Dumitrescu, Constantin (n. 13 martie 1903 în satul Rugetu din com. Slătioara, jud. Vâlcea – m. ?) – jurist ; scriitor. Începând cu anul 1919, a funcţionat ca profesor în Alba Iulia, apoi ca funcţionar la Deva (1950-1964).

Volume publicate: Cântarea dimineţii – versuri (1928), Blestemul lui Crivăţ (1928), Mesiada – epopee în 7 cânturi (1932), Adversar cu destinul (1968), Suc de fructă amară (1970), Templul aguridei (1972), Cetatea nemuritoare – povestire eroică (1974). (DLRC, pag. 200; OSCA I, pag. 129).

Dumitrescu – Colteşti, Al. I. (n. la 13 ian 1901, în Colteşti, Vâlcea) – jurist, dramaturg, publicist. Fost magistrat, a fondat şi a condus ziarul "Ideia Naţională" (1925-1927). Primar de Vâlcea (1930). Membru al Partidului Ţărănesc Radical. Semna şi sub pseudonimul Dem Colteşti.

Lucrări publicate: Banul Mărăcine – piesă de teatru în cinci acte (Râmnicu-Vâlcea, 1926), Anticipări asupra crizei (f.an),  Myriam – dramă (f.a.). (Predescu, Lucian. Enciclopedia "Cugetarea", Bucureşti, Editura Saeculum I. O. şi Vestala, 1999, pag. 296; OSCA II, pag. 137).

Dumitrescu, Ştefan N.  (n. 24 apr. 1950, satul Drăganu din com. Valea Mare, jud. Vâlcea) – filosof ; scriitor polivalent – poet, prozator, dramaturg, eseist, critic literar – , analist politic, ziarist. Carieră didactică în învăţământul preuniversitar: profesor de pedagogie  la Şcoala Normală din Tulcea.

Volume publicate (selectiv): Biografia unei revoluţii – reportaje (1980), Poeme din Valea Dunării (1984), Cât de frumoasă treci prin lume, femeie – piesă de teatru (1988); Eminescu, Veronica Micle şi Ion Creangă, (1989), Râsul – piesă de teatru (1991), Fericirea care vine târziu – povestiri (1993), Matca ancestrală – povestiri (1993), Dicţionar de termeni sociali ai tranziţiei (1994) etc. A scris Delirul, vol. II (2006), în urma câştigării unui concurs lansat de Ion Cristoiu, privitor la cea mai reuşită continuare a celebrului roman Delirul, al lui Marin Preda.(OSCA I, pag. 137-138).

Dură, Leon (n. 9 iulie 1959, satul Fedeleşoiu – com. Dăeşti, jud. Vâlcea) – teolog, scriitor, publicist; studii de perfecţionare în limba franceză, la Şcoala Superioară de Stat din Bruxelles – Belgia. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Piteşti. Secretar la Protoieria din cadrul Episcopiei Râmnicului, iar din 1993 – profesor la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea şi profesor de religie la Şcoala Generală nr. 1 din aceeaşi localitate. Realizator al emisiunii „Vâlcea creştină” (TV “Vâlcea 1”).

Volume publicate (selectiv): Închinare, poezie religioasă (1993), Schimbarea la faţă, poezia religioasă (1994), Cântarea cântărilor. Familia modernă (2004). Pomul vieţii (2004), Evreii au primit pe Hristos (2005), Inocenţa (2005), Am vorbit. I am spoken (2008), Tu, Poezie ( ), Aripile văzduhului (2009), Ereţ Israel (2009) etc. (OSCA I, pag. 142-143).

Enăchescu, Adina (n. 25 aug. 1933, Râmnicu-Vâlcea) – matematician de formaţie (debut publicistic în „Gazeta de matematică”, în 1984); scriitoare prolifică în diferite genuri şi specii literare. Membră a Societăţii Culturale „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, a Cenaclului „Amurg sentimental” din Bucureşti, a Societăţii Scriitorilor Români – filiala Bucureşti, a „Ligii Scriitorilor din România – filiala Vâlcea”, a Societăţii de Haiku din România” etc., cu numeroase premii (diplome) acordate de aceste grupări. Director fondator al revistei “Mirajul Oltului”, primul număr apărând în sept. 2010 (redactor-şef şi tehnoredactor – Constantin Geantă).

Volume publicate: (coautoare) Cântecele noastre – versuri, 1997, urmat de alte circa 15 volume de poezii (Cuminecături – 1997, Din lumea lui Don Quijotte – 1998, Dalii albastre – 1998, Ţărâna sfântă a locului dintâi – 1999, Pe lespezile catedralei – 2000 etc.); Viaţa pe scenă – teatru pentru copii (1997); (coautoare) Un oltean în America – roman (1997), Urmele paşilor noştri – memorii (1998), Alexandra şi viaţa – povestiri (2000), Miresme şi greieri – haikuuri etc. (ME/ II, p. 67-68; OSCA/II, pag. 139-140; Prezenţe feminine, pag. 44-46).

Floroiu, Mariana (n. 16 aug. 1961, satul Stăneşti din com. Stoileşti, jud. Vâlcea) – desenator, poet, publicist. Redactor cu convenţie la « Curierul de Vâlcea » (1991-1992), maistru instructor în croitorie la Şcoala cu cl. I-VIII din Stoileşti (2000-2006). Membră a Societăţii Literare « Anton Pann » (1983-1989) şi a  Cenaclului « Arcade ». A publicat versuri în reviste cultural-literare centrale şi locale şi şi-a prezentat din creaţiile sale lirice la Radio-România Cultural. A obţinut Premiul I pe ţară, pentru poezie, la Festivalul Naţional « Cântarea României ».

Cărţi publicate: În ţara numită Poveste – versuri pentru copii şi tineret (2011).

Fuiorea, Claudiu (n. la 5 aug. 1972, Râmnicu-Vâlcea) – jurist; jurnalist, poet, realizator de filme. Reporter la TV « Vâlcea Unu » (1994-2002) şi corespondent local la « Antena 1 » şi « Antena 2 ». În prezent, este colaborator la TV « Vâlcea Unu », cu emisiunea Rondul de seară. În anul 2004, a înfiinţat firma proprie – « Ancuflor SRL ». A primit mai multe premii şi distincţii pentru realizarea unor filme documentar-artistice de scurt metraj, printre care: Premiul II  pentru reportajul TV Bani mărunţi. În anul 2001, a obţinut Premiul special la Festivalul Naţional de Film şi Diasporamă « Toamna la Voroneţ », cu filmul Oaspeţi în ţara lui Goethe.

Volume de versuri publicate: Poezii (1997), Singurătatea soldatului care nu poate fi mercenar (1999).

Gângu, Elisabeta-Silvia (n. 7 oct. 1948 în comuna  Roşiile, jud. Vâlcea) – filolog, poet.  Carieră didactică în învăţământul preuniversitar. Volume de versuri, publicate: Să intri în lumină (1999), Cântec  pentru  Mădălina – versuri pentru  copii (1999), Timpul (2000), Din ţara lui Harababură – versuri pentru copii (2000), La poésie c’est ma passion – versuri în limba  franceză (2000). (OSCA/II, pag. 154-155; Prezenţe feminine,    pag. 50-51).

Georgescu-Vâlcea, Al. (n. 1893, Râmnicu-Vâlcea – m. ?) – jurist, poet, ziarist. În 1920, a scos la Râmnicu-Vâlcea ziarul „Zori noi”. Începând cu anul 1927, a făcut parte din deelegaţia permanentă a Consiliului Comunal Brăila. A publicat literatură în reviste din Brăila, în „Zori noi” şi în „Curierul Olteniei. Volume publicate: Poezii (1928), Nuvele (1929). (OSCA I, pag. 162).

Gican, Gheorghe (n. la 29 ian. 1938, în localitatea Leleasca, jud. Olt; stabilit în Râmnicu-Vâlcea în 1961, imediat după terminarea Facultăţii de Teologie din Bucureşti) – teolog, publicist. A lucrat ca metodist la Casa de Cultură Drăgăşani, apoi ca impresar – organizator de spectacole. A emigrat în Austria şi, după mai mulţi ani de căutări şi experienţe, a revenit  la Râmnicu-Vâlcea (1990); bogata experienţă de viaţă, l-a împins către scris. Cărţi publicate: Mutre de doi bani (1993), Cazuri şi necazuri în dragoste (1994), Ipostazele Sfintei Scripturi (1995), Faţetele preşedintelui ales sau măgarul lui „Buriolan”, oscilând între sfinţenie şi ciolanul prezidenţial (1996), Un strop de viaţă liberă sub soare (1997), Traiectoria păturii politice (1999), D-ale râsu – plânsului (2001). (OSCA II, pag. 163.  

Grama, Gheorghe Mircea (n. la 25 oct. 1952, în oraşul Brezoi, jud. Vâlcea) – filolog, poet, publicist. Carieră didactică în învăţământul preuniversitar: Şcoala generală din com. Olanu – jud. Vâlcea (1975-1979); prin concurs, se transferă la liceul din Brezoi (1979- 1996), apoi la Grupul Şcolar Oltchim Râmnicu-Vâlcea (din 1996).A obţinut hdouă premii literare: Premiul I, la Concursul de poezie Vâlcea artistică (2000) şi Premiul I al revistei „Semne” Deva, la Concursul naţional de poezie „Mihai Eminescu”, Bucureşti (2000). Volume de versuri publicate: Epicenturia (2001), Retorica umbrei (2007). (OSCA II, pag. 164-165).

Greere, Alina (n. 6 martie 1977, Râmnicu-Vâlcea) – teolog şi filolog. Carieră didactică. Volume publicate: Dincolo de mine, versuri (2000). (OSCA II, pag. 165; Prezenţe feminine, pag. 55).

Grigoriu, Ionel (n. la 27 decembrie 1922, în comuna Păuneşti, fostul judeţ Putna, azi Vrancea) – ofiţer de carieră, poet, publicist. Absolvent al Academiei Militare din Berlin (1944). A luptat pe frontul din Franţa-Normandia (1944-1946), a revenit în ţară ca ofiţer la Regimentul 10 Grăniceri Oradea, iar în 1947 a fost trecut în disponibilitate. Absolvent al Academiei Comerciale din Bucureşti (1948), a fost repartizat ca profesor de economie, contabilitate şi matematică la Câmpulung-Muscel, unde a lucrat până în anul 1950, după care s-a transferat la Focşani. În 1958 îşi întrerupe orice activitate, iar din iulie 1970 ocupă postul de economist la Întreprinderea de Construcţii Hidroenergetice Lotru-Voineasa, până la pensionare (1984) când se stabileşte, cu familia, definitiv la Râmnicu-Vâlcea.

Cărţi publicate: Nunta visată, ed. a II-a (1998), Frământări – poezii (1998), Baladă pentru vrânceni – poezii şi proză (1999), Castele de nisip spulberate de valurile vieţii – roman autobiographic (2002). (ME II, pag. 80; OSCA II, pag. 168).

Hangiu, Ion (n. 16 febr. 1924, Horezu – jud. Vâlcea) – licenţiat în litere şi drept al Universităţii din Bucureşti, istoric, critic literar, cercetător; doctor al Universităţii din Bucureşti (1968), cu teza Semănătorismul (Geneză, ideologie, reprezentanţi). Printre alte funcţii de răspundere, s-a remarcat mai ales ca secretar general al Societăţii de Ştiinţe Filologice (din 1971) şi redactor şef al revistelor „Limba şi literatura română” şi „Buletinul Societăţii de Ştiinţe Filologice”. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1999); în acelaşi an, i-a fost acordată Diploma de onoare a Societăţii Române de Radiodifuziune, pentru „îndelungata şi valoroasa colaborare la redacţia Învăţământ – Programe educaţionale”. Lucrări publicate: Un scurt istoric al tipografiilor din România, 1508-1958 (1959), Societăţi şi asociaţii în ştiinţa românească (1981), Centenarul concursurilor şcolare. De la „Tinerimea Română” la concursul „M. Eminescu” (1985). (OSCA II, pag. 177-178).

Horăscu, Ion Horia (n. 25 noiembrie 1948 în com. Prundeni din jud. Vâlcea)– jurnalist, om de afaceri. Evoluţia sa s-ar putea rezuma succint prin propriile sale cuvinte: „Muncitor, jurnalist, om de afaceri, primar”. În anii ’70, a lucrat ca ziarist la „Scânteia tineretului”. S-a retras în comuna natală, devenind şef al Serviciului de prestări din cadrul Primăriei Prundeni şi lucrând în paralel în calitate de corespondent pentru zona Olteniei, la Radio România Tineret; experienţa câştigată în domeniu, l-a ajutat să-şi deschidă propriul post de radio („Horion”) în Craiova. În anii ’90 a înfiinţat firma „Prundvilchim” (care, în principal, producea lacuri, vopsele şi diluanţi), ajungând – ca investitor – pe locul 14 în topul firmelor private din ţară. Din 1996, este primar al comunei Prundeni, din care a făcut una dintre localităţile cele mai dotate din ţară, străduindu-se şi reuşind să introducă o bună parte din binefacerile civilizaţiei de secol XXI: refacerea tuturor edificiilor publice din comună, introducerea apei menajere şi a gazelor, sală polivalentă de cultură, sediu al unei biblioteci moderne, cantină socială, cabine de consultanţă, centru de recuperare etc., totul – de cea mai bună calitate, cu ajutorul fondurilor obţinute prin proiectele realizate. În prezent, se află în stadiu avansat lucrările pentru înfiinţarea primei televiziuni rurale din România. Ion Horăscu este unul dintre cei mai „longevivi” şi mai cunoscuţi primari din ţară. El deţine, de asemenea, o editură proprie – Horion”, la care a tipărit multe cărţi valoroase, în special ale autorilor vâlceni.

Horezeanu, Alexandru, pseudonimul lui Alexandru Ungureanu (n. 18 ian. 1937 în Romanii de Sus, localitatea Horezu) – scriitor şi editor autodidact. În 1996 a înfiinţat editura proprie, “Ecoul sufletului”, la care şi-a publicat toate cărţile sale (dar şi pe cele ale unor confraţi !). cu eforturi exemplare: le culege la calculator, le multiplică la imprimantă, le alcătuieşte copertele şi le leagă singur, în ciuda dizabilităţilor şi a vicisitudinilor vieţii.

Volume publicate (selectiv): Aforisme şi cugetări (1996), Ecoul sufletului – poezii (1996), Medicina populară – culegere (1997), Har divin – proză şi versuri (2001), Boabe de cristal (2001), Inocenţă şi sadism (2001), Cuvinte pastelate (2001), Dialogul florilor (2001), Repere infinite (2002), Călători în labirint – proză (2003) etc. (OSCA II, pag. 397).

Iancu, Gheorghe (n. la 15 febr. 1934, în municipiul Râmnicu-Vâlcea) – prozator, dramaturg. Semnează cu pseudonimul Geo Iancu Călinescu. Intervievat de mai multe posturi de radio şi televiziune din ţară. A colaborat la reviste cultural-literare centrale. A fost intervievat de mai multe posturi de radio şi televiziune: Radio  –  Iaşi, Timişoara, Craiova, Bucureşti, Bârlad, Galaţi; Televiziunea Română; Televiziunea din Craiova; Televiziunea din Timişoara; Televiziunea din Germania; Televiziunea din Republica Moldova – Chişinău. Activitatea creatoare a autorului a început în anul 1960, când a scris drama istorică În vâltoarea anilor. Aceastaa văzut lumina rampei în anul 1961, în premieră absolută, la Teatrul „Victor Ion Popa” din Bârlad, teatru care l-a născut ca dramaturg şi l-a renăscut, aşa cum spune însuşi autorul. Au urmat alte piese, prezentate la radio sau pe scenele teatrelor („V. I. Popa” din Bârlad, „Fantasio” din Constanţa, “Luceafărul” din Chişinău etc.): Necunoscutul cu haină cadrilată (1967), Dragoste la vârsta a treia (1988), Amantele trăsnite etc; au urmat câteva comedii musicale, romanul poliţist Din cimitir, la Majestic (1991), Vitralii şi Arcul timpului – poezii, Viaţa ca un bal mascat – teatru pentru copii, etc. (OSCA II, pag. 179-180).

Ierunca, Virgil (pseudonimul lui Virgil Untaru, n. 6 aug. 1920, com. Lădeşti din jud. Vâlcea – m. 28 sept 2006, Paris) – eseist, poet, cercetător ştiinţific. Împreună cu Geo Dumitrescu, a întemeiat revista „Albatros” (1942), iar cu Ion Caraion – publicaţia „Agora”, în care va debuta Paul Celan (1946). În decembrie 1946 părăseşte România, stabilindu-se la Paris, unde se ataşează unui grup de exilaţi (Mihai Gafencu, generalul N. Rădescu, Mihail Fărcăşanu ş. a.) care va desfăşura o intensă activitate culturală, literară, dar şi anticomunistă, fiind – în mod corespunzător – ţinta a numeroase atacuri (unele, la propriu!) din ţară. În urma sfaturilor lui Mircea Eliade şi Lucian Bădescu, intră ca redactor la ziarul „Uniunea Română”. În 1951, este invitat să colaboreze în scris la postul „Europa liberă”. Din 1975, lucrează ca cercetător la Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică . secţia filosofică şi colaborator al postului de radio „Europa liberă”; ajutat de Mircea Eliade, va întemeia prima revistă românească de literatură în Franţa. Vor urma, apoi, „Caiete de dor”, „România muncitoare”, „Limite”, „Ethos”; publică, în dicţionare, enciclopedii şi istorii literare franceze şi germane, articole despre cultura şi literatura română, care vor fi strânse, ulterior, în volume, în Franţa. În 1995, împreună cu Monica Lovinescu, revine în ţară pentru o vreme, ocazie cu care vizitează şi Vâlcea natală. Din motive de sănătate, nu a putut participa la inaugurarea librăriei „Virgil Ierunca” din Râmnicu Vâlcea, fiind prezentat, în lipsă, de Nicolae Manolescu şi Gabriel Liiceanu (1 sept. 2000). În anul 2000, i se conferă (de asemenea, în lipsă) titlul de „Cetăţean de onoare al municipiului Râmnicu-Vâlcea”.  Cărţi publicate: Loi, terreur et résistence en Roumanie (Paris, 1960), Româneşte (Paris – 1964 şi Bucureşti – 1991), Piteşti (1981), Fenomenul Piteşti (1990), Subiect şi predicat (1993), Dimpotrivă (1994), Semnul mirării (1995), Trecut-au ani . . . Fragmente de jurnal. Întâmpinări şi accente. Scrisori nepierdute (2000).  (OSCA I, pag. 177-178; ILRAM II, pag. 1136-1139).

Ionescu, Constantin N. (n. la 1 mai 1899, în oraşul Râmnicu-Vâlcea) – dramaturg. Licenţiat în litere şi filosofie la Universitatea din Bucureşti. A semnat şi cu pseudonimul C. Tortuzac. A publicat un volum de Teatru. (Enciclopedia Cugetarea, pag. 430; OSCA II, pag. 184).

Ionescu, Daniel (n. la 1 martie 1969, în Râmncu-Vâlcea) – inginer construcţii de maşini, ziarist, prozator, publicist. Cursuri postuniversitare de asistenţă a iniţiativelor de dezvoltare locală (Cluj-Napoca, 1997), relaţii cu publicul (Bucureşti, 1998) şi instruire pentru moderatori de grup (Râmnicu-Vâlcea, 2000). Ziarist la cotidianul „Curierul de Vâlcea” (1995 – 1997), şef-serviciu Relaţii cu publicul la Primăria municipiului Râmnicu- Vâlcea (1997-2000) şi la Uzinele Sodice Govora, şef-serviciu Marketing (2000-2002) şi din nou la primăria municipală (din 2002). Premiul pentru debut în jurnalism (1996), premiul de debut în literatură (1997) etc. Cărţi publicate: Nu scuipaţi beţivii şi bolnavii – proză (1997),  Ghidul turistic al municipiului Râmnicu Vâlcea (1999). (OSCA II, pag. 184-185).

Ionescu, Miltiade I. (n. 4 aug. 1920, în com. Mădulari – fosta comună Mădulari Beica, jud. Vâlcea) – psiholog, scriitor. Membru al asociaţiilor “Doljul literar şi artistic” (1980-1988), “Clubul epigramiştilor Cincinat Pavelescu” – Bucureşti, “Cenaclul umoriştilor C. S. Nicolăescu-Plopşor” din Craioviţa (1980-1994) etc. I s-au acordat mai multe premii şi distincţii pentru activitatea de profesor şi realizările de epigramist. A debutat cu o anchetă psihologică în ziarul craiovean “Înainte” (1965). Cărţi publicate: Poante pentru orice gusturi (1990), Un cenaclu . . . de râs! – istorie literară (1995); coautor la numeroase volume: Au plecat olteni la coasă – antologie (1979), Păcală – buletin de satiră şi umor (1981), Cascada epigramelor – culegere (1982), 15 ani de epigramă – culegere (1982), Antologia epigramei româneşti (1985), Perpetuum comic – culegere (1982, 1987, 1988, 1989), Antologia epigramei româneşti actuale (1993) etc. (OSCA I, pag. 185-186).

Ionescu-Bălceşti, Ştefan (n. 1889 în com. Bălceşti/Olteţu, jud. Vâlcea – m ?) – poet, traducător. A scos, în colaborare, revista « Viaţa literară » (1914). Secretar de redacţie la « Ramuri » (1919-1947) şi la « Flamuri » – revistă literar-artistică a elevilor din liceele militare (1937-1940).

Cărţi publicate: Darul voievozilor – piesă într-un act, în versuri (1925), Prour pentru porţi uitate – versuri (1934). A tradus din Elena Văcărescu şi Contesa de Noailles (Fum de aur şi – în colaborare – Miresme de departe, 1930). (OSCA I, pag. 182-183). 

Iosifaru, Tudor (n. la 29 mai 1965 în Râmnicu-Vâlcea – m. 24 mai 2009, Râmnicu-Vâlcea) – filolog; ziarist, poet, dramaturg. În anii studenţiei, a fost redactor la cunoscuta revistă « Echinox » din Cluj-Napoca. Beneficiind de burse de studii, a urmat un curs de administraţie publică la Konstanz – Germania 1991) şi altul de jurnalistică la Londra (1995). Profesor de limba engleză la Şcoala nr. 10 din Râmnic (1989-1996); şef de serviciu şi purtător de cuvânt al Primăriei Râmnicului (iunie-oct. 1966), după care a fost angajat director comercial la firma « Ioniţă Company »; în paralel, între 1990-1997, a practicat gazetăria (corespondent, comentator, redactor etc.) la diverse publicaţii: « Reporter », « Curierul de Vâlcea », « Actualitatea vâlceană » – toate din Râmnicu-Vâlcea, « Expres Magazin » şi « Evenimentul zilei » – Bucureşti; ulterior, a lucrat ca reporter la BBC – World Service (1994-1996, Londra şi Râmnicu-Vâlcea); din 2001, secretar general de redacţie, apoi redactor şef şi analist comentator la « Monitorul de Vâlcea »; realizator de emisiuni la RTV « Etalon ». Premiul de excelenţă pentru gazetărie, al Fundaţiei Culturale « Vâlcea 1 » (2001). În ultimii ani, a fost corespondent special al Agerpres (Rompres) şi preşedinte al Asociaţiei « Grupul Contra » care, în esenţă, îşi propunea să ia poziţie împotriva oricărui fel de abuzuri în Vâlcea şi în ţară. În anul 2008, i-a fost publicată piesa de teatru …Iar mâine nu mai vine (ME II, pag. 89; « Observator de Vâlcea », 25 mai 2009, ed. on line).

Iosifaru, Mariana (n. la 29 decembrie 1948 în Ocnele Mari, jud. Vâlcea) – istoric, arheolog, publicist. Profesoară de istorie în comuna Glăvile din jud. Vâlcea (1971-1973) ; din 1973, arheolog în cadrul Muzeului Judeţean Vâlcea şi al Oficiului Judeţean al Patrimoniului Cultural Naţional. Membră a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice – Secţiunea 3 Craiova. Prezenţă activă la manifestările organizate la nivel naţional sub egida Institutului de Arheologie şi a celui de Tracologie, colaborând cu mari personalităţi ale istoriografiei româneşti : D. Berciu, D. Tudor, Cristian Vlădescu, Gh. Bichir ş. a. Împreună cu D. Berciu, va participa (în anii ’70) la săpăturile arheologice de la Ocniţa, unde au fost făcute desoperirile de importanţă naţională privind existenţa cetăţii Buridava – centrul socio-politic şi economic al buridavensilor, unul din numeroasele triburi ale dacilor. Colectivul de arheologi condus de ea, a făcut recent o altă descoperire deosebit de importantă, remarcată ca atare de mass-media centrală (Agerpres etc.): existenţa unui beci autentic sub clădirea principală dintr-o aşezare romană (descoperită – şi aceasta – cu puţin timp mai înainte), conţinând ulcioare, opaiţuri, căţui dacice şi şase vetre de foc. (ME II, pag. 88).

Isărescu, Constantin (n. 9 iunie 1913, com Şirineasa, jud. Vâlcea – m. 2006, Drăgăşani) – învăţător (absolvent al Şcolii Normale din Râmnicu-Vâlcea) şi economist; memorialist.  Printre altele, a lucrat ca învăţător în com. Valera –  jud. Cernăuţi şi Creţeni – jud. Vâlcea, din 1937 până în 1940, când este chemat sub arme. După război, va funcţiona ca învăţător în Şirineasa şi se va înscrie la Academia de Înalte Studii Comerciale, pe care o va absolvi în 1947, după care va lucra ca profesor şi inspector şcolar al raionului Drăgăşani; inspector coordonator al Băncii Naţionale – filiala Drăgăşani (1951-1957), inspector coordonator al Uniunii Cooperativelor din raionul Drăgăşani (1958-1961), profesor de contabilitate la Liceul Agricol din Drăgăşani (1961-1975). Distins cu ordinele „Coroana României” şi „Steaua României”. Este autor al volumului de memorii 518 zile şi nopţi în linia întâi. Jurnal de front (ed. I – 1999, ed. a II-a – 2003). (Monografia Drăgăşani, pag. 400).

Istocescu, Emil (n. 22 apr. 1933, com Costeşti, jud. Vâlcea) – filolog, critic şi istoric literar, publicist. Carieră didactică în învăţământul preuniversitar: după o perioadă de 4 ani, când a activat ca inspector şcolar la Secţia de învăţământ a raionului Drăgăşani (1955-1959), a funcţionat – timp de 36 de ani – ca profesor de limba şi literatura română (şi director între 1980-1982), la Liceul Teoretic din Drăgăşani (devenit ulterior liceu industrial şi, în zilele noastre, Colegiul Naţional “Gib Mihăescu”. În 1970 a obţinut gradul didactic I, cu o teză despre Viaţa şi opera lui Gib. Mihăescu – prima lucrare alcătuită după război, despre  acest mare scriitor de origine vâlceană. În plan cultural, a participat la cenaclul literar de pe lângă Casa de cultură, de la înfiinţare (1960) – ca membru, apoi ca responsabil (între 1970-1980). Între 2000-2008, a fost ales membru în Consiliul local, participând la activitatea Comisiei pentru Stiinţă, Învăţământ şi Cultură. In aceasta calitate, şi-a adus o contribuţie importantă la finalizarea şi publicarea monografiei Drăgăşanilor, alcătuită, într-o primă fază, de pr. Dumitru Bălaşa.

Cărţi publicate: Marin Sorescu – La Lilieci(2006) şi  Marin Sorescu în scrisori, vol. I (2009) ; în colaborare: Monografia municipiului Drăgăşani (2004).

Kazi Tani, Alexandra (n. Daneş, 4 ian 1940, Călimăneşti; căsătorită în 1962 cu algerianul Kazi Tani Abdelmadjia, inginer, care şi-a făcut studiile în România) – critic şi istoric şi literar, cercetător, publicist; studii de specialitate în ţară şi la Universitatea din Alger. Doctorat la Universitatea din Alger (1986), recunoscut şi la Universitatea din Paris-Nord (1995); carieră didactică şi apoi universitară (la Universitatea din Algeria), precum şi în calitate de cercetătoare. „Premiul  pentru  cercetare ştiinţifică al Universităţii Alger”

Lucrări publicate: Mythe et  politique dans les romans de Seydon Badian (Alger, 1990), Dictionnaire des oeuvres algeriennes de langue française (Paris, 1990; lucrare colectivă), Diwan d’inquiétude et d’éspoir (1991, colab.), Kaléidescope critique (1995); Roman african de langue française au  carrefour de l’écrit et et de l’oral (Paris, 1995), Pour une lecture critique de l’errance de G. Negal (Paris, 2001) ş.a. (COS, pag.71-73).            

