Scurt istoric al comunei Titești – Vâlcea

 

           Din această cauză comuna Titeşti, începând cu anul 1830, posedă Registru stării civile, scris foarte îngrijit. Pentru că aceste acte erau întocmite de slujitorii bisericii, multe din acestea se găsesc răspândite în fascicole, în arhiva bisericilor din satele Titeşti şi Bratoveşti.

           Diaconu Duminică a fost preot la aceste biserici.

           În anul 1839, în cele trei sate exista un total de 133 de familii, după cum urmează: satul Titeşti – 64 de familii, satul Bratoveşti – 38 de familii, satul Cucoiu – 31 de familii (a, pag. 919).

           În anul 1859, găsim o formă de administraţie sătească formată din trei deputaţi săteşti şi anume: Simeon Sădeanu, N.Diaconu şi Ionescu Chirulete care semnau diferite acte întărite cu sigiliul satului Titeşti, Plasa Loviştei, Jud.Argeş, cu efigia vulturului. Actele erau contrasemnate de Ghiţă Lungu – scriitorul (logofăt), care le şi redacta.

           În anul 1866, actele purtau antetul ,,Principatele Unite ale României’’ – Primăria Titeşti – Bratoveşti. Exemplificăm actul cu hotărnicia (învoirea) dintre sătenii din Cucoiu şi cei din Titeşti, cu schimbul – Dosu Dealului.

           Se păstrează delimitarea ce s-a făcut de locotenentul Condeescu, la 15 septembrie 1865, din fosta proprietate a satului, pentru satul Bratoveşti.

           În anul 1870, se instituie funcţia de notar al primăriei, post ocupat mai întâi de Ghiţă Lungu, apoi de Gh.Ionescu şi Gh.Nicolescu (Cafa), fratele lui Tudorică Adrian. Din acest an, actele primăriei sunt puse în ordine, păstrându-se şi astăzi.

           Tot în anul 1870, la comuna Titeşti erau alipite comunele Racoviţa şi Perişani, unde, deşi existau primari (I.Paraschivoiu – la Racoviţa şi I.Frunzescu la Perişani), ei fiind neştiutori de carte, nu puteau să redacteze diferitele acte. Actele de stare civilă se redactau aici, la Titeşti, primar fiind Nicolae Mărcoiu, iar ajutor de primar – Niţă Boişoreanu, din satul Cucoiu.

           La 28 octombrie 1902, comuna Titeşti, cu cele trei sate componente, avea un număr de 293 familii şi 1259 suflete. Deci, într-un interval de 63 ani, numărul familiilor s-a dublat (l,pag.16).

 

–          Alegerile din Ţara Loviştei –

          

După primul război mondial, şi aici îşi disputau venirea la putere, prin alternanţă, cele două partide istorice: liberalii şi ţărăniştii.

           Liberalii, pentru asigurarea victoriei în alegeri, formau o echipă de bătăuşi înarmaţi cu ciomege, care se postau în imediata apropiere a secţiei de votare.

           Menţionăm faptul că toate comunele din Lovişte votau în satul Titeşti, la şcoala veche din Grui. Alegerile erau prezidate de un magistrat, iar ordinea era asigurată de un pluton de ostaşi, înarmaţi cu baionete puse la arme, sub comanda unui ofiţer.

           Bătăuşii, de obicei originari din satele comunei Perişani, numiţi şi ,,Ceata lui Paşavel’’ au lovit crunt un alegător din comuna Câineni, lucrător la C.F.R., rupându-i clavicula. Acestuia i se făcuse semn cu creta pe spate, pentru că votase pe ţărănişti.

           Solidarizându-se, alegătorii din comuna Boişoara au pornit cu toţii, în grup compact de 700 oameni, tăbărând furioşi, să pună mâna pe bătăuşi şi pe şeful lor. Norocul bătăuşilor a fost că au scăpat cu fuga, baricadându-se în curtea lui Gheorghe Stănescu. Pornirea lor a fost atât de dârză, încât n-a putut să-i oprească nici somaţia militarilor.

           Ţărăniştii, adversarii liberalilor, nu erau numai bătuţi, ci şi arestaţi, în scopul de a fi împiedicaţi pentru exprimarea votului.

