„Transformarea agriculturii” locale la Olănești/ Vâlcea

iulie 3, 2024 by

Valentin Smedescu

 

„Conform indicaţiilor de la judeţ, şi în zona Olăneşti s-au constituit GAC-uri, devenite mai tîrziu CAP-uri: la 15 aprilie 1956 la Olăneşti a fost înfiinţată GAC ,,1 Mai” iar la 23 aprilie 1960 la Cheia a luat fiinţă GAG ,,Drumul belşugului”. La înfiinţare GAC-ul din Olăneşti Sat avea 33 de familii cu o suprafaţă totală de 50, 75 ha pământ, ca un inventar redus, realizând la începutul anului 1957 un fond de bază de 216,32 lei iar venituri de 95.746 lei. La sfârşitul anului 1962 numărul familiilor a crescut la 818, cu 2.793 membri ( 1.339 apţi de muncă), având o suprafaţă de 1.257 ha teren agricol, din care: 114 ha arabil (8 irigate), 412 ha păşuni naturale, 380 ha fâneţe naturale şi 350 ha livezi cu pomi. Dintre pomi, în zonă cei mai răspândiţi sunt merii, din care CAP avea o plantaţie de 237 ha, şi prunii pe o suprafaţă de 168 h37. La începutul anului 1980 la Olăneşti Sat exista şi un puternic Sector zootehnic cu 350 bovine, 1.487ovine –din care 586 cu lână semifină, 20 capete cabaline şi 190 familii de albine. Între 1960-1966 valoarea zilei-muncă pentru membrii CAP-ului s-a cifrat la 23-27 lei. Dacă în 1962 averea obştească a CAP Olăneşti Sat se ridica la peste 50.000 lei, până în 1980 unitatea a ajuns la o avere obştească de 14 mil. lei, fiind formată din bovine, ovine, familii de albine, plantaţii de măr şi prun. În 1980 CAP Cheia cuprindea 402 familii cu o suprafaţă de 1.444 ha teren agricol. În febr. 1981 CAP Olăneşti s-a unificat cu CAP Cheia şi a totalizat o avere obştească de 24 mil. lei. În 1986 averea obştească a unităţii se ridica la 37 mil. lei iar în 1989 ajunsese la 45 mil lei. După unificare, preşedinte a fost numit Tudor Nicolae iar ing. şef Cosmescu Petre; mai tîrziu, devine preşedinte ing. Neagoe C-tin, după decesul lui Tudor N. Conform indicaţiilor primite de la organele judeţene de partid şi de stat, efectivele de animale au crescut an de an. În 1989, față de 1965, erau 1.300 bovine faţă de 760, 6.300 ovine faţă de 1.200, 250 porcine – în 1965 nu avea nimic, 625 familii de albine faţă de 150. Producţia medie de lapte pe cap de vacă furajată a fost de 1.700 litri în 1965 şi 4.800 litri în 1989. Fondurile de investiţii în agricultură în 1989 au fost aproape egale cu cele realizate în perioada 1956-1969. Valoarea producţiei industriale la industria mică se ridica în 1989 la l0 milioane lei, faţă de 2,5 milioane în 1985. CAP Olăneşti, considerată o unitate agricolă fruntaşă pe judeţ, realiza în 1989 o producţie globală anuală de peste 33 milioane lei cu un beneficiu anual între 1981-1989 de la 700.000 lei la l,4 milioane lei. În 1987 CAP Olăneşti a obţinut titlul ,,Meritul Agricol” Clasa I pentru producţia de lapte obţinută pe cap de vacă furajată de 4.800 litri, iar în 1989, după datele raportate şi centralizate, CAP Olăneşti se situa tot pe locul I pe judeţ.

De la înfiinţare, preşedinţi la CAP Olăneşti au fost Târcă Alexandru, apoi ing Cosmescu Petre între 1961-febr. 1981 iar inginer şef Cosmescu Victoria între 1961-1981. La Cheia preşedinţi au fost Deaconu Gheorghe, zis ,,Braică”, şi Tudor Nicolae iar inginer şef Stănciulescu Constantin38”.

_______

37. Informații de la ing. Cosmescu Petre, fost președinte al CAP-ului din Olănești Sat, apoi inginer șef al CAP-ului unificat

38. Informaţii de la Tudor Nicolae şi ing. Neagoe Constantin – foşti preşedinţi ai CAP Olăneşti unificat. 

Written By

Valentin Smedescu

Valentin Smedescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *