Spiritualitate, Cultură şi Artă în Râmnicul Epocii contemporane

 

În aceeaşi perioadă, acţionau la Râmnicu-Vâlcea şi Asociaţia Culturală a Judeţului Vâlcea, cu care Liga avea legături de colaborare, „în dorinţa de a conlucra (. . .) la răspândirea culturii în masele poporului” (Ibidem)(Anuarul, 1941, 676-678).  

Biblioteci.În 1926, în urma demersurilor episcopului Vartolomeu Stănescu, a avut loc cea mai importantă şi mai amplă reorganizare a bibliotecii Seminarului teologic râmnicean. Unul dintre obiectivele importante ale filialei Vâlcea a „Ligii pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor”, a fost înfiinţarea unei biblioteci, care va deveni, după aprecierea lui C. Daniilescu, bibliotecă publică ((DJVAN, Liga Culturală, dos. 1/1927-1930, 18).. Între anii 1924-1925, în Râmnic (pe str. Mihai Bravu) a mai existat o bibliotecă publică, purtând numele lui Alexandru Costeanu – un erou râmnicean din Primul Război Mondial; pe      lângă Căminul Cultural al oraşului Râmnicu-Vâlcea, funcţiona, de asemenea, o bibliotecă publică (Bardaşu, 2001, 139).

Teatrul. În 1921, la Râmnicu-Vâlcea, „o mână de tineri muncitori de diferite profesii, din diferite bresle – vreo 30 la număr – au format Societatea Culturală „Muncitorul”, care îşi avea sediul său şi ziarul cu acelaşi nume. Din această societate, s-a format o echipă de teatru, care, în acelaşi an, a prezentat piesa Năpasta de I. L. Caragiale (Teatrul Popular, <1971>, 4). Începând cu luna septembrie 1923, la iniţiativa episcopului Vartolomeu Stănescu al Râmnicului, Constantin Popian şi colaboratorii lui (P. C. Mardale, preotul Tomescu, Teodor Geantă ş. a) au înfiinţat o echipă de teatru stabilă, a Episcopiei; aceasta şi-a desfăşurat activitatea până spre anii 1938-1940 (Popian, 2010, 9-10). Viaţa teatrală din Vâlcea n-a stagnat niciodată, întrucât – ca şi în perioada anterioară – renumite teatre din Bucureşti şi din alte oraşe mari ale ţării, dădeau cu regularitate spectacole la Râmnicu-Vâlcea.

Artele plastice.Imediat după război, artistul plastic (sculptor şi pictor) prof. C. Mihăilescu a înfiinţat un Cerc de educaţie artistică. Acelaşi artist o va convinge pe Esmeralda Capelleanu, soţia răposatului Paul Capelleanu, să doneze Liceului „Al. Lahovari” colecţia de tablouri rămase de la soţul său  cu care se va înfiinţa un muzeu purtând numele donatorului ^{(Angelescu, 2005, 266). În domeniul picturii, s-a afirmat Emil Ştefănescu şi – în pictură şi peisagistică – Constantin Iliescu.}

Muzica. În 1919, profesorul de muzică Dumitru Avramescu de la Gimnaziul „Al Lahovari”, reînfiinţează – din elevi, profesori şi alţi iubitori de muzică din localitate – o orchestră ce se va transforma, mai târziu, în „Asociaţia de Muzică a Oraşului” (Apostol, 1972, 170). În această perioadă, se va înfiinţa şi îşi va desfăşura activitatea orchestra semisimfonică a oraşului, condusă de dr. Ion Puţurianu, care va da o serie de spectacole de teatru muzical, de factură populară. Printre animatorii şi susţinătorii cei mai entuziasmaţi şi cunoscuţi ai orchestrei, s-au numărat profesorii Ion Sgondea, Teodor Geantă, Constantin Popian şi alţii  (Tamaş, 1994, 190). Eugen Ciorăscu a compus numeroase cântece de muzică uşoară, unele – pe versuri proprii; Împreună cu orchestra „Electrecord”, va cânta (cu N. Kiriţescu), ca solist, piese de Ion Vasilescu, Gherase Dendrino, Ionel Fernic ş. a.

Presa.În perioada interbelică, presa vâlceană cunoaşte un număr mare de titluri: „Viitorul Vâlcii” (1920-1939), „Muncitorul” (1924-1935), „Învăţătorul” (1925-1947), „Îndrumarea Vâlcii” (1927-1941, condusă de drăgăşăneanul Emil Răuţ, stabilit la Râmnicu-Vâlcea), „Curierul muncii” (1929-1932), „Lupta dreaptă” – editată de Nicu Angelescu (1931), „Observatorul” (1934), „Tribuna Vâlcii” (1936-1937) etc. (Nestorescu-Bălceşti, 1971, 75-184). Una dintre cele mai bune periodice interbelice, a fost „Naţionalul Vâlcii” (1928-1937), scoasă de Constantin Daniilescu şi scrisă, în bună parte, de el; spre deosebire de multe altele, publicaţia acorda spaţii importante aspectelor culturale ale oraşului şi judeţului (Tamaş, 1994, 190).

Literatura. Îşi vor continua activitatea scriitorii care activaseră în acest domeniu şi înainte de 1918: în 1923, Eliodor Constantinescu va publica studiul Qualis Plauti tempore conditio mulieris fuerit (literar: Condiţia femeii în vremea lui Plaut), iar peste doi ani – cea mai cunoscută lucrare a sa, care i-a adus o notorietate naţională ca latinist: Comediile lui T. M. Plautus. Studiu. Amphitrio, urmată de Prologus la comediile lui T. M. Plautus (1929, teză de doctorat) şi de competente traduceri din Tertulian (1930) şi Comediile lui T. M. Plautus – Vol. I-III (1931-1933) (Petria, 1997, 99).

Pe lângă unele broşuri şi articole cu conţinut politico-social şi juridic, Lazăr Popescu continuă să publice creaţii literare – nuvele (Ocna – 1929), dar mai ales piese de teatru: Fiul naturii (1924), Puterea ochilor (1924), Maestrul vremii (1928), Nunta (1934). 2. Perioada postbelică.

Perioada postbelică. Pentru Râmnic (dar nu numai), în ceea ce priveşte perioada imediat următoare celui de-al doilea război mondial, este foarte important intervalul pe care l-am putea numi Momentul Leca Morariu, acesta stabilindu-se aici împreună cu soţia sa, Octavia, în urma ocupării Basarabiei de către ruşi. În scurt timp, universitarul basarabean a devenit un moment de referinţă pentru viaţa culturală a Râmnicului. Pe lângă contribuţia pe care şi-a adus-o – ca profesor de muzică – la alcătuirea unui ansamblu de cameră şi la activitatea orchestrei semisimfonice de la Râmnic, casa sa de sub Capela a adăpostit şi colocvii literare, cu care ocazie se comentau ultimele apariţii editoriale, noile orientări artistice, traducerile la modă pe atunci etc. (Cantemir, 1980, 133).

Tipografiile.În martie 1945, la instalarea guvernului Groza, în Râmnicu-Vâlcea funcţionau două tipografii: „Gutenberg” şi „Unirea. Tipografia „Gutenberg” se afla pe locul unde se înalţă acum colţul nord-estic al hotelului „Alutus”. Aici s-a tipărit cu regularitate, la două luni, revista culturală „Naţionalul Vâlcii”, scrisă aproape în întregime de directorul ei, Constantin Daniilescu; tot aici se imprimau „Învăţătorul” – publicaţia Asociaţiei Învăţătorilor din Judeţul Vâlcea, întemeiată de Teodor Geantă şi condusă o vreme de Mihail Roşianu, foaia ‘’Pandurul’’ a lui D. C. Măldărescu şi alte gazete. Tipografia „Unirea” a funcţionat în perioada 1944-1946; aparţinea primăriei râmnicene şi era instalată în nişte clădiri vechi din parcul orăşenesc, care aparţinuseră cândva vestitei familii a Lahovarilor (Cerna-Rădulescu, 1983, 93-105).

La 6 decembrie 1948, toate tipografiile din oraş au fost comasate, cu „acordul” proprietarilor respectivi, formând „Întreprinderea Poligrafică Râmnicu-Vâlcea”, care va trece, în 1950, sub conducerea „Întreprinderii Tiparul Roşu” din Sibiu. În anul 1951 se înfiinţează „Centrul Poligrafic nr. 9 Râmnicu-Vâlcea”, pentru ca din 1956, odată cu reorganizarea Comitetului Regional pentru Cultură şi Artă, toate tipografiile din cuprinsul regiunii Argeş să formeze o unitate poligrafică regională sub denumirea de „Întreprinderea Poligrafică Argeş”, cu sediul în Piteşti (Oane, 2007, 183-184).

Instituţii de cultură. În domeniul cultural, îşi continuă activitatea mai vechile (antebelice) cămine culturale, unele fiind rebotezate. Principalul cămin cultural din Râmnicu-Vâlcea, redenumit „Ştefan Gheorghiu”, va fi reactivat de dr. C. Georgescu, devenind scena unor reuşite spectacole de teatru şi nu numai (Tamaş, 1994, 241). În anul 1957 a fost înfiinţat Cercul Cultural „I. L. Caragiale” din Râmnicu-Vâlcea, care îşi va desfăşura activitatea (reuniunile de lucru) în incinta Palatului de Cultură, sub conducerea cărturarului Traian Cantemir (profesor, pe atunci, la Liceul „Al. Lahovari”) şi de poetul I. I. Alexandrescu; mai târziu, li se va alătura  şi Al. Mircescu; ulterior, cercul se va transforma în Cenaclul literar „Anton Pann”, sub conducerea lui I. I. Alexandrescu şi apoi, a lui Doru Moţoc.

Sub egida fostului Comitet de Cultură şi Artă, În Râmnic se vor înfiinţa şi vor funcţiona mai multe instituţii judeţene de cultură importante pentru întreg judeţul, precum Casa Judeţeană a Creaţiei Populare (devenită ulterior Centrul Judeţean de Îndrumare Creaţiei Populare şi a Mişcării Artistice de Masă, apoi Centrul Judeţean de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare (având în subordonare Şcoala Populară de Artă şi o serie de asociaţii, societăţi, cluburi, cercuri etc.), Întreprinderea Cinematografică a Judeţului Vâlcea, Muzeul Judeţean de Istorie, Arhivele Naţionale – Filiala Vâlcea (apoi – Direcţia Judeţeană Vâlcea a Arhivelor Naţionale; azi, Serviciul Judeţean Vâlcea al Arhivelor Naţionale, cu un modern sediu construit în 1982, lângă primăria municipiului), Centrul de Librării Cenaclul UAP – devenit Filiala Vâlcea a UAP (cu sediul principal la Galeriile Artă, aflate în centrul municipiului) etc.

La nivel de municipiu, un mare rol în promovarea culturii, îl va avea Casa de Cultură a Municipiului Râmnicu-Vâlcea, în care, timp de mai mulţi ani, au funcţionat biblioteca orăşenească şi Teatrul Popular. Tot aici, în anii ’50-’60, s-au organizat reuşite spectacole de estradă şi de operetă, organizate de Eugen Ciorăscu, soţii Sandu şi Lili Iacobson, Paul Angelescu ş. a.; acest gen de spectacole a fost reluat la sfârşitul anilor ’70, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor (construită în 1975) (Roman, 2007, 140-142).

Teatrul.Tradiţia dramatică este ridicată pe o treaptă superioară în anul 1945, când pe scena Căminului Cultural din Râmnicu-Vâlcea, la iniţiativa şi sub coordonarea dr. C. Georgescu, s-a închegat ceea ce avea să devină, printr-o intensă activitate, Teatrul Popular de mai târziu. În cadrul Căminului „Ştefan Gheorghiu”, colectivul a urcat pe treapta cea mai de sus a afirmării, prezentându-se, în 1955, la primul concurs republican, organizat de Confederaţia Generală a Muncii, unde a obţinut premiul II şi medalia de argint, cu comedia Gaiţele, de Al. Kiriţescu. Râmnicu-Vâlcea a intrat astfel în arena competiţională a teatrului de amatori, fiind finalist în toate ediţiile Festivalului Bienal de Teatru „I. L. Caragiale” şi obţinând numeroase premii (Ibidem, 5-6).

Ca o recunoaştere a meritelor talentatului şi pasionatului  colectiv de interpreţi, acesta a fost ridicat de forurile superioare la rangul de Teatru Popular al Palatului de Cultură din Râmnicu-Vâlcea, iar în 1990, liderul său – regretatul Goange Marinescu – a reuşit să aducă teatrul vâlcean la condiţia de Teatru de Stat”, care va fi denumit „Anton Pann”.

Muzica. La 14 mai 1961, din iniţiativa şi prin perseverenţa profesorului Vasile Roman, şeful Secţiei de Învăţământ şi Cultură a raionului Râmnicu-Vâlcea, a avut loc premiera operetei Crai nou de Ciprian Porumbescu, pe un libret de Vasile Alecsandri, regizor – doctor C. Georgescu, conducerea muzicală – Eugen Ciorăscu, scenografia şi decorurile – av. Paul Angelescu. Între anii 1961-1973, colectivul Palatului de Cultură a jucat patru operete (Crai nou de Ciprian Porumbescu, Mam`zelle Nitouche de Florimond Hervé, Vânzătorul de păsări de K. Zeller şi Pericola de Offenbach), din care trei au fost distinse cu Medalia de     aur şi titlul de laureat (Ibidem, 121-122). Ulterior, orchestra s-a individualizat, devenind orchestră semisimfonică, sub conducerea muzicianului deosebit care era Eugen Ciorăscu, apoi a talentatului Aurel Popescu, şi el trecut prea devreme în împărăţia umbrelor. Orchestra condusă de Aurel Popescu şi corul de cameră „Euphonia”, înfiinţat în 1982 şi condus de Mihail Ştefănescu, vor sta la baza viitoarei filarmonici (Munteanu, 2008, 38).

În anul 1952, câţiva tineri intelectuali: Eugen Ciorăscu – directorul Bibliotecii judeţene, medicul Sandu Iacobson – directorul Spitalului Pneumologic şi soţia sa Lili Iacobson, precum şi avocatul Paul Angelescu, au abordat un alt gen de spectacol, estrada, atrăgând ca interpreţi tineri talentaţi, dornici de afirmare scenică. Primul spectacol, Critica la microfon, a fost considerat un adevărat eveniment artistic şi s-a jucat cu săli pline în stagiunea 1952-1953, fiind urmat de alte spectacole de succes.

În anul 1975, în cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor,  s-a hotărât reactivarea colectivului de estradă, cu spectacolul  La estradă . . . în doi timpi.  În decursul a peste cincizeci de ani, pe scena Teatrului Adreani, a Liceului „Al. Lahovari”, a Palatului de Cultură şi a Casei de Cultură a Sindicatelor, au jucat în formaţiile de teatru, estradă, operetă şi alte genuri muzicale, peste o mie de artişti amatori din mai multe generaţii.

Societatea „Prietenii Muzicii şi ai Teatrului”, avându-l ca preşedinte pe Mihai Forăscu – secretarul Primăriei Râmnicului, şi ca secretar ştiinţific pe Irina Şaţchi Popovici – profesoară la Şcoala de Muzică Râmnicu-Vâlcea, a iniţiat, în 1976, o formă nouă, unică în România, de continuare sistematică şi de adâncire a studiului interpretării vocale şi instrumentale de către elevi cu pespective de afirmare în domeniul muzicii culte: Cursurile muzicale de vară.

În anul 1979, Uniunea Criticilor Muzicali din România a hotărât să iniţieze un festival naţional al „Tinerelor talente”, care va deveni o manifestare tradiţională, un brand al vâlcenilor, având-o ca director artistic, ani de-a rândul, pe regretata Rodica Sava – redactor şef la Radiodifuziunea Română (Roman, 2007, 125 şi urm.). La Râmnicu-Vâlcea, în anii 70 şi 80, s-au afirmat formaţii şi grupuri de muzică rock  de notorietate naţională, precum Lotus, Antract, Paradox ş. a., în care s-au produs artişti de talent, precum Nell Ciorăscu, Paul Balanca, John Feraru ş. a. Trebuie menţionat că în anii ’80, la Râmnic a apărut şi s-a produs succes de notorietate naţională, unul dintre puţinele festivaluri de rock autentice din ţară: „Constelaţii rock”. Mişcarea corală a luat şi ea amploare, fiind susţinută de nume de marcă, precum Ion Ionescu-Basu, Gabriel Chaborschi, Gelu Stratulat, Mihai Ştefănescu, Miron Cernătescu ş.a. (Ibidem, 131-132).

Cinematografia.În această perioadă, în Râmnic au funcţionat două cinematografe: „Unirea” – situat în incinta actualului colegiu „Al. Lahovari” (azi – sala de concerte a Filarmonicii „Ion Dumitrescu”) şi „Cinema Modern” – într-o clădire proprie (în prezent, demolată, pentru a face loc modernului sediu al Teatrului de Stat „Anton Pann”), ridicată aproximativ pe locul unde s-a aflat fostul teatru „Adreani”; odată cu construirea şi darea în folosinţă a marelui cartier Ostroveni, aici s-a inaugurat cel de-al treilea cinematograf al oraşului – „Flacăra”, reamenajat în zilele noastre şi servind (şi) drept (al doilea) sediu al Teatrului Municipal „Ariel”. Un al doilea aspect care se merită subliniat, este cinefilia: În anii ’60, îşi desfăşurau activitatea în judeţ mai multe cinecluburi. Printre cele mai active şi mai cunoscute, erau Cineclubul „C. I. Nottara” (cel mai vechi din municipiu; condus de Traian Lungu) al Casei de Cultură din municipiul Râmnicu-Vâlcea, Cineclubul „Dr. Suciu” (condus de dr. Romulus Popescu) al Sindicatului sanitar şi cel al sindicatului de la Combinatul Chimic Râmnicu-Vâlcea.

Bibliotecile. După război, ca bibliotecă publică, mai funcţiona, încă, cea din cadrul Căminului Cultural înfiinţat în Râmnic mai înainte şi numit după război, „Ştefan Gheorghiu”; acesta va fi reactivat de dr. C. Georgescu, devenind scena unor reuşite spectacole de teatru şi nu numai. La 1 noiembrie 1950, ca urmare a iniţiativei muzicianului şi omului de cultură Eugen Ciorăscu (viitorul director al instituţiei), aici se va înfiinţa Biblioteca Orăşenească din Râmnicu-Vâlcea, care se va transforma, la scurt timp, în Biblioteca Centrală Regională Vâlcea şi apoi – după raionarea fostei regiuni Argeş (Piteşti) – Biblioteca Centrală Raională Râmnicu-Vâlcea, devenită – la 1 februarie 1968 – Biblioteca Municipală.  La 4 martie 1974, instituţia va primi statutul de bibliotecă Judeţeană, pe care îl are şi în zilele noastre, cu denumirea completată în urma atribuirii – la 8 noiembrie 1991 – a numelui „Antim Ivireanul”: Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea. În tot acest timp, director al instituţiei va fi chiar întemeietorul ei. De-a lungul anilor, instituţia şi-a mutat sediul de mai multe ori, în localuri improprii, până în anul 2004, când s-a dat în funcţiune modernul sediul al bibliotecii (Bardaşu, 2001, 116).

