Categorii

Singuri în Univers/ autor col. ing. Gheorghe Constantinescu

iulie 3, 2024 by

Istorie Locala

Articole si studii

„Sistemul desăvârşit format din soare, planete şi comete nu a putut lua naştere decât sub îndrumarea şi guvernarea unei Fiinţe inteligente şi puternice” (N. Geisler, J. K. Anderson, Originea ştiinţei, p. 122). Cunoştinţele noastre despre planetele sistemului solar sunt indicaţii despre proprietăţile unice ale Terrei. Există un număr dat de constante sau caracteristici care fac posibilă viaţa, iar cea mai mică modificare a vreuneia dintre ele ar duce la imposibilitatea vieţuirii pe Pământ sau altundeva în Univers. S-a descoperit că factorii necesari pentru viaţa complexă de pe Pământ, sunt deasemenea cei mai buni parametrii în căutarea planetelor locuibile de oriunde altundeva din Univers. Deci ne situăm pe o planetă norocoasă şi ne aflăm într-un loc binecuvântat. Până şi legile fizicii au fost „reglate” cu precizie pentru a facilita menţinerea vieţii. Să fii apărut din întâmplare o asemenea planetă ideală? Sau trebuie să postulăm existenţa unui Arhitect şi Creator în spatele tuturor lucrurilor? Calculele statistice demonstrează că şansele ca planeta ideală să fi apărut întâmplător sunt mai mici de 10 la puterea… o mie! Nici o supoziţie cu o posibilitate de realizare mai redusă de 1 la 10 la 50 nu se poate materializa, indiferent de intervalul de timp alocat, mărturisea un specialist al problemei, dr. Emile Borel. Cineva zicea că probabilitatea ca totul să fi apărut la întâmplare, (căci ce altă alternativă mai există dacă Dumnezeu nu există?), este la fel de mare ca şi când ai pune nişte maimuţe la nişte maşini de scris şi ele ar tasta şi tot tastând ar reuşi să scoată operele lui Shakespeare. şi chiar dacă le-ar scoate, ele niciodată n-ar şti ce au făcut. Eu vă întreb: de unde aceasta ordine? Mulţi oameni de ştiinţă, unii chiar atei, sunt de acord cu teza creaţiei intenţionate ca singură explicaţie rezonabilă pentru ordinea existentă în Univers şi pentru apariţia planetei noastre unice: „Întreg Universul a fost creat pentru om” (dr. Bert Thompson); „Universul pare a fi fost creat pe măsura noastră” (renumitul cosmolog dr. John Gribbin); Ca şi în cazul organismelor vii, Universul cel divers dezvăluie o complexitate de funcţii speciale, care poate fi doar rezultatul proiectului deliberat al unui divin Creator în favoarea omului. Universul trebuie să fi ştiut că urmează să venim… Se pare că oricare ar fi sursa Universului, această sursă a avut intenţia ca Universul să aibă observatori care să-l poată descoperi. Natura planetei noastre, natura atmosferei ei, locaţia din cadrul sistemului solar, tipul de sistem solar în care suntem, chiar şi tipul de stea în jurul căreia ne rotim şi locaţia din cadrul galaxiei sunt toate optime pentru a face descoperiri ştiinţifice şi să vedem că aceste locuri îndeplinesc deasemenea şi cele mai importante condiţii necesare unei planete locuibile, adică care să ajute unor fiinţe ca noi, fără de care nu am putea supravieţui. Există legi precise după care stelele şi planetele se mişcă. Noi avem ceasuri precise, dar precizia Universului, cu care se mişcă, este mult mai mare. Dacă omul a creat ceasul, cine sau ce stă în spatele Universului? Cine este Legiuitorul care a creat acele legi după care se mișcă Universul? Orice lege are în spate un legiuitor, ea nu poate apărea la întâmplare. De ce cei mai mulţi oameni de ştiinţă văd în spatele Universului ceva ce se aseamănă foarte mult cu gândirea? Oare legile fizicii, care guvernează lumea noastră, nu sunt emanaţia acestei gândiri? Nu trebuie foarte multe cunoştinţe de fizică pentru a observa efectele legii gravitaţionale. Poate cineva să combată existenţa legii gravitaţionale? (doar să încerce, că l-am pune să încerce să zboare, şi şi-ar dovedi că gravitaţia este încă în funcţiune). Sau poate cineva spune că pentru el legea gravitaţională se aplică sau funcţionează în mod diferit decât pentru ceilalţi oameni, după cum crede el că o interpretează? Fireşte, există multe alte legi care guvernează Universul nostru, iar eu nu sunt cel mai în măsură pentru a le explica. Am apelat însă la bunul simţ pentru a demonstra faptul că există legi fizice care nu sunt relative, ele funcţionează la fel pentru toţi şi întotdeauna. Legile fizicii reprezintă nişte limitări ale realităţii, sunt logice, riguroase şi nu pot fi încălcate Şi totuşi… dacă există legi ale fizicii, care sunt absolute, fără urmă de relativism, şi în limitele cărora trebuie să trăim, de ce ne amăgim să credem că omul poate să depăşească limitele impuse de aceste legi? Dacă omul este restricţionat de legile fizicii atunci cum a putut să fie posibilă aselenizarea? Cum a putut fi depăşită centura de radiaţii Van Hallen … ? etc. Luna…Oare chiar am fost acolo? Cu misiunea Apollo parcă s-a deschis cutia Pandorei. Totul pare greșit în legătură cu aselenizarea? De ce o muşamalizare? Conform unei teorii a conspiraţiei, NASA n-a aselenizat, prin urmare, toate misiunile au fost nişte falsuri. În loc să urce la bordul navelor, astronauţii au fost duşi într-un studio cinematografic aflat în deşertul Nevada. Aici au fost înscenate şi filmate “aselenizările” înainte ca imaginile să fie transmise, la Houston, lumii credule. Se ştie că în anii dinaintea aselenizării, SUA erau implicate în cursa spaţială cu Uniunea Sovietică. O lungă perioadă de vreme, sovieticii aveau să câştige: $1· în anul 1957, aveau deja primul satelit; $1· în anul 1959 – primele sonde spaţiale; $1· în anul 1960 – căţeaua Laika, prima fiinţă trimisă în spaţiu; $1· în anul 1961 – colonelul Yuri Gagarin, primul om trimis în spaţiu. În aceste condiţii, americanii aveau neapărată nevoie să fie primii care să aselenizeze, înaintea sovieticilor. Era important din punct de vedere diplomatic, politic şi economic, ca lumea să înţeleagă că tehnologia americană era superioară tehnologiilor altor state. Pentru a sublinia aceasta, preşedintele Kennedy s-a implicat personal în misiunea selenară (implicare, nefericită după părerea mea, care a culminat cu nefericitul eveniment de asasinare a acestuia. Motivul? Simplu – nedeconspirarea celei mai mari farse a omenirii). El spunea: “Cred că această naţiune ar trebui să se angajeze să îndeplinească acest scop înainte de 10 ani, acela de a aseleniza cu om la bord şi de a se întoarce în siguranţă. Nici un proiect din această perioadă nu va mai fi impresionant decât exploatarea spaţiului.” Omenirea şi-a dat seama că acesta era un proiect prestigios. Toată lumea ştia că succesul însemna – imaginea omului pe Lună. Oare chiar au reuşit americanii? Dacă adepţii conspiraţiei au dreptate, cum a putut NASA să ducă la bun sfârşit o escrocherie atât de amplă fără ca cineva de la interior să divulge totul? Virgil Gus Grissom s-a numărat printre primii 7 astronauţi selectaţi pentru misiunea Apollo. Om de familie şi veteran a mai multor zboruri spaţiale, era un erou naţional şi probabil ar fi fost primul om care să păşească pe Lună. Dar Grissom era de asemenea un critic deschis al programului spaţial fiind citat că ar fi spus: „cineva o să fie omorât” Din păcate, cele mai negre temeri ale lui Grissom se vor realiza în data de 27 ianuarie 1967. Cu 2 ani înainte de prima aselenizare Grissom şi echipajul său au intrat în capsula Apollo 1 pentru o simulare la scară largă. Problemele au început imediat. Mai întâi sistemul de comunicaţii al capsulei a cedat: Controlor: „Aţi recepţionat?” Grissom: „Nu, nu avem recepţie Chuck. Nu te pot auzi Chuck. Vrei să încercăm telefonul? Cum vom putea ajunge pe Lună dacă nu putem comunica între 2 clădiri? Nu aud nimic din ce-mi spui. „ Dintr-o dată capsula a izbucnit în flăcări cu astronauţii închişi înăuntru În mod tragic Gus Grissom, Ed White şi Roger Chaffey şi-au pierdut viaţa înainte chiar de a părăsi rampa de lansare. Gus Grissom era pe punctul să deconspire proiectul farsei. El a descoperit că nimic nu mergea bine şi era nemulţumit de proiectul Apollo. În ziua în care a murit, a agăţat o lămâie de modulul de comandă, pentru a arăta ce crede el despre program. Familia lui Gus Grissom crede că incendiul de pe Apollo 1 nu a fost un simplu accident ci a fost mai degrabă un plan, bine pus la punct şi dus la îndeplinire de către cineva . Totodată se pune întrebarea în legătură cu ce s-a găsit în investigaţia accidentului şi cum a fost condusă, a fost CIA sau altcineva implicat? Totul a fost făcut intenţionat? Familia lui Grissom spune ca NASA ştie adevărul, că Gus şi-a dat viaţa pentru program şi crede că depinde de NASA să vină în întâmpinare şi să spună ce s-a întâmplat. Au fost Gus Grissom şi astronauţii de pe Apollo 1 victimele unui tragic accident sau au fost intentionat lichidaţi pentru că ştiau prea mult? S-ar putea să nu ştim niciodată. Cauza incendiului este în continuare un mister iar capsula rămâne, şi astăzi, încuiată într-o baza militară. Grissom nu a fost singurul critic al lui Apollo care s-a întâlnit cu o moarte dubioasă şi prematură. Thomas Ronald Baron a fost un inspector de securitate în timpul construcţiei lui Apollo 1. După incendiu, Baron a depus mărturie în faţa Congresului că Programul Apollo era într-o asemenea derută încât SUA nu vor ajunge niciodată pe Lună. El a susţinut că opiniile sale l-au transformat într-o ţintă: – „A existat vreo presiune asupra dvs din partea NASA?” – „Soţia mea şi eu am fost oarecum hărţuiţi când a început totul, mai demult, dar acum totul a încetat.” Ca parte a mărturiei sale Baron a depus un raport de 500 de pagini în care a detaliat descoperirile sale. Au existat reale temeri că programul ar putea fi oprit pentru totdeauna. La exact o săptămână după ce a depus mărturie, maşina lui Baron a fost lovită de un tren. Baron, soţia lui şi fiica sa vitregă au murit pe loc. Se crede ca Thomas Baron a fost omorât pentru că ştia adevărul despre proiectul Apollo. Odată cu moartea lui Thomas Baron, a dispărut în mod misterios şi raportul acestuia despre proiectul Apollo. Între anii 1964-1967 un total de 10 astronauţi şi-au pierdut viaţa în accidente stranii. Aceste morţi acoperă un surprinzător 15% din corpul de astronauţi al NASA. Ca să transformi o minciună în ceva frumos împachetat trebuie să-i elimini pe oamenii care ar putea vorbi despre asta. Ar fi putut guvernul american să meargă aşa de departe pentru a realiza o păcăleală aşa de elaborată? NASA spune că e imposibil. Probabil există un sfert de milion de oameni care erau implicaţi direct în programul Apollo şi încă o jumătate de milion implicaţi auxiliar, trei sferturi de milion pur şi simplu nu pot păstra un asemenea secret. Nu se poate. Dar Burt Sibrel insistă că cei mai mulţi angajaţi NASA nu ştiau nimic despre manipulare. Foarte puţini oameni la NASA ştiau. E o instituţie foarte departamentalizată, aproape nimeni nu vede imaginea întreagă a unui proiect, cu excepţia câtorva oameni. Dacă adepţii conspiraţiei au dreptate şi numai câţiva oameni au cunoscut întreaga poveste atunci adevărul ar putea ramâne îngropat pentru totdeauna. Morţi dubioase, dovezi asupra modificării fotografiilor şi steaguri care flutură în vidul spaţiului nu sunt singurele motive ca să ne îndoim că omul a fost pe Lună? Unii spun că astronauţii nici măcar n-ar fi supravieţuit călătoriei. Motivul pentru care n-am fost pe Lună il constituie un fenomen numit centura de radiaţii Van Hallen. La 800 km depărtare de Pamânt aceste benzi de radiaţie intensă cu o grosime de mii de mile, înconjoară planeta noastră. Orice fiinţă umană care traversează centura Van Hallen ar fi devenit deosebit de bolnavă sau ar fi fost omorâtă de radiaţie într-un timp scurt. În afară de misiunile Apollo, nici o altă navă condusă de oameni nu a încercat să treacă prin această radiaţie mortală. În fiecare expediţie spaţială cu om la bord (Gemini, Mercury), navetele a trecut pe sub centura de radiaţii, toate cu exceptia celor de pe Lună. Pentru a-i proteja pe astronauţi capsula ar fi avut nevoie de un scut protector de plumb de 1,8 m conform fizicianului Ralph Renee. În mod cert singurul scut, pe care l-au avut astronauţii în cazul misiunii Apollo 11, a fost exteriorul din aluminiu, subţire ca o foaie de hârtie şi costumele lor, din fibră de sticlă, fibră de aluminiu şi cauciuc siliconic. E foarte interesant,referitor la radiaţie, că astronauţii au fost protejaţi de o foaie subţire de aluminiu în timp ce aici pe Pamânt pun pe noi un scut de plumb şi pentru o radiografie dentară. Unii oameni de ştiinţă susţin că dacă centura Van Hallen nu