Şcoala brăileană: dascăli care au fost

S-au construit mai multe școli noi, de tip nou, în cartiere noi, moderne, ale Brăilei, care s-au mărit cu populație școlară, dotate modern, dar cam monotone ca format – tip blocuri: Licee „Panait Istrati”, „Panait Cerna”, „Progresul”, „Navrom”, de Chimie, de Construcții. Iar școli generale, multe până la nr. 33, la modă cu nume celebre.

Câte școli şi câte cadre didactice au muncit, s-au străduit intelectual şi spiritual pentru copiii acestui oraș, să-i modeleze, să devină capabili să îmbrățișeze fel de fel de cariere , să fie oameni cinstiți, buni, să contribuie la propășirea orașului lor, a tării.

Se văd toate acestea? Se apreciază? Sunt dați uitării, se pierd în neant. Dacă școlile – clădirile s-au degradat încetul cu încetul până la demolare, s-au demolat chiar, s-au șters din memoria brăilenilor, ce să mai zicem de oameni? Au venit profesori – învățători tineri, frumoși, plini de învățătură, entuziaști; au muncit zi de zi, an de an, s-au petrecut și ei, s-au pensionat, alții le-au locul, iar ei, rând pe rând au umplut cimitirele orașului, iar sufletul lor veghează din „Lumea cea veșnică”, se bucură sau se întristează de rezultatele muncii lor.

E bine, e frumos să ne mai amintim de ei, de cei pe care i-am cunoscut in carierele noastre să nu-i dăm de tot uitării. De aceea salut ideea acestei reviste „Vocea a treia” şi a inițiatorilor ei şi cu această rubrică „Dascăli care au fost”, din toata inima.

   Eu sunt legată de Școala Generală nr. 6, acum Constantin Sandu Aldea – școala mea de suflet, prima mea școală din carieră, şi doresc să rememorez nume de colegi şi să povestesc mai mult despre unii dintre ei, pe care i-am admirat şi iubit mai mult.

Din prima generație pe care am găsit-o in școala la venirea mea, prin repartiție in 1963, profesori mai in vârsta, cu experiență de la care am invitat enorm, îmi amintesc de: directorii: d-nul Babencu Ion şi Porupcă Maria, prof. de română:Hincu Matei, Popa Anişoara, de matematică: d-na Tănăsescu Eleonora, rusă:Malenda Eugenia, geografie: d-na Popescu Olga, ed. fizică: Crăcănescu Ilie, desen, lucru manual: Diba Iosif, Constantin Olimpia, Maxim Elena, muzica: Dumitru Elena. Și invățători: d-na Danciu, Crudescu, Teodor, Radu, Anghel. Mulți s-au pensionat după 1-2 ani, abia ne-am cunoscut si împrietenit.

A doua generație, care au venit o dată cu mine sau puțin după, română: Popescu Anicuța si Vlad Ana, matematica: Negoescu Maria, Ursan Gh., Turcanu Simona, rusa: Constantin Ludmila, franceza: Andrei Silvia, fizica: Lobodă Emanuel, biologie: Brova Eliza, geografie: Niţă Georgeta şi apoi şi pe post de directoare: Vâlcu Elena şi Ender Ilinca, desen: Mitu Nicolina, muzica: Vermișan Laura, atelier: Chiriţă Vasilica, Dumitrescu Alex, educație fizică: Zelinschi Gabriela si Oțelea Cristina. Și învățătorii: Broască Valeria, BadaraElena, Barbu Pina, Oprisan Paraschiva, Ene Tinca, Ciutacu Cornelia, Preda Elena, Tarcea Constantin, Necula Maria, Cristea Angela – cu aceștia am fost colega si prietena si la bine si la rău, zeci de ani.

Toate amintirile mele legate de munca intelectuala dar si numeroase activități impuse, culminând cu muncile agricole, serbările comemorative 1 Mai, 23 August, vizitele tov. N. Ceaușescu. Un chin, un calvar, nu plăceri ale vieții profesionale, s-au împletit, ne-am ajutat, completat, simpatizat, empatizat, cu unii mai mult, cu alții mai puțin.

