STÂNA DE VALE. DE LA O RECUNOAŞTERE STRATEGICĂ LA UN LOC DE RECREERE

 

După cum am constatat din măsurile propuse de recunoaşteri, călătoriile de comandament şi de stat major efectuate şi aplicarea la teren a ipotezelor din Planurile de campanie, putem formula teza că Bihorul, mărginit la Nord de Bereteu şi la Sud de Dealurile Ineului, a reprezentat centru de rezistenţă al Frontului de Vest. Deşi regiunea nu avea caracteristici care s-o facă interesantă prin ea însăşi totuşi „prezenta interes din punct de vedere al influenţei pe care o exercita asupra operaţiilor din Poarta Someşului şi Poarta Mureşului”[6].

Având în vedere toate elementele care influenţau decisiv acţiunile militare din această zonă, recunoaşterile din Munţi Apuseni, din iarna anului 1935, au întărit această teză. Nici o acţiune nu ar fi avut succes, în special pe timp de iarnă[7]. Lupta în munţi avea un ritm de ofensivă extrem de scăzut, presupunea angajarea unor efective numeroase, se putea transforma oricând într-un război de partizani. Factorul etno-demografic de pe poziţiile alese de specialişti militari era favorabil organizării apărării.

Recunoaşterile efectuate au scos în evidenţă nevoia de redislocarea unităţilor încă din timp de pace. Acoperirea strategică, pentru Frontul de Vest, trebuia să aibă o misiune ofensivă. Se punea, de asemenea, problema mobilizării în secret a structurilor organizatorice, pentru surprinderea adversarului şi obţinerea libertăţii de acţiune, prin ordine de chemare individuale, sub pretext de participare la manevre. Aceste iniţiative, alături de măsurile de strictă supraveghere a minoritarilor din zona de operaţii militare, ar fi fost posibile prin folosirea ca „forţe de acoperire a Diviziilor 16, 17, 1 infanterie şi a Grupului 3 Vânători Munte, pe frontul de 300 km”[8], cât reprezenta zona lor de responsabilitate.

Operaţia s-ar fi împărţit în trei faze. În prima fază cu elementele de acoperire pe frontieră care să cedeze până la poziţia a 2-a, care doar ar întârzia. Rezistenţa putea fi sporită prin amenajări de „fortificaţii sumare” pe direcţiile cele mai probabile de invazie, în special în gurile defileurilor. Faza a doua ar fi consumat lupte, cu durata între Z+12-16 zile, pe poziţiile 2-3. Faza a treia marca rezistenţa îndelungată a acoperirii, cu durată nedeterminată, cu angajarea grosului forţelor.

Concluziile generale detaşau importanţa crescută a Frontului de Vest, faţă de celelalte fronturi, iar pregătirile de război a inamicilor de la vest impuneau măsuri de luat. Aceste “fronturi” reprezentau, în limbaj modern, zone (teatre) de operaţii orientate, fiecare, să interzică cele trei direcţii strategice unde exista un pericol potenţial din estul, vestul şi sudul României Mari.

 

Din acest punct de vedere, situaţia României nu era singulară. Numai că alte state, aflate într-o situaţie similară în perioade conjuncturale, au depăşit-o prin diverse metode, inclusiv printr-o “împăcare” cu unul dintre adversari. România, însă, s-a aflat sub presiunea acestei realităţi întreaga perioadă interbelică, iar stat-majoriştii au creat ipoteze speciale pentru a găsi rezolvarea problemei strategice de apărare a pământului românesc. Esenţa acesteia trebuia să rezolve situaţia în care un atac împotriva României se putea produce pe o direcţie, pe două sau pe trei fronturi, simultan sau succesiv, în condiţii şi modalităţi cunoscute sau imprevizibile.

