Şcoala râmniceană în perioada interbelică

Prin Legea din 1924, se prevedeau îmbunătăţiri şi la programa şcolară: pentru clasele primare,  se prevedea, în general, aceeaşi structură, cu unele schimbări şi completări pentru cursul comple-mentar: programa claselor V-VII va pune accentul pe activitatea practică a elevilor, desfăşurată în atelierele şcolare, pe terenurile agricole etc., în funcţie de specificul zonei de reşedinţă a şcolii⁴⁰. Cursurile de adulţi, organizate cu părinţii deveniţi elevi, şi revistele cu profil şcolar şi-au adus, de asemenea, o contribuţie semnificativă la dezvoltarea şi perfecţionarea procesului instructiv-educativ, la luminarea locuitorilor, ca şi publicaţiile de profil. Una dintre cele mai bune publicaţii apărute la Râmnicu-Vâlcea, a fost revista „Învăţătorul”, înfiinţată de institutorul Teodor Geantă la 20 iunie 1925⁴¹.

Învăţământul secundar va cunoaşte, de asemenea, o dezvoltare progresivă. Îşi continuă, cu succes, activitatea fostul gimnaziu „Al. Lahovari” din Râmnicu-Vâlcea, transformat în liceu, ca efect al Decretului-lege din 5 septembrie 1919. Din aceeaşi perioadă, datează şi înfiinţarea Comitetului şcolar al liceului, precum şi aprobarea pentru cumpărarea clădirii fostului căpitan C. I. Roşianu, de pe strada Praporgescu, în vederea înfiinţării internatului pentru elevii acestei prestigioase instituţii. În anul 1935, liceul dispunea de 15 încăperi de clasă, un laborator, o sală de gimnastică, o bibliotecă a profesorilor, cu peste 2300 de volume, şi una a elevilor – cu peste 3200 de cărţi, precum şi două colecţii (una –  de instrumente muzicale şi Colecţia de artă Capeleanu)⁴²⁴³). În cadrul liceului, îşi continuă activitatea Societatea de lectură „Vasile Alecsandri”, al cărei organ de presă – revista „Vasile Alecsandri” va apărea în ianuarie 1930. În afară de Eliodor Constantinescu, în această perioadă activează aici o serie de profesori deosebiţi, printre care: Nicu Angelescu (din 1927, la limba română), Atanasie Atanasiu (la fizico-chimice), Iancu Grecescu (ştiinţe naturale), I. Botez (printre altele, autor de reuşite manuale de fizică şi chimie), talentatul sculptor şi pasionatul profesor Constantin Mihăilescu, pictorul Emil Ştefănescu, Lucian Bădescu (de limba franceză; plecat în străinătate şi stabilit la Paris, încă înainte de cel de-al doilea război mondial), Enache de la Olt (care făcuse strălucite studii la Paris şi avea un doctorat la Sorbona) etc.⁴⁴.

Prin Legea învăţământului secundar din anul 1928 (care a cunoscut modificări succesive în anii 1929, 1931, 1934, 1937 şi 1939), „s-a renunţat la cele trei secţii ale liceului, creându-se o şcoală unică, în care predominau disciplinele umaniste”⁴⁵. Totodată, legea introducea un obiect nou – lucrul manual şi desfiinţa clasele extrabugetare (subvenţionate prin contribuţia comitetelor şcolare). Majoritatea inspecţiilor generale care se vor desfăşura la Liceul „Al. Lahovari” din reşedinţa judeţului, vor scoate în evidenţă calitatea învăţământului de aici ⁴⁶.

În statisticile timpului, pe anul şcolar 1918-1919 apare menţionată şi Şcoala normală „Principele Carol” din Râmnicu-Vâlcea. Era şcoală pentru băieţi, condusă de profesorul Eftimie Metaxa şi cuprindea, la început, 89 de elevi, ca după numai un an, să fie înscrişi 213, din care au promovat 149⁴⁷⁴⁸. În primii ani ai deceniului al III-lea din secolul XX, se va începe, în cătunul Aranghel de la marginea de vest a Râmnicului, construirea unui sediu propriu al Şcolii Normale de Băieţi din Râmnicu-Vâlcea (locaţia viitoarei UM „de la Vlădeşti”), pentru care „s-au cheltuit câteva zeci de milioane, o sumă exorbitantă pentru acel timp, ceea ce a trezit multe bănuieli (. . .), de vreme ce însuşi ministrul Constantin Angelescu, cu ocazia inaugurării noului local, nu şi-a mai putut stăpâni revolta (. . . ) şi a aplicat câteva bastoane pe spinarea arhitectului Antonio Copetti, rămas să fie el ţapul ispăşitor” ⁴⁹.

Îşi continuă activitatea vechiul seminar „Sf. Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea, care în 1918 îl avea ca director pe iconomul Gh. V. Nicolescu, ca spiritual – pe Gh. Sacerdoţeanu, iar dintre profesori – pe pr. Petre Partenie (la religie), Eliodor Constantinescu (limba latină), I. Gr. Popescu (limba elină), Vintilă Olănescu (agronomie), dr. C. Nisipeanu (igienă) ş. a.⁵⁰. Începând cu anul şcolar 1923/1924, la Râmnicu-Vâlcea a existat şi o şcoală cu profil comercial – Şcoala superioară de comerţ « Mihai Oromolu », cu 92 de elevi. Tot la Râmnicu-Vâlcea, va funcţiona o Şcoală Inferioară de Meserii, cu patru secţii: tâmplărie, rotărie, împletituri şi fierărie⁵¹.