Vreau să povestesc mai detaliat despre d-nul director STRÂMBEANU ANATOL – care a venit după pensionarea d-lui Babeucu Ion. Nu știu dacă l-au simpatizat mulți colegi, pentru că era exigent la maximum şi cu el şi cu noi. Eu însă am nutrit doar admirație şi respect pentru devotamentul lui pentru aceasta școală; munca neobosită pentru a o menține funcțională, fiind printre școlile vechi din oraș. Îl găseai şi îl lăsai la școala. A devenit casa lui şi poate şi mai mult. Îl vedeai tot cu „ciocanul” în mână, singur sau cu ajutor de meșteri, ajustând, reparând câte ceva. A înnoit-o, a modernizat-o cu mari eforturi de obținere de ajutor bănesc, repartizat de la inspectoratul școlar. Nu se lăsa până nu obținea şi a realizat: parchetarea claselor, introducerea de calorifere în locul sobelor, organizarea la subsol (depozite de lemne) săli de sport şi atelier până la construirea unui local nou pentru ateliere școlare dotându-le cu utilaje necesare de lăcătușerie, tâmplărie, croitorie, menaj. Până şi în podul imens al clădirii s-a gândit şi a amenajat fel de fel de săli – cabinete, ateliere. Sala de festivități, o excepție pentru o școală brăileană, a înfrumusețat-o cu scaune tapițate, cortina, făcând-o ca o adevărată sală de spectacole. Ce serbări frumoase organizam, ca o tradiție – nu numai cele impuse pe linie de Partid !

– Cancelariile directorilor şi a profesorilor le-a înnoit cu mobilier nou, adecvat; clasele cu catedre şi bănci noi, cabinete cu aparatele necesare chimie – fizică, științe sociale, desen, etc. Holurile le-a aranjat si dotat cu gazete- panouri elegante.

– Curtea școlii a fost  pavată şi s-au amenajat  terenuri sportive. A plantat pomi noi (plopi) in locul duzilor si a construit un gard nou, solid si aspectuos și câte şi mai câte pe care nu le-am sesizat eu.

– In afară de gospodărie, se ocupa îndeaproape de bunul mers al procesului de învățământ, ordine şi disciplină în rândul elevilor şi al cadrelor didactice. Erau renumite careurile elevilor unde se evidențiau evenimente pozitive sau se criticau lipsurile şi se prezentau emisiuni la difuzoarele instalate. S-a impus punctualitate, conștiinciozitate. Venea de la Liceul „N. Bălcescu”, renumit pentru acestea, de unde şi rezultatele excelente şi renumele lui in Brăila şi în ţară. „Bastilia” îl numeau elevii, dar îl şi iubeau şi respectau, intrând doar elevii cei mai buni din oraș.

Și a reușit si in Şcoala nr. 6 să introducă aceeași atmosferă. De aceea, unii colegi, mai „certati cu corectitudinea profesionala”, nu-l aveau la inimă. Tăia in carne vie când se iveau astfel de situații. Dar știa şi să aprecieze conștiinciozitatea. Nu pot uita cât s-a zbătut să obțină pentru mine acordarea titlului de „profesor evidențiat”.

– Și a muncit enorm, şi cum a fost recompensat? Poate din cauza eforturilor depuse, s-a îmbolnăvit, nu mai auzea, din ce in ce mai rău se descurca. Şi l-au tot îndepărtat, din funcția de director, profesor auxiliar, apoi pedagog la un cămin de copii orfani – destul de răi şi greu de stăpânit. Boala i s-a agravat si l-a ajutat cineva? Nu ! L-au uitat cu toții, chiar si foștii colegi de la Şcoala nr. 6. Doar când a plecat din lumea aceasta nerecunoscătoare am participat cu jale unii dintre foștii colegi. (?) Până in ultima clipă, povestea d-na Strâmbeanu se zbătea să fie lăsat să meargă la școala „lui” sa vadă ce mai e de făcut sa nu i se fi întâmplat ceva, poate are nevoie de ceva, de EL. Abia îl puteau convinge că nimeni nu mai are nevoie de el.

– Așa e VIATA. Cât ești la putere, poți munci, poți trage la greu, te folosesc, iți dau atenție, apoi te aruncă de colo – colo, se descotorosesc de tine şi mai dureros, te dau uitării. 

– Merită să uiți un astfel de OM, de DASCĂL ? Poate vor citi unii care l-au cunoscut, acest articol i vor vărsa o lacrima sau măcar vor nutri un gând pios, frumos, de admirație si considerație, de model de viață închinată cu pasiune menirii de dascăl, de conducător de dascăli.

Autor: prof. Adriana Popovici

Articol din revista Vocea a treia, Anul XII, nr. 30 (oct – dec. 2016)