            Într-un sfârşit de săptămână, aflându-mă la Cabana militară „Vulturul” de la Stâna de Vale mi-am amintit de aceste preocupări, din perioada interbelică şi de însemnările făcute de ofiţerii desemnaţi a efectua o recunoaştere strategică. Iată cum a fost consemnată în documentele timpului recunoaşterea condusă de maior Dinulescu, şeful de stat major al Divizia 1 Vânători Munte, pe un traseu de 140 Km lungime, desfăşurată între 7-12 martie 1935, de către o echipă formată din Mr. Cârlan, şeful biroului operaţii, cpt. Ioan Nicolau, 2 subofiţeri şi 8 soldaţi. Echipajul dotat cu schiuri, echipat adecvat şi cu hrană rece pe 7 zile, în total 36 Kg., purtat în raniţă de fiecare participant, a activat între 7-13 ore pe zi şi a parcurs distanţe între 14-42 km/zi, a cantonat în stânele de oi existente circa 3 ore, au adunat lemne pentru foc iar pentru odihnă şi-au amenajat paturi pe cetină. Cea mai grea etapă s-a parcurs în ziua a treia (17 km), între Prislop, Cârligaţi, Tomasca pe un viscol violent ce a împiedicat orientarea, la o temperatură de minus 30ºC, temperatură la care nici busola „Bezard” nu a mai funcţionat. „Toţi coechipierii au avut senzaţii curioase. Apăreau şi dispăreau din faţa lor: păduri, stânci, ce a dus la influenţarea moralului. Zăpada viscolită împiedica respiraţia şi pătrundea până la piele. La Cârligaţi s-a luminat pentru un moment, ne-am orientat. Coborârea de la Cârligaţi, la Poiana Arsă, s-a făcut pe un vifor aşa năprasnic încât lacrimile îngheţau în orbite şi toate încercările de apărare în faţa acestei calamităţi erau zadarnice. La controlul de la Piatra Arsă s-a constatat că 5 dintre noi aveau obrazul şi nasul degerat. Distanţa de 8 km s-a parcurs în patru ore şi jumătate”[9]. Cu toate greutăţile întâmpinate concluziile au fost clar formulate: acţiunile de luptă puteau fi purtate în masivul munţilor numai de trupe special antrenate şi corespunzător dotate.

            Am avut curiozitatea să răsfoiesc Cartea de onoare a Cabanei „Vulturul” şi să constat că de fapt adevărul istoric cu privire la existenţa acesteia nu este cunoscut. Impresiile fiind astfel uşor denaturate, mulţumirile adresându-se admiraţiei şi personalului care a deservit cabana, în diferite etape. Subscriem acelor impresii, noi înşine fiind răsfăţaţi cu o politeţe specifică oamenilor locului şi cu meniuri peste ceea ce se servea în alte localuri. Pentru aceste ingrediente desigur că gazdele au meritat aprecierile exprimate. Pentru clarificarea paginii de început a acestui imobil care a aparţinut ofiţerilor din Garnizoana Oradea facem cuvenitele precizări.

1. 1.Pe 28 octombrie 1919, comandantul Divizia 17 Infanterie, după ce a luat iniţiativa creării Cercului Militar Oradea, înainta ministrului de război generalul Răşcanu, memoriul cu nr.2124, prin care solicita sprijinirea, pentru început, a acestuia cu suma de 60.000 lei[10], fond necesar pentru organizarea, dotarea cu mobilier adecvat pentru acţiunile culturale şi distractive care urmau a se desfăşura. Pe acest raport şeful contabilităţii armatei informa pe ministru despre existenţa unui „fond disponibil în buget de 290.000 lei şi fiindcă trebuie cercuri ofiţereşti în toate garnizoanele din teritoriile româneşti”[11] propunea acordarea sumei de 40.000 lei. Pe raport ministru Răşcanu a pus următoarea rezoluţie: „Nu avem fonduri prea mari pentru toate garnizoanele (…), pentru Oradea aprob 20.000 lei ceea ce înseamnă, la faţa locului, astăzi cel puţin 50.000 coroane. În acelaşi timp am mai dat 5.000 lei pentru popotă, care trebuie instalată la acest cerc”[12]. Suma pusă la dispoziţie din creditul de război a fost confirmată de şeful serviciului contabil, prin adresa nr.27252 din 11 noiembrie 1919[13].
2. 2.Chestiunea înfiinţării Cercurilor militare în noile garnizoane, şi activarea lor, a preocupat conducerea Ministerului de Război, care, pe 16 februarie 1920, emitea Ordinul Circular nr. 42032 prin care impunea obligativitatea ofiţerilor de a plăti cercurilor militare anumite cotizaţii, pentru ca prin ajutorul lor să se poată preîntâmpina cheltuielile impuse de buna şi imediată lor punere în stare de funcţionare[14]. Reţinerile urmau a începe, în mod obligatoriu, din februarie 1920 şi se calculau la solda prevăzută de Instrucţiunile ministeriale nr. 22184/1919, iar după trecerea pe picior de pace la solda brută bugetară. Menţionăm faptul că înainte de primul război mondial Cercurile Militare subzistau din cotizaţiile ofiţerilor. Importanţa de netăgăduit a acestora rezulta din multe puncte de vedere. Ele constituiau mijlocul prin care ofiţerii din toate armele şi de toate gradele intrau în contact unii cu alţii, realizând strânse legături de camaraderie, şefii îşi cunoşteau mai bine subalternii şi astfel se puneau bazele unei discipline sufleteşti, se realiza o armonie socială în garnizoane, precum şi între militari şi societatea civilă. Cercul Militar reprezenta un loc de cultură şi distracţie în care ofiţerii îşi puteau satisface, cu bani puţini, plăcerile tendinţelor şi moravurilor acelor vremuri. Cotizaţiile reţinute din soldele ofiţerilor nu acopereau însă în întregime cheltuielile, în special cele referitoare la dotare. Starea în care acestea se aflau după război impunea acordarea temporară a unor subvenţii, fapt pentru care cu analiza nevoilor de reparaţii şi dotării a fost investită Direcţiei Geniu. Anual, veniturile din cotizaţiile ofiţerilor precum şi prin lărgirea categoriilor membrilor cotizanţi, prin transformarea Cercului Militar Oradea în Cercul Militar-Civil Oradea[15] şi cooptarea de membrii din rândul societăţii civile.
3. 3.La 1 Aprilie 1934 capitalul Cercului sporeşte la 377.147 lei. Adunarea generală a ofiţerilor garnizoanei Oradea a Cercului-Militar Civil a hotărât, pe 22 Aprilie 1935, „construirea căminului ofiţerilor garnizoanei Oradea, la Stâna de Vale, cu mijloacele ofiţerilor”[16].

Sumele provenite din cotizaţiile şi donaţiile ofiţerilor şi membrilor aleşi au fost investite, în conformitate cu hotărârile luate de Adunarea generală a Cercului, potrivit cărora s-a trecut la începerea construirii căminului ofiţerilor la Stâna de Vale, începând din 1935. Pentru ducerea la îndeplinire a hotărârii Adunării Generale a Ofiţerilor, comandantul Diviziei 17 Infanterie a desemnat un comitet format din colonelul Alexandru Marinescu, din Regimentul 34 Artilerie, lt. col. Herman Lang, din R. 86 I., lt.col. Constantin Luca, din R.85 I., cpt. Vasile Cehan, din R.88 I., mr. Leon Vasilescu, ca ofiţer gestionar. Atribuţiile stabilite pentru comitetul însărcinat se refereau la semnarea contractului cu Episcopia Unită de închiriere a spaţiului, „redactarea statutului căminului; supravegherea lucrărilor de construire; strângerea materialelor; construirea căminului; cumpărarea şi recepţia materialelor; strângerea şi gestionarea fondurilor; supravegherea şi hrănirea detaşamentului de lucru– subl. ns. C.M.”[17] Memoriul nr.1, din 12 Aprilie 1937, întocmit de maiorul intendant Leon Vasilescu, în urma verificării Cercului şi al Căminului ofiţerilor Stâna de Vale, evidenţiază un total încasat de 1.178 102 lei, la care se mai adăuga reportul anului precedent de 101.853 lei. Din acest total 1.254.986 lei reprezentau cheltuielile. Rezulta un sold de 25.019 lei[18]. În acel Memoriu veniturile nete din chiria camerelor de la Căminul Stâna de Vale erau de 5108 lei, în timp ce încasările din cotizaţii şi donaţii de la ofiţeri şi diverse instituţii pentru construirea Căminului Stâna de Vale reprezentau 886.579 lei[19]. Cabana militară de la Stâna de Vale şi-a continuat activitatea şi între 1940-1944, teritoriul în care aceasta era amplasată nu intrase sub jurisdicţia Dictatului de la Viena[20].