Muzee.În anul 1978, fosta Şcoală de Băieţi din Râmnicu-Vâlcea („Şcoala cu Ceas”) a fost amenajată corespunzător, pentru a servi drept sediu Muzeului de Istorie al Judeţului Vâlcea, care are în subordine şi celelalte unităţi muzeale (inclusiv casele memoriale) din judeţ; el adăposteşte circa 40.000 de obiecte, multe dintre acestea făcând parte din patrimonial naţional. Muzeul de Artă Râmnicu-Vâlcea („Casa Simian) a fost amenajat într-o clădire proiectată de arhitectul Simotta în stil renascentist hispano-maur, în anul 1940. Muzeul expune lucrări semnate de Nicolae Grigorescu, Theodor Pallady, Gheorghe Pătraşcu, Corneliu Baba, Florin Niculiu, Gheorghe Vrăneanţu, Nicolae Mogoş, Constantin Cerăceanu etc. O seţie (etnografică) importantă a muzeului, cunoscută în toată ţara, esteMuzeul Satului Vâlcean Bujoreni (Roman, 2007,         106-107). În municipiul Râmnicu-Vâlcea, se află una dintre clădirile emblematice ale acestuia: Casa Memorială „Anton Pann” („Casa papistăşească”), construcţie datând din prima jumătate a secolului al XVIII-lea – casă cu foişor şi pivniţă (utilizată azi în scopuri culturale), în care a trăit o vreme Anton Pann. În iunie 1973, a avut loc inaugurarea Muzeului Taberei Militare Revoluţionare de la 1848, de la Troianu, şi dezvelirea Obeliscului dedicat generalului Magheru şi armatei revoluţionare de la 1848. Cu această ocazie, s-a reconstituit, pe Câmpul lui Traian de la Râureni, Tabăra militară a generalului Magheru; mii de participanţi au intonat din nou, în acea zi, marşul Deşteaptă-te, române! (Ibidem, 208).

Literatura. În anii ’80, a urmat – paradoxal, în raport invers faţă de climatul ideologic al epocii! – o nouă revigorare a mişcării literare locale, având ca nucleu Societatea Literară „Anton Pann” şi ca principal promotor pe Doru Moţoc, secondat – cu consecvenţă şi pasiune – de Horia Nestorescu-Bălceşti şi Ioan St. Lazăr. În acest climat, se vor afirma şi vor urca treptele succesive ale consacrării,  alături şi adeseori, într-un dialog fecund cu consacraţii literaturii contemporane vâlcene (I. I. Alexandrescu, Valeriu Anania, Gheorghe Bobei, Traian Cantemir, Nicolae Manolescu, Constantin Mateescu, Eugen Negrici, Alexandru Oprea, Dinu Săraru, Dragoş Vrânceanu), o multitudine de autori, din diferite generaţii, cultivând diverse genuri şi formule literare, pe care – din cauze obiective – doar îi enumerăm: George Achim, George Anca, Silvia Arsenescu, Lucian Avramescu, Emil Banţă, Ioan Barbu, Teodor Barbu, Marin Bulugea, Dora Cărbunescu, Mircea T. Crişan, Traian Dobrinescu, Aurelian Drăguşin, Alfred Garoescu, Ion N. Georgescu, Elena Hogaş, Stela Iliuţă, Ioan St.Lazăr (Ion Razeş, Ion Stâlpnic), Traian D. Lungu, Costea Marinoiu, Gheorghiţa Măleanu, Alexandru Mircescu, Dumitru Mitrana, Florica Mitroi, Nicolae Moisiu, Cornel Moraru, Doru Moţoc, Aurelian Pavelescu, Doina Pârşcoveanu, Petre Petria, Silviu Popescu, Dragoş Serafim, Felix Sima, Florentin Smarandache (Ovidiu Florentin), Gheorghe Smeoreanu, Ion Soare, Ilie M. Stan, Gheorghe Stancu, Ion Tălmaciu, Petre Tănăsoaica, Dumitru Tiţa, Mircea Tudose, Al. Florin Ţene, George Ţărnea, Dumitru Udrescu, Teodor Văcărescu, Dumitru Velea, Laura Vega, George Voica, Constantin Zărnescu ş. a. Desigur destinele acestora au fost diferite: unii dintre ei s-au afirmat puternic pe plan naţional şi – uneori – chiar internaţional, alţii „s-au pierdut” ori au „migrat” spre alte domenii . . .

Artele plastice.În perioada postbelică,continuând valoroase tradiţii în domeniu, la Râmnicu-Vâlcea şi-au desfăşurat activitatea o serie de artişti plastici autentici. În anul 1982, aici a luat fiinţă Cenaclul UAP Vâlcea, transformat ulterior în Filiala UAP Vâlcea. Cenaclul şi, mai apoi, uniunea au fost conduse succesiv de Sergiu Sălişte, Constantin Neacşu, Tudor Popescu (http://www.danielstancu.ro/galerii_virtuale.html) şi, din anul 1992 – de Gheorghe Dican.

Până în 1989, artele plastice vâlcene s-au dezvoltat într-o deplină comuniune spirituală între profesionişti şi amatori, ale căror structuri de viaţă culturală – Cenaclul UAP (devenit apoi Uniunea Artiştilor Plastici din România, Filiala Vâlcea) şi Asociaţia Artiştilor Plastici Amatori – s-au închegat şi s-au consolidat printr-o fructuoasă colaborare, care a favorizat consolidarea a numeroase talente: Florin Bogoslov, Traian Boicescu, Ion Cantea, Constantin Cerăceanu, Maria Crişan-Gaghel, Emil Darie, Gheorghe Dican, Viorica Drăghici – Ciorâţă, Mariana Dina – Sima, Laurenţiu Ene, Emil Gaghel, Jeanina Giumală – Bogorodea, Constantin Iliescu, Valeriu Ionescu, Vladimir Maruseac, Marius Mateescu, Gabriel Medvedov, Elena Năstoiu, Constantin Neacşu, Olimpiu Orza, Ecaterina Popa, Victor Popescu, Sergiu Sălişte, Cristian Sima, Emil Ştefănescu, Paul I. Ştefănescu (Paulis), Constantin Aurel Zorlescu – cei mai mulţi fiind azi nume consacrate în arta plastică (Deaconu, 2008, 68-69). Desigur, aici – în reşedinţa de judeţ –  s-au desfăşurat o serie de acţiuni de interes judeţean şi, deseori, de rezonanţă naţională, ale tuturor instituţiilor judeţene de profil, precum şi ale altor structuri organizatorice: Direcţia pentru Cultură a Judeţului Vâlcea, Centrul Judeţean de Îndrumare a Creaţiei Populare, Şcoala Populară de Artă, Casa de Cultură a Sindicatelor, Societatea Literară „Anton Pann” etc.: reuniuni, simpozioane, dezbateri, festivaluri artistice ş.a.

