Râmnicu Vâlcea – Perioada geto-dacă

Noile vestigii scoase la iveală la Râmnicu Vâlcea, adâncesc cunoaşterea habitatului dacic de acum două milenii din acest areal(2). Locuirea zonei oraşului apare astfel ca un fenomen de continuitate în punctele fortificate în care se află aşezări civile prospere (3), la temelia cărora stau cele tracice din mileniul I î.e.n., ne referim la acelea de pe Dealul Viilor, de pe partea dreaptă a drumului Râmnicu Vâlcea – Târgu Jiu, unde s-au descoperit întâmplător mai multe fragmente ceramice, bucăţi mari de chirpic, cu urme de paie şi nuiele, bucăţi de vatră făţuită, puternic arsă, care atestă locuirea în această zon(4).

În urma unei prăbuşiri de teren din dealul Trioan au ieşit la iveală resturile unei vetre, precum şi fragmente de ceramică, lucrată cu mâna şi la roată, de culoare cărămizie şi cenuşie(5).

Pe terasa înclinată a dealului Petrişor, aflat în zona sud-vestică a oraşului, au fost adunate fragmente ceramice şi bucăţi de lipitură arsă, probabil din pereţii carbonizaţi ai unei locuinţe(6).

Şi de pe înălţimea dealului Capela, s-au descoperit mai multe fragmente ceramice, aparţinând unui vas de culoare cenuşie de dimensiuni mari, cu pereţii groşi şi lucrat la roată (7). Pe vârful dealului Cetăţuia s-au descoperit mai multe fragmente de ceramică dacică lucrate însă cu mâna, precum şi o aşezare dacică, ce s-a suprapus unei locuiri anterioare

cartierul 1 Mai, s-a descoperit întâmplător un mormânt, al cărui inventar era format dintr-o anforă de tip thasian, o urnă bitroconică şi un vas mare cenuşiu, ornamentat, ceea ce dovedeşte şi legăturile comerciale ale populaţiei locale dacice din secolul al IV – lea î.e.n., cu lumea elenă.9 în zonă, aproximativ în anul 200 î.e.n., există o uniune tribală a dacilor buridavensi, localizaţi de către Vasile Pârvan în judeţele Vâlcea – Argeş, cât şi în zona Sibiului şi Făgăraşului. 10 Burii puteau la acea dată, aşa cum devedesc şi descoperirile arheologice, să fie constituiţi într-o puternică uniune tribală, formaţiune social – politică avansată, ce desfăşura o vie activitate economică şi comercială, întreţinând relaţii cu lumea din afară, în special cu cea romană sau greacă, prefigurând astfel marea dezvoltare a societăţii geto – dacice din sec. I î.e.n.11 în această perioadă geto – dacii s-au constituit într-o societate evoluată, atât pe planul organizării social – politice, cât şi în sfera culturii materiale şi spirituale. Ei au reuşit să se organizeze în câteva mari uniuni de triburi şi să creeze o cultură ce poartă amprenta elementelor de unitate pe întregul teritoriu al Daciei.12.

Burebista (cca 82 – 44 î.e.n.), a strâns laolaltă prin forţa armelor, toate triburile dacilor intra şi extra – carpatice luând măsuri pentru consolidarea unităţii economice şi politice a statului creat. Din izvoare narative contemporane, reiese £ă el a reuşit să se impună, ca o mare personalitate a epocii.

Istoricii antici Strabo şi Suetonius menţionează că statul lui Burebista s-a destrămat în anul 44 î.e.n., anul asasinării sale. Burebista a rămas în istoria noastră ca unul din marile figuri ale antichităţii. în timpul vieţii lui, comunitatea dacilor buridavenzi a făcut parte, desigur, din statul geto – dac de sub conducerea sa, ca în a doua jumătate a secolului I e.n., şi începutul celui următor să se afle sub autoritatea politică a regelui Thiamarcos.13 Stăpânirea lui se întindea de o parte şi de alta a Oltului şi pe ambele versante ale Carpaţilor, având centrul politic şi militar la Buridava (Ocniţa) l4, teritoriu care mai trziu, după cucerirea romană, va intra în componenţa Daciei Malvensis.15

Civilizaţia daco – geţilor din nord – estul Olteniei, a devenit înfloritoare (sec. I î.e.n. – încep. sec. I e.n.) fiind bine reprezentată prin meşteşugul olăritului, bazat pe folosirea roţii olarului. Meşterii olari geto – buri produceau o mare gamă de vase, ale căror forme erau de veche tradiţie locală, altele de influenţă romană sau elenistică ceea ce vădeşte strânse conexiuni în plenul culturii şi civilizaţiei. Motivele ornamentale pictate erau în stil geometric tradiţional, dar foloseau şi elemente florale sau zoomorfe aşa cum demonstrau fragmentele de ceramică descoperite în săpăturile făcute de-a lungul unor decenii, de către profesorul Dumitru Berciu.