O importanţă crescândă, se acordă învăţământului secundar şi profesional pentru fete. Începând cu anul şcolar 1920-1921, în sediul liceului de băieţi din Râmnicu-Vâlcea (la etajul de sus, în orele de după amiază, pentru a se evita întâlnirile cu băieţii!), va funcţiona prima Şcoală secundară de fete (directoare – Anastasia Penescu, de la Şcoala Normală de Fete. Aşadar, cel puţin de facto, „la 15 septembrie, în localul Liceului Alexandru Lahovari funcţiona şi liceul de fete”⁵². Prin decizie ministerială, la 1 septembrie 1919, la Râmnicu-Vâlcea s-a înfiinţat şi o Şcoală normală de fete (54 de eleve; directoare – Elena Niţu); în anul şcolar următor, în clasele I, II, V şi VI au fost înscrise 136 de eleve, din care au promovat 119⁵³.

În perioada interbelică, şi-a continuat existenţa şi învăţământul particular din judeţ. Astfel, în anul 1922-1923, în strada Lt. Costescu funcţiona Institutul de fete „Maria A. Aslan”, condus de Maria Aslan; şcoala avea şi un internat, care adăpostea (contra unei taxe anuale individuale de 6000 lei) 30 de fete. Tot la Râmnic, Nicolae Creţu – profesorul de religie de la Liceul „Alexandru Lahovari” – va înfiinţa Institutul de băieţi „Radu de la Afumaţi” – condus, la început, de preotul Gh. Creţu. La începutul anului şcolar 1942-1943, conducerea instituţiei i-a fost încredinţată lui N. Creţu⁵⁴.

În ciuda războiului care se afla în plină desfăşurare, în anul 1943 s-a ţinut la Râmnic, în sala festivă a Liceului „Al. Lahovari”, Congresul Corpului Didactic, iar în anul următor, 1944 (luna iulie), liceul a fost vizitat de însuşi mareşalul Ion Antonescu, nu în scopuri didactice, ci tot din raţiuni militare: căuta spitalul de răniţi, care fusese instalat în localul liceului⁵⁵.

În afara orelor de predare la catedră, cadrele didactice din Râmnic au avut susţinute preocupări în munca de cercetare în domeniu şi s-au remarcat în alcătuirea de manuale şcolare, metodici,  didactici şi diferite studii de pedagogie şi psihologie; acestea vor servi, desigur, la îmbunătăţirea calităţii învăţământului local şi uneori – chiar naţional, deoarece unele dintre ele s-au bucurat de recunoaştere şi difuzare în toată ţara. Iată câteva nume de astfel de învăţători şi profesori-autori: C. Alessandrescu (Geografia judeţului Vâlceai), Şt. Ionescu-Cheianu (Geografia judeţului Vâlcea), Ionel Geantă (în colaborare cu Teodor Geantă: Carte de citire, Carte de aritmetică etc.), Dumitru Guşetoiu (Metodica predării istoriei în şcoala secundară, Probleme de istorie naţională) ş. a.

Note bibliografice:

39. Pr. Constantin Cârstea, Doru Căpătaru, Istoria Bisericii „Toţi Sfinţii” din Râmnicu-Vâlcea, Râmnicu-Vâlcea, Editura Adrianso, 2007, pag. 183-189.

40. Istoria învăţământului din România . . . , pag. 261.

41.După DGLR – pag. 565.

42. Corneliu Tamaş, Constantin Drugan, Gheorghe Tudor, Istoria Colegiului Naţional Alexandru Lahovari din Râmnicu-Vâlcea, Râmnicu-Vâlcea, Editura Conphys, 2000, pag. 126.

43. Nicolae Angelescu, Op. cit., pag. 263.

44. Ibidem, pag. 265-268.

45. Istoria învăţământului din România . . . , pag. 262, 264.

46. N. Andrei, Gh. Pârnuţă, Op. cit., pag 196.

47. Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, dos. 210/1922, f. 2.

48. C. Tamaş Istoria Râmnicului, pag. 156; idem, Corneliu Tamaş, Petre Bardaşu, Sergiu Purece, Îndrumător în Arhivele Statului Judeţul Vâlcea, Bucureşti, 1972, pag. 113.

49. Nicolae Angelescu, Op. cit., pag. 210.

50. N. Andrei, Gh. Pârnuţă, Op. cit., pag. 217.

51. Ibidem, pag. 229-230.

52. Corneliu Tamaş, Constantin Drugan, Gheorghe Tudor, Op. cit., pag. 64.

53. N. Andrei, Gh. Pârnuţă, Op. cit., pag. 255.

54. Ibidem, pag. 281-282.

55.Vezi Nicolae Angelescu, Memoriile), pag. 354-358).

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. II – Localităţile urbane; Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2012