Perioada postdecembristă.După mai multe încercări infructuoase, în mai 1990 a fost înfiinţat, prin decizie a prefectului de atunci, Teatrul de Stat din Râmnicu-Vâlcea (numit, ulterior, „Anton Pann”), primul director al acestuia fiind Doina Migleczi. Alţi manageri au fost Goange Marinescu, Dan Micu şi – din anul 2000 – Adrian Roman. În ziua de 25 septembrie 2009, a avut loc inaugurarea oficială a noului sediu al teatrului (proiectant – Cristinel Vlad de la ARHINET), pe care Mircea Cornişteanu, directorul teatrului craiovean, invitat la eveniment, l-a apreciat drept unul dintre cele mai moderne teatre din ţară.(http://www.pann.ro/desprenoi.html).

Cel de-al doilea teatru vâlcean – serios „concurent” al primului, este Teatrul Municipal Ariel din Râmnicu-Vâlcea (patronat de Societatea Culturală „Ariel”), care a împlinit, la sfârşitul anului 2008, un deceniu de la transformarea în „municipal”. Trupa din parcul Zavoi, condusă cu pricepere şi autoritate de regizoarea Doina Migleczi, şi-a câştigat într-un timp relativ scurt, un frumos renume în ţară şi în străinătate. Trupa s-a for­mat în jurul lui Silviu Purcărete, în anii când regizorul începea la Vâlcea, cu Decameronul, o carieră de excepţie. În anul 2008, în afara sediului din parcul Zăvoi al oraşului, primăria municipiului a făcut un nou şi important cadou Arielului: Cinematograful Ostroveni, cu dublă funcţionalitate, localul urmând să reprezinte (şi) al doilea sediu al Teatrului Municipal.

Muzee. În anul 2007, autorităţile judeţene (Dumitru Buşe ş.a.) au prevăzut importante fonduri pentru modernizarea Muzeului de Istorie şi pentru menţinerea (prin cumpărare) în patrimoniul judeţului şi al municipiului, a „Casei Simian” (Muzeul de Artă)

Presa.În această perioadă, la Râmnic, au apărut o serie impresionantă de publicaţii, cu viaţă mai mult sau mai puţin efemeră: „Orizonturi noi”, titlu semnificativ, care a înlocuit – imediat după revoluţie – oficiosul judeţean antedecembrist, „Orizont”; „Reporter” (apărut la 13 ianuarie 1990); „Curierul de 7 zile” (17 martie 1990), magazin săptămânal, din care au apărut 24 numere), „Alutus” (17 martie 1990) – „Ziar bilunar (sic!) independent social-politic, cultural-ştiinţific şi sportiv-turistic”, „Cronica vâlceană” – săptămânal independent, scos (1990-1994) de S. C. Evenimentul; „Actualitatea vâlceană” (6 febr.1991), transformată ulterior (1 sept. 1992) în „Informaţia zilei” , editată de SC Trado SRL;  între (16-22 ianuarie) 1995 şi 5 mai 1999, a apărut „Jurnalul de Vâlcea” (220 numere) – „Săptămânal de atitudine economică, socială şi culturală”, sub egida SC General Marker International, redactorul-şef al săptămânalului fiind ziaristul Ion Stanciu; din 1999, a apărut, timp de câţiva ani, „Presa vâlceană” – „Săptămânal politic al judeţului Vâlcea”, consilier editorial fiind Gheorghe Smeoreanu. Toate aceste publicaţii aveau şi pagini sau rubrici de cultură.

Alte publicaţii apar şi astăzi în Râmnicu-Vâlcea, majoritatea acestora vizând aspecte din întreg spaţiul vâlcean, nu numai din reşedinţa judeţului. Cel mai „longeviv” dintre acestea este „Curierul de Vâlcea” (22 martie 1990) – „Primul cotidian privat apărut în România după 1989”, care rezistă şi în prezent, director fiind scriitorul Ioan Barbu; „Info Puls” a fost întemeiat în 1998 de către Constantin Tanislav; din acelaşi an, apare „Viaţa Vâlcii” – „cotidian independent”, editor-şef fiind scriitorul Petre Tănăsoaica, director onorific – poetul George Ţărnea (cel care a dat şi numele ziarului); mai înainte, editorul a scos, timp de mai mulţi ani, „Săptămâna vâlceană” (1994-1997). „Vocea Vâlcii” – „Săptămânal de informaţii şi luptă împotriva corupţiei”, apare din 1999, redactor şef fiind Romeo Popescu. „Monitorul de Vâlcea” a  apărut din 25 mai 2001, făcând parte, la început, din Grupul de Presă „Monitorul-Curentul” (azi, „Monitorul – Sport Expres”). În anul 2003 a apărut săptămânalul „Arena vâlceană” (titlu definitiv, după mai multe denumiri fluctuante: „Arena”, „Arena sportivă şi politică”, „Arena vâlceană – Sport şi politică” ş. a.). „Sport Expres”, editat în 2004, este tot un săptămânal, editat de „Monitorul de Vâlcea”; în  2005, a ieşit pe piaţă „Ziarul de Vâlcea” (înfiinţat şi condus de Tiberiu Pârnău), iar în 2006, scriitorul Silviu Popescu, ziarist cu vechi „state de serviciu” în presa vâlceană (şi nu numai), a înfiinţat cotidianul „Curierul de Râmnic”, după ce, anterior, întemeiase publicaţia săptămânală „City Râmnicu-Vâlcea” – „Ziar popular european”. În ultimii ani au apărut un număr important de alte cotidiene şi săptămânale, pe o piaţă a presei deja saturată: „PubliPro”, „Ecran”, „EuroVâlcea”, „Obiectiv vâlcean” (după anteriorul „Obiectiv”, înfiinţat de Valentin Smedescu), „Observator de Vâlcea”, „Radical de Vâlcea”, „Gazeta de Vâlcea”, „Realitatea vâlceană”; „Ediţie specială” etc. O bună parte dintre acestea au şi versiuni on line. Economia de piaţă îşi (va) spune, desigur, cuvântul şi aici.