           Fostul primar, în mai multe legislaturi, al comunei Titeşti, veteranul de la 1877 – Tudorică Adrian, care votase contra Partidului Liberal, a scăpat ascuns în cuptorul de pâine al lui Gh.Ionescu, dinVălcea. Povestea că, spre norocul lui, cuptorul, din care abia se scosese pâinea, nu era atât de încins, iar brutarii nu l-au divulgat.

           Lăutarii din Lovişte, pe la diferite petreceri, cântau cântece prin care zeflemeau, după cum le dicta interesul, pe cei doi şefi de partide potrivnice, astfel:

                           Mihalache, cap de urs,

                           Ne-a făcut ţara de râs.

                           Are guler de samur

                           Şi nădragi făr’ de cusur.

                                         Au murit bărbaţii cu toptanu,

                                        Să dea Dracu’n el de Brătianu.

                                         El ne-mpinge pe noi la rezbel

                                         Şi ne lasă fără bărbăţel.

         Între anii 1930 – 1932, în timpul propagandei electorale, a venit în satul Titeşti, în mai multe rânduri, Armand Călinescu, la cunoscutul său Gh.Pănescu – primar ţărănist, originar din Tigveni – Argeş, care s-a căsătorit aici. Adversarii politici din localitate (liberalii) i-au legat la plecare, în urma maşinii, o tinichea cu care a mers cca.150m. Spre uimirea potrivnicilor, Armand Călinescu a desfăcut tinicheaua şi s-a urcat în maşină râzând.

         Armand Călinescu, deşi în anii următori a deţinut multe şi importante funcţii în Statul Român, nu a făcut nici un fel de act de răzbunare adversarilor politici de aici, lucru care i-a atras stima şi respectul.

         Politicienii locului, printre care s-a numărat şi Mocanu, originar din Câinenii de Argeş, ales deputat de lovişteni, în Parlament, cu ocazia campaniei electorale făcea promisiuni diverse, angajându-se că va face pod stătător peste râul Olt, la Cornet. El nu s-a ţinut de cuvânt. Din această cauză, oamenii locului zeflemeau făgăduinţele acestuia, dând denumirea podului de gheaţă format iarna peste Olt de ,,podul lui Mocanu’’(m, pag. 52).

         Până la construirea localului propriu de primărie, terminat în anul 1910, primăria a funcţionat în casele din centrul satului, azi proprietatea lui Gh.Vlădescu şi apoi în casele lui N.Gurbăţ, acum proprietatea lui Gh.I.Popa.

     În timpul ocupaţiei germane (1916 –1918) a fost primar Ghiţă M. Rouă, care a salvat atât arhiva primăriei, cât şi clopotele bisericii, garantând comandamentului german de la Curtea de Argeş că, dacă se va dovedi că el cunoaşte ceva despre cele ascunse, întreaga familie să-i fie executată.

         Mai amintim ca foşti primari harnici pe: Ioniţă R.Popescu, Tudorică Adrian, Gh.Teleabă, Dinu Mărcoiu, Mihail Dorea Lungu (străbunic al autorului), Constantin I. Popescu, Nicolae Gh.Teleabă şi alţii.

         Satul, formaţie socio–geografică complexă, face parte din rândul aşezărilor rurale permanente. El îşi are ,,geneza’’ în obştiile constituite în procesul destrămării comunei primitive.

         Ion Conea, remarcabilul specialist în geografie istorică, arăta că: ,,…termenul de sat derivă de la latinescul ,,satus’’, adică ceea ce se chema odinioară moşia agricolă din jurul şezutului de acum, locul unde se seamănă, se cultivă ceva. Tot pentru sat se atribuieşte termenul de vatră, care este autohton, traco – dacic’’ (4, pag. 17).

           Cea mai veche formă de proprietate în satul românesc, cunoscută şi la noi, a fost stăpânirea în devălmăşie (în comun) a pământului de către obştea sătească, fiecărei familii revenindu-i echitabil un lot de folosinţă numit ,,delniţă’’. În schimb, pădurile, păşunile şi apele erau folosite în comun.

           În zona de munte şi de deal, cu toate că au apărut diferenţieri în cadrul obştii (formarea unei pături mai avute), totuşi s-au păstrat chiar până-n capitalism satele libere, stăpânite de obştii (satele de moşneni sau moşteni), lucru adeverit şi aici, la noi.