Lazăr, Ioan St. (n. 1 nob. 1943, Giurgiu) – scriitor polivalent, etnolog, folclorist, editor/îngrijitor de volume colective, publicist, animator cultural etc. Carieră didactică în învăţământul liceal şi universitar. Funcţii de conducere la diferite instituţii (Centrul de Creaţie, Biblioteca Judeţeană Vâlcea), societăţi şi asociaţii culturale. Din 1992 – preşedinte al Fundaţiei Culturale „Sfântul Antim Ivireanul” şi redactor-şef al publicaţiei anuale „Lumina lumii”, editată de aceasta. A alcătuit şi îngrijit (singur sau în colaborare) numeroase culegeri şi volume de creaţie literară originală, precum şi documentare monografice cu caracter omagial  referitoare la personalităţi şi evenimente importante ale culturii şi literaturii vâlcene şi naţionale: Şcoala Mihai Pop, vol. I (1997) şi vol. II (2007) ; Marian Creangă, Imnele cărţii (1998), Sfântul Antim Ivireanul – ocrotitor spiritual (I, 1999), Bartolomeu Valeriu Anania, Du-te, vreme, vino, vreme (2001), Antimiana – I (2004;), Episcopia Râmnicului. 500 de ani de la înfiinţare (1503-2003) (2005), Casa de sub pădure, II. In memoriam Dragoş Vrânceanu (1907-2007) (2007) ş. a. Publicaţii la care şi-a adus contribuţia ca redactor sau a avut funcţii în colectivele de conducere:« Vâlcea literară » (1983-1989) – revistă  a Societăţii Literare « Anton Pann » – Râmnicu-Vâlcea, devenită în 1990 « Adevărul literar » (redactor) ; « Izvoraşul » – serie nouă (1990-1994, 4 numere ; redactor-şef) ; « Lumina lumii » – revistă de teologie şi cultură, a Fundaţiei Culturale « Sfântul Antim Ivireanul » (din 1992 până în prezent, 16 numere anuale ; redactor-şef), redactor-şef adjunct la « Almarom » (1994), « Povestea vorbei » (1999-2006), « Forum-V » (din 2006 ; în prezent, director executiv al publicaţiei) etc. Volume publicate: Măiastra – versuri (1996), Sfântul Antim Ivireanul – vistierie de daruri. Omul, umanistul, artistul, sfântul (2000), Călătorie de recunoaştere. Studii de etnologie, folclor şi artă populară (2003), Mitologie şi literatură comparată – fragmentarium (2005), Teoria literaturii. Recurenţa creatoare (2005), Sfântul Antim Ivireanul – orator creştin   (2005), Recurenţa în procesul creaţiei populare. O introducere în gramatica toposurilor folclorice (2009), Dioptricon. Contribuţii de teorie, istorie şi critică literară (2009); coautor la Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. I – Prezentare generală (ed. I, 2010). (OSCA I, pag. 202-206; ME II, pag. 90-91; ME III, pag. 220, DER, pag. 43).

Lăzărescu, Emil (n. la 28 martie 1946, în satul Păsărei din com. Roşiile, jud Vâlcea) – ziarist, poet, prozator. Absolvent al Facultăţii de Ziaristică din Bucureşti (1979). A lucrat ca redactor la ziarul judeţean "Înainte" din Craiova (1979-1990); redactor-şef la revista "Pădurea noastră" (1990-1997); fondator şi director al ziarului "Raţiunea" (din 1998). În anul 1990, înfiinţează ziarul "Tribuna Olteniei".

Cărţi publicate: Voievozii pădurii (1996), Cancelaria din ierburi – versuri (1997), Sensuri şi coduri – versuri (2002); în colaborare: Ecuaţiade probă – poezii (1986). Marian Barbu, Secvenţe si motivaţii ideatice, în: „Raţiunea”, IV, nr. 59-60, decembrie 2002 – ian 2003, pag. 41; OSCA II, pag. 201-202).

Manasia, Ştefan (n. la 18 mai 1977, în oraşul Piteşti; stabilit de copil la Râmnicu-Vâlcea, împreună cu familia) – filolog ; poet, eseist, publicist. Masterat la Facultatea de Filologie din cadrul universităţii clujene (2002). Debutează în anul 1994, cu un grupaj de versuri, în revista “Almarom” din Râmnicu-Vâlcea. Premiul I la Concursul Naţional de Creaţie Literară "Excelsior", Cluj-Napoca (1995) şi Premiul ziarului "Unirea" din Alba-Iulia, la concursul de poezie "Ovidiu Hulea" (1996). În timpul studenţiei, a fost redactor la revista clujeană « Echinox ». Profesor de limba şi literatura română la Şcoala cu cl. I-VIII din com. Călăraşi, jud. Cluj (2002-2003); din 2003, redactor la revista de cultură « Tribuna ». Este prezent în mai multe antologii de poezie. Volume publicate: Dormez – vous? (1996; volum dezavuat, ulterior, de autor!), Amazon (2003 – ed. Tritonic, 2005 – ed. Vinea; Premiul pentru debut, acordat de Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România), Când tu vii. Etica Grunge (2006), Cartea micilor invazii (2008). În anul 2008, a primit Premiul pentru Poezie, al revistei “Manuscriptum”.

Manolache, Adrian (n. 11 apr. 1968, Râmnicu-Vâlcea) – biolog; eseist. Fost membru al Societăţii Literare « Anton Pann ».

Cărţi publicate: Ciornă cu lucrul simplu (1997), Jurnalul de ispite (1998), Tratat minim despre lucrul simplu (1998) ş. a.

Manolescu, Nicolae (n. Apolzan, la 27 nob. 1939, Râmnicu-Vâlcea) – eseist, critic şi istoric literar, editorialist, publicist, politician. În oct. 1958, este exmatriculat din facultate, pe motive politice, fiind reprimit după un an. Carieră universitară. Din 1963, membru al Uniunii Scriitorilor din România. În 1970, îşi susţine doctoratul (cu teza Opera lui Titu Maiorescu), dar titlul nu-i va fi recunoscut decât în 1974. A primit, de-a lungul anilor, mai multe premii literare: ale Uniunii Scriitorilor din România (în anii 1976, 1981, 1985), al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1978) şi al Academiei Române (1976). Director al revistei „România literară” (din 1990); membru fondator al Partidului Alianţei Civice (PAC) şi preşedinte al acesteia (1991), funcţie pe care a deţinut-o până la fuzionarea formaţiei, cu Partidul Naţional Liberal. Membru corespondent al Academiei Române (din 1997). În anul 2000, i-a fost acordat titlul de „Cetăţean de onoare al municipiului Râmnicu-Vâlcea”. Din 2005, este preşedinte al USR. Din 2006, activează ca ambasador al României la UNESCO.

A publicat peste 40 de volume, din care menţionăm selectiv: Lecturi infidele (1966), Metamorfozele poeziei (1968), Poezia româna modernă de la George Bacovia la Emil Botta. Antologie (1968), Contradicţia lui Maiorescu (1970), Teme (1971-1988, 7 volume de eseuri), Introducere în opera lui Alexandru Odobescu (1976), Sadoveanu sau utopia cărţii (1976), Eseu despre romanul românesc (3 volume, 1980-1983), Istoria critică a literaturii române, vol. I (1990), Dreptul la normalitate: Discursul politic şi realitatea (1991), Cărţile au suflet (1995), Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu (2002: vol. I-III), Cititul şi scrisul, Nicolae Manolescu par lui même (2003), Istoria critică a literaturii romane (2008) etc. Coautor la  Literatura română de azi, 1944-1964 (1965) şi la manualele de limbă şi literatură română pentru clasele a IX-a (1977) şi a XII-a (1979). (Eugen Simion, Scriitori români de ieri şi de azi, ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1974; DLRC, pag. 330-331; Mircea Mihăeş, Totul despre Manolescu, Bucureşti, 1999; ILRAM, pag. 1110-1112 etc.).

Maria, Constantin (n. 1949 în com. Livezi din jud. Vâlcea) – poet şi prozator.

Volume publicate: La răscrucea vremurilor – versuri (2005), Secunde şi spaţii – versuri (2007), Sărutul amar al destinului proză (2007).

Margu, Iulian (n. la 15 ian. 1958 în com. Muereasca din jud. Vâlcea) – dramaturg, scenarist, cineast). Cursuri postliceale de artă teatrală şi cinematografică; între 1991-1993, student la secţia Regie de la Facultatea de Artă Teatrală şi Cinematografică a Universităţii Ecologiste din Bucureşti.  În anii  ‘80, a înfiinţat – în cadrul Şcolii Populare de Artă – o cinematecă în Râmnicu-Vâlcea, care a funcţionat în sediul Consiliului Judeţean şi, ulterior, la Casa de Cultură a Sindicatelor; în 1991, împreună cu Dan Tudor, a înfiinţat editura şi revista satirico-umoristică « Spinul »; în anul 1992 a înfiinţat Cinematograful « Etalon », într-o sală din Sediul Sindicatelor vâlcene ; în martie 1993, tot împreună cu Dan Tudor (retras din firmă în 1996), înfiinţează Radio ETALON, obţinând – primii – licenţa (001, întâia licenţă audiovizuală din România, acordată în acest domeniu., iar în decembire 1993 obţine – în partaj cu VÂLCEA 1 (24 şi 24 ore – licenţa şi pentru Televiziune, ulterior funcţionând zilnic, sub numele SC ETALON SRL. În anul 2004, în colaborare cu Consiliul Judeţean Vâlcea, a înfiinţat cinematograful « Etalon ». Piese de teatru scrise şi/sau jucate:  Avantajul liftului asupra scării (Premiul I, în cadrul etapei republicane a Festivalului Naţional « Cântarea României »), Cântec de leagăn pe muzică rock, Lovitura de pedeapsă, Vieţi paralele, Caria dintelui de aur, Premiu de fidelitate (scenariu, 2000), Gasoniera, Rânduieli, Cântec de leagăn etc. În paralel, dar mai ales după 1990,  s-a remarcat îndeosebi ca scenarist şi producător de filme: Părul de capră (în colaborare; premiat în 1987), Lacrimi peste satul meu (1988, în colaborare), Hobby (1988, în colaborare) ; în anul 2005, un « pachet » de 8 filme –  Amărăştenii, Cum bine zis-a Caragiale, Eroi au fost, eroi sunt încă; Doamne, Doamne, ceresc tată,  Fiii satului, După chipul şi asemănarea sa ; Doamne, Doamne, ceresc tată, Flotant în Casa Domnului, Poveste din căminul de bătrâni – a obţinut Marele Premiu al Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune. Alte filme: Fan Club Jesus Christ, Mânăstiri şi schituri vâlcene, Fals tratat de pescuit şi vânătoare, Trista poveste a unui succes (încununat cu Premiul I – în 2003 – la Golden Beggar din Košice – Slovacia), Dracula şi bunul Dumnezeu (Premiul III la Festivalul de Film Turistic de la Karlovy Vary 2000, Mama Ghiţa (2005), Doctor Schileru (2006), Humoresca (2007) – selecţionat pentru a participa la Festivalul de film documentar de la Hollywood, unde s-a bucurat de aprecieri, fiind apoi selecţionat la o serie de festivaluri: Bergamo (Italia) – premiul special al juriului, IDFA – Amsterdam ş. a., iar pentru acest an (2-8 aprilie) – la StockholmMarinescu-Stoiceni, Constantin (n. la 27 decembrie 1912, în com. Stoiceni, jud. Vâlcea – m. febr. 1992, Bucureşti) – cercetător,  publicist. Funcţionar la C.E.C. Bucureşti. Debutul editorial are loc în anul 1944, la Editura Noastră, Bucureşti, cu volumul de poeme Caseta de argint. Alte opera publicate: piesele de teatru Economia(1944)şi Am un leu şi vreau să-l beu (1944), ambele în colecţia “Teatrul popular”. (OSCA II,       pag. 213).

Marinescu, Ion (n. la 27 nob. 1948, în satul Mazili din com. Suteşti, jud. Vâlcea) – teolog, poet, cercetător, publicist. Ranguri în ierarhia bisericească: sachelar (1986) şi apoi iconom stavrofor (1997). Preot paroh în Zăvoieni (Măciuca) şi apoi, din 1976, la parohia Suteşti, unde funcţionează şi în prezent ; în paralel, profesor de religie la diferite şcoli (1990-2005). Fondator, din 1996 (împreună cu Dumitru Bălaşa) şi redactor al revistei de cultură "Dokiana"; Culturale “Dokiana Suteşti”. În perioada 1996-2000, a activat ca redactor la publicaţiile drăgăşenene “La Grandiflora” şi “România de azi”. Din 1996, este redactor şef  la revista de cultură « Dokiana » (care apare la Suteşti), apărută sub egida Fundaţiei Culturale « Dokiana », al cărei întemeietor este, împreună cu pr. Dumitru Bălaşa; din 1997, este director al fundaţiei menţionate.

Volume publicate:Regăsire – versuri (1995), Durere – versuri (1996), Sub aripă de înger– versuri(1998), Mărturisiri – versuri (2004), Monografia comunei Creţeni (2004), Lerui-Ler – colecţie de colinde (2005),  Sub streaşina vremii – proză şi versuri (2006); în colaborare:  Monografia comunei Suteşti – repere istorice (1995). (Pr. Ion Marinescu, Sub streaşina vremii, Drăgăşani,  ed. Kitcom, 2006, pag. 101-113).

Marinescu, Ştefan (n. la 20 ian 1929, în satul Rusăneşti din com. Fârtăţeşti, jud. Vâlcea) – medic, scriitor. A funcţionat ca medic la spitalele  din Tg. Jiu (1955-1957), Tg. Cărbuneşti (1958-1969), Pleniţa (1969-1977) şi Şegarcea (1977-1992). A făcut parte din cenaclul Columna, Târgu-Jiu.  Din anul 1990, a devenit membru al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România, al Societăţii Scriitorilor Olteni şi al Uniunii Epigramiştilor din România; redactor la revista de satiră şi umor "Păcală" a Asociaţiei Umoriştilor Olteni (1990-2001). Premiat cu Premiul naţional pentru poezie, oferit de ziarul "Cuvântul libertăţii", la concursul Freamăt de codru, Floreşti – Gorj, 1994. Decorat cu Medalia Meritul Sanitar (1972) şi Medalia de Aur a Societăţii de Cruce Roşie – România (1971).

Volume publicate: Atac de cord – proză (1984), Trecutele iubiri – proză scurtă (1988), Păcate amestecate – epigrame (1991), Meditaţii – versuri (1995), Medicul de femei – roman (1996), Reţete gratuite – epigrame (1997) etc. Prezent în mai multe antologii şi volume collective. (Mihail Mihailide, Medici scriitori români – mic dicţionar, Bucureşti, Editura “Viaţa Medicală”, 2001, pag. 182-183; OSCA II, pag. 215-217.).

Marinoiu, Costea (n. 16 iulie 1937, Valea Răii – azi, Copăcelu, mun. Râmnicu-Vâlcea) – filolog, istoric literar şi al culturii, folclorist, cercetător, publicist. Preşedinte (cu întrerupere) din anul 2002, al „Societăţii Culturale ANTON PANN” şi membru fondator al mai multor societăţi şi asociaţii, printre care „Forumul Cultural al Râmnicului” şi „România – Grădina Maicii Domnului”. Cărţi publicate (selectiv): Folclor din Ţara Loviştei (1974), Istoria cărţii vâlcene, sec. XVII-XVIII. (1981) Drumuri pe Olt (1983),Inscripţii în cărbune (1985),  Itinerare vâlcene (1987), Oameni şi locuri vâlcene (1989), Toponimia Ţării Loviştei (2001), Mihai Tican Rumano (2003), Eminescu şi cultura veche românească (2003), Liturghierul (1508). Prima carte tipărită în spaţiul românesc (2004), Istoria cărţii vâlcene. Şcoala de la Râmnic (2008) etc. A publicat, de asemenea, monografii ale unor localităţi din judeţ: Copăcelu, Cernişoara, Pesceanu ş. a. În colaborare: Tipografi şi tipografii la Râmnicu-Vâlcea (1972), Vâlcea – ghid turistic (1976), Liceul „Alexandru Lahovari”- centenar (1991), Istorie şi continuitate (2000), Cozia, istorie şi continuitate (2008; coautor) etc. Premii şi distincţii obţinute (selectiv): 1964  Premiul II la concursul de reportaje, organizat de ziarul Sportul Popular; 1983: Premiul I acordat de Societatea Literară Anton Pann, pentru cartea Drumuri pe Olt; 1997: Premiul « Teodor Bălăşel » acordat de Consiliul Judeţean Vâlcea împreună cu Centrul de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare – Vâlcea, pentru cercetarea folclorului local; 2000: Diploma de excelenţă  acordată de Fundaţia Vâlcea I, 2001 etc. (DER 2, pag. 67 ; OSCA I, pag. 222-224; ME II, pag. 95-96)

Mateescu, Constantin (n. 31 ian. 1929, la Râmnicu-Vâlcea, oraş pentru care a nutrit o afecţiune statornică şi căruia i-a închinat mai multe cărţi) – prozator, critic şi istoric literar, dramaturg, cercetător, eseist, publicist; absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1953) şi studii neterminate de medicină; referent ştiinţific la Institutul de Istorie şi Filosofie al Academiei (1950-1952), redactor la Institutul Român pentru Relaţiile Culturale cu Străinătatea (1954-1958) şi apoi carieră didactică în învăţământul preuniversitar – la Nucet (1959-1961) şi la Bucureşti, până la pensionare. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1967). Volume publicate (selectiv): Rochia cu anemone – nuvele (1966), Minciuna – nuvele (1967), Auroaica – nuvele (1967), Zborul de probă – roman (1968), Umbrele timpului – nuvele (1969), Noaptea şi ziua – roman  (1970), Fumul bunicului – nuvele (1971), M

emorial de lectură – critică literară (1972), Walhalla – nuvele (1973), O partidă de bile – roman (două ediţii: 1973, 1979), Toamna, păsările . . . – roman (1975), După-amiaza unui faun – nuvele (1978), Memoria Râmnicului (1979), Câinele andaluz – nuvele (1980), Marele şlem – nuvele (1980), Drumurile lui Anton Pann – eseu biografic (1981), Autoportret cu bască – roman (1981), Anonim flamand – nuvele (1983), Bal la Casa Ofiţerilor – roman (1984; ed. a II-a, 1997), Pe urmele lui Nicolae Filimon – eseu biografic (1985), Râmnicul de odinioară – memorialistică (1993), Povestiri de adormit Ancuţa – nuvele (1994), Jurnal, vol. I-V (1997-2001), Cartea Râmnicului (1999), Râmnicul uitat (2003), Cuibul de barză (2003), Jurnal de tranziţie (2005), M-am însurat cu o comunistă (2008), Drumul spre Alaska – povestiri (2009), Gambitul damei – povestiri (2010) etc.; în colaborare: piesa de teatru Avionul de Cluj (1968). Premii obţinute (selectiv): Premiul Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă, pentru piesa de teatru Avionul de Cluj (1968), Premiul Consiliului de Stat al Organizaţiei Pionierilor, pentru romanul O partidă de bile (1979); Premiul filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor, pentru volumul Câinele andaluz (1980) şi pentru romanul Bal la Casa Ofiţerilor (1984), Premiul pentru Opera omnia, al Municipalităţii Râmnicu-Vâlcea (1998), Diplomă de excelenţă, acordată de Forumul Cultural al Râmnicului pentru volumul de povestiri Drumul spre Alaska (2010) etc. (DCLR, pag. 338; OSCA I, pag. 225-229; ME II, pag. 97-98 etc.).

Matei, Dumitru (n. la 22 oct. 1937, în com. Copăceni, jud. Vâlcea) – filolog, teoretician al literaturii, publicist. Învăţător – director în comuna Raciu, Mureş (1956-1963); profesor – director în comuna Sărmaşu din jud. Mureş (1963-1967); profesor în comuna Copăceni (1967-1999).

Volume publicate: Noţiuni de teorie a literaturii (1986); studii şi articole de metodică, învăţământ, folclor etc., în publicaţii de specialitate: “Tribuna şcolii”, “Tribuna învăţământului”, “Studii vâlcene” ş.a. (OSCA II, pag. 219-220).

Mazilu, Nicolae M.(n. 25 iulie 1927, satul Zărneşti din com. Lăpuşata, jud. Vâlcea) – general de brigadă (r), scriitor, cercetător, publicist. Ca militar de carieră (ofiţer superior), a dovedit calităţi deosebite în domeniu, încredinţându-i-se o serie de funcţii de răspundere. În calitate de comandant al forţelor din sectorul nordic, a participat activ la construirea drumului Transfăgărăşan. Printre altele, a fost  comandant al Şcolii Militare de Ofiţeri Activi de Geniu-Construcţii şi Căi Ferate de la Râmnicu-Vâlcea, de unde s-a şi pensionat.

Cărţi publicate (selectiv): Enigma Transfăgărăşanului, memorialistică (1994), Hai să mai şi râdem, versuri umoristice (1995), Dascălii mei dragi, memorialistică (1996), Figuri fără pereche, schiţe umoristice (1996), Urcând spre creste, proză memorialistică (2001), Bandiţii păr de lup (vol. I – 2003, vol. II – 2005), Opinii şi recenzii (2008) etc. A colaborat la Istoria armei Geniu, vol. II (1994). Membru fondator sau membru al mai multor societăţi şi asociaţii. Premii şi distincţii obţinute (selectiv): Medalia Muncii (1952), Meritul Militar – cl. a III-a (1966), titlul de „Erou al Muncii Socialiste”, cu Medalia de aur Secera şi ciocanul (1974), Ordinul Meritul Militar cl. I (1976), Premiul I la Concursul de creaţie al Festivalului Naţional „Cântarea României” (1981), Diploma de excelenţă a Clubului Umoriştilor Vâlceni (2002), Diploma de excelenţă a Societăţii Literare „Anton Pann” (2000, 2003, 2004, 2005) etc. (OSCA I, pag. 232; ME II, pag. 100-101).

Măndoiu, Marcela (n. 11 ian. 1970 în Reşiţa, jud. Caraş-Severin) – geograf; prozatoare, pictor amator (în ulei şi acuarelă). Din 1990, este bibliotecară la biblioteca din comuna Creţeni.

Cărţi publicate: Sărutul din palmă – roman (1995), Ucigând statui şi plopi – roman. (OSCA I,                  pag. 233-234).

Mihai, Gheorghe (n. la 14 iunie 1936, în com. Cremenari (azi Galicea), jud. Vâlcea) – filolog (polonist şi romanist), poet, publicist. Profesor de limba română la Sibiu (1965-1970), Frânceşti-Vâlcea (1970-1978) şi la Liceul Energetic şi Liceul Chimic din Râmnicu-Vâlcea (1978-1998); inspector şcolar în cadrul Inspectoratului Şcolar Vâlcea (1990-1996) ; redactor la oficiosul judeţean « Orizont » (1968-1969). Pe toată perioada didactică a elaborat foi volante şi reviste şcolare (“Luminile chimiei”, “Luminile Oltului”), supraveghind şi stimulând spiritul creator al elevilor. A participat cu emisiuni de poezie originală la Radio România Cultural. A obţinut mai multe premii şi menţiuni în cadrul unor concursuri şi festivaluri organizate în perioada 1973-1993.

Autor al volumului de versuri Dimensiuni interioare (1998). (OSCA II, pag. 229-230).

Mihai, Mihăiţă – Lovişte (n. 24 ian. 1956, satul Boişoara din com. Boişoara – Ţara Loviştei, jud. Vâlcea) – ofiţer genist, scriitor, publicist, jurnalist (realizator de emisiuni TV culturale), realizator/producător de filme artistice de scurt metraj şi documentare; fost jucător de fotbal profesionist (divizia C: „Lotrul” Brezoi, 1973-1975); director general la RTV ETALON (1995-2008). Membru al Uniunii Scriitorilor din România (filiala Piteşti), din 2006.

Cărţi publicate: O cruce prea grea, roman (1993), Identităţi furate, roman (1994), Veşmântul lui Nessus, roman (1996), Irecuperabilii, nuvele (1997; ediţia engleză – 2003), Oraşul ultimei eclipse, roman (ed. I, 2001; ed. a II-a, 2006), Ucenicii cuvântului – roman (2009). A îngrijit antologia de poezii şi eseuri Zbor (2002). Membru fondator al Societăţii Culturale „Anton Pann” din Râmnicu-Vâlcea. A întemeiat, ca preşedinte „Salonul literar vâlcean”, destinat tinerelor talente (literatură, arte plastice, dramaturgie etc.) din şcoli şi din afara acestora (2002), ai cărui membri au obţinut numeroase premii zonale, naţionale şi internaţionale. Filme realizate: Mocanii – film documentar (1995), M-rea Hurezi – legendă şi credinţă, film documentar (2006), Al XIV-lea val (film artistic de scurt metraj) – p. I (2007) şi p. a II-a (2008) etc. Premii şi distincţii (selectiv): nominalizat de USR pentru „Cartea anului” (2007); Laureat al Festivalului Naţional de Literatură şi Proză Satirică „Vasile Militaru”, ed. a II-a (2008), Premiul special al USR – Filiala Piteşti (2010, la propunerea IPS Calinic – arhiepiscopul Argeşului) ş. a. (OSCA I, pag. 236; ME II, pag. 190-193). 

Mihăescu, Gib(e) (n. 23 apr. 1894, or. Drăgăşani, jud. Vâlcea  – m.19 oct. 1935, înmormântat la Drăgăşani) – scriitor. În 1914, fără prea mare tragere de inimă, întrucât se simţea atras către literatură, dar în urma insistenţelor tatălui său, s-a înscris la Facultatea de Drept din Bucureşti, pe care a terminat-o abia după nouă ani, datorită – în principal – izbucnirii războiului; în timpul studiilor, a frecventat şi unele cursuri la Facultatea de Litere. În 1919, este chemat de Al. Busuioceanu la redacţia revistei „Luceafărul” (seria a II-a, sub redacţia lui O. C. Tăslăoanu). Aici îi va cunoaşte pe scriitorii Tudor Vianu, Vasile Voiculescu, Arthur Enăşescu, Lucian Blaga ş. a., care îl vor încuraja într-ale scrisului, şi tot aici va citi prima versiune a nuvelei Vedenia;

Bogată activitate redacţională şi publicistică în reviste ale pocii din diverse zone ale ţării.După 1924,scrie o bună parte dintre marile nuvele ale sale (La „Grandiflora”, Vedenia – refăcută şi publicată în „Gândirea”  etc.) şi termină piesa de teatru Pavilionul cu umbre; începe romanul Braţul Andromedei, scrie comedia Confraţii, drama Sfârşitul (ambele fiind respinse de Teatrul Naţional din Bucureşti) etc. În această perioadă au loc faimoasele cercetări astronomice, prin luneta procurată, din turnul pe care şi-l construise special pe acoperişul casei; poartă o corespondenţă asiduă cu scriitorul Cezar Petrescu. Între 1926 – 1927, a fost profesor şi avocat al „comunei” Drăgăşani, cu rugămintea, din partea primăriei, „de a apăra interesele acesteia în orice proces”. La 3 martie 1928, la Teatrul Naţional din Bucureşti i se pune în scenă, cu mare succes, piesa Pavilionul cu umbre, regizată fiind vestitul regizor Soare Z. Soare, printre interpreţi numărându-se Marioara Ventura, George Calboreanu, Al. Pop Marţian ş. a. Începând cu 1929, pendulează – cu sufletul şi cu prezenţa – între locul natal şi marile oraşe ale ţării. În 1934, Societatea Scriitorilor Români îi acordă un premiu de 25.000 lei pentru Rusoaica, roman care va cunoaşte patru ediţii.La 19 oct. 1935, se stinge din viaţă în plină ascensiune creatoare, la o zi după sfârşitul lui C. Nottara. A fost înmormântat la Drăgăşani (22 oct.), fiind condus pe ultimul drum de Cezar Petrescu, Adrian Maniu, Al. Philippide, Cella Delavrancea, Dragoş Vrânceanu, N. Crevedia, Petru Comarnescu ş. a. Cărţi publicate antum: La „Grandiflora”- nuvele (1928), Vedenia – nuvele (1929), Braţul Andromedei – roman (1930), Rusoaica – roman (1933), Femeia de ciocolată (1933), Zilele şi nopţile unui student întârziat (1934), Donna Alba (1935). (Mihail Diaconescu, Gib I. Mihăescu, Bucureşti, 1973; Petre Petria, Gib. I. Mihăescu. Biobibliografie selectivă, Râmnicu-Vâlcea, 1985; Emil Istocescu, Gib I. Mihăescu, Râmnicu-Vâlcea, Ed. Silvana, 2010 etc.)

Mirea, George (n. 25 apr. 1929, com. Măgura – jud. Constanţa) – ziarist (redactor – realizator de emisiuni RTV) şi scriitor polivalent: eseist, critic şi istoric literar, romancier, memorialist, publicist. Doctor în litere (1979), al Universităţii din Bucureşti, cu teza  Junimea – implicaţii lingvistice (tipărită în 1983). Membru al Academiei de Ştiinţe, Literatură şi Arte (ASLA), din Oradea. Transformate în unităţi de timp mai lungi, perioadele petrecute la Olăneşti şi la Râmnicu-Vâlcea totalizează cel puţin 6 ani din viaţa acestui om şi scriitor de excepţie; în intervalele menţionate, el a participat – cu pasiune şi competenţă – la o bună parte din  manifestările culturale ale judeţului care l-a „adoptat”. În anul 2004, a fost declarat „Cetăţean de Onoare al oraşului Băile Olăneşti”. În ultimele patru decenii, a fost o prezenţă permanentă în toate publicaţiile literare ale Vâlcii.

Emisiunea sa, „Odă limbii române” (1967-1991), pe care a realizat-o la Radioteleviziunea Română timp de un sfert de secol, s-a bucurat de o mare audienţă, nu numai în ţară, ci şi peste hotare, fiind o autentică şi prelungită lecţie de limba, literatura şi cultura română, pentru românii de pretutindeni (ca, dealtfel, şi emisiunea „Povestea Vorbei”, „spusă” la TV  între 1991-1993). „Metaantologiile” publicate – Ca un fagure de miere; Ca o vatră, limba noastră (lansată în premieră, la Râmnicu-Vâlcea, în 1983, cu 15 poeţi şi 15 actori), Pământule de-acasă, Cu tot ce am, aparţin acesui pământ; Eminescu. În durată eternă – , „create în laboratorul literar” al programului radiofonic, au avut, de asemenea, mult succes. Cărţi publicate: Borne pentru drumul din vis – roman (1990), Moartea cocoşilor – tenori – roman (1995), Vine o zi când . . . – roman (2000), Perenitatea culturii . . . Perenitatea lecturii . . . Perenitatea criticii . . . – eseistică şi critică literară (2002), „Clipă, rămâi!” – eseistică şi cronici literare (2004), Memorii ficţionale (2008), Prundeni. Finit coronat opus. Memorii ficţionale, vol. II  (2009), Scrisori literare, interviuri, dedicaţii, note, autografe către şi de la . . . (2011) ş. a. De remarcat faptul că majoritatea cărţilor autorului au fost publicate la edituri din judeţul Vâlcea şi o parte dintre acestea reflectă viaţa cultural-literară a judeţului. În ziua de 24 septembrie 2009, scriitorul a fost omagiat la Societatea de Radiodifuziune Română (după 18 ani de absenţă din instituţia pe care o slujise cu devoţiune şi înalt profesionalism !), cu o bogată participare din partea scriitorilor vâlceni.

Mircescu, Alexandru (n. la 15 mai 1925 în Târgovişte, jud. Dâmboviţa – m. noiembrie 2009, Râmnicu-Vâlcea; din anul 1947, s-a stabilit definitiv la Râmnicu-Vâlcea) – inginer chimist (chimie alimentară); a urmat şi 3 ani la Academia de Muzică din Bucureşti; scriitor polivalent, excelând în poezie. În cea mai mare parte a vieţii, a lucrat la Întreprinderea de Vinificaţie din Râmnicu-Vâlcea, în ultimul timp – în calitate de director. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1993) şi membru fondator al Societăţii Culturale „Anton Pann” din Râmnicu-Vâlcea. A primit mai multe premii şi distincţii, printre care « Premiul OPERA OMNIA pentru întreaga activitate, acordat de Fundaţia Culturală « Vâlcea 1 » în anul 2007.

Volume publicate: Noul Adam – proză, Ciulini – epigrame, Culoarea zâmbetului – epigrame, catrene, fabule;  Întoarcerea la Dumnezeu – eseuri, Lângă sunetul liniştii – versuri, Săptămâna oarbă – versuri şi proză umoristică, Ochii dimineţii târzii – versuri, Ziua făgăduinţei – eseu, Amurgul dăruit – versuri (1994), Chemările luminii – versuri (1995), Am auzit cum cântă îngerii – versuri etc. (OSCA I, pag. 247-248; ME II, pag. 107-109;).

Mitrana, Dumitru (n. la 27 sept 1937, în satul Măneasa din com. Tetoiu, jud. Vâlcea – m. 29 martie 2003, Călimăneşti) – filolog; istoric şi critic literar, folclorist, poet, publicist, animator cultural. Profesor la şcoala din Ţepeşti-Tetoiu şi director al căminului cultural din comună (1957-1959) ; pentru puţin timp, a profesat şi în comuna învecinată – Roşiile; după absolvirea facultăţii, a funcţionat ca profesor titular la Şcoala generală Stoeneşti din Berislăveşti (1962-1990; în 1981-1982: detaşat la Jiblea Veche) ; din 1990, până la tragicul accident din 2003: profesor la Şcoala cu cl. I-VIII din Jiblea Veche (Călimăneşti). Membru al Asociaţiei Folcloriştilor Vâlceni (din 1968), membru fondator al Fundaţiei Culturale « Antim Ivireanul », preşedinte al cenaclului literar « A. E. Baconschi » din Călimăneşti etc. Activitate redacţională la diferite publicaţii: “Almarom”, “Călimăneşti”, “Cozia” ş.a. Premiul I şi titlul de Laureat pentru publicistică, la etapa republicană a Festivalului “Cântarea României” – ed. a VI-a (1985-1986), premiat de revista “Ramuri” din Craiova pentru studiile “Bogdan Amaru” şi “Dragoş Vrânceanu sau nostalgia întoarcerilor” (1984), Diploma de onoare din partea CCVTP Vâlcea (1997) pentru merite deosebite în promovarea culturii vâlcene, etc.

Cărţi publicate: Bogdan Amaru sau evidenţa talentului (1995), Prin lumea cărţilor (1999); a mai publicat documentare biobibliografice despre scriitorii Bogdan Amaru (1982), Gheorghe Bobei (1983) şi Atanase Pop Marţian (1997); în colaborare: Călimăneşti – oameni de ştiinţă, artă şi cultură. Dicţionar (1999). A iniţiat editarea operei lui Bogdan Amaru, reuşind să publice (în colab.) Cei doi rivali – scrieri beletristice (2002), Colivia cu “sburători” – reportaje şi alte scrieri (2005, post-mortem). (OSAC, pag. 79-86; OSCA I, pag. 249-251; ME II, pag. 109-110).

Mitroi, Florica (n 15 febr. 1944, Râmnicu-Vâlcea – m. 14 mai 2002); alte surse dau ca loc de naştere Giurgiţa, jud. Dolj, v. DGLR, L-O, pag. 404) – poet, pamfletar, publicist. Este fiica Mariei (n. Doancă) şi a lui Ion Mitroi – proprietar de moară. Studiile liceale la Râmnicu-Vâlcea, studii de drept neterminate (1962-1963) la Universitatea din Bucureşti. În anii ’80 a emigrat, plecând mai întâi în Israel, apoi în Canada.

Cărţi publicate: Rugăciune către efemeră – versuri (1969; premiul Uniunii Scriitorilor), Diapazon – versuri (1973), Între cer şi Pământ – versuri (1976; premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti). (DLRC/2, pag. 356; DGLR, L-O, pag. 404).

Mohanu, Constantin (n. 21 aug. 1932, satul Bumbuieşti din com. Boişoara, jud Vâlcea – m. 2006, Bucureşti) – filolog; istoric literar, editor şi folclorist. Doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti, cu teza Jean Bart. Viaţa şi opera (1989). Redactor la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă (1958-1959), Editura pentru Literatură (1959-1970) şi Ed. Minerva (1970-1973, 1981-1996); instructor la Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste (1973-1975), lector la Centrala Editorială (1976-1981). Redactor la seria nouă a revistei « Izvoraşul », care a apărut la Râmnicu-Vâlcea (1990-1994). Între 1993-1996, a editat, cu multă competenţă, opera lui Victor Eftimiu (teatrul, poezia, proza şi memorialistica), vol. VI-XVIII . Distins în 2003, cu premiul Uniunii Scriitorilor, pentru ediţia Ioan Slavici, Opere.

Cărţi publicate: Victor Eftimiu – monografie (1999), Jean Bart (Eugeniu P. Botez). Viaţa şi opera (2001). A scos o serie de ediţii şi antologii, alcătuite cu profesionalism: Cinel-cinel (1964) ; Ioan Slavici, Opere VII-XIV (1973-1987), Opere I-IV (2001-2003); Jean Bart, Scrieri I-II (1974-1979); Victor Eftimiu, Opere VI-XVIII (1975-1996); Ioan Slavici interpretat de . . . (1977), Bicentenar Anton Pann (1996) etc.; culegeri: Fântâna dorului. Poezii populare din Ţara Loviştei (1975), Fata munţilor. Basmele şi poveştile Loviştei  (2003). (DF, pag. 288; DER, pag. 86; OSCA I, pag. 252-255; DGLR, L-O, pag. 419-420).

Moisiu, Nicolae (n. 11 decembrie 1912, Bucureşti – m. 2000 (?), Râmnicu-Vâlcea) – medic; scriitor (prozator, istoric literar, dramaturg, epigramist). S-a remarcat în special ca epigramist. Doctor în medicină, cu teza Radioterapia în sciatică (1940). Specializat în medicină generală şi stomatologie. Începând cu anul 1948, a funcţionat ca medic stomatolog la Râmnicu-Vâlcea. De-a lungul vieţii, a obţinut mai multe premii I, II şi III la diferite concursuri literare, în special la cele de umor (ca epigramist), iar la Festivalul de Teatru de la Râmnicu-Vâlcea, din 1982 – o menţiune pentru piesa Mihnea Vodă. A fost membru de onoare al Uniunii Epigramiştilor din România şi Laureat cu Premiul pentru o viaţă consacrată epigramei româneşti.

Cărţi publicate: Lacrimi pentru ochii tăi – sonete (1940), Istoricul epigramei vâlcene (1995), Salomeea – roman (1999); volume de epigrame: Spini în miniatură (1935), Ferestre şi săgeţi (1990), Cele mai frumoase epigrame (1993), 333 de epigrame (1994), Moisisme (1995) etc. (OSCA I, pag. 255-256).

Moldoveanu, Doina (n. 1 ian. 1945 în or. Horezu, jud. Vâlcea) – chimistă; poetă, publicistă. A lucrat ca profesoară de chimie în oraşele Roman, Buzău şi – în ultimii ani de activitate – Râmnicu-Vâlcea (la Liceul de Construcţii din cartierul Ostroveni). A întemeiat şi a îngrijit două reviste: “Chimex” (1992) – 2 numere şi “Thalassa” (1993) – 4 numere. În 1994, a publicat volumul de versuri În ţara nimănui. (OSCA I, pag. 256).

Monafu, Ion (n. 24 martie 1941 în satul Bodeşti din com. Bărbăteşti – jud. Vâlcea) – filolog, traducător, editor, publicist; cursuri postuniversitare în domeniul relaţiilor internaţionale, pe lângă Facultatea de drept (1964-1966), împreună cu Virgil Cândea, Dinu C. Giurescu ş. a. Diplomat în Direcţia Culturală a Ministerului Afacerilor Externe (1966-1973), secretar executiv al Bibliotecii Române din New York (1973-1979; director al bibliotecii – Dan Grigorescu), perioadă în care editează „Romanian Bulletin” – publicţie având un rol însemnat în promovarea culturii şi literaturii române. După rechemarea în ţară, a lucrat ca referent la Consiliul Culturii şi redactor la Editura „Ion Creangă” (1979-1992). Membru în colegiul de redacţie al revistei „Ghilotina” (1991-1992). În 1991, a înfiinţat editura „Pandora”, orientată spre debuturi şi traduceri din literatura universală, în special – cea de limbă engleză (americană, engleză, norvegiană, irlandeză).

Opere traduse (selectiv): Hector Hugh Munro (Saki), Oul pătrat; Alasdair Gray, Povestiri improbabile; Vincent Banville, Legea tunului. Aventurile detectivului particular John Blaine; Dara O Conaola, Dragoste şi sare; Anne Bernard Kearney, Şase femei celebre din mitologia celtică, Martin Wallace, Scriitori irlandezi celebriUn oaspete la cină, Jan Wiese, Sfântă sau desfrânată etc. 

Morariu, Leca (Alexandru) (n. 25 iulie 1888, Cernăuţi – m 15 decembrie 1963, Râmnicu-Vâlcea)– filolog; istoric literar, folclorist şi memorialist. După terminarea facultăţii în 1911, funcţionează ca profesor la liceul din Gura Humorului. A participat la război pe frontal din Galiţia, fiind rănit de două ori şi decorat, apoi pe cel italian, unde este din nou rănit; ulterior, a luptat în Bosnia şi Herţegovina. În timpul războiului, locuieşte o vreme în Bucureşti, unde cunoaşte o parte din cărturarii români rămaşi sub ocupaţie. După un prizonierat de şase luni la comitagii sârbi (în Muntenegru), în 1919 se întoarce în capitala Bucovinei, unde i se va încredinţa o catedră la liceul “Aron Pumnul”. Doctor în filologie, cu teza Morfologia predicatului român (1921), după care ocupă catedra de Literatura română şi folclor, a Universităţii din Cernăuţi. În 1924, se înscrie la conservatorul cernăuţean, pentru a se perfecţiona în violoncel – instrumental său preferat. A făcut două călătorii la istroromâni (1927 şi 1928). A fost preşedintele Societăţii Muzicale “Armonia” şi director al Teatrului Naţional din Cernăuţi (1933-1935). În 1944 s-a refugiat cu familia la Râmnicu-Vâlcea, unde va continua să scrie şi să desfăşoare o activitate cultural remarcabilă, inclusiv în domeniul muzical. A avut o publicistică bogată, însă cărţile sale (manuscrisele definitivate) au fost publicate după moartea sa: Iraclie şi Ciprian Porumbescu – monografie (1986), Viaţă – memorial (2001), Hoinar (2001), Eminescu. Note pentru o monografie (2001): OSCA I, pag. 258-259; DGLR, L-O, pag. 438-440).

Moraru, Cornel (n. 12 oct. 1943 în satul Schitu, azi – Pietrarii de Sus din com. Pietrari, jud. Vâlcea) – filolog şi filosof (două licenţe); critic şi istoric literar, gazetar. Profesor de limba română în Făgăraş (1967-1979); redactor şi – din 1983 – redactor şef al revistei “Vatra”, cu care ocazie se stabileşte în Târgu-Mureş. După 1989: cadru didactic la Universitatea Transilvania din Braşov. Din 1993, este – pentru scurtă vreme – consilier-şef al Inspectoratului pentru Cultură al judeţului Mureş.

Volume publicate: Semnele raiului (1981), Textul şi realitatea (1984), Obsesia credibilităţii (1996), Constantin Noica (2000), Titu Maiorescu (2003); antologii alcătuite: Un destin istoric: Biserica Română Unită (1999, în colaborare). A primit Premiul Asociaţiei din Târgu-Mureş, pentru volumul Textul şi realitatea (1984). (OSCA I, pag. 256-258; DGLR, L-O, pag. 442-443)       

Moraru, Eugenia-Viorica (n. 3 nob. 1943, Râmnicu-Vâlcea) – filolog, publicist, bibliograf (la filiala Iaşi a Bibliotecii Academiei); în această din urmă calitate, a redactat şi elaborat numeroase lucrări de specialitate. În anul  1985, a efectuat un schimb de experienţă în U.R.S.S.

Lucrări publicate: Însemnări literare (1919) – Indice de materii, alfabetic şi analitic (1971), Dimitrie Bolintineanu (1819-1872) – Biobibliografie (1972), Pagini moldovene (1932-1933) – Indice pe materii, alfabetic şi analitic (1973), Petru Poni (1841-1925) – Biobibliografie (1981) etc. În colaborare: Istoricul Academiei Mihăilene (1985); repertorii bibliologice şi cataloage de cărţi. (Istoricul Bibliotecii filiala Iaşi a Academiei Române, pag..31,150; OSCA II, pag. 242-243).   

Mosor, Constantin (n. la 9 mai 1953, în satul Blidari, com. Goleşti, jud. Vâlcea) – poet, publicist. Absolvent al Şcolii Profesionale de Petrol din Piteşti (1971) şi al Liceului de Filologie "Iulia Hasdeu" din Bucureşti (1982). A frecventat  mai multe cenacluri literare: "V. Cârlova", "Constructorul", "M. Eminescu". În paralel cu pasiunea pentru poezie, a devenit şi un virtuoz al acordeonului. În 1995, împreună cu prof. dr. Ion Machidon, a înfiinţat revista de literatură "Amurg sentimental", la care a lucrat ca redactor-şef adjunct (din 1996).

Volume de versuri, publicate: Desăvârşire (1995),Păcatele nemântuirii(1996),Floare şi rod (2000), Călător fără drum(2002) ş. a.Prezent în antologia colectivă de versuri, Ostroave de lumină (1996). (OSCA II, pag. 243-244).

Moţoc, Doru (n. 12 iunie 1939, Sibiu; tatăl, originar din Câineni, era descendent din mitropolitul Varlaam; mama, originară din Ialomiţa) – doctor (Cum laude) în filologie al Universităţii din Bucureşti, scriitor polivalent (poet, prozator, eseist, publicist), om de teatru, complet (dramaturg, actor, regizor, critic de teatru, profesor de istorie a teatrului universal şi românesc), mentor al multor generaţii de tineri scriitori. Membru al USR din România (din 1979).

Volume publicate. În poezie: Ce-a mai rămas, Zece poeme de dragoste (Premiul Uniunii Scriitorilor – Filiala Sibiu), Distihuri paradoxiste etc.; proză – Din jurnalul unui provincial; teatru: Înainte de revărsatul zorilor, Undeva – o lumină, Dialog nocturn despre o piesă nescrisă, Capcana, Provocare sau Zborul – ce fericire!, Textul – înainte de toate, Foca albastră etc. Volume de teatru publicate în ultimii ani: Textul înainte de toate (2004), Blues pentru saxofon alto. Blues for alto sax (2008). Premiat de televiziunea Română pentru piesa La Colorado, aproape de stele (1974), de revista „Argeş” pentru întreaga operă dramatică (1989) , de Uniunea Scriitorilor în 2000 – pentru poezie (Zece poeme de dragoste); în 2006 – pentru teatru (manifestul „Teatrul imaginativ”) şi, în 2007,  pentru Foca albastră, declarată piesa anului; premiul Filialei Sibiu a Uniunii  Scriitorilor din România, pentru întreaga activitate (2009) etc. Piese jucate pe scenele din ţară: Teatrul „Lucia Sturza Bulandra” din Bucureşti (Undeva, o lumină), Teatrul „Al. Davila” din Piteşti (Bust de femeie în lumină astrală), Teatrul „Toni Bulandra” din Târgovişte (Provocarea sau Zborul – ce fericire!), Teatrul „Ariel” din Râmnicu-Vâlcea (Textul înainte de toate), Teatrul de Stat „Anton Pann” (Provocarea sau Zborul – ce fericire! etc.) şi din străinătate (Belgia, Italia, Rusia, Bulgaria, Albania etc.). Bogată activitate publicistică şi redacţională („Argeş”, „Vâlcea literară”, „Povestea vorbei” – Râmnicu-Vâlcea (director şi apoi director onorific), „Forum-V” etc.).

Cetăţean de onoare al  municipiului Râmnicu-Vâlcea (2008). (Luminile lui Doru Moţoc – documentar biobibliografic de Gh. Deaconu şi I. Soare, 2009).

Munteanu, Ion Horia (pseudonimul lui Ion N. Vasilescu ; n. 17 oct. 1914, Râmnicu-Vâlcea – m. 26 sept. 1960, Bucureşti) – jurist; poet. A debutat în „Revista scriitoarelor şi scriitorilor români", sub numele real. Împreună cu alţii, a fondat colecţia literară “Adonis”, în care îi apar o serie de volume. Poezii ale sale sunt incluse în antologiile Primăvara, vara, destinul, Dumnezeu, toamna, iarna (1938), Dragostea văzută de şapte poeţi (1939), scoase în colecţia menţionată.

Volume (versuri ş.a.) publicate: Versuri (Craiova, 1937), Ţărm sacru (Bucureşti, 1938), Mia Hasdeu (Bucureşti, 1939), Soare pe Prut (Bucureşti, 1941), Brăţări (1944), Lirica lui Virgil Treboniu (Bucureşti, 1944). În colaborare: Critice I (1939, în care le aduce laude fratelui său – poetul Virgil Treboniu şi unor prieteni poeţi). (OSCA I, pag. 266; Crispedia.ro). 

Munteanu, Maria (n. 17 aug. 1964, com. Stoeneşti – jud. Vâlcea; din 2007, stabilită în Bucureşti) – filolog, poet, prozator, publicist, animator cultural; director executiv al Societăţii Culturale „Anton Pann” (2001); realizatoare a emisiunii de radio şi televiziune „Salonul Artelor”, la postul RTV „Vâlcea 1” (2000-2002). A înfiinţat şi coordonat Cenaclul literar „Întoarcerea Nibelungilor”, în cadrul Şcolii Normale din Râmnicu-Vâlcea (1998-2000); coordonatoare a Cenaclului Naţional de Proiecte Medievale şi a Trupei de Teatru Medieval Crux Valahorum – părţi componente ale Studioului „Valahia Film” (2006).

Volume publicate: Insula Trestianei – roman (2000), Floarea de cristal – versuri (2001), Îşi spune iubire – versuri (2001), Colinda – versuri (2003), Ieşirea din exil – roman (2006). (OSCA II, pag. 246-247).

Mustăţea, Ioana (n. 1989). În anul 2005, pe când era elevă în cl. a XI-a la Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari” din Râmnicu-Vâlcea, a ocupat Locul I la Olimpiada Naţională de Limba şi Literatura română, desfăşurată la Botoşani, şi Premiul special pentru maturitatea interpretării prozei postmoderne. La un alt concurs internaţional, desfăşurat în acelaşi an la Constanţa, a obţinut un premiu special; la acest concurs, ea a realizat şi un apreciat eseu cinematografic, intitulat Drumul luminii. În 2006, la aceeaşi olimpiadă, a obţinut din nou premiul I şi acelaşi premiu – la Concursul Internaţional de Limba şi Literatura română desfăşurat la Suceava în zilele de 2-6 iunie 2006 (cu eseul Impresii despre călătoria mea în spaţiul românesc, într-o Românie poleită, cu marginile arzânde, şi cu eseul cinematografic Drumul lutuluii). În anul 2008, a fost admisă cu nota maximă la facultatea de Inginerie în Limbi Străine din Bucureşti, iar din anul universitar 2010-2011, este studentă la Universitatea Tehnică din Darmstadt – Germania. (Colegiul „Alexandru Lahovari”, pag. 272-274).

Mustăţea, Mihai (n. 2 oct. 1941, satul Bercioiu din fosta comună Bercioiu, azi Budeşti, – jud. Vâlcea) – filolog şi lingvist, eseist, critic şi istoric literar, cercetător, publicist, manager cultural. Carieră didactică în învăţământul liceal, şi universitară (lector între anii 1997-2006); cursuri de specializare în acreditarerea manualelor de limba şi literatura română pentru liceu; colaborator la Programa de Limba şi literatura română pentru licee, după care se predă şi în prezent. Activitate redacţională la Ziarul „Universul” (Râmnicu-Vâlcea, 1993) şi „Povestea vorbei” (1999-2005). În 1991 a înfiinţat „S. C. Omnis SRL”, profilată pe achiziţionare şi difuzare de carte şi presă. Cărţi publicate: Curs de dialectologie, Bucureşti, Ed. „România de mâine”, 2004; în colaborare: Dicţionar de referinţe critice asupra literaturii române şi universale (coordonator). Premii şi distincţii obţinute: titlu şi diplomă de „Profesor evidenţiat” (1984), Premiul II la secţiunea Critică şi istorie literară, în cadrul Concursului naţional organizat în 1987.

Nălbitoru, Ion (n. 1956 în com. – azi, oraşul – Bălceşti, jud. Vâlcea) – inginer hidrotehnician şi, din 2008, manager proiect; prozator, dramaturg. Între anii 1982-1988, a lucrat ca inginer constructor la ACH Olt Superior, Şantierul Gura Lotrului şi la Arpaşu, apoi – ca inginer proiectant şi ing. Exploatări forestiere – la IFET Râmnicu-Vâlcea şi UFET Brezoi (1982-1988), la “Concord 2” Bucureşti – filiala Curtea de Argeş (1996-2000), la Şantierul Cornet-Robeşti (din 2000). În anul 2009, a înfiinţat filiala Brezoi a Forumului Cultural al Râmnicului, al cărei preşedinte este. Membru al mai multor societăţi şi asociaţii, printre care Societatea Culturală “Anton Pann” din Râmnicu-Vâlcea şi Liga Scriitorilor din România.

Cărţi publicate: Cascada tinereţii – roman (f. an), La poarta destinului – piesă de teatru (2007), Teatru, vol. II – Stăpânul soarelui (2008), Teatru, vol. III – Fântâna sângeroasă  (2009), Edenul şi infernul unei lumi, piese de teatru – parodii (2009) etc. În anul 2009, Primăria Brezoi i-a acordat o Diplomă de excelenţă pentru merite deosebite în promovarea imaginii localităţii.

Negreanu, Ion M. (n. 8 ian. 1907 în Drăgăşani, jud. Vâlcea  – m. 4 ian. 1998, Craiova) – filolog; critic şi istoric literar, publicist. După terminarea facultăţii, a mai urmat Şcoala de Ofiţeri de Rezervă la Cetatea Albă (1932) şi cursuri la seminarul Pedagogic din Bucureşti (1932. Participant la războiul din Răsărit. Alucrat la Gimnaziul Brătianu şi Liceul teoretic din Drăgăşani (1934-1950), apoi la Institutul Agronomic din Craiova (lector, 1949-1951) şi la Liceul “Fraţii Buzeşti” de aici (1951-1972). A colaborat la “Rampa” (1929-1933), “Epoca” (1932-1935), apoi la publicaţiile craiovene “Înainte” şi “Ramuri”. Tot în Craiova, a desfăşurat o activitate intensă în cadrul Societăţii de Ştiinţe Filologice şi al Universităţii Populare, unde a condus cursul “Arta scriitorilor români”. A fost membru al Asociaţiei Publiciştilor Români din Bucureşti.

Cărţi publicate: Cronici literare (1938), Constantin Lecca – tipograf şi profesor (în “Rezonanţe cultural oltene”, I, Craiova, 1971; Vocaţia şi elogiu catedrei în 1882. Centenar – 1982. Liceul de Matematică-fizică « Fraţii Buzeşti » (1884). În colaborare: Însemnări din trecutul unei tipografii şi cultura olteană (1969). (OSCA II, pag. 268; Monografia Drăgăşani, pag. 419-420; Personalităţi doljene, pag. ). 

Negrici, Eugen (n. 28 nob. 1941, Râmnicu-Vâlcea) – eseist, critic, teoretician şi istoric literar; doctor în filologie, cu teza Naraţiunea în cronicile lui Grigore Ureche (1972), tipărită  în acelaşi an, pentru care primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor, filiala din Craiova. Carieră universitară strălucită, de-a lungul întregii vieţi; fost lector de limba română la Universitatea din Bratislava (1974-1977) şi director al Editurii Eminescu. A introdus în literatura română, printre altele, conceptul de expresivitate involuntară

Volume publicate. Antim. Logos şi personalitate (1971 ; ed. a II-a, revăzută şi adăugită – 1997), Naraţiunea în cronicile lui Grigore Ureche şi Miron Costin (1972, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), Expresivitatea involuntar (1977), Figura spiritului creator (1978), Imanenţa literaturii (1981), Introducere în poezia contemporană (1985; Premiul Uniunii Scriitorilor din România), Sistematica poeziei (1988 ; ed. a II-a – 1998), Poezia unei religii politice (1995), Poezia medievală în limba română (1996), Literature and propaganda in communist Romania The Romanian Cultural Foundation Publishung House, 1999), Literatura română sub comunism. Proza (2002), Literatura română sub comunism. Poezia (2004), Iluziile literaturii române (2008), aceasta din urmă stârnind o furtună de comentarii şi controverse. Pentru cărţile sale, a primit mai multe premii naţionale: Premiul Uniunii Scriitorilor (1978 – pentru volumul Figura spiritului creator;1985 – pentru Introducere în poezia contemporană, Premiul Fundaţiei Sörös pentru o Societate Deschisă şi 1996, pentru Poezia medievală în limba română). (DLR, pag. 325; Mircea Iorgulescu, Scriitori tineri contemporani, Bucureşti, Editura Eminescu, 1978, pag. 320-322; ILRAM, pag. 1115-1116; Irina Petraş, Panorama criticii literare româneşti. Dicţionar ilustrat (1950-2000), pag. 446, etc.).

Nicolaescu, Sergiu (n. la 27 ian. 1942, în com. Tomşani, jud. Vâlcea) – filolog; ziarist, eseist, critic, istoric literar. Profesor (1964-1965); metodist de specialitate la Palatul Culturii din Piteşti (1965-1967); secretar literar la teatrul "Al. Davila" Piteşti (1967-1968); redactor şi secretar de redacţie, redactor-şef adjunct, redactor-şef  la revista "Argeş" Piteşti (1972-1990); redactor-şef la Editura "Cultura" şi redactor la Editura "Vlasie" Piteşti (1990-1995); cercetător ştiinţific la Muzeul Judeţean Argeş şi redactor-şef la revista "Cultura" Piteşti (din anul 1995). Editor şi redactor al publicaţiilor "Lumină lină" şi "Păstorul ortodox" ş. a.  

