Trăsături psihologice și de personalitate ale vâlcenilor – Considerații generale

Este adevărat că Dumnezeu a fost generos când a creat acest teritoriu, pentru că i-a dăruit nu numai formele de relief, ci şi bogăţii ale solului şi subsolului, izvoare tămăduitoare, frumuseţi naturale, un climat tonic şi alte minunăţii; peste toate acestea, a acceptat să se statornicească aici, cu circa un milion de ani în urmă, fiinţe omeneşti înzestrate cu inteligenţă evidentă (o spun descoperirile arheologice), dornice şi capabile de a realiza bunuri necesare trupului, minţii şi sufletului.

În timp, aceşti locuitori şi-au unit forţele, priceperea şi credinţa şi, sub călăuzire domnească şi boierească, cu ascultare arhierească, au înălţat catedrale, mânăstiri, schituri şi biserici, toate încărcate de istorie şi de sfinţenie, au clădit şcoli, cămine culturale şi tipografii – ca hrană a minţii şi lumină a spiritului. Astfel s-a plămădit, de sute de generaţii, psihologia locuitorilor Vâlcii.

În acest climat spiritual, religios şi gospodăresc, în fiecare moment istoric s-au format mari personalităţi locale, care şi-au contopit iniţiativele şi competenţa cu ale altor iluştri cărturari, veniţi de pe alte meleaguri (Macarie, Antim Ivireanul, Anton Pann ş.a.) şi care au trudit vremelnic sau definitiv pe acest generos pământ. Pentru epoca respectivă, fiecare generaţie s-a dovedit purtătoare de progres.

Toate generaţiile care au urmat, şi-au lăsat amprenta creaţiei şi a construcţiei, alcătuind tezaurul material şi spiritual de care dispune astăzi Vâlcea ca participantă substanţial la zestrea de cultură a neamului, spre mândria localnicilor şi spre admiraţia contemporanilor.

Progresul realizat fără stagnări, s-a datorat structurii psihice a oamenilor, pentru că vâlcenii de odinioară, statorniciţi din vremuri de mult apuse, erau călăuziţi de credinţa în BUNUL DUMNEZEU – ca toţi oamenii inteligenţi – şi erau întreprinzători, harnici şi extrem de ospitalieri.

Oamenii despre care facem vorbire, iubeau necondiţionat pe semenii lor şi, în vremea în care trudeau pentru adăpostul vieţii de familie, proiectau cu grijă „ODAIA MARE” (camera cea mai frumoasă) unde îi primeau cu mare ospitalitate pe străini şi îi hrăneau cu ce aveau mai bun. Ei adăposteau pe orice nou venit şi-l sprijineau să-şi încropească traiul, dacă dorea să se fixeze locului. Şi datorită acestei ospitalităţi, dar şi datorită climatului cultural existent, au venit de pe alte meleaguri româneşti, dar şi din alte ţări, personalităţi cu vocaţie cărturească şi creativă, care au conlucrat productiv cu localnicii şi au realizat tezaurul spiritual la care facem referinţă.

Grija faţă de semeni, ospitalitatea vâlceană avea aceeaşi consistenţă şi în mediul rural, unde numărul cărturarilor era, desigur, mai redus. Sfatul bătrânilor chivernisea atent folosirea bunurilor de obşte. Aşa s-au creat izlazuri (ca bunuri comune ale satului sau comunei), unde săracii păşteau vitele, fără plată. Cei veniţi aduceau cu ei obiceiuri şi mentalităţi uneori receptate de localnici, întrucât, cum este natural, firea omului suferă transformări. A crede că populaţia a rămas „pură ereditar” de mii de ani sau că n-ar fi receptat influenţe, ar fi inexact şi neştiinţific; la fel şi ideea că vâlcenii actuali au numai trăsături de personalitate şi de caracter proprii care nu s-ar mai găsi, în anumite procente, şi la alte colectivităţi ale românismului sau ale altor popoare.

Conform cercetărilor de specialitate, o fiinţă umană se poate caracteriza riguros psihologic, analizându-i aproximativ cinci mii de trăsături şi de fapte repetabile. Colectivităţile istoriceşte constituite se pot, de asemenea, caracteriza psihologic prin numeroase trăsături evidenţiate prin teste sau prin comportament. Noi socotim că este operant şi relativ satisfăcător rezultatul – pentru o caracterizare psihologică şi de personalitate – dacă se au în vedere următoarele repere: trebuinţele fundamentale, interesele majore, temperamentul, cultura, civilizaţia şi caraterul. Ele pun în evidenţă sumativă „firea omului şi a colectivităţilor” din sate, oraşe, regiuni, popoare, naţiuni etc. Pe de altă parte, în fiecare moment istoric, generaţiile coprezente sunt dominate de o concepţie filosofică cu privire la esenţa umană, au o conştiinţă civică, un anumit fel de responsabilitate socială; exprimă, propun şi promovează un sistem de valori, cultivă criterii pentru a stabili o ierarhie a valorilor.

Sintetizate, aceste repere formează funcţia axiologică a personalităţii umane şi vizează conştiinţa şi conduita social-umană, atitudinea de principiu faţă de societatea în care trăieşte omul, faţă de relaţiile dintre el şi alţii, faţă de sine, faţă de activitatea proprie, toate raportate la idealul societăţii. Aceste trăsături, cuprinse sintetic şi sub noţiunile de „trăsături psihice”, competenţă, „atitudine” şi „comportament”, vizează morala individului şi cea colectivă, cunoştinţa şi comportamentul social – toate derivând din ansamblul concepţiilor, convingerilor, mentalităţilor, principiilor, normelor şi perceptelor acreditate în plan social, al atitudinilor, deprinderilor şi sentimentelor, al valorilor şi ideilor care privesc realţiile dinte individ şi societate. Ele se dobândesc din mediul educogen de formare (familie, societate, mediul interpersonal, educaţie, experienţă personală de viaţă).

