 36, respectiv 29 de elevi;
– Şcoală postliceală, o clasă devize şi măsurători în construcţii, anul I, cu 36 de elevi.
În acelaşi an şcolar, a început pregătirea documentaţiei pentru construirea unui local propriu; Obiectivele şi termenele de dare în folosinţă erau următoarele:
– Clădirea liceului, cu 24 săli de clasă; termen de punere în funcţiune – septembrie 1974;
– un cămin pentru cazarea a 300 de elevi, cu termen de punere în funcţiune – septembrie 1974;
– un (al doilea) cămin pentru cazarea a 300 de elevi, cu termen de dare în folosinţă – sptembrie 1975;
– atelier şcolar, cu termen de punere în funcţiune – septembrie 1975.
În etapa a II-a de dezvoltare, au fost prevăzute: o cantină a câte 300 locuri pe serie, centrala electrică şi o sală de sport, toate trei fiind cuprinse în lipsa de investiţii pentru anul 1976 şi cu termen de punere în funcţiune – sept 1977, primele 2 şi sept 1978, sala de sport84.
1973: Liceul Industrial pentru Construcţii de Maşini (devenit apoi Liceul Industrial nr. 1), subordonat vechii Uzine de Utilaj Chimic (UZUC, ulterior IUCF, în prezent – VILMAR SA) Râmnicu-Vâlcea, a fost înfiinţat (director – ing. Ion Stoica) la un an de la darea în funcţiune a întreprinderii. În prezent, poartă numele Grupul Şcolar „General Magheru”. Începând cu 1974, s-a deschis aici şi o şcoală profesională, iar din toamna anului 1975 – cursurile serale ale liceului85.
Şcoala a fost considerată, pe bună dreptate, o „Citadelă a învăţământului tehnic românesc”, întrucât în perioada 1974-1989, s-au angajat în producţie la IUCF şi IEH Râmnicu-Vâlcea, precum şi la numeroase alte întreprinderi din ţară, aproape 4000 de muncitori calificaţi şi practicanţi provenind de aici, în meseriile de prelucrător prin aşchiere (strungar-frezor-rabotor-mortezor-rectificator), sudor, forjor-tratamentist, lăcătuş mecanic (pentru utilaj tehnologic), cazangiu, sculer-matriţer, mecanic maşini şi utilaje, electrician întreţinere şi reparaţii instalaţii industriale etc.86.
1998. Sub egida şi cu sprijinul Fundaţiei „România de Mâine”, la Râmnicu-Vâlcea, în acelaşi local cu Universitatea „Spiru Haret”, îşi începe activitatea Liceul Cozia (director: Irina Urea) – una dintre puţinele instituţii particulare de învăţământ din judeţul nostru. Profiluri: matematică-informatică şi administraţie publică87.
Note bibliografice:
58. Jurnalul CM 1463.
59. DJVAN, Fondul Sfatul Popular al Raionului Râmnicu-Vâlcea, Secţia Învăţământ (în cont., Sfatul Popular al Raionului Râmnicu-Vâlcea), dos. 12/1952-1953, nepag.
60. Sfatul Popular al Raionului Râmnicu-Vâlcea, Secţia Învăţământ, dos. 53/1956-1957, pag. 495.
61. Ibidem, pag. 497.
62. Ibidem.
63. C. Mateescu, Râmnicul de odinioară, Râmnicu-Vâlcea, Editura Almarom, 1993, pag. 179.
64. Corneliu Tamaş, Constantin Drugan, Gheorghe Tudor, Op. cit., pag. 222 şi urm.
65. Petre Petria, Vâlcea în timp şi spaţiu. Fapte şi date, Râmnicu-Vâlcea, Editura Conphys, 2008, pag. 89.
66. Sorin Oane, Istoria judeţului Vâlcea, 1948-1965. Un studiu de caz, Râmnicu-Vâlcea, Editura Conphys, 2007, pag. 170-171.
67. Mărturii şi evocări, pag. 39-40.
68. Ibidem, pag. 215-216.
69. Sfatul Popular al Raionalui Râmnicu-Vâlcea, dos. 80/1968-1969, nepag.
70. Petre Petria, Op. cit., pag. 95-96.
71. Sfatul Popular al Raionului Râmnicu-Vâlcea, loc cit.
72. Ibidem.
73. Petre Petria, Op. cit., pag. 93.
74. Ibidem, pag. 99.
75. Sfatul Popular al Raionului Râmnicu-Vâlcea, loc. cit.
76. Elena Simeanu, Gheorghe Drugan, Ion Mareş, Mariana Rădulescu, Învăţământul comercial din Vâlcea. Monografia Liceului Economic, Râmnicu-Vâlcea, Editura Offsetcolor, 2001 (în cont., Învăţământul comercial din Vâlcea), pag. 70.
77. Ibidem, pag. 78.
78. Sfatul Raional Râmnicu-Vâlcea, loc. cit.
79. Petre Petria, Op. cit., pag. 93.
80. Ibidem, pag. 98.
81. Ion Măldărescu, Emilian Frâncu, Râmnicu-Vâlcea. Mică enciclopedie, vol. III, Râmnicu-Vâlcea, Editura „Anton Pann”, 2002 (în cont., Râmnicu-Vâlcea, Mică enciclopedie III), pag. 226-227.
82. Petre Petria, Vâlcea în timp şi spaţiu. Oameni şi fapte, Râmnicu-Vâlcea, Editura Conphys, pag. 97-98.
83. Alexandra Antigona Preda, Corina Graţiela Hăloiu, Ion Urea, Monografie. Grupul Şcolar Industrial Energetic, Râmnicu-Vâlcea, 2002, pag. 6.
84. Ibidem, pag. 9.
85. Cf. Dan Stănculescu, Maria Fiera (coordonatori), Grupul Şcolar General „General Magheru”, 1973-2003. 30 de an de rodnică activitate, f. loc, ed. şi an, pag. 3.
86. Ibidem.
87. Râmnicu-Vâlcea. Mică enciclopedie III, pag. 155.
Written By
Valentin Smedescu