Volume publicate: Solidaritateapoeziei româneşti – o istorie a poeziei naţionale, de la începuturi(1997), Literatura văzută de la Piteşti – eseuri şi portrete literare (1999), Rugăciunile poeţilor – antologie de poezie religioasă românească de la începuturi şi până astăzi (f.an) etc. (OSCA II, pag. 265-266).

Novac, Elisabeta (n. Niţă, la 18 oct. 1943, în satul Modoia din com. Cernişoara, jud. Vâlcea) – filolog; poet, publicist. După terminarea facultăţii, a lucrat ca profesoară în învăţământul preuniversitar. Redactor la revista « Argeş » (1971-1973); după 1990, conduce revista piteşteană « Satul natal ». Laureată a concursurilor de poezie « Nicolae Labiş » (Suceava, 1973), « Dragoş Vrânceanu » (Râmnicu-Vâlcea, 1983) ş. a. 

Volume publicate: Mona Lisa – ciclu de versuri (1973), Ochiul de basm – versuri pentru copii (1981), Lemn de sticlă (1982), Părinţii (1983), Casa cu greieri (1984, Planeta bunicilor (1985), Grădina Salamandrei (1987; ed. a II-a, 1999), Copacul cu stele (1991), Lumină din iubire (1997), Umbra. Poeme pentru părinţi (2001), Îngerii (2002), Carafa de aur. Legende despre Vlad Ţepeş Drăculea (2009) (OSCA/II, pag. 274-275; DGLR,  L-O, pag. 657-658).

Oprea, Alexandru (n. 5 iulie 1931 în satul Goruneşti din com. Bălceşti, jud.  Vâlcea – m. 4 decembrie 1983, Bucureşti) – critic şi istoric literar, editor, ziarist. Între 1950-1952: redactor la « Viaţa românească », activitate continuată (ca şef al secţiei de teorie şi critică literară) în 1956, după şi în timpul cursurilor universitare; redactor-şef adjunct la « Luceafărul » (1961-1966) şi la « Gazetei literare » (1966-1968). Din 1968 – adjunct al lui Perpessicius la direcţia Muzeului Literaturii Române, iar după moartea acestuia în 1971, va lucra ca director la această instituţie şi redactor-şef al publicaţiei trimestriale « Manuscriptum ». Doctor în filologie (1971), conf. univ., şef al catedrei de limba şi literatura română a Academiei de Ştiinţe Politice « Ştefan Gheorghiu » (1971-1983).

Cărţi publicate: Panait Istrati (1964; premiul Uniunii Scriitorilor), Mişcarea prozei (1967), 5 prozatori iluştri, 5 procese literare (1971), Panait Istrati. Un chevalier errant moderne (Dossier de la vie et de l’œuvre) – 1973, Mitul « faurului aburit ». Excurs în atelierul de creaţie al prozatorilor români moderni (1974), Incidenţe critice (1975), Panait Istrati. Dosar al vieţii şi al operei (1976), Faţa nevăzută a literaturii (1980), În căutarea lui Eminescu gazetarul (1983); în colab. Cu Galina Oprea (soţia sa): J. – J. Rousseau şi L. N. Tolstoi. În căutarea vârstei de aur (1978). A editat: Panait Istrati, Opere alese – Oeuvres choisies, vol. I-VI, ed. bilingvă (1966-1974) şi a scris Mateiu I. Caragiale – un personaj. Dosar al existenţei (1979). (DCLR, pag. 350; DDLR, pag. 282; DLRC/1, pag. 422; DLRC/2, pag. 397; MA, pag. 338-340; OSCA I, pag. 279-282).

Oprescu Runceanu, Virgil (n. 12 iulie 1959, com. Runcu – jud. Vâlcea) – teolog; prozator, folclorist, publicist. Preot la parohiile Balota din jud. Dolj (1981-1986), Valea Scheiului din jud. Vâlcea (din 1986) şi Runcu – Vâlcea (din 1987). Membru al Societăţii Ziariştilor din România (1996) şi membru fondator al Cercului Cultural „Chesarie de Râmnic” (2007). A făcut parte din „Gruparea revistei Gândirea” (serie nouă), alături de Pan Vizirescu (Izverna), Zamfira Constantinescu, Călin Sămărghiţan ş. a. A debutat literar în 1989, cu nuvela Gorunul trăznit, publicată în revista „Luceafărul”.

Volume de proză publicate: Veste-n cer (1994) şi Fântâna cu leac (2003; apariţie sprijinită de SZR); apreciat la superlativ de scriitorii George Sorescu şi Radu Sorescu, care i-au prefaţat cele două cărţi; colaborator la Monografia Runcu (1998).

Orleanu, Ada – pseudonimul literar al lui Zoe Marinescu (n. 3 ian. 1916, satul Romani-Horezu – m. 25 iulie 1990, Bucureşti) – filolog; prozatoare şi traducătoare. Secretar de redacţie la « Revista scriitoarelor şi scriitorilor români » (1943-1944); între 1947-1958: profesoară în judeţele Argeş şi Hunedoara (Călan). După 1958, se dedică în exclusivitate scrisului. Debutează  publicistic  în 1942, cu  nuvela Revedere, în „Revista Scritoarelor şi  Scriitorilor Români” nr. 1-2. În perioada  1944-1947, frecventează cenaclul „Sburătorul”, condus de criticul Eugen Lovinescu. O bună parte dintre romanele şi nuvelele sale sunt inspirate din realităţile Olteniei, în special – ale zonei vâlcene. Premiul Asociaţiei « E. Lovinescu » pentru nuvela Caii dracului. În 1981 a fost premiată de către uniunea Scriitorilor.

Cărţi publicate: E pace noaptea asta-n codru (1958), Cavalerul libertăţii, vol. I-II – roman (1968), Boarii – nuvele (1968), Atunci au tras clopotele – roman (1970), Bun rămas, crânguri de alun – roman (1973), Urechea năzdrăvană – roman (1973), Însemnaţi cu stea în frunte – povestiri din Războiul de Independenţă (1977), Lumea prietenilor – povestiri (1985), Doi ani de cutezanţă – roman (1981), Hoţii în templu – nuvele (1986), Rotirea anotimpurilor – roman (1987), De veghe la Dunăre şi mare (1987). A tradus din Meredith, Mary Webb, Marietta Şaghinian, Alexandros Papadiamantis, Feodor Abramov, Jan Parandowski ş. a. (OSCA I, pag. 282-284; DCLR, pag. 283; DDLR, pag. 285; MA, pag. 340-342; DGLR L-O, pag. 738-740).

Pann, Anton (n. 1796-1797, la Sliven în Bulgaria – m. 2 XI 1854, Bucureşti) – scriitor, folclorist, muzician, tipograf. Adevăratul său nume era Antonie Pantoleon (Pantaleon sau Pandoleon). După o scurtă şedere la Cişinău, cu mama sa, în 1812 se stabileşte la Bucureşti, unde ajunge cântăreţ la biserica Sfinţilor  şi paracliser la biserica Olari. Timp de doi ani, învaţă la Şcoala de psaltichie, înfiinţată în 1818 de Petru Efesiu, şi apoi – cu probabilitate – la Şcoala de la “Sf. Sava”. Evenimentele din 1821 l-au determinat să se refugieze la Braşov, unde va funcţiona ca psalt la biserica “Sf. Nicolae” din Şcheii Braşovului. Între 1826-1828, a fost profesor de muzică la o şcoală a Episcopiei din Râmnic; a rămas celebru un episod din viaţa sa petrecută aici, când, părăsindu-şi slujba, va fugi peste munţi împreună cu Anica – nepoata stareţei Platonida de la M-rea Dintr-un lemn. În anul 1843, a devenit proprietar de tipografie, intensificând tipărirea de cărţi pe care o începuse înainte de 1830. În 1848, prezenţa lui este din nou semnalată la Râmnicu-Vâlcea, unde va dirija corul ce va intona – în cadrul manifestărilor din Zăvoiul Râmnicului (29 iulie) – un imn revoluţionar despre care se presupune a fi fost Deşteaptă-te, române! În domeniul muzicii ecleziastice, Pann a rămas prin activitatea de “românizare” a liniei melodice, prin aranjarea şi şlefuirea textelor. După ce va edita mai multe cărţi cu conţinut religios, el va trece la tipărirea de cărţi laice – compilaţii şi prelucrări, precum şi scrieri originale – cu o arie tematică variată: cântece de lume, cărţi populare, fabule, snoave, proverbe etc.

Cărţi publicate (selectiv): Versuri muziceşti ce se cântă la naşterea mântuitorului nostru Is. Hs. şi în alte sărbători ale anului (1830), Poesii deosebite sau Cântece de lume (1831), Îndreptătoriul beţivilor (1832), Hristoitie au Şcoala moralului care învaţă toate obiceiurile şi năravurile cele bune (1834), Noul Erotocrit (1837), Fabule şi istorioare (1841), Culegere de proverburi sau Povestea vorbii (1847), Înţeleptul Arghir cu nepotul său Anadam (1850), Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea (1853), O şezătoare la ţară sau Povestea lui Moş Albu (1851) etc. (DLR, pag. 656-658; DF, pag. 324-327).

Papahagi, Marian (n. la 14 oct. 1948 în Râmnicu-Vâlcea – m. 18 ian. 1999, Roma) – filolog; eseist, critic şi istoric literar,  hispanist, portugalist, italienist, traducător. Descendent al unei strălucite familii de cărturari. După câştigarea prin concurs a unei burse naţionale, continuă studiile la Facultatea de Litere şi Filozofie din Roma (1968-1972); doctor în litere (Magna cum laude) al Universităţii din Roma (1972) şi doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti (1975). Carieră universitară la universitatea din Cluj, unde a întemeiat catedra de Limbi şi literaturi romanice şi un Centru de analiză a textului. Profesor invitat la universităţile din Roma şi Copenhaga (1998). Prorector al universităţii din Cluj (1990-1992) şi secretar de stat la Departamentul Superior al Ministerului Învăţământului (1990); director la Academia di Roma (Roma, 1998-1999). Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1979) şi al Consiliului şi Comitetului director al acesteia (1990-1995) Membru al grupului fondator al cenaclului şi revistei “Echinox”, al cărei redactor şef a fost între anii 1973-1983 şi fondator al editurii cu acelaşi nume (1990); director al revistei « Studi italo-romeni », întemeiată în 1997. A tradus din italiană şi portugheză, a îngrijit şi prefaţat o serie de ediţii ale unor scriitori români..

Volume publicate: Exerciţii de lectură (1976), Eros şi utopie (1980), Critica de atelier (1983), Intelectualitate şi poezie. Studii despre lirica din Duecento – teza de doctorat (1985), Cumpănă şi semn (1991), Faţa şi reversul (1993), Fragmente despre critică (1994), Interpretări pe teme date (1995). Coautor la dicţionarul Scriitori români (1979). (ILRAM II, pag. 1066; OSCA I, pag. 287-289).

Parolea Moga, Alexandru (n. la 19 iun. 1951, în oraşul Piteşti, jud. Argeş; din 1983, stabilit la Râmnicu-Vâlcea ; de câţiva ani, s-a întors în oraşul natal) – scriitor, ziarist, publicist. Printre altele, a absolvit cursurile Facultăţii de Litere şi Jurnalism din Bucureşti. Şef al sectorului de transport la Unitatea Forestieră din Brezoi (1975-1989); redactor-şef al publicaţiei vâlcene „Reporter” – una dintre primele publicaţii particulare din ţară (1990-1998). A înfiinţat Editura „Reporter” şi, în perioada 1993-2002, a realizat emisiuni de reportaje la posturile locale de radio şi televiziune, sub genericul „Deşteaptă-te, române!”. Între anii 1985-1989, a obţinut diverse premii la concursurile de publicistică „Al. Sahia” şi „Mihai Eminescu – centenar în comemorare”, organizate de UNESCO.

Volume publicate: Pelerin prin Elada – memorialistică (2003), Parafă spre iad – roman (2010). (ME II, pag. 117-118; OSCA II, pag. 281-282).

Pătraşcu, Victoria Gabriela (n. 15 iulie 1970, Râmnicu-Vâlcea) – filolog; prozator, dramaturg, eseist, publicist. A lucrat ca documentarist la Redacţia Actualităţi a TVR şi redactor la publicaţia « Academia Mămicilor » (2004-2006), unde a realizat  mai multe interviuri şi anchete sociale; în prezent este free lancer, dedicându-se activităţii de creaţie în domeniul literaturii pentru copii, în care s-a afirmat ca prozator şi dramaturg. În anul 2008, Teatrul Radiofonic pentru Copii i-a difuzat piesa Stejarul pitic – cel mai bun tătic. Pentru piesa O poveste cu Bulbuc care intră în bucluc, a câştigat Premiul II la Concursul “O sută, o mie, un milion de poveşti”, iniţiat de Teatrul “Ion Creangă” din Bucureşti.

Cărţi publicate: Ziua în care a fugit somnul (2008), Broscuţa Bombina (2009).

Pătulea, Dinu (n. sept. 1947 în Galaţi) – poet, critic literar, traducător, publicist. După finalizarea studiilor filologice în Bucureşti (1970), a lucrat ca profesor de română în satul Bumbueşti din com. Boişoara, jud. Vâlcea, timp de două decenii (1970-1990) – perioadă în care a fost urmărit de Securitate pentru “manifestări duşmănoase la adresa regimului” şi pentru că . . . se afla în corespondenţă cu Mircea Eliade! În prezent, locuieşte în Bucureşti, unde avea casă particulară şi lucrează ca redactor la revista “Eco”. Nonconformismul personalităţii şi existenţei sale s-a manifestat mult mai benefic pentru el, în poezia sa, care (îndeosebi după 1989) i-a fost apreciată la superlativ de Eugen Simion şi de alţi mari critici români. Se consideră, în general, că poetul a contribuit la desolemnizarea discursului poetic  şi introducerea în limbajul poetic a unor cuvinte ce nu fac parte din angrenajul liric obişnuit. În domeniul criticii literare, este apreciat ca „un demolator de tabuuri . . . punând din nou problema valorii în creaţia literară autohtonă”. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1996).

Cărţi publicate, în domeniul Poeziei: Prier – antologie (1988), Fleacuri criminale (1993), Riscurile poeziei ; critică literară : Între « cuvinte » şi meandrele existenţei – despre Angela Marinescu (1991), Exilul şi cerul ovoid – despre Leonid Dimov (1992), Exterminarea lui Orfeu – despre Ion Caraion (1996), Stângism, dadaism, postmodernism – despre Tristan Tzara (1996), Câteva gânduri despre Marin Preda (2002), Istoria unor dezastre – despre Marian Popa (2003) etc. A tradus din Brecht, Apollinaire, Montale, Quasimodo ş.a.

 Păun, Victor (n. 30 nob. 1951, în satul Băbeni-Olteţu, fosta şi actuala com. Diculeşti – jud. Vâlcea) – poet, prozator, publicist. A debutat publicistic cu proză scurtă, în „Vâlcea literară”, cu o prezentare făcută de I. Soare. Între anii 1974-1987, a lucrat ca muncitor la IOB Balş, apoi la Trustul de Construcţii Carpaţi, la fostul UJECOOP Vâlcea, Întreprinderea Minieră Vâlcan ş. a. A fost persecutat şi urmărit de organele comuniste de represiune, confiscându-i se mai multe manuscrise literare; nu a reuşit să mai recupereze manuscrisul Juverlandezii în Juverlanda, care conţinea, printre altele, povestirea de debut Luna-n ceaun. Între 1997-1999, a activat ca funcţionar la Liceul « Petrache Poenaru » din Bălceşti. Este membru al AFDPR (Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România).

Volume publicate: Dor de Eminescu – versuri (1995), Anda – versuri (1999), Fântâna cu două uşi – versuri (2000), Io – Poezii din hrisoave (2002), Poeme cu sciţi şi copilul Agatârş (2008). Poveşti şi proverbe reverberate (2009), Vermina – un eseu-rechizitoriu întocmit regimului comunist şi Securităţi, completate cu dosarul său de urmărit penal (2009). (OSCA II, pag. 285).

Păunescu, Loredana (n. la 7 martie 1975, în Râmnicu-Vâlcea) – economist; poet, publicist. Bogată  activitate redacţională şi publicistică la diferite cotidiene şi săptămânale, precum şi la posturile locale de televiziune, Etalon şi “Vâlcea 1. A obţinut premiul I la concursul de poezie "Vâlcea artistică" (1997), premiul revistei "Convorbiri literare" în cadrul concursului de poezie "Porni Luceafărul" – ediţia a XVI-a (Botoşani, 13-15 iunie 1998), Diploma de Onoare a Societăţii Culturale „Anton Pann” din Râmnicu- Vâlcea (2000), a cărei membră este, etc.

Volume publicate: Adevărul despre primăvară(1997), Nostalgii – versuri (1998), Tratat de singurătate(1999). (OSCA II, pag. 286-287).

Păunoiu, Ilorian (n. la 14 decembrie1965, în satul  Meieni din com. Popeşti, jud. Vâlcea) – poet, eseist, animator cultural. Debut cu poezie în „Vâlcea literară”, foaie a Societăţii Culturale „Anton Pann” din Râmnicu-Vâlcea (1986). Începând cu anul menţionat, a publicat versuri în reviste de prestigiu, precum “Tribuna” (Cluj), “Luceafărul”, SLAST ş. a. Premiul Societăţii Culturale „Anton Pann”, la Festivalul de poezie „Nicolae Bălcescu” (1986) şi premiul Inspectoratului pentru Cultură al Judeţului Vâlcea, în anul 1998, pentru cea mai bună carte de debut: Strigarea numelui (1998). Invitat în numeroase emisiuni, la posture de radio şi televiziune central , zonale şi locale. A întemeiat şi condus, la Râmnicu-Vâlcea, cenaclul literar pentru tineret – “Lumină lină”, iar la Popeşti – cenaclul “Lumina” (decembrie 2001), care a editat revista cu acelaşi nume.

Alte volume publicate: Jocul secundei(1999), Scrisori către Aproapele. Introducere în agapologie – eseuri (2000), Banchetul reginelor– versuri (2002),  Arheologia sensibilă(2002), Simfonie pentru spadă şi crin (2005), Cântarea cântărilor – transpunere în versuri a celebrului text biblic (2008). (OSCA II, pag. 287-288).

Pârvan, Gabriel Octavian (n. la 12 aug. 1947, în Râmnicu-Vâlcea) – filolog; critic şi istoric literar, publicist, traducător; specializări postuniversitare, ca bursier la Universitatea Grenoble, Franţa (1983). Doctor al Universităţii din Timişoara, cu teza Invariante şi variabile stilistice în simbolismul francez şi românesc (1998). Carieră universitară (din 1971), cu parcurgerea tuturor treptelor universitare, în cadrul Facultăţii de Învăţământ Pedagogic Piteşti. Membru al Societăţii de Ştiinţe Filologice – filiala Argeş. A participat la o serie de simpozioane şi colocvii naţionale şi internaţionale pe teme de sociologi a literaturii (Cluj, 1979), stilistică-poetică-semiotică (Cluj, 1978), ştiinţele limbajului (Suceava, 1997), limbă-cultură-civilizaţie (Piteşti, 2001) etc.

Cărţi publicate: Verlaine. Poèmes érotiques/ Poeme erotice – traducere (1995), Traductions dirigées (1997), Le Théâtre français au XX-e siècle (1998), Poètes français du XX-e siècle (1999),Littérature française. XIX-e siècle (2) (1999), Lectures poétiques (2000), Romanciers français du XX-e siècle (2001), Macrotextul symbolist (2002); în colaborare: Alain Guillermou.Geneza interioară a poeziilor lui Eminescu – traducere (1977). (OSCA II, pag. 290-291).

Petrescu, Zenovia (n. la 26 decembrie 1979, în satul Ruda din com. Budeşti, jud. Vâlcea) – jurist; poet, publicist. După terminarea liceului, a funcţionat timp de un an ca redactor la cotidianul vâlcean "Curierul de Vâlcea" (1998-1999), apoi ca bibliotecar la Biblioteca Judeţeană Vâlcea (2001-2003); după terminarea facultăţii (2005), lucrează în calitate de consilier juridic la « Ordinul Asistenţilor Medicali » – filiala Vâlcea. Master în « Instituţii de drept privat român », al Facultăţii de Drept « Simion Bărnuţiu » a Universităţii « Lucian Blaga » din Sibiu (2004-2005).

Volume publicate: În umbra timpului – poezii (1997), Metamorfoze. (OSCA II, pag. 297).

Pistol, Petru (n. 23 iunie 1944, com. Scundu, jud. Vâlcea) – filolog (latinist şi grecist), poet şi eseist, cercetător, traducător, publicist (în prestigioase reviste de filologie, în special – clasică). Semnează şi cu pseudonimele EugenBălaşa, PetruCozmaşiPetruApostol. Doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti, cu lucrarea Lucius Cae(ci)lius Firmianus Lactantius, scriitor creştin şi umanist paideic (2000). Din 1996, este membru al Societăţii Române de Studii Clasice; membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Piteşti (din 2006). Carieră didactică în învăţământul liceal şi apoi (între 1992-2010) – universitar (Universitatea din Piteşti); conducător de doctorate, în domeniul general – ştiinţe umaniste, specialitatea – filologie clasică. Bogată activitate publicistică (literară) şi redacţională, la revistele „Povestea vorbei”, Calende”, „Forum-V” etc.

Cărţi publicate: Curs de limba greacă (Morfologie) (1992), Culegere de texte în limba latină (1992), Lucius Cae(ci)lius Firmianus Lactantius, scriitor creştin şi umanist paideic (2000), Limba elină (2001), Lactantius, „Instituţiile divine”, traducere şi note de Petru Pistol (2004), Etimologicon (2004), Contexte clasice (2005), De ira dei. Despre mânia lui Dumnezeu – traducere, studiu introductiv, note şi comentarii (2006), Critice şi ipocritice (2011)  În colaborare: Gramatica limbii latine, ilustrată prin expresii şi maxime (2001), Civilizaţia romană şi limba latină ilustrată prin maxime (2003; ed. a II-a, revizuită şi adăugită, 2004). (OSCA II, pag. 299-300).       

Pop, Silvia (n. la 28 apr. 1928, în com. Stoileşti, jud. Vâlcea) – învăţător; scriitor. Activitate: profesor de limba şi literatura română – suplinitor în comuna Stoileşti, Vâlcea; aceeaşi disciplină, la Şcoala Surieg – jud. Bihor; învăţătoare la şcoala din comuna Mihai Bravu, Bihor; educatoare şi directoare (1980-1985) la Grădiniţa nr. 44 din Oradea. Distinsă, în anul 1985, cu mai multe medalii şi cu titlul de "Educatoare evidenţiată" (1986).

Cărţi publicate:Poezie, cântec, joc pentru învăţământul preşcolar(1998),  Universul copilăriei (1998), În pădure (1999), Cântăm şi lăudăm pe Domnul (1999), Vis împlinit (2000). (OSCA II, pag. 304).

Pop–Marţian, A. – actor, scriitor. (pe numele adevărat, Atanasie V. Popescu; n.  la 8 iunie 1897, în fostul sat Şerbăneşti din com. Tetoiu, jud. Vâlcea – m. în anul 1969). Iniţial ofiţer (a absolvit o Şcoală militară şi a participal la Primul Război Mondial); în 1922, a demisionat din armată, cu gradul de de locotenet de infanterie şi s-a angajat la Teatrul Naţional din Craiova, după ce absolvise Conservatorul “Cornetti” de aici. Afirmându-se în domeniu, după numai două stagiuni, s-a transferat la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde, după două stagiuni şi mai multe premii obţinute, a dobândit titlul şi calitatea de societar, afirmându-se în continuare ca actor (după întreruperea de un an, în 1929, când a jucat la Teatrul Ventura. A fost membru în Comitetul de lectură al Teatrului Naţional.

A jucat roluri diverse, dar importante, care i-au adus faimă, în Fata din Dafin, Laocoon, Un asasinat, Răzvan şi Vidra, Pescuitorul din umbre (în timpul perioadei craiovene); Meşterul Manole, Patima roşie, Pavilionul cu umbre, Cocoşul negru, Oameni pe un sloi de gheaţă etc. (Teatrul Naţional din Bucureşti), Periferie ş. a. (Teatrul Ventura). Cărţi de literatură publicate: Serile cătunului – versuri (1920), Miresme de departe – versuri, după Elena Văcărescu şi Anna de Noailles (1930), David Golder – dramatizare (jucată în 1933). (DCLR, pag. 235; MA, pag. 367-368; OSCA I, pag. 324-325).

Popa, Gheorghe (n. la 9 martie 1943, în satul Ciumagi din com. Lădeşti, jud. Vâlcea) – filolog, publicist. A activat ca profesor la Şcoala cu cl. I-VIII Lăpuşata, jud. Vâlcea şi bibliotecar la Biblioteca publică locală din aceeaşi localitate.

Volume publicate: Între iubire şi destin (2001). (OSCA II, pag. 305).

Popa, Ioan Şt. (n. la 2 mai 1935, în satul Drăganu din com. Valea Mare, jud. Vâlcea) – ziarist şifilologpoet. Cursuri de ziaristică, întrerupte, cu examene de diferenţă la filologie, pe care o absolvă în 1967. A activat în învăţământ ca suplinitor (1953-1954 şi 1963), laborant şi contabil la Întreprinderea de Foraj Zătreni şi Târgu-Cărbuneşti, jud. Gorj (1962-1963), profesor titular de limba şi literatura română (1967-1997) « la şcoala din comuna natală, după ce a făcut trei ani de închisoare, după care a fost « achitat de Tribunalul Suprem, cu toate că am rămas suspect pentru totdeauna ».

Cărţi de autor: Deşteaptă-te, române! (2002), Poezii de dragoste(2002). (OSCA II, pag. 305).

Popescu, Alexandru (n. 22 aug. 1921 la Drăgăşani, jud. Vâlcea) – militar de carieră; dramaturg. Ofiţer la Sibiu, Sfântu-Gheorghe şi Braşov (1942-1952); între 1952-1965, a lucrat ca maistru la Întreprinderea de Construcţii şi Montaje din Bucureşti. Ca dramaturg, a debutat cu piesa de păpuşi Jucăriile Mihaelei (1962). Alte piese de teatru: Prietenii Mihaelei, O rază de soare, Ariciul albastru, Iarmarocul piticului Clip, Strop de rouă brotăcelul, Omuleţul de puf, Semnul magic şi piticul Nas-potrivit. A mai scris, cu succes crescut, Croitorii cei mari din Valahia (1968) şi Noaptea nechemată (1971). (DLR, pag. 442).

Popescu, Ion (n. la 7 sept. 1919 în satul Mlăceni din com. Perişani. Jud. Argeş, azi Vâlcea – m. la 13 dec. 2004) – poet popular. Veteran de război, ca participant la cel de-Al Doilea Război Mondial, când a fost rănit grav în bătălia de la Cotul Donului. Fost epitrop al parohiei « Sfântul Gheorghe » din Mlăceni. In anul 1966, a realizat Vechiul Testament versificat. (Eugen Petrescu, Ion Popescu – ţăranul poet din Loviştea, în “Cultura vâlceană”, anul IV, nr. 48-49/ martie 2011, pag. 12-13)

Popescu, Ion Apostol (n. la 6 martie 1920, în satul Scăueni din com. Berislăveşti, jud. Vâlcea –  m. 23 aug. 1984, or. Gherla) – filolog; scriitor, etnolog, folclorist, publicist. Doctor în filologie (1970) al Universităţii din Bucureşti, cu teza Ion Pop-Reteganul. Prof. la Gherla (1947-1963) şi la Facultatea de Filologie din Târgu-      Mureş (1963-1976).

Cărţi publicate: Arta icoanelor pe sticlă de la Nicula (1969), Studii de folclor şi artă popular (1970), Ion Pop-Reteganul. Viaţa şi activitatea (1965). Este autor al culegerilor: Basme armeneşti din Transilvania (1967), Frumoasa privighetoare. Basme şi poveşti armeneşti (1974), Poezii populare din Ardeal (1986) şi a numeroase studii de folclor, publicate în reviste de specialitate. (DLRC/2, pag. 446; DER, pag. 169-170); OSCA I,              pag. 309-313).

Popescu, Lazăr (n. la 3 febr. 1879 în com. Racoviţa din jud. Gorj – m. 1965, Râmnicu-Vâlcea) – jurist; scriitor. Doctor în drept, cu teza Mandatul (1904). Membru al Societăţii Scriitorilor Români şi al Institutului Român pentru Ştiinţele Administrative. Averescan (membru al Partidului Poporului); senator (1920-1921) şi deputat în Parlamentul României; aici, s-a remarcat în discuţiile pentru adoptarea Legii păşunilor comunale. Autor prolific, cu lucrări în mai multe domenii şi în diferite genuri literare.