i-ar fi ucis pe astronauţi atunci dozele şi mai mortale de radiaţii din adâncul spaţiului ar fi făcut-o. Explozii violente de la suprafaţa Soarelui numite furtuni magnetice inundă spaţiul cu radioactivitate intensă. O furtună magnetică poate mări intensitatea centurilor de radiaţii cu pâna la 1000 de ori mai mult decât era înainte. Conform lui Renee, misiunea Apollo 16 a coincis cu una dintre cele mai intense explozii solare înregistrate vreodată. În jurul Soarelui a apărut aceasta imensă şarjă, cea mai mare a secolului 20 care a ţinut 3-4 zile, în timp ce noi ne roteam în jurul său. Deci efectele radiaţiei sunt oribile, de la pierderea părului până la cancer sau moarte, radiaţiile Soarelui n-au avut nici un efect advers asupra echipajului Apollo 16. NASA mai are şi o altă problemă şi anume că suprafaţa Lunii e total inospitalieră pentru om. Dacă intri în întuneric şi asta include orice parte a umbrei navei spaţiale, temperatura coboară până la 250 grade C sub 0. La Soare temperatura creşte pâna la 250 grade C peste 0. Renee observa că echipamentul spaţial răcit cu lichid nu ar fi putut oferi suficientă protecţie împotriva căldurii şi radiaţiei intense. Dar NASA susţine că ipoteza este greşită: “Ideea că radiaţia de pe suprafaţa lunară ar fi incapacitat sau rănit astronauţii este în bună masură ştiinţă de doi bani şi o proastă înţelegere a modului în care este proiectat echipamentul. Costumele spaţiale pe care le-au purtat erau deosebit de rezistente la mulţi factori diferiţi.’’ Rămâne faptul că nici un astronaut de pe Apollo nu a suferit de pe urma unei călătorii pe Lună. Se poate să fie aşa pentru că aceştia nu au părăsit niciodată siguranţa atmosferei Pământului? Acesta este principalul motiv pentru care ruşii n-au fost niciodată pe Lună. Era teama de radiaţiile mortale ceea ce i-a determinat pe ruşi să abandoneze planurile de a merge pe Lună? Conform spuselor unuia dintre cosmonauţii lor, a fost în mod cert un factor important: “Bineînţeles că ne temeam să plecăm în necunoscutul spaţiului. Nu aveam idee cum ar putea fi un om afectat de radiaţie. Credeam că ar fi posibil ca radiaţiile să penetreze chiar şi prin navă.” Sunt pericolele mortale din spaţiu dovada faptului că NASA a contrafăcut misiunea Apollo? Până în această zi ruşii n-au trimis nici un om pe Lună iar americanii nu mai au nici un plan să se întoarcă acolo. Din cele expuse sumar până acum, credeţi că e posibil ca guvernul SUA să realizeze o asemenea farsă? Se poate oare concepe ca la preţul său de 40 de miliarde de dolari programul Apollo să nu fie altceva decât cel mai scump film turnat vreodată? Sunt pericolele mortale din spaţiu dovada faptului că NASA a contrafăcut misiunea Apollo? Există deasemenea şi foarte mulţi oameni de ştiinţă care cred că NASA nu putea trimite oameni pe Lună, deoarece nu putea îndeplini din punct de vedere tehnologic angajamentul lui Kennedy. Pentru a se menţine prestigiul industriei americane în lume, au fost nevoiţi să însceneze această farsă. Ca farsa să reziste, trebuie să ai controlul asupra accesului la informaţie. Ori, de-a lungul istoriei (e adevărat – scurtă), americanii au demonstrat că stăpânesc cu mare precizie aceasta. Lucrarea de faţă reprezintă încercarea autorului de a formula câteva răspunsuri la o serie de întrebări care apar din ce în ce mai mult : Care este scopul pentru care a fost făcut Universul ? Care este sursa Cosmosului şi care este scopul nostru înăuntrul lui? Suntem unici în Univers sau există viaţă în afara planetei noastre ? Sunt planetele locuibile, rarităţi sau banalităţi, în Univers ? Dacă Pământul există pentru un scop anume, există vreo metodă prin care ne putem da seama de asta ? Există şi alte fiinţe inteligente în Univers? Există alte civilizaţii? Oare pot fi încălcate legile fizicii ? Cu ce consecinţe ? Din punct de vedere fizic, este posibilă aselenizarea ? Să fie aselenizarea o poveste spaţială pentru consum public? La început de mileniu, aceste întrebări rămân deschise şi așteaptă răspunsuri. Răspunsuri care pot fi descoperite de tine cititorule, parcurcând filele acestei cărţi care sper să fie lecturată nu numai din interes, dar şi din plăcere.