            Menţionăm faptul că, în timp ce frontiera de vest a României se fortifica prin centura de fier a liniei „Carol”, dublată de fortificarea spirituală realizată de biserică, şcoală şi instituţii culturale

            La revenirea în garnizoana Oradea noul comitet de conducere, al Cercului Militar ales de Adunarea generală din 18 octombrie 1946, a fost prezidat de comandantul Regimentului 10 Grăniceri, în incinta cazărmii căruia funcţiona, temporar, această instituţie, iar custode al cabanei era plt. Maj. Mariaş Vasile. Pe 12 Noiembrie 1946, în faţa comandantului Cercului de Recrutare Teritorial Bihor custodele cabanei, trecut în rândul cadrelor disponibile ale armatei, conform Decretului Lege nr. 433/1946, se angaja „de bună voie să rămână custodele căminului, în care a fost şi până în prezent, fără nici o pretenţie materială din partea garnizoanei. Totodată înţeleg să păstrez averea care îmi este dată în primire în aceleaşi condiţiuni în care am păstrat-o şi până în prezent. Acest angajament mi-l iau până la data de 30 Mai 1947”[21].

Ca un arc peste timp, un alt ministru de război, Vasiliu Răşcanu, după un sejur la Cabana Vulturul de la Stâna de Vale consemna următoarele: „Plăcerea ce am simţit-o este mărită de sentimentul meu de admiraţie faţă de demnii urmaşi ai noştri, care au înţeles nu numai să ne imiteze dar să mărească şi să perfecţioneze ceea ce am făcut noi aceştia care am trecut pe aceste locuri înaintea lor. Ca veteran, fost ministru şi vechi vânător de munte, admir lăcaşul de aici care întrece cu mult ceea ce am avut noi cu patru decenii în urmă. S-a pornit pe un drum bun, pe care-l doresc tot mai sus, tot mai multe realizări cu care să se mândrească patria noastră România Socialistă”[22].

            În acest context, pentru o exactă informare a celor interesaţi, şi în completarea informaţiilor lapidare consemnate în Cartea de Onoare a Cabanei reproducem, în probaţiune, câteva documente inedite din istoricul acesteia.

1. 1.

Nr. 68[23] 1937 Iulie 31

Preşedintele popotei Căminului Stâna de Vale

Către

Preşedintele Cercului Militar Oradea

Am onoarea a vă face cunoscut următoarele:

Din lipsă de înscrieri cu camere şi masă la Cămin, pe luna August a.c., începând de mâine 1 August a.c., la popota Căminului, nu vor lua masa decât un număr de circa 12 persoane şi datorită faptului că numărul este mic, iar piaţa şi transportul scumpe, costul meselor, la popota Căminului, va depăşi suma de 70 lei pe zi.

Acest cost ridicat al meselor este datorat şi faptului că la popotă mai iau masa, fără plată, 3 persoane şi anume:

1. 1.Medicul Căminului; Lt. Dr. Ştefănescu E.R.98 S.
2. 2.I Stanciu, procurist la Mina de Cărbuni Jibou, a D-luiVavu, donatorul sticlăriei.
3. 3.Administratorul Căminului, Căpitan Cehan Vasile.

Pentru a nu se mai încărca masa celor care plătesc, cu acea a celor 3 persoane de mai sus, gratuite, propunem:

a). Pentru medicul Căminului şi procuristul Stanciu, să suporte Cercul Militar masa lor pe luna August (medicul 1-31 VIII şi Stanciu până la 12 VIII când pleacă).

b). Pentru administratorul Căminului Cercului Militar, conform hotărâri ultimei adunări generale, când i s-a votat 100 lei pe zi  Căpitanului Cehan, pe timpul cât va sta din ordin la Cămin, să i se plătească de Cercul Militar şi pe luna August această alocaţie de hrană, pentru a fi trecut şi el la masă cu plată.

Rugăm a ne comunica hotărârea Dumneavoastră.

Preşedintele popotei

Colonel I. Arhip

 

1. 2.

Nr. 57[24] 1937 Iulie 23

Căminul Ofiţerilor de la Stâna de Vale

Către

Preşedintele Cercului Militar

Am onoarea a raporta următoarele:

Pentru luna August a.c., la Cămin nu avem la camere decât următoarele înscrieri:

1). Lt. Petroman S.R. 5 Roş. 1-15 August 2 persoane.

2). Cpt. Forna C.12 J. 5 Roş. 1-15 August 2 persoane.

3). Maior Ivanovici Dan R.33 A. 1-10 August 2 pers.

4). Lt. Petrovici R.5 Roş. 1-30 August 2 pers.

5). Medic Maior Arghernade Sp. M. 1-30 August 2 pers.

6). Col. Ioanovici R. C. G.A. 1-30 August 3 pers.

7). Pr. Cpt. Marian 1-15 August 2 pers.