Lucrări publicate: Răspuns (1912), Activitatea mitropolitului Andrei Şaguna (1915), Socialismul şi proprietatea (1922), Combaterea scumpirii traiului (1923), Unde mergem (1930), Criza economică financiară (f. an), Noi îndrumări (f. an.); în colaborare: Legea pentru înfiinţarea păşunelor comunale (1920). Creaţii literare – piese de teatru: Otrava societăţii (1909), Fiul naturii (1924), Puterea ochilor (1924), Maestrul vremii (1928), Nunta (1934); nuvele: Ocna (1929). A purtat corespondenţă cu Mihail Dragomirescu. (VDE/2, pag. 129; OSCA I, pag. 314)

Popescu, Liviu – Florian (n. la 29 martie 1976 în Râmnicu-Vâlcea) – inginer hidromecanic; ziarist; scriitor, publicist, realizator de emisiuni TV. În anul 2010, a obţinut licenţa de fotoreporter de agenţie; în acelaşi an, a urmat cursuri de specializare la agenţiile de presă maghiară (MTI) şi britanică (Reuters). Între 2002-2008, a lucrat ca inginer şef de lot la S. C. « Energomontaj » Vâlcea ; 2008-2009 : redactor şef şi director de ştiri la VTV. În prezent, este corespondent special (din 2009) la Agenţia Naţională de Presă AGERPRESS şi susţine o emisiune permanentă la TV ETALON. Este senior editor la publicaţia « Infopuls » şi redactor la revista « Criterii ». Pentru activitatea sa publicistică şi literară, a obţinut mai multe premii şi distincţii, printre care: Marele premiu, al Europe Direct, pentru articolul Europa Unită, undeva în Est ; o nominalizare de către Fundaţia « Lumina », la Premiul « Mihai Eminescu » (2010) ; Diploma de excelenţă în domeniul literaturii, acordat în 2011 de către Fundaţia Culturală « Vâlcea 1 » pentru cele două cărţi publicate în 2010 : romanul Universul ca teatru şi volumul de versuri Toamna cu frunze întregi ; etc. În anul 2011, i-a apărut un nou roman : Păienjeniş.

Popescu, Petre (n. la 8 febr. 1900 – m. la 22 aug.1986, în com. Căzăneşti, jud. Vâlcea) – poet. A lucrat la Fundulea – jud. Ilfov şi (din 1939) ca director al Şcolii Primare Băile Govora. Participant la Al Doilea Război Mondial; la  întoarcerea de pe front, a făcut demersuri necesare pentru înfiinţarea Gimnaziului Unic Băile Govora şi pentru angajarea de cadre didactice. Până la ieşirea la pensie, în anul 1952, a funcţionat ca învăţător şi profesor.

Cărţi publicate: Din substratul greu (Filosofia timpului) – versuri (1928), Dedicaţie (În goana după muză sau soţie) – versuri (1928), O unire în suferinţe – versuri (1930), Ecouri ţărăneşti – versuri (1936). (OSCA II,    pag. 319).

Popescu, Romeo (n. la 25 iulie 1952, în com.Lăpuşata, jud. Vâlcea) – economist; ziarist, publicist. În perioada 1976-1992, a ocupat diferite posturi la Trustul Alimentaţiei Publice Locale Vâlcea, iar din anul 1990 a activat în mişcarea sindicală locală. În perioada 1993-1998, a făcut parte din colectivul redacţional al cotidianului „Curierul de Vâlcea”, apoi a fost component al redacţiilor publicaţiilor „Săptămâna vâlceană” (redactor şef) şi „Viaţa Vâlcii”, precum şi al posturilor RTv „Vâlcea 1” şi „Etalon”. Din anul 1998, a devenit asociat unic al SC PROM MEDIA, prin care a editat săptămânalul local „Vocea Vâlcii”.

S-a distins prin stilul gazetăresc acid şi prin dezvăluirea, pe bază de documente prezentate, a unor fapte de culise – politice, economice şi sociale, îndeosebi locale. (ME II, pag. 133; OSCA II, pag. 319-320).

Popescu, Silviu (n. 1 ian. 1960, Horezu, jud. Vâlcea) – filolog; ziarist, scriitor, editor, om de afaceri. În perioada studenţiei, fondator şi editor al revistei „Marţi 311”, revista studenţilor de la Facultatea de Filologie Craiova (1984-1987); redactor-şef al revistei editate de Centrul universitar Craiova (1985-1987). Între 1987 -1989, a fost profesor într-un sat din Munţii Apuseni. Cursuri postuniversitare de management de presă şi tehnica presei, în USA, Bucureşti, Braşov şi Cluj-Napoca (1998); întemeietor, alături de alţi ziarişti vâlceni, al primului cotidian particular din România postdecembristă – “Curierul de Vâlcea” şi redactor-şef  al acestuia (1990-2000). În 1998 a înfiinţat Editura „Silviu Popescu”, care editează în prezent cotidianul „Curierul de Râmnic”, săptămânalul „City-Media” şi cel de publicitate, “Anunţul vâlcean”. Alte publicaţii întemeiate în această perioadă : « Calea lui Traian 127 », « Botza – Exclusiv », « Piaţa Vâlcii ». Între 2000-2002: resident în SUA (Florida), unde a predat limba franceză şi jurnalism în învăţământul public. Membru al: Clubului Român de Presă – departamentul editorial, al International Organization of Journalists (IOJ), al Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor (FIJ) etc. Realizator al unor emisiuni TV de succes la TV « Vâlcea Unu » (Silviu Popescu Show) ş.a. În anul 2008, a candidat la postul de primar al Râmnicului. A obţinut Premiul I pentru cea mai bună revistă studenţească (Bucureşti, 1985); premiul de poezie la Festivalul „Lucian Blaga" (Lancrăm, 1987); diplome de excelenţă pentru poezie şi activitatea din mass-media (1998, 1999) ş.a. A colaborat la ziarele « Jurnal din Jura » (Elveţia) şi « Straubinger Tagblatt » (Germania).

Cărţi publicate: Un psalm şi câteva şoapte – versuri (1998), Profesia – ziarist de provincie – volum de editoriale (<2000>). (ME II, pag. 134-135, OSCA II, pag. 320-321; www.silviu popescu.ro).

Popescu, Valentin (n. la 6 ian. 1926, în localitatea Jiblea Veche, jud. Vâlcea) – medic; cercetător. În anul 1969 şi-a susţinut teza de doctorat la Institutul de Medicină din Timişoara, cu lucrarea Aspecte ale chirurgiei reparatoare pe ţesuturi iradiate. Membru de onoare al Corpului profesoral al UMF Cluj (1993).

Cărţipublicate:Chirurgia tumorilor parotidiene (1997), Chirurgia reconstructivă pe ţesuturi iradiate (1997); în colaborare: Reguli de chirurgie desăvârşită (1997); sub redacţia sa  Cancerul rectal (1992). (OSCA II, pag. 321).   

  Popescu, Victor (n. la 20 aug. 1930, în satul Lăcusteni din com. Zătreni, jud. Vâlcea) – jurist; cercetător. Doctor în drept, cu teza Disciplina muncii în unităţile de stat (1986). A funcţionat la Procuratura raionului Roşiorii de Vede, a raionului Snagov şi a regiunii Bucureşti; procuror-şef în Procuratura Generală a României (din 1964); procuror-şef al Serviciului de învăţământ (din 1976); procuror-şef al Direcţiei de Organizare, Control şi Învăţământ din Parchetul General al României (din 1989); profesor universitar în cadrul Universităţii Europene "Columna" din Bucureşti (din 1992); rectorul Universităţii "Dacia" Bucureşti şi redactor-şef al revistei "Dacia".

Lucrări publicate: Drepturile şi îndatoririle femeii în România (1986) Răspunderea juridică a persoanelor încadrate în muncă – reglementări speciale (1986), Dreptul muncii – curs universitar (1996), Dreptul procesual penal (1996). (OSCA II, pag. 321-322).

Popescu–Bogdăneşti, Nicolae (n. la 7 ian. 1923, în com. Tomşani din jud. Vâlcea – m. 1988) – economist; prozator, publicist, ziarist. A fost şef de secţie la revista « Contemporanul », unde în 1950 va şi debuta, iar din 1970 a lucrat la conducerea « Agerpres ». În 1968, a intrat în atenţia criticii literare, în urma publicării romanului Omor scuzabil ? Alte volume publicate: Călătorie neterminată (1986), În căutarea paradisului (1987) (DLRC I, pag. 484-485; OSCA I, pag. 308).

Popescu-Urzică, Nicolae (n. 5 apr. 1921, com. Pojaru din jud. Gorj – m. 2001, Râmnicu-Vâlcea) – zootehnician; prozator satiric, umorist, epigramist. Ani de-a rândul, a condus – ca angajat al Direcţiei Agricole a Judeţului Vâlcea – Cantonul Zoo-pastoral din Loviştea. Membru al Societăţii Literare “Anton Pann” din Râmnicu-Vâlcea; membru activ al Cenaclului Umoriştilor de pe lângă Casa de Cultură a Sindicatelor din Râmnicu-Vâlcea şi redactor la revista “Ţânţarul”. A scos – în colaborare – publicaţia (foaia volantă) “Zâmbiţi, vă rog!”, la Râmnicu-Vâlcea. A mai fost redactor şi colaborator la publicaţiile “Glasul Maramureşului”, precum şi “Crişana” şi “Plugarul” din Oradea.

Volume publicate: Zâmbete şi lacrimi – povestiri umoristice (1994), S-au întâmplat cândva în Ţara Loviştei (1996), De vremea lui Radu Leon Vodă (1998).

Poşircă, Gheorghe (n. la 8 nob. 1956, Râmnicu-Vâlcea) – poet, prozator,publicist. Studii postliceale la Şcoala Populară de Artă din Râmnicu-Vâlcea (1982). A activat ca mecanic auto (1975-1980), primitor-distribuitor şi apoi şef depozit la S.C. „Vâlceana” S.A. din Râmnicu-Vâlcea (din anul 1981).

Cărţi publicate:Visul fetei de la ţară – basm în versuri (1999), Călător pe lumea ailaltă – parodie în versuri (2000), Pe trepte de val – versuri (2002), Comoara hoţului – roman (2007, vol. II – 2011). (OSCA II, pag. 325).

Pracsiu, Teodor (n. 2 iunie 1946, Râmnicu-Vâlcea) – filolog  critic şi istoric literar şi de teatru, publicist; cursuri postuniversitare de ziaristică (Bucureşti, 1972-1975). Activitate didactică în învăţământul preuniversitar, la Fălciu – Vaslui (1967-1973) şi la Colegiul Economic « Anghel Rugină » din Vaslui (din 1990). Bogată activitate redacţională şi publicistică la ziarul „Vremea nouă” (1973-1989) şi „Adevărul” (1990-1992) – ambele din Vaslui, dar şi la « Cronica » (Iaşi), « Ateneu » (Bacău), « România literară » (Bucureşti), « Teatrul » (Bucureşti). Activitate metodologică şi de îndrumare, la Casa Corpului Didactic şi la Inspectoratul Şcolar din Vaslui (1995-1996 şi, respectiv, 2001-2008). Membru al secţiei de critică a A.T.M. (Asociaţia Oamenilor de Artă din Instituţiile Teatrale şi Muzicale), cu bogată activitate de teatrolog, şi al Uniunii Scriitorilor din România (din 2006).

Cărţi publicate: Clepsidrele Thaliei – critică teatrală (1985), Măştile lui Cronos – istorie teatrală şi spectacologie (1995; la origine – lucrare pentru gradul I, susţinut în 1990), Transparenţe critice (1997), Oglinzi paralele (2000), Clipa ca permanenţă (2006),  Coautor, coordonator şi prefaţator al antologiilor de umor: Plecat-am nouă din Vaslui. Antologia epigramei, 1996; Numai înţelepţii râd sau Zmeul cu trei capete, 1998; Satana în mini-jup, 2000; Ridendo, 2002; Sechestraţi în umor, 2004; Corecţii cu zâmbete, 2006; Tichia de mărgăritar, 2008. În colaborare: Contemporan cu viitorul – monografie a Colegiului Economic „Anghel Rugină” din Vaslui (2006). Un senior al spiritului – Vladimir Streinu (2009).  (OSCA II, pag. 325-326).

Predescu, Aurelian Gr. (n.  8 febr. 1877 în Râmnicu-Vâlcea – m. 8 sept. 1916, Bucureşti) – poet şi publicist. A lucrat ca funcţionar la Prefectura Judeţului Vâlcea, ofiţer de poliţie la Piteşti şi funcţionar de vamă la Olteniţa. A întemeiat – în Bucureşti – revista „Luceafărul” (litografiată). În anul 1902, a publicat un volum de Versuri. (OSCA I, pag. 327).

Predescu, Ion (n. 12 nob. 1952, com. Bărbăteşti – jud. Vâlcea) – filolog şi istoric (dublă licenţă); critic şi istoric literar, eseist, publicist. Cursuri de specializare postuniversitare în Semiotică (1992-1993). Doctor în filologie al Universităţii din Craiova, cu teza Poezia lui Cezar Baltag (2007); carieră didactică în învăţământul preuniversitar, iar între anii 1974-1977 şi începând cu anul 2004, şi în cel universitar. Premii şi distincţii obţinute: Premiul « Gh. Lazăr pentru activitate în învăţământ (2002). Ordinul de Cavaler, acordat de Preşedinţia României pentru activitate didactică de excelenţă (2004); Premiul ziarului « Curierul de Vâlcea » pentru activitatea publicistică (2008). Coautor la Casa de sub pădure (1974) şi la Ghid de critică şi istorie a literaturii (1996 – ed. I, 1997 – ediţia a II-a şi a III-a). A publicat, singur sau în colaborare, sinteze şi selecţii pentru bacalaureat şi admiterea în învăţământul superior: Bacalaureat (sinteze de literatura română) (1999, 2002), Balada (2000), Gramatica limbii române (2001), Bacalaureat 2000. Limbă şi literatură română – îndrumător pentru elevi (2002), Limba şi literatura română pentru capacitate. Teste (2003), Limba şi literatura română. Teste (2004); coautor la Dicţionar de referinţe critice asupra literaturii române şi universale (2004), Teoria textului (2008). Cronicar literar la publicaţiile „Argeş”, „Scrisul Românesc”, „Euphorion”, „Poesis” şi „Limes” (Paris);,(OSCA II, pag. 327-328; Teodor Pracsiu la 60 de ani, Vaslui, 2005.

Predescu, Marin L. (n. 21 februarie 1891 în com. Măciuca din jud. Vâlcea – m. ?) – poet, publicist, ziarist. Abssolvent al Şcolii de Cântăreţi din Râmnicu-Vâlcea şi diplomat al Academiei de Muzică Bisericească. Fost cântăreţ la Episcopia Râmnicului şi la alte biserici din judeţ. A debutat cu versuri religioase pentru cântăreţi, în 1912.

Volume publicate: Omagiu D-lui prof. I. Popescu-Pasărea – versuri (1927), Cântăreţii stranei şi alte poezii (1935); Copiii, florile vieţii (1936). (Enciclopedia României, pag. 692; OSCA I, pag. 327-328). 

Purcaru, Ilie (n. la 5 nob. 1933 în Râmnicu-Vâlcea – m. 11 oct.. 2008) – prozator, gazetar, reporter. Absolvent al Şcolii de Literatură « Mihai Eminescu » din Bucureşti. Activitate redacţională la « Scânteia » până în 1958, apoi la « Contemporanul », « Luceafărul », « Scânteia tineretului », « Înainte » etc.;  redactor şef  la « Ramuri » (până în 1969) şi redactor şef adjunct la « Tribuna României » (1972-1974). Între 1968-1972, a făcut parte din Consiliul director al Uniunii Scriitorilor din România, al cărei membru era deja. A călătorit mult peste hotare; printre altele, a fost corespondent de război în Vietnam, experienţă în urma căreia a scris cartea Focuri în junglă (1967). Impresiile acumulate în timpul călătoriilor din Sahara, Laos, Siberia, Alaska, Cuba etc., au fost adunate în volumul Un elefant pentru doi oameni (1973). Nonconformist şi antidogmatic, a fost lăsat nu o dată de regim, fără serviciu. În ansamblu, majoritatea cărţilor lui (de reportaje) au subiecte din zona Olteniei. Scriitor deosebit de talentat şi prolific, este considerat un maestru al reportajului. Alte volume publicate (selectiv): Ev nou în Ţara Banilor (1961), Harpe şi ape. Album dunărean (1962), Escale spre noi înşine (1965), La Roumanie (1969), Trei poeme (1971, Premiul pentru poezie al revistei « Argeş »), Ţara Banilor (1961; ed. a II-a, revăzută şi adăugită – 1972), Poezie şi politică (1972), Un elefant pentru doi oameni (1973, Premiul Uniunii Scriitorilor), Asaltul (1974), Bunica Beps (1974), Încă 3 kilometri până la Apele Vii (1976), Paralaxe la Mioriţa. 30 de sate în 30 de ani (1978), Ţara Loviştei. Oameni şi locuri (1980, Carte cu olteni şi neolteni care au consacrat Oltenia oltenilor (1988), Mauzoleul bunicii Beps (1999), Poeme/ Poèmes (2005), Cartea Loviştei (2007) etc.; în colab.: Zile fierbinţi (1955), Colocvii (1964) şi Convorbiri (1972) – interviuri. În 1961, a primit Premiul I al revistei « Luceafărul », pentru poemele cinematografice Zeii nu există şi Balada ceferistului . (DCLR, pag. 363; DDLR, pag. 320; DLRC/1, pag. 409; DLCR/2, pag. 459; MA, pag. 385-386; OSCA I, pag. 329-332).

Raiciu, Dumitru (n. la 12 iunie 1944, la Drăgăşani, jud. Vâlcea)  –  ing. horticultor; eseist, poet, autor de reportaje.

Volume publicate: Metamorfoze posibile(1984), De rerum – versuri, Treziţi-vă seara – eseuri; Petarde – reportaje. (OSCA II, pag. 337-338).

Rădău, Dumitru (n. la 9 martie 1947 în satul Căzăneşti din fosta comună Ocnele Mari, azi Râmnicu-Vâlcea) – tehnician arhitect şi contabil; prozator, publicist. Între anii 1965-1977, a lucrat ca mecanic la Uzina de Sodă nr. 2 Govora şi la alte întreprinderi din Vâlcea şi din Bucureşti; din 1978-2010, a activat la Secţia de Întreţinere, Reparaţii şi Siguranţă a Circulaţiei (în prezent, SDN – Secţia de Drumuri Naţionale) Râmnicu Vâlcea, ca primitor-distribuitor materiale, casier central, arhivar, împiegat mişcare, contabil etc. Între 1983-1989, a fost membru al cenaclului Literar „Anton Pann” din Râmnicu-Vâlcea.

Cărţi publicate: Fructele furtunii – eseuri (1991), În căutarea sufletului geamăn – roman memorialistic (2011). 

Răducanu, Puiu (n. 28 iulie 1951, în fosta com. Tepeşti, azi – sat în com. Tetoiu, jud. Vâlcea) – inginer energetician; scriitor, publicist. Cursuri postuniversitare în domeniul Pedagogiei (2003-2007). A lucrat ca muncitor şi apoi maistru la Centrul de Înaltă Tensiune Turnu-Severin (1969-1975) şi ulterior la la Întreprinderea de Electrocentrale Râmnicu-Vâlcea (1975-1981); din 1981, lucrează ca inginer energetician la Hidrocentrala Brădişor, cu detaşări periodice la întreprinderi de profil din ţară; între 1999-2000: director tehnic la Schela de Foraj Râmnicu-Vâlcea. Membru al Forumului Cultural al Râmnicului, al AGIR şi al altor societăţi şi asociaţii. A participat efectiv, la punerea în funcţiune a 4 hidrocentrale. Volumul său de versuri, Poemele furtunii, a fost selecţionat pentru Festivalul Internaţional de Poezie (ed. a XIX-a), care se va desfăşura în luna ianuarie 2010.

Autor prolific: Vorbe la . . . necaz (2005), Vă rog intraţi, nu bateţi (2006); Eu, tu şi astrele (Un alt mod de a ne cunoaşte) (2008), Vorbe înţelepte (Vorbe de duh) (2008), Trâmbiţa îngerilor (2009), Fabule şi pamflete cu zgârieturi mioritice (2009). Poemele furtunii (2009), Păzitorul de vise (2009) etc. A primit mai multe premii pentru literatură – în ţară, în Serbia şi în Republica Moldova.

Râureanu, Ion M. (n. 1831 în satul Risipiţi, azi Lăcustenii de Jos din com. Zătreni, jud. Vâlcea – m. 25 aug. 1904, Bucureşti) – inginer constructor de poduri şi şosele; scriitor pentru copii. A lucrat o perioadă scurtă ca inginer de poduri şi şosele în jud. Argeş (1853-1854); între 1854-1860, profesor şi director (1857-1860) la un institut particular de învăţământ al fratelui său din Bucureşti; până în 1887: inspector general al şcolilor din Oltenia, profesor şi director al gimnaziului şi internatului « Matei Basarab » din capitală. A editat colecţia « Biblioteca de lectură pentru junimea (tinerimea) română de ambele sexe », în care a publicat broşuri cu istorioare educative pentru copii şi tineri (cele mai multe fiind traduceri sau prelucrări); fiind scrise într-o limbă corectă şi accesibilă, acestea au avut succes şi relativă eficienţă: Ajunul naşterii domnului (1864), Privighetoarea, urmată de Theodora sau copilul pierdut (1867), Inelul găsit, urmat de Banii de aramă şi de Incendiul (1868), Mielul, urmat de Licuriciul (1868), Rozariul, urmat de Musca (1868), Despre datoriile copiilor către părinţii lor (1868), Lucrătorii asociaţi (1868), Istorioare pentru copii (1869), Ouăle Paştelui, urmate de Petre şi Alexandru (1869), Cristophor Columb (1869) etc. (DLR, pag. 737).  

Rizea, Felix Anton (n. 30 martie 1950, Brăila – m. 30 martie 1999, Călimăneşti) – actor de teatru şi film, dramaturg, scenarist, ziarist. Actor la Teatrul « Victor Ion Popa » din Bârlad, ulterior – la Teatrul « I. D. Sârbu » din Petroşani (până în 1984). În anul 1986, piesa sa de teatru Cutia cu maimuţe a fost premiată de « Europa liberă », în cadrul unui concurs de dramaturgie, motiv pentru care a fost retrasă ulterior, de la lectura cu public, programată la « Teatrul Mic »; redactor la săptămânalul « Zig-Zag » (1990), apoi membru fondator şi membru în Comitetul director al « Academiei Caţavencu » (ca şef al Departamentului Investigaţii), de la înfiinţarea acesteia până în anul 1994; pentru o scurtă vreme – redactor la cotidianul « Ziua ». În anul 2000, după scenariul său Roberta (scris în colaborare cu Ligia Rizea, soţia sa), Televiziunea Română a turnat – în 4 episoade –  filmul serial omonim. În 1995, la Ed. « 24 de Ore » din Iaşi, i-a apărut romanul Domino. În 2008, Teatrul Naţional Radiofonic din cadrul postului Radio România Actualităţi şi – concomitent – Radio România Internaţional i-au difuzat comedia Femeia secolului XXI (cu Tamara Buciuceanu, Ileana Stana Ionescu, Monica Ghiuţă, Virgil Ogăşanu ş. a.). În anul 2009, la Ed. Adrianso, i-a apărut volumul de teatru Trilogia nebunilor, îngrijit de Ligia Rizea.

Roman, Ştefan (n. 14 mai 1925 în com. Grădiştea din jud. Vâlcea) – istoric; muzeograf, poet. A lucrat ca muzeograf la Craiova (din 1965), apoi cadru didactic la Facultatea de Istorie din Craiova. Începând cu anul 1962, a colaborat la ziarul “Înainte” din Craiova. A debutat în culegerea colectivă Pătrarul veacului de aur  (1969). În anul 1973, a publicat volumul de versuri Grădina stelelor mele. (DLRC, pag. 476; OSCA I, pag. 344).

Roşianu, Nicolae (n. la 10 apr. 1935 în com. Mateeşti, jud. Vâlcea) – filolog; foclorist, cercetător, publicist. Studii de specializare în folclor la Moscova (1962-1967); doctor în ştiinţe filologice al Universităţii « M. V. Lomonosov » din Moscova, cu teza Formule tradiţionale în basm. Carieră universitară la Facultatea de Limbi Străine a Universităţii din Bucureşti, catedra de Filologie rusă (începând cu anul 1958), cu parcurgerea tuturor treptelor de învăţământ universitar.

Volume publicate: Formule tradiţionale în basm (1974), Stereotipia basmului (1973), Rădăcinile istorice ale basmului fantastic (1973), Maxime şi cugetări din folclorul şi literatura rusă – antologie tradusă (1974), Folclorul rus (1974). (OSCA I, pag. 348-349).

Rusu, Cornel Teodor Stelian (n. la 11 iulie 1946, în com. Fălcoi, jud. Olt) – filolog; publicist, ziarist. Specializări postuniversitare în Italia (1995) şi diferite alte cursuri de specializare şi perfecţionare în domeniul radioului, cu formatori din Olanda (1996 şi 1998), din Anglia şi Franţa, pe probleme de management radiofonic (2000). Activitate: director adjunct la Şcoala Generală Drăguşeni din Turulung – Satu Mare (1968-1972); director la Casa de Cultură din Brezoi, jud. Vâlcea (1972-1975); director la Casa de Cultură a Sindicatelor din Râmnicu-Vâlcea (1976-1980); consilier la Inspectoratul pentru Cultură Vâlcea (1980-1991); şeful secţiei Cultură-Artă-Învăţământ de la Studioul Teritorial de Radio Oltenia Craiova (1998-1999); director adjunct al Studioului Teritorial de Radio Oltenia din Craiova (1999-2010). Membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, din anul 1994, deţinător al Ordinului Ziriştilor clasa I (Aur). Premii obţinute (selectiv): Premiul UZP pentru emisiunea radiofonică « La Fântâna Dorului » – revistă radiofonică a românilor de pretutindeni (2007); Premiul UZP pentru cartea Pelerin în românitate (2007); Premiul « Doina » de la Radio « Doina » din Grabovitza – Serbia şi Premiul acordat de Asociaţia AVE din Vidin – Bulgaria, ambele vizând întreaga activitate desfăşurată pentru românii din Sudul Dunării

Cărţi publicate (interviuri): Destine învolburate (2002), Pelerin în românitate (2006).

Rusu, Gheorghe (n. la 20 ian. 1948, în satul Cremenari, com. Galicea, jud. Vâlcea) – inginer metalurgist; prozator, publicist, epigramist. După absolvirea facultăţii, a fost repartizat la Întreprinderea „Independenţa” din Sibiu, timp de un an, după care s-a transferat la UZUC, actualmente – VILMAR Râmnicu-Vâlcea, ca inginer proiectant, şef-secţie Forjă, şef-grupă Proiectare. În prezent, conduce firma personală CELIS Râmnicu-Vâlcea. Este membru al Clubului Umoriştilor din Râmnicu-Vâlcea şi director al revistei duble « Semnal » – « Ţânţarul ». A obţinut mai multe premii pentru epigramă, la concursuri de profil organizate în ţară

Cărţi publicate: Surâs în negura suferinţei (2002) – vol. I din trilogia cu acelaşi nume. (OSCA II,            pag. 344).

Sanda, Alexe (Alecu) (n. la 2 ian. 1926, în satul Malu din com. Bârla, jud. Argeş) – epigramist. Cursuri de specializare postliceale în domeniul feroviar. A debutat (în 1969) în revista « Urzica », cu fabule şi aforisme. Distins cu premiul I pentru aforisme, fabule, epigrame şi creaţie umoristică, la Slatina (1984); premiul II pentru epigrame şi creaţie literară, la Brăila (1984) şi Târgu-Jiu (1987); premiul III pentru epigrame şi proză umoristică, la Băileşti (1984), la Craiova şi Râmnicu-Vâlcea (1988).

Volume publicate: Scântei feroviare – epigrame (1995), De prin staţii remorcate – epigrame (1996), De la gară, de la moară – aforisme (1996), Haz de necazuri – epigrame, aforisme, dialoguri, fabule (1996), Zâmbete amare– proză, poezii, epigrame (1998), Păcate amărâte– epigrame (1999), Slalom printre adversari– epigrame (1999), Drăgăşanii sub cupola lui Bachus (1999) ş. a.  (COSAC, pag. 93-94; OSCA II, pag. 346).

Sandu, August (n. 30 nob. 1925 în Râmnicu-Vâlcea) – filosof; ziarist, scriitor. Bogată carieră de ziarist: 1953 – redactor şi (între 1970-1972) şef secţie la “Informaţia Bucureştiului”; secretar general de redacţie la “Săptămâna culturală a capitalei” (noiembrie 1970 – martie 1971), redactor şef adjunct la “România pitorească” (1972-1973), redactor principal la “Informaţia Bucureştiului” (1973-1974). Membru al Asociaţiei Oamenilor de Teatru şi Muzică”–ATM (1981); membru în biroul de presă la toate ediţiile desfăşurate între anii 1958-1981, ale Festivalului Naţional de Muzică “George Enescu”,  la Concursul şi Festivalul Internaţional de Muzică Uşoară “Olimpiada Cântecului” (Atena – 1970); corespondent special pentru “Informaţia Bucureştiului”, în diferite ţări.

