Râmnicu Vâlcea – ocrotirea sănătăţii în Evul mediu

Menţionatele practici empirice şi tratamentele naturale, fie acestea plante medicinale sau ape termale şi minerale, vor fi reprezentat, până în Evul Mediu târziu, singurele posibilităţi ale râmnicenilor privind îngrijirea sănătăţii, înainte de a apărea instituţiile specializate. Medicina populară (etnoiatria) va dăinui multă vreme, aspecte izolate ale acesteia întâlnindu-se chiar şi în zilele noastre.

În general, se consideră că bolniţele (cuvânt de origine slavă, însemnând „spital”) au reprezentat primele sedii organizate pentru îngrijirea sănătăţii, un fel infirmerii sau aziluri pentru bolnavii din mânăstiri; mai târziu, şi din alte aşezăminte, precum şi din afara acestora. Aici, unele feţe bisericeşti care aveau oarecare cunoştinţe în domeniu, tămăduiau trupurile celor în suferinţă, aducându-le şi mângâiere sufletească” (Vaida, 1986, 42). În Râmnic, acest rol l-a jucat Bolniţa Episcopiei Râmnicului. Aceasta a fost construită de către episcopul Climent în anul 1744, zugrăvită în 1748 şi apoi reparată în anii 1852-1857 (Stoicescu, II, 1970, 541).

Istoricul local C. Tamaş afirma că în vremea domnitorului Alexandru Ipsilanti (1774-1782) „orăşenilor” din Vâlcea li s-a angajat – pentru prima dată în Ţara Românească – un „dohtor cu plată, câte taleri 50 pe lună, din cutia milostivirii”, care, desigur, îşi va fi avut domiciliul în reşedinţa de judeţ. După opinia aceluiaşi istoric, primul medic oficial din Ţara Românească şi-a desfăşurat activitatea la Râmnic, în zilele domnitorului Alexandru Ipsilanti vv. (1774-1782) (Tamaş, 1994, 102). Conform cercetărilor lui V. Gomoiu, primul medic oficial din Râmnicu-Vâlcea, a fost un anume Adam Ulrich, pe care în 1792, episcopul Râmnicului l-a numit chirurg (Gomoiu, 1943, 158).

Un spital la Râmnic este menţionat de Dionisie Eclesiarhul; atunci când, printre altele, renumitul cronicar şi copist relatează despre confruntările ruso-turco-austriece dintre anii 1789-1791, când – scrie cronicarul – „pe unii îi duceau şi în Râmnic, la spital, cu socoteală, că iaste acolo aer de munte” (Dionisie Eclesiarhul, 1987, 59). Mai târziu, va fi menţionat „spitalul din casele Episcopiei Râmnicului” (unde la 1821 a fost transportat Hagi Prodan, rănit în luptele de la Drăgăşani, cu turcii (Monografia Drăgăşani, 2004, 189).