           Pentru completarea imaginii satului Titeşti, prezentăm şi însemnările făcute de preotul Nicolae Boncea, strânse într-un caiet cu titlul ,,Din istoricul comunei Titeşti’’: ,,Aşezarea de azi se crede a avea peste 500 de ani şi aceasta se deduce după existenţa şi viaţa bisericilor satului.

           Actuala biserică din Titeşti (acum s-a construit o nouă biserică ce s-a şi sfinţit), în care oficiez (anul 1955), clădire de zid cu piatră, datează din anul 1761, iar înaintea ei a fost tot în apropiere, la 35 m spre nord, o altă biserică, pe locul unde este azi primăria.

           Despre ea nu se păstrează decât amintirea din om în om şi resturi de oseminte ale morţilor din cimitirul ce a fost imediat lângă ea şi din care s-au găsit şi în 1941 – 1942, văzute de mine, când s-au pavat şanţurile coborâtoare de la primărie-n sat şi de la banul ce am găsit atârnat de degetul unui cadavru, de mărimea monedei de 3 bani actuali, dar foarte subţire şi confecţionat din argint, care după câteva ore de la dezgropare, ştergându-l, s-a făcut fărâme.

           Din aceste piese deduc că noua aşezare a satului poate fi de prin secolul al–XV-lea, după întemeiere. Când vorbesc de această aşezare, o fac dorind a o deosebi de alta, situată la 2,5 km, spre răsărit de satul de azi, în punctul numit ,,Căşărie’’, care are forma unui con de dejecţie, între pârâul Titeşti şi Valea Corbului.

           Din această aşezare nu se văd azi decât fundaţii de piatră, fără pic de var, ale unei biserici, ale unei curţi şi ale câtorva clădiri care au fost văzute de istoricii noştri Iorga şi Tocilescu, dar ale căror concluzii nu le cunosc.

           Între acea vatră de sat şi între actualul sat a existat o pădure seculară de fag şi brad, din care nişte rămăşiţe au fost apucate de actualii bătrâni din sat (Ion Popa, 80 ani, în 1949), iar un trunchi de brad se vede şi acum, descoperit de potopul din1941, în punctul numit ,,Peste Cruce’’, între satul de azi şi cel vechi.

           Tot în urma acestui potop a fost descoperită de ape şi o piatră de moară în apropierea satului vechi, la cca. 100 m şi care se află azi în caldarâmul curţii bătrânului Ion N.Pătru (Cochinţu). De unde şi de când datează denumirea de Titeşti nu se cunoaşte.

           În partea de apus a satului Titeşti, în vecinătatea satului Bratoveşti, pe o coamă turtită de deal, numit dealul Cazanului, se află ruinele unei cetăţi romane, teren căruia îi zicem şi astăzi ,,La cetate’’.

           Sunt aici câteva rămăşiţe din temelia unei cetăţi de pază romane, despre care vorbeşte profesorul Ion Conea, în lucrarea sa ,,Ţara Loviştei’’, Bucureşti, 1934, dar mai ales profesorul I.Bogdan, în ,,Buletinul Societăţii de Geografie’’, prin anii 1938 – 1939, care completează pe Conea, stabilind că această cetate face parte dintr-un grup de cetăţi romane, menite să asigure trecerea paşnică a trupelor dinspre Ardeal, pe Valea Lotrului, spre Rm.Vâlcea, prin Racoviţa, Titeşti, Pripoare (Perişani), Berislăveşti etc., pentru care erau clădite: 1)Castrul roman din Racoviţa; 2)Cetatea din Titeşti; 3)Cetatea din Pripoare (Perişani); 4)Cetatea din Berislăveşti.

           La cetatea din Titeşti, se întâlnea drumul ce venea din Ardeal, pe la Câineni spre Curtea de Argeş şi Rm.Vâlcea, cu cel ce venea pe Valea Lotrului, spre Rm.Vâlcea şi mergeau în comun până ce treceau de cetatea Pripoara, pentru ca apoi să se despartă la Clocotici (Sălătrucul), apucând unul spre Curtea de Argeş, altul spre Berislăveşti.