Volume publicate: Arpegii pentru patru anotimpuri, vol. I – 1976 şi II – 1981, cuprinzând interviuri cu personalităţi de seamă ale muzicii româneşti şi universale; Secunde tragice, zile eroice (1977) – reportaje (în colaborare) despre cutremurul din 1977. (OSCA I, pag. 354-355).

Savu, Tudor Dumitru (n.la 1 febr. 1954 în Călimăneşti, jud. Vâlcea – m. 1 febr. 2000, Cluj-Napoca) – filolog; prozator, poet. Specializări postuniversitare în Germania (1987) şi în Italia (Roma, 1988). După absolvirea facultăţii (1977), a predat limba şi literatura română la un liceu din Ardeal; redactor la revista « Tribuna », director la RTV Cluj-Napoca, cercetător la Institutul de Cercetări “Sextil Puşcariu” al Academiei Române – filiala Cluj-Napoca. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, vicepreşedinte al Fundaţiei Internaţionale « Balkanika », de sub egida UNESCO. A debutat în 1970 cu versuri în ziarul « Orizont » (Vâlcea);  în 1971, a publicat poezie şi în revista liceului din Călimăneşti – « Icar » XX. Ulterior, se va dedica prozei.

Cărţi publicate: Marginea Imperiului – roman (1981, Premiul « Mihail Sadoveanu » al Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi) care a stârnit interesul lui Mircea Eliade; Treizeci şi trei (1982, Premiul CC al UTC), De-a lungul fluviului (1985), Fortul (1988), Cantacuzina (1995, Premiul Academiei « Ion Creangă » în 1997); postum, i-a apărut volumul Eclipsa generalului (2004). (OSAC, pag. 49-51; OSCA I, pag. 355-356; COS, pag. 147-150).

Săraru, Dinu (n. 30 ian. 1932, com. Slătioara – jud. Vâlcea) – romancier, publicist, dramaturg, critic teatral, promotor al culturii; membru al Uniunii Scriitorilor din România. Redactor la Radioteleviziunea Română (1950-1960), secretar general de redacţie la revista „Secolul XX” (1960-1963), secretar general de redacţie la revista « Luceafărul » (1964-1968) etc.; fost director la Teatrul Mic şi Teatrul Foarte Mic (1977-2004), precum şi la Teatrul Naţional din Bucureşti (2001-2004, plecat prin demisie), unde a dovedit calităţi deosebite de manager teatral; întemeietor al Fundaţiei Naţionale pentru Civilizaţe Rurală „Nişte Ţărani”, cu sediul la Slătioara, care organizează în fiecare an, în localitate, Festivalul Internaţional „Eco-Etno-Folk-Film”, ajuns la cea de a XII-a ediţie (2009). În ziua de 8 septembrie 2008, Fundaţia, împreună cu alte instituţii centrale, au deschis oficial la Slătioara, prima ediţie a Universităţii Ţărăneşti « Dimitrie Gusti ». A întemeiat publicaţiile „Renaşterea” şi „Clipa”.

Cărţi publicate (selectiv): Teatrul românesc şi interpreţii contemporani (1966), Al treilea gong (1973), Nişte ţărani – roman (1974), Clipa – roman (1976¸ecranizat, în regia lui Gheorghe Vitanidis), Dragostea şi revoluţia, vol. I-III (1981-1986), Iarba vântului (1993), Trilogia ţărănească (1996), Râmnicul meu (2002), Crimă pentru pământ (1997), Ciocoii noi cu bodyguard (2004 ; ecranizat de regizorul Şerban Marinescu), Generalul revoluţiei cu piciorul în ghips – interviuri (2005) etc. La începutul anului 2010, Editura « Adevărul » i-a publicat operele complete. Premii şi distincţii obţinute (selectiv): Premiul Academiei Române pentru romanul Nişte ţărani, Premiul pentru scenariul cinematografic "Clipa", Premiul "Mihai Eminescu" pentru romanul Iarba vântului, Premiul "Liviu Rebreanu" pentru romanul Crimă pentru pământ, Premiul de excelenţă „Cornel Frâncu” pentru Opera omnia, acordat de Fuundaţia Culturală „Vâlcea 1” (2008) etc.; este  „Cetăţean de Onoare al comunei Slătioara” (din 1994), ”Cetăţean de Onoare al Râmnicului” (26 nob. 1998) şi „Cetăţean de Onoare al Judeţului Vâlcea”(febr. 2006). (DCLR, pag. 355; DDLR, pag. 352; DLRC/2, pag. 496; MA, pag. 396-398; OSCA I, pag. 356-358; ME I, pag. 148-149).

Sârbu, Valeriu (n. la 18 sept. 1931 în com. Bujoreni, jud. Vâlcea – m. 4 decembrie 2009) – filolog; poet, dramaturg, scenarist. Redactor la revista « La Roumanie nouvelle »; din 1957, profesor de limba şi literatura română la diferite şcoli, printre care aceea din Vălenii de Munte. Membru al Cenaclului literar « Miron Radu Paraschivescu.

Volume de versuri: Poeme banale (1969), Ora translucidă (1974), Pregătirea pentru echinox (1977), Amfora de rezervă (1979), Antinomii (1986), Aventură în cosmos (1987); piese de teatru : Balerina portocalie (1970), Stewardesa  Heralazi şi computere  – scenariu radiofonic (1970), Crusa pentru Sfânta Elena (1968), Rodeo (1970), Acceptaţi retrovizorul (1971), Multiplii faptului divers (1986). (DLRC/2, pag. 511; MA, pag. 406-407; OSCA I, pag. 365-366)

Sein, Corina-Victoria (n. 25 decembrie 1936, com. Cernişoara, jud. Vâlcea) – scriitoare. Cursuri postliceale sanitare şi carieră de asistent medical în Timişoara; secretar de redacţie la revista „Orizont” din Timişoara.. Din 1990 – membră a Uniunii Sc riitorilor din România.

Volume publicate: Adăpost într-o floare, versuri (1977), Somnul izvoarelor, versuri (1981); romane: Frica albă (1982), Coridor în oglindă (1983), Inelul de fum (1984), După concert (1986), Fata amurg (1987), Cercul de oglindă (1990). (OSCA II, pag. 353; Prezenţe feminine, pag. 95-96).        

Sima, Gheorghe Felix (n. 6 iunie 1949 în com. Mihăeşti din jud. Vâlcea) – bibliotecar; poet, cercetător, publicist, artist plastic. A urmat cursuri de specializare la Şcoala Postliceală de Biblioteconomie din Bucureşti  (1970); operator radio la ICH Lotru (1971-1972). Alte funcţii deţinute: profesor suplinitor (1973-1975), decorator scenograf la teatrul Popular din Râmnicu-Vâlcea; din 1978, bibliotecar la Biblioteca Judeţeană Vâlcea « Antim Ivireanul ». Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dolj (din 1993). Membru fondator al Societăţii Culturale „Anton Pann” din Râmnicu-Vâlcea. A debutat cu poezie în «Luceafărul » (1969), colaborând ulterior la principalele reviste cultural-literare din ţară. Prezent cu versuri în diferite antologii.

Cărţi de versuri publicate:  Cineva mai tânăr (1978; Premiul Editurii Albatros), Înfriguratul fierbinte (1980), Casa de pământ (1992), Tu să-mi spui de unde vii şi ce poezii mai ştii (1993), Ridică-te, negură (1994), Cu un fir de ghiocel, aş putea să scriu la fel (1995), Case de piatră. Videopoeme (1997), Poarta raiului (2000); în colaborare: Din ţara lui Anton Pann (1966, 1996), Poezii din vii (2001), Amintiri din casa arsă (2005) ş. a.  A pus în circulaţie opera istoricului Dragoş Petroşanu (n. în Mihăeşti – Vâlcea), a îngrijit volumul George Ţărnea la « Orizont » (2008) şi a colaborat la volumul Hidrocentrala Lotru. 40 de ani de la începerea lucrărilor (Râmnicu-Vâlcea, Ed. Conphys, 2007). (OSCA I, pag. 363-364; ME I, pag. 155-156; ME II, pag. 220).

Simian, Mira (n. 16 mai 1920, Râmnicu-Vâlcea – m. 2 iulie 1978, Honolulu, Hawai – S.U.A; căsătorită, în 1945, cu scriitorul Ştefan Baciu) – poetă, prozatoare, eseistă, graficiană, publicistă. Studii filologice la Universitatea din Bucureşti, terminate în 1942, şi în Franţa (Strassbourg, 1965-1970); doctor în filologie, cu teza Le sentiment de la mort dans l’oeuvre d’Eugène Ionesco (1970). În 1946, de teama represaliilor Securităţii, cei doi emigrează în Elveţia, apoi în Brazilia (1949). În 1955, ei primesc cetăţenia braziliană, iar în 1964, se vor stabili în Hawai; la universitatea din Honolulu, Mira Simian va preda limbile franceză şi spaniolă şi, împreună cu Ştefan Baciu, va edita revista „Mele”.

Componentă a  Cercului Literar „Andrei Mureşan”, întemeiat de Ştefan Baciu. Poliglotă: cunoştea 7 limbi de circulaţie. Cărţi publicate: Farmece – versuri (1966), La lumière, le mouvement et la musique, élément d’unité dans la poésie de Ronsard (1967); Houla, Macoumba, Hora – versuri (1973), Fata lui Temelie – schiţe (1974), Charles d’Orléans et Ronsard, poètes d’avan-garde (1976), Cântece de frunză – versuri (1976). (Ştefan Baciu, Mira, Bucureşti, Ed. « Albatros », 1998; Lumina cărţii la Râmnic, pag. 2001; Aurel Sasu, Dicţionarul scriitorilor români din Statele Unite şi Canada, Bucureşti, Editura “Albatros”, 2001, pag. 262, Florin Manolescu, Enciclopedia exilului literar românesc, 1945-1985. Scriitori, reviste, instituţii, organizaţii, Bucureşti, Editura “Compania”, 2003, pag. 32, 55, 65, 69, 255, 275, 312, 432, 451, 487, 490, 599, 607, 623, 624; George Anca, Zăpezi hawaiene (Ibsenienii, VI), Bucureşti, Ed. “Oscar Print”, 2006, pag. 143-144, 149-150 ş. a.  

Smarandache, Florentin (n. 10 decembrie 1954, com. Bălceşti – azi oraş, jud. Vâlcea) – matematician, fizician, scriitor, filosof, artist plastic, traducător, cercetător, publicist etc. În 1980, împreună cu un grup de scriitori, a întemeiat Mişcarea literară Paradoxistă, căreia i-a devenit, în scurt timp, lider de necontestat, nu numai prin manifestele teoretice publicate în diverse limbi, ci – mai ales – prin lucrările proprii în stil paradoxist, vizând toate genurile literare şi o bună parte dintre speciile acestora, precum şi prin volumele-albume de artă, publicate mai târziu, în acelaşi stil (Outer-art). Iniţiator, teoretizator şi „practicant” al distihurilor paradoxiste. Întemeietor al ştiinţei numite neutrosofie. A demonstrat teoretic că pot fi obţinute viteze mai mari decât viteza luminii. Este membru al câtorva zeci de societăţi şi asociaţii  ştiinţifice şi cultural-literare din toată lumea şi câştigător a numeroase premii literare. Fiind urmărit şi persecutat de Securitate, în 1989 a fugit în Turcia şi de aici, în America, unde după o perioadă dificilă, ajunge profesor la universitatea Guallup din New Mexico; doctor în ştiinţe fizico-matematice al Universităţii din Chişinău (după ce, iniţial, se înscrisese la Universitatea de Stat din Tempe – Arizona), cu lucrarea Noi funcţii în teoria numerelor (1997). Atât ca om de ştiinţă (în primul rând, în calitate de matematician, autor al Funcţiei Smarandache), cât şi ca scriitor şi artist, este inclus în principalele enciclopedii şi dicţionare din România şi din lume.

Cărţi publicate (selectiv). În matematică: Problèmes avec et sans problèmes (1983), Généralisations et generalités (1984), Integer algoritms to solve linear equations and systems (1984), Only problems, not solutions (1991), Metode de calcul în analiza matematică. Teorie şi probleme (1995); în literatură: Formule pentru spirit (1981), Sentimente fabricate în laborator (1982), Le sens du non-sens (1983 – ed. I, 1984 – ed. a II-a), Nonpoems (1990 şi 1991), Inventario del general malo (1991), Dark snow (1992), Clopotul tăcerii (poeme haiku, 1993), Sans moi, que deviendrait la Poésie? (1993), America, paradisul diavolului (1992), Non Roman (1993), Fugit . . . Jurnal de lagăr (1994), Metaistorie. Trilogie teatrală (1993), Le paradoxisme; un nouveau mouvement littéraire etc.; bogată memorialistică: şase volume din ciclul Frate cu meridianele şi paralele (2002-2011)  A întemeiat revista „The paradoxist Movement Journal” (1993).. Este autorul Teoriei Desert-Smarandache  privind raţionamentul plauzibil şi paradoxul. În anul 2010, Academia Daco-română l-a propus pentru Premiul Nobel. (I. Soare, Un scriitor al paradoxurilor: Florentin Smarandache, Râmnicu-Vâlcea, Ed. Almarom, 1994; I. Soare, Paradoxism şi postmodernism, OSCA I, pag. 366-370 etc.)

Smărăndescu, Sorin–Gabriel  ( n. la 14 decembrie 1971 în Timişoara) – inginer hidrotehnician; poet. A lucrat ca inginer la SC Oltchim SA Râmnicu-Vâlcea, Servicul Protecţia Mediului. Poliglot (cunoaşte limbile engleză, franceză, germană, italiană). Traducător autorizat, în şi din engleză. A primit Premiul Editurii Institutului European la Ediţia a VI-a a Festivalului Naţional de Poezie « Junimea » (Iaşi, 1998) şi Premiul revistei «Minerva » – ed. a III-a a Festivalului Naţional de Poezie « Gheorghe Pituţ » – Beiuş (1998). În anul 2002, a emigrat în Emiratele Arabe Unite.

Volume publicate: De vorbă cu Su(s)pusul (2000). (OSCA II, pag. 360; www.neogen.ro/).

Smeoreanu, Gheorghe (n. la 27 aug. 1954, Râmnicu-Vâlcea) – psiholog (logoped) şi teolog (două licenţe); poet, prozator, critic literar, eseist, ziarist, publicist ; în prezent, îşi pregăteşte un doctorat în filologie.A lucrat ca profesor (1977-1986), apoi ca redactor la cotidianul vâlcean „Orizont” (1986-1990) şi la primul ziar particular postdecembrist din România, „Curierul de Vâlcea” (1990-1994). În 1994, s-a stabilit la Piteşti, unde a practicat în continuare ziaristica, dar şi la Curtea de Argeş sau la Râmnicu-Vâlcea. A participat la emisiuni organizate sub forma unor dialoguri culturale, la postul de televiziune „Vâlcea 1”, alături de alţi colegi de breaslă. Din anul 2000, este lector la Facultatea de Ziaristică din cadrul Universităţii „Constantin Brâncoveanu” din Piteşti. În anul 2002, a susţinut rubrica „Critic rău” la postul de televiziune „Etalon”, iar în 2006, împreună cu cu PS Calinic, episcopul Argeşului ş. a., a scos  revista “Criterii literare”, “a scriitorilor din judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Vâlcea”. Ziarist redutabil, a înfiinţat şi condus mai multe ziare de succes, printre care “Societatea argeşană” şi “Criterii politice” ; fost consilier editorial şi colaborator la « Presa Vâlcii », săptâmânal care apărea la Râmnicu-Vâlcea. În 1989, a primit premiul pentru creaţie al Uniunii Ziariştilor din RSR, iar în anul 2001 – Premiul de Excelenţă din partea Fundaţiei Culturale „Vâlcea 1”. O vreme, după ce a revenit la Râmnicu-Vâlcea, a fost directorul televiziunii VTV. În perioada actuală, realizează – la acest post – emisiunile “Povestea presei” şi “Criterii politice”. Începând cu luna noiembrie 2010, scoate revista « Criterii », cu varianta  on line – www.criterii.ro

Volume publicate: Pasărea care ne strigă – poezii (1983), Memoria nu arde (1989 ; în colaborare cu Ioan Barbu), Trei luni de bârfă locală – publicistică politică (1996), Văcăroiu Nicolae. România – jocuri de interese –dialoguri politice cu Nicolae Văcăroiu (1998), A spera, a dispera – tablete publicistice (2001), Cazul Mandel – Spovedania unui învingător – ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, la Memoria nu arde (2001; în colaborare), Actualităţi şi mentalităţi în mass-media (2001), Exerciţii de reînviere – versuri (2002), Ave, Maria – versuri (2004), Argeşul şi omul său – editoriale (2008), Însemnări din casa ei – roman (2011. (ME II, pag. 158-159; OSCA II, pag. 361-362).

Soare, Ion (n. 26 oct. 1941, satul Bârseşti din com. Bercioiu – azi, Budeşti, jud. Vâlcea) – filolog şi lingvist (slavist şi romanist); arhivist, cu specializare în domeniu (1980-1981); scriitor, publicist, editor, animator cultural, rebusist, esperantist. Studii de specializare în paleografie chirilică, în slavă veche şi în slavona românească (1981-1985); doctor (Magna cum laude) în filologie al Universităţii din Bucureşti, cu teza Documente slavo-române păstrate în arhivele din Oltenia. Ediţie de texte, studiu lingvistic şi paleografic (2004). A îngrijit, în calitate de consilier editorial sau redactor de carte, peste o sută de volume ale unor autori români din ţară şi din străinătate, clasici şi contemporani, fiind „naş” al multor cercetători şi scriitori vâlceni tineri. Înainte de 1989, a fost redactor la « foile » « Vâlcea literară » şi « Ţânţarul » ; după 1989, în paralel cu activitatea redacţională la diferite publicaţii, a întemeiat mai multe reviste de cultură (« Crimă şi pedeapsă », scoasă la editura proprie – Logos, 1990; « Mărturii » – 1990, „Almarom” – 1994, „Povestea vorbei” – 1999, „Forum-V” – 2006), pentru copii („Caruselul poveştilor” – 1994) şi de rebus („Inedit” – 1993, „Tandem” – 1994 ş. a.). Iniţiator (2002) şi coordonator al colecţiilor bibliofile liliput TEZAUR LITERAR ROMÂNESC şi TEZAUR LITERAR UNIVERSAL (Ed. Fortuna). Membru al Uniunii Scriitorilor din România (2003), al societăţii „Balcanoslavica” (1991; prim-vicepreşedinte al filialei Vâlcea a acesteia, din 2006), al Asociaţiei Slaviştilor din România (1998), al Societăţii de Ştiinţe Filologice – filiala Vâlcea (din 1985) etc.; membru fondator al Societăţii Literare „Anton Pann” (1983-1990), al Societăţii Culturale “Anton Pann” (1998) şi al Forumului Cultural al Râmnicului (2001; vicepreşedinte al acestuia, din 2006) ş. a. Cărţi publicate. 1. În arhivistică şi istorie: Primăria Râmnicu-Vâlcea. Pagini de istorie (2000), Documente slavo-române păstrate în arhivele din Oltenia. Ediţie de texte, studiu lingvistic şi paleografic (2005, două ediţii); în colaborare: Tezaur medieval vâlcean. Catalog de documente, vol. I (1388-1715) (1983), Comori arhivistice vâlcene (1985), Izvoare documentare vâlcene (1996), Arhivele judeţului Vâlcea (2001), Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. I – Prezentare generală – coordonator şi coautor (ed. I, 2010); 2. Literatură beletristică: Evadatul fără umbră – roman (1993), Rezervaţia de oameni – roman (1996). 3. Critică şi istorie literară: Un scriitor al paradoxurilor: Florentin Smarandache (1994), Gheorghe Deaconu. Vocaţie şi devenire (1999), Paradoxism şi postmodernism în creaţia lui Florentin Smarandache (2000), Lumina cărţii la Râmnic (2001, coautor) ş. a. Numeroase premii şi distincţii.

Sporiş, Gheorghe (n. 7 apr. 1945, satul Robeşti din com. Câineni, jud. Vâlcea) – maistru în construcţii şi absolvent a o serie de cursuri de specializare: protecţia ecologică a tufărişurilor, arbitri pentru turismul sportiv montan, ghizi montani etc. Promotor al turismului vâlcean şi naţional, ecologist, publicist, realizator de filme promoţionale în turism, fotograf artistic (cu participări la numeroase expoziţii, concursuri şi festivaluri de specialitate). Funcţii de răspundere şi execuţie în mai multe societăţi şi asociaţii: Clubul de Turism Ecologic Montan „Lotru” – Voineasa (membru fondator şi preşedinte, din 1985), Asociaţia Naţională „Veteran-Mont” (membru fondator – 2001 şi vicepreşedinte în exerciţiu), Academia Olimpică  din România – clubul Brezoi (director, 2007), membru fondator al Cercului de la Râmnic “România – Grădina Maicii Domnului (nob. 2001) etc. Este unul dintre fondatorii şi redactorii consecvenţi ai revistei naţionale „România turistică”. Consultant permanent al Agenţiei pentru Protecţia Mediului  şi participant (voluntar) la realizarea pentru Judeţul Vâlcea a Planului Local de Acţiune pentru Mediu; partener al CIC – Biblioteca Judeţeană Vâlcea, pentru formarea spiritului unui turism ecologic etc. A realizat mai multe filme privind promovarea turistică (selectiv): Primăvara la Vadul Moţilor, Te Deum, Mircea cel Mare, Cozia 2008; Transfăgărăşanul – un drum de munte în România, Iarna la Pietrele Albe , În vizită la gheţarul Scărişoara etc.; realizator al unor expoziţii foto cu tematică ecologică, precum şi al hărţilor Ţinutul de Nord al Vâlcii (2005; ed. a II-a, 2008) şi Munţii din bazinul Lotrului – hartă turistică (2008). Cărţi publicate: Voineasa – Ghid turistic (2008), Călător prin spaţiul românesc. Chemarea munţilor, I (2010). Este, de asemenea, autorul « singurului Almanah turistic românesc apărut după 1990 ». Pentru activitatea sa, a primit mai multe premii şi distincţii. (Eugen Petrescu: Personalităţi vâlcene. Volum aniversar – Publicistul Gheorghe Sporiş la 65 de ani, Râmnicu-Vâlcea, Editura Eugen Petrescu, 2010).

Sporiş, Mihai  (n. 29 iunie 1951, satul Robeşti – com. Câineni, jud Vâlcea) – inginer şi istoric (dublă specializare) ; doctor în ştiinţe energetice şi doctor în daco-romanistică; cercetător, eseist, poet, publicist. Cursuri de specializare (Spania, Suedia, Canada, Grecia, Germania etc.) în profesie, în manageriat, Relaţii publice, realizare de proiecte financiare etc. Doctor în daco-romanistică, al Academiei Daco-Române şi conducător de doctorat în daco-romanistică. Participant activ la punerea în funcţiune a hidrocentralei de la Ciunget; contribuţii esenţiale la modernizarea şi restructurarea sistemului hidroenergetic. A pus bazele Asociaţiei Sportive ENERGIA şi a înfiinţat echipa de fotbal „Energia” – Malaia, căreia i-a fost şi antrenor. Împreună cu fratele său Gheorghe Sporiş, a fondat Clubul de Turism Montan – Lotru (1985). Activitate didactică în învăţământul preuniversitar şi universitar. Ca membru în Consiliul Judeţean Vâlcea, a deţinut funcţia de preşedinte al Comisiei de Cultură-Învăţământ. Membru fondator al mai multor societăţi: Societatea Literară „Etalon” (1997) – devenită ulterior Societatea Culturală „Anton Pann” (între anii 1999-2001, preşedinte al acesteia), Forumul Cultural al Râmnicului, AGIR – filiala Vâlcea, membru fondator şi lider al Grupului informal „România – Grădina Maicii Domnului” (şi coord. al buletinului editat de cerc) etc. Lucrări publicate: I. În domeniul ştiinţei: Exploatarea optimă a acumulării Vidra (1981), Conducerea procesului de producţie într-o filială de centrale hidroelectrice (1997); în colaborare: Aspecte privind comportarea în timp a aducţiunilor secundare din amenajarea Lotrului (1981), Exploatarea aducţiunilor secundare şi a captărilor secundare UE Lotru (1991), Amenajarea hidroenergetică Lotru – 20 de ani de exploatare (1992), Organizarea activităţii de urmărire a comportării construcţiilor hidroenergetice din cadrul FE Râmnicu-Vâlcea (1994), Managementul de mediu în bazinul hidrografic al Oltului (1997), Priorităţi teoretice şi practice în utilizarea resurselor umane – tranziţie şi recuperare (1999), Analiza calitativă a siguranţei în funcţionare a instalaţiilor electromecanice (1999), Fiabilitate, mentenanţă, disponibilitate, performabilitate în hidroenergetică (2000), Hidrocentrala Lotru. 40 de ani de la începerea lucrărilor  (2007) ş.a.  II. În domeniul literaturii: Amprente în marmura istoriei (1997), Miracole (1997), Provocarea tâlcului (1997), Strigăte în pustiu (1998), Crăciun . . . ascuns (1998), Trecerea . . . Paştelui (1999), Jocuri – versuri (1999); Mitologie românească (2000), Răscumpărarea cuvântului (2002), Fiat lux (2005), Omul trebuie iubit (2007), Printre oameni şi cărţi (2011), Moravuri şi năravuri – românii şi Europa (2011) ş.a.; în colab.: Spiritul civic, vol. I-IV (1999, 2000, 2003, 2006). Coautor la monografia Constantin Zorlescu (2005). Premii şi distincţii obţinute (selectiv): Premiul „I. I. Alexandrescu” pentru literatură, acordat de Centrul de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare Vâlcea ; 1997 – Premiul de excelenţă pentru eseu, acordat de Fundaţia”Vâlcea 1”; 2000 – Diploma MApN – Comandamentul Apărării Civile, pentru întreaga activitate de protecţie civilă desfăşurată; 2002 – Diploma acordată de Federaţia Asociaţiilor Sportive „Prometeu” la concursul de şahDiploma de onoare acordată de Univ.„Constantin Brâncoveanu” pentru sprijinul acordat în edificarea şi funcţionarea instituţiei de învăţământ superior ş.a.. (OSCA II, pag. 362-364; ME II, pag. 220).

Stanciu, Ştefan (n. la 24 sept. 1948, în com. Roşiile, jud. Vâlcea – m. 20 iunie 2007, Galaţi) – istoric;cercetător, publicist. Doctor în ştiinţe istorice, cu teza România şi comisia europeană a Dunării. Problema suveranităţii(2001). A lucrat ca arhivist la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Galaţi (1971-1976), apoi la Comitetul Judeţean de Cultură Galaţi, realizând îndrumarea activităţii instituţiilor muzeale şi a activităţii plastice, organizarea şi coordonarea diferitelor tabere de sculptură, expoziţii şi saloane de artă plastică (1976-1984); din 1984 – director la Muzeul de Istorie Galaţi, al Complexului Muzeal Galaţi şi şef al Oficiului Judeţean pentru Patrimoniul Cultural Naţional;  în perioada 1994-1997: consilier-şef teritorial la Inspectoratul pentru Cultură al Judeţului Galaţi. Între 1993-2004: membru al Assemble des Regions d’Europe. Fost lector asociat la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi. A fost coordonator al publicaţiei ştiinţifice „Danubius”. A primit numeroase distincţii, printre care Medalia « Meritul Cultural » cl. I. (2004). Cărţi publicate: România şi Comisia Europeană a Dunării. Diplomaţie. Suveranitate. Cooperare internaţională (2002), Nicolae Titulescu et la souveraineté de la Roumanie au Danube maritime(2002); în colaborare: Albumul monografic al municipiului Galaţi (1999), Galaţi. Istorie şi contemporaneitate(2002), Nicolae Titulescu et la souveraineté de la Roumanie au Danube Maritime (Paris, 2002); în colab. : Traités, conventions et autres documents concernant le régime de la navigation du Danube maritime/ Tratate, convenţii şi alte documente  referitoare la regimul navigaţiei pe Dunărea maritimă (2003), Oraşul Galaţi în relatările călătorilor străini (de la începuturile sale până la 1848) (2004), Perspective asupra istoriei locale în viziunea tinerilor cercetători (II) (2006, redactor responsabil). (Who’s who, pag. 618;  OSCA II,pag. 364-365; www.migl.ro/stefan stanciu ).

Stanciu, Marin (n. 18 febr. 1914 în com. Ghioroiu din jud. Vâlcea) – poet. Studii la Liceul “Sf. Sava” din Bucureşti. Este autorul unui volum de Poezii, care cuprinde versuri de dragoste. (Enciclopedia României, pag. 802; OSCA, pag. 373

Stancu, Gheorghe (n. 4 ian. 1948, com. Zăvideni – jud. Vâlcea) – filolog; prozator, ziarist, cercetătător, publicist. Fost redactor-şef şi apoi director al cotidianului „Evenimentul” (aparţinând de S. C. „Evenimentul” Râmnicu-Vâlcea). Cea mai lungă perioadă din viaţă (şi în prezent), a lucrat în cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea.

Cărţi publicate: Chemarea destinului – roman (2007), Rondeluri şi catrene electorale (in)amicale (2008), Dosarul morţii (2009), Stăpânul – povestiri (2010); colaborator la monografia-album Judeţul Vâlcea (f. an). Meticulos şi conştiincios, a corectat şi îngrijit mai multe lucrări apărute sub egida şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Vâlcea.

Stăiculescu, Dumitru (n. la 26 oct. 1943, în com. Oveselu, azi – sat în com. Măciuca, jud. Vâlcea) – matematician; poet. Profesor titular la catedra de matematică din comuna Păuşeşti- Măglaşi, jud. Vâlcea. Membru al Societăţii Culturale "Anton Pann" din Râmnicu-Vâlcea. Primar al comunei Păuşeşti-Măglaşi în legislatura 2004-2008.

Volume publicate: Tristeţea luminii– versuri (2001). (Catalog selectiv, pag. 30; OSCA II, pag. 366-367).

Stănciulescu, Ion (n. la 10 oct. 1952, în com. Deduleşti, jud. Argeş) – matematician; cercetător, publicist. A funcţionat ca profesor, apoi ca director adjunct la Şcoala "Take Ionescu" din Râmnicu-Vâlcea (1990) şi director general la aceeaşi şcoală (1990-1991). Distins cu titlul de “Profesor evidenţiat” (1986) şi cu Diploma jubiliară  “Centenarul Gazetei Matematice” (1995). Membru în colectivul de redacţie al publicaţiei “Şcoala vâlceană”.

Cărţi publicate: Matematică – manual pentru clasa a V-a (1996), Rezolvările exerciţiilor şi problemelor din manualul de matematică pentru clasa a V-a (1996); în colaborare: Culegere de probleme pentru clasa a V-a (1999), Olimpiade şi concursuri vâlcene de matematică (1999). (OSCA II, pag. 367).

Stănescu, Alexandra (n. 23 aug. 1944, Râmnicu-Vâlcea) – filolog, prozatoare.. Carieră în învăţământul preuniversitar şi apoi ca biblioteconomistă la Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti. Între 1991-1993 a fost plecată în SUA.

Volume de proză scurtă publicate: Trei zile de anchetă (1982) şi Singurătăţi (1985); romane: Regula paralelogramului (1983), Nu vă plecaţi în afară (1984), Nevinovaţii (1987), Monologuri (1989). (OSCA I, pag. 374; Prezenţe feminine, pag. 103).

Stănescu, Gheorghe (n. 4 iulie 1926, com. Negru Vodă, jud. Constanţa – m. 6 ian 2003, Râmnicu-Vâlcea) – scriitor. În toamna anului 1948, după ce promovase anul III de facultate, a fost arestat din motive politice (apartenenţă la mişcarea legionară). Între 16 febr. 1952 – 26 decembrie 1956: deţinut politic într-o serie de închisori din ţară. După eliberare, a lucrat ca tehnician în construcţii, la Bucureşti şi pe diferite şantiere din Moldova şi Oltenia, până la pensionare (1986). La 10 mai 1990, le-a vorbit tinerilor din Piaţa Universităţii, în numele studenţilor politici din trecut. În 1994, a înfiinţat Filiala Râmnicu-Vâlcea a Fundaţiei Culturale „Memoria”, al cărei preşedinte a fost până la sfârşitul vieţii. Realizator al serialului TV, „Restituiri din istoria confiscată” (peste 200 de episoade); o parte din aceste emisiuni au constituit un important fond documentar în arhivele „Memorialului Sighet” şi „Memorialului Fortul 13-Jilava”. A avut şi alte iniţiative privind cinstirea memoriei anticomuniste: sfinţiri de cruci memoriale, publicarea unor articole de atitudine etc.

Volume publicate: Jurnal din prigoană (1996), Pseudo-jurnale poetice (2000), Cabala tăcerii şi dreptul la replică (2000)

Stăvăruş, Ion (n. la 18 octombrie 1928 în satul Tulei din com. Goleşti, jud. Vâlcea – m. 1977, Bucureşti) – filolog (doctor în filologie); scriitor (istoric literar, autor de reportaje), diplomat. A lucrat ca reporter la « Scânteia » (1954-1960); din 1961, lector la catedra de istoria literaturii române la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti; între 1963-1967, ataşat pe lângă Ambasada Română la Paris în cadrul UNESCO. După ce a debutat cu versuri în revista « Tânărul scriitor », a abordat proza.

Cărţi publicate: Elena Văcărescu – monografie (1974); în colaborare: Pentru izbânda noului – reportaje (1957). A editat Povestiri medievale despre Vlad Ţepeş-Dracula (1978), afirmându-se şi ca analist al motivului Dracula. (DLRC II, pag. 525; VDE I, pag. 150; OSCA I, pag. 376).

Ştefănescu, Petrinel (n. 21 febr. 1955, Râmnicu-Vâlcea) – poet, ziarist, publicist. Începând cu anul 1990, a desfăşurat o bogată activitate de ziarist la diferite publicaţii din Bucureşti şi din Vâlcea: “Ziua”, “Cotidianul”, “Caţavencu”, “Curierul de Vâlcea”. În ultimii ani şi în prezent, lucrează la “Monitorul de Vâlcea”, unde susţine atractiva rubrică “Săptămâna în lung şi-n lat”. Împreună cu medicul logoped Gheorghe Ionescu, a înfiinţat şi susţinut – timp de aproape cinci ani – revista satirică “Academia politică” (1998-2002).

Poet de talent, şi-a risipit versurile prin diferite periodice sau a convertit poezia în eseuri, reportaje şi articole; firea sa profund boemă şi dezinteresul total faţă de orice popularitate l-au împiedicat, până acum, să debuteze editorial în poezie.

Şuiu, Camelia (n. 22 febr. 1969, Râmnicu-Vâlcea) – operator introducere prelucrare şi validare date; absolventă a Şcolii Postliceale de Asistente Medicale. După o perioadă, relativ scurtă, de angajament la firma „Regal SRL” (1991-1992), desfăşoară diferite activităţi (din 1999) în cadrul firmei „Adrianso SRL”, împreună cu soţul său, excelând în lucrări de tehnoredactare, dar nu numai. Cel puţin două reviste vâlcene „longevive” – „Renaşterea” şi „Forum-V” – îi datorează tehnoredactarea computerizată, paginarea, grafica şi pregătirea pentru tipar, distingându-se prin acurateţea deosebită a execuţiei, pentru care i-a fost acordată o diplomă de onoare din partea Forumului Cultural al Râmnicului (2009). Operaţii asemănătoare a realizat la o serie de cărţi apărute în peisajul editorial vâlcean: I. Soare, Paradoxism şi postmodernism (2000); I. St. Lazăr, Sfântul Antim Ivireanul „vistierie de daruri” (2000);  Episcopia Râmnicului. 500 de ani de la înfiinţare (1503-2003) (2005); pr. C. Cîrstea şi Doru Căpătaru, Istoria Bisericii „Toţi Sfinţii” (2007) etc.

Tamaş, Veronica Mioara (n. 1 iulie 1935, Fântâna Banului, jud. Dolj) – istoric medievist; cercetător, scriitor, publicist. Muzeograf la Muzeul Judeţean Argeş (1958-1960): carieră didactică în învăţământul preuniversitar, la şcoli din Piteşti şi – din 1968 – din Râmnicu-Vâlcea (Liceul „Mircea cel Bătrân”, Liceul „Alexandru Lahovari”, şcolile generale nr. 2 şi 5). Doctor în istorie al Universităţii din Bucureşti (1981), cu teza Domeniile muntene ale lui Constantin  Mavrocordat. Bogată activitate publicistică în revistele de specialitate. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, din anul 2003.

Volume publicate: Constantin Mavrocordat – monografie istorică (1980), Mesaje nocturne – mic dicţionar al viselor (1993), Inimi rănite. Saga Mavrocordaţilor (1995), Lacrimi de mireasă – roman (1993), Iataganul însângerat. Drama Brâncovenilor (2001), Vara fetelor bătrâne – roman (2001) Marele dicţionar al viselor (2000). În colaborare: Tipografi şi tipografii la Râmnicu-Vâlcea (1972), Glosar de cuvinte rare şi ieşite din uz (1998). (OSCA I, pag. 386-388; ME I, pag. 180-181; Dicţionar de istorici, pag.. 293-294).

Tălmaciu, Ion (n. la 27 martie 1949 în satul Cioboţi din com.Olanu, jud. Vâlcea) – grafician; poet, prozator, epigramist. Absolvent al Şcolii postliceale de grafică şi scenografie de pe lângă Facultatea de Arte Plastice « Nicolae Grigorescu » Bucureşti. Membru fondator al Clubului Umoriştilor Vâlceni şi al Societăţii Culturale „Anton Pann” din Râmnicu-Vâlcea. A lucrat la „Animafilm” Bucureşti, Studioul Cinematografic Buftea (colaborator), Radio Televiziunea Română, iar în 1975 revine în Vâlcea, mai întâi ca suplinitor în învăţământ, apoi grafician la o unitate vâlceană, director de cămin cultural, precum şi redactor sau colaborator la mai multe publicaţii vâlcene. A colaborat la „Telehaz” (membru fondator), „Ţânţarul” (redactor), „Curierul de Vâlcea”, „Semn” (toate, din Râmnicu-Vâlcea), „Curierul zilei” (Piteşti), , „Contemporanul”, „Cronica” ş.a. Deţinător al mai multor premii pentru poezie – judeţene şi zonale, pentru poezie, printre care cel acordat de revista „Argeş” Piteşti; marele premiu interjudeţean – Piteşti (1988) etc. Volume publicate: Picături de albastru (poezii), Neplecatele cuvinte – poezii (1996), Terchea-Berchea şi Nichipercea(1997), Făt-Frumos din vis (1998), Nu dau explicaţii (2001), Strigări (2003). Expoziţii organizate: 1988 – Pile cu pilule(caricaturi; premiul II pe ţară, acordat de Al. Clenciu); 2003 – Expoziţie de pictură la “Casa Simian” din Râmnicu-Vâlcea şi la sediul Bibliotecii Judeţene (2003); expoziţie de desene şi caricaturi la sediul “Rotarexim SA” (2009) ş. a. (ME II, pag. 220; Printre epigramiştii olteni).

Tănase, Petre (n. 26 ian. 1936, Milcoiu – jud. Vâlcea) – poet şi prozator. A lucrat mai mulţi ani ca librar. Premii obţinute: Premiul III pentru creaţie originală, la concursul „Vâlcea artistică” (1983; Premiul IV pentru volumul de poezii Acasă (1983) etc.

Volume publicate: Acasă – versuri (1982), Cucerirea lumii – versuri (1996), În căutarea Atlantidei – versuri (1997), Valea sălbatică – roman (2008), Haita – roman (2009). Piramide de gând – versuri (2009). (OSCA I, pag. 388).

 Tănăsoaica, Petre (n. 16 iulie 1955, com. Bărbăteşti – jud. Vâlcea) – biblioteconomist, poet şi prozator, ziarist, editor. Bibliotecar la Biblioteca Orăşenească Băile Govora, între 1981-1987; din 1987, s-a dedicat gazetăriei – mai întâi în săptămânalul judeţean „Orizont” (1987-1989); după 1990, a întemeiat propriile publicaţii: copatron (1990-1994) al cotidianului „Curierul de Vâlcea”, editor al publicaţiei „Săptămâna vâlceană” (1994-1997). În 1997 a întemeiat Editura „Petras SRL” şi cotidianul „Viaţa Vâlcii” La editura proprie, a publicat mai multe cărţi ale unor autori vâlceni, de regulă – culegeri de articole şi eseuri publicate de aceştia în cotidianul menţionat, dar şi scriitori şi cercetători cunoscuţi, precum Gh. Petre-Govora şi George Ţărnea. Volume publicate: ciclul Amurg între ierburi (versuri), publicat în volumul colectiv „Cadran solar” (Craiova, Scrisul Românesc, 1986),  La umbra maşinii de scris– versuri (1996), Banchetul figuranţilor – eseuri (2000), Un barbar pe Acropole – note de călătorie (2001), Dürer, capitalistul – note de călătorie (2001), Inginer de ziare – carte/interviu cu George Smeoreanu (2003), Sonete şi contrasonete (2006), În grădina lui Tagore – poeme (2007), O jumătate de lună de miere (2008), Jurnal indian (Călătorie pe contrasens) (2008), Femeia lui Yerutonga (2010). Premii şi distincţii obţinute: Premiul I la Concursul de poezie „Nicolae Labiş”, de la Suceava (1981); Marele Premiu la Concursul „Nicolae Bălcescu”, pentru poezie (1986), Premiul de excelenţă acordat de Fundaţia Culturală „Vâlcea 1”, pentru volumul de poeme În grădina lui Tagore 2008)2009 – Premiul de excelenţă acordat de Forumul Cultural al Râmnicului, pentru volumele O jumătate de lună de miere şi Jurnal indian, etc.  (OSCA II, pag. 380-381; ME I, pag. 181-182).

Teodorescu, Dragoş Silviu (n. 22 decembrie 1978, Râmnicu-Vâlcea), arhivist, scriitor, publicist. Doctor în istorie.  A obţinut numeroase premii obţinute la diferite concursuri de literatură. Preşedinte al Societăţii Tinerilor Creatori şi Artişti (STCA), înfiinţată în 1999 sub patronajul Centrului de Creaţie Vâlcea; secretar general de redacţie la revista „Povestea vorbei” (2005); redactor la revista „COOLtura” (din 2006).

Volume de versuri, publicate: Înluminare – versuri (1999), Zodia luminii (2000), Respirând (2002), Insomnii (2006). (OSCA II, pag. 384-385).

Teodosiu, Grigore (n. 6 mai 1871 în com. Jiblea, jud. Vâlcea – m. 4 apr. 1941, Bucureşti) – învăţător; autor de manuale, scriitor. Fost revizor pentru judeţele Constanţa şi Muscel. Sef de birou în Ministerul Educaţiunii Naţionale şi inspector şcolar. O veme, a fost detaşat ca administrator la  Fundaţia « Principele Carol » din Bucureşti.

Volume publicate. I. Manuale: Geografia judeţului Ilfov (1893; cu C. Alessandrescu), Exerciţii de compuneri şi gramatică (1919), Geografia judeţului Muscel C.-Lung (1919), Abecedar (1924), Carte de cetire (1925, cu G. D. Scraba), Exerciţii şi probleme de aritmetică (1926), Exerciţii şi probleme de aritmetică şi geometrie (1926), Aritmetică (1932), Aritmetică şi geometrie (1932). II. Cărţi de literatură: Ciripit de păsărele, vol. I-II (1921-1925), Ulcica fermecată (f. an). (OSCA I, pag. 389).  

Theodorescu, Dem (pe numele adevărat – D. Chirca; n. la 26 oct. 1888 în com. Roeşti din jud. Vâlcea – m. în 1946 la Bucureşti) – filolog; dramaturg, prozator, traducător, ziarist cu vocaţie. Alături de Slavici, Arghezi şi alţii, s-a aflat în grupul publiciştilor judecaţi pentru colaboraţionism cu guvernul german de ocupaţie din timpul Primului Război Mondial, fiindcă scriseseră în « Gazeta Bucureştilor »; eliberat din închisoarea Văcăreşti, odată cu ceilalţi doi, în decembrie 1919, după ce fuseseră condamnaţi la câte cinci ani de detenţie. A lucrat ca prim redactor la revista « Dreptatea », redactor la cotidianul bucureştean « Steagul », scos de Marghiloman (1914-1922), la « Adevărul » şi « Calendarul ». A făcut parte din Asociaţia Criticilor Dramatici şi Lirici şi din Comitetul de Lectori ai Teatrului Naţional din Bucureşti. În 1941, a fost premiat de Teatrul Naţional pentru traducerea piesei Hidalgo ţăranul de Lope de Vega şi – din nou – în 1942, pentru traducerea piesei Castiliana, de acelaşi autor.

Cărţi publicate: Traian Traianescu-Laocoon – piesă de teatru într-un act (1907), În cetatea idealului – roman (1920), Sub flamura roşie – roman (1926; mai multe ediţii), Robul – roman (1942; tradus şi în engleză), Presa şi gazetarul – studiu etc. Traduceri şi prelucrări, unele rămase în manuscris.  (DCLR, pag. 212; MDE 2, pag. 1764; OSCA I, pag. 389-392).

 Topolog, Ion, pseudonimul lui Popescu, Ion D. (n. 27 decembrie 1933 în com. Berislăveşti din jud. Vâlcea) – filolog; prozator. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1973). Profesor la Rupea (1956-1966), secretar literar al Teatrului Muzical din Braşov, iar din 1962 – profesor în acelaşi oraş. În 1982, i-a fost conferită medalia « Meritul Cultural » cl. a II-a

Romane publicate: Lovitura din umbră, vol. I (1967) şi vol. II (1967), Denisa (1970), Cicoarea (1977, Premiul Uniunii Scriitorilor – Asociaţia din Braşov), Torna, torna, fratre (1971), Urmaşii lui Euclid (1986), Chemarea ţărmului la Acvileia (1993), Tatăl şi fiul (1995), Chiron, vol. I şi II (2006); volume de schiţe şi povestiri: O parte din continent (1968), Nufărul alb (1982), Povestiri de la Pontul Euxin (2002). (DLRC 2, pag. 573-574; OSCA I, pag. 394-395).

Tudor, Dan (n.  la 11 aug. 1957 în com. Ioneşti, jud. Vâlcea) – învăţător; scriitor polivalent (poet, prozator, dramaturg, eseist), om de teatru, publicist. Laureat al mai multor concursuri şi festivaluri de creaţie: concursul de poezie Nicolae Bălcescu (1980), concursul de proză scurtă Gib Mihăescu (1984), Festivalul de teatru pentru tineret (1989), cu Iadul de probă (regia: Cristian Nicolaie). İntre 1990-1992: secretar literar la Teatrul Anton Pann, unde a realizat documentarea şi caietul de sală pentru spectacolul Democraţia, de Iosif Brodski, în regia lui Alexandru Dabija, şi a colaborat cu regizorii Petru Vutcărău (Hei, oameni buni!, de William Saroyan) şi Silviu Purcărete (Libertate conjugală, de Dario Fo). A scris şi a regizat spectacolul Femeia, cu care Elvira Platon a obţinut premiul întâi la Gala tânărului actor (Bacău , 1992). İntre 1992-1996: fondator-asociat al firmei Etalon, coproprietar al posturilor de radio (1993) şi de televiziune Etalon (1994).  A fondat, la Râmnicu-Vâlcea, agenţia de publicitate Open 3t advertising (1994), galeria concretă şi galeria virtuală de artă gallerya.ro (2000), precum şi editura gallerya.ro (2003). Participant la mai multe campanii de comunicare, comerciale şi sociale. În 2003, a realizat pentru televiziunea Etalon, emisiunile Cui îi e frică de publicitate şi La galerie şi a regizat – în studioul gallerya.ro – prezentări video, produse de Filip Stanciu pentru lucrări ale mai multor artişti vâlceni, organizând şi expoziţii de artă. İn cadrul editurii, a iniţiat şi coordonat colecţiile « Artişti români contemporani » (Angela Tomaselli, monografie scrisă de Maria Magdalena Crişan şi Alexandra Titu – 2003) şi « Proză contemporană » (Recviem Rock, de Marcel Tohatan – 2004).  Volume personale publicate:  Hora de mână (ed. gallerya.ro, 2005).  Prezent în Húbners Who is Who, ediţia 2008 (www. dantudor.ro).

Tudose, Mircea (n. 26 mai 1929, în com. Popeşti, jud. Vâlcea – m. 23 august 2008, Cluj-Napoca) – pornit pentru o carieră militară (absolvent al Şcolii Militare de la Sibiu şi redactor între 1954-1958 la revista “Scutul Patriei », din Cluj), trece în rezervă şi face studii umaniste (Litere şi Istorie) la Universitatea din Cluj, unde se va şi stabili definitiv. A lucrat ca inspector cultural regional la Secţia de Învăţămînt şi Cultură a fostei regiuni Cluj (1958–1961), redactor la Studioul Regional de Radio Cluj (1961–1969) şi apoi, pînă la pensionare, profesor gradul I la şcoli şi licee clujene (1969–1989). A colaborat cu articole şi studii pe teme de cultură la publicaţii clujene şi bucureştene, precum şi la revista „Orizont” din Vâlcea. A debutat cu poezie în prestigioasa revistă „Tribuna” din Cluj-Napoca, oraşul care l-a adoptat, pe care l-a slujit şi iubit până la sfârşitul vieţii.

Volume publicate: Caut o stea – versuri (1969), Confesiuni târzii– versuri(1995), Cercelul de aur – proză (1996), Rememorări – versuri (1998), Fluturi de seară – versuri (2000). (Petru Poantă, Dicţionar de poeţi: Clujul contemporan, Cluj-Napoca, Editura Clusium, 1999, pag. 192; OSCA II, pag. 392).

Tudose, Nicoliţa (n. la 1 ian.1948, în Râmnicu-Vâlcea) – filolog; prozator (în limbile română şi franceză), publicist. Activitate didactică în învăţământul preuniversitar, la Liceul Textil din Buhuşi – jud. Bacău (1974-1976), Liceul Industrial Brezoi (1976-1979), Liceul Industrial Govora-Băi (1979-1985); din 1985 până la pensionarea sa din 2006 – profesor titular la Şcoala cu clasele I-VIII nr. 4 din Râmnicu-Vâlcea. Membru fondator al Societăţii Culturale "Anton Pann" din Râmnicu-Vâlcea.

Cărţi publicate: Souvenirs de vacances (1997), În trăsura timpului. Interferenţe (2009). (OSCA II,         pag. 392).

Ţărnea, George (n. 10 nob. 1945, în satul Ciorăşti din com. Şirineasa, jud. Vâlcea – m. 2 mai 2003, Bucureşti; înhumat la Cimitirul Bellu. Mama sa era născută Isărescu, deci poetul era văr primar cu înalt-competentul guvernator) – studii de filosofie neterminate;  poet, publicist, ziarist. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1972). A îndeplinit diferite funcţii: redactor la Televiziunea Română, comentator la Radio, redactor la « Orizont » – publicaţia oficială a judeţului Vâlcea etc. şi a îndeplinit funcţia de director artistic pentru numeroase festivaluri şi concursuri artistice din ţară. A fost declarat « Cetăţean de onoare al municipiului Râmnicu-Vâlcea » (2002), iar liceul din Băbeni-Vâlcea, unde a urmat studiile medii, îi poartă numele. A colaborat la toate publicaţiile culturale şi literare de prestigiu din ţară. A înfiinţat Editura Tanera, la care au apărut unele dintre volumele sale. Creaţia sa literară a fost încununată cu numeroase premii: Premiul de creaţie originală "Vălcea artistică", ed. I, pentru poezie – 1974; Premiul de poezie pentru volumul Scrisori de fiecare zi, acordat de Uniunea Scriitorilor şi Asociaţia Scriitorilor din Craiova, 1980; Premiul Capri (Italia) – 1991; Premiul Naţional pentru poezie – 2001; Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate literară, acordat de Societatea Academică "Titu Maiorescu" – 2002; Premiul "Virgil Mazilescu", 2003 etc.  

Volume publicate (selectiv): Păsările miresei (1972), Testamentele înţeleptului (1974), Starea de iubire (1975), Balade (1976), Drumul domnului de rouă (1977), Înalta fidelitate (1977), Scrisori de fiecare zi (1980), Baladă pentru vinul tânăr (1980), Cântec pentru Ţara-Om (1981),  Cartea Clara (1986), De ţinut minte – Cartea necuprinsului (1994), Poeme supărate rău (1996), Un abecedar bizar de purtat în buzunar (1997), Declanşatorul de plăceri – carte eretică de erotică poetică (1999), Cartea claudiană – Din pricina ta (1999), Cartea cu ele cele din elegii – 101 Poeme antologice (2001), Ritualuri de împerechere (2002), Fals tratat scatologic de bună purtare (2003), Era muzicii lejere – Cântece de petrecanie (2003), Exerciţii de iubire (2003, postum), La „Orizont” (postum, 2008) – articole şi versuri publicate în ziarul „Orizont” (ediţie îngrijită de Felix Sima şi Nelu Barbu).

Începând cu anul 2007, se desfăşoară la Râmnicu-Vâlcea, Festivalul Naţional de Poezie care îi poartă numele. (DLRC 2, pag. 582-583; OSCA I, pag. 398-399; ILRAM II, pag. 545-546).

Ţene, Florin Al. (n. la 13 iunie 1942 în Drăgăşani, jud. Vâlcea) – poet, prozator, critic literar, eseist, ziarist, publicist. Studii la Institutul Pedagogic de 3 ani din Baia Mare; absolvent al Şcolii Tehnice de Poligrafie din Bucureşti; studii tehnice de contabilitate (1980). Ca elev licean, a înfiinţat Cenaclul Literar « Gib Mihăescu », pe lângă Casa de Cultură din Drăgăşani, iar ca student la Baia Mare, Cenaclul « Nord » ; mai târziu, a întemeiat Cenaclul literar « Vasile Sav » din Cluj – toate trei fiind active şi astăzi. A lucrat ca ziarist (reporter) pe şantierul de pe Lotru-Voineasa (la foaia volantă « Lumina de pe Lotru »), la « Cetatea culturală » – Curierul primăriei Cluj etc.; a mai activat ca redactor la revista « Flagrant » din Bucureşti, pentru zona Cluj, ca merceolog etc. Din anul 1993, este membru al Societăţii Academice Regale din Belgia, a scriitorilor de limbă franceză. În anul 2008, a înfiinţat « Liga Scriitorilor Români », al cărei preşedinte este, şi a iniţiat revista Ligii, « Agora », din al cărui Consiliu director face parte. Premii şi distincţii obţinute: Diploma de jurnalist european, oferită de Comisia Europeană (1996), Marele Premiu de Poezie (Uzdin – Serbia, 2000), Premiul pentru Poezie, al revistei „Poesis”, la Festivalul „Lucian Blaga” (Sebeş, 2000) ş.a.

Cărţi de versuri publicate: Ochi deschis (1974), Fuga statuilor (1979), Nucul dintre două veacuri (1993), Vitraliile mării (1997), Să ne unim mâinile, prieteni! (1997, bilingv), Confesiunile unui navigator de uscat (1998), Cerul meu de hârtie (2001, bilingv), Sonată pentru creşterea ierbii – Poeme (2010); romane: Chipul din oglindă (1997), Insula viscolului (2000), Orbul din Muzeul Satului (2002); teatru: Vă somez, Domnule Doctor! (2003), Un teatru cât o inimă – cronici de teatru (2008). Alte vol. : Cu inima în palmă – interviuri acordate (2010), Cărticica de dat în leagăn gândul – povestiri onirice (2010), Ochiul magic al metaforei (2010) etc. (OSCA I, pag. 399-400).

Ţene, Ionuţ (n. 23 febr. 1972, Drăgăşani – jud. Vâlcea; fiul lui Al. Fl. Ţene şi al Titinei-Nica Ţene) – istoric; cercetător, poet, publicist. Curs de administraţie locală (Odense – Danemarca, 2001); master (1996) în Istoria Contemporană şi Relaţii Internaţionale, cu lucrarea Clujul Universitar. 1944 – 1948 şi doctor în istorie al Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (2008), cu teza omonimă. Din 1997, lucrează ca inspector de specialitate în cadrul Serviciului Învăţământ, Cultură şi Culte, al Primăriei municipiului Cluj-Napoca. Este vicepreşedinte al Societăţii Culturale „Zalmoxis” (1991-1996) şi preşedinte al Fundaţiei Culturale „Sarmizegetusa” (din 1997). Membru fondator al Ligii Scriitorilor din România şi director editor al publicaţiei on line „NapocaNews” – proprietate a Asociaţiei  Oamenilor de Afaceri CLUB NAPOCA, Ionuţ Ţene fiind unul dintre cei trei membri fondatori ai asociaţiei.

Cărţi publicate: Bal ca-n iad – versuri (1993), Roşi de lună – versuri (1997), De izvoare – versuri (1999), Manifestaţii studenţeşti anticomuniste la Cluj în 1946 – studiu istoric (1999), Suflet dac – versuri (2001), Reflecţii critice despre o teologie a istoriei (2001), Elegie omului simplu – versuri (2002), Capitala în Ardeal (2002); Cronici de istorie românească – studiu istoric (2003), Poezia noastră cea de toate zilele, critică literară (2004); Viaţa mea – versuri (2007), Clujul universitar în memoria colectivă (1944-1948) (2010); în colaborare cu George Băra: Pe româneşte – editoriale şi analize esenţiale NapocaNews (2009). (http://www.ionuttene.ro).   