8). Maior Tănase C.R.B. 1-30 August 2 pers.

Faţă de înscrierile de mai sus, vor fi ocupate 8 camere din 24 ale Căminului, plus apartament etaj popotă 2 camere.

Statutul Căminului prevăde că atunci când sunt 8-10 persoane la masă, popota căminului să funcţioneze iar pe de altă parte, d-l General Comandant al C.6.A. care este prezent aici la Cămin şi va sta probabil până la finele acestei luni, a fost de părere ca oricare ar fi numărul de persoane la popotă sau camere ocupate, în luna August, să se ţină Căminul deschis şi popota în funcţiune.

Credem că nu toţi ofiţerii din Oradea şi familiile lor, cunosc Căminul de la Stâna de Vale, cu toate avantajele lui, aerul dătător de sănătate, confortul civilizat, viaţa familiară şi distracţiile, ce le oferă acest Cămin.

Pentru a se face cunoscut toate acestea, propun a se cere Diviziei spre a se aproba, convocarea adunării generale a Cercului Militar, cât mai urgent posibil şi unde să se expună de către D-l preşedinte al Cercului Militar, sau de către un ofiţer care s-a înapoiat recent de la Cămin (D-l Lt. Col. Negru T. R.85 S.)toate avantajele de la Cămin.

În cazul când nu se aprobă această convocare, rog a interveni la Divizia 17 spre a face cunoscut Regimentelor şi Serviciilor din Oradea, cât mai curând posibil, următoarele:

1). La Căminul Stâna de Vale, pentru luna August (1-31), se găsesc camere libere şi ofiţerii cu familiile lor, se pot înscrie la R. 34 Art.

2). Timpul este foarte bun la Stâna de Vale şi aerul ozonat la înălţimea de peste 1100 m înconjurată fiind toată staţiunea de brădet.

3). Camera este ieftină (30-40 lei pe zi de familie) iar popota în mediu costă 70 lei pe zi.

4). Căminul are muzică, iar distracţiile în afară de dans (fără obligaţii de toalete Doamne şi Domni) se mai fac excursii plăcute în jurul staţiunii, iar în sala popotei, există toate piesele pentru jocuri.

5). În afara Căminului nostru, staţiunea are foarte mulţi vizitatori cu care familiile noastre militare petrec, fie la Cămin, fie în localurile staţiunii.

6). Pentru convingere, s-ar putea organiza o excursie a ofiţerilor şi familiile lor din Oradea la Cămin şi în acest caz va trebui să se anunţe telefonic, atât Directorul Domeniului Episcopesc Marian la Oradea, telefon Nr. G, cât şi Căminul spre a se pune la dispoziţie un tren de la Valea Iadului la Stâna de Vale şi a se pregăti masa, pe numărul de persoane care ar sosi la Cămin.

Director al Căminului

Cpt. Vasile Cehan

 

1. 3.

Nr. 28[25] 11 Iulie 1937

Căpitanul Cehan Vasile

Către

D-l Colonel Marinescu Alexandru

Preşedintele Cercului Militar

Am onoare a raporta următoarele:

În urma raportului subsemnatului, referitor la administrarea Căminului pe timpul sezonului de vară (Iulie şi August 1937) şi un concediu ce am solicitat pentru băi, Divizia 17-a a aprobat ca subsemnatul să administreze acest Cămin, luna Iulie şi până la 6 August iar după aceasta, să ni se acorde un concediu de 25 zile pentru băi, urmând ca de la 7-31 August să fiind înlocuit de un alt ofiţer.

Cum însă, ofiţer cu popotă nu s-a numit un ofiţer ci a fost lăsat custodele Căminului (plut. Major Marieş Vasile) sunt nevoit a face atât administrarea Căminului, cât şi a popotei; iar dacă s-ar numi un ofiţer înlocuitor după 7 August, care este străin de acest serviciu, aici la Cămin, nu ştiu dacă ar fi în stare să conducă aceste servicii în bune condiţiuni.

Cum nici subsemnatul nu pot renunţa la concediul de băi, cred că ar fi cazul, să se intervină la D-l General Comandant al Diviziei 17-a spre a-mi aproba zile în 25 Septembrie acest concediu de băi, iar la comanda Companiei să fiu înlocuit tot cu Căpitanul Damian din R. 85 Inf., ca şi în sub perioada I de instrucţie.

Căpitan Vasile Cehan

 

1. 4.