Dacia va cunoaşte însă un moment de mare strălucire în vremea regelui Decebal (87 – 106 e.n.), care a reuşit să unească în jurul său pe cei mai mulţi dintre daco – geţi şi să refacă unitatea statului. EI şi-a folosit întreaga pricepere şi energie pentru a-şi apara ţara căruia i-a închinat viaţa(16).

înaintarea romanilor spre Dunăre a avut repercusiuni importante asupra zonei nord – dunărene geto – dace şi asupra evenimentelor desfăşurate ulterior. Conflictul a fost declanşat de un atac al dacilor întreprins peste Dunăre la sfârşitul anului 85 e.n. Armata guvernatorului Moesiei Oppius Sabinus, era sfărâmată, el însuşi fiind ucis. A urmat o expediţie romană de pedepsire întreprinsă în anul 87 e.n. sub comanda generalului Cornelius Fuscus, care a înaintat spre nord, pe valea Oltului. Generalul roman cade în luptă, alaturi de o mare parte din ostaşii săi, alţii sunt însă făcuţi prizonieri. Prăzile de război luate de daci în urma acestei lupte sunt importante« Conflictele militare continuă, dar ele îşi vor strămuta teatrul de război departe de zona noastră, în Banatul17 de azi unde geto – dacii au fost învinşi, încheindu-se un tratat de pace cu romanii, din anul 89 e.n., prin care se recunoaşte puterea politică a regelui Decebal, devenit totodată aliat al Imperiului roman 8.

însă, după cum se ştie, conflictele politice şi militare nu s-au oprit aici, Dacia fiind atacată din nou, cu forţe superioare numeric şi cucerită în anul 106 e.n. apoi transformată în provincie romană imperială. în graniţele acesteia a intrat şi zona cetăţii Buridava, cu teritoriul Cetăţii Buridava, cu teritoriul actual al municipiului Râmnicu Vâlcea.

Note bibliografice

(1). N.Iorga, Originea, firea şi destinul neamului românesc, în "Enciclopedia Română”, Bucureşti, 1938, p.4.

(2). Gh.Petre-Govora, Vîlcea vatră…. p.14.

(3). D.Berciu, Buridava….p.l4.

(4). Mariana Iosifaru, art.cit., p.30.

(5). Idem, p.30.

(6). Idem p.30.

(7). Idem p.28.

(8). Idem.p.28

(9). P.Purcărescu, Un mormînt daco-getic descoperit în municipiul Rm.Vîlcea, în "Buridava", IV, 1982, p.33.

(10). V.Pârvan, Getica. O preistorie a Daciei, Bucureşti, 1926, p.249.

(11). Gh.Petre-Govora, Vîlcea vatră…. p.14.

(12). C.Preda, Geto-dacii.Istorie şi civilizaţie, în "Revista de Istorie", nr.12, tom 25, decembrie 1986, p.1-175.

(13). D.Berciu, Buridava… p.137.

(14). Istoria militară a poporului român, voi I, Bucureşti, 1984, p.130.

(15). I.H.Crişan, Thiamarcos, un nou rege geto-dac, în "Origini", Bucureşti, 1977, p.123.

(16). I.H. Crișan, Trecutul în lumina prezentului, în “Origini”, București, 1977, p. 80.

(17). Gh. Petre-Govora, Vâlcea vatră …p. 14, consideră că luptele s-au dat în Loviștea de astăzi.

(18). C.C. Giurescu, Formarea poporului roman, Craiova, 1973, p. 34.

Sursa: Istoria Râmnicului, Editura “Antim Ivireanu”, Rm. Vâlcea, 1994, pag. 11-17, Autor: Corneliu Tamaș.