În domeniul revistelor de cultură, în această perioadă, la Râmnicu-Vâlcea, a apărut, de asemenea, un număr relativ mare de publicaţii – săptămânale, lunare, bilunare, şi trimestriale, cu apariţie mai mult sau mai puţin regulată, unele dispărând la scurt timp de la apariţie, altele rezistând mai mulţi ani: „Adevărul literar”     (1990 – două numere, continuare a vechii foi „Vâlcea literară”), „Corespondent” – editată de SC Regal SRL, „Izvoraşul” (4 numere, sub egida CJCPCT) – continuare a vestitei reviste scoase de Gh. N. Dumitrescu-Bistriţa, „Vâlcea literară” – 7 numere, „Pandurul” – serie nouă (17 numere) scoasă de Ion Măldărescu, „Almarom” (1994, şase numere) – editată de editura şi tipografia cu acelaşi nume; „Magazin de la A la Z” (Ed. Conphys şi RTV „Vâlcea 1”), „Casa cărţii vâlcene” (Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea), precum şi câteva reviste satirico-umoristice: „Woody” şi apoi „Spinul” (Ed. Spinul), „Telehaz” etc.

Alte reviste de cultură apar şi în zilele noastre: „Lumina lumii” – publicaţie anuală editată de Fundaţia Culturală „Sf. Antim Ivireanul”, din 1992 şi în prezent; „Povestea vorbei” – revistă a Societăţii Culturale „Anton Pann” (din 1999), serie nouă; „Renaşterea” – serie nouă, publicaţie a Episcopiei Râmnicului (din 1990 şi în prezent); „Studii vâlcene” – serie nouă (anual, din 2003), „Forum-V” (trimestrial, din 2006) şi anuarul „Forum” – publicaţii editate de Forumul Cultural al Râmnicului; „Vâlcea culturală” (scoasă de Intol-Press SRL), „Semn” şi „Ţânţarul” (coligate; redactor-şef, G. Achim), „Aşii vâlceni”, „ART-EMIS” (on line), editată de I.Măldărescu, ş. a.

Literatura.În afară de „clasicizaţii” de origine râmniceană trăitori la Bucureşti sau în alte localităţi ale ţării (Nicolae Manolescu, Eugen Negrici, Dinu Săraru, Gabriel Liiceanu, regretaţii Marian Papahagi, Ilie Purcaru etc.), la Râmnicu-Vâlcea îşi desfăşoară activitatea o serie de scriitori (unii dintre aceştia fiind cunoscuţi la nivel naţional), cei mai mulţi dintre ei fiind membri ai filialelor USR: Doru Moţoc, Felix Sima, Petre Tănăsoaica, Ioan Barbu, Petru Pistol, Ioan St. Lazăr, Gheorghe Smeoreanu, Ion Soare, Ilorian Păunoiu, Constantin Mihai, Jeanina Georgeta Ţenea, Costea Marinoiu, Veronica Tamaş, George Achim, Nicolae Mazilu, Traian Dobrinescu, Mihai Mihăiţă etc. O situaţie specială o deţine „veteranul” Constantin Mateescu – râmnicean de origine, care, de decenii, îşi petrece câte o jumătate de an în oraşul de care este legat biografic şi sentimental şi căruia i-a dedicat, ca nimeni altul, mai multe cărţi de succes.

Bibliotecile.Printre clădirile instituţionale construite după 1989 în Râmnic, se numără modernul sediu al Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul”, inaugurat în anul 2004, care – printre altele – adăposteşte Biblioteca de Etnologie „Mihai Pop” (întemeiată de etnologul şi folcloristul Gh. Deaconu). Instituţie de nivel judeţean, Biblioteca (condusă în prezent de Augustina Sanda Constantinescu) găzduieşte săptâmânal o mare parte dintre manifestările cultural-artistice organizate de oamenii de cultură şi artă din Râmnicu-Vâlcea, aducându-şi o contribuţie substanţială la viaţa culturală a municipiului, secondată fiind, în această nobilă misiune, de alte renumite instituţii de cultură cu sediul în municipiu : Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Naţional Vâlcea (director – Florin Epure, urmându-i lui Gheorghe Deaconu), Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea (director – Elena Stoica, urmându-i, de asemenea, lui Gh. Deaconu), Muzeul Judeţean de Istorie (director – Claudiu Tulugea) ş. a.

Muzica.În anul 1995, a fost înfiinţată Filarmonica de Stat „Ion Dumitrescu” (director – dirijorul Mihai Ştefănescu) – instituţie muzicală profesionistă cu două ansambluri artistice – orchestra simfonică („Sinfonietta”) şi corul academic („Euphonia”), ce susţine o stagiune permanentă, având 132 de angajaţi care îşi desfăşoară activitatea într-un local propriu, cu o sală de concerte ce se înscrie din punct de vedere acustic şi estetic între primele din România; instituţia funcţionează sub egida Primăriei Râmnicu-Vâlcea şi susţine o stagiune permanentă, efectuând turnee şi în străinătate. Intrat în tradiţie (a ajuns la ediţia a XXX-a), Festivalul muzical „Tinere talente” continuă să se desfăşoare tot la Râmnicu-Vâlcea, fiind găzduită, la toate ediţiile, de Filarmonica „Ion Dumitrescu”, în organizarea Primăriei. În acest domeniu, fiinţează şi Societatea „Vox Humana”, înfiinţată de muzicologul şi compozitorul Gelu Stratulat, care este şi dirijorul corului Seminarului Teologic din Râmnicu-Vâlcea, unde funcţionează ca profesor.