Nr. 161[26] 1937 Decembrie 26

Căminul ofiţerilor Stâna de Vale

Către

D-l Preşedinte al Cercului Militar Oradea

Am onoarea a raporta următoarele:

I). Căminul şi popota s-au deschis pe ziua de 24 XII. a.c., iar astăzi data de mai sus, la Cămin sunt ocupate următoarele camere:

1). D-l Gl. Vasilescu Cristea Comd. C.6.A., apartament Et. popotă.

2). Gl. Garaescu Gh. ……………………..cam. nr. 18 şi 19

3). Col. Arhip Ioan………………………………….15

4) Col. Reponovici V. cu fratele şi sora…………….25, 26

5). Col. Cialik Gh. ………..……………………..24

6). Cpt. Chescheş P. R. 8 Gr………………………5

7). Maior Svanovici Dan Div. 17………………..14

8). Maior Boşman N….R.8 Gr…………………….21

9). Cpt. Rădulescu C. ..R.34 A…………………….7

10). Lt. Dumitrescu şi Deac R .86S.…………………4

11). Ing. Misir (general D-l Gh. Vasilescu)………..16

12). Lt. Buda R. 85 Inf. …………………………….6

13). Lt. Vulpescu R.86 şi Slt. Galetuşă R. 33 A.         3

14). Slt. Nicolae Gh. 18 şi of. cu popota R.38 A ……9

15). Lt. Cherelă D. R.34 A. cu sora………………….13

16). Subsemnatul, administrator………………..11

                               Total =    17 camere ocupate şi 7 libere

II). În prezent la popotă i-au masa 35-38 persoane.

III). Costul popotei în medie de persoană este de lei 80 pe zi.

IV). Rog a ni se comunica:

1. a)Dacă D-l Gl. Vasilescu Cristea Cd. C.6.A. trebuie să plătească chiria camerelor.
2. b)Dacă bucătarul popotei, angajat cu 100 lei pe zi, se va plăti de Cercul Militar din venitul chiriei la Cămin, sau de către oaspeţi ( în sezonul Iulie, August s-a plătit de Cămin din chiria camerelor şi nu de oaspeţi la popotă).
3. c)Dacă chiria camerelor în acest sezon, rămâne cea din sezonul de vară (40 lei pe zi de cameră) sau se stabileşte o altă chirie şi în acest din urmă caz, rog a mi se comunica urgent, spre a putea taxa pe fiecare la timp.

Administratorul Căminului

Cpt. Vasile Cehan

 

12.

Oradea la 29 Decembrie 1937

Preşedintele Cercului Militar Oradea

Către

Administratorul Căminului Ofiţeresc Stâna de Vale

La Nr. 161 din 26 Decembrie 1937, vă comunic următoarele:

1). Este surprinzător că puneţi întrebarea dacă Domnul Comandant al Corpului VI Armată trebuie să plătească chiria camerelor. Dumneavoastră ştiţi că apartamentul de la etajul popotei este construit numai pentru şefii ierarhici superiori (Inspectori de Armată şi Corp de Armată), care atunci când locuiesc în staţiune se consideră invitaţi ai Ofiţerilor în acest apartament. Această hotărâre iniţială a fost tradusă în fapt până în prezent şi sigur că şi în viitor, iar rezolvarea ei este făcută anticipat pentru totdeauna.

2). Cheltuiala cu: plata bucătarului popotei, femeie de serviciu, materiale de curăţat etc. se suportă din venitul chiriei la Cămin.

3). Referitor la plata camerelor preţurile sunt următoare:

– Preţ de bază 40 lei pe zi cameră,

– Reduceri pentru membrii fondatori 25%,

– Reduceri pentru membrii ajutători 10%.

4). Veţi lua măsuri de a percepe vizitatorilor toate taxele legale cerute de staţiune şi legile în vigoare.

5). La înapoierea Dumneavoastră la Oradea veţi aduce provizoriu scriptele căminului pentru întocmirea registrelor Cercului Militar şi punerea lor la punct.

6). Înainte de a veni la Oradea veţi proceda la verificare a existenţii averii Căminului înaintând în timp de 48 ore după venirea dumneavoastră la Oradea raport detaliat. (în special asupra completării lipsurilor lăsate de Locotenenţii Feşanu Nicolae etc.).

Preşedintele Cercului Militar Oradea

Colonel,

Alex. Marinescu