 Ţene, Titina-Nica (n. la 10 iulie 1944 în satul Uşurei din com. Şuşani, jud. Vâlcea) – poetă. Învăţătoare la Tarna – jud. Maramureş (1964-1965), împiegat de mişcare la Drăgăşani (1966-1977) şi apoi la ITA Cluj (1978-1983), secretară dactilografă la revista « Tribuna » din Cluj. Premii şi distincţii obţinute: Premiul ziarului „Ecoul” la Festivalul de poezie „George Coşbuc” – Bistriţa (1984), Premiul I la Festivalul de poezie „Liviu Rebreanu”, Târgu-Mureş (1985), Premiul secţiunii de poezie a concursului „Vara visurilor mele”, organizat de revista „Amurg sentimental” (Bucureşti, 2002) etc.  

Volume publicate: Bucuria lucrurilor simple – poezii pentru copii (1989), Recreaţia grădinii – poezii (1997), Amurg de întoarcere (2002), Pietre de aducere aminte (2004), Povestiri pentru copii (2011). (OSCA I, pag. 401; Prezenţe feminine, pag. 118-119).

Ţenea, Jeanina Georgeta (n. la 19 nob. 1970, în Râmnicu-Vâlcea) – filolog; prozatoare, poetă, artist plastic, designer, publicist. Câştigătoare a unor premii (de regulă, I-III) la mai multe concursuri literare din ţară, între anii 2004-2010: Premiul Editurii Universitas XXI la Concursul Naţional de Poveşti „Bojdeuca lui Creangă” (Iaşi, 2005) şi cel al Editurii „Timpul”, la ediţia din 2006 a aceluiaşi concurs; Premiul I la Concursul de Creaţie Literară „Dumitru Mitrana”, secţiunea Proză (Călimăneşti, 2006), Premiul pentru susţinerea debutului, acordat de către Fundaţia Culturală „Vâlcea 1” (2007, pentru 2006), Premiul de excelenţă pentru debut editorial, acordat de Forumul Cultural al Râmnicului (2008, pentru anul 2007) etc. Este prezentă în volumele colective Poveşti de la Bojdeucă, VII şi VIII (Iaşi – 2006, 2007). Volumul său de proză scurtă, Viaţa între plus şi minus (Editura Conphys, 2007) a întrunit deopotrivă aprecierile cititorilor şi pe cele ale criticii; i-a urmat Poveşti pentru oameni mici şi oameni mari (2011).În lunile noiembrie 2010 şi martie 2011, a participat, ca artist plastic (pictură), la două expoziţii colective organizate la Sala « Constantin Iliescu » din cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea, lucrările sale atrăgând atenţia vizitatorilor şi ale specialiştilor în domeniu.

Ţigănilă, Gheorghe (n. la 3 mai 1944, în com. Frânceşti, jud. Vâlcea) – matematician; cercetător, publicist. Specializări la ASE Bucureşti (1971), la Bratislava – RSC, cu bursă (1971) şi la Universitatea din Bucureşti (1976). Doctoratul cu teza Funcţii multiple aplicate în economie.Profesor la Liceul „Gh. Lazăr” din Avrig (1967-1968); profesor la Liceul „N. Bălcescu” din Craiova (1968-1969); asistent universitar (1969- 1974) şi lector la Universitatea din Craiova (din anul 1974 până în prezent).

Cărţide autor:Funcţii multiple aplicate în economie – teză de doctorat; în colaborare: Culegere de probleme de matematici – algebră şi trigonometrie (1979), Caiet de lucrări practice la Calcul economic – curs (1971), Calcul economic. Programarea liniară – curs (1973), Calcul economic. Statistică matematică cu aplicaţii în producţie (1973); Matematici speciale aplicate în economie. Modele liniare utilizate în finanţe-contabilitate – curs (1978), Matematică şi statistică (2000). (OSCA II, pag. 394-395).

Ţuca, Ion – (n. 12 martie 1934, com. Orleşti – jud. Vâlcea) – ziarist de profesie (absolvent al Facultatăţii de Filosofie – Secţia de Ziaristică, a Universităţii din Bucureşti), scriitor, publicist, om politic; doctor în filosofie, cu teza Contribuţii româneşti în domeniul axiologiei (1979). Până în 1989, a desfăşurat activitate redacţională la publicaţii din Piteşti (« Secera şi ciocanul », 1957-1967) şi Râmnicu-Vâlcea (« Orizont », 1973-1978); între 1968-1973: şeful Secţiei Propagandă; după 1989: întemeietor al publicaţiilor periodice „Mesagerul vâlcean” (1991-1996) şi „Mesager” (1996-2006).

Cărţi publicate: Scuzaţi-mă, prieteni ! (1997) şi Încotro, viaţă? (2000) – versuri; Dinăuntru şi din afara Casei Albe (2003) şi Destine la răspântii  (2007) – ambele, volume de memorialistică ; Trecutul faţă în faţă cu prezentul – eseuri politice, interviuri, pamflete (2009), Încotro, omenie ? (2011) – eseuri şi alte specii. (OSCA II, pag. 395).

Udubaie, Gigi (n. la 10 decembrie 1952 în satul Gura Văii din com. Bujoreni, jud. Vâlcea) – prozator. In 1993, a înfiinţat revista de publicitate « Riviera vâlceană », devenită – la scurt timp – revistă de cultură şi publicitate. A fost unul dintre primii privatizaţi ai judeţului în domeniul turismului şi alimentaţiei publice, prezent de mai multe ori « pe podium » în topul firmelor vâlcene. Iniţiator şi coordonator al acţiunii umanitare « Donatorii de sânge ».

Cărţi publicate: Tragedia unei vieţi – roman (1994), Între două iubiri – roman (1998), Aventura unei existenţe – memorialistică (2008).  

Ureche, Damian (n. la 2 sept. 1935 în com. Slătioara din jud. Vâlcea – m. 15 ian. 1994, Timişoara) – poet, prozator, critic literar şi de artă. Studii filologice la Timişoara, unde se va stabili definitiv  A lucrat, la început, în întreprinderi forestiere şi miniere, apoi ca redactor la revista « Orizont » din Timişoara. A obţinut mai multe premii pentru poezie, printre care: Premiul II, acordat de revista « Scrisul bănăţean » (1961), menţiune acordată de « Scânteia tineretului » (1962), Premiul III pe ţară, acordat de revista « Luceafărul » (1963), Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Timişoara pentru volumul de versuri Elegie cu Francesca da Rimini (1971). Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1967).

Alte volume de versuri publicate: Temperamentul primăverii (1964), Invitaţie la vis (1967), Viori fără amurg (1969), Tot ce mă doare (1972), Noapte de zile mari (1976), Spectacolul primăverii (1976), Balada neatârnării (1977), Eminescu (1979), Ulciorul de Horezu (1982), Oraşul martir (1990) etc. Este şi autorul romanului Prinţul marelui puţin (1972). (DCLR, pag. 379; DLRC 2, pag. 590; MA, pag. 439-441; OSCA I,           pag. 402-404).

Ursei, Nichi (n. la 9 febr. 1948 în satul Urşi din com. Stoileşti, jud. Vâlcea) – asistent medical; poet, epigramist, actor amator, publicist. A lucrat şi lucrează ca asistent la Spitalul Judeţean Vâlcea, secţia Psihiatrie; din 1986, este asistent şef de secţie. În perioada 1980-1984, a funcţionat ca asistent medical în Algeria. Între 1972-1974, a urmat cursurile şcolii Populare de Artă din Râmnicu-Vâlcea, secţia Actorie; ulterior, a activat în cadrul Teatrului Popular din Râmnicu-Vâlcea. Dintre rolurile interpretate, menţionăm: Ştefan din Corijenţă la dragoste de Dorel Dorian, studentul Mihai din Oameni care tac de Al. Voitin, locotenentul Iacob Mihai din Puterea şi adevărul de Titus Popovici, Radu din Înainte de revărsatul zorilor de Doru Moţoc, Cléante din Avarul de Molière etc. Este membru al Cenaclului (Clubului) Umoriştilor Vâlceni (din 1995, preşedinte al Clublui), iar din 1988 – membru al Clubului Epigramiştilor « Cincinat Pavelescu » din Bucureşti; membru al Uniunii Epigramiştilor din România şi al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România, şi al altor societăţi şi asociaţii. Co-patron al publicaţiei « Telehaz » (1990-1991) şi redactor şef adjunct al revistei « Ţânţarul ». De-a lungul anilor, a obţinut mai multe premii (de regulă, I) la concursuri şi festivaluri de satiră şi umor, dovedindu-se un epigramist redutabil, de notorietate naţională. A regizat şi prezentat mai multe festivaluri şi concursuri de satiră şi umor.

Cărţi publicate: Zâmbete în colţul gurii – proză umoristică şi poezie (1995) şi Singur printre epigramişti (1997). Este prezent în peste 30 de volume colective şi antologii de epigrame. (OSCA I, pag. 404-405).

Vega, Laura (n. 12 apr. 1950, în satul Popeşti-Vale din fosta com. Blidari, azi – com. Goleşti, jud. Vâlcea) – juristă; poetă, prozatoare, cercetătoare, publicistă. Statistician, apoi planificator şi contabil (1970-1976) la IPIL « Vâlceana », CPL Râmnicu-Vâlcea şi Primăria Municipiului Râmnicu-Vâlcea; inspector comercial la CJ Vâlcea (1976-1983); între 1983-1985, a lucrat la Casa de Copii din municipiu. A participat la diferite concursuri literare zonale (mai ales de poezie patriotică), la care a câştigat mai multe premii şi diplome.

Volume publicate: Ţărmul Aurorei, versuri (1986); Ecouri – articole, reportaje, poezii (1997); Moştenirea Iancului – versuri (1998);  Tactica cercetării penale la faţa locului a accidentelor de circulaţie în judeţul  Vâlcea (lucrare de licenţă, 1998), În lumea scriitorilor – memorialistică (1999), Sub semnul  constelaţiei Vega (2003). Infinitul din palmă. Viaţa medicului Gheorghe Marcu (2003), Lacrima vremii: muguri de rouă (2005); în colaborare: Cartea copiilor năzdrăvani (2008), O viaţă pentru o idee. Infinitul din palmă (2010; coîngrijitoare de volum, dar în care publică şi texte proprii); a alcătuit, în colaborare, mai multe antologii literare. (ME II, pag. 196-197; Comuna Goleşti, pag. 109-111; Prezenţe feminine, pag. 127-129).

Veţeleanu, Alina Nicoleta (n. 4 decembrie 1973, oraşul Horezu, jud. Vâlcea) – filolog şi jurist (dublu licenţiată), critic şi istoric literar, cercetător, publicist; masterat cu tema „Managementul administraţiei şi serviciilor publice” (2006); doctor în filologie (Magna cum laude) al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, cu lucrarea Idiostilul Marin Preda (2002; publicată în 2008). Carieră didactică în învăţământul preuniversitar: inspector şcolar în învăţământul primar (2001-2006) şi profesor titular de gr. I la Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab”, catedra de limbi străine (din 2001); a elaborat „Programa şcolară pentru clasa a III-a”, fiind membru în Grupul de lucru al Ministerului Educaţiei şi Cercetării (2004), în colectivul pentru evaluarea manualelor şcolare alternative de limbă şi literatura română pentru clasa a II-a, în cadrul aceluiaşi minister etc.

Lucrări didactice publicate: Teste grilă – Limba şi literatura română. Metodica predării limbii române (2003), Managementul clasei (2004), Limba şi literatura română. Metodica predării limbii române (2004), Managementul clasei (2004), Caiet de vacanţă, clasa I – Română, Matematică, Cunoaşterea mediului (2006) etc. Colaboratoare la Abecedarul hazliu şi la Teste de consolidare şi aprofundare pentru clasa a II-a (2003), director al revistei „Educatorul” a Colegiului Naţional „Matei Basarab” etc. Premii şi distincţii: Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler, acordat de preşedinţia României; Diploma „Gheorghe Lazăr”, cl. a III-a, acordată de MEC; Diploma de excelenţă, acordată de Forumul Cultural al Râmnicului (2009) etc.

Vlad, Gheorghe (n. la 13 mai 1927, în satul Bălşoara din com. Mădulari-Beica, jud. Vâlcea – m. 1993, Bucureşti) – ziarist, dramaturg, scriitor. A lucrat în mai multe meserii, printre care aceea de ucenic.mecanic de avion (1941-1943), iar între anii 1952-1953, ca inspector cultural în municipiul Bucureşti. A absolvit Şcoala de Literatură “Mihai Eminescu” din Bucureşti (1951-1953); după absolvire, a activat ca reporter la “Narodnaia Rumâniia”, “România de azi”, apoi la “Scânteia” şi “Săteanca”. S-a afirmat mai ales ca dramaturg.

Piese de teatru publicate: Picătura de venin (1977), Frumoasele olandeze (1978), Când aud cucul cântând – jucată şi sub titlul Comedie cu olteni (1968), Punct culminant (1963), Cocoşul cu două creste (1967), Un tron pentru Goace (1970), Cain şi Abel, jucată şi sub titlul Moştenitorul păcălit (1967, 1972), Cu oltencele nu-i de glumit (1974), Picătura de venin (1975) etc. (DCLR, pag. 327; DLRC 2, pag. 613-614; MA, pag. 443; OSCA I, pag. 416-417).

Vlăduţ, Dumitru (n. 3 martie 1950, satul Ciorăşti, comuna Şirineasa, judeţul Vâlcea) – filolog, lingvist, critic literar, publicist; doctor în filologie (4 iulie 1990) cu teza Simbolismul poetic românesc. Atitudini, concepte, procedee; carieră universitară (la universitatea „Tibiscus” din Timişoara) şi de cercetător (la Sectorul de lingvistică  al filialei Timişoara a Academiei Române. Îngrijitor şi coordonator de lucrări.

Cărţi publicate: Teoriile simboliste româneşti (1987), Poetici simboliste în România şi Franţa. Interferenţe retorico-stilistice (1999). Coautor sau colaborator la 11 volume privind limbajul poetic, versificaţia şi stilurile nonartistice româneşti din secolul al XIX-lea, volume apărute înainte de 1989 la Tipografia Universităţii din Timişoara; colaborator la Dicţionarul general al literaturii române iniţiat de Academia Română (coord. general Eugen Simion), vol. I-VII (2004-2008) şi la Dicţionar al scriitorilor din Banat (2005). În Franţa, a publicat studiul La rhétorique du sublime chez Vasile Pârvan (2000), iar în Serbia, Eminescu în receptarea simboliştilor. În colab.: Limbaj poetic şi versificaţie în secolul al XIX-lea, 1800-1870 (1977), Limbaj poetic şi versificaţie în secolul al XIX-lea, 1870-1900. Versificaţia (1978), Limbaj poetic şi versificaţie în secolul al XIX-lea, 1870-1900. Metafora (1979), Limbaj poetic şi versificaţie în secolul al XIX-lea, 1870-1900. Comparaţia. Epitetul. Sintaxa poetică. Simbolul (1981), Stilurile nonartistice ale limbii române literare în secolul al XIX-lea. Structura imaginii în stilul ştiinţific (1982), Elemente lexicale de limbă vorbită în stilurile nonartistice ale limbii române literare dn secolul al XIX-lea (1985) etc. Colaborator la alcătuirea unor cursuri universitare, îngrijitor de volume etc.

Voica, George (n. la 16 nob. 1947 în satul Surpatele din com. Frânceşti, jud. Vâlcea) – filolog; poet, prozator, publicist, cercetător. Între sept. 1965 şi vara anului 1968, a lucrat ca suplinitor în judeţul Satu-Mare şi apoi în Maramureş, perioadă în care şi-a satisfăcut şi stagiul militar. Între 1968-1971, a urmat cursurile superioare ale Institutului de 3 ani din Cluj-Napoca. După absolvire, a profesat în Boişoara (1 sept. 1971 – 30 aug. 1972), iar apoi în comuna natală (satul Dezrobiţi). Este membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1989) şi membru fondator al Societăţii Culturale „Anton Pann” din Râmnicu-Vâlcea.

Volume publicate (selectiv): Dialog cu mestecenii – versuri (1982), Univers uman – povestiri (1984), Pasărea numită viaţă – roman (1985), Întâmplări neaşteptate – roman (1986), Elegii de dragoste – versuri (1997), Prizonierii infernului – roman document, vol.I-II (1998), Poeme de dragoste (1999), Surpate – monogr afie lirică (1999), Psalmi din Casa de Rouă – versuri religioase (1999), O. K. Haraşo – roman (2000), Mă dusei pe deal cu murgul – folclor literar (2004), Maranata (Domnul nostru vine!) – studiu ştiinţific (2004), Poem despre Râmnic (2008), Epistolă către veneţieni (2009), Tăbliţele de la Tărtăria. Inelul de la Ezerovo. Latina populară (2010) etc.; autor de scenarii pentru filme documentare realizate de posturile de televiziune „Etalon” şi „Vâlcea 1”, pentru care a fost premiat. (OSCA I, pag. 417-418; ME II, pag. 220; D. Lazăr, George Voica – poet al metaforei, Repere biobibliografice şi antologie de autor, 2005).

Vrânceanu, Dragoş (n.la 14 febr. 1907, în fosta comună Băbeni-Bistriţa, azi – or. Băbeni –  m. la 4 mai 1977, Bucureşti) – poet, eseist, traducător, diplomat. Studii superioare şi doctorat (în litere şi filosofie) la Florenţa. Redactor în presă şi profesor de limba italiană la Academia de Înalte Studii Comerciale (până în 1949). În anii ’50, a fost colaborator al Institutului de Folclor şi al Institutului de Lingvistică din România. În Italia, a lucrat în calitate de corespondent de presă, ataşat cultural pe lângă Consulatul general român din Milano, profesor la Universitatea din Urbino, colaborator al Radiodifuziunii Române pentru cronica România-Italia. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România. Începând cu anul 1977, a fost sărbătorit în fiecare an, la Băbeni şi la Râmnicu-Vâlcea şi s-a organizat Concursul Naţional de Poezie « Dragoş Vrânceanu »

Volume publicate: Cloşca cu puii de aur (1934, Premiul Uniunii Scriitorilor şi aprecieri elogioase din partea lui G. Călinescu), Columna (1965), Poemele transhumanţei (1968), Poezii (1968), Poezii (1970), Întâlniri cu scriitori italieni (1972), Migdalul înflorit a doua oară (1972), Cântecele casei de sub pădure (1973), Creioane colorate – versuri pentru copii (1974), Cântecul vremilor (1975), Cloşca cu puii de aur şi alte poezii – antologie de autor (1975), Materia literară şi idealurile ei (1976), Priveşte spre oraş (1976), Expediţiile lui . . . Alexandra cea mică – poveste în versuri (1978) etc. (DCLR, pag. 256; DDLR, pag. 424-425; DLRC/1, pag. 661-662; DLRC/2, pag. 619-620; DSR, pag. 518).

Zamfir, Zenovia (n. 2 iulie 1965, satul Oveselu, com. Măciuca, jud. Vâlcea) – juristă; prozatoare, cercetătoare, publicistă. Împiegat auto la SC Tunele Braşov (1983-1990), inspector contabil la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Vâlcea (1990-1994), consilier juridic la SC Transvil SA Vâlcea (1994-2001) şi apoi la SC Grup ROVAL SA Vâlcea (2001-2006) ; din 2006 : conservator la BIBLIOTECA Judeţeană « Antim Ivireanul » Vâlcea. Membră a Societăţii Scriitorilor din Bucureşti (din 2005), a Ligii Scriitorilor din România (din 2009), a Forumului Cultural al Râmnicului (din 2008) etc.  

Cărţi publicate: Vederi necenzurate – proză scurtă (1998), Regrete târzii – roman (1999), Rătăcită în jungla vieţii – roman(2000), Zile şi nopţi . . . altfel – reportaje (2001), Paşi prin negura vremurilor – memorialistică (2003), Aproapele îndepărtat – roman (2004), Vrednicul de pomenire – patriarhul Justinian Marina – monografie (2009). În colaborare: La datorie sub falduri tricolore – memorialistică (2006), Monografia comunei Stăneşti (2008). (ME II, pag. 200; Prezenţe feminine, pag. 136-137).

Zarescu, Elena (n. la 5 nob. 1933 în satul Popeşti-Deal din com. Goleşti, jud. Vâlcea – m. 4 decembrie 2009, Bucureşti, înhumată la Goranu, Râmnicu-Vâlcea) – filolog, poet, publicist. După un an de gimnaziu în com. Costeşti, a urmat Şcoala Profesională de Confecţii din Curtea de Argeş (1949-1951), apoi Facultatea Muncitorească (echivalentă cu studiile medii), la Univ. din Bucureşti (1955-1959) şi Facultatea de Pedagogie-Filologie a Institutului Pedagogic de patru ani din Bucureşti (1955-1959). Muncitoare la Fabrica de Confecţii din Bucureşti (1951-1952), salariată la Sectorul Tineret al capitalei (1952); educator-pedagog la Grupul Şcolar Profesional şi Tehnic din Bucureşti (1954-1955), profesoară la Şcoala generală din Foleştii de Sus (Horezu), reg. Argeş (1959-1961), ulterior – în satul Copaciu din Drăgăneşti (1960-1961); asistent la Facultatea de Ziaristică din Bucureşti (1961-1967; 1972-1990); prof. la Liceul Industrial de Construcţii Maşini (1967-1970) şi la Liceul « Unirea » din Bucureşti (1970-1972). Prezentă în antologiile Poezie. Proză II (1969), Gândind ode patriei – 1977, Semnul că nu cunoaştem eclipsa – 1978; Antologia Unirii – 1983 şi Imnele cărţii – 1978. 

Volume publicate: Nordice (1971), O tăcere adaos (1975), Poeme (1977), Solaria (1982), Ode patriei (1984), Ora de taină (1994), Tâmpla cerului (2007), În ceruri ninge crinul (prefaţă şi antologie de Aureliu Goci, 2008). (DLR, pag. 627; OSCA I, pag. 425-426; DLRC 2, pag. 627).

Zatti, Lucian (n. la 6 febr. 1927, în Brezoi, jud. Vâlcea, din părinţi italiani veniţi din Florenţa – m. 1994, Craiova) – prozator, dramaturg, reporter. Redactor şef la « Severinul liber » (1946), corespondent la « Scânteia », « România liberă » şi « Agerpress », redactor şef la « Drumul socialismului » – Turnu Severin etc. În ultimii ani de viaţă, a fost redactor la Studioul de Radio Craiova. Singur sau în colaborare, a alcătuit texte pentru spectacole prezentate la Craiova, Turnu Severin, Padeş etc. Autor de monografii pentru unele oraşe din Oltenia şi al piesei de teatru Vreau şi eu un rol, scrisă pentru Teatrul Naţional din Craiova. Alte volume publicate: Pe temeliile lui August (1959), Biruim (1960), Oraşele dragostei (1967), Triunghiul apelor (1978), Cantată oltenească (1981), Telegrame de dragoste (1983), Drumuri şi oameni din Oltenia (1985), Curcubeul romanticilor (1987); postume: Flori de câmp (1996), Confesiuni în sinceritate (1997), Îndrăgostit de viaţă (1999); în colaborare: Pe plaiurile pandurilor – reportaje (1957). (DLRC 2, pag. 628; MA, pag. 456-457; OSCA I, pag. 426-427).

Zărnescu, Constantin (n. 24 martie 1949, satul Zărneşti, comuna Lăpuşata) – prozator, eseist, dramaturg. Începând cu 1 aug. 1972, a lucrat la revista de cultură „Tribuna” din Cluj, în cadrul secţiei de beletristică şi reportaje. Între anii 1977-1982, a condus, ca preşedinte, Cenaclul Asociaţiei Scriitorilor Cluj, Filiala „Transilvania”, debutând în revistă şi almanahurile ei peste 70 elevi şi studenţi. Între 2005-2007, redactor-şef al revistei „Filarmonia”, care, începând cu 2007, s-a numit „Oraşul” – organ de presă al Fundaţiei Culturale „Carpatica” din Cluj. Figurează în toate dicţionarele de istoria literaturii contemporane ale Academiei Române şi ale Uniunii Scriitorilor din România. A primit titlul de Luptător pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Cărţi publicate (selectiv): Clodi Primus, roman – 1974; Meda, mireasa lumii, roman (1979), Regina Iocasta, tragedie (1981, ed. a II-a, 1989; în 1983 a fost tradusă în limbile franceză, rusă şi germană; în 2004 a fost tradusă în esperanto. În 2003, versiunea franceză a fost pusă în scenă la Teatrul Naţional din Cluj, rolul principal fiind interpretat de tragediana franceză Renata Scant), Teii înfloresc pentru Irina, roman (1984, ed. a II-a – 1992), Ieşirea la mare, roman (1986), Să nu te laşi scris, nuvelă (1993), Aforismele şi textele lui Brâncuşi (1980, ed. a II-a -1994, ed. a III-a – 1998, ed. a IV-a – 2006, ed. a V-a – 2007), Brâncuşi, cioplitorul în duh, antologie de texte pentru elevi şi adolescenţi (2001), Brâncuşi şi Transilvania, compendiu critic (2001), Brâncuşi şi civilizaţia imaginii (2001), Dracula în Carpaţi – libret pentru o operă dramatică (2002), Ziua zilelor – roman istoric (2002; ed. a II-a – 2003, ed. a III-a – 2008), Patimile lui Dracula, naraţiuni universale despre Vlad Dracula (2004), Urmuzland. Naraţiuni urmuziene (2005), Revoluţia română la Cluj (2007) etc.

Premii obţinute: Premiul Uniunii Scriitorilor din România, pentru romanul Clodi Primus (1975), Premiul pentru dramaturgie al Festivalului Naţional de Teatru „I. L. Caragiale” (Bucureşti (1991), Premiul Prefecturii Gorj pentru întreaga sa activitate brâncuşiologică (1997), Premiul Fundaţiei Culturale „Vâlcea 1” pentru romanul Ziua Zilelor (2009), Premiul de excelenţă al Forumului Cultural al Râmnicului, pentru acelaşi roman (2009) ş. a. Este cetăţean de onoare al municipiului Râmnicu-Vâlcea (2009).

Zărnescu, Nicolae Gh. (n. la 2 mai 1960 în comuna Lăpuşata din jud. Vâlcea) – inginer automatist; poet, epigramist. Şef de oficiu la « Textila » Slatina (1993-1994), director de programe la Novel TV Slatina (1993-1994); din 1995, inginer de sistem la BNR – Sucursala Olt; profesor de informatică la Liceul IPTAPA Slatina, inginer la Centrul de Pregătire Slatina. Este preşedintele Cenaclului literar « Scaunele » din Slatina, redactor şef al revistei « Semne » din Slatina, preşedinte al Secţiunii Epigramă a Clubului de Umor « Paşaport de oltean », membru al Uniunii Epigramiştilor din România, preşedinte al Laboratorului de poezie româno-oltean. Premii şi distincţii obţinute (selectiv): Premiul I la Concursul Naţional de Poezie « Roşu vertical » (Câmpina, 1989) şi la concursul « Ion Minulescu » (Slatina, 1992); Premiul revistei « Contemporanul – ideea europeană », la Festivalul « Lucian Blaga » (Sebeş, 1992); Premiul revistei « Cronica » la Concursul « Mihai Eminescu » (Arad, 1992), Marele premiu pentru poezie « Octavian Goga » (Cluj-Napoca, 1995), Il Premio speciale « Migliore raccolta di autore straniero » (Triuggio, 2006) ş. a. Cărţi publicate: Drumul spre semn (1995), Trei (1997), Clipa regală (2005); cărţi de epigrame: Ideograme lascive (2001), Cu toporul printre epigramişti (2004), Muze, dive şi neveste (2005). (OSCA I, pag. 430 ; www.zarnescu.go.ro!).

Zugrăvescu, Elena (n. la 29 iunie 1911, în com. Păuşeşti-Măglaşi, jud. Vâlcea) – poetă, publicistă. A debutat în 1926, la „Îndrumarea Vâlcii”. În colaborare cu Paul Ştefănescu, a editat revista „Slovar”. Cărţi publicate: Poezii (f. an). (Enciclopedia României, pag. 928; Prezenţe feminine, pag. 139).

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2010 (pag. 830-867). Coordonator: Ion Soare; Autori: N. Daneş, Gh. Dumitraşcu, D. Dumitrescu, Fl. Epure, Em. Frâncu, I.St. Lazăr, Arhim. Veniamin Micle, Sorin Oane, Marian Pătraşcu, Petre Petria, Gh Ploaie, Al. Popescu-Mihăeşti, Silviu Purece, I. Soare, Răzvan Theodorescu. „Volum realizat în cadrul Forumului Cultural al Râmnicului şi apărut sub egida şi cu sprijinul  financiar al Consiliului Judeţean Vâlcea.”