Artele plastice. La Râmnicu-Vâlcea, îşi desfăşoară activitatea filiala vâlceană a UAP (condusă, din 1992, de Gh. Dican) – una dintre cele mai puternice şi mai cunoscute asociaţii de acest fel din România; mulţi dintre membrii acesteia sunt cunoscuţi în ţară şi peste hotare: Gheorghe Dican, Tina Popa, Traian Boicescu, Constantin Neacşu, Maria Crişan Gaghel, Corina Croitoru-Necşuleu, Daniel Stancu, Petti Velici, Ion Cornea, Tudor Popescu, Viorica Drăghici-Ciorâţă, Mariana Dina-Sima, Cristian Sima, Olga Popescu ş. a. Printre alte multe iniţiative valoroase, filiala a luat parte, ca partener, la proiectul internaţional „Arta în drum spre muzeu”, organizat în Râmnicu-Valcea (1999), la care au participat peste 60 de artişti, iar la Muzeul Satului din Bujoreni, a fost organizate patru ediţii ale simpozionului „Tradiţie şi postmodernitate” – la care au fost prezente peste 80 de personalităţi culturale din ţară şi străinătate; în acest context, a fost editată revista „Ianus” şi setul de monografii „Biserici de lemn din Vâlcea”. Ultimele două evenimente au fost iniţiate de Fundaţia HAR Bucureşti; „protagoniştii” lor fiind Luiza Barcan şi Alexandru Nancu. La iniţiativa pictoriţei Tina Popa şi cu sprijinul financiar al primăriei locale, la Râmnicu-Vâlcea se desfăşoară – de câţiva ani – aproape în fiecare vară, Simpozionul de Creaţie „Dealul Malului” care în anul 2004 s-a finalizat cu o mare expoziţie, organizată la Parlamentul European de la Bruxelles, dar şi la Bucureşti.

În afară de Galeria UAP, a mai fost înfiinţată în Râmnic şi funcţionează, începând cu anul 2006 (după darea în funcţiune a noii aripi a clădirii administraţiei judeţene), Sala de expoziţii „Constantin Iliescu” a Consiliului Judeţean Vâlcea, unde expun (pictură, sculptură, grafică) artiştii „amatori” din Vâlcea, sub egida şi cu sprijinul CJCPCT (Elena Stoica). Printre alţii, aici a fost prezent artistul C. Aurel Zorlescu (cel care a condus ani de-a rândul Asociaţia Artiştilor Plastici Amatori din Râmnicu-Vâlcea), Florin Bogoslov, Petre Cichirdan, Daniel Medvedov, Dumitru Zamfira, Jeanina Ţenea ş. a. O altă galerie de artă a fost înfiinţată în incinta Hotelului SOFIANU din Parcul Zăvoi.

Audiovizualul.Începând cu anul 1993, la Râmnicu-Vâlcea emit posturile de radioteleviziune VÂLCEA UNU (înfiinţat de ing. Emilian Frâncu) şi SC ETALON SRL (întemeiat de Iulian Margu şi Dan Tudor), iar  din 2009 – VTV, post cu arie de cuprindere naţională, aparţinând oamenilor de afaceri Maria şi Ion Tudor. Funcţionează, de asemenea, postul de radio „Metronom”, condus de George Chirca.

Societăţi şi asociaţii culturale.În municipiul – reşedinţă de judeţ, desfăşoară activităţi culturale o serie de structuri organizatorice nonguvernamentale, apolitice şi nonprofit, care, alături de instituţiile de profil ale statului, stimulează şi promovează cultura locală şi naţională:

– Fundaţia Culturală „Sfântul Antim Ivireanul” (1991), editoare a revistei anuale „Lumina lumii” şi organizatoare a manifestării anuale „Zilele Sfântului Martir Antim Ivireanul”, dedicate Sfântului Antim Ivireanul ca ocrotitor spiritual al Râmnicului”; din 1999, în cadrul acestei fundaţii funcţionează Centrul de Studii Medievale „Antim Ivireanul”, care organizează sesiuni anuale de comunicări ştiinţifice;); „sufletul” fundaţiei, ca şi al publicaţiei „Lumina lumii”, este scriitorul şi cărturarul Ioan St. Lazăr, preşedintele executiv al asociaţiei;

– Societatea Culturală „Anton Pann” funcţionează din 1998 (fiind numită iniţial Societatea Literar-artistică „Etalon”). Denumită ca atare în 1999, editează – din acelaşi an – revista de cultură „Povestea vorbei”). La conducerea ei, s-au succedat Mihai Sporiş, Ioan St. Lazăr, Ion Măldăresacu, Costea Marinoiu.

– Forumul Cultural al Râmnicului a fost înfiinţat în anul 2001, în parteneriat cu Primăria Municipiului Râmnicu-Vâlcea, la iniţiativa istoricului Gheorghe Dumitraşcu (secretar general) şi a fostului primar Traian Sabău (preşedinte), preşedinte onorific fiind P. S. Gherasim – episcopul Râmnicului, iar preşedinte executiv – P.S. Irineu Slătineanu. Datorită sprijinului permanent al Primăriei, acordat încă de la înfiinţare, Forumul dispune de un sediu corespunzător şi de dotarea logistică necesară. Sub egida asociaţiei, apar anuarele „Studii vâlcene” (începând din 2001) şi „Forum” (din 2007), iar din anul 2006 – revista trimestrială de cultură „Forum-V”, care şi-a propus să-i unească – în spirit neoharetian – pe toţi creatorii vâlceni, într-un dialog permanent cu autorităţile Râmnicului şi ale judeţului; în cadrul asociaţiei, fiinţează Clubul Oamenilor de Ştiinţă, Cultură şi Artă, coordonat de Gh. Deaconu, având ca principal obiectiv promovarea valorilor cultural-ştiinţifice ale Râmnicului şi ale judeţului; în prezent, conducerea Forumului este asigurată de          Al. Popescu-Mihăeşti – preşedinte, I. Soare şi P. Cichirdan – vicepreşedinţi, iar ca secretar general – acelaşi     Gh. Dumitraşcu.

– Societatea Tinerilor Creatori şi Artişti (STCA) – înfiinţată pe lângă CJCPCT în anul 1999 (preşedinte – scriitorul Dragoş Teodorescu); Societatea „Ecostar” (întemeietor: Petre Cichirdan) etc.

