Suceava. Date istorice

Înainte de a face orice menţiune cu privire la istoria Sucevei se cuvine să precizăm că oraşul, astăzi reşedinţă de judeţ, este localizat în partea centrală a Podişului Sucevei, la o altitudine de 325 – 340 de metri, pe ambele maluri ale râului care dă denumirea localităţii.

În urma săpăturilor arheologice efectuate într-o varietate de puncte ale oraşului au fost descoperite vestigii care demonstrează faptul că vatra actuală a Sucevei a fost locuită încă din neolitic. Spre exemplu, arheologii susţin că în punctul Şipot a fost identificată o aşezare datând din neolitic. De asemenea, în urma săpăturilor efectuate pe platoul situat în partea estică a cetăţii, fostă de Scaun a Moldovei, specialiştii au ajuns la concluzia că spaţiul respectiv a fost locuit intens în epocile bronzului şi fierului.

Pe lângă cultura autohtonă, în cadrul acestui teritoriu s-a stabilit, în urma cercetărilor ştiinţifice, că au existat şi o serie de comunităţi alogene de origine germanică, slavă sau tătară.

Un amănunt important este acela că datorită poziţiei geografice favorabile nucleul originar rural s-a transformat lesne într-unul urban, prielnic negoţului, schimbului de produse, dar şi dezvoltării ramurii meşteşugăreşti. Aşadar, într-o consemnare slavă din secolul al XII-lea, Voskrenskaia Letopis, se vorbeşte despre „Socăva” (Suceava), loc însemnat pe drumul comercial european de la Cracovia prin Galiţia, Liov, Cernăuţi, Siret, spre sud, până la Dunăre.

Nicolae Costin, cronicarul, afirmă că numele târgului Sucevei  provine de la cojocarii moroşeni care l-au urmat pe Dragoş cel care a „descălecat” pe aceste meleaguri. Din aceleaşi surse aflăm că „Soci” înseamnă în ungureşte cojocar, iar  „Sucéva” cojocărie.

Deşi menţionarea oraşului ca Socăva, Sucéva, Scotorix este mai veche de a doua jumătate a secolului al XIV-lea, localitatea este atestată documentar pentru prima oară la 10 februarie 1388, actul fiind emis de Petru I Muşat.  

În primele sale veacuri de existenţă certă, Suceava a cunoscut o dezvoltare intensă, alegerea sa ca reşedinţă principală confirmând creşterea în importanţă a oraşului. Prin urmare, Suceava a ajuns treptat „scaun de judecată”, centru economic, politic, comercial, cultural şi religios. De-a lungul timpului, de aici Petru I Muşat, Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare şi Sfânt sau Petru Rareş, ca să menţionăm doar câteva nume dintre voievozii care au menţinut Suceava drept Cetate de Scaun, şi-au exercitat voinţa conducând destinele Ţării Moldovei.

Din Suceava au fost date hrisoavele privind organizarea administrativă, juridică, fiscală, militară a ţării şi tot de aici au plecat primele oşti moldovene în sprijinul Ţării Româneşti atacate de otomani şi al Poloniei confruntate cu teutonii. Din Suceava începutului de an 1475 se răspândea către întreaga Europă vestea victoriei lui Ştefan cel Mare asupra armatelor sotomane.

În Suceava s-a instaurat primul sediu mitropolitan al Moldovei, au funcţionat sfatul domnesc şi cancelaria domnească. Nu putem omite nici aspectul potrivit căruia la Curtea Domnească din Suceava s-au pus bazele istoriografiei româneşti în limba slavonă şi a fost întocmit Letopiseţul anonim al Moldovei.

Istoriografia consemnează că trecând prin oraşul moldav, o suită întreagă de călători străini au scris despre Suceava anilor 1500 ca despre „locul cel mai bun care se poate afla şi mai ferit de năvăliri” (Paolo Bonici ), o aşezare întărită „de minune şi aproape de necucerit” (Blaise de Vigenere).

Cu toate acestea, Suceava a cunoscut o istorie lungă, fiind încercată din plin de vicisitudinile ei, nefiind scutită de jafuri, incendii sau cutremure.

Strălucirea de altă dată a Sucevei avea să pălească şi încet, dar sigur, avea să se stingă odată cu decizia lui Alexandru Lăpuşneanu de a strămuta capitala Moldovei la Iaşi. Un secol neîntrerupt, dacă se poate spune aşa, Suceava a luptat pentru întâietate, însă târgul de pe Bahlui, în cele din urmă, a ieşit învingător.

         În a doua jumătate a secolului al XVII-lea ca urmare a deselor confruntări turco-polone, dar şi din cauză că fosta reşedinţă voievodală a fost părăsită de către domni, oraşul Suceava a intrat pe un făgaş descendent, inclusiv Cetatea de Scaun fiind distrusă din porunca Înaltei Porţi.  

         Au urmat anii stăpânirii austriece care pentru Suceava au însemnat o perioadă de revigorare. Administraţia austriacă a ridicat aşezarea la rangul de oraş comercial liber. Ceea ce înseamnă că oraşul se bucura de o largă autonomie şi de privilegii menite a atrage maiştrii, meseriaşii şi, nu în cele din urmă, negustorii din provinciile Imperiului.

         În timp, Suceava a cunoscut beneficiile măsurilor de transformare a sa în capitală de ţinut, apoi de judeţ. Acum vor fi adoptate şi implementate planuri urbanistice şi edilitare de anvergură. Mai mult, în acest răstimp românii vor face eforturi susţinute în scopul emancipării naţionale. Pe fondul unei lupte de acest gen, românii însufleţiţi de idealul naţional şi în Suceava vor înfiinţa mai multe societăţi culturale dintre care enumerăm:
Şcoala română, Reuniunea muzical-dramatică „Ciprian Porumbescu”, Reuniunea de cântări din Suceava etc.

         O altă etapă de dezvoltare a Sucevei o constituie perioada de după Marea Unire. Devenind reşedinţă a judeţului cu acelaşi nume, oraşul a început încet să se extindă către malul stâng al râului omonim, arătând că terasa pe care se formase nucleul urban nu mai era suficientă. Perioada interbelică a reprezentat pentru oraş o continuare a dezvoltării asemănătoare cu cea din epoca anterioară, dar cu o schimbare a profilului etnic în favoarea românilor. În acest răstimp, la iniţiativa societăţii „Şcoala Română” va fi fondată Biblioteca Centrală (1923), prima bibliotecă a oraşului, astăzi Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”.  

         Va urma perioada de după cel de al doilea război mondial în care sistemul comunist se va impune, industrializarea masivă a zonei fiind un deziderat împlinit. Din păcate, acum vechea arhitectură a oraşului va fi sacrificată pentru una de tip nou, specifică noii orânduiri sociale. Vor apărea astfel noi ansambluri rezidenţiale în acord cu cerinţele vremii, precum şi clădiri de utilitate publică. Dintre acestea din urmă menţionăm Casa de cultură, Institutul de Învăţământ Superior, Planetariul ş.a.

         Astăzi, Suceava are peste 100.000 de locuitori. Perioada de după 22 decembrie 1989 a adus noi schimbări, industria cunoscând un regres major. Drept urmare, în prezent există mai multe suprafeţe comerciale şi administrative faţă de cele industriale şi de producţie. În momentul de faţă, municipiul reşedinţă de judeţ se poate mândri cu monumentele medievale religioase sau nu, în această categorie intrând şi vestita, ani mulţi, Cetate de Scaun a Moldovei.