Excluzând excepţiile extreme, printr-o apreciere globală, cetăţenii Vâlcii actuale nu reprezintă nici „poporul ales”, nici pe cel „barbaro-diavolesc”. S-au pierdut pe alocuri, totuşi unele din virtuţile enumerate anterior, sub influenţele eterogene cu care a intrat în contact, mai ales în ultimele şase decenii. Aşa cum aminteam, străbunii erau cu frica lui Dumnezeu, cu iubire de semeni şi extrem de toleranţi şi ospitalieri. Nu existau crime, nu erau conflicet în familii sau între vecini, nu aveau nevoie să ţină lucrurile sub lacăte.

Numeric, vâlcenii au dus – în general – o viaţă rurală. Marea majoritate a familiilor ţărăneşti nu foloseau chei la uşile locuinţei. Credinţa în Dumnezeu, iubirea semenilor, mila, simţul răspunderii şi al datoriei, buna cuviinţă şi buna credinţă erau dominante în comportamentul vâlcenilor. Într-o oarecare măsură, parte din aceste trăsături s-au mai alterat, sub variate influenţe.

Influenţa educaţiei socialiste de comportament al fricii, trecutele arestări masive prin pretexte, din motive politice reale sau considerate ca atare – marii gospodari fiind socotiţi exploatatori şi duşmani ai omului de rând, ai săracilor sau ai proletarilor – au descumpănit mentalitatea multora.

Colectivizarea cu „hapca”, punerea unor oameni incapabili în funcţii de conducere, dispariţia proprietăţii private, aşa zisa conducere şi răspundere colectivă – toate acestea au modificat mult simţul proprietăţii, simţul valorii şi pe cel al răspunderii; în ultimă instanţă – întreaga filosofie de viaţă.

La această presiune socială educativă, s-a adăugat şi amestecul de populaţie, ceea ce a putut să conducă la influenţe comportamentale, supunându-l pe noul venit şi pe localnic la o presiune adaptivă. Au existat, însă şi perioade de imigraţii masive cu influenţe comportamentale mai puternice. Venirea în număr mare a oierilor din Ardeal, alcătuind sate şi comune întregi ca: Vaideeni, Băbeni-Ungureni, Mihăeşti-Măgura, Malaia, Voineasa ş.a., care practicau transhumanţa şi îşi păstrau obiceiurile, datinile şi portul, au adus influenţe mentalităţilor, dar n-au modificat în rău psihologia vâlcenilor, ci au adăugat culturii şi comportamentul acestora, alte datini şi obiceiuri care uneori s-au întrepătruns, alteori au convieţuit complementar.

Industrializarea Vâlcii în perioada socialistă, a adus şi a fixat muncitori şi specialişti din toate zonele ţării, care, prin căsătorii cu persoane localnice, au întemeiat familii. De asemenea, Vâlcea, prin bogăţie, frumuseţe, mediul terapeutic, religios şi cărturesc, a fost şi este un mare centru de atracţie pentru toţi care au avut prilejul să bea din izvoarele ei fermecate, să respire aerul natural şi pe cel ştiinţific, tehnic, cultural şi artistic. Mulţimea de persoane care vin anual în staţiunile de tratament şi numărul mare de turişti sau de personalităţi care au contacte cărtureşti cu valorile cultural-artistice şi sportive ale Vâlcii, exercită un important set de influenţe comportamentale. Pe aceste căi, au apărut, de asemenea, mutaţii filosofice şi atitudinale, care au contribuit la fixarea trăsăturilor actuale psihologice şi de personalitate ale localnicilor. Desigur, unele dintre acestea, pe care le vom enumera mai jos, se pot regăsi (pentru că sunt specific umane) la oameni în genere, indiferent de zona teritorială sau de colectivitatea căreia îi aparţin.

Bibliografie

Dicţionar de psihologie socială, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981.

Gerald Matthews, Jan J. Deary, Martha C. Whiteman, Psihologia personalităţii. Trăsături, cauze, consecinţe, Collegium Polirom, 2005.

Al. Popescu-Mihăeşti, Probleme fundamentale ale instruirii şi educării, Bucureşti, Editura Fundaţiei de Mâine”, 1995.

Al. Popescu-Mihăeşti, Premise şi cerinţe ale formării personalităţii, în ,,Învăţământul primar”, nr.1 şi 2/1996, Editura Discipol.

Al. Popescu-Mihăeşti, Sensibilitatea afectivă şi profesia de cadru didactic, în ,,Educatorul”, nr.1/2001, Râmnicu-Vâlcea, Ed. Offsetcolor.

Al. Popescu-Mihăeşti, Continuitate şi discontinuitate în demersurile pentru realizarea marilor probleme româneşti, în Renaşterea, anul XIV, serie nouă, oct.-decembrie 2003, Râmnicu –Vâlcea, Episcopia Râmnicului.

Ursula Şchiopu, Emil Verza, Psihologia vârstelor – ciclurile vieţii, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1995.

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2010 (pag.676-677). Coordonator: Ion Soare; Autori: N. Daneş, Gh. Dumitraşcu, D. Dumitrescu, Fl. Epure, Em. Frâncu, I.St. Lazăr, Arhim. Veniamin Micle, Sorin Oane, Marian Pătraşcu, Petre Petria, Gh Ploaie, Al. Popescu-Mihăeşti, Silviu Purece, I. Soare, Răzvan Theodorescu. „Volum realizat în cadrul Forumului Cultural al Râmnicului şi apărut sub egida şi cu sprijinul  financiar al Consiliului Judeţean Vâlcea.”