La Râmnicu-Vâlcea, se desfăşoară o serie de manifestări de importanţă naţională sau zonală, organizatea de instituţiile de cultură sau de primărie, ori cu sprijinul acesteia şi al autorităţilor judeţene:  Festivalul de Creaţie „Vâlcea Artistică”, Zilele Culturii si Ortodoxiei, Ziua Imnului Naţional, Festivalul de Muzică Cultă „Tinere talente”, Târgul Meşterilor Populari, Zilele Sfântului Martir „Antim Ivireanului”, Ziua („Zilele”) Râmnicului etc., ale căror denumiri grăiesc de la sine despre conţinutul lor. În anul 2011, la iniţiativa Primăriei Râmnicului, a fost organizată prima ediţie a Festivalului „Maria Ciobanu”, iar la iniţiativa Forumului Cultural al Râmnicului – „Zilele DUMITRU DRĂGHICESCU” (ed. I, 2011), organizate în parteneriat cu Fundaţia Culturală Dumitru Drăghicescu” din Măciuca (preşedinte – Dan Niţu). Toate acestea, alături de structurile organizatorice din domeniul ştiinţelor şi de activităţile desfăşurate de ele, îmbogăţesc permanent viaţa culturală a Râmnicului şi a judeţului, nu numai cantitativ, ci şi calitativ.

 

 

Bibliografie

 

Nicolae Andrei, Gh. Pârnuţă, 1977, Istoria învăţământului din Oltenia, vol. I, Craiova, Ed. Scrisul Românesc.

C. Apostol, 1972, Activitatea Societăţii de lectură a elevilor „Vasile Alecsandri”, în „Studii vâlcene”, 2/1972, Râmnicu-Vâlcea.

Aneta Bardaşu, 2001, Trei biblioteci publice la Râmnicu-Vâlcea, în perioada interbelică, în vol.: Ion Soare, Aneta Bardaşu, Lumina cărţii la Râmnic, Râmnicu-Vâlcea, Ed. Conphys.

Traian Cantemir, 1980, Leca Morariu la Râmnicu-Vâlcea (1944-1963), în „Studii vâlcene”, nr. 4/1980.. 133.

Pr. Constantin Cârstea, Doru Căpătaru, 2007, Istoria Bisericii „Toţi Sfinţii” din Râmnicu-Vâlcea, Râmnicu-Vâlcea,              ed. Adrianso.

Al. Cerna-Rădulescu, 1983, Tipografi şi tipografii din Râmnic, în „Studii vâlcene”, VI/1983.

Colecţia de documente „Av. Paul Angelescu” (neinv.)

Gheorghe Deaconu, 2008, Patrimoniul documentar al culturii tradiţionale din Vâlcea. 1968-2008, Râmnicu-Vâlcea, Editura Patrimoniu. 

1979,  Dicţionar al literaturii române de la origini până la 1900 (abr. DRL), Bucureşti, Ed. Academiei RSR.

 

1901, DJVAN, Fond Revizoratul Şcolar Vâlcea (abr. RŞV), dos. 4/1901, f. 119; Statutele Societăţii Culturale din judeţul Vâlcea, înfiinţată la 23 august 1898, Râmnicu-Vâlcea.

 

DJVAN, fondul Liga Culturală a Tuturor Românilor – filiala Vâlcea, dos. 1/1927-1930, f. 8.

 

Gh. Dumitraşcu, 1972, Slujitorii şcolii vâlcene în revoluţia de la 1848, în “Buridava”, nr. 1/1972, Râmnicu-Vâlcea, Muzeul Judeţean Vâlcea.

 

Pr. C-tin Grigore, 1944, Râmnicul-Vâlcii. Loc de amintiri şi recreiere. Monografie – Ghid, Editura Primăriei Oraşulu DJVAN, fondul Liga Culturală a Tuturor Românilor – filiala Vâlcea, dos. 1/1927-1930, f. 8.

Carmen Manea-Andreescu, 1982, Contribuţii la istoria cinematografului vâlcean (I), în „Studii vâlcene”, V, Râmnicu-Vâlcea, 1982.

Constantin Mateescu, 1981, Drumurile lui Anton Pann, Bucureşti, Editura Sport-Turism.

Constantin  Mateescu, 1979, Memoria Râmnicului, Bucureşti, Ed. Sport-Turism.

Ana Maria Munteanu, 2008, Itinerar cultural vâlcean, vol. I, Editura Universităţii Transilvania din Braşov.

Horia Nestorescu-Bălceşti, 1971, Bibliografia presei vâlcene, în „Studii vâlcene”, I/1971.

Sorin Oane, 2007, Istoria Judeţului Vâlcea, 1948-1965. Un studiu de caz, Râmnicu-Vâlcea.

Virgil Olteanu, 1992, Din istoria şi arta cărţii. Lexicon, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1992.

Constantin C. Popian, 2010, Memorii. O viaţă de om (1944-1965), vol. III, Sibiu, Ed. Agnos, 2010.

Vasile Roman, 2007, Mărturii şi evocări. Contribuţii la istoria culturii vâlcene, ed. a III-a, Râmnicu-Vâlcea, Editura Almarom.

Constantin Siman, 1972, Tipografii şi tipografi la Râmnicu-Vâlcea, în Tipografii şi tipografi la Râmnicu-Vâlcea, Râmnicu-Vâlcea.

Ion Soare, 1984, Mihail Dragomirescu în corespondenţă cu scriitorul vâlcean Lazăr Popescu.în „Vâlcea literară”, martie 1984.

C. Tamaş, 1994, Istoria Râmnicului,Râmnicu-Vâlcea, Editura „Antim Ivireanul”.

Veronica Tamaş, 1971, Contribuţia « Ligii Culturale » din Râmnicu-Vâlcea la desăvârşirea unităţii naţionale, în „Studii vâlcene”, I/1971.

Corneliu Tamaş, Petre Bardaşu, Sergiu Purece, Horia Nestorescu-Bălceşti, 1978. 1848 în judeţul Vâlcea, Bălceşti pe Topolog, Societatea „Prietenii Muzeului Bălcescu”.

Nicolae Tărtăreanu, 1971, Cinematograful la Râmnicu-Vâlcea, în „Orizont”, 16 mai 1971.

<1971>, Teatrul Popular Rm.-Vâlcea, 1921-1971. 50 de ani de teatru vâlcean (abr. Teatrul Popular).

1941, Viaţa bisericească în Oltenia. Anuarul Mitropoliei Olteniei (abr. Anuarul), Craiova, Tipografia Sf. Mitropolii a Olteniei, Râmnicului şi Severinului, 1941.

 http://www.danielstancu.ro/galerii_virtuale.html

http://www.pann.ro/desprenoi.html

 

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. II – Localităţile urbane; Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2012