           În ce priveşte hotarele ce avea ,,Ţara Loviştei’’, arătate de Ion Conea, sunt vrednice de luat în seamă completările lui I.Bogdan, precum şi ale profesorului I.Ionaşcu, din lucrarea ,,Catagrafia Eparhiei Argeş’’, la 1824, Bucureşti, Tip.C.B., 1942, pag.VI, VII, VIII şi IX, şi care arată că este în posesia unor documente ce le ţine în colecţie proprie, din 2 mai 1636 şi 10 martie 1666, ale lui Radu Vodă Leon.

           Acest profesor a cercetat, în anii 1938 – 1940, toată Eparhia, a adunat documente, acte şi pergamente de mare valoare istorică, din Lovişte.

           În schiţa nr. 4 este indicată biserica zidită între anii 1761 – 1769, de câteva familii de diaconi şi preoţi, la care a ajutat şi căpitanul Necula(e) Grecul, zugrăvit ca ctitor în pronaos. Din spusele bătrânilor, prin ,,căpitan’’ se înţelege ,,căpitan de poştă’’, adică, comandantul arnăuţilor (ostaşilor) însărcinaţi să ducă banii din dări la curtea domnească.

           Clădirea e făcută în timpul lui Scarlat Vodă, Scarlat Ghica–domn fanariot între anii 1758 – 1761; 1765 – 1766.

           La nr. 5 se arată punctul unde se ţine anual un bâlci, la 20 iulie. Vechimea acestuia e pierdută în istorie şi el e coborât aici, după legende, din muntele ,,Faţa lui Sf.Ilie’’, aflată la circa 20 km, spre N – E de sat, în plaiul ce duce de la noi spre Ardeal, pe coama munţilor, pe lângă Negoiu şi coboară în Făgăraş.

             Se spune că, în vechime, aici era târgul, pe munte, la care veneau şi ardeleni şi români de dincoace, cu produsele lor, iar din cauza unei furtuni mari ce a fost odată, târgul s-a părăsit şi a coborât în sat, unde se ţine şi astăzi.

           Traiul şi ocupaţia principală a locuitorilor a fost creşterea vitelor. Nu se văd aici construcţii vechi ori valoroase, nici gospodării întemeiate. Clădirile mai vechi poartă o influenţă ardelenească, cu porţi închise de zid, cu acoperişuri înalte. Cele mai noi au stil românesc.

           Traiul în general e simplu, atât ca menaj, cât şi ca îmbrăcăminte.

           Agricultura şi pomii nu rentează decât puţin, din cauza climei aspre. Tot astfel şi rasele mai nobile de vite nu se pot aclimatiza.Starea generală e înapoiată.

           Locuitorii sunt moşneni. Ei au cumpărat terenuri de cultură numite delniţe, cum şi drepturi în pădure şi munte, prin hrisoave–documente domneşti, de la moşii lor.

           Nu avem în sat nici un hrisov, nici tradus, nici original. Din cele ce au fost, o parte au fost ridicate de Iorga şi Tocilescu, o parte au fost depuse în 1910 şi 1912, la grefierul judecătoresc Voiculescu (Jiblea), în total 19 hrisoave traduse.

           O parte au fost luate de profesorul Ionaşcu, ce are şi colecţie particulară.

           Însemnările le-am făcut azi, 10 iulie 1955, cu ocazia când se strângeau bani şi alimente pentru biserica de la Brad, comuna Racoviţa’’.

             Însemnările prezentate, făcute de pr.Nicolae Boncea, sunt destul de interesante, deoarece sunt făcute de un om cu pregătire superioară, deşi nu este născut pe aceste meleaguri (născut la Poienari-Tigveni –Argeş). A fost un fin observator al tuturor lucrurilor din jurul său. A trăit în satul Titeşti timp de 65 de ani.

           O parte din cele informate au fost descrise de noi, restul urmează a fi explicate pe parcursul lucrării, strădindu-ne a descoperi adevărul despre toate.

           Informaţiile sunt cu atât mai interesante pentru că ni se prezintă o bogată bibliografie.

 

Sursa: Vlădescu, Florea – Monografia comunei Titești, Rm. Vâlcea, Editura CONPHYS, 2003, p. 80-88.