Constituţia din anul 1923 numită și Constituția Unificării, după Marea Unire de la 1918, consolidează regimul politic democratic din România, prin acordarea votului universal şi acordarea de drepturi egale minorităţilor naţionale cu populaţia majoritară.

În perioada interbelică, între principalele partide politice din România: PNL și PNŢ, care aveau organizaţii politice şi în satele de pe valera Cernișoarei, a existat o luptă permanentă pentru câştigarea alegerilor și accederea la conducerea comunelor existente atunci.

Dacă pe plan naţional se desfăşura o puternică luptă pentru putere, între partidele politice, între organizaţiile locale ale acestor partide din Cernișoara se ducea, de asemenea, o permanentă luptă pentru acapararea conducerii primăriei.

Lupta, îndeosebi între organizaţiile celor două mari partide politice, căpăta aspecte dintre cele mai dramatice şi pitoreşti în timpul campaniilor electorale. Organizaţiile acestor partide se prezentau fiecare cu afişele sale. PNL avea reprezentat un baston, simbol al puterii, iar PNŢ un cerc care ţinea să simbolizeze strânsa legătură dintre membrii acestui partid. Pe afişe erau trecute numele candidaţilor partidelor respective, titlurile acestora fiind însoţite de fotografii.

Înaintea alegerilor, şefii organizaţiilor acestor partide căutau să atragă cât mai mulţi aderenţi, alegători, recurgând la coruperea acestora prin acordarea de sume de bani, petreceri, intimidări, etc.

Fiecare candidat în alegeri promitea cu generozitate că va face totul pentru fericirea şi bunăstarea alegătorilor, însă după ce se vedeau aleşi în funcţiile de primar multe promisiuni erau date uitării, fiecare gândindu-se la avantajele materiale şi morale pe care ar putea să le obţină din această funcţie.

După alegeri, cel care fusese ales în funcţia de primar, având eşarfa cu tricolorul pe piept, era luat pe sus de către simpatizanţii săi, fiind purtat pe uliţele satului. După felicitările de rigoare, se încingea o horă.

Unii cetăţeni mai în vârstă, de pe valea Cernișoarei, povestesc cele auzite de la înaintașii lor că, în timpul campaniei electorale reuşeau de cele mai multe ori cei care dădeau alegătorilor mai multă mâncare şi băutură.

Alegerile se desfăşurau, fie la Mădulari, fie la Armășești, reşedinţe de comune, unde participau numai bărbaţii din satele văii Cernișoarei, deoarece femeile nu aveau drept de vot.

La sfârşitul votării, cei care erau învinşi în alegeri, apelau în multe cazuri la metode huliganice, folosindu-se de cete de bătăuşi plătiţi pentru maltratarea adversarilor politici sau a alegătorilor care refuzaseră să le dea votul, ajungându-se la încăierări care se soldau adesea cu răniţi.

Aceasta se datora parţial şi faptului că majoritatea locuitorilor satelor, mulţi analfabeţi, nu erau pregătiţi suficient pentru viaţa politică, lipsindu-le conştiinţa politică, având în vedere că votul universal a fost adoptat abia în luna noiembrie a anului 1918, dacă putem vorbi de votul universal în condiţiile când femeile care formau jumătate din populaţia ţării, nu aveau dreptul la vot.

De aceea, în realitate nu putea fi vorba de o viaţă politică propriu-zisă la nivelul satelor, deoarece organizaţiile partidelor politice nu angajau participarea locuitorilor şi nu exprimau interesele lor ci interesele burgheziei şi marilor proprietari, organizate la nivelul judeţului, care îşi aveau oamenii lor în sate, cel mai adesea, în rândul țăranilor mai înstăriți.

Desfăşurând la nivelul satelor o activitate politică de diversiune, determinată în majoritatea cazurilor de interese meschine, aceşti aşa zişii politicieni rurali nu făceau decât să-l slujească pe potentatul „cutare” sau „cutare”, pentru ca prin aceasta să-şi asigure într-o măsură mai mare posibilitatea de a-şi